Recent Posts
Posts
AnnaE
.Post in Povestea lui Moș Nicolae
                                        Povestea lui Moș Nicolae           Se spune că Nicolae locuia într-un satuc cu oameni de tot felul.        El era tare bun şi special, iar dorinţa sa cea mai mare era să îi ajute pe cei mai puţin norocoşi, aşa că, atunci când a crescut, a făcut tot posibilul să transforme visurile celor din jur în realitate.        Pentru că rămăsese orfan şi moştenise o avere destul de mare, în fiecare noapte, Nicolae se deghiza şi le oferea oamenilor din satul său mâncare, haine şi ce mai aveau nevoie.       Timpul a trecut, iar într-una din zile Nicolae a aflat că un tată din satul său era gata să îşi piardă cele 3 fete din cauza faptului că era foarte sărac şi nu avea să le dea moştenire.       Un negustor pusese ochii pe ele şi voia să le ia ca să îi fie sclave.       – Nu se poate aşa ceva, s-a gândit Nicolae.      Aşa că s-a furişat într-o noapte în casa lor şi a aruncat o pungă plină cu bani în camera fetei celei mai mari.      – Uite, tată, cineva ne-a trimis aceşti bani şi voi putea să mă mărit!   Şi aşa a fost. Fata s-a măritat cu un băiat care îi era drag şi a fost fericită.       La fel s-a întâmplat şi cu fata mijlocie.      Bătranul tată era foarte fericit, dar şi foarte curios să vadă cine era binefăcătorul familiei sale.     Aşa că, peste încă un an, s-a hotărât ca, înainte de căsătoria celei mici, să pândească noaptea ca să vadă cine era cel care îi ajuta familia.     Ca să nu fie descoperit, Nicolae s-a suit încet pe acoperiş şi a aruncat săculeţul cu bani pe hornul casei.     Acesta a căzut într-un ciorap care era pus la uscat la gura focului.     De aici şi obiceiul ca micuţii să primească cadouri în şosetele agăţate la sobă, sau în ghete lângă uşă, pentru cei care nu au sobă.     – Om bun, cum te numeşti? Vreau să ştiu şi eu cine este cel care mi-a adus atât de multă bucurie, să-ţi multumesc pentru salvarea fetelor mele! a spus bătrânul tată.     – Nicolae este numele meu, dar te rog să nu mai spui nimănui ce am facut! Pentru o faptă bună nu se aşteaptă răsplată.      Nicolae l-a rugat totuși pe acel om, sa păstreze secretul, însă acesta nu a respectat rugămintea lui si a povestit tuturor.     Ulterior, oricine primea un cadou neașteptat, credea că este de la Nicolae și îi mulțumeau pentru cadou.      Cei trei saci cu aur au devenit conform legendei simbolul Sfântului Nicolae, sub forma a trei bile de aur, de aici moștenind-se tradiția de a oferi portocale cu ocazia Sf. Nicolae.      Nicolae, a continuat toată viața sa să facă bine, de fiecare dată când a putut.  Spre deosebire de Moş Crăciun, Moş Nicolae nu li se arată niciodată copiilor.      Se spune că este bătrân şi, când îşi scutură barba deasă, cad şi primii fulgi de zăpadă pe pământ.      El îşi dă seama cine a fost cuminte şi cine nu, printr-o simplă privire pe fereastra casei şi are cadouri pentru toţi.     Cu o singură condiție: ghetele să fie lustruite şi lăsate noaptea la uşă...              
                                                                                                             Legenda Mărțişorului            La marginea unui sat trăiau într-o coliba sărăcăcioasă o femeie cu fiica ei. Ca să câștige pâinea de zi cu zi și câțiva bănuți, femeia se îndeletnicea cu torsul lânii pentru oamenii din sat. Dar tot ce câștiga dădea pe doctorii pentru fata ei care era tare bolnavă. Într-o zi, pe când torcea și plângea de mila fiicei sale, femeia văzu o caleasca de foc trecând cu iuțieală dinspre pădure spre sat. Era Crăiasa Primăvara care, auzind-o, s-a oprit și a întrebat-o de ce este așa de necăjită. Aflând de boala copilei, Crăiasa a zis...        -„Ține caierul acesta de foc și toarce-l firicel subțire, apoi leagă o fundiță și prinde-o de pieptul copilei. Puterile mele o vor trezi la viață, așa cum se trezește la viață întreaga natură după trecerea mea”.        Femeia mulțumi și se apuca de lucru. Dar caierul îi ardea degetele și-i era cu neputință să rasucească un firicel cât de mic. Începu să plângă cu lacrimi grele și aproape că nu bagă de seama când o altă caleașcă de zăpadă se opri în dreptul colibei. Era Crăiasa Iarna, care dispărea cu iuțieală dinspre sat spre pădure și care, auzind necazul femeii, zise...       -„Ține caierul acesta de zăpadă... Răcoarea lui va potoli fierbițeala celui de foc. Răsucește-le laolaltă, poate așa îți pot fi de folos și eu”.       Femeia mulțumi din tot sufletul și se puse pe tors. Torcea laolalta fir roșu de foc cu fir alb de zăpadă și astfel ispravi de tors cele doua caiere. Iar după ce duse la capat lucrul, legă o fundiță de pieptul fetiței. Aceasta îndată prinse putere și culoare în obrajori, sări din pat și-și îmbrățișă cu drag mama. De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundițe alb-roșii, împărțindu-le oamenilor din sat, să le aducă sanatate și bucurii.
    Într-o noapte, un hoț a intrat în casa unor oameni. A adus cu el și câteva felii de carne cu scopul de a păcăli câinele de pază. Hoțul a intrat în casă și l-a văzut pe câinele care păzea locuința. Imediat a și aruncat bucățile mari de carne spre el. Când a văzut una ca asta, câinele i-a spus hoțului: „Dacă crezi că aruncând această bucată de carne mă poți păcăli, te înșeli”. Hoțul nu se lăsă și mai aruncă o bucată de carne fix sub nasul câinelui, crezând că de această dată îl va ademeni. Câinele nici nu se uită la momeala și îi spuse hoțului: „Sunt un câine de casă loial”. Imediat ce i-a dat replica,  câinele a și sărit pe hoț, făcându-și până la capăt datoria de câine de pază. Hoțul s-a speriat și a fugit pe fereastră, făcându-se nevăzut în noapte. Stăpânul câinelui a auzit zgomotele și s-a trezit. A ieșit din cameră și a aflat totul despre ceea ce se petrecuse în casa sa. Apoi și-a lăudat câinele și i-a dat să mai mănânce încă două bucăți de carne ca recompensă, răsplătindu-i astfel din plin loialitatea. MORALA: Fii întotdeauna atent la cel care încearcă să te ademenească oferindu-ți mită, deoarece intențiile sale nu sunt cinstite.
  A fost odată ca niciodată un negustor bătrân care avea un măgar slab și oropsit. Măgarul obișnuia să care greutăți în spinare în fiecare zi. Pentru că nu era nemulțumit de mâncarea pe care o primea de la stăpânul său, măgarul se ducea pe un câmp din apropiere și mânca recolta oamenilor. Într-o noapte, măgarul s-a întâlnit cu un câine. S-au împrietenit și au plecat împreună pe câmp unde au găsit o grămadă de castraveți. I-au mâncat pe toți pentru a-și potoli foamea. Erau atât de fericiți de ceea ce au descoperit, încât au decis să vină în fiecare zi aici pentru a-și umple stomacul. Odată, după o masă gustoasă de castraveți, măgarul s-a gândit să cânte un cântec. Câinele l-a avertizat să nu cânte. Măgarul însă nu a ascultat și a început să cânte. Câinele a fugit imediat, a sărit gardul și s-a făcut nevăzut. Când a auzit un măgar cum rage în mijlocul câmpului, paznicul s-a trezit și s-a dus imediat să ia la bătaie animalul. Măgarul a fugit imediat pentru a-și salva viața. Apoi a realizat că a greșit și i-a părut rău că nu a ascultat sfatul bun pe care i-l dăduse câinele. Morala: întotdeauna judecă înainte să acționezi.
    Pinguinul, renul și vulpea erau cei mai buni prieteni. Într-o zi, pinguinul și renul au găsit o grămadă de fructe și au decis să păstreze acest lucru doar pentru ei. Pe drum, s-au întâlnit cu vulpea, care, văzându-i atât de fericiți, i-a întrebat de ce. Cei doi i-au spus vulpii că nu îi pot dezvălui secretul, însă vulpea le-a cerut să aibă încredere în ea, așa că i-au spus în cele din urmă despre fructele delicioase pe care le găsiseră. Când au ajuns în sat, vulpea a uitat de promisiunea sa și le-a spus tuturor secretul bine păstrat până atunci. Când pinguinul și renul s-au întors la locul unde găsiseră fructele, animalele din sat fuseseră deja acolo și mâncaseră totul. În aceeași zi, pinguinul și renul au găsit un alt loc plin de mâncare și același lucru s-a întâmplat din nou cu vulpea. Furioși din cauza că vulpea i-a trădat, cei doi au decis să-i dea o lecție. A doua zi i-au spus vulpii că ​​au găsit un lac plin cu pește, pe care nu trebuie să faci niciun efort să îl prinzi. Vulpea a povestit din nou tuturor celor din sat despre asta. A două zi, când s-a întâlnit cu pinguinul și renul, vulpea era plină de tăieturi și vânătăi. Aceasta le-a spus, că după ce a povestit tuturor animalelor din sat despre lacul plin de pești, toți au dat buzna acolo. Dar, pentru că nu au găsit nimic, s-au înfuriat că au fost mințiți și i-au dat vulpii o mamă de bătaie.   Așa a învățat vulpea că este important ca ceilalți să aibă încredere în tine, dar pentru asta e nevoie să fii un tovarăș loial și să îți ții întotdeauna cuvântul.