Recent Posts
Posts
Regulamentul rutier (legislatie actuala) 3. Permisul de conducere Art. 29. De la data aderării României la Uniunea Europeană, pentru a fi înscris la o unitate autorizată în vederea pregătirii teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere, solicitantul trebuie să facă dovada că este apt din punct de vedere psihologic. Înainte de a urma cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice, solicitantul trebuie să facă dovada pregătirii teoretice, într-o unitate autorizată, în vederea obţinerii permisului de conducere. Abrogat(ă) Pot efectua cursurile practice de învăţare a conducerii unui vehicul pe drumurile publice şi persoanele care nu au încă vârsta minimă prevăzută de prezentul regulament pentru categoria sau subcategoria din care face parte vehiculul respectiv, dar nu cu mai mult de 3 luni înainte de împlinirea acesteia sau, dacă urmează cursurile unei instituţii de învăţământ preuniversitar cu profil auto, nu cu mai mult de 1 an înainte de împlinirea vârstei. Art. 30. Abrogat(ă) Art. 31. Traseele pe care se poate învăţa conducerea unui autovehicul sau tramvai ori, după caz, se poate susţine examenul pentru obţinerea permisului de conducere se stabilesc de către poliţia rutieră. Art. 32. Autorităţile competente care examinează persoanele în vederea obţinerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiei prefectului pe raza căreia candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţa. Abrogat(ă) Examinarea la probele teoretice şi practice pentru obţinerea permisului de conducere poate fi efectuată şi în alte localităţi decât în municipiul reşedinţă de judeţ în care candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţa, în baza ordinului prefectului unităţii administrativ-teritoriale respective. Art. 33. Persoana care solicită examinarea în vederea obţinerii permisului de conducere, denumită în continuare candidat, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă vârsta minimă prevăzută de art. 20 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; să fie aptă din punct de vedere medical pentru conducerea autovehiculelor din categoria pentru care solicită examinarea; să nu se găsească sub incidenţa prevederilor art. 24 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiilor când face dovada că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 116 din acelaşi act normativ; Art. 34. Abrogat(ă) Art. 35. Abrogat(ă) Art. 36. Cursul de pregătire teoretică şi practică în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii. Art. 37. Abrogat(ă) Art. 38. Abrogat(ă) Abrogat(ă) Abrogat(ă) Abrogat(ă) Art. 39. Abrogat(ă) Art. 40. Abrogat(ă) Art. 41. Autovehiculele destinate învăţării conducerii şi cele folosite la susţinerea probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere trebuie să fie din categoria celor pentru care se solicită obţinerea permisului de conducere, să fie dotate cu dublă comandă, cel puţin pentru pedalele de ambreiaj şi frână, cu excepţia autovehiculelor cu transmisie automată şi a motocicletelor, care se dotează cu dublă comandă cel puţin pentru pedala de frână, şi să îndeplinească toate celelalte condiţii prevăzute de actele normative în vigoare. Autovehiculele prevăzute la alin. (1) vor fi echipate cu o casetă având inscripţia "Şcoala", cu dimensiunile şi caracteristicile prevăzute în actele normative în vigoare. Fac excepţie autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, care vor avea inscripţia "Şcoala" aplicată pe părţile laterale, în faţă şi în spate. Art. 42. Abrogat(ă) Art. 43. Abrogat(ă) Art. 44. Abrogat(ă) Art. 45. Permisul de conducere al conducătorului auto decedat se predă de către persoana care îl deţine, în termen de 30 de zile, autorităţii emitente.   https://chestionare.auto15.ro
AnnaE
.Post in Chestionare auto cu răspunsuri
Chestionare Auto 2018 Categoria B 1. Ce semnificatie are indicatorul din imaginea alaturata? a) interzice stationarea voluntara in zilele fara sot; b) interzice stationarea voluntara in zilele cu sot. c) interzice oprirea si stationarea voluntara in zilele cu sot; 2. Ce semnificatie are indicatorul: a) drum cu prioritate b) sfarsitul drumului cu prioritate c) sfarsitul zonei de depasire 3. Ce trebuie sa faceti cand intalniti indicatorul? a) sa virati la dreapta b) va opritii, va asigurati dupa care va continuati calatoria c) sa mergeti cu viteza redusa 4. Cum procedati atunci cand intr-o intersesctie intalniti indicatorul: a) opriti fara a depasi coltul intersectiei, va asigurati, acordati prioritate de trecere tuturor vechiculelor, dupa care va continuati drumul b) opriti fara a depasi coltul intersectiei, va asigurati, acordati prioritate de trecere tuturor vehiculelor, dupa care va continuati drumul c) reduceti viteza, va asigurati si opriti pentru a acorda prioritate daca in acel moment circula alte vehicule prin intersectie 5. Cum sunt configurate pe carosabil marcajele pentru interzicerea stationarii voluntare : a) prin linii in zig-zag albe sau galbene b) prin linii paralele albe sau galbene (zebra) c) este desenat pe carosabil indicatorul 'Stationarea interzisa'   6. Cum procedati cand conduceti un vehicul si in intersectie intalniti un politist cu fata spre dumneavoastra si cu bratul drept intins orizontal? a) va continuati drumul b) franati pentru a nu trece de politist c) oprit vehiculul   7. Se aplica puncte de penalizare pentru a) nerespectarea semnificatiei indicatorului „Oprire"; b) depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus; c) depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus   8. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0.80g/l alcool in sange se pedepseste cu: a) amenda contraventionala si puncte de penalizare b) inchisoare c) inchisoare si retinerea permisului de conducere in vederea anularii   9. Intentia schimbarii directiei de mers se semnalizeaza: a) inainte de inceperea efectuarii manevrei cu cel putin 50 m in localitati si 100 m in afara localitatilor b) numai daca, pentru a depasi un vehicul, sunteti nevoit sa incalcati axul drumului c) numai daca din spate se apropie alte vehicule   10. Cum procedati cand va apropiati de o intersectie aglomerata in care semnalul luminos al semaforului arata culoarea verde: a) reduceti din timp viteza si circulati cu atentie sporita b) nu aveti nici o obligatie deoarece aveti prioritate c) aveti obligatia de a nu intra in intersectie deoarece riscati sa ramaneti imobilizat cu cu vehiculul stanjenind traficul   11. Conduceti un autoturism noaptea, pe un drum neiluminat, situat in interiorul unei localitati. Cum trebuie sa semnalizati intentia de a depasi un autoturism in aceasta situatie? a) prin punerea in functiune a semnalizatoarelor cu lumina intermitenta b) prin folosirea claxonului c) prin schimbarea luminii de drum cu cea de intilnire   12. Conducatorul autoturismului din imagine executa corect depasirea autocamionului ? a) nu, intrucat spatiul lateral nu-i permite efectuarea depasirii in conditii de siguranta b) nu, intrucat depaseste viteza admisa pentru deplasarea autoturismelor pe poduri c) nu, intrucat manevra se efectueaza pe un pod   13. Cum veti circula intr-o intersectie cu sens giratoriu, cand intentionati sa virati pe prima strada la dreapta? a) ocoliti sensul giratoriu si apoi executati virajul la dreapta; b) semnalizati intentia de a vira, circulati cat mai pe dreapta, acordati prioritate vehiculelor care circula in sensul giratoriu si executati virajul; c) opriti autovehiculul, va asigurati si numai dupa aceea virati spre dreapta.   14. Care este regula prioritatii de trecere intr-o intersectie nedirijata situata in afara localitatilor : a) prioritatea primului sosit in intersectie b) prioritate de drum principal c) prioritate de dreapta   15. Care dintre autovehiculele din imagine are prioritate de trecere în aceastã situație? a) autobuzul, întrucât face parte din categoria mijloacelor de transport public b) autoturismul, întrucât în aceastã situaþie trebuie sã execute ºi un uºor viraj stânga – dreapta c) autocamionul, întrucât circulã pe drumul prioritar   16. Unde considerati ca este interzisa efectuarea depasirii: a) in intersectia cu circulatia nedirijata b) in curbe sau in alte locuri unde vizibilitatea este redusa sub 50 m c) in apropierea varfurilor de rampa cand vizibilitatea este de sub 50 m   17. Cum considerati ca trebuie sa procedati pentru efectuarea depasirii in siguranta a) sa mariti viteza de deplasare b) sa semnalizati intentia de a efectua depasirea c) sa va asigurati ca manevra respectiva se poate efectua in deplina siguranta si sa semnalizati intentia de a depasii   18. In care din situatiile de mai jos sunt interzise oprirea voluntara si stationarea, iar depasirea este permisa? a) in intersectii cu circulatie nedirijata b) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare si marcaje c) la mai putin de 25 m inainte de indicatorul 'Statie de autobuz'   19. Puteti opri autovehiculul in statia de tranvai prevazuta cu refugiu pentru pietoni? a) da, deoarece in statiile prevazute cu refugiu nu aveti nici o obligatie b) da, daca tramvaiul nu se afla in statie, neincomodand astfel pietonii c) nu, deoarece in asemenea situatii oprirea este interzisa   20. Pe drumurile expres sau pe cele national europene limita maxima de viteza este de: a) 130 km/h b) 100 km/h c) 90 km/h   21. Va apropiati de o trecere la nivel cu o cale ferata curenta. Semibariere sunt deschise , dar semnalele luminoase de culoare rosie se aprind intermitent sau alternativ. Ce obligatii aveti? a) sa opriti, in ordinea sosirii, inaintea marcajului pentru oprire ori inaintea semibarierelor b) sa grabiti trecerea, deoarece urmeaza ca semibarierele sa fie coborate c) sa reduceti viteza, sa va asigurati temeinic si, daca nu vine trenul, sa va continuati deplasarea   22. Pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de inmatriculare trebuie declarate autoritatii emitente: a) in cel mult 48 de ore de la constatare b) in cel mult 24 de ore de la constatare c) legal nu este prevazut   23. Mijloacele de avertizare sonora trebuie folosite de la o distanta de : a) 50 m b) 100 m c) 25 m   24. Intoarcerea este interzisa: a) in panta; b) in dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumului public; c) in locurile unde soliditatea drumului nu permite.   25. Puteti intra pe o autostrada avand remorcat un alt autovehicul? a) da b) nu c) nu este prevazut de lege   26. Ce categorie de autovehicule sunt dotate cu lumini giratorii de culoare albastra? a) cele care se deplaseaza la intervenţii; b) autovehiculele salvarii, jandarmeriei, controlului circulatiei apartinand M.Ap.N. pentru autovehiculele din parcul propriu; c) autovehiculele destinate stingerii incendiilor.   sursa: http://www.chestionaresoferi.com  
AnnaE
.Post in Chestionare auto cu răspunsuri
Raspunsurile corecte:   1. Ce semnificatie are indicatorul din imaginea alaturata?   a) interzice stationarea voluntara in zilele fara sot;   b) interzice stationarea voluntara in zilele cu sot.   c) interzice oprirea si stationarea voluntara in zilele cu sot; Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este b) 2. Ce semnificatie are indicatorul:   a) drum cu prioritate   b) sfarsitul drumului cu prioritate   c) sfarsitul zonei de depasire Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este b)   3. Ce trebuie sa faceti cand intalniti indicatorul?   a) sa virati la dreapta   b) va opritii, va asigurati dupa care va continuati calatoria   c) sa mergeti cu viteza redusa Raspunsul tau: '' este CORECT   4. Cum procedati atunci cand intr-o intersesctie intalniti indicatorul:   a) opriti fara a depasi coltul intersectiei, va asigurati, acordati prioritate de trecere tuturor vechiculelor, dupa care va continuati drumul   b) opriti fara a depasi coltul intersectiei, va asigurati, acordati prioritate de trecere tuturor vehiculelor, dupa care va continuati drumul   c) reduceti viteza, va asigurati si opriti pentru a acorda prioritate daca in acel moment circula alte vehicule prin intersectie Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   5. Cum sunt configurate pe carosabil marcajele pentru interzicerea stationarii voluntare :   a) prin linii in zig-zag albe sau galbene   b) prin linii paralele albe sau galbene (zebra)   c) este desenat pe carosabil indicatorul 'Stationarea interzisa' Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este a)   6. Cum procedati cand conduceti un vehicul si in intersectie intalniti un politist cu fata spre dumneavoastra si cu bratul drept intins orizontal?   a) va continuati drumul   b) franati pentru a nu trece de politist   c) oprit vehiculul Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este a)   7. Se aplica puncte de penalizare pentru   a) nerespectarea semnificatiei indicatorului „Oprire";   b) depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;   c) depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este a)   8. Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0.80g/l alcool in sange se pedepseste cu:   a) amenda contraventionala si puncte de penalizare   b) inchisoare   c) inchisoare si retinerea permisului de conducere in vederea anularii Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   9. Intentia schimbarii directiei de mers se semnalizeaza:   a) inainte de inceperea efectuarii manevrei cu cel putin 50 m in localitati si 100 m in afara localitatilor   b) numai daca, pentru a depasi un vehicul, sunteti nevoit sa incalcati axul drumului   c) numai daca din spate se apropie alte vehicule Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este a)   10. Cum procedati cand va apropiati de o intersectie aglomerata in care semnalul luminos al semaforului arata culoarea verde:   a) reduceti din timp viteza si circulati cu atentie sporita   b) nu aveti nici o obligatie deoarece aveti prioritate   c) aveti obligatia de a nu intra in intersectie deoarece riscati sa ramaneti imobilizat cu cu vehiculul stanjenind traficul Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   11. Conduceti un autoturism noaptea, pe un drum neiluminat, situat in interiorul unei localitati. Cum trebuie sa semnalizati intentia de a depasi un autoturism in aceasta situatie?   a) prin punerea in functiune a semnalizatoarelor cu lumina intermitenta   b) prin folosirea claxonului   c) prin schimbarea luminii de drum cu cea de intilnire Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este a)   12. Conducatorul autoturismului din imagine executa corect depasirea autocamionului ?   a) nu, intrucat spatiul lateral nu-i permite efectuarea depasirii in conditii de siguranta   b) nu, intrucat depaseste viteza admisa pentru deplasarea autoturismelor pe poduri   c) nu, intrucat manevra se efectueaza pe un pod Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   13. Cum veti circula intr-o intersectie cu sens giratoriu, cand intentionati sa virati pe prima strada la dreapta?   a) ocoliti sensul giratoriu si apoi executati virajul la dreapta;   b) semnalizati intentia de a vira, circulati cat mai pe dreapta, acordati prioritate vehiculelor care circula in sensul giratoriu si executati virajul;   c) opriti autovehiculul, va asigurati si numai dupa aceea virati spre dreapta. Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este b)   14. Care este regula prioritatii de trecere intr-o intersectie nedirijata situata in afara localitatilor :   a) prioritatea primului sosit in intersectie   b) prioritate de drum principal   c) prioritate de dreapta Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   15. Care dintre autovehiculele din imagine are prioritate de trecere în aceastã situație?   a) autobuzul, întrucât face parte din categoria mijloacelor de transport public   b) autoturismul, întrucât în aceastã situaþie trebuie sã execute ºi un uºor viraj stânga – dreapta   c) autocamionul, întrucât circulã pe drumul prioritar Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   16. Unde considerati ca este interzisa efectuarea depasirii:   a) in intersectia cu circulatia nedirijata   b) in curbe sau in alte locuri unde vizibilitatea este redusa sub 50 m   c) in apropierea varfurilor de rampa cand vizibilitatea este de sub 50 m Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este abc)   17. Cum considerati ca trebuie sa procedati pentru efectuarea depasirii in siguranta   a) sa mariti viteza de deplasare   b) sa semnalizati intentia de a efectua depasirea   c) sa va asigurati ca manevra respectiva se poate efectua in deplina siguranta si sa semnalizati intentia de a depasii Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   18. In care din situatiile de mai jos sunt interzise oprirea voluntara si stationarea, iar depasirea este permisa?   a) in intersectii cu circulatie nedirijata   b) pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare si marcaje   c) la mai putin de 25 m inainte de indicatorul 'Statie de autobuz' Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   19. Puteti opri autovehiculul in statia de tramvai prevazuta cu refugiu pentru pietoni?   a) da, deoarece in statiile prevazute cu refugiu nu aveti nici o obligatie   b) da, daca tramvaiul nu se afla in statie, neincomodand astfel pietonii   c) nu, deoarece in asemenea situatii oprirea este interzisa Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   20. Pe drumurile expres sau pe cele national europene limita maxima de viteza este de:   a) 130 km/h   b) 100 km/h   c) 90 km/h Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este b)   21. Va apropiati de o trecere la nivel cu o cale ferata curenta. Semibariere sunt deschise , dar semnalele luminoase de culoare rosie se aprind intermitent sau alternativ. Ce obligatii aveti?   a) sa opriti, in ordinea sosirii, inaintea marcajului pentru oprire ori inaintea semibarierelor   b) sa grabiti trecerea, deoarece urmeaza ca semibarierele sa fie coborate   c) sa reduceti viteza, sa va asigurati temeinic si, daca nu vine trenul, sa va continuati deplasarea Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este a)   22. Pierderea, furtul sau distrugerea certificatului de inmatriculare trebuie declarate autoritatii emitente:   a) in cel mult 48 de ore de la constatare   b) in cel mult 24 de ore de la constatare   c) legal nu este prevazut Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este a)   23. Mijloacele de avertizare sonora trebuie folosite de la o distanta de :   a) 50 m   b) 100 m   c) 25 m Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   24. Intoarcerea este interzisa:   a) in panta;   b) in dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumului public;   c) in locurile unde soliditatea drumului nu permite. Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este c)   25. Puteti intra pe o autostrada avand remorcat un alt autovehicul?   a) da   b) nu   c) nu este prevazut de lege Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este b)   26. Ce categorie de autovehicule sunt dotate cu lumini giratorii de culoare albastra?   a) cele care se deplaseaza la intervenţii;   b) autovehiculele salvarii, jandarmeriei, controlului circulatiei apartinand M.Ap.N. pentru autovehiculele din parcul propriu;   c) autovehiculele destinate stingerii incendiilor. Raspunsul tau: '' este GRESIT, raspunsul corect este b)   sursa: http://www.chestionaresoferi.com
Ca si pe internet, la inceput nu existau reguli de circulatie, ce vremuri domnule, insa o data cu inmultuirea masinilor au aparut si belelele la volan, ce au dus ala aparitia codurilor rutiere, iata un ghid simplificat moca free     Codul Rutier Mura in gura este un manual de legislatie auto recomandat cu incredere de instructori din toata tara. Diferenta fata de alte carti de specialitate din domeniu este tonul folosit, un ton relaxat si usor de inteles. Aceasta carte de legislatie rutiera lasa deoparte exprimarea pretentioasa in favoarea unui mod de prezentare al informatiei practic si facil de memorat. Autorul, Juhasz Sebastian, porneste de la ideea ca viitorii soferi sunt bombardati cu prea multa informatie si secretul unei strategii eficiente de studiu este simplitatea. Codul Rutier Mura in Gura este un manual de legislatie care adreseaza problema ambiguitatii si complexitatii legislatiei auto romane intr-o maniera pe intelesul oricui. Cartea este scrisa pornind de la ideea unui ghid simplificat in care totul este explicat, nu doar prezentat, iar explicatiile sunt formulate astfel incat notiunile de baza sa fie retinute inca de la prima parcurgere. Pe langa sectiunea de legislatie, Codul Rutier Mura in Gura contine si sectiuni bonus cu notiuni de mecanica, conducere preventiva si ecologica.Autorul, administrator al unuia dintre cele mai mari portaluri web din Romania dedicate soferilor incepatori, lasa deoparte cuvintele pretentioase si termenii tehnici acolo unde este posibil, in favoarea explicatiilor care stimuleaza invatarea prin conexiuni logice.     download free https://www30.zippyshare.com/v/Uz2dnsA8/file.html