132 Views
Johnny1
By Published on December 4, 2021
 
"Mie?
Nu-mi lipseşte nimic!
Poate puțină iubire
și puțin timp...
ca să o pot trăi!
Sau poate nu...
Nu-mi lipsește nimic!
Poate doar dragostea
celor pe care îi iubesc!
Sau puterea de a înțelege...
dragostea lor!
Dar...nu!
Nu-mi lipsește nimic!
Poate uneori o cafea băută în tihnă
la lumina primilor zori!
Sau un ceai de după amiază
servit în compania unui prieten drag,
cu care să depăn amintiri...
Dar în rest...
Mie?!
Nu-mi lipsește nimic!
Și ce mi-ar putea lipsi?!
Am și riduri...și păr alb...
Și câteva kilograme în plus
Ca să demonstrez că...sunt bine!
Dar spune-mi sincer...
dacă eu nu ți-aș spune nimic...
Atunci când mă privești,
ți se pare că îmi lipsește ceva?!
Dar dacă mi-ar lipsi ceva...
Tu, care te întrebi ce-mi lipsește...
Ai putea acoperi golurile
din sufletul meu?!
Nuuu!
Și atunci ce rost mai are
să îți spun ce-mi lipsește?!
Sunt golurile mele, de nimeni înțelese,
dar sunt goluri pe care eu
le-am umplut...cu speranță!
Și de aceea mie...
Nu-mi lipsește nimic!
Be the first person to like this