145 Views 1 Like
Johnny1
By Published on October 2, 2021

Acest elan ce îi împinge pe bărbat și femeie unul către celălalt, pe care îl numim iubire, nu-și poate găsi satisfacția deplină în planul fizic. Fiindcă nu corpul fizic are nevoie de iubire, ci inima, și mai departe sufletul și spiritul. Dacă ne oprim la corpul fizic, vom trăi doar câteva senzații, câteva emoții plăcute ce se vor transforma curând în gelozie, în confruntare și ură. În iubire, ca și în multe alte domenii, corpul trebuie considerat un instrument, nu un scop. Toți cei care nu se străduiesc să caute dincolo de corpul fizic vor rămâne nesatisfăcuți și vor ajunge să vadă numai latura rea a semenilor lor. În timp ce, aceia care au lucrat să facă din iubirea lor un schimb în planul sufletului și al spiritului vor gusta zilnic o nouă fericire. Și chiar când vor deveni bătrâni, ei nu vor înceta să se redescopere, să se bucure și să se considere minunați. Fiindcă ei nu au iubit învelișul, recipientul, ci conținutul său, principiul spiritual ieșit din Izvorul unic și inepuizabil."

1 person likes this.