Asistenta si protectia copilului cursuri si legi

Dezvoltarea limbajului, cum comunica bebelusul pana la 1 an? • 1. Bebelusul la 1 luna • 2. Bebelusul la 2 luni • 3. Bebelusul la 3 luni • 4. Bebelusul la 4 luni • 5. Bebelusul la 5 luni • 6. Bebelusul la 6 luni • 7. Bebelusul la 7 luni • 8. Bebelusul la 8 luni • 9. Bebelusul la 9 luni • 10. Bebelusul la 10 luni • 11. Bebelusul la 11 luni • 12. Bebelusul la 12 luni De la primele scancete, pana la gangurit, balbaiala si rostirea primului cuvant, bebelusul tau vorbeste cu tine in fiecare luna a primului an. Iar tu trebuie sa stii cum sa reactionezi pentru a-l ajuta sa vorbeasca cat mai repede. Afla cum evolueaza limbajul si vorbitul la copilul tau in primul an, luna de luna! Bebelusul la 1 luna Desi bebelusul tau intelege ceea ce ii spui inca din burtica, atunci cand se naste chipul si vocea ta, precum si plansul lui vor fi principalele canale de comunicare intre voi. Exista semne in care bebelusul vorbeste inca din prima luna de viata. Acestea sunt percepute de parinti ca fiind zgomote: • atunci cand plange; • cand scoate sunete atunci cand respira; • cand scanceste; • cand scoate anumite sunete in timpul alaptarii. Plansul este cel mai important si este o forma de comunicare a bebelusului. Acesta construieste fundatia limbajului la copil. Atunci cand plange, copilul invata sa controleze aerul care iese si patrunde in plamani, precum si corzile vocale. Plansul este modul prin care iti spune ca este suparat, ca nu se simte bine sau ca ii este foame. Bebelusul la 2 luni Incepand cu cea de-a 2-a luna, copilul depaseste perioada de acomodare cu lumea extrauterina si incepe sa exploreze mediul inconjurator. Iti va urmari cu mare atentie vocea si va reactiona la ceea ce ii spui printr-o adevarata colectie de sunete. La unii bebelusi pot aparea chiar gangurerile formate din silabe, dar majoritatea reusesc doar sa scoata cateva sunete asociate cu litere precum “k”, “b” etc. Descopera lista de obiecte necesare in primele zile cu bebelusul acasa. Este important ca in aceasta etapa sa vorbesti cat mai mult cu el si sa il incurajezi sa gangureasca. Uita-te direct in cohii lui si vorbeste clar cu el., astfel incat sa iti poata vedea miscarile buzelor! Bebelusul la 3 luni De la 3 luni, copilul tau este capabil sa iti recunoasca vocea si sa o identifice cu persoana ta chiar si daca nu te vede. Este o perioada extrem de dragalasa din viata lui, de care te vei buura pentru ca vei avea parte: • de zambete zgomotoase si dragalase; • de mici tipete de bucurie sau de multumire; • tresariri ale lui asociate cu tipete sau zambete; • posibile sunete de “ahhh” sau “goo”. Il poti ajuta si ii poti raspunde la reactii comunicand in permanenta cu el. Poti apela la muzica si la cititul povestilor pentru a-l ajuta sa isi dezvolte mai repede si mai corect limbajul. Bebelusul la 4 luni Bebelusul tau se afla inca in cautarea celui mai bun si coerent mod de cumunicare cu tine inca de la varsta de 4 luni. Este luna zambitului la copii, pentru ca in aceasta perioada ei zambesc la aproape orice vad. Incepe trecerea de la gangurit la balbait sau la un amestec al celor doua In aceasta etapa, balbaitul copilului are o tonalitate muzicala, prelungind destul de mult unele vocale pe care le rosteste. El incepe sa devina constient de sunetul propriei voci. Vei auzi de multe ori aceleasi sunete scoase de el, pentru ca are tendinta sa repete mereu ceea ce zice. La patru luni bebelusul tau iti vorbeste mereu prin sunete ca “ahhh” sau “oooohh”, iar tu trebuie sa fii mereu prompta si sa ii raspunzi, pentru ca acum incepe sa desluseasca chiar si tainele unei conversatii. Incepe sa devina un bebe social. Bebelusul la 5 luni De la 5 luni copilul incepe sa devina un excelent si amuzant partener de dialog. El devine capabil sa imite sunete sau gesturi care ii permit sa isi exprime nevoile. Va stii cum sa se bage in seama atunci cand este ignorat. Este perioada in care balbaitul reprezinta cel mai bun mod de a-ti atrage atentia atunci cand vrea si este constient de acest lucru. De acum bebelusul acorda mai multa atentie ca niciodata buzelor tale in timp ce vorbesti. Pentru ca invata sa isi controleze sunetele pe care le scoate analizand raspunsurile pe care i le dai tu. Este esential de acum sa vorbesti cu el clar si sa stai mereu cu capul in fata lui pentru a te vedea vorbind. Bebelusul la 6 luni Daca pana acum ai tot avut parte de un repertoriu al bebelusului format exclusiv din asocierea vocalelor, la jumatatea primului an de viata acesta se va imbogati si cu ceva consoane in momentul vorbirii. Apare ganguritul in adevaratul lui sens si combinarea tot mai multor silabe intre ele. Limbajul copilului incepe sa prinda din ce in ce mai mult contur. Este o perioada importanta a dezvoltarii limbajului la care poti contribui: • vorbindu-i mereu clar, incet si cu acuratete; • aratandu-i obiecte in timp ce le pronunti numele; • folosind propozitii simple; • citindu-i cat mai multe povesti; • nu crea un dialog in care vorbesti doar tu; da-i timp copilului sa iti raspunda de cate ori ii spui ceva. Bebelusul la 7 luni Copilul este intr-o continua dezvoltare la 7 luni, iar limbajul este si el in continuu progres. Cam la aceasta varsta copilul nu numai ca poate spune “pa”, dar invata si cum sa-si fluture mainile pentru a evidentia gestul. Este perioada memorabila in care te poti trezi ca spune dintr-o data pentru prima oara “mama” sau “tata”, clar si raspicat. Bebelusul la 8 luni La 8 luni copilul incepe sa se joace cu ajutorul lui cucu-bau. Asa cum tu te joci cu el, punandu-ti mainile pe fata, acoperind-o, si apoi coborandu-le brusc spunand cucu-bau, acelasi lucru va face si bebelusul, dar nu fara a ganguri pe limba lui despre acest joc. El incepe sa vorbeasca cu el singur. De asemenea, este perioada in care bebelusul intelege semnificatia lui “nu”, chiar daca nu este foarte incantat sa il auda. Bebelusul la 9 luni Incepand cu 9 luni, copilul devine capabil sa raspunda diverselor solicitari simple ale tale precum “da manuta la mine” sau “da-mi si mie jucaria ta”. Si la 8 si la 9 luni trebuie sa investesti timp in a te juca foarte mult cu el diverse jocuri specifice varstei. Nu uita sa ii canti frecvent si sa ascultati impreuna muzica, stimulandu-l sa cante si el impreuna cu tine. Bebelusul la 10 luni Copilul continua sa lege sunete de notiuni si sa pronunte o gama din ce in ce mai variata de dintr-acestea. Apar incercari de a rupe cat mai multe cuvinte, chiar daca de multe ori esueaza. Si acum este indicat sa vorbesti permanent cu el, insa spre deosebire de alte dati, evita sa mai repeti sunetele lui stalcite. Nu uita ca pe masura ce creste, trebuie sa il ajuti sa vorbeasca corect, iar de acum el trebuie sa te imite pe tine, nu tu pe el. Daca repeti mereu silabele lui sau incercarile pocite de cuvinte, el isi va impregna astfel cuvintele in minte. Corecteaza-l, dar fa-o intr-un mod dragastos! Bebelusul la 11 luni La varsta de 11 luni, copilul poate spune deja cuvinte scurte si adesea formate dintr-o singura silaba, precum “pa”. Inca mai jongleaza cu tot felul de forme ale balbaitului si devine un adevarat orator pentru ca nu se mai opreste din conversatii.. Este important sa duci copilul in cat mai multe locuri, in special din natura, in care sa aiba posibilitatea sa exploreze cat mai multe lucruri. Exista foarte multe lucruri pe care le poti face pentru a-ti incuraja micutul sa vorbeasca mai mult si mai clar: • vorbeste continuu cu el; • foloseste un limbaj simplu format din cuvinte usoare, dar mai ales din termeni care fac parte din viata lui: spune-i pe nume; numeste copaci, animale, numere si culori atunci cand te plimbi cu el si asociaza-le cu obiecte din jur, foloseste termeni ca papa, laptic, jucarie si alte lucruri din rutina zilnica in care il ingrijesti; • fii rabdatoare si asculta cand copilul tau vorbeste cu tine, raspunzandu-i pe o tonalitate pozitiva, repetand uneori cuvintele pe care scoate el. Bebelusul la 12 luni Inainte de aniversarea primului an de viata, procesul dezvoltarii limbajului nu se opreste. El este in continuu progres, mai ales pe masura ce cunoaste din ce in ce mai multe lucruri care-l inconjoara. Cum poti incuraja comunicarea copilului la 1-3 luni • 1. Plansul, forma principala de comunicare • 2. Vorbeste zilnic cu el! • 3. Citeste-i zilnic povesti! Comunicarea la copilul de 1-3 luni este realizata in principal prin intermediul plansului, gesturilor, reactiilor si chiar al primelor sunete pe care le poate scoate. Tu, ca parinte, ai un rol esential in incurajarea comunicarii si dezvoltarea vorbirii si limbajului copilului, din prima zi dupa nastere si pana tarziu, in copilarie. Iata ce poti face in primele 3 luni pentru a stimula copilul sa vorbeasca mai repede si mai usor! Plansul, forma principala de comunicare Bebelusul tau comunica cel mai mult cu tine prin plans. In felul acesta el iti transmite nevoi, dar si emotii si trairi. Plansul devine astfel o forma de comunicare primara, de care trebuie sa tii cont atunci cand incerci sa il stimulezi sa vorbeasca. Raspunde-i de fiecare data cand se manifesta prin plans, vorbeste cu el si intreaba-l de ce plange, chiar daca nu iti poate spune verbal. Intr-o buna zi, vei primi si raspunsul mult dorit, direct din gurita lui, insa pana atunci, mai e ceva timp si este necesar sa ii intuiesti nevoile. Este important insa sa ii adresezi de mic intrebari, astfel incat sa il stimulezi sa vorbeasca mai usor, pe masura ce descopera universul cuvintelor. Vorbeste zilnic cu el! Pana la varsta de 3 luni, bebelusul tau adora sa iti auda vocea si este fascinat de ea. Nu doar ca il linisteste foarte tare, dar il face sa fie atent si la ceea ce spui, cum o faci, pentru ca nu peste mult timp, sa imite sunetele pe care le scoti frecvent. Vorbirea constanta cu cel mic este cel mai important instrument prin care ajuti copilul sa isi dezvolte comunicarea la aceasta varsta. Este un moment propice pentru a-l invata principalele reguli ale unei conversatii, chiar daca nu va fi capabil sa le respecte intocmai. Este recomandat sa incepi sa vorbesti cu el si apoi sa il stimulezi sa iti raspunda. Cand raspunde el, tu esti cea care este indicat sa taca, iar cand vorbesti tu, bebe este cel care trebuie sa invete sa isi “astepte randul”. Nu il intrerupe atunci cand incearca sa comunice cu tine si gangureste, da din picioruse sau iti zambeste. Asteapta sa se mai potoleasca si raspunde-i atunci. Numai asa il inveti inca de mic sa isi astepte randul, dar ii dai de inteles si ca asculti si respecti ce are de “spus”. De asemenea, fii mereu atenta atunci cand vorbeste cu tine si nu te uita in alta parte, nu face altceva. Arata-i ca are parte de toata atentia ta si ca te intereseaza ce face si “spune”. Si cand vorbesti cu el, este important sa lasi deoparte alte lucruri pe care le ai de facut si sa stai in fata lui, acordandu-i toata atentia. Citeste-i zilnic povesti! Obiceiul de a-i citi zilnic povesti are un rol esential in incurajarea comunicarii la copilul de 1-3 luni, chiar daca nu intelege ceea ce aude. Este relevant sa fie expus de cand e bebelus la cuvinte noi, pentru invatarea viitoare a vorbirii si limbajului. Uneori, copilul nu va dori sa vorbeasca cu tine si cu nimeni din jur. Este momentul in care cere “pauza” de la tot ce inseamna mediul inconjurator. Nu il forta prin diverse metode sau trucuri. Nu vei reusi decat sa il iriti. Daca observi ca intoarce capul cand vorbesti cu el, inchide ochii sau devine agitat si suparat, luati o pauza de la comunicare si lasa-l sa se relaxeze in liniste. Relatia mamei cu bebelusul In primele luni de viata, motricitatea pare sa fie unul dintre lucrurile cele mai evidente la copilul nostru. Este un mod de expresie important pentru bebelus. Prin ea, el isi poate exprima emotiile, afectele, placerea, neplacerea, va emite semnale pentru anturajul sau si va putea sa interactioneze cu el. Dezvoltarea musculara, capacitatile posturale si motrice vor creste si bebe va putea face descoperiri importante, manipula obiecte, deplasa, etc. Mama si tata prin raspunsul lor participa la aceasta evolutie pe care o pot influenta prin investirea propriei lor motricitati. Ei favorizeaza sau anticipeaza dezvoltarea sau dimpotriva o pot frana. Copilul infasat prea strans, legat, tinut doar in patut, caruia nu i se punjucarii in pat sau deasupra lui, asezat doar pe burta sau cu fata la perete, tinut in camera sau coltisorul sau, fara contact cu alte personae in afara mamei (adesea din motive igienice, pentru a nu intra in contact cu microbe sau din superstitie – a nu fi vazut de straini inainte debotez, etc. ). In testele de dezvoltare psihomotorie pentru bebelusi se au in vedere mai multe aspecte dintre care unele il privesc direct pe copil (miscari, privire, zambet, gangurit, supt, somn, plans, joc, etc.), altele pe adultii din jur (mama, tata, bunici, alte rude, nasi, bona, medic, etc.) sau fratii/surotile mai mari iar altele privesc interactiunile dintre acestia si copil (joc, schimburi de priviri, schimburi vocale, zambete reciproce, adecvarea comportamentului adultului la cel al bebelusului, pozitia in care il tine, leagana, atinge, etc.). De asemenea sunt luati in considerare factori pur psihologici cum ar fi: starea afectiva a mamei, disponibilitatea ei pentru a ingriji copilul, timpul acordat ingrijirilor (alimentatie, somn, baie, schimbat) comparative cu alte activitati (joc, plimbare, interactiuni vocale – mama ii vorbeste, ii canta, tactile – atingeri, mangaieri, tinut in brate, leganat, etc.) Din acest punct de vedere, intalnim persoane convinse ca bebelusul nu vede, nu aude, nu intelege, nu recunoaste persoanele din jur, nu simte, nu are emotii sau afecte, nu are nevoie de interactiuni ci doar de lapte, o anumita temperature, scutece uscate. Acestia nu raman in prezenta copilului, nu-l privesc si nu-l stimuleaza sa priveasca jucarii, sa le atinga, sa le apuce, nu-i ofera stimuli, nu-i vorbesc. Sunt mamele pe care le vedem repezindu-se sa aduca biberonul la primul scancet al copilului, care intra in panica atunci cand copilul plange “fara motiv”, sughite, se misca “prea mult”, care tind sa reduca perioadele de veghe ale copilului, incearca sa-l adoarma imediat dupa ce l-au hranit, care nu-si explica si nu suporta plansul lui, care tind sa gaseasca neaparat un motiv: “are colici”, “e deochiat”, “e constipate”, “il doare ceva”, ii este foame”, “trebuie schimbat”, “trebuie adormit” etc. Mame care nu permit altor persoane sa ia contact cu bebelusul, sa-l ia in brate, sa-l atinga, sa se apropie de el, fie din considerente zise igienice, fie din teama, care nu scot copilul din casa. Anxietatea mamei, teama ei continua “sa nu pateasca ceva rau”, “sa nu se inece”, “sa nu vomite”, “sa nu se sufoce”, “sa nu se imbolnaveasca”, “sa nu ia microbi”, “sa nu manance/doarma insuficient”, “sa nu se obisnuiasca in brate” o fac sa restranga interactiunile cu copilul, sa ignore manifestarile psihice (zambet, gangurit, privire, manipularea jucariilor, cautarea contactului vizual cu mama, intinderea manutelor pentru a fi luat in brate). Vocabular activ vs. vocabular pasiv Sunt foarte multe mamici care se sperie ca micutul lor nu vorbesteatunci cand ele se asteapta la acest lucru. Compara evolutia copilului lor cu cea a altor copii, si daca observa o diferenta se impacienteaza. De cele mai multe ori, ele uita ca fiecare copil are modul sau specific de dezvoltare fizica si psihologica. Se recomanda ca in general mamele sa afle de la medicul de familie sau din alte surse care sunt caracteristicile fiecarei etape de dezvoltare a copilului pentru a observa daca acesta nu are o problema, dar nu trebuie sa uite de caracterul orientativ (raportat la varsta) a acestor caracteristici. Da, exista copii care la aceasta varsta reusesc sa spuna propozitii scurte, dar marea majoritate abia pot pronunta cateva cuvinte. De asemenea, sunt foarte multi copii care nici nu pronunta cuvinte inteligibile, ci emit niste sunete (tip lalatiune) pentru a-si exersa vorbirea. Important este ca baietelul dumneavoastra intelege ceea ce ii comunicati, deci se incadreaza in sfera normalitatii din acest punct de vedere. Trebuie sa stiti ca la varstele mici, vocabularaul activ (limbajul folosit) este cu mult devansat de vocabularul pasiv(cuvintele pe care le intelege). Asadar copilul, in aceasta perioada asimileaza multe cuvinte pe care le intelege, dar nu le poate pronunta. Aveti rabdare, si veti vedea ca pe masura ce trece timpul baietelul dumneavoastra va reusi sa pronunte din ce in ce mai multe cuvinte.

Prefata lucrarii : Aceasta lucrare este conceputa pentru a veni in ajutorul viitoarelor mamici dar si a cadrelor didactice in devenire, pentru a le ajuta sa inteleaga importanta comunicarii inca din viata intra-uterina a copilului. Comunicarea in primul an de viata Comunicarea afectiva dar si verbala constituie unul din aspectele fundamentale ale adaptării copilului cu mediul inconjurator dar si cu persoanele cu care intra in contact de la primele zile de viata. Comunicarea se realizează prin vorbire (limbaj) şi prin reacţii nonvebale în care se includ gestica, mimica, ţinuta-poziţie a capului, postura şi paralimbajul. Debutul de comunicare aduce după sine o adevărată explozie de reacţii nonverbale, ceea ce va lărgi comunicarea copilului sugar cu cei din jur, dar mai ales cu mama. Inca din prima si a doua luna de viata intre mama si bebelus exista deja un limbaj comun stabilit inca din perioada celor 9 luni de sarcina. Principalul canal de comunicare intre cei doi sunt vocea mamei, mirosul iar mai tarziu in a treia luna bebelusul poate distinge clar chipul mamei. Limbajul in primele 3 luni de viata se construieste prin planset, scancet, sunetele pe care le scoate cand respira, anumite sunete atunci cand este alaptat, toate acestea avand interpretari diferite, carora mama le da o explicatie in functie de starea copilului din acel moment. In aceste prime trei luni mama este prezenta zi de zi in viata copilului si deci este foarte important sa fie auzita de el, sa se faca auzita de el, sa-l incurajeze sa gangureasca. Aceasta se face uitandu-se in ochii lui pentru ca acesta sa poata vedea miscarea buzelor. In aceasta perioada apare zambetul la vederea mamei si a celor din jur, recunoscandu-i dupa voce si daca i se pare familiara, apar si micile tipete de bucurie impreuna cu zambetele. In luna a 4-a copilul utilizeaza atingerea ca forma de comunicare intima afectiva, chiar daca aceasta se realizeaza inca din primele zile de viata el abia acum constientizeaza atingerea ca o forma de apropiere de mama, de sprijin si afectiune pentru ea. Gânguritul nu se desfăşoară independent de stimulările primite din mediul ambiant.La auzul cuvintelor pe care adulţii le adresează sugarilor aceştia îşi întrerup pentru un moment activitatea vocalică iar ulterior o reîncep cu intonaţii şi sunete mai variate. Cele mai active stimulente pentru menţinerea gânguritului sunt cuvintele pline de măngâiere ale persoanelor apropiate din anturaj. Un rol important îl are în această privinţă imitarea de către părinţi a sunetelor pe care le emite copilul, pe lângă emiterea altor sunete a căror semnificaţie nu poate fi cunoscută de către copil.Totuşi La 4-5 luni la bebelus apar sunete de tip vocala precum “ahh” sau “ooohh”. La acest moment mama incepe sa desluseasca tainele unei conversatii la care initiatorul este copilului si nu ea, ca pana acum. În jurul acestei varste începe procesul de lalaţiune ca fază superioară a gânguritului. Lalaţiunea este o expresie articulată şi constă dintr-o intensă emisie de repetiţii de silabe (reacţie circulară). Spre sfârşitul lunii a 10-a, atenţia copilului este evident îndreptată spre cuvinte care devin elementele cele mai importante ale adaptării. Lalalizarea sau perioada silabisirii se caracterizează prin exersarea timp din ce în ce mai îndelungat, uneori zile în şir, a unor serii de silabe (bababa….). Se pot distinge cu claritate vocalele consoanele care reprezintă un mod de articulaţie mai simplu S-au urmărit modurile de apariţie a sunetelor care au aratat că primele consoane care apar în faza de silabisire sunt labialele m, p şi b, facilitate prin exersarea mişcărilor de supt. De altfel ordinea de apariţie a sunetelor în vorbirea copiilor reflectă scara dificultăţilor pe care le întâmpină pronunţarea lor. În această etapă copiii se folosesc de toate resursele de care dispun, ca ţipetele, scâncetele, sunetele şi gesturile spre a atrage atenţia asupra lor. Mama de aici incolo trebuie sa aiba un limbaj clar, domol, afectuos, pentru ca bebelusul folosind sunetele amintite poate atrage atentia mamei, repetandu-le frecvent cand cere ceva. Apare si gestica, in care il putem vedea ca intinde mainile, apuca obiecte, le studiaza si le cauta atunci cand nu le vede prin preajma lui, scotand sunetele specifice cerintei. De retinut ca sunetele scoase la o cerinta de-a lui, sunt intotdeauna aceleasi iar mama trebuie sa le dea interpretarea corecta pentru a stabili o comunicare verbala ascendenta. La 6- 7 luni. Daca pana acum am auzit vocale, la jumatatea primului an de viata incep sa apar si consoanele, apare ganguritul in adevaratul sens al cuvantului si combinarea mai multor silabe intre ele. De aici incolo limbajul copilului incepe sa prinda contur din ce in ce mai mult. Este o perioada importanta a dezvoltarii limbajului la care mama poate contribui vorbindu-i mereu clar, incet si cu acuratete, aratandu-i obiecte in timp ce le pronunti numele, folosind propozitii simple si pe intelesul lui, citindu-i cat mai multe povesti. Imitaţia constituie un factor esenţial în stabilirea relaţiilor de comunicare cu adulţii. Primele imitări întâmplătoare ale unor sunete apar după vărsta de şase luni, a silabelor interative după nouă luni şi a cuvintelor în jurul vârstei de un an. Încă din secolul trecut Taine(1876) a arătat că prin imitaţie copiii reuşesc să reproducă numai sunetele pe care le-au exersat în jocurile vocalice spontane. Dintre silabele pe care le emit copiii vor deveni mai stabile acelea care sunt încurajate de părinţi. În cadrul acestor emisii se pot distinge silabele ma-ma sau ta-ta, deşi la această vărstă copilul încă nu se poate intui semnificaţia. De retinut ca la aceasta varsta mama nu trebuie sa mai aiba un monolog ci sa incerce sa-l asculte pe bebelus, sa-i dea ocazia sa raspunda prin sunetele specifice acestui stadiu. La 8-9 luni La aceasta varsta copilul se poate juca “bau” vazand mama ca-si acopera fata cu mainile si aparand zambitoare la descoperirea ei. De la acest stadium il putem auzi vorbind singur, intelege semnificatia lui “nu” chiar daca nu este prea incantat sa-l auda. Raspunde la cerinte “da manuta la mine” sau “da-mi si mie masinuta ta”. Foarte importanta in comunicarea verbala dar si afectiva este ca mama sa-i cante des copilului, sa asculte muzica impreuna, sa danseze impreuna. La 10-11 luni La acest stadiu deja copilul incepe sa lege cuvintele, apare “mama”, “tata”, asociaza apa cu biberonul sau cana de apa, lingurita si castronelul cu macarea. De aici incolo mama are un rol extrem de important. Nu trebuie sa repete sunetele lui stalcite ci trebuie sa pronunte correct cuvintele pe care le aude, sau sa faca legatura cu cerinta vizuala a copilului. De exemplu intinde manuta dupa cana de apa, trebuie sa auda clar : “Bem apa ?” Fara sa foloseasca “apita” sau “canita”, el trebuie sa stie exact cum se pronunta cuvintele, oricat de dragastosi ar fi cand le pronunta stalcit. In aceasta perioada si pana la aniversarea de un an sunt cateva repere importante pe care mama si bebelusul le au de indeplinit pentru ca legatura cu mediul inconjurator si viata lor comuna sa aiba o finalitate pozitiva. Vorbirea constanta cu cel mic este cel mai important instrument prin care ajutam copilul sa isi dezvolte comunicarea la aceasta varsta. Este un moment propice pentru a-l invata principalele reguli ale unei conversatii, chiar daca nu va fi capabil sa le respecte intocmai. Este recomandat ca mama sa inceapa sa vorbesca cu el si apoi sa il incurajeze sa raspunda. Cand raspunde el, mama este cea care trebuie sa taca, iar cand vorbesti ea, bebelusul este cel care trebuie sa invete sa isi “astepte randul”. Nu il intrerupe atunci cand incearca sa comunice cu tine si gangureste, da din picioruse sau iti zambeste. Asteapta sa se mai potoleasca si raspunde-i atunci. Numai asa il inveti inca de mic sa isi astepte randul, dar ii dai de inteles si ca asculti si respecti ce are de “spus”. Cand mama vorbeste cu bebelusul nu trebuie sa mai aiba si alte preocupari. Cititul cate unei povesti trebuie sa devina un obicei la culcare stabilit inca de la 4-5 luni, in felul acesta se dezvolta comunicarea prin limbaj si recunoasterea mai multor cuvinte si chiar daca el nu le poate pronunta si le inmagazineaza in memorie. In primele luni de viata motricitatea este unul din lucrurile cele mai evidente la copil. Prin ea, el isi poate exprima emotiile, afectele, placerea, neplacerea, va emite semnale pentru anturajul sau si va putea sa interactioneze cu el. Dezvoltarea musculara, capacitatile posturale si motrice vor creste si bebelusul va putea face descoperiri importante, de a manipula obiecte sau a se deplasa, de a apuca lucruri etc… Comunicarea verbală se încarcă afectiv, ceea ce conturează numeroase conduite noi. Dintre acestea enumerăm simpatia şi antipatia, gelozia, timiditatea, simularea şi imitaţia la cerere, dar şi cearta (duşumelei în locul în care copilul a căzut). Toate cele descrise mai sus denotă o evidentă dezvoltare a sociabilităţii care este într-un grad mai evident faţă de adulţi şi faţă de copiii mai mari, în schimb faţă de copiii mai mici şi de aceeaşi vârstă, sociabilitatea este săracă. (Adeseori contactul cu copiii de aceeaşi vârstă conţine elemente de gelozie şi uşoară agresivitate – răpirea unei jucării) Bibliografie • Atkinson, R., L., (coordonator), (2002), Introducere în psihologie, Editura Tehnică, Bucureşti • Birch, A., (2000), Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, Bucureşti • Boţiu, V., Mihailiuc, H., (1993), Copilul şi lumea sa, Editura de Vest, Timişoara • Piaget, J., Inhelder, B., (1968), Psihologia copilului, E.D.P., Bucureşti • Radu, I., (coordonator), (1983), Psihologia educaţiei şi dezvoltării, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti • Şchiopu, U., Verza, E., (1995), Psihologia vârstelor, ciclurile vieţii, E.D.P., R.A., Bucureşti • Vincent, R., (1972), Cunoaşterea copilului, E.D.P., Bucureşti

ADHD Generalitati ADHD este o tulburare comportamentala manifestata prin imposibilitatea copiilor de a se concentra asupra unei indeletniciri anume. Este o problema medicala ce debuteaza in copilarie si, daca nu este descoperita si tratata corespunzator, se poate extinde in timp, afectand si viata adulta. In lipsa unui tratament corespunzator poate avea consecinte nefavorabile asupra activitatilor scolare, casnice, profesionale sau relatiilor interumane. Simptome ADHD are 3 simptome majore, pe baza carora poate fi usor recunoscuta:   Neatentia – este cel mai comun simptom, acesteia adaugandu-i-se in timp, incapacitatea de concentrare, de ordonare a activitatilor precum si probleme majore de memorie. Sarcinile si indatoririle profesionale sunt indeplinite cu deosebita greutate.   Impulsivitatea– adultii suferind de ADHD nu sunt capabili sa mentina aceeasi slujba pentru mult timp, au tendinta de a cheltui banii fara masura si nu se pot dedica unor relatii socio-afective de lunga durata.   Hiperactivitatea – aceasta stare este resimtita in mod acut de copii. Adultii o percep ca pe o neliniste permanenta, care nu le permite sa desfasoare activitati relaxante si linistitoare, precum cititul. Studii recente au demonstrat ca 60% din copiii cu ADHD sufera de aceasta conditie si in perioada adulta (in SUA, de exemplu, sunt diagnosticate 8 milioane de persoane adulte cu aceasta tulburare). ADHD este o boala ce prezinta componenta genetica, cercetarile actuale in domeniu vizand descoperirea exacta a genei implicate. Se pare ca exista o relatie de tip cauza-efect intre ADHD si fumatul sau consumul de alcoolin timpul sarcinii. Diagnosticul se pune de obicei intre varsta de 6-12 ani, moment in care simptomatologia devine deranjanta si evidenta atat pentru copilul ajuns la scoala, cat si pentru cei din jurul sau. Procentul ADHD diagnosticat in timpul vietii adulte este, din acest motiv, destul de redus. ADHD- manifestari la adulti Persoanele adulte suferind de aceasta tulburare au probleme in a-si aminti diverse informatii, a se concentra si a urma indicatii, in a-si organiza diferite activitati sau in a duce la indeplinit sarcini inainte de termene limita. Daca aceste probleme nu sunt rezolvate corespunzator, se pot ivi complicatii de ordin psihologic, cu implicatii emotionale, sociale si comportamentale. Nu este exclusa nici aparitia episoadelor de depresiesau anxietate. Date statistice – 3-5% din copiii de varsta scolara sunt afectati de aceasta tulburare, iar dintre acestia, aproximativ 60% resimt boala si la varsta adulta; in SUA, de exemplu, 3-7% din copii sufera de ADHD – 1-5% din adulti se pare ca sufera de ADHD – sexul masculin este mai frecvent afectat in copilarie (rata variind, in functie de tipul clinic al bolii intre 2:1 si chiar 9:1), in timp ce in cazul adultilor, afectarea sexelor este similara – simptomul caracteristic fetelor este neatentia. Problemele pacientilor cu ADHD Problemele pe care le implica ADHD sunt atat rezultatul direct al acestei tulburari comportamentale, cat si consecinte ale unui tratament inadecvat sau ale unor dificultati de acomodare a pacientilor cu boala si includ: – memorie deficitara – anxietate – respect de sine scazut – probleme de angajament – furie gresit controlata – impulsivitate – diverse abuzuri si dependentede substante nocive – capacitate organizatorica deficitara – apatie cronica – incapacitate de concentrare – tulburari de dispozitie – depresie – probleme de adaptare sociala. Intensitatea acestor probleme variaza de la medie la severa, iar prezenta lor poate fi continua, afectand calitatea vietii individului in mod grav si chiar irecuperabil, sau poate fi vorba doar de manifestari episodice. Exista adulti care prezinta o capacitate mai mare de concentrare, in ciuda existentei ADHD ca boala de fond, in conditiile in care sunt foarte interesati si entuziasmati de activitatile intreprinse. In schimb, altii au dificultati grave de focalizare a atentiei, indiferent de situatie. Exista cazuri in care indivizii afectati sunt retrasi si evita compania persoanelor din jur, devenind antisociali, sau, din contra, sunt hipersociabili si nu pot tolera singuratatea. ADHD si afectarea activitatii scolare Adultii suferind de ADHD pot prezenta: – rezultate academice modeste sau chiar slabe, sub medie, in antecedente – probleme de conduita si purtare in timpul orelor de curs, impotriva lor fiind luate adesea masuri punitiv-disciplinare – abandon scolar sau necesitatea de a repeta una sau mai multe clase. ADHD si afectarea activitatii profesionale Adultii cu ADHD sunt predispusi: – sa isi schimbe locul de munca frecvent si sa aiba rezultate nesatisfacatoare la slujba – sa nu aiba impliniri profesionale notabile, sau avansari de-a lungul carierei. ADHD si afectarea activitatilor sociale S-a observat ca indivizii cu ADHD : – au un nivel socio-economic mai redus fata de populatia generala – au tendinta de a incalca legea mai usor: primesc numeroase amenzi de circulatie, li se suspenda permisul de conducere mai frecvent, sunt implicati in accidente rutiere – folosesc substante stupefianteilegale –fumeazasi asociaza si alti factori de risc pentru sanatate – recunosc si accepta mai frecvent ca populatia generala problemele de adaptare sociala cu care se confrunta. ADHD si afectarea vietii afective Adultii cu astfel de tulburari: – au probleme in casnicie si de obicei trec prin mai multe mariaje – au o incidenta mai mare a divorturilor si separarilor din cuplu. Diagnostic ADHD este o tulburare al carei diagnostic se stabileste, de obicei, in copilarie, la varsta scolara (6-12 ani). In acest interval semnele sunt cel mai usor de recunoscut la scoala, unde copilul nu este atent, deranjeaza desfasurarea cursurilor, este hiperactiv. ADHD este mai greu de diagnosticat sub 6 ani, simptomele putand sa apara si periodic in timpul dezvoltarii aparent normale a copilului. Specialistii inca nu au stabilit varsta la care simptomatologia atinge un maxim, astfel incat suspiciunea de ADHD sa fie mai intemeiata, insa au cazut de acord asupra faptului ca ADHD nu este o boala care sa se declanseze la varsta adulta. In vederea diagnosticarii ADHD se pot face evaluari medicale care pot include: – chestionare din care sa reiasa daca adultul suspectat a avut simptome de ADHD in timpul copilariei – anamneze complete in care sa se insiste pe simptomatologia specifica ADHD si pe prezenta ei in antecedentele personale ale pacientului – discutii cu parintii persoanei suspectate de ADHD si descoperirea semnelor specifice sau a unora mai putin specifice, cum ar fi enurezisul nocturn – analizarea, pe cat posibil, a activitatii scolare a individului – evidentierea episoadelor de abandon scolar, de lipsa nemotivata, de suspendare sau chiar exmatriculare. In vederea stabilirii unui diagnostic cat mai exact al ADHD se recomanda efectuarea unui examen medical complet, in scopul excluderii altor cauze pentru simptomatologia actuala acuzata de catre pacient. Astfel, recomandarile specialistilor includ efectuarea: – examenelor neurologice – examenelor paraclinice implicand computer-tomograf, rezonanta magnetica nucleara, electro-encefalograma, hemoleucograma,dozarea hormonilor tiroidieni – teste psiho-educationale (teste de inteligenta,aprecierea IQ-ului). Un procent ridicat de adulti suferind de ADHD nu sunt diagnosticati si implicit, tratati corespunzator. ADHD este o tulburare cronica si daca este neglijata are consecinte dramatice asupra vietii individului, ducand la scaderea increderii in fortele proprii, frustrari multiple, insuccese profesionale, depresie, abuz de substante interzise. In vederea diagnosticarii ADHD la adulti se poate folosi WURS (Scala Wender-Utah), care consta intr-un test cu 25 de intrebari referitoare la copilarie (axate pe problemele si dificultatile legate de aceasta perioada). Scopul acestui test este de a evalua prezenta si eventual severitatea simptomelor ADHD in timpul copilariei. Tratament Pentru ADHD nu exista tratament curativ, ci doar tratament simptomatic. In cazul copiilor se folosesc, cu succes, pentru a controla simptomatologia, substante din clasa amfetaminelorsi metilfenidatului. Studii recente au evidentiat efectele benefice pe care le are terapia combinata – constand in administrarea de medicamente, suport psihologic si terapia specifica adresata tulburarilor comportamentale. Tratament medicamentos In cazul adultilor, tratamentul nu prezinta diferente semnificative fata de cel adresat copiilor, clasele de medicamente eficiente fiind, in principiu, aceleasi. In trecut, tratamentul de prima intentie era considerat a fi cel bazat pe substantele stimulante, iar studiile au demonstrat de-a lungul anilor ca aproximativ 2/3 din adultii care au beneficiat de acest tratament au raspuns favorabil, starea lor imbunatatindu-se considerabil. Exista totusi si unele dezavantaje in ceea ce priveste administrarea unor astfel de substante adultilor, ceea ce a impus folosirea lor cu mai multa precautie decat in trecut. Majoritatea dezavantajelor deriva din faptul ca astfel de medicamente pot duce la aparitia dependentei, aceasta problema fiind intalnita din ce in ce mai des la pacienti. De asemenea, efectul unora dintre substante este de scurta durata, ceea ce impune administrarea mai multor doze zilnice, situatie care duce la scaderea compliantei la tratament. Exista persoane aflate sub tratament pentru ADHD care pot intampina probleme de concentrare cand incearca sa duca la bun sfarsit activitati precum treburile casnice, plata facturilor sau ajutatul copiilor la lectii, acestea facand parte din categoria efectelor nedorite ale medicamentelor. Alte reactii adverse includ tulburari ale somnului,pierderea apetitului, cefalee,epigastralgii, insa acestea scad in intensitate dupa cateva saptamani de la debutul tratamentului si pot fi controlate ajustand dozele medicamentelor. Studii de data recenta au evidentiat ca aproximativ 58% dintre adultii diagnosticati cu ADHD au descris o imbunatatire a capacitatii de concentrre si o diminuare a starii de hiperactivitate pe fondul administrarii terapiei stimulante. In cazul in care aceasta are efecte adverse importante, ce nu pot fi diminuate nici prin ajustarea dozelor sau daca nu se dovedeste a fi eficienta, medicul curant poate recomanda pacientului administrarea de Atomoxetina, o substanta non-stimulanta, relativ recent aparuta. Medicamentul ce are la baza atomoxetina se poate elibera si fara prescriptie medicala, ceea ce faciliteaza accesul pacientului la el, acesta nefiind nevoit sa apeleze permanent la medic pentru eliberarea retetei. In unele cazuri s-au constatat evolutii favorabile si in urma administrarii de antidepresive de tipul Bupropion sau antidepresive triciclice(imipramina, desipramina). Exista persoane care folosesc in scop terapeutic metode care nu si-au dovedit eficienta, cum ar fi restrictii dietetice. Pacientii nu sunt sfatuiti sa apeleze la astfel de modalitati de tratament in detrimentul tratamentului medical conventional. Unele metode alternative pot chiar influenta negativ starea fizica si emotionala a pacientului. Folosirea unor astfel de procedee nu este doar dezavantajoasa, dar chiar periculoasa si treneaza instituirea tratamentului corect. Tratament comportamental Adultii suferind de ADHD pot beneficia, pe langa tratamentul medicamentos si de tratament specific tulburarilor de comportament induse de boala. Acesta poate include: – strategii de a creste respectul de sine – modalitati de relaxare si tehnici de a face fata stresuluiin vederea reducerii anxietatii – strategii de organizare a activitatilor personale si profesionale – metode de a spori eficienta la locul de munca si de a imbunatati relatiile inter-colegiale – educarea familiei pacientului. Studiile au demonstrat faptul ca terapia combinata (cea care asociaza tratamentul farmacologic, terapia individuala, educarea familiei, oferirea suportului psihologic si afectiv necesar) are rezultate superioare tratamentului medicamentos simplu, avand roluri importante in a creste increderea pacientului in fortele proprii si in a-l ajuta sa faca fata acestei tulburari. Datorita faptului ca ADHD este o conditie patologica ce asociaza si alte probleme (tulburari de memorie, de invatare, anxietate, modificari comportamentale, tulburari obsesiv-compulsive, abuzuri de substante chimice), prima etapa esentiala a tratamentului se recomanda a fi evaluarea complexa a starii pacientului.   Managementul comportamentului psiho-social Exista diverse strategii si concepte menite sa ajute persoanele afectate de ADHD sa faca fata acestei conditii medicale deosebite. In general, sfaturile specialistilor includ: – Administrarea medicamentelor conform indicatiilor medicului. Aceasta recomandare este valabila pentru toate tratamentele, nu doar pentru cel de ADHD. Pacientul trebuie sa acorde atentie administrarii tratamentului – omiterea unei doze sau administrarea consecutiva a 2 sau mai multor doze, cu scopul de compensare poate avea efecte dintre cele mai periculoase. Se recomanda pacientilor ca, daca observa aparitia efectelor secundare sau a altor probleme de sanatate sa se adreseze cat mai repede medicului specialist. – Organizarea si ordonarea – pacientilor le este indicat sa fie cat mai organizati. In vederea indeplinirii acestui obiectiv, pot face liste cu lucruri care trebuie indeplinite in anumite zile, pot seta alarma ceasului la orele la care au lucruri importante de realizat. – Controlul comportamentului impulsiv si agresiv – strategia pentru a evita un astfel de comportament este simpla: pacientul este sfatuit sa numere pana la 10 in timp ce respira linistit si cat mai profund, ori de cate ori are tendinta de se enerva prea usor. – Diminuarea distragerii atentiei in timpul zilei – in vederea imbunatatirii concentrarii asupra lucrurilor importante se recomanda incercarea de a reduce la maxim diferitele modalitati de distragere a atentiei. Fie ca este vorba de muzica, televizor, computer sau zgomot ambiental, acestea trebuie evitate pe cat posibil de-a lungul zilei. – Focalizarea energiei in scopuri creative – persoanele cu ADHD au uneori mult mai multa energie decat cei din jur. Poate fi util pentru ele daca ar directiona aceasta energie intr-un hobby sau o alta activitate recreativa. – Apelarea la ajutor – orice individ are nevoie, la un anumit moment al vietii sale, de ajutor. Tot ce trebuie sa faca este sa aiba curajul de a-l cere. Viata cotidiana si ADHD Fiind o suferinta cu debut in copilarie, majoritatea adultilor cu ADHD s-au adaptat acestei conditii, iar in cazul in care tulburarea este tratata corespunzator, iar pacientul este compliant la tratament, calitatea vietii sale se poate imbunatati simtitor, acesta putandu-si desfasura activitatile profesionale si personale ca orice membru activ al comunitatii in care se afla. Cum recunoastem si cum tratam ADHD Ce este ADHD? Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie (Attention deficit hyperactivity disorder/ADHD): este una dintre cele mai frecvente afectiuni din copilarie; simptomele se pot intalni la adolescent si adult. Simptomele sunt: dificultate in mentinerea atentiei; dificultate in controlul comportamentului; hiperactivitate (agitatie). Cauzele ADHD “ADHD are cauze genetice, adica genomul uman, vulnerabil, mostenit de la parinti, poate suferi modificari in perioada intra uterina”, precizeaza Prof. Dr. Iuliana Dobrescu. “Modificarile chimice din genom se exprima ulterior prin modificari in productia de dopamina sau noradrenalina din creier (nu uitati ca suntem facuti din carbon, hidrogen, oxigen, azot etc.) Tot aceste modificari din Genom -ul mostenit si modificat ulterior se exprima prin formarea anarhica de circuite neurale in anumite arii cerebrale.” Simptomele ADHD se manifesta devreme in copilarie Simptomele ADHD pot fi observate de la varsta de 3 ani, dar diagnosticarea nu poate fi facuta inaintea varstei de 6 ani. Pentru ameliorare, copilul cu varsta sub 6 ani nu poate beneficia decat de tratament comportamental si nici intr-un caz medicamentos. Diagnosticul va fi pus numai de catre medic. Parintii si educatorii pot, doar, sa semnaleze suspiciunea de ADHD si sa prezinte copilul pentru examen de specialitate. ADHD este o problema? Copilul cu ADHD este perceput ca obraznic si prost crescut, este stigmatizat, izolat; performantele sale vor fi slabe in raport cu capacitatea sa reala. Copilul nu va face fata disciplinei scolare; va fi expus pericolului de exmatriculare si tentat de abandonarea scolii. Nediagnosticat si netratat in copilarie, copilul cu ADHD poate dezvolta in adolescenta anumite tulburari de conduita: furt, minciuna, relatii sexuale precoce, consum de substante; alcool, tutun, droguri, tulburare afectiva bipolara. Comportamentul copilului cu ADHD poate fi unul impulsiv, agresiv, uneori devenind periculos pentru ceilalti si pentru el. Fara tratament adecvat, ADHD poate sa genereze comportament disfunctional si manifestari emotionale cu impact negativ asupra perfomantei scolare si relatiilor interpersonale. Pe de o parte, copiii sunt privati de libertatea de a-si consuma energia in activitati fizice, in principal, prin joaca in aer liber. Ei sunt de mici unui mod de viata sedentar: nu se mai deplaseaza pe jos pana la scoala, li se impune un program de somn in timpul zilei. In general, sunt supusi la constrangeri si frustrari care duc la stocarea unei energii neconsumate. Pe de alta parte, alimentatia copiilor contine tot mai multe substante energizante – chiar daca nu nocive in mod direct – cum sunt glucidele a caror pondere creste continuu. Interventiile terapeutice Intervene (latina) = a fi la mijloc (intre simptome si efecte) Cunoasterea comorbiditatilor ajuta la identificarea problemelor. Nerecunoasterea comorbiditatilor limiteaza aplicarea tratamentului optim. “Comorbiditatea inseamna asocierea si a altor boli, tot prin vulnerabilitate genetica, dar acum intervin si mecanismele educationale care participa si declanseaza formarea de circuite neurale. (Ex. Incapatanarea este genetica dar educatia o poate modifica sau o poate accentua; ulterior incapatinarea duce la esecuri comportamentale si emotionale si asa mai departe…)”, explica Prof. Dr. Iuliana Dobrescu. Din lista comorbiditatilor frecvente putem aminti: –          ticuri; –          anxietate; –          tulburare de opozitie –          fobia scolara (reactii somatice: cefalee, grata, voma), care, la adult, evolueaza in fobie sociala. Abordare specifica psihosociala si farmacologica Tratamentul optim este clar, specific, directionat pe “punctele de performanta”, flexibil si actioneaza cu feed back. Interventia psihologica Intelegerea afectiunii (Psiho-educatie) Cauza medicala, “recalibrarea SNC”. Nu se datoreaza educatiei defectuoase. Interventie comportamentala Schimbarea clasei. Modificari comportamentale in familie, la serviciu/scoala, activitati recreative. Structurarea activitatilor, liste, actiuni cu feedback imediat. Feedback/Monitorizare. Parintii ar putea avea nevoie de tratament pentru ADHD ramas nediagnosticat. Interventiile psihosociale – Interventii pe puncte de performanta – Instruirea parintilor in tehnici de modificare comportamentala Stimulati comportamentul pozitiv si corectati-l pe cel negativ. Stabiliti si urmati reguli. Fisa de raportare zilnica de lucru cu actiunile tinta de la scoala. Invatarea abilitatilor sociale, a tehnicilor de stapanire a anxietatii sau furiei Se adreseaza unui comportament specific (de ex. agresivitatea la locul de joaca). Stimularea abilitatilor de rezolvare a conflictului, tactica axata pe solutii, CBT (terapie cognitiv-comportamentala). Performanta scolara Individual sau pe grupuri, intalniri pentru rezolvarea temelor etc. Focus pe urmarirea directiilor, incadrarea in termen si abordarea tehnicilor de invatare. Recomandari generale pentru parinti Se vor initia si se vor mentine activitati de rutina acasa si la scoala. Pastrati reguli simple si clare si reamintiti-le cu calm. Copilul nu are intentionat un comportament dificil. Cautarea atentiei inseamna ceva. Incercati sa intelegeti ce determina acest raspuns comportamental. Ascultati copilul cu cea mai mare atentie. Copilul trebuie sa aiba contact vizual cu dumneavoastra cand ii spuneti regulile. Supravegheati copilul indeaproape; impulsivitatea ii pune pe copii in situatii periculoase. Abordati o atitudine pozitiva cu copilul, gasiti mereu ceva ce a facut bine si laudati-l. Incercati sa ignorati comportamentul iritativ usor. Dati pedepse in consecinta, ca in tehnica de excludere (time out). Fiti rezonabili – parintii trebuie sa inteleaga capacitatea copilului inainte de stabilirea asteptarilor, stabiliti standarde realiste. Vorbiti explicit – copiii pot sa asculte fara sa inteleaga cuvintele/ideile pe care un adult incearca sa le comunice. Cand stabiliti regulile, lasati copiii sa repete cu cuvintele lor ce au inteles. Aceasta metoda de “verificare” este foarte importanta pentru comportamentul ulterior. Numai “Ai inteles?” nu va merge. Actionati consistent – impuneti regulile necesare si importante pentru familie. Parintii sunt cei care stabilesc limitele pe care le vor respecta cu totii de fiecare data, indiferent daca acest lucru este convenabil sau nu. Fiti cinstiti: aplicati pedepse pentru incalcarea regulilor. Pedepsele trebuie sa-i invete ceva pe copii. Copiii trebuie sa inteleaga ce se asteapta practic de la ei. Daca pedepsele sunt alese adecvat, copiii isi vor aminti si mai tarziu ce s-a intamplat. Aveti rabdare: procesul de invatare este de durata, atat pentru copil cat si pentru parinti. Ganditi-va in primul rand la copil: nu distrugeti un copil pentru o regula. Limitele au rolul de a ghida copilul, nu de a-i arata cine este seful. Ce ii ajuta pe copii sa fie organizati Programul – asigurati o rutina zilnica, de dimineata pana seara la culcare. Alocati timp desfasurarii temelor, perioadei de joaca afara sau in casa. Puneti programul intr-un loc vizibil (cum ar fi pe frigider). Organizati activitatile zilnice – gasiti loc pentru orice si pastrati toate lucrurile in ordine (haine, ghiozdan, jucarii). Folositi carnetele pentru a nota toate activitatile, inclusiv pentru cele care implica materialele necesare la scoala. Actionati consistent si clar – copiii cu ADHD au nevoie de reguli pe care sa le inteleaga si sa le urmeze in mod constant. Laudati copilul atunci cand a respectat o regula – copiii cu ADHD primesc critici de obicei si, de aceea, se asteapta in general sa fie criticati. Gasiti mereu ceva ce a facut bine si laudati-l. Concluzii In ADHD este nevoie de recunoasterea simptomelor si de interventie din timp. – Evaluare (Diagnostic) – Planul terapeutic adaptat copiilor si familiilor: Plan de educatie pentru copil si parinti Interventii comportamentale Medicatie – Modificari in stilul de viata: Acasa La scoala In societate – Monitorizarea simptomelor si adaptarea strategiilor terapeutice Parteneriatul Scoala – Sanatate pentru ADHD este orientat carte copiii din invatamantul primar din doua motive complementare: Pe de o parte, principala problema in gestionarea si tratarea ADHD este diagnosticarea tarzie. Pe de alta parte, diagnosticarea nu poate fi facuta inaintea varstei de 6 ani, deci programul nu si-ar fi atins scopul daca s-ar fi desfasurat in invatamantul prescolar.  

  Abuzul fizic   Nivelul de sănătate fizică al unui copil reprezintă pentru specialiştii implicaţi în acordarea diferitelor forme de asistenţă a copiilor ( medici , asistenţi medicali , îngrijitori , educatori , asistenţi sociali , psihologi ) , principala regulă de apreciere a îngrijirii acordate copilului de către persoanele care au această îndatorire. Un standard central în aprecierea calităţii vieţii copilului este sănătatea fizică . Grija faţa de sănătatea copilului şi depistarea surselor de vătamare fizică sunt criteriile centrale în protecţia copilului . Copilul este o fiinţă vulnerabilă şi atunci când este rănit , prezintă semen fizice cu diverse grade de gravitate : hematoame , echimoze , fracturi, arsuri , leziuni interne , plăgi , dilacerări . Rănile fizice nu sunt toate accidentale . Se consideră că un copil este abuzat fizic , atunci când adultul care are grijă de el în mod deliberat , îl agresează fizic,îi provoacă leziuni sau îl otrăveşte.  În urma acestui fel de abuz apar traume psihice imediate sau ulterioare , de  care trebuie să ţinem cont în cazul aprecierii gravităţii actului violent . ,,Abuzul fizic este vătămarea produsă neaccidental de persoana în grija căreia se află un copil la un moment dat “ (Pecora et al. ,1992 ) . În funcţie de vătămarea produsă copilului se stabileste gravitatea abuzului . Uneori printre  metodele ,,educative “ aplicate copiilor de către un părinte ,care-şi exercită dreptul de al pedepsi sunt şi forme grave,periculoase pentru sănătatea copiilor . Când vorbim despre o pedeapsă addministrată copilului este  greu de decis unde apare abuzul grav.Totuşi ,indiferent de metodele educative alese de părinţi ,  putem spune că atunci când sănătate fizică şi psihică a copilului este pusă în pericol începe abuzul . Începând de la această idee putem spune că studiul fenomenului de abuz şi neglijare poate porni de la relevarea prevalenţei unor acţiuni potenţial cauzatoare de abuzuri , din repertoriul  comportamentelor punitive ale părinţilor . Pedepsele fizice sunt metode educative folosite pentru a cauza minorului durere : bătăi cu mâna sau cu orice obiect , aplicate pe oricare parte a corpului , aşezarea copilului în genunchi , legarea , scuturarea , lovirea lui de un perete sau de vreun obiect , tragerea de urechi sau de păr ,eventual chiar acţiuni periculoase ca arderea sau otrăvirea lui . Pedepsele minore aplicate în mod obişnuit nu dăunează sănătăţii şi integrităţii corporale a copilului . Totuşi şi în ele există pericol pentru sănătatea sa mentală . Utilizate în mod repetat , impropriu sau în neconcordanţă cu faptele comise , ele pot să conducă la traume psihice , deoarece transmit copilului mesajul violenţei fizice . Mai pot fi considerate abuzive şi în cazurile în care sunt aplicate foarte des copiilor , atunci când nu corespund greşelilor comise de copil sau când acestea sunt folosite pentru a aduce satisfacţie părintelui şi  nu pentru a corecta comportamentul copilului . Pedepsele grave  sunt considerate abuzuri , acestea sunt definite ca acţiuni comise sau omise intenţionat , care reprezintă un risc major pentru sănătatea şi integritatea corporală a copilului ,chiar la o singură aplicare (arsuri cauzate copilului , înfometarea acestuia , folosirea unor instrumente periculoase –a unui furtun sau cablu a unui cuţit etc.-folosirea curentului electric şi altele care provoacă răni adînci , urme sau înbolnăviri . Izolarea copilului , în formele sale grave se asociază cu forme de abuz fizic sau/şi sexual ,făcând copilul să se simtă singur pe lume şi lipsit de apărare . Izolarea mai are ca efect inocularea ideii că ce se întâmplă în familie este normal ,că aşa li se întâmplă tuturor copiilor în familie . Încercare copiilor de a depăşi izolarea este considerată trădare de către părintele abuzator şi este pedepsită.Izolarea poate lua forma interdicţiei minorului la activităţi de club , antrenamente sportive sau serbări , iar în anumite cazuri , a retragerii copilului de la grădiniţă sau şcoală . Izolând copilul  îl privezi de experienţele sociale specifice vârstei sale , îl rupi pe acesta de mediul social care îi poate asigura relaţiile sociale necesare dezvoltării competenţelor şi formării identităţii sale . Categoriile de copii care se pot diferenţia după gravitatea abuzului sunt: -copii supuşi abuzului fizic minor  ( suprafeţe de piele înroşite , leziuni uşoare ) -copii supuşi abuzului fizic major ( cap spart , mâini sau coaste rupte , arsuri etc. ) -copii cu risc , care se adaugă la primele categorii , dar la care nu pot fi confirmate vânătăile . Aceasta se referă la un număr mare de copii în privinţa cărora avem cunoştinţă despre comportamente şi situaţii care indică posibilitatea unor rele tratamente suportate de către minori ( diferite forme de neglijare sau abuz ), dar nu avem certitudinea comiterii lor în present . -copii exploataţi prin muncă ,acesta este un tip aparte de rele tratamente . Exploatarea face parte din această  categorie deoarece se referă la implicarea copilului în activităţi care depăşesc capacităţile rezistenţei sale fizice . Totodată ea poate afecta echilibrul psihic al copilului , dacă activităţile de muncă sunt contrare preocupărilor specifice  vârstei sale , sunt înjositoare ( cerşitul , de exemplu ) şi împiedică realizarea sa şcolară sau profesională. Indicatori , semen de suspiciune (după A. Bălan et al.,2002 ) Echimoze , traumatizme osoase repetate sau cu gravitate crescută , Părinţii / îngrijitorii  caută ajutor la spitale diferite , pentru a evita identificarea , Anamneza medicală nu se potriveşte cu traumatismul ( altă formă / dfispunere , prea multe / grave , amnamneza suferă schimbări cu fiecare repetare , Vârsta / dezvoltarea copilului nu se potriveşte cu istoricul / traumatismul. Tipul de traumatism : Echimoze pe braţele sugarului , sângerări bucale la copii fără erupţie dentară ,echimoze faciale , Leziuni multiple după căderi de gravitate medie , Leziuni grave ale capului la sugari şi copii mici , Fracturi la copii mici , Fracturi costale , hemoragie subdurală şi hemoragii retiniene , Arsuri de ţigară , mai ales dacă sunt multiple. Prezenţa altor semen de abuz şi neglijare : Aspect fizic neglijent , Aspect necorespunzător al îmbrăcăminţii. Comportament neobijnuit  al părinţilor / îngrijitorilor . Nu apelează la medic pentru ajutor , Refuză tratamentul adecvat sau internarea în spital , Atitudine de apărare exagerată ,de exemplu agresarea nejustificată a celor care pun întrebări . Comportament neobişnuit la copil : Anxietate exagerată , Hiper vigilenţă , Inadecvat prietenos , Prea liniştit / prea activ.   ,,Semnele uzuale ale abuzului fizic sunt contuziile , care pot apărea de la lovituri , trântiri ,ciupiri , dar şi arsurile , făcute cu ţigara , fierul de călcat sau alte aparate casnice . Nu întotdeauna durerea produsă de bătaie este însoţită de esmne vizibile şi uneori vătămări cu consecinţe medicale grave nu se văd . Dramatic e că de multe ori nu este văzută nici suferinţa psihică-spaima  , neajutorarea , nesiguranţa , disperarea copilului .Vătămarea corporală de cele mai multe ori trece , rămâne însă spaima , trăirile associate bătăilor repetate , care sunt persistente şi sapă adânc . Mai ales atunci când copilul este lăsat să se adapteze şi să facă faţă situaţiei singur acestor experienţe care vin din partea persoanelor care au responsabilitatea creşterii , îngrijirii şi protecţiei lui .( K.  Killen ,1997). Exemplu de caz: Greta , de 6 luni ,a fost adusă de mama ei în serviciul de urgenţă al spitalului de copii cu o fractură a mâini drepte . Mama susţine că a căzut de pe scaun , întru-n moment de neatenţie , deoarece se ocupa de ceilalţi copii ai ei . Medicul de gardă , în urma controlului efectuat , observă că fetiţa are şi alte fracturi mai vechi la ambele mâini şi picioare .  BIBLIOGRAFIE : Prof. dr. Roth , asist. Drd. I. Antal , lect. Dr. C. Baicu , Asistenţa socială şi protecţia drepturilor copilului ;anul 2007 ; Pecora et al. ,1992 ; Bălan et al.,2002 ; K.  Killen ,1997