235 Views 1 Like
Johnny1
By Published on October 15, 2022

Învață să iubești cu toată inima și să accepți că sunt și oameni care nu știu să iubească... Pentru că, oricine poate iubi un trandafir, dar, numai o inimă mare poate suporta spinii... Lucrurile cu adevărat importante în viață nu le găsești oriunde, nu le poti cumpăra de pe tarabă din piață, nu le poți măsura sau cântări... valoarea lor este mult prea mare. Lucrurile cu adevărat importante vin dăruite gratis, nu se spun, se văd cu ochii sufletului, se simt în liniștea unei priviri... se râd, se plâng, se tremură.. Străbatem prezentul cu ochii legaţi; putem, mai mult sau mai puţin, să presimţim şi să ghicim ce ne aşteaptă în clipa următoare. Şi totuşi, abia mai târziu, când dezlegăm ochii şi examinăm trecutul, ne dăm seama de ceea ce am trăit şi începem să-i desluşim tâlcul. Oamenii sunt uneori ca ușile. Unii sunt deschiși, abia așteaptă să le treci pragul, să te primească în viața lor. Alții sunt uși închise. Se tem să-și arate frumusețea din interior dar își doresc să primească musafiri. Sunt însă și multe uși încuiate, cei care și-au ferecat sufletul și privesc cu teamă pe gaura cheii. Trebuie să te cunoască bine înainte de a descuia ușa, apoi te mai țin puțin în prag privindu-te cu neincredere. Uneori însă găsești uși ferecate care și-au pierdut cheia, uși care nu se vor mai deschide vreodată. Unele sunt frumoase, colorate, dar dincolo de prag nu se află decât o cameră goală, pustie. Sunt uși simple, elegante, care duc spre încăperi misterioase. Uși vechi, măcinate de timp ce ascund multe comori. Sunt mii și mii de feluri de uși. Nu poți să știi ce se află dincolo până când nu treci pragul... Nu-ți închide niciodată de tot uşile sufletului... altfel tristețea nu va avea pe unde să iasă, dar nici fericirea pe unde să intre... Frumusetea sufletului este cel mai pretios diamant. Un suflet frumos, nu are varsta, are doar valoare... Viață frumoasă în LUMINĂ ȘI IUBIRE

1 person likes this.