Rolul bisericii in viata omului

Ce e lumea de astazi, cine suntem noi de fapt. Uneori ma intreb si in ultima vreme destul de des, cine sunt eu de fapt,  cine am fost si ce rost am pe aici. Cautand raspunsuri prin calculator, unde pastrez tot felul de foldere, am gasit textul de mai jos, care mi-a placut in sensul ca ataca profunzimea dar si realitatea vietii noastre.

"Biblia imploră omul să respire mai adânc, să vegheze şi să se predea, acceptând tovărăşia cerească într-o lume câinoasă, mare parte locuită de nişte oameni cinici, repeziţi şi brutali. Chiar dacă tinerii de astăzi nu cred nici în rai, nici în iad, păcatul i-a convins pe cei mai mulţi, să renunţe la cercetări. Au început să abandoneze gândul de a alege viaţa bisericească, mergând pe ideea că mai bine este să rămână în lume şi să se gândească la biserică, decât să fie în biserică şi să se gândească la lume.

Am ales să fim o generaţie care să debuteze nefericit de dragul tuturor celor trecuţi de 50 de ani, bătrânii de la care am apucat, pe rând, ciocanul, secera şi neputinţa de a-L mărturisi pe Dumnezeu aşa cum este.

Pare surprinzător, dar nevoia de un soţ bucătar pune în genunchi o mulţime de femei. La fel de absurd s-a dovedit felul în care, din cauza unei infirmităţi şi a necesităţii de confort, biserica din România a îngenuncheat în faţa aceluiaşi dicton steril: "Fă-te că lucrezi!", devenind cea mai nostimă persoană a unei farse, sub greutatea incoerenţei pe care o denunţă.

                Alături de "dulceaţa" fără sfârşit a lumii ce ne înconjoară, creştinii vorbesc afectat despre viaţă, într-o stare de agitaţie nemaipomenită, invitaţi la un război utopic cu realităţile. Alţii pomenesc despre o satisfacţie nemăsurată şi o linişte de poveste, fiind imposibil să nu remarci arta cu care pacea, pe care pretind că o au, îşi destăinuie inutilitatea.

Pentru că biserica este singura zonă în care creştinismul poate fi simulat, iar imitarea valorilor funcţionează vârtos pe un asemenea teren, unde, paradoxal, se încredinţează cele mai importante roluri actorilor celor mai lipsiţi de talent. Dresajul de acest tip operează pe cortexul expus a celor mai mulţi, făcându-i să se creadă egali unui Hristos, blând şi smerit cu inima.

                 Creştinismul de videoclip îşi aniversează astăzi si in fiecare zi ziua de naştere, lipsindu-i principalul sărbătorit, care nu ne-a învăţat niciodată să-L copiem, ci să-L reprezentăm cu cinste, fiindu-I martori în Colentina, în Ferentari şi în Pantelimon şi până la marginile pământului.

                El ne-a spus ca să avem dragoste, ceea ce ne va recomanda ca nişte ucenici veseli, simpatici, degajaţi şi fără pricină de ceartă, potrivit înălţimii la care vrem să ajungem. Biserica va trebui să se întoarcă pe stradă, acolo unde s-a născut de fapt, încercând să reconstruiască imaginea împărăţiei lui Dumnezeu din cioburile unei vieţi demult apuse."

Eugen Dumitresscu