291 Views 3 Likes
Johnny1
By Published on February 18, 2022
Eu mi-as lua o femeie pe care înaintea mea a iubit-o un prost.N-aş vrea să fiu primul,dar nici al unşpe’lea,aş vrea să fiu ultimul.De ce o femeie pe care a iubit-o un prost?
Pentru că numai un prost poate pierde o femeie.I-aş privi ochii şi m-aş holba zile întregi la rănile de pe sufletul ei,mi-aş imagina toate nopţile plânse,toate rugăminţile neascultate şi toate speranţele deşarte avute.Aş iubi-o aşa cum l-a iubit ea pe prostul care a rănit-o şi i-aş demonstra că nu toţi îţi dau motive să pleci,unii îţi dau motive să rămâi.
Mi-aş lua o femeie pe care a rănit-o un prost doar aşa,din egoism,ca să ajungă să mă iubească,atât cât nu credea nici ea că poate iubi,ca să mă adore şi ca să se cuibărească în sufletul meu pentru tot restul vieţii,ca să-mi ofere în sufletul ei un loc pe care să nu-l poată da nimănui altcineva.
I-aş alina toate rănile,aş face-o să uite de cel dinainte,aş adora-o,aş iubi-o,aş respira-o şi aş ţine-o în piept până m-aş sufoca de atâta ea. Mi-aş hrăni orgoliul de bărbat cu fericirea ei şi m-aş simţi cel mai bărbat dintre toţi aceia care nu sunt capabili să-şi facă iubitele fericite.Aş face-o şi din orgoliu,dar mai ales din dragoste.
Mi-aş lua o femeie pe care a rănit-o un prost şi aş fi bărbat deştept,aş face-o fericită!
3 people liked this