13 februarie: Sinuciderea în închisoare a lui Crișan, unul dintre conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania din 1784

La data de 13 februarie 1785, Crișan, pe numele său adevărat Marcu Giurgiu, unul dintre conducătorii răscoalei țărănești din 1784 din Transilvania, cunoscută mai ales sub titlul generic de „răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, s-a spânzurat cu nojițele de la opinci în timpul detenției în închisoarea din Alba Iulia. Lui Marcu Giurgiu i se spunea Crișan, pentru că era de loc din ținutul Zarandului, ținut prin trece Crișul Alb, iar locuitorilor de aici li se mai spuneau și „crișeni”, fapt pentru care și lui Marcu Giurgiu oamenii i-au spus „Crișan”.

După înăbușirea răscoalei în decembrie 1784, Crișan a încercat să se ascundă, cu gândul ca în primăvara lui 1785 să reia lupta, dar a fost prins tot prin trădare precum Horea şi Cloșca și încarcerat alături de aceștia la Alba Iulia. Crișan a fost trădat de către nouă țărani în frunte cu preotul greco-catolic Moise din satul Cărpenişș, fiind prins pe drumul ce duce spre Ponor, de un regiment al armatei imperiale austriece. Imediat după capturare, Crișan a fost dus la Abrud şi interogat de către maiorul Pückler, pentru ca în final să fie dus la Alba Iulia și întemnițat în celula aflată sub clădirea Gărzii Mari din Cetate. Știind ce avea să urmeze și nedorind să fie batjocorit de către călăii săi, Crișan se va spânzura cu nojițele de la opinci, la data de 13 februarie 1785.

Tradarea si prinderea lui Crisan

Crişan, a mai rătăcit, deghizat aproape o lună. Totul s-a sfârşit în la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare. „Ieri după amiază (29 ianuarie 1785) când trupa ajunsese la Şasa Lupşa, auzind de venirea soldaţilor, tot satul ieşise pe dealuri. Ofiţeri se apropiaseră de ţărani ca să-i asigure că se pot întoarce liniştiţi acasă căci n-are să li se întâmple nici un rău. Soldaţii plecară mai departe pentru a da de urmele lui Crişan. Din spusele unor oameni aflară că în urma zgomotului iscat de apropierea soldaţilor. Crişan luase drumul mai departe. Soldaţii porniră în urmărirea lui după indicaţiile unor oameni. Aceştia erau nouă, care făcură jurământ înfricoşător că nu se vor liniştii până când nu vor pune mâna pe el. Se ştia că luase drumul spre Ponor. Dar nu trebuia urmărit cu soldaţii, tocmai pentru a nu-l alarma. Cei nouă, sub conducerea popii din Cărpiniş, merseră tot pe urma lui până când reuşiră să-l prindă şi să-l aducă aici (Abrud). Maine îl va trimite la Zlatna escortat de 50 de soldaţi şi 10 husari sub comanda sublocotenentului Neustadtler. Va trimite tot odată şi pe fiul lui Crişan, prins şi el, pe soţia şi pe servitorul lui”, spune David Prodan în lucrarea „Răscoala lui Horea, volumul II. Numele celor care au luat parte la prinderea lui Crişan sunt, după raportul autorităţilor vremii, următorii: popa Moise, cel care a contribuit mai mult, fiul preotului, Moise cel tânăr, Ion Clisaru din Abrud, Ion, Todor şi gornicul Irimie Soil, Lazăr Latea toţi din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa- Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi popa Simion din Şasa-Lupşa.

Dar nici după moarte Crișan nu a scăpat de furia nobilimii maghiare, deoarece contele Iankovits va decide o sentință macabră şi anume că trupul fără viață a lui Crișan fie păstrat şi târât la locul execuției lui Horea şi Cloșca, execuție ce a avut loc dimineața zilei de 28 februarie 1785. După tragerea pe roată şi tăierea în bucăți a trupurilor tovarășilor săi, și trupul lui Crișan avea să fie despicat în bucăți ce vor fi expuse public în localități precum Abrud, Bucium, Brad şi Mihăileni, localități ai căror țărani se răsculaseră și fuseseră alături de cei trei martiri români.

Răscoala și moartea în chinuri a celor trei martiri vor avea însă un larg ecou în țară şi în străinătate, iar numele lor vor rămâne pentru totdeauna în istoria şi conștiința poporului român.

sursa: lectia de istorie/FB

adevarul.ro