Fiul meu are 40 de ani. A fost casatorit de 2 ori. Nu mi-au placut niciodata nurorile mele

„Am citit tot felul de istorii de viata si am decis sa scriu propria mea poveste. Va fi o lectie pentru multi altii − Iata de ce nu trebuie sa te bagi niciodata in viata copiilor tai.

De cativa ani sunt pensionata. Nu am nepoti, de fapt am 2, dar nu i-am vazut niciodata deoarece de 23 ani, fiica mea nu comunica cu mine. Stiti care este motivul? Nu mi-a placut sotul ei chiar de la bun inceput si nu am vrut sa se casatoreasca cu el.

Ei totusi s-au casatorit, dar eu nu am mers la nunta lor si nu l-am lasat nici pe fiul meu sa mearga. De atunci, nu comunicam, locuieste intr-un alt oras, comunica cu prietena mea care este nasa ei de botez, uneori intreaba de mine, dar niciodata nu si-a exprimat dorinta de a ma vizita.

Ma bucur mult pentru fiica mea chiar daca nu mai tinem legatura. Ea are 43 de ani.

Am un fiu. Este un ratat si este vina mea.

Fiul meu are 40 de ani. De doua ori a fost casatorit, dar niciodata nu mi-au placut nurorile.

Anny a fost prima sotie. S-au cunoscut la Universitate. El era tanar si naiv. Ea era cu doi ani mai in varsta decat fiul meu, o fata de la tara, indrazneata si cam obraznica. Nu au facut nunta. Au facut cununia civila, in secret, si s-au mutat la mine in casa mea.

M-am impotrivit. Ei doi au plecat de la mine. S-au mutat intr-un camin familial.

Ar fi trebuit sa-i sustin, sa nu intervin in viata lor, dar nu m-am putut abtine.

I-am facut viata amara sotiei fiului meu si ea, intr-un final, nu a mai rezistat si a divortat. Fiul meu s-a intors acasa.

Trei ani mai tarziu, la serviciu, fiul meu a intalnit o domnisoara modesta si draguta, Mary. Era familista, gospodina, grijulie, dar foarte religioasa.

Despre acest lucru, am aflat dupa ce s-au casatorit. Am fost categoric impotriva ei. Eu, care toata viata mea am fost o femeie atee, nu am putut accepta ca fiul meu s-a casatorit cu o „calugarita”. Cu putin efort am reusit sa-l despart si de ea.

La 33 de ani, fiul meu iarasi s-a intors acasa. Avea studii superioare, un serviciu bine platit si 2 casnicii esuate.

Intr-o zi mi-a spus ca vrea sa mai faca o facultate cu frecventa redusa. M-am bucurat foarte mult.

Aici a intalnit-o pe Claire. Mi-a facut cunostinta cu ea. M-am bucurat foarte mult pana sa aflu ca Claire era orfana. Acest detaliu nu-mi era pe plac.

Am lucrat timp de multi ani intr-o intreprindere serioasa, am facut ceva economii si nu vroiam sa intretin o fata orfana. Dar, am acceptat ca fiul meu sa traiasca cu ea.

Cand fiul meu a implinit 38 de ani, i-am spus ca este timpul sa se gandeasca la crearea unei familii puternice si ca a venit vremea sa-si gaseasca o fata decenta si cel mai important, sa nu fie saraca.

O saptamana mai tarziu, fiul meu s-a intors acasa. Si-a dat demisia, a renuntat la viata pe care o ducea si mi-a spus ca incepe o noua viata… Si a inceput-o. Din pacate nu una buna, ci una vicioasa.

E vina mea si stiu asta. Fiul imi reproseaza zilnic ca este un ratat. Si are dreptate. Din cauza ambitiilor mele i-am ruinat viata fiului meu.

Anny, prima lui sotie, s-a recasatorit. Are o familie mare, doi copii. Am aflat acest lucru de la niste cunostinte comune.

Mary, a doua sotie, de asemenea, este casatorita. Are un copil, lucreaza, canta in corul bisericesc. Cateodata o vad la biserica. Comunica cu mine, dar este foarte reticenta. Are toate motivele.

Cat despre Claire, am mers la ea, i-am cerut iertare, am incercat sa o conving sa se intoarca la fiul meu, sa vina sa traiasca cu noi, nu a fost de acord. Mi-a spus ca este intr-o relatie si in curand se casatoreste.

Sunt la pensie. Ar fi trebuit sa petrec timpul cu nepotii mei, sa le citesc povesti, sa-i invat poezii, dar eu tresar la fiecare bataie in usa. Timp de doi ani aud aceleasi cuvinte: „Mama, accepta-ti nefericirea! Fericirea ai calcat-o in picioare!”

Seara, cand fiul meu doarme, nu vreau sa conectez televizorul ca sa nu-l trezesc si plang.

De ce? Deoarece parintii nu trebuie sa intervina in viata copiilor.

Daca copiii si-au gasit sufletul pereche, parintii ar trebui sa-i lase in pace, sa nu se bage in viata lor! Datoria parintilor este sa-i ajute cu un sfat si o vorba buna.

Pacat ca multe mame, inteleg acest lucru foarte tarziu.”