„Îmi doresc să fiu lângă tine,așa începea ultima scrisoare de la Radu, fostul meu iubit. Ne-am cunoscut la o petrecere,unde aveam prieteni comuni. Aș putea să spun că așa mi-a fost soarta. Prietena mea m-a anunțat despre party,în după amiza acelei zile. Am refuzat-o categoric, nu aveam chef de aglomerație și bunica mea nu se simțea prea bine atunci.
Lavinia, așa o chema, insista: - Hai fată, că o să fie cool,Vali a chemat și câțiva tipi de la el din trupă. Ascultăm muzică, bem ceva și atât.
M-am împotrivit cât am putut dar până la urmă am acceptat, cu promisiunea făcută mie ca nu stau mai mult de trei ore. Gătitul, coafatul potrivitul pantofilor cu rochia a durat o oră și ceva. Am luat o cutie cu prăjituri sa nu mă duc cu mâna goală si am plecat. Lavinia locuia la două blocuri mai sus de mine, așa că am mers pe jos. Nu-mi mai aduc aminte ce gânduri aveam în ziua aceea, dar cert e că deși pașii mă duceau spre casa ei, gândul mi-era la casa mea, la bunica, pe care o chinuia o tuse inecăcioasă.
Când am ajuns, mi-a deschis un tip brunet, înalt, cu ochii de culoare ănchisă, fața rotundă si un rânjet de admirație: - Tu ești ?
- Eu sunt eu, și trec pe lângă el, fără să-l ating, îndreptându-mă spre camera de unde se auzea muzica. Lavinia dansa împreună cu alți câțiva. M-am așezat pe canapea lângă un tip, care se uita plictisit la dansul lor.
- Eu sunt Radu! și-mi întinse mâna. I-o prind si mă prezint si eu.
Nu vă plictisesc cu amănuntele petrecerii Laviniei, care erau mereu aceleași. Muzică, dans, gustări, băutură si câțiva veniți singuri plecau cuplați. Așa am plecat și eu cu Radu, care vorbea puțin si extrem de succint pe subiect.
A doua zi m-a căutat, mă aștepta în fiecare zi de la servici, serile dulci de primăvară le petreceam plimbîndu-ne sau la el acasă. Îmi plăcea camera lui. Nu avea decât un pat, o bibliotecă micuță, unde erau câteva cărți, un magnetofon vechi de care era foarte mândru si câteva poze. Relația noastră împlinea șase luni, când m-a anunțat că s-a întors „fosta lui” și nu mai putea să se vadă cu mine. Am rămas trăsnită, dar nu i-am spus nimic. Mi-am înghițit lacrimile si am ieșit foarte repede din cameră. Acasă mi-am lasat lacrimile să-și facă de cap. Și nu s-au oprit câteva zile. Mă urmăreau vorbele lui : „Credeam că ți-ai dat seama că între noi nu putea fi nimic mai mult!”
Dar vorbele frumoase, dar „te iubesc”, dar „sunt fericit cu tine”, dar „ești singura femeie cu care mă simt în largul meu”? Ce au însemnat toate astea?
Am înțeles foarte târziu că oamenii își trăiesc clipa, fac risipă de cuvinte, pe care le simt pe moment, dar care nu au consistență decât pe termen scurt.
