Recent Posts
Posts
  Porumbelul şi furnica  Pe cât îti sta-n putinta, fii bun cu orisicine: Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine, Cum am s-arat prin doua exemple, de îndata, - Atâta e în pilde povata de bogata. De mult mai mici fiinte e vorba de-astadata. Din limpezimea unui râu, sorbea un porumbel, odata, Când o furnica a cazut în mijlocul acelei ape. Vazându-se, ca-ntr-un ocean, sarmana gâzaamenintata, Se straduia, din rasputeri, dar în zadar, spre mal sa scape. Zarind-o, porumbelul de mila-a fost cuprins Si-un fir de iarba - punte - pe apa i-a întins. În felu-acesta ajutata, Ajunse iar pe mal, salvata. Acolo, sus, un oarecare Descult - fiind caldura mare - Având un arc la el, Se pregatea sa traga în bietul porumbel, Pe care-l si vedea În oala cum fierbea. Dar chiar atunci furnica îl pisca de picior Si omul se apleaca, iar pasarea, de zor, O si porneste-n zbor, Zburând cu ea-mpreuna Si supa buna.
  Se pregăteşte Leul de război  Un Leu, voind sa faca razboi în toiul verii, Îsi întruni divanul, trimise ofiterii, Cerând sa vie grabnic de peste tot jivinele. Si toate-i declarara, chiar blajinele, Ca vor lupta, viteze. Iar cele necesare Le-or duce Elefantii pe toate în spinare Si vor trasni, în lupta, cu trompa din înalturi; Iar Ursii, veteranii, sunt strasnici la asalturi. Si Vulpile, stratege, n-or sovai nici pic, Ci vor lupta si ele, cu spor, prin siretlic Si ceata de Maimute, prin pozne si prin salturi, Va prinde foarte bine distrând pe inamic... Doar Iepurii, Magarii, eu cer sa fie scosi, Ca ultimii-s prea trântori si primii prea fricosi... Îsi dete cu parerea un sfetnic, nu stiu care. Ba nu! graieste Leul. Stiu eu de ce-s în stare: Din Iepuri fac stafete Si din magari trompete! Nu-i nimeni de prisos, când stii sa-l pui La treaba, dupa firea si darurile lui.
  Sfatul şobolanilor  Doar pripasit de câtiva ani, Motanul casei, Roadeslana, Un tartor crâncen, o satana, - Bagase spaima-n sobolani Si din atâtia câti mai sunt Zac multi lihniti pe subt pamânt. Dar într-o buna zi, când blestematul Si-a început pe-acoperis sabatul În tambalau de nunta c-o pisica, - În mare taina, grijulii, cu frica, S-au întrunit si ei sa-si tina sfatul. Vorbi întâi, ca staroste, Gherlanul: - "Asa si-asa... deoarece... si întrucât... Eu cred ca-mpielitatul nu ne-ar zvânta atât De i-am lega un zurgalau de gât. Am auzi când vine la pânda capcaunul Si n-ar mai prinde unul..." Mai leac ca zurgalaul, se-ntelege, Nici nu era. Dar cine sa i-l lege? "Eu nu!" "Nici eu!" "Doar n-oi fi prost!"... Vorbira multi cu foc în glas, Dar fara rost, Caci a ramas Tot cum a fost...   Am mai vazut eu sfaturi de stareti, de canonici, Tinute fara noima de vorbareti habotnici. Ca sfetnici, Multi sunt vrednici. Dar câti, Dintre atâti, Pot sa-si preschimbe-n fapta Povata înteleapta?
Soarele şi broaştele S-a însurat cu mare alai un Crai strain Si lumea si-neca amaru-n vin. Esop spunea, în soapta, ca gloata e natânga Si râde si petrece-n loc sa plânga. În vremea de demult, slavitul Soare Se hotarâse si el sa se-nsoare. Dar bastinasii baltilor, în cor, Se tânguiau de zor: Au ce te faci, au ce te faci cu pruncii lor? Un singur Soare uneori ne coace, Dar cu vreo sase-sapte ce ne-om face? Se plânsera Ursitei ca nu mai e de trai: Când Sorii vor porni cu-atât alai Si-n vâlvataia lor vor arde zarile, Secând pe loc si baltile si marile, Pieri-va broscarimea si micii brotacei! Ca broaste, judecau cu mult temei.
Stejarul şi trestia Stejarul, într-o vreme, îi spuse trestiei asa: - Poti sa te plângi de soarta ta. O pasare micuta îti este o povara Si chiar usorul vânt Ce fata apei misca, din simpla întâmplare, Te-apleaca la pamânt Si te doboara - În timp ce fruntea mea de Caucaz semet Nu numai ca opreste chiar razele de soare, Ci-nfrunta si furtuna, îndraznet. Ce pentru tine este crivat, zefir e pentru mine Si de te-ai fi nascut încaltea Sub ramurile mele-nalte, Ferita de furtuni te-as tine. Dar tu te nasti, vezi bine, În umede tinuturi de vânt cutreierate. Natura ti-e ingrata, cum nici nu se mai poate. Si trestia îi spuse-ndata: - De o atare mila ma simt profund miscata. Dar sa lasam aceasta, caci dupa cât îmi pare, Îi e 'Naltimii Voastre cu mult mai de temut Decât e pentru mine, când bate vântul tare: M-apleaca, nu ma frânge puternica-i suflare. În ce priveste însa tot ce ati sustinut - Ca rezistati din temelii Oricarei vijelii, Sa asteptam sfârsitul dar. Abia rostise-acest cuvânt, Ca dinspre nord s-a napustit cel mai teribil vânt. Rezista la-nceput stejarul si trestia se înmladie. Dar vântul creste, creste, si celui care pâna-n cer Îsi înaltase capul, deodata fortele îi pier... Izbit si smuls din radacina, s-a prabusit pentru vecie.