Dialog despre credinţă şi ateism. Alegerea lui Lidian

Am ales sa va spun povestea unui baietel de zece ani pe care-l chema Lidian. O data cu aceasta varsta, traind intr-o casa cu bunicii si parintii, vazand felul diferit pe care-l abordau ei in legatura cu credinta si opusul ei, au aparut intrebarile de tipul : Ce este credinta in Dumnezeu, Allah, Buddha si incapatanarea bunicul sau de a ramane ateu si a trai dupa propriile reguli : “bea, mananca si veseleste-te caci alta lume nu mai exista”.

Baiatul se simtea ca la o rascruce de drumuri, tatal sau era un credincios fanatic, respecta cu strictete invataturile din scripturi, sub vesnica batjocura a bunicului, care radea permanent cand acesta se ducea la locul de rugaciune.

Lidian, nu putea sa-l intrebe nici pe unul nici pe celalalt despre radacina credintei sau a ateismului, nu putea sa faca diferenta intre acestea, dar ii era tare drag bunicul lui, care deborda de viata, in comparatie cu tatal sau care era vesnic posomorat, preocupat de treburile zilnice si de rugaciuni.

S-a decis sa-si observe bunicul, fara sa-l agaseze cu intrebari. Acestuia ii placea sa gateasca la nebunie, caci avea o vorba “Invata sa nu depinzi de altii. Numai sa-ti cunosti gusturile”.

In mintea lui de baiat, stia ca e prea lenes sa adapteze aceasta vorba, la felul lui de a fi, dar a apreciat ca bunicul i-a permis sa se uite la el cand gateste.

Si a vazut cum bunicul, nu gatea pur si simplu, era pasionat de fiecare fir de verdeata pe care il punea in mancare, era pasionat de felul in care amesteca cu lingura de lemn si cum zambea, dupa ce adulmeca aburul de deasupra cratitei. Facea o arta din gatit. Repeta mereu : “Mancarea pe care o gatesc eu trebuie sa-mi placa mie mai intai si apoi o ofer altora”

O data pe saptamana gatea pentru ateii din oras, pe care ii invita la masa, fapt care enerva toata familia. Dar o facea in ciuda jainistilor care spuneau ca nu trebuie sa mananci dupa apusul soarelui, iar Lidian avea sarcina de a vedea cand apune soarele, pentru ca apoi bunicul sa-si invite oaspetii la masa.

Dar bunicului nu-i pasa de ceea ce spuneau altii pentru caci el era capul familiei. Era un om fara carte, nu stia decat sa se semneze si era foarte mandru de asta. Obisnuia sa spuna:” E bine ca tata nu m-a obligat sa merg la scoala, altfel m-ar fi stricat. Cartile astea strica oamenii, le baga in cap numai prostii. Uita-te la tatal tau si la unchii tai, ei citesc intruna carti religioase, scripturi, care nu sunt toate decat prostii. In timp ce ei citesc eu traiesc si e bine sa cunosti traind…Te vor trimite la universitate, nu vor sama ascult. Eu nu am nicio putere,pentru ca ei sunt parintii tai si ei vor sa te trimita la universitate. Dar ia aminte, nu te pierde in carti”.

Stand mai mereu prin preajma bunicului, Lidian prinse curaj intr-o zi si-l intreba :”Bunicule tu de ce nu crezi in Dumnezeu?” Si bunicul i-a raspuns :“Pentru ca mie nu mi-e frica

De ce sa-mi fie frica, pentru ca n-am facut nimic rau si daca ar fi sa ma intalnesc cu Dumnezeu candva am sa-l intreb De ce ai creat lumea asta, genul asta de lume ? Mie nu mi-e frica!”.

In noaptea cand bunicul se pregatea de “plecare”, Lidian astepta sa se intample ceea ce-i spusese tatal sau, ca inainte de moarte omului i se face frica si chiar daca toata viata a fost ateu, in ultima clipa devine credincios. Stand la capataiul bunicul sau, il intreba soptit :”Bunicule am o intrebare…”

Bunicul deschise ochii lui albastri ca cerul instelat si-i spuse cu voce stinsa :“Stiu ce vrei sa ma intrebi. De ce nu cred in Dumnezeu. Stiam ca ai sa-mi pui o asemenea intrebare cand o sa fiu pe moarte. Crezi ca moartea ma sperie ? Am trait cu atata bucurie si pe deplin, incat nu regret deloc ca mor. Am facut totul nu a mai ramas nimic si chiar daca inima bate tot mai slab si pulsul se rareste, mi se pare absolut in regula, sunt calm, linistit si impacat. Dar sa stii un lucru. Nu mi-e frica!”

Dupa moartea bunicului a inteles Lidian diferenta  dintre adevar si minciuna, dintre  credinta si ateism. A inteles ca adevarul spus o data nu-l mai uiti, dar minciuna trebuie tinuta minte, ca sa spui acelasi lucru si data viitoare. A inteles ca Dumnezeu e o ipoteza creata de preoti, politicieni, de elita puterii, de pedagogi si de toti cei care vor sa te tina in robie psihica. A mai inteles si ca nu trebuie sa-i mai fie frica, pentru ca daca frica te domina esti sclavul lor, al celor care vor sa te inregimenteze in doctrina lor, care nu concep ca tu omul, poti sa gandesti, sa respiri, sa traiesti dupa propriul tau plan si nu dupa dogme si reguli inventate numai pentru a te stapani.

Ce avea sa aleaga baiatul Lidian?

Credinta in Dumnezeu, sau Allah are acelasi principiu de baza. Daca crezi cu adevarat nu ti-e frica, acelasi lucru il sustin si ateii, ma rog, o parte din ei.

Dar intrebarea de baza a copilului ramane, ce inseamna frica? 

poveste adaptata din invataturile lui Osho