Bloguri
895 Views
Anul nou chinezesc începe pe 16 februarie si anul acesta avem Anul câinelui de pământ.
Ce înseamna asta ?
În astrologia chinezească, 2018 va fi anul Câinelui de Pământ, un simbol al protecției, siguranței și inteligenței. Din asocierea celor două substantive, pământ și câine, rezultă că Pământul este un simbol asociat cu longevitatea, stabilitatea și autocontrolul iar câinele, considerat cel mai bun prieten al omului, poate fi (în opinia astrologilor) un an în care este necesar să-ţi păstrezi credinţa în tine însuţi, să-ţi fii cel mai bun amic, fără te laşi purtat pe panta dezamagirilor, credinţelor false că nu ai îndeajuns de multe atuuri pentru a te relansa în viaţă, a te bucura de succese majore.
Anul câinelui de pământ este considerat anul schmbărilor radicale. Specialiștii în acest tip de zodiac, ne dau niște repere după care ar trebuie să ne ghidăm, adică cei care sunt pasionați de zodiace și pleacă din casă fără sa și-l citeasca, dar aceste repere nu trebuie sa ne fie decalog în pașii pe care-i avem de urmat.
Măcar atata rațiune să avem, nu ? Personal am renunțat demultă vreme la literatura de genul acesta. Nu-mi place să citesc câteva lucruri generale și acestea să nu-mi placă. Risc să mă arunce intr-un colț, uitând că fiecare om este unic în felul său și că numai statisticele ne aduc pe o parte din noi, la un loc.
În concluzie, vă las să vă faceti o idee despre zodiacul chinezesc de anul acesta. Rămâne să verificați până la sfarșitul anului dacă este adevărat.
Fiecare zodie în parte :
Şobolanul trebuie să se ferească să muşte din branza pusă la vedere, astfel încât să nu pice într-o capcană. Nu i se recomandă să se avânte într-o afacere ori într-o poveste de dragoste fără să analizeze toate riscurile ţinând de aceasta.
Bivolului i se impune să se desprindă de comoditate, să se angajeze mai frecvent în activităţi fizice, să îşi iniţieze o nouă dietă. Creativitatea, ingeniozitatea îl ajută în muncă şi demersurile financiare. Dacă este singur, are ocazia să întâlnescă o persoană specială, în stare să îl conducă către o frumoasă relaţie în doi pe termen lung.
Tigrul trebuie să-şi menţină seninătatea în pofida unor necazuri, mai ales de mică importanţă. Are parte de nişte împrejurări incitante în dragoste, dar depinde numai de el dacă îl vor îndrepta într-o direcţie serioasă ori nu.
Dragon. În acest an, vei deveni mai sigură pe tine şi îţi vei susţine originalitatea, mai ales în carieră, unde calităţile tale vor fi recunoscute de superiorii şi colegii tăi. Dar vei avea şi tendinţa de a adopta uneori poziţii prea radicale, aşa că încearcă să fii moderată. Refuzând să faci concesii, îi vei antagoniza chiar şi pe cei care vor doar să te ajute. Aşteaptă ca norocul să îţi zâmbească!
Șarpe. Evoluţia ta personală va fi ieşi în evidenţă în acest an. Vei descoperi lucruri noi care te interesează şi vei înţelege mai bine direcţia destinului tău. Multe dintre voi veţi fi atrase de tot ce e legat de spiritualitate. Generozitatea ta naturală se va dovedi utilă în slujba altora. Gândeşte-te la acest lucru dacă ai nevoie vreodată să faci o alegere importantă în carieră.
Maimuță. În acest an, va trebui să depui eforturi măreţe pentru a obţine ceea ce îţi doreşti. Schimbări importante pot avea loc acasă sau la locul de muncă, aşa că trebuie să fii pregătită. Ar fi ideal dacă ai putea râmâne încrezătoare când simţi că ai obosit. Dacă nu acţionezi cu panică, vei găsi soluţii strălucitoare şi vei trimfa în faţa dificultăţilor. Fii convinsă că viaţa e făcută pentru reînnoiri şi că schimbările sunt utile pentru că îţi permit să progresezi.
Cocoș. În acest an, accentul va fi pus pe sectoarele legate de relaţiile cu ceilalţi. Astfel, va fi în interesul tău să te gândeşti mai mult la alţi oameni. Fie că este vorba de carieră, dragoste sau viaţa de familie, nu lua nicio decizie fără a anticipa consecinţele lor asupra celor din jurul tău. Un câştig mare îţi va bate la usă dacă vei pune pe primul plan familia şi prietenii.
Câine. Nu ai de ce să te plângi în acest an nou chinezesc, pentru că vei avea parte de noroc în marea majoritate a sectoarelor vieţii tale.Vei avea nevoie de răbdare şi tenacitate la locul de muncă. Dacă eşti suficient de înţeleaptă să te adaptezi la noile provocări care apar, îţi vei întări caracterul şi vei dezvolta două calităţi esenţiale: arta negocierii şi abilitatea de a face alegeri delicate.
Categories:
Be the first person to like this
About Blogger
298 Entries
8 Followers
Latest Article
Mâinile în legătură directă cu starea noastră sufletească
Same Author (Blog Detail Page only)
May 6, 2018
În sfârșit am găsit o formulă ideală de script, care ne oferă o "bibliotecă" virtuală ( chiar dacă, deocamdată e săracă în titluri), dar și un loc de recreație. Și noi adulții,ca și copiii, avem nevoie de ventilație :grinning: Noi sperăm să vă simțiți bine într-un colțișor armonios, cald și primitor.
Fiecare dintre noi poate să se recreeze așa cum simte, cu muzică, poze,sport,bucatarie și tot ce vă mai trece prin cap, dar curat și decent.
Un loc de muncă perfect, la fel ca în poză ...
May 11, 2018
Socialismul si egalitatea între oameni
Socialismul reprezintă o doctrină care vizează toate domeniile economice și culturale ale unei națiuni, aducându-le la un numitor comun, sub conducerea unui partid unic. Ca nație, am trăit perioada aceasta (după care mulți oftează), și care multora li s-a părut dreaptă. Părerea mea este că orânduirea a fost dreaptă cu cei care beneficiau de munca altora, iar în antiteză, democrația, i-a dat peste cap, pentru că nu mai primeau nimic mură-n gură. Târzi...
May 11, 2018
Încă o poveste, îmi plac poveștile cu tâlc foarte mult. În general oamenii se leagă la vorbă dacă au la bază o poveste sau un banc sau o melodie, sau un citat. Nu poți da buzna și să spui, „hai să vorbim”,dacă nu ai o „temelie”.
„Într-o ţară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi, nu-i omora…
Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge&he...
Related Blogs
May 6, 2018
În sfârșit am găsit o formulă ideală de script, care ne oferă o "bibliotecă" virtuală ( chiar dacă, deocamdată e săracă în titluri), dar și un loc de recreație. Și noi adulții,ca și copiii, avem nevoie de ventilație :grinning: Noi sperăm să vă simțiți bine într-un colțișor armonios, cald și primitor.
Fiecare dintre noi poate să se recreeze așa cum simte, cu muzică, poze,sport,bucatarie și tot ce vă mai trece prin cap, dar curat și decent.
Un loc de muncă perfect, la fel ca în poză ...
May 13, 2018
Ce trebuie sa manânci pentru a face antrenamentul tau sa fie mai eficient?
Cei de la Bright Side, ne ofera cateva sfaturi despre ce ar trebui sa mancam înainte, în timpul și dupa antrenament, pentru ca acesta sa-si creasca eficienta. Nu treceti peste asta – aceste sfaturi funcționeaza cu adevarat!
Inainte de antrenament
...
June 8, 2018
Jocurile de atenție mi-au plăcut întotdeauna, la fel și provocările, dar toate au gradul lor de prudență. În imaginea de mai jos trebuie să găsim un șoricel. Mărturisesc că incă nici eu nu l-am găsit. Premii nu pot să vă ofer, decât o poveste sau ceva posibil.