O fată, sa-i spunem Ioana, a venit intr-o dimineata la centrul pentru violenta domestica. Avea vânătăi pe tot corpul. M-am uitat la ea si cu toate ca vad asta in fiecare zi, tot nu mi-a putut stapani tresarirea si nici strangerea de inima. O ascultam. vorbea cu voce joasa, cu ochii fixati pe genunchii plini de vanatai vineții rosiatic.
„Aseara, a venit acasa mai tarziu decat de obicei. Era putin afumat, asa cum e cel mai rau. A intrat in camera copiilor, uitandu-se la mine incruntat: - Ai pus masa?
- E deja pregatita, du-te sa te speli pe maini si mancam!
- Dar cine pi..da mă-tii esti tu sa-mi spui sa mă spal pe mâini? Mama?
Si din doi pasi vine langa mine si ma prinde de par, tragandu-ma din scaun. Mergea cu mine de păr, pana in bucatarie. Îi spuneam ca ma doare dar nu ma auzea. fără să-și desprindă mâna din părul meu, cu cealalta mână se uita sub capacul oalelor, mormaind: - Asta e mancare? Ce ti-am spus eu sa faci azi?
- Friptura cu piure, asta am facut!
- Ti-am spus sa faci friptura cu cartofi prajiti proasto!
- Piure ai spus!
Până aici mi-a fost. M-a aruncat pe jos in bucatarie si dadea cu picioarele pe unde apuca. Am simtit primele suturi, apoi nu am mai simtit nimic”
Eram furioasă, așa cum sunt de fiecare dată când ascult poveștile pacientelor mele.
Mă întreb de fiecare dată de ce nu am o forță supranaturală, sa adun toți bărbații de genul acesta si să le aplic aceeași corecție. De obicei scapă ușor, o amendă și rareori plângere penală. Femeilor le e frică, la noi se pune problema copiilor, a rușinii față de rude si neamuri. Și nu se rezolvă nimic. Rămân ranile, lacrimile, frustrarea lipsei de curaj....
