Comunicarea educationala cursuri

Factori perturbatori – erori in evaluarea scolara   În aprecierea si notare exista o serie de distorsiuni datorita unor efecte perturbatoare sau factorilor de personalitate  care tin atât de profesor cât si de elev. Evaluarea defectuoasa poate cunoaste mai multe ipostaze: – notarea strategica – practicata la începutul activitatii pentru a tine elevii sub control, sub amenintarea notelor slabe sau a nepromovarii; – notarea sanctiune– care nu are nimic de-a face cu achizitiile sau performantele elevilor ci cu anumite atitudini considerate neacceptabile; – notarea eticheta  – prin notarea pe termen lung dupa aceleasi pareri favorabi- le/nefavorabile, sau în concordanta cu celelalte note ale elevului.   Cei mai multi factori perturbatori  privesc activitatea profesorului. Situatiile cel mai frecvent întâlnite sunt:   – Efectul „Halo” – profesorul realizeaza aprecierea elevilor prin prisma unei evaluari initiale si prin generalizarea notarii la toate disciplinele. În virtutea judecatii anticipative profesorul nu mai remarca progresele sau partile pozitive ale elevului slab, dupa cum nici minusurile celui bun. O alta forma a efectului halo este  eroarea de generozitate care se rasfrânge asupra unui colectiv atunci când nu se doreste patarea onorii clasei, sau  scolii si profesorii manifesta o indulgenta nejustificata. O alta forma este efectul de blândete asupra persoanelor cunoscute si de severitate asupra noilor veniti. Pentru a corecta aceste tendinte    scoala poate recurge la anonimatul probelor scrise sau la recurgerea la corectori de la alte   scoli.   – Efectul de ancorare– supraevaluarea unor rezultate deoarece pun în lumina elemente neasteptate, mai putin frecvente, care vor constitui baza unor noi grile de corectare a raspunsurilor.   – Efectul Pygmalion– anticipatiile sau predictiile profesorului asupra performantelor elevilor sfârsesc prin a se produce/adeveri, datorita influentarii constiente sau inconstiente a comportamentului elevilor. Încrederea în posibilitatile elevilor  si încrederea în reusita lor constituie un puternic factor motivational, care sfârseste prin cresterea performantelor acestora.   – Stilul personal al evaluatorului  – fiecare profesor are propria sa grila de apreciere, fie bazata pe reproducere cantitativa, fie pe originalitate. Altii noteaza mai generos, altii mai exigent, altii prefera notele de mijloc. Unii considera nota o modalitate de încurajare, altii de constrângere. O consecinta neplacuta a efectului apare atunci când elevii aflati în competitie sunt evaluati cu grade de exigenta diferita.   – Efectul tendintei centrale-apare mai ales în cazul profesorilor începatori care din dorinta de a nu gresi sau subaprecia elevii acorda note în jurul valorilor medii.   – Efectul de similaritate–  apare atunci când profesorul se ia drept reper pe  el însusi. De exemplu, profesorii care au experienta de fosti „premianti” sau au copii cu rezultate excelente, vor avea tendinta de a fi mai severi si invers.   – Efectul de contrast-apare atunci când un elev primeste o nota mai buna sau mai slaba datorita comparatiei cu rezultatul anterior. Dupa o nota slaba un rezultat bun va parea si mai bun, sau dupa un candidat foarte bun, urmatorul care este mediocru va parea mult mai slab.   – Efectul de ordine-se refera la inertia aprecierii (notarea concomitenta cu aceeasi nota) desi între raspunsuri exista diferente calitative. Se datoreaza mai ales factorilor ca oboseala, indispozitia, lipsa de interes etc.   – Eroarea logica-se refera la înlocuirea parametrilor de performanta urmariti cu alte consideratii, care în realitate sunt elemente secundare, cum ar fi efortul depus pentru a ajunge la rezultat, constiinciozitatea, acuratetea stilul sau sistematicitatea expunerii etc. de   si uneori acest efect se justifica, el nu trebuie sa devin a o regula, deoarece creste riscul de subiectivitate în notare.   Simpla constientizare a acestor efecte si dorinta de crestere a obiectivitatii notarii sunt în masura sa diminueze efectele perturbatoare asupra notarii, sa creasca încrederea elevilor în obiectivitatea si buna credinta a evaluatorului, sa creasca prestigiul profesorului   si institutiei   scolare.   O alta controversa este legata de „pedagogia curbei lui Gauss” sau de stilurile de notare/apreciere a rezultatelor pe care le promoveaza profesorii. Acestea pot fi grupate în trei categorii: stilul sever, stilul generos  si stilul moderat.   a)Stilul severapare atunci când profesorul pune mai mult de jumatate din note sub nota de trecere sau la limita acesteia. În general, pedagogii considera ca severitatea excesiva demotiveaza elevii fapt care este de natura sa  reduca performanta   scolara în loc sa o creasca. De aceea, acest stil de notare trebuie evitat.   b)Stilul generoseste situatia invers a celei de mai sus. Conform acestui model majoritatea notelor (60% si peste) sunt situate peste nota de trecere. Acest tip de evaluare are o functie preponderent  motivationala, punând accent pe toate posibilitatile intelectuale ale scolarului  si bazându-se  si pe sprijinul parintilor pentru a obtine cele mai bune rezultate de la toti elevii. c)Stilul moderat sau pedagogia „curbei lui Gauss”, reprezinta un curent bazat pe rezultate statistice, pedagogia practica dar  si pe teoria „învatarii depline”, potrivit caruia 80% din populatia   scolara sunt capabili sa- si însuseasca materia din programe daca dispun de timpul necesar iar distributia notelor se înscrie aproximativ în modelul gaussian  60. Potrivit acestui model, factorul motivational este asigurat prin diferentierea notarii, iar reusita  scolara obtinuta printr-un cumul de factori. Practica didactica nu reuseste totdeauna sa diferentieze elevii în mod obiectiv, de aceea învatamântul frontal trebuie completat cu cel diferentiat. Chiar daca distributia initiala a aptitudinilor elevilor poate fi reflectata în curba lui Gauss, evolutia lor pâna la finalul procesului de instruire ramâne o necunoscut a asupra careia profesorii trebuie sa se aplece fara prejudecati sau modele prestabilite, în ultima instanta de maiestria si dedicatia lor depinzând performantele   scolare. Practica docimologică scoate în evidenţă numeroase disfuncţii şi dificultăţi în evaluarea corectă şi obiectivă a rezultatelor şcolare. Dintre cauzele care generează distorsiuni subiective în evaluare, amintim: – alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării (ceea ce se evaluează) sau cu obiectivele evaluării (ce se doreşte să se realizeze) – unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-titudinale – influenţe datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al clasei, politica şcolii în materie de evaluare, salvgardarea ,,imaginii” şcolii, etc.) Soluţia ar consta nu dintr-o desubiectivizare a evaluării (ceea ce nu este nici posibil, nici de dorit), ci dintr-o ancorare responsabilă în actul evaluativ, realizând optimizare între obiectivitate şi subiectivitate (a profesorului, dar şi a elevului), eliminând ceea ce îndeobşte este eroare, deviere grosolană de la normele deontologice.                                                                                                         Distorsiunile în notare apar şi prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care ţin de profesor, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de moment, oboseala şi factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariţia unor erori în evaluare. Nu mai puţin prezent este stilul didactic deficitar (din nepricepere, necunoaştere, lipsă de experienţă, rea-voinţă) care îl poate caracteriza pe profesor.

Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri. Esenţiale pentru actul comunicării sunt:  1) relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,  2) schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,  3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati.   Elementele  comunicării didactice sunt: emiterea mesajului didactic de către profesor sau de o altă sursă de informaţie, de la o anumită distanţă; canalul prin care se transmite mesajul; receptarea mesajului de către elevi; stocarea şi prelucrarea lui în scopul luării deciziilor (formularea răspunsurilor de către elev, a corectărilor sau a completărilor de către profesor).   TIPURI DE COMUNICARE :   Dupa nivelul interactiunii: intraindividuala interpersonala de grup de masa publica sau mediatica.     Dupa   tipul de cod utilizat verbala   (orala     si scrisa) paraverbala nonverbala.     Dupa canalul utilizat directa (nemijlocita) mediata (când se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).   Comunicare nonverbală; se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale( corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea)   Comunicarea verbală (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia şi realizarea conduitelor verbale. In cadrul comunicarii verbale distingem: – comunicarea orala – comunicarea scrisa   Expresivitatea comunicarii didactice este influentata de tinuta fizica, expresivitatea fetei, gesturi, stralucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificatia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intra în clasa  si se aseaza la catedra sau se lipeste de tabla si ramâne acolo toata ora, îsi diminueaza mult din forta discursului. Limbajul nonverbal  are semnificatii la fel de profunde ca si cel verbal. Scopul comunicarii didactice este acela de a forma convingeri prin organizarea activitatii didactice si alegerea acelor procedee favorabile formarii convingerilor privind toate domeniile cognitiei si practicii umane. Atunci când formarea de convingeri nu este posibila, se apeleaza la  persuadare, prin care întelegem influentarea persoanei mai mult decât prin formare de convingeri, prin argumentare, dar si prin vizarea afectivitatii, de exemplu atunci cât apelam la flatare pentru a convinge mai usor. Persuasiunea însoteste convingerea atingând atât ratiunea cât si sentimentele. PARTICULARITATI Comunicarea didactică are mai multe caracteristici, care o deosebesc de alte forme ale comunicării interumane: se desfăşoară între doi sau mai mulţi agenţi: profesor şi elevi, având ca scop comun instruirea acestora, folosind comunicarea verbală, scrisă, non-verbalk, paraverbală şi vizuală, dar mai ales forma combinată; mesajul didactic este conceput, selecţionat, organizat şi structurat logic de către profesor, pe baza unor obiective didactice precise, prevăzute în programele şcolare; stilul didactic al comunicării este determinat de concepţia didactică a profesorului şi de structura lui psihică; mesajul didactic (repertoriul) are o dimensiune explicativ- demonstrativă şi este transmis elevilor folosind strategii didactice adecvate dezvoltării intelectuale a acestora şi nivelului de cunoştinţe pentni a fi înţeles de elevi; – comunicarea se reglează şi autoreglează cu ajutonil unor retroac¬ţiuni (feed-back şi feed-farward), înlocuind blocajele care pot apare pe parcurs.  In cadrul interactiunii profesor-elev, comunicarea psihopedagogica indeplineste mai multe FUNCTII: funcţia informativă, de transmitere a mesajului didactic şi educativ; funcţia formativă, de stimulare a gândirii şi a imaginaţiei la elevi; funcţia educativă, de transmitere a influenţelor educaţionale, de coeziune şi afirmare a grupurilor şcolare; funcţia de evaluare şi reglare a procesului de predare – învăţare; funcţia de rezolvare a problemelor educaţionale şi a conflictelor şcolare.   REGULILE comunicarii didactice eficientesunt: – sa asculti, adica sa tii cont de parerea  si interesele celorlalti; – sa observi adica sa te intereseze ceea ce se întâmpla în cadrul situatiei de comunicare si sa întelegi starea receptorilor; – sa analizezi si sa cunosti  situatia receptorilor; – sa te exprimi adica sa-ti expui punctele de vedere si sentimentele vis-a-vis de obiectul comunicarii; – sa controlezi adica sa urmaresti calitatea si eficienta comunicarii.   Competenta comunicationala pentru profesor presupune achizitii de cunostinte si abilitati din mai multe domenii: – cunoasterea influentei  contextului comunicational asupra continutului   si formei comunicarii, precum  si adaptarea comportamentului de comunicare la acesta; – cunoasterea regulilor comunicationale si a impactului comunicarii paraverbale si nonverbale în cadrul comunicarii didactice; – cunoasterea psihologiei umane si  scolare, abilitate de relationare cu elevii; – cunoasterea  culturii interlocutorilor, deoarece limbajul nonverbal difera de la o cultura la alta, iar ceea ce este considerat eficient în comunicare pentru o cultura  poate fi ineficient pentru o alta. Pentru a fi eficace, comunicarii didactice i se cer anumite CARACTERISTICI: Ale profesorului: –  claritatea mesajelor – precizia acestora – utilizarea unui limbaj adecvat si accesibil elevilor – utilizarea unui limbaj adecvat ( corect din p.d.v stiintific) – structurarea logică a mesajelor transmise; – prezentarea interesantă a conţinutului instruirii; – asigurarea unui climat adecvat comunicării Ale elevilor: – să aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepta şi inţelege  mesajul profesorului); – să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării ce urmează; – să fie motivaţi pentru a învăţa ( in general şi la un anumit obiect studiu, în particular); – să cunoască limbajele utilizate (de profesor sau de calculator, cazul instruirii asistate de acesta În comunicarea didactica profesorul trebuie sa-i faca pe elevi sa simta ca are o vocatie în aceasta directie, ca este un  partener de încredere, care doreste un dialog autentic. Competenta de comunicare se va manifesta    si prin capacitatea de ascultare a elevilor. Cei mai apreciati profesori sunt cei care permit libertatea de exprimare a elevilor, care nu-i fac nici sa se simt a judecati, nici manipulati, nici sfatuiti, ci cei care le ofera sentimentul de siguranta si libertatea comunicarii.   BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICA   Comunicarea poate fi OBSTRUCTIONATA sau doar perturbata de o serie deFACTORI care se interpun între semnificatia intentionata si cea perceputa  putând  fi  legati  de  oricare  dintre  componentele  comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor. Dintre acestia cei mai importanti sunt :   Efectele de statut– uneori statutul prea înalt al emitatorului în raport cu receptorul pot cauza rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma. Probleme  semantice –  specialistii  au  tendinta  sa foloseasca un jargon profesional, crezând ca  si ceilalti îl pot întelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare scazut. Distorsiuni perceptive– când receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i întelege pe ceilalti în mod adecvat. 4. Diferente culturale– persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite. Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor– trebuie alese canalele corecte pentru fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii. Lungimea excesiva a canalelor– o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.   FACTORI FIZICI PERTURBATORI  –  iluminatul  necorespunzator,  zgomote parazite,  temperaturi  excesiv  de  coborâte/ridicate,  ticuri,  elemente  ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai etc.   BARIERE UMANE in cadrul unei comunicari eficiente sunt : – fizice: deficiente verbale, acustice, amplasament, lumina, temperatura, ora din zi, durata intîlnirii, etc. – semantice: vocabular, gramatica, sintaxa, conotatii emotionale ale unor cuvinte. – determinate de factori interni: implicare pozitiva (ex: Imi place Ion, deci il ascult);  implicare negativa (ex: Mirela m-a bîrfit acum 1 an, deci interpretez tot ce spune ca fiind împotriva mea). – frica – diferentele de perceptie – concluzii grabite – lipsa de cunoastere – lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes a interlocutorului fata de mesajul emitatorului). – emotii (emotia puternica este raspunzatoare de blocarea aproape completa a comunicarii). – blocajul psihic – tracul   Blocajele de comunicare, sau distorsiunea informaţiei se pot produce atunci când: emiţătorul (profesorul) nu stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis; acesta nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat; emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede; nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul pentru comunicare; emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală, vizuală etc.); mesajul transmis nu corespunde cu interesele elevilor sau cu problemele ce le au de rezolvat; mesajul didactic este prea cunoscut sau prea abstract şi nu trezeşte interes, producând plictiseală; comunicarea este numai unidirecţională, producând pasivitate; elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice; eficienţa comunicării este blocată si de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală, oboseală, nerăbdare, teama de a nu greşi în expunere etc.); elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a inţelege mesajul didactic sau acestea nu au fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe.       Intre obstacolele ce apar mai frecvent în comunicarea didactică, menţionăm: – supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de a nu omite lucruri importante); – utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor;    – dozarea neuniformă, în timp, a materialului de predat; – starea de oboseală a elevilor /studenţilor sau indispoziţia profesorului; – climatul tensionat sau zgomotos.   Pentru perfectionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea unor reguli de către profesori, între care menţionăm: – vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce  distorsiunea mesajelor); – încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele transmise au fost corect recepţionate şi înţelese); – ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje; – folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de  mesaje (de regulă, orală şi vizuală, concomitent); –  repetarea mesajelor mai complexe

Delimitări conceptuale Caracteristicile comunicării instrumentale: A. Focalizarea intenţionată şi vădită pe un scop precis B. Urmărirea atingerii lui prin obţinerea unui efect în comportamentul receptorului C.Capacitatea emiţătorului de a se modifica, în funcţie de reacţia partenerilor, pentru a-şi atinge obiectivul CARACTERISTICILE COMUNICĂRII DIDACTICE: – Dimensiunea explicativă – Structurarea comunicării didactice conform logicii pedagogice – Rolul activ al cadrului didactic faţă de conţinuturile ştiinţifice – Pericolul transferării autorităţii de statut asupra conţinuturilor – Personalizarea comunicării – Ritualizarea şi normele nescrise Elementele comunicării didactice – Emiţătorul – Adică profesorul Emiţătorul Caracteristici: -Posedă informaţie mai bine structurată decât receptorul; – Presupune o stare de spirit (motivaţie); – Presupune un scop explicit (alăturat mesajului) şi unul implicit (motivul transmiterii mesajului, uneori necunoscut receptorului). Bazele puterii sau influenţei profesorului – Puterea recompensatoare – Puterea coercitivă – Puterea referenţială – Puterea expertului – Puterea legitimă Receptorul – adică elevul şi reacţiile sale – Reacţia expresiei valorice – Reacţia adaptativă – Reacţia ego defensivă – Reacţia cognitivă Mesajul şi efectele sale Mesajulpresupune un mozaic de informaţii obiective, judecăţi de valoare care privesc informaţiile (subiectiv) şi judecăţi de valoare şi trăiri personale în afara acestor informaţiietc. Efectele de întâietate: – datele prezentate de emiţător la început au mai multă influenţă – de receptivitate – uneori informaţiile prezentate la urmă au importanţă mai ridicată Decodarea – presupune descifrarea sensului mesajului primit…Receptorul trebuie să fie în posesia codului adecvat Filtrarea mesajelor – Asezarea pe niveluri – gândurile, sentimentele, tendinţele incompatibile cu setul perceptiv al individului tind să fie continuu rejectate sau ignorate. – Ajustarea – părţile din mesaj considerate înalt dezirabile receptorului sunt luateîn consideraţie într-o pondere foarte mare. – Asimilarea – receptorul ataşează mesajului înţelesuri pe care transmiţătorul nu a intenţionat să le transmită. Feedback-ul – este o informaţie trimisă înapoi la sursă Feedback-ul evaluativ Pozitiv (motivează) si Negativ (când urmăreşte un rol corector) Feedback-ul nonevaluativ(accentul este pus pe faptul că nu se fac referiri la propriile noastre idei şi judecăţi înlegătură cu problema în cauză) Tipuri de feedback nonevaluativ – Feedback-ul de sondare presupune să cerem persoanei din faţa noastră informaţii adiţionale pentru completarea problemei. – Feedback-ul de înţelegere presupune să încercăm să distingem adevărata semnificaţie a celor spuse de către cealaltă parte. – Feedback-ul suportiv presupune că problema pe care cealaltă persoană o consideră importantă şi semnificativă este considerată şi de către ascultător ca fiind importantă şi semnificativă. – Feedback-ul “mesajul-eu” Ce nu traiesti la timp nu mai traiesti niciodata   Evaluarea scolara Evaluarea scolara – actul prin care – referitor la o prestatie orala, scrisa sau practica – se formuleaza o judecata prin prisma unor criterii. Evaluarea si notarea scolara alcatuiesc o modalitate de codare numerica – insotita de aprecieri calitative – a rezultatelor obtinute de elevi, servindu-se de scara de la 1 la 10. Prin evaluare se intelege masurarea si aprecierea cantitativa a efectelor invatarii scolare. Evaluarea este aplicabila in doua planuri: 1. cu referire la efectele invatarii – vizeaza relatia profesor-elev: nivelul de pregatire a elevilor si evolutia acestuia in timp, in functie de posibilitatile lor reale de invatare prin raportare a performantelor obtinute de scoala la cele asteptate de societate. 2. cu referire la insusi procesul instructiv-educativ – vizeaza autoestimarea profesorului, factorii de indrumare si control ai invatamantului in vederea asigurarii unei verificari sistematice si integrale a performantelor elevilor, a conceperii si realizarii unui proces instructiv-educativ capabil sa cultive interesul ptr studiu al elevilor. ETAPE Procesul de evaluarii presupune mai multe etape: • definirea obiectivelor procesului de invatamant. • crearea situatiilor de invatare care sa permita elevilor achizitionarea comportamentelor preconizate prin obiective. • selectarea metodelor si instrumentelor de evaluare necesare. • desfasurarea procesului de masurare a cunostintelor achizitionate. • evaluarea si interpretarea datelor obtinute. • concluzii si aprecieri diagnostice si prognostice Acţiunea de evaluare didactică include trei operaţii : MASURAREA, APRECIEREA şi DECIZIA. Măsurarea presupune aplicarea unor tehnici specifice pentru a cunoaşte efectele acţiunii instructiv- educative şi a obţine date în perspectiva unui scop determinat. Exactitatea măsurii este condiţionată de calitatea instrumentelor de măsură folosite şi de modul cum sunt acestea aplicate. – presupune o determinare obiectivă prin surprinderea riguroasă a unor achiziţii şi nu implică emiterea unor judecăţi de valoare. Aprecierea sau evaluarea propriu-zisă constituie procesul de judecată de valoare a rezultatelor constatate, prin compararea acestora cu scopurile urmărite . – presupune şi semnificaţia unui rezultat observabil sau măsurabil într-un cadru de referinţă axiologic. Decizia reprezintă operaţia de evaluare care asigură prelungirea aprecierii într-o notă şcolară, caracterizare, hotărâre, recomandare,etc. cu valoare de prognoză pedagogică. – se realizează în raport cu anumite criterii pedagogice, spre exemplu : a) potenţialul elevului, valorificat la maximum ; b) creşterea calitativă a activităţii didactice ; c) prin anticiparea corect-pozitivă, prin metamorfoza diagnozei în prognoză ; d) îndrumarea evaluatului prin termeni manageriali.

Exercitiu 1 Se face un exercitiu de tip “telefonul fara fir”. Se citeste un text in termeni medicali de catre primul copil la urechea urmatorului, care va trebui sa transmita urmatorului ce a retinut din text. Se continua comunicarea pana la ultimul elev care va spune cu glas tare mesajul pe care l-a inteles. Vom avea surpriza sa constatam ca ultimul elev comunica cu totul altceva decat era in measjul initial. De aici putem observa dificultatea copiilor de a retine exact termeni de specialitate. Exercitiu 2. Se da un text codat din cifre si litere – se pot face aceste tipuri de exercitii la clasele a-III-a….a -IV -a pentru a dezvolta copilului cititul la prima vedere. Principalele obiective pornind de la cresterea fara precedent a cunostintelor, utilizarea pe scara larga a mijloacelor de comunicare, se impune o revizuire a unor aspecte care privesc comunicarea – problemele adaptarii realitatilor la mediul inconjurator – stabilirea unei armonii intre mentalitate si cunostinte – transferul cunostintelor in cunostinte inteligibile si accesibile exercitiu 3 : un exercitiu de imaginatie; sa ne imagina o conversatie intre doi oameni din doua domenii diferite, de exemplu inginer-medic sau fizician – poet sau profesor – artist. Ce pot avea ei in comun ? – cum ar fi o comunicare intre un biolog si un economist in zilele noastre si acum o suta de ani? biologul de acum o suta de ani, poate isi face un necesar in viitoarel sale cercetari iar economistul il poate ajuta cu acesta din punct de vedere material; in zilele noastre o comunicare intre cei doi ar putea fi aproape asemanatoare, biologul isi prezinta proiectul si cere fonduri pentru ducerea lui la indeplinire iar economistul ii poate calcula bugetul necesar realizarii acestuia. exercitiu 4 * comunicare intre cunoasterea mediului si celelalte materii, daca exista legaturi ? – cunoasterea mediului si matematica : – se poate comparatia intre un kg de frunze si un kg de mere – cunoasterea mediului cu chimia : – sa faca diferenta intre corpuri lichide, solide si gazoase – cunoasterea mediului si geografie : precipitatii, aluviuni, roci, minereuri – cunoasterea mediului si literatura : invata litera “K” In comunicare se folosesc mai multe tipuri de limbaj 1) naturale – nonverbale, paraverbale, metaverbale, verbale 2) artificiale – limbajul oral, scris, miscarea corpului, mimica si expresivitatea fetei 3) 4) didactic – limbaj instrumentat; are ca obiectiv si urmareste niste efecte putandu-se modifica in functie de reactia interlocutorului (feed-back) – este o comunicare interpesonala, este directionata si este evaluativa si autoevaluativa – o comunicare eficienta in cadrul activitatii didactice presupune : – asertivitate (responsabilitati) – a asculta si a-si asuma responsabilitatea pentru cele spuse – angajare – interes comun, angajament – expresivitate – necesar in dialogul cu elevii – declarare – posibilitatile comunicarii care produc un schimb reciproc de informatii (date primite) Teorii ale comunicarii privind deschiderea catre comunicare – temperamente introvertite – flegamatici, melancolici – temperamente extrovertite – sangvinii, colericii Rolul comunicarii educationale – este acela de a mijloci realizarea procesului de invatamant identificand continuturile, formele si nivelurile la care se comunica – se urmareste o schimbare a atitudinii dar aceasta depinde de credibilitatea sursei (in speta invatatorul care este perceput ca cea mai credibila sursa) – invatatorul/profesorul trebuie sa argumenteze toate raspunsurile la intrebarile primite dar mai ales sa demonstreze argumentul Factor perturbator din perspectiva profesorului 1) factori de mediu sau de context (ii suna telefonul in timpul cursurilor/activitatilor, se grabeste sa-si incheie lectia sa prinda trenul..etc) 2) modul de gandire 3) factori de natura psihosociologica (modul este perceput de societatea din jur – lipsa unei case, felul cum se imbraca..etc) Factori perturbatori din perspectiva elevului 1) factori care tin de personalitatea elevului (introvertitii/extrovertitii, unii sunt deschisi limbajului verbal oral iar altii prefera demonstratie scrisa/grafica) 2) factori de natura psihosociologica 3) factori obiectiv/mediu : zgomotul, temperatura, vremea..etc