Michael Newton

PARTEA A DOUA PREGĂTIREA REGRESIEI SPIRITUALE Cerinţele necesare regresioniştilor spirituali Discutam la unul din seminariile mele despre efortul pe care îl presupune transpunerea oamenilor în viaţa lor dintre vieţi. La prima pauză, un hipnoterapeut s-a îndreptat spre mine spunând: "Vă mulţumesc foarte mult pentru timpul acordat, dar eu plec. Acum înţeleg faptul că această muncă e mult prea dificilă. Am o practică normală şi frumoasă. Nu cred că sunt echipat adecvat pentru cerinţele presupuse de domeniul regresiei spirituale". I-am spus acestei persoane sincere că este un fapt pozitiv că a recunoscut aceste realităţi acum şi nu mai târziu. Fără îndoială, trei sau patru ore de muncă intensă şi deosebit de complexă, fără nici o pauză pentru odihnă, pot fi extrem de solicitante. În esenţă, trebuie să vă ocupaţi de interacţiunile simultane ale sufletului nemuritor al clientului cu procesele mentale ale minţii umane. Aceste două euri pot fi puse în conflict de o integrare defectuoasă. Facilitatorul regresiei spirituale în viaţa dintre vieţi trebuie să ţină seama de această dualitate a minţii clientului său, reformulând şi ajustând fazele lungi ale imagisticii spirituale, în scopul de a facilita o trecere confortabilă. Pentru a reuşi să faceţi aceste lucruri, trebuie să urmăriţi constant călătoria mentală a clientului prin geografia lumii spiritelor. Aceasta se numeşte cartografiere. Motivaţiile, temerile, imaginea de sine, precum şi aşteptările clientului dumneavoastră vor fi determinate de modelul fizic, emoţional şi mental al corpului său gazdă. Aceste trăsături temperamentale sunt influenţate de ceea ce eu numesc "amprenta sufletului", care implică înţelegerea, intuiţia şi imaginaţia. Atunci când subiectul hipnozei vă vorbeşte despre viaţa sa spirituală, el comunică aceste informaţii prin intermediul corpului său muritor. Acest lucru poate genera o anumită stare de confuzie subiecţilor. Pe măsură ce povestea unei vieţi anterioare se desfăşoară în mintea clientului, perspectiva transpersonală a acestuia asupra celeilalte lumi este influenţată de cât de bine poate el să facă faţă adevărurilor referitoare la şinele său real. Pe lângă toate celelalte, va trebui să vă concentraţi, de asemenea, pe multitudinea de experienţe karmice anterioare, pe care clientul dumneavoastră le-a trăit în alte corpuri, astfel încât acesta să înţeleagă modelele de cauză şi efect care îi afectează viaţa curentă. Practicarea terapiei de regresie spirituală în viaţa dintre vieţi va îmbunătăţi substanţial aptitudinile voastre în ceea ce priveşte regresia în vieţile anterioare, pe măsură ce veţi tranzita de la o viaţă la alta folosind lumea spiritelor drept punte. Este posibil să fiţi puşi în situaţia de a alterna tehnici de hipnoză deopotrivă permisive şi autoritare, în timp ce "navigaţi" prin vieţile trecute ale clientului, experienţele acestuia ca suflet şi viaţa actuală. Multe lucruri depind de receptivitatea clientului, care poate varia între o viaţă anterioară şi condiţiile lumii spiritelor. Obiectivul dumneavoastră în calitate de regresionişti spirituali este acela de a ajuta clientul să-şi gestioneze vizualizările, permiţându-i să se concentreze asupra tuturor acestor informaţii, astfel încât să-şi înţeleagă relaţiile înţelegându-şi propriul suflet şi scopul în viaţă şi să iasă întărit după respectiva sesiune. Din partea regresionistului spiritual, acest efort poate fi intens, necesitând deopotrivă talent si tenacitate. Desigur, nu ne vom angaja în ataşamente personale, dar un terapeut rece nu va dovedi empatie şi compasiune pentru un client care, în timp ce relatează toate motivele pentru care se găseşte în actualul său corp, precum şi tot ceea ce i-au spus ghizii şi maeştrii săi, poate traversa o perioadă dificilă. Nici un hipnoterapeut motivat şi grijuliu nu poate rămâne detaşat faţă de problemele clienţilor săi. După o sesiune solicitantă de regresie spirituală, mă simt de obicei epuizat. Pentru a-mi reveni şi a-mi clarifica gândurile, obişnuiesc să fac îndelungi exerciţii fizice în munţi.   Importanţa pregătirii şi a experienţei La cursurile mele de pregătire în domeniul regresiei spirituale în viaţa dintre vieţi, asistenţa este compusă din terapeuţi licenţiaţi şi hipnotizatori profesionişti. Pentru a practica regresia spirituală în viaţa dintre vieţi este necesar un număr substanţial de ore de pregătire în hipnoterapie, pe lângă cel puţin câţiva ani de practică privată. A avea o oarecare experienţă în cercetarea vieţilor anterioare este de mare ajutor pentru munca solicitantă de regresionist spiritual. Nu este neapărat necesar să fiţi licenţiat ca psiholog, psihoterapeut sau consilier pentru a fi un facilitator talentat al hipnozei. Cu toate acestea, atunci când aveţi de-a face cu clienţi tulburaţi, experienţa în consiliere se dovedeşte inestimabilă. Din punct de vedere etic este de aşteptat ca terapeuţii să-şi recunoască propriul nivel de competenţă şi calificare personală şi să nu utilizeze proceduri terapeutice situate în afara pregătirii lor. Tuturor practicienilor regresiei spirituale, care îşi ajută clienţii în căutarea adevărului despre ei înşişi, le pot transmite următoarele: cu cât sunteţi mai pregătiţi – atât din punct de vedere academic, cât şi al experienţei profesionale – cu atât mai bine. Problema conştienţei de sine este una importantă pentru terapeutul vieţii dintre vieţi, de vreme ce se leagă direct de influenţa acestuia asupra clientului. Energia dumneavoastră este influenţată de propria intuiţie, motivaţie şi integritate. Personal, am un mare respect pentru filosofia Taoistă. Adepţii acesteia cred că inspiraţia survine atunci când mintea conştientă se dă la o parte din calea energiei inconştiente naturale. Într-un fel, Chi (energia noastră cosmică) este acel ceva care aduce armonie şi claritate corpului. Un alt aspect care vă poate ajuta să deveniţi un terapeut mai bun este acela de a poseda o capacitate intensă de concentrare interioară. Cei mai buni regresionişti au o percepţie care le permite să cunoască ceva fără a-şi folosi în acest scop gândirea conştientă. Aceşti terapeuţi simt lucrurile la momentul potrivit atunci când lucrează cu oamenii. În timpul terapiei vieţii dintre vieţi este posibil ca atât facilitatorul, cât şi subiectul să fie ajutaţi de ghizii lor. Aceste momente ar trebui să fie recunoscute, mai ales atunci când implică domeniile comportamentale ale alegerii, luării deciziilor şi rezolvării problemelor. Cred că este posibil să vă antrenaţi pentru a cunoaşte şi a analiza simbolurile ce ilustrează acele experienţe din lumea spiritelor ce nu pot fi definite într-un fel material. Aceste metafore pot fi simboluri ale unor lucruri pământeşti ce se pot aplica unui anumit eveniment vizualizat din lumea spiritelor. Sincer vorbind, există momente în timpul unei sesiuni când mă simt oarecum telepatic. Însă, acest lucru poate fi şi un neajuns în unele momente critice când, nereuşind să-mi blochez gândurile la nivel conştient, anumiţi clienţi mi Ie pot intercepta. Consider că meditaţia zilnică, precum şi controlul respiraţiei, îmi sunt de mare ajutor în practica regresiei spirituale. În cadrul filosofiei yoga, prana se referă la forţa sau energia vieţii ce se manifestă în fiecare dintre noi prin intermediul respiraţiei. În calitate de regresionist spiritual, îmi manipulez respiraţia la anumite intervale în timpul unei sesiuni, în încercarea de a-mi extinde mintea spre o stare mai înaltă a conştiinţei. Pot chiar să intru într-o uşoară stare de transă autoindusă, pentru a fi mai deschis la forţele spirituale pe care le simt prezente în jurul meu. Vă rog să înţelegeţi faptul că prana nu este respiraţia în sine şi nici oxigenul implicat în acest proces, ci energia legată de respiraţie. Este vorba de o conexiune cu energia tuturor lucrurilor însufleţite, în forma unei forţe universale a vieţii. Am lucrat intens pentru a mă antrena să caut căile energetice necesare pentru a ajunge la mintea unui anumit client, cerând ajutor deopotrivă de la propriul meu ghid, precum şi de la cel al subiectului, încep întotdeauna deschizându-mi mintea şi cerând îndrumare. În acest fel, încerc să primesc şi nu să transmit informaţii. Ceea ce transmit clienţilor mei sunt mesaje de încredere şi încurajare. Cheia faptului de a fi un bun terapeut rezidă în a asculta. O alta constă în a-i permite clientului să-şi interpreteze la început singur propriile simboluri metaforice, pe baza experienţei sale personale, înainte de a Vă angaja în propriile dumneavoastră interpretări. Există un echilibru extrem de delicat între ascultarea spuselor clientului şi interogarea acestuia. A şti când anume să vorbeşti, respectiv când să păstrezi tăcerea, nu este deloc un lucru uşor de transmis studenţilor. În lucrarea regresiei spirituale în viaţa dintre vieţi trebuie învăţat când anume să ajutăm clientul să înţeleagă o vizualizare (după ce el însuşi a petrecut un timp analizându-şi propriile viziuni). Această înţelegere vine cu timpul şi presupune antrenament şi practică. Totodată, practicarea acestui exerciţiu, ajutată de propria dumneavoastră creativitate, vă pot face mai intuitivi.   Practicarea regresiei spirituale în viaţa dintre vieţi De la publicarea cărţilor mele, mulţi practicieni ai hipnozei m-au contactat în legătură cu regresia spirituală. Există în rândul acestora impresia că, de vreme ce sunt deja oarecum familiarizaţi cu regresia în viaţa anterioară, este doar un pas simplu să se angajeze în cercetarea vieţii dintre vieţi. Acest lucru nu este adevărat. Fapt este că majoritatea regresioniştilor în viaţa anterioară nu fac decât să-şi transpună subiecţii dintr-o viaţă anterioară în următoarea. Unii încă mai cred că perioada dintre vieţi constituie o zonă gri, lipsită de consecinţe majore. M-am întrebat adesea dacă nu cumva această perspectivă a provenit din cartea tibetană a morţilor, unde se poate citi că "perioada între reîncarnări este de maximum şapte săptămâni". În partea introductivă a cărţilor mele am explicat faptul că mi-a luat mult timp să învăţ căile de accedere în lumea spiritelor, căi care păreau fireşti majorităţii clienţilor mei. După ce primul meu client al regresiei în viaţa dintre vieţi mi-a intrat pe uşă, am avut nevoie de multe cazuri pentru a trasa o hartă a lumii spiritelor, precum şi de multe încercări până când am ajuns să stăpânesc procedeul pe care îl folosesc astăzi. Şi, încă şi acum, după ce am avut de-a face cu mii de cazuri, înţeleg că nu am făcut decât să scrijelesc la suprafaţa lumii noastre spirituale. Fiecare nou terapeut în domeniul vieţii dintre vieţi îşi descoperă propriul stil. Dumneavoastră înşivă veţi afla ce modalitate vă este optimă pentru a efectua o tranziţie lină de la mintea subconştientă în căminul spiritual al supraconştienţei, pentru a accesa amintirile nemuritoare ale fiecărui suflet. Cum anume veţi încorpora noile aptitudini de regresionişti în viaţa dintre vieţi în propria practică este un aspect pe care fiecare dintre dumneavoastră trebuie să îl experimenteze singur. Am primit telefoane din toate colţurile ţării de la o serie de regresionişti spirituali care m-au întrebat "Unde anume greşesc? De ce nu-mi pot aduce clienţii în starea vieţii dintre vieţi?" Le răspund şi eu, tot printr-o serie de întrebări. Prima mea întrebare este "Cât de lungi sunt sesiunile tale cu clientul?" "Oh, ca de obicei, între patruzeci şi cinci de minute şi o oră" răspund ei. Fără să detaliez prea mult, le spun ca aceasta constituie o parte a problemei. Regresia în viaţa dintre vieţi presupune o şedinţă de trei până la patru ore. Auzind acestea, mulţi adaugă "Cum aş putea să-mi reduc într-atât numărul de clienţi pe zi, chiar până Ia a programa numai una sau două şedinţe?" Încerc să fiu politicos, explicându-le că, probabil, nu ar trebui să-şi pună problema abordării regresiei spirituale până ce nu sunt dispuși să rezerve exclusiv în acest scop una sau două zile pe săptămână. Acest sfat este util oricui doreşte să evite un eşec în acest domeniu. Cu toate acestea, după cum le spun şi studenţilor mei, trebuie să recunosc că nici eu însumi nu am urmat această recomandare cu ani în urmă, până când nu am devenit obsedat de puterea acestei lucrări şi am decis să iau numai cazuri de regresie spirituală în viaţa dintre vieţi. Unii oameni pe care i-am pregătit îmi urmează exemplul ca specialişti în viaţa dintre vieţi şi sper că nivelele lor energetice se menţin încă la cote înalte. Sincer vorbind, această muncă este atât de obositoare, încât ar fi de-a dreptul o prostie să programez mai mult de un client pe zi. Ce se poate spune despre numărul de şedinţe cu fiecare client? înainte de a-mi începe cursurile de pregătire, clienţii veneau din toate colţurile lumii pentru a fi regresionaţi, iar eu puteam să aloc o singură zi fiecăruia. Există şi o modalitate mult mai bună. În anii dinainte de a fi realmente asaltat de clienţi, obişnuiam să acord fiecărui client câte trei şedinţe de regresie în viaţa dintre vieţi, după cum urmează: Începeam cu un interviu preliminar şi cu o şedinţă uşoară de hipnoză (nu mai mult de o jumătate de oră), pentru a determina gradul de receptivitate al clientului. Dacă eram nemulţumit de nivelul de transă atins, clientul urma să revină ulterior pentru a insista mai mult asupra acestui aspect. În mod tipic, cea de-a doua sesiune era dedicată transpunerii clientului înapoi în propria sa copilărie, în pântecele mamei, precum şi în proxima viaţă anterioară, dar fără a experimenta scena morţii sau intrarea în lumea spiritelor. Ultima sesiune, şi cea mai lungă, era cea în care îl regresionat propriu-zis pe clientul meu în viaţa dintre vieţi. Astfel, îl duceam rapid la finalul vieţii pe care o rememorasem în şedinţa precedentă. După scena morţii, intram în lumea spiritelor, pentru a păstra continuitatea viziunilor clientului ca suflet. Încerc să nu fragmentez niciodată această porţiune spirituală a amintirilor subiectului în mai mult de un segment. Dacă vă angajaţi în practica regresiei spirituale, clienţii dumneavoastră vor dori casete cu înregistrarea şedinţelor lor. Vă recomand să folosiţi două reportofoane pentru situaţia în care unul dintre ele se defectează în timpul şedinţei. De asemenea, să păstraţi o copie pentru cazul în care caseta clientului se deteriorează. Mai mult, este esenţial să folosiţi microfoane de mare fidelitate, deoarece oamenii supuşi hipnozei vorbesc de cele mai multe ori încet. Puteţi decide să începeţi înregistrarea fie imediat după inducţie, fie în punctul în care clientul dumneavoastră începe să-şi rememoreze viaţa trecută, fie imediat după scena morţii. Personal, prefer să încep înregistrarea după scena morţii, deoarece apoi pot rezuma aceste vieţi trecute în aşa fel încât întreaga casetă va fi dedicată vieţii clientului meu în calitate de suflet.   Interviul preliminar La prima dumneavoastră întâlnire cu clientul este necesar să stabiliţi atât scopurile lui, cât şi obiectivele dumneavoastră în vederea obţinerii unei experienţe substanţiale. Cele mai eficiente şedinţe sunt acelea în care clientul dumneavoastră cunoaşte dinainte procedura pe care o veţi folosi pas cu pas. Acest lucru nu ştirbeşte cu nimic misterul şi venerarea experienţei de regresie spirituală în viaţa dintre vieţi. În ceea ce mă priveşte, le explic clienţilor că asocierea noastră va fi un parteneriat, în care amândoi vom face o călătorie împreună în lumea spiritelor. Desigur, veţi dori să revedeţi trecutul clienţilor dumneavoastră, mai cu seamă orice altă experienţă hipnotică anterioară. În calitate de specialişti ai regresiei în viaţa dintre vieţi, majoritatea regresiilor spirituale pe care le veţi conduce vor fi cu oameni din afara oraşului dumneavoastră. Dacă subiectul afirmă că experienţele sale anterioare de hipnoză au fost mai puţin decât se aştepta sau nesatisfăcătoare în orice alt fel, vă recomand să-i cereţi să vă explice circumstanţele acestora. Dacă ei au vreo inhibiţie cu privire la hipnoză, va trebui s-o clarificaţi imediat, pentru că altminteri riscaţi să vă confruntaţi cu aşa-numita auto-sabotare din partea clientului însuşi. Sugerez de obicei noilor clienţi ce locuiesc departe de mine şi care nu au fost niciodată supuşi regresiei hipnotice să viziteze în prealabil un hipnotizator1 din apropierea zonei în care locuiesc pentru o scurtă şedinţă, doar pentru a vedea dacă sunt capabili să atingă starea de transă. Acest lucru economiseşte atât timpul, cât şi banii tuturor celor implicaţi. Unii vor dori să vină oricum, ceea ce este bine. Unii dintre clienţii care au deja experienţe hipnotice anterioare şi vin la mine, îmi spun: "Când am fost hipnotizat anterior, nu cred că am fost adormit cu adevărat". Nimeni nu s-a obosit să le explice acestor oameni că nici nu trebuia să fie adormiţi de fapt, pentru că altminteri nu ar fi fost în stare să răspundă la întrebări. Pare atât de simplu dar, cu toate acestea, nimeni nu le-a spus că există o diferenţă între o stare modificată a conştiinţei în transă, pe de o parte, şi somnul delta, pe de alta. Îi explic clientului fiecare stadiu al hipnozei, precum şi cât de adânc îl voi cufunda. Acest aspect este cu deosebire relevant în domeniul regresiei hipnotice în viaţa dintre vieţi, care va constitui o nouă experienţă în ceea ce priveşte adâncimea transei chiar şi pentru aceia care au fost hipnotizaţi anterior. Vreau de la clienţi să înţeleagă câte ceva din procesul mecanic al hipnozei, fără a-i încărca însă cu detalii clinice. Prea multe informaţii tehnice despre adâncimea transei înclină să creeze o preocupare anumitor clienţi cu privire la unde anume ar trebui să fie în timpul stadiilor timpurii ale şedinţei. Pe de altă parte, vreau ca subiectul să fie conştient, încă înainte de a începe, de ce vom petrece o bucată bună de timp făcând exerciţii de relaxare psihică şi vizualizare, menite pregătirii adâncimii adecvate a transei regresiei spirituale. În esenţă, îmi rezum discuţiile referitoare la stările modificate ale conştiinţei la următoarele: Starea Beta este o stare de conştienţă completă. Starea Alpha implică nivele de transă uşoare, medii şi adânci. Stadiile mai uşoare sunt acelea pe care le folosim pentru meditaţie. Stadiile medii sunt în general asociate cu retrăirea amintirilor din copilărie, precum şi a celor post-traumatice. Acest stadiu este util pentru modificările comportamentale precum renunţarea la fumat sau creşterea şi scăderea din greutate. Stadiile Alpha mai adânci implică retrăirea vieţilor anterioare. Starea Theta este la fel de adâncă ca aceea care survine înaintea pierderii cunoştinţei. Ea dezvăluie zona minţii supraconştiente, care revelează activitatea noastră spirituală din viaţa dintre vieţi. Starea Delta este aceea a somnului adânc. Rezum aceste informaţii spunându-i clientului că toate aceste stadii implică un proces natural al somnului, prin care trecem în fiecare noapte şi care este parcurs în sens invers în dimineaţa următoare. Evit să complic lucrurile, aşa că nu le mai explic faptul că aceste stadii pot, de fapt, să acţioneze simultan una cu cealaltă în diferitele părţi ale creierului pentru a facilita răspunsurile verbale. Prin urmare, vă recomand să evitaţi explicaţiile referitoare la fluctuaţiile undelor cerebrale, deşi este interesant de menţionat că în mintea inconştientă, undele mai adânci Alpha şi Theta implică fluctuaţii energetice mai mari şi mai deschise, care ne dezvăluie amintirile noastre ca suflete. Încerc să prezint o versiune simplificată a stadiilor de transă modificată, sub forma unei conversaţii uşoare menite a îndepărta orice sentiment de anxietate pe care îl poate încerca clientul din cauza faptului că ar considera hipnoza drept ceva "nenatural sau misterios". Sugestiile indirecte sub forma unor scurte istorisiri sunt de mare folos. Ştiu că există hipnoterapeuţi care doresc să păstreze misterul asupra procesului transei pentru asigurarea efectului. Cu toate acestea, după cum am spus deja, doresc ca subiectul regresiei spirituale în viaţa dintre vieţi să simtă că acesta este un efort al amândurora. Dacă ei devin implicaţi în mod activ şi acceptă faptul că au un control asupra adâncimii necesare a transei, veţi genera mai mult angajament din partea lor în lungile faze ale cufundării. În cazul regresiei spirituale este foarte important ca în timpul interviului preliminar să stabiliţi un grad înalt de încredere împreună cu subiectul vostru, în timp ce acesta află cum anume conceptualizaţi călătoria sufletului său. În timp ce dumneavoastră observaţi locul lor pe drumul vieţii, ei vă analizează cunoştinţele, încrederea în sine, sensibilitatea şi perceptivitatea. Chiar dacă au mai trecut anterior printr-o regresie în viaţa anterioară, ceea ce vor experimenta în cadrul şedinţelor de hipnoză în viaţa dintre vieţi va fi mult mai intens, deoarece implică propria lor nemurire. În timpul interviului preliminar vreau să calmez orice sentimente de anxietate pe care le-ar încerca clientul cu privire la ce va descoperi despre el însuşi. Le explic aşadar că înaintea lor mulţi alţii au trecut prin această experienţă şi au ieşit din ea întăriţi. Nu vreau ca subiectul să se gândească prea mult la posibilitatea de a experimenta scene cu încărcătură emoţională prea mare. În fiecare şedinţă vor exista momente când clientul vostru se va lovi de unele blocaje emoţionale. Unele dintre acestea se vor petrece în stadiile în care clienţii descoperă cine sunt ei cu adevărat, greşelile pe care le-au făcut şi nivelul lor de dezvoltare. În vreme ce oamenii pot fi descurajaţi în aceste momente, de-a lungul întregii şedinţe experienţa devine din ce în ce mai mult o iluminare pentru ei. Ei înţeleg faptul că failibilitatea este parte a dezvoltării. Clienţii dumneavoastră vor înţelege seninătatea existenţei lor în lumea spiritelor când vor deveni conştienţi de compasiunea, iertarea şi iubirea care îi înconjoară acolo. Această experienţă este atât de mângâietoare şi înălţătoare, încât atunci când veţi da subiectului sugestii post-hipnotice, ei îşi vor aminti frumoasele viziuni din lumea spiritelor şi vor părăsi cabinetul dumneavoastră cu speranţe reînnoite cu privire la viaţa lor. În timpul interviului preliminar îi spun clientului că îl voi duce înapoi acasă într-un mod foarte relaxant. În timp ce sunt conectaţi din punct de vedere mental la viaţa dintre vieţi, ei sunt eliberaţi temporar de marasmul lumii noastre materiale. Acesta este motivul pentru care subiecţii chiar opun rezistenţă ieşirii din starea hipnotică la sfârşitul regresiei spirituale. Îi spun clientului că intrarea şi periplul său în lumea spiritelor vor fi asemănătoare cu vizionarea unui film despre ei înşişi. Atunci când intrăm într-o sală de cinematograf şi nu cunoaştem acţiunea filmului, este ca şi cum cadrele fiecărei scene se succed mai încet. Mai târziu, în acelaşi film, când suntem mai familiarizaţi cu ceea ce se întâmplă, totul va părea că se mişcă mai repede, ca şi cum proiecţionistul accelerează filmul. Acest lucru se petrece deoarece subiecţii devin curând parte a scenelor şi sunt prinşi de acţiune. Discuţiile pe care le aveţi cu clientul dumneavoastră înaintea sesiunii propriu-zise de regresie în viaţa dintre vieţi sunt importante deoarece doriţi ca subiecţii să se simtă cât se poate de confortabil în acest proces. Reţineţi că succesul mecanic al hipnozei însăşi nu depinde de intensitatea motivaţiei sau dorinţei subiectului. Astfel, în ciuda intensităţii dorinţei sale, o persoană mai puţin predispusă la hipnoză nu va atinge transa profundă la fel ca un subiect foarte receptiv.   Preconcepţiile clienţilor   Am discutat despre preconcepţiile clienţilor privitoare la ideologie în Partea întâi, la secţiunea dedicată sistemelor de credinţă ale acestora. Cu toate acestea, există şi alte influenţe ce pot împiedica intrarea clientului dumneavoastră în sesiunea de regresie spirituală cu o minte deschisă. Momentul optim pentru a vă ocupa de aceste influenţe este în timpul interviului preliminar. Adesea, noii dumneavoastră clienţi vă vor spune că au fost deja la o serie de psihologi, astrologi, vindecători, mediumi şi alţi practicieni metafizici, care le-au vorbit despre nivelul lor de avansare, despre locul lor în lumea spiritelor, despre suflete pereche, ghizi şi multe alte lucruri legate de problemele spirituale. Nu încerc niciodată să denigrez sursele de cunoaştere situate în afara specialităţii mele, deşi adesea clienţii pot căpăta unele prejudecăţi despre ei înşişi în urma acestor informaţii. Nu de puţine ori, odată intraţi în stare supraconştientă, clienţii înşişi vor descoperi că multe dintre aceste date sunt incorecte. Aşa cum se întâmplă şi în domeniul hipnozei, unii practicieni spirituali sunt foarte bine pregătiţi, iar alţii mai puţin. Clientul va afla singur diferenţa atunci când va înţelege lumea spiritelor cu propria sa minte. Am menţionat deja că noii clienţi pot avea, de asemenea, anumite preconcepţii spirituale în urma citirii propriilor mele cărţi. Iată un exemplu tipic în acest sens: Domnule Newton, veţi afla că sunt un suflet de nivel 6, care răspândeşte o lumină albastră. Ştiu (sau mi s-a spus) că sunt foarte aproape de a deveni un maestru superior, deoarece aceasta este ultima mea viaţă pe Pământ. Desigur, fiecare dintre aceste declaraţii ale clienţilor trebuie tratate ţinând seama de contextul lor. Sincer vorbind, consider că asemenea afirmaţii pot fi foarte bine doar expresii ale unui mod de gândire îmbibat de speranţă, mai cu seamă în ceea ce îi priveşte pe clienţii care nu excelează prin smerenie. Pe de altă parte, am avut, de asemenea, o serie de clienţi care mi-au spus că, în urma citirii cărţilor mele, se consideră a fi suflete începătoare. Şi această modestie cu privire la propria persoană se poate dovedi la fel de neadevărată. Trebuie, în acelaşi timp, să-mi păzesc atent propriile mele preconcepţii. Îmi amintesc de Harriet, o chelneriţă ce lucra într-un orăşel din deşert, în apropiere de Death Valley, California. Ea a ajuns Ia biroul meu într-o maşină veche, purtând o rochie ecosez foarte demodată. Am fost indus în eroare de comportamentul ei modest şi nepretenţios, până în momentul în care m-a îmbrăţişat. Energia ei interioară practic m-a ridicat de la pământ. Mai târziu, am aflat că era unul dintre cele mai avansate suflete cu care am avut de-a face vreodată. Harriet era un suflet hibrid, ale cărui prime încarnări fizice avuseseră loc într-un deşert, cu foarte mult timp în urmă. Fiinţele de acolo practicau o formă de schimbare a personalităţilor, printr-un fel de transfer mental între minţile lor. La restaurantul din parcarea pentru tiruri unde lucra, ea oferea cafea, conversaţie şi alinare şoferilor osteniţi şi descurajaţi, care traversau deşertul în timpul nopţii. Am descoperit chiar că Harriet a venit la mine pentru a mă ajuta în căutarea spirituală, după ce m-a ascultat la o emisiune radiofonică de la un post naţional. Îmi amintesc şi despre un caz opus celui de mai sus. Este vorba de cel al lui Andy, băiatul cu aşteptări prea mari. Unii dintre criticii regresiei hipnotice îşi argumentează poziţia prin faptul că oamenii vin la şedinţele lor cu o serie de idei preconcepute şi, odată ajunşi în stare de transă, construiesc scenarii imaginare foarte elaborate pentru susţinerea propriului sistem de credinţă. Cazul lui Andy constituie un exemplu care respinge acest argument. Andy a fost trimis la mine de mama sa (o persoană foarte perceptivă), ca un cadou la împlinirea vârstei de 21 de ani, în zilele dinaintea deciziei mele de a înceta să primesc clienţi sub vârsta de 30 de ani. Un băiat înalt şi bine făcut, purtând bermude şi sandale, Andy a intrat în cabinetul meu plin de încredere, spunând cu glas puternic: „Salut omule, sunt gata, hai să începem!" Pe când discutam despre procedurile hipnotice pe care urma să le folosim, incluzând viaţa sa imediat anterioară, nerăbdarea lui Andy creştea. Mi-a spus că era foarte popular la şcoală şi că se aştepta ca viaţa lui imediat anterioară să fi fost una în care a exercitat o influenţă profundă şi puternică asupra unor mase mari de oameni. Pe parcursul sesiunii noastre, în momentul în care i-am cerut lui Andy să intre în cea mai semnificativă scenă a vieţii sale anterioare, faţa lui s-a întunecat. Agitându-se în scaunul său, mi-a vorbit pe un ton scăzut, aproape ameninţător. Andy: Oh! Nu! Dr. N: Explică-mi, te rog, ce anume vezi. Andy: Oh, Doamne-nu! Nu! Nu! Nu! – acesta nu sunt eu – nu este adevărat...în nici un caz nu sunt eu acesta! Nu voi accepta deloc asta... Dr. N: Încearcă să te relaxezi şi urmăreşte desfăşurarea scenei fără a analiza prea multe în acest moment. Putem să ne deplasăm oricât de repede sau încet îţi doreşti. Andy: (resemnat): Eu sunt... Dr. N: Cine anume eşti? Să începem prin a-mi spune cum arăţi, pentru ca apoi să-mi spui şi unde te afli. Andy: (mâhnit): Sunt...un vagabond negru ce umblă de-a lungul unei şosele...uh! Sunt atât de murdar...flămând...numele meu este Otis...port o cămaşă din flanelă veche, pantofi scâlciaţi, o haină şi pantaloni maro soioşi...şi tuşesc foarte mult. În urma continuării investigaţiilor, s-a dovedit că Otis era un dijmaş sărac dintr-o zonă rurală a Georgiei, în 1934, care a murit în acea noapte, la vârsta de 45 de ani. Odată ajunşi în lumea spiritelor, am aflat că Andy a experimentat multe vieţi în care fusese arogant şi abuziv cu oamenii din jurul său. I se oferise aşadar o viaţă extrem de modestă (cea în care fusese Otis). La sfârşitul şedinţei sale am discutat împreună cu Andy foarte serios despre atitudinile sale actuale, precum şi despre lipsa de toleranţă faţă de ceilalţi, amândouă legate de vechile sale modele comportamentale. Sunt foarte atent la sensibilităţile clienţilor mei. Nu am deloc intenţia de a contrazice credinţele clienţilor mei înaintea sesiunii; prefer să las autodescoperirea să-şi urmeze propriul curs. Clienţii vor experimenta anumite scene în minţile lor la care vor opune rezistenţă, cel puţin la început. Dincolo de avantajele oferite de desfăşurarea naturală a vizualizărilor, vreau ca subiecţii să ştie că ghidul lor personal îi ajută să afle ceea ce au nevoie. Acest lucru poate fi dureros, după cum am văzut mai sus în încercările lui Andy de a se disocia de viaţa sa anterioară ca Otis. Periodic, un client va întreba în timpul interviului preliminar: „Ce-ar fi dacă aş începe să fabulez în timpul sesiunii?". Încep prin a explica subiecţilor că faptul de a construi fantezii cu privire la lumea spiritelor pe când se află în stare de hipnoză profundă este foarte improbabil, de vreme ce subiecţii aflaţi în transă hipnotică profundă sunt foarte sinceri şi relatează exact ceea ce văd şi simt. Fac apoi apel la partea practică a clienţilor, întrebând: "Ce motiv ai avea şi la ce ţi-ar servi să fabulezi, ţinând seama de faptul că ai parcurs o distanţă lungă pentru a mă vedea şi, nu în ultimul rând, că plăteşti o taxă pentru sesiune? Nu ai face decât să te înşeli pe tine însuţi". În cele din urmă, voi sublinia ideea că adevărul emanat din amintirile minţii inconştiente este susţinut de abilitatea de raţionament şi gândire a minţii conştiente, care este încă activă. Întrebările puse de facilitator stimulează capacitatea de a raţiona a clienţilor, de vreme ce angajează deopotrivă mintea lor conştientă şi cea inconştientă. În timpul sesiunii propriu-zise, clienţii pot fi copleşiţi de informaţiile referitoare la viaţa lor spirituală care le parvin din starea supraconştientă. Unii clienţi vor spune:"Credeţi cumva că fabulez?" Există mai multe moduri de a răspunde la această întrebare. În ceea ce mă priveşte, întreb Ia început:"Tu ce crezi?" Apoi continuu cu următoarea interogaţie: "Ai încredere în capacitatea ta de a fi total deschis cu mine în ceea ce priveşte scenele pe care le vezi şi le simţi, ştiind faptul că acest lucru este în propriul tău beneficiu?" în cazul în care un client are dubii cu privire la o anumită scenă, aş putea spune: "întreabă-ţi, te rog, ghidul (respectiv consiliul sau sufletele din grupul tău) cu privire la dreptul tău de a accepta ceea ce ţi s-a spus". La sfârşitul unei şedinţe de regresie spirituală în viaţa dintre vieţi, majoritatea clienţilor vor remarca faptul că simt că vizualizările lor sunt reale. Când pregătiţi un client pentru regresia spirituală este imperativ să nu faceţi nici un fel de promisiuni specifice asupra a ceea ce va vedea în timpul şedinţei. Nu aveţi de unde să ştiţi ce este în mintea clienţilor şi nici cum îşi vor accepta amintirile. Explic dinainte acest lucru fiecărui client. Majoritatea oamenilor îmi spun că şedinţa lor de regresie spirituală în viaţa dintre vieţi a fost una dintre cele mai profunde experienţe mentale din întreaga lor viaţă. Chiar şi aşa, uneori veţi putea avea de-a face cu unii clienţi care să-şi exprime insatisfacţia cu privire la faptul că nu au descoperit ceea ce doreau sau că viaţa lor nu s-a schimbat în bine după ce au părăsit cabinetul dumneavoastră. Există în lume unii oameni nefericiţi, care aşteaptă de la facilitatorii hipnozei să le ofere unele informaţii care fie nu se află în mintea lor, fie au fost blocate. În esenţă, aceste persoane doresc ca dumneavoastră să îndreptaţi ceea ce este greşit în vieţile lor, pe care Ie trăiesc fără prea multă responsabilitate personală.

Introducere   Cine suntem? de ce ne aflăm aici? Încotro ne îndreptăm? M-am străduit să răspund la aceste întrebări vechi de când lumea cu prilejul primei mele cărţi, Călătoria sufletelor, publicată în 1994 la Editura Llewellyn. Mulţi oameni mi-au spus că lectura acestei cărţi le-a provocat trezirea spirituală a sinelui lor interior, pentru că nu avuseseră niciodată până atunci posibilitatea de a citi o relatare atât de detaliată despre viaţa din lumea spiritelor. Tot ei mi-au mai zis că citirea acestei lucrări le-a adus certitudinea că sen­timentele lor adânci, intuitive, referitoare la viaţa sufletului după moartea fizică şi la scopul întoarcerii acestuia pe Pământ, vorbeau despre o realitate. După ce cartea a fost publicată şi apoi tradusă în alte limbi, am primit o mulţime de apeluri de la cititori din toată lumea care mă întrebau dacă va mai exista şi un al doilea volum. Am rezistat acestor sugestii o perioadă lungă de timp. Era dificil să organizez toate datele adunate în cursul anilor mei de cercetări pentru ca, în cele din urmă, să aştern pe hârtie un studiu comprehensiv asupra vieţii noastre de după moarte. Simţeam că făcusem destul. În introducerea cărţii mele, Călătoria Sufletelor, am explicat deopotrivă istoricul meu ca hipnoterapeut tradiţional şi cât eram de sceptic în ceea ce priveşte folosirea hipnozei în scopul regresiei metafizice. Am hipnotizat pentru prima oară pe cineva în 1947, la vârsta de cincisprezece ani, aşadar făceam în mod cert parte din cercul adepţilor practicilor tradiţionale şi nu ale celor New Age. Am fost, aşadar, copleşit atunci când, în timpul şedinţei cu un client, am deschis în mod accidental poarta lumii spiritelor. Mi se părea că majoritatea practicanţilor regresiei în viaţa anterioară con­siderau că viaţa dintre vieţi era un loc ceţos de abandon şi de uitare, ce servea doar ca punte între o viaţă trecută şi următoarea. Mi-a fost apoi, în scurtă vreme, evident că trebuia să descopăr sin­gur treptele necesare atingerii şi deblocării memoriei unui subiect asupra acestui loc plin de mistere. După mai mulţi ani de cercetări solitare, am putut construi, în sfârşit, un model funcţional al struc­turii lumii spiritelor şi am înţeles cât de benefic, din punct de vedere terapeutic, poate fi acest procedeu pentru client. Am aflat totodată că nu are nici o importanţă dacă o persoană este atee, pro­fund religioasă sau adepta vreunei credinţe filosofice - indiferent de credinţele lor, o dată aflaţi în starea de hipnoză supraconştientă, toţi clienţii mei relatau lucruri asemănătoare. Din acest motiv am devenit ceea ce am numit un regresionist spiritual, adică un hipnoterapeut specializat în viaţa de după moarte. Am scris Călătoria Sufletelor spre a oferi publicului, într-un mod ordonat şi concis, informaţii referitoare la ceea ce înseamnă moartea şi trecerea dincolo de ea - cine anume ne întâmpină, încotro ne îndreptăm şi ce anume facem în lumea spiritelor, în ca­litatea noastră de suflete, înainte de a ne alege noul trup pentru reîncarnare. Am gândit formatul acestei cărţi ca pe un periplu prin timp, folosindu-mă de relatările clienţilor mei despre experienţele trăite de ei în perioada dintre vieţile lor trecute. Astfel, Călătoria Sufletelor nu a fost doar o carte în plus despre reîncarnare, ci a deschis noi perspective în domeniul cercetării metafizice, neexplo­rat până atunci cu ajutorul hipnozei. În timpul anilor '80, pe când îmi formam un model asupra lumii de dintre vieţi, am încetat să practic orice altă formă a hipnoterapiei. Pe măsură ce avansam în studiul cazurilor mele, deve­neam tot mai obsedat de descoperirea secretelor lumii spiritelor, dar, în acelaşi timp, şi mai convins de validitatea şi autenticitatea consideraţiilor mele iniţiale. De-a lungul acestor ani de cercetări asupra lumii spiritelor am lucrat, practic, în singurătate, numai clienţii mei implicaţi direct în munca de cercetare având cunoştiinţă de aceasta, şi chiar şi aceştia, doar la ceea ce se referea în mod direct la ei şi la prietenii lor. M-am ţinut departe şi de librăriile specializate în cărţi de metafizică, pentru că am vrut să beneficiez de libertate absolută faţă de orice influenţe exterioare. Astăzi ştiu că izolarea şi rămânerea în afara publicităţii pe care mi le-am impus au fost o decizie corectă. Când am plecat din Los Angeles în munţii Sierra Nevada pentru a scrie Călătoria Sufletelor, mă aşteptam la un anonimat liniştit, lucru care s-a dovedit a fi o amăgire. Cea mai mare parte a materialului prezentat în carte nu fusese publicat niciodată înainte, astfel că am început să primesc o mulţime de scrisori din partea editorului meu. Datorez Editurii Llewellyn recunoştinţă pentru că a avut curajul şi intuiţia de a oferi publicului cercetările mele. Am început să fac lungi călătorii pentru a-mi ţine conferinţele, dând totodată o serie de interviuri la radio şi la televiziune. Dar oamenii au vrut mai multe detalii despre lumea spiritelor şi continuau să întrebe dacă mai am şi alte materiale pe această temă. A trebuit să le răspund că da. De fapt, aveam încă o mare varietate de informaţii, dar pe care am considerat că ar fi mai bine să nu le ofer publicului, fiind totuşi un autor necunoscut. În ciuda faptului că oamenii au găsit Călătoria Sufletelor ca fiind foarte inspirată, am rezistat ideii de a scrie o continuare. M-am decis, apoi, să fac un compromis. În timp ce a cincea ediţie se afla sub tipar, a fost adăugat un index, alături de o nouă copertă şi de câte­va paragrafe noi, în speranţa unei mai bune clarificări a unor pro­bleme specifice. Nu a fost însă de ajuns. Numărul de scrisori pe care îl primeam în fiecare săptămână continua să crească, cu tot felul de întrebări despre viaţa de după moarte. Oamenii începuseră să mă solicite şi m-am decis să încep din nou să-mi practic meseria, pe o bază limitată însă. Am observat un procent mai mare de suflete mai dezvoltate. Clienţii trebuia să aştepte multă vreme pentru a mă vedea, din cauza semi-izolării mele, astfel că s-a redus mult numărul lor. Drept rezultat, am avut mai puţine cazuri de suflete tinere în crize psihologice şi mai multe cazuri cu clienţi care aveau puterea de a fi răbdători. Aceşti oameni îşi doresc să descifreze înţelesul ascuns al anumitor pro­bleme, prin sondări în memoria lor spirituală, pentru a-şi putea identifica propriile scopuri în viaţă. Mulţi dintre ei sunt vindecă­tori şi autodidacţi, care se simt confortabil încredinţându-mi infor­maţii despre experienţele sufletului lor în viaţa dintre vieţi. La rân­dul meu, sper că i-am ajutat în identificarea adevăratului lor drum. În tot acest timp percepţia publicului a fost că nu am spus chiar toate secretele pe care le ştiam. În cele din urmă, în mintea mea a început să se nască ideea de a scrie o a doua carte. Consider prima mea carte, Călătoria Sufletelor, un pelerinaj spre lumea spiritelor, pe marele fluviu al eternităţii. Voiajul a început la gurile râului, o dată cu momentul morţii fizice, şi s-a sfârşit în locul în care ne-am întors într-un trup nou. Am urcat, în Călătoria Sufletelor, în susul râului, spre Sursă, atât cât am putut. Acest lucru nu s-a schimbat. Cu toate că amintirea acestei excursii revine în mintea fiecărui om de nenumărate ori, nimeni dintre cei încă încarnaţi nu pare că ar avea capacitatea de a mă conduce mai departe. Destinul Sufletelor are intenţia de a conduce călătorii într-o a doua expediţie pe acelaşi râu, în scopul unei explorări mai detali­ate, în timpul călătoriei noastre din această a doua expediţie, vreau să descopăr mai mult din aspectele ascunse ale acestui drum, pen­tru a oferi oamenilor o perspectivă mai largă asupra întregului. Am proiectat această carte mai degrabă pe categorii precise decât în funcţie de locaţii temporale sau de spaţiu. Am încercat, de aseme­nea, să ofer cititorilor o privire asupra câtorva elemente ale vieţii sufletului din perspectiva câtorva cazuri (concrete). Destinul Sufletelor are intenţia de a extinde înţelegerea noastră asupra incredibilei semnificaţii a ordinii şi a planificării ce există în folo­sul fiinţei umane. În acelaşi timp intenţionez ca acest al doilea tur prin minunile lumii spiritelor să fie unul proaspăt şi plăcut şi pentru călătorul novice. Pentru cei ce citesc pentru prima dată o lucrare despre munca mea, capitolul de deschidere va oferi o privire de ansamblu asupra celor descoperite de mine despre viaţa noastră dintre vieţi. Sper ca acest cuprins va ajuta înţelegerii dumneavoastră asupra a ceea ce urmează şi vă va încuraja, poate, să citiţi şi cartea mea de început. Aşadar, pentru că tocmai suntem pe punctul de a începe această a doua călătorie a noastră, vreau să mulţumesc tuturor acelora care mi-au fost de ajutor în greaua misiune de a deschide uşile spirituale ale minţii. Aceste asocieri, combinate cu indulgenţa multor ghizi, mai ales a celui personal, mi-au dat energia de a con­ţină acesta sarcină. Mă simt cu adevărat binecuvântat că am fost ales să fiu unul dintre mesagerii acestei lucrări semnificative.     1 Lumea spiritelor   În momentul morţii sufletul nostru se desprinde de corpul-gazdă. Dacă sufletul este bătrân şi are experienţe din mai multe vieţi anterioare, va şti negreşit că a fost eliberat şi se va întoarce acasă. Nu e nevoie ca o persoană anume să întâmpine aceste suflete avansate. Cu toate acestea, cele mai multe suflete cu care lucrez sunt întâmpinate de călăuze în afara planului astral al Pământului. Un suflet tânăr sau un copil care a murit ar putea fi puţin dezo­rientat până când ar apărea cineva mai aproape de nivelul de bază pentru a-l întâmpina. Există suflete care preferă să rămână pentru un timp la locul unde le-a surprins moartea. Cele mai multe pleacă imediat. Timpul nu are sens în lumea spiritelor. Desprinse de trupul în care s-au aflat, spiritele care vor să aducă alinare cuiva aflat în suferinţă sau au alte motive pentru a rămâne o vreme în apropierea locului în care a survenit moartea nu resimt timpul ca pe o pierdere. Pentru suflet timpul devine timpul Acum, care e diferit de timpul linear. Pe măsură ce se îndepărtează de Pământ, sufletele se învăluie într-o lumină din ce în ce mai strălucitoare. Unele dintre ele vor vedea pentru câteva momente o întunecime cenuşie şi vor simţi cum trec printr-un tunel sau printr-o poartă. Diferenţele dintre aceste două fenomene depind de viteza de ieşire a sufletului din corp, care, la rândul său, se află în strânsă legătură cu experienţele sufletului. Senzaţia de a fi condus de călăuze poate fi plăcută sau forţată, în funcţie de maturitatea sufletului şi de capacitatea lui de a se adapta repede. La începutul perioadei de desprindere, toate sufletele văd „fâşii de nori” în jurul lor care, la scurt timp, se limpezesc, permiţându-le să se avânte în infinitul depărtărilor. Este momentul în care sufletul obişnuit zăreşte o formă fantomatică de energie venind spre el. Această apariţie poate să fie unul sau chiar două suflete pereche, dar în mod sigur este călăuza. În situaţiile în care suntem întâmpinaţi de un soţ sau de un prieten care ne-a părăsit înaintea morţii noastre, călăuza noastră se află şi ea în apropiere, astfel încât să poată prelua procesul de transformare. În lunga mea activitate de cercetare nu am întâlnit nici un suflet care să fi fost întâmpinat de o personalitate religioasă marcantă cum ar fi Iisus sau Buddha. Totuşi esenţa plină de iubire a marilor învăţaţi de pe Pământ se află, cu siguranţă, în călăuzele noastre personale, destinate fiecăruia dintre noi, în parte. În momentul în care sufletele se îndreaptă spre locul numit „acasă”, trăsătura lor „pământească” deja s-a schimbat. Ele nu mai pot fi numite umane în sensul pe care-l atribuim unei fiinţe omeneşti cu laturile ei, emoţională, temperamentală şi fizică. De exemplu, sufletul nu îşi deplânge moartea corpului fizic în felul în care o fac cei apropiaţi lui. Sufletul e cel care ne face umani pe Pământ, însă, fără corpul nostru, nu am mai fi ceea ce suntem, Homo Sapiens. Sufletul are o măreţie care nu poate fi redată în cuvinte, aflându-se dincolo de orice descriere. Tind să cred că sufletele sunt forme inteligente de energie luminoasă subtilă. După moarte, sufletele simt imediat schimbarea, pentru că nu mai sunt împovărate de un trup-gazdă temporar, cu creier şi sistem nervos central. Unele suflete au nevoie de o perioadă mai îndelungată de acomodare decât altele. Energia sufletului este capabilă să se dividă în părţi egale, ase­meni unei holograme. Energia sufletului poate avea vieţi paralele în alte corpuri, cu toate că acest lucru este mult mai rar decât ne-am putea aştepta. Totuşi, datorită naturii duale a tuturor sufletelor, o parte din energia noastră subtilă rămâne întotdeauna, ca o constantă, în lumea spiritelor. Astfel, se poate să îţi vezi mama, la întoarcerea ei dintr-una din vieţile de pe Pământ, chiar dacă ca, probabil, a murit cu treizeci de ani în urmă şi sufletul său s-a reîn­carnat. Perioada de orientare petrecută alături de călăuzele noastre, care se desfăşoară chiar înainte de a ne alătura grupului matcă, variază de la suflet la suflet atât în funcţie de diferitele vieţi trăite de acesta, cât şi de diferitele vieţi ale aceluiaşi suflet. Aceasta este o perioadă de linişte şi acalmie şi oferă oportunitatea de a scăpa de orice frustrări legate de viaţa pe care tocmai am încheiat-o. Perioada de orientare are intenţia de a fi o sesiune uşoară de informare şi de testare făcută cu grijă de ghizii-profesor, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de ceea ce am realizat sau nu din contractul vieţii noastre. Problemele karmice speciale sunt la rândul lor revăzute, cu toate că vor fi discutate detaliat mai târziu în cadrul grupului matcă al sufletului nostru. Energia cu care unele dintre suflete se întorc nu va fi trimisă imediat în grupul lor. Este vorba de acele suflete care au fost contaminate de trupurile lor fizice şi s-au impli­cat în acţiuni malefice. Însă trebuie făcută distincţia între a face un rău fară intenţia de a răni pe cineva şi răul săvârşit intenţionat. Răul făcut altora este evaluat cu grijă, pe diferite grade, de la înşelătorie la rea-voinţă. Acele suflete care au fost asociate cu răul sunt duse în centre speciale pe care unii clienţi le numesc „unităţi intensive de ajutor”.în acel loc, mi s-a spus, energia lor este remodelată pentru a fi reîntregită. Aceste suflete pot fi retrimise pe Pământ în scurt timp, în funcţie de natura trangresiunilor lor. În acest fel, aceste suflete vor avea posibilitatea de a alege să servească drept victime ale unor alte acţiuni rele în viaţa viitoare. Cu toate acestea, dacă manifestările lor au fost crude şi s-au repetat de-a lungul unui număr de vieţi, înseamnă că avem de-a face cu un mod de com­portament reprobabil. Sufletele de acest fel pot petrece o lungă perioadă - chiar mai mult de o mic de ani pământeni - într-o expe­rienţă spirituală solitară. Un principiu de bază al lumii spiritelor este că săvârşirea unui rău, intenţionat sau nu, va necesita să fie redresat într-un fel sau altul într-o viaţă viitoare. Acest fapt nu este considerat ca o pedeapsă, nici măcar ca o penitenţă, ci ca o posibi­litate de creştere karmică. Nu există iad pentru suflete, exceptând, poate, viaţa pământească. Unele vieţi sunt atât de dificile, încât sufletul ajunge acasă foarte obosit. Astfel, în locul unei energii întinerite de ghizii noştri, care-şi combină propria energie cu a noastră la intrarea în lumea spiritelor, se poate întâmpla totuşi ca energia noastră să fie foarte scăzută. În aceste cazuri, în loc de a sărbători acest eveniment (întoarcerea acasă), sufletele au nevoie mai degrabă de repaos şi de singurătate. Într-adevăr, multe suflete care au nevoie de odihnă o primesc după reunificarea cu grupurile lor. Grupul nostru de suflete poate fi violent, furtunos sau supus şi docil, în concordanţă cu ceea ce am făcut în timpul unei încarnări. Toate grupurile îşi întâmpină prietenii în felul propriu, dar întotdeauna cu sentimente de adâncă dragoste şi camaraderie. Întoarcerea acasă este un interludiu plin de bucurie, mai ales dacă urmează unei vieţi fizice în care nu am avut prea multe con­tacte cu rudele apropiate de suflet. Majoritatea subiecţilor mei mi­au spus că au fost întâmpinaţi cu îmbrăţişări, zâmbete şi cu mult umor, ceea ce consider că este un mod de comportament definito­riu al vieţii în lumea spiritelor. Grupurile entuziaste care au plănuit sărbătoarea în cinstea sufletului care s-a întors îşi pot suspenda, în acest scop, orice altă activitate. Iată ce a relatat unul dintre subiecţii mei despre întoarcerea sa:   După ultima mea viaţă, grupul meu mi-a organizat o petre­cere grozavă, cu muzică, dans, vin şi cântece. Ei au aranjat ca totul să arate ca un festival clasic roman, cu holuri de mar­mură, togi şi toate acele accesorii exotice existente în numeroasele noastre vieţi petrecute împreună în lumea antică. Melissa (o rudă primară de suflet) mă aştepta chiar în faţa casei, recreând vârsta la care mi-o aminteam cel mai bine şi arătând mai fericită ca oricând.   Grupurile de suflete variază între trei şi douăzeci şi cinci de membri, având în medie cincisprezece. Există momente când sufletele dintr-un grup alăturat vor să intre în contact unele cu celelalte. Această activitate implică cel mai adesea sufletele mai bătrâne care şi-au făcut mulţi prieteni în alte grupuri, de-a lungul sutelor de vieţi anterioare. Aproape zece milioane de telespectatori din Statele Unite au urmărit emisiunea SIGHTINGS, produsă de Paramount în 1995, în cadrul căreia a fost transmis un fragment referitor la munca mea. Aceia care au văzut această emisiune (despre viaţă şi moarte) îşi pot aminti de una dintre clientele mele, pe nume Colleen, care vorbea despre una dintre şedinţele noastre. Ea descria că, la întoarcerea în lumea spiritelor după o viaţă ante­rioară, a nimerit în toiul unui bal din secolul al XVII- lea. Subiectul meu a văzut peste o sută de persoane care au venit să-i sărbăto­rească întoarcerea. Au fost reproduse cu generozitate un timp şi un spaţiu pe care ea le-a iubit, astfel încât Colleen a putut să înceapă procesul de înnoire a stilului. Astfel, întoarcerea acasă poate avea loc în două moduri. Un suflet poate fi întâmpinat la intrarea în lumea spiritelor de câteva suflete, pentru ca apoi acestea să renunţe în favoarea unui ghid, care îl va conduce într-un tur orientativ. De obicei, comitetul de întâmpinare aşteaptă până în momentul în care sufletul se întoarce în grup. Acest grup poate fi izolat într-o clasă, adunat în jurul treptelor unui templu sau aşezat într-o grădină; se mai poate întâmpla ca sufletul reîntors să dea peste mai multe grupuri reunite într-o atmosferă de bibliotecă. Sufletele care trec pe lângă alte grupuri în drumul spre propriul grup remarcă, adesea, că alte suflete, cu care au intrat cândva în contact în vieţile trecute, le caută şi le recunosc cu un zâmbet sau cu un salut amical. Modul în care un subiect vede alcătuirea grupului matcă e direct proporţional cu nivelul de dezvoltare al acestuia, cu toate că amintirile atmosferei unei săli de clasă sunt întotdeauna foarte clare. În lumea spiritelor plasarea într-o clasă educaţională sau alta depinde de nivelul de dezvoltare al sufletului. Simplul fapt că un suflet s-a încarnat pe Pământ încă din timpul epocii de piatră nu e o garanţie a unei plasări superioare. La conferinţele mele remarc adesea un client care a totalizat patru mii de ani de vieţi anterioare pentru a depăşi sentimentul de gelozie. Pot să confirm că acesta nu mai e astăzi o persoană geloasă, dar deocamdată nu a făcut decât mici progrese în ceea ce priveşte intoleranţa sa. Unora dintre stu­denţi le ia mai multă vreme să asimileze şi să depăşească anumite lecţii, la fel ca şi în clasele de pe Pământ. Pe de altă parte, toate sufletele avansate sunt bătrâne, atât în ceea ce priveşte nivelul cunoaşterii, cât şi acela al experienţei. În Journey of Souls (Călătoria sufletelor), am clasificat în linii mari sufletele drept începătoare, medii şi avansate şi am dat exem­ple concrete pentru fiecare dintre acestea, explicând că există nuanţe fine de dezvoltare între aceste categorii. În general, compo­nenţa unui grup de suflete este dată de fiinţe aflate la acelaşi nivel de dezvoltare, cu toate creşterile şi scăderile lor individuale. Aceste atribute formează echilibrul grupului. Sufletele se ajută unele pe altele în însuşirea aspectelor cognitive ale absorbţiei informaţiilor din experienţele de viaţă şi în revederea felului în care au fost folosite sentimentele şi emoţiile trupurilor lor gazdă, trăiri aflate în legătură directă cu experienţele lor de viaţă. Fiecare aspect al unei vieţi este disecat, mergând până la inversarea rolurilor, un joc în cadrul grupului, cu scopul creşterii gradului de conştientizare al propriilor acţiuni. Când sufletele ating nivelele medii de dezvoltare, încep să se specializeze în acele domenii pen­tru care au demonstrat că au aptitudini specifice. Voi discuta mai pe larg aceste ipostaze în capitolele următoare. Un aspect semnificativ al cercetărilor mele este identificarea culorilor energiei în care sunt învestmântate sufletele în cadrul lumii spiritelor. Culorile reliefează nivelul de avansare al unui suflet sau altul. Aceste informaţii, strânse încetul cu încetul, de-a lungul a mai mulţi ani, reprezintă un indicator al progresului în timpul evaluării clientului şi servesc, de asemenea, la identificarea celorlalte suflete pe care la văd în jurul lor clienţii mei aflaţi în stare de transă. Sunt de părere că albul pur denotă un suflet mai tânăr, în vreme ce energia unui suflet avansat, devenind mai densă, îşi schimbă culoarea în portocaliu, apoi în galben, verde şi în cele din urmă în nuanţe de albastru. Pe lângă aceste aure esenţiale, există amestecuri subtile de culori ale haloului în cadrul fiecărui grup, în funcţie de aspectele caracteristice fiecărui suflet. Din dorinţa obţinerii unui sistem cât mai bun, am clasificat dezvoltarea sufletului pe o scară ce începe la nivelul I - începă­tor, şi traversează diferite nivele de învăţare, până la nivelul VI, corespunzător stadiului de avansat. Aceste suflete foarte avansate apar ca având o culoare profund violetă. Nu mă îndoiesc că există şi nivele mai înalte, dar cunoştinţele mele referitoare la acestea sunt limitate, pentru că tot ceea ce pot să fac este să iau notă de relatările unor oameni încă încarnaţi. Sincer vorbind, nu sunt încântat de folosirea termenului „nivel” pentru ierarhizarea sufletelor, pentru că această etichetare ascunde privirii diversi­tatea dezvoltării sufletelor în oricare dintre stadii în parte. Cu toate aceste neajunsuri, subiecţii mei folosesc termenul „nivel” pentru a descrie exact unde anume se află pe scara învăţării. În ciuda evaluărilor mele, nici unul dintre clienţii mei nu se arată înclinat să certifice că este un suflet avansat, dând dovadă de modestie faţă de realizările obţinute. Însă, odată ieşiţi de sub hip­noză, având sub control o minte pe deplin conştientă şi mul­ţumită de sine, ei devin mai puţin reticenţi. În starea supraconştientă din timpul hipnozei adânci, subiecţii mei îmi spun că în lumea spiritelor nici un suflet nu este descon­siderat pentru că ar avea mai puţină valoare decât oricare alt suflet. Ne aflăm cu toţii într-un proces de transformare ce tinde către ceva mai înalt decât starea noastră actuală de iluminare. Fiecare (dintre noi este considerat ca fiind unic, calificat să-şi aducă propria contribuţie la acest întreg, neavând prea mare importanţă cât de mult ne străduim cu lecţiile noastre. Dacă acest fapt n-ar fi ade­vărat, în primul rând nici măcar n-am fi fost creaţi. Din afirmaţiile mele referitoare la culorile specifice celor avansaţi, nivele de dezvoltare, clase, profesori şi studenţi, ar fi uşor de presupus că ambianţa lumii spiritelor este una bazată pe ie­rarhie. Această concluzie ar fi destul de departe de adevăr, din punctul de vedere al tuturor clienţilor mei. Dacă ar fi totuşi ceva de spus despre acest lucru, atunci lumea spiritelor este ierarhică din punct de vedere al gradului de conştienţă mentală. Noi tindem să gândim organizarea autorităţii pe Pământ ca fiind reprezentată de lupte pentru putere, războaie şi de folosirea unui întreg şir de reguli rigide în cadrul diferitelor structuri. Un sistem există, fără îndoială, şi în lumea spiritelor, dar acesta se situează în cadrul unei matrici sublime a compasiunii, armonici, eticii şi a moralităţii, cu mult diferită de ceea ce se practică la noi, pe Pământ. Din expe­rienţa mea, lumea spiritelor are şi un departament de personal centralizat având menirea de a atribui sarcini sufletelor. Acolo există încă un sistem de valori centrat pe toleranţă, amabilitate, răbdare şi iubire absolută. În timp ce îmi relatează aceste lucruri, subiecţii mei sunt smeriţi. Am un vechi prieten din colegiu, aflat în Tucson, un iconoclast ce a opus rezistenţă autorităţii de-a lungul întregii sale vieţi, o ati­tudine cu care pot empatiza. Prietenul meu presupune că sufletele clienţilor mei au suferit o „spălare a creierului” pentru a crede că-şi pot controla destinul. El consideră că nici un fel de autoritate - chiar şi cea spirituală - nu poate exista în lipsa corupţiei şi a abuzului de privilegii. Cercetarea mea, revelând existenţa unei ordini atât de desăvârşite acolo sus, nu poate fi pe placul său. În acelaşi timp, toţi subiecţii mei sunt încredinţaţi că au avut posibilitatea unei multitudini de alegeri în trecutul lor şi că această stare de fapt va continua şi în viitor. Un stadiu avansat în asumarea propriei responsabilităţi nu include dominaţia sau ierarhia statutelor, ci recunoaşterea unui potenţial. Pretutindeni în viaţa lor de dintre vieţile pe Pământ, subiecţii mei au avut integritate şi li­bertate personală. Nimeni, în lumea spiritelor, nu ne obligă să ne reîncarnăm sau să participăm la proiecte de grup. Dacă sufletele doresc solitudine, o pot avea. Dacă nu vor să avanseze în rezolvarea sarcinilor lor, pot să nu o facă. Un subiect mi-a zis: „Am trecut prin multe vieţi uşoare şi mi-a plăcut pentru că nu voiam să muncesc prea mult. Acum lucrurile se vor schimba. Ghidul meu spune - noi suntem gata atunci când eşti şi tu pregătit”. De fapt, acolo există atât de multă libertate a voinţei, încât, dacă nu suntem gata, din diferite motive personale, să părăsim planul astral al Pământului după moarte, ghizii noştri ne vor permite să rămânem câtă vreme avem nevoie pentru a fi pregătiţi să mergem acasă. Sper ca această carte va arăta că avem o mulţime de posibi­lităţi de alegere atât în cadrul lumii spiritelor, cât şi în afara aces­teia. Ceea ce este foarte evident pentru mine, referitor la aceste posibilităţi de alegere, dorinţa intensă a celor mai multe dintre suflete de a se dovedi la înălţimea încrederii investite în ele. E de aşteptat ca noi să facem şi greşeli în acest proces. Motivaţia primor­dială a sufletelor este tocmai efortul de a avansa către o mai mare bunătate pentru a intra în conjuncţie cu Sursa care ne-a creat. Atunci când li se oferă posibilitatea de a se încarna în forme fizice, sufletele cunosc sentimentul umilinţei. Am fost întrebat adesea dacă subiecţii mei vizualizează Sursa creaţiei în timpul sesiunilor noastre. În introducerea acestei cărţi am afirmat că mă pot apropia de această Sursă numai în cadrul limitelor impuse de faptul că lucrez cu oameni încă încarnaţi. Subiecţii avansaţi vorbesc despre timpul conjuncţiei, despre momentul când se alătură „Celei Mai Sacre Dintre Toate”. În această sferă de lumină densă, roşie, există o Prezenţă atotcunoscătoare. Nu pot să spun exact ce înseamnă toate acestea, dar ştiu că este simţită o prezenţă atunci când mergem în faţa Consiliului Bătrânilor. O dată sau de două ori, în timpul de dintre vieţi, vi­zităm acest grup de fiinţe superioare, aflate cu o treaptă sau două mai sus decât ghizii/profesorii noştri. În prima mea carte am prezentat o serie de studii de caz referitoare la aceste întâlniri. Cu prilejul acestei lucrări voi detalia şi mai mult domeniul vizitelor la aceşti maeştri, aflaţi foarte aproape de Creator, pentru că aici sufle­tul experimentează o sursă mai înaltă a cunoaşterii divine. Clienţii mei numesc această forţă energetică „Prezenţa”. Consiliul Bătrânilor nu este nici un tribunal al judecătorilor, nici o curte unde sufletele se înfăţişează spre a fi triate şi pedepsite pentru faptele rele comise, deşi trebuie să recunosc că, uneori, cineva îmi va spune că a apărea în faţa Consiliului induce un sen­timent asemănător cu acela în care un elev este chemat în biroul directorului. Membrii Consiliului doresc să discute cu noi despre greşelile noastre şi despre ceea ce putem face pentru a ne corecta comportamentele negative în viaţa viitoare. Acesta este locul în care încep consideraţiile asupra trupului optim din viaţa noastră viitoare. Pe măsură ce se apropie timpul renaşterii noastre, mergem într-un spaţiu unde putem vedea/încer­ca o serie de trupuri, pentru a observa dacă se potrivesc cu cerinţele şi nevoile noastre. Avem astfel şansa de a privi în viitor şi de a testa diferitele noastre trupuri înainte de a face o alegere. Sufletele aleg în mod voit corpuri imperfecte şi vieţi dificile, în scopul de a-şi plăti datoriile karmice sau de a lucra la acele aspecte ale unei lecţii la care au avut probleme în trecut. Cele mai multe dintre suflete acceptă corpurile care le sunt oferite în camera de selecţie, însă un suflet poate refuza atât ceea ce i se oferă, cât şi să se reîncarneze. De asemenea, un suflet poate cere să meargă pen­tru o vreme pe o planetă fizică, alta decât Pământul. Dacă accep­tăm noua sarcină, suntem trimişi de regulă într-o clasă de pregătire, spre a ne reaminti principalele semnificaţii şi indicii ale vieţii ce va urma, în special acelea în care rudele noastre primare de suflet ne intră în viaţă. În cele din urmă, când vine timpul reîntoarcerii, ne luăm la revedere de la prietenii noştri şi suntem escortaţi spre un loc de îmbarcare pentru excursia pe Pământ. Adesea, sufletele se alătură gazdelor lor desemnate abia după cea de-a treia lună a sarcinii, având, astfel, la dispoziţie un creier suficient de evoluat pentru a putea lucra cu el înainte de naştere. În timpul sarcinii ele sunt încă în stare să gândească în calitate de suflete nemuritoare până se obişnuiesc cu circuitele creierului şi cu alter-egoul gazdei lor. După naştere, o memorie amnezică se declanşează şi sufletele înlocuiesc caracterul lor nemuritor cu temporara minte ome­nească, pentru a produce o combinaţie de trăsături necesare unei noi personalităţi. Pentru a atinge mintea sufletului celor aflaţi în stadiile inci­piente ale regresiei hipnotice, folosesc o apropiere sistematică, printr-o serie de exerciţii pregătitoare. Această procedură este des­tinată atât ascuţirii graduale a memoriei subiecţilor mei cu privire la trecut, cât şi pregătirii acestora pentru analiza critică a ima­ginilor pe care le vor vedea din viaţa din lumea spiritelor. După obişnuitul interviu, hipnotizez foarte repede clientul, secretul meu constând în gradul de intensitate al hipnozei. În urma unor lungi perioade de experimentare, am conştientizat că aducerea unui client în stadiul normal de hipnoză - alpha nu este suficientă pen­tru a atinge starea supraconştientă a minţii sufletului. Pentru aceas­ta trebuie să aduc subiectul într-o stare mai avansată de hipnoză -şi anume starea theta. În termeni metodologici, este indicat să petrec peste o oră vizualizând îndelung imagini ale pădurii sau ale ţărmului mării, după care aduc subiectul în anii copilăriei sale. Pun întrebări deta­liate referitoare la lucruri ca: stilul mobilei din casă la vârsta de doisprezece ani, articolul vestimentar favorit la vârsta de zece ani, jucăria preferată la vârsta de şapte ani şi fac apel la cele mai tim­purii amintiri ale copilăriei, de la vârsta de doi sau trei ani. Trec prin toate acestea înainte de a cobori subiectul în perioada sa pre­natală, pentru a răspunde la alte întrebări, iar apoi să facem o scurtă trecere în revistă a vieţii sale trecute. Podul pe care l-am construit este complet în momentul în care clientul a trecut pra­gul morţii din acea viaţă şi a ajuns la porţile lumii spiritelor. Hipnoza continuă, devenită profundă în cursul primei ore, pro­duce ruptura subiectului de mediul său iniţial; urmează ca subiec­tul să răspundă detaliat, în următoarele două ore, la un interviu referitor la viaţa sa spirituală. Subiecţii care ies din transă după ce, din punct de vedere mental, s-au întors acasă, afişează o atitudine de teamă respec­tuoasă, de departe mai profundă decât dacă ar fi experimentat o simplă regresie a unei vieţi trecute. De exemplu, un client mi-a spus: „Asemeni unui râu, spiritul, graţie calităţilor sale complexe şi curgătoare, are capacitatea de a scăpa oricărei încercări de a-l determina, explica, în mod adecvat”. Mulţi dintre foştii mei clienţi îmi scriu despre cum s-a schimbat viaţa lor după ce au vizualizat nemurirea. Iată o mostră a unei scrisori:   Am câştigat o senzaţie indescriptibilă de fericire şi de libertate din aflarea adevăratei mele identităţi. Faptul cu adevărat uluitor este că această cunoştinţă se afla în mintea mea dintotdeauna. Vederea profesorilor mei m-a lăsat într-o stare plină de entu­ziasm. Am înţeles că singurul lucru care are cu adevărat impor­tanţă în această viaţă materială este modul în care trăim şi ne comportăm faţă de ceilalţi oameni. Circumstanţele vieţii noastre nu înseamnă nimic în comparaţie cu compasiunea şi acceptarea dăruite celorlalţi. Am acum o cunoaştere, mai curând decât un sentiment, despre motivul pentru care sunt aici şi despre locul în care voi merge după moarte.   Prezint constatările mele în această carte - care include şaizeci şi şapte de cazuri şi numeroase citate - ca un reporter şi ca un mesager. Înainte de a începe orice conferinţă, explic audienţei că ceea ce voi spune reprezintă adevărurile mele despre viaţa noastră spirituală. Există multe drumuri spre adevăr. Adevărurile mele izvorăsc din marea înţelepciune primită de la multitudinea de per­soane care mi-au luminat viaţa de-a lungul anilor, în calitate de clienţi ai mei. Dacă fac afirmaţii care contravin concepţiilor, credinţei sau filosofiei dumneavoastră de viaţă, vă rog să reţineţi doar ceea ce vi se potriveşte şi să lăsaţi la o parte restul.     2 Moarte, durere şi alinare     Negaţie şi acceptare   A supravieţui unei persoane iubite reprezintă unul dintre cele mai dificile momente ale vieţii. Este bine cunoscut faptul că pro­cesul supravieţuirii unei astfel de dureri presupune traversarea şocului iniţial, apoi lupta cu negarea, mânia, depresia, pentru ca, în cele din urmă, să ajungem să ne împăcăm cu gândul. Fiecare din­tre aceste stadii de dezechilibru emoţional variază, în durată şi în intensitate, de la câteva luni la câţiva ani. Pierderea cuiva de care am fost strâns legaţi ne poate aduce într-o asemenea disperare, încât simţim că ne aflăm într-o groapă fără fund, moartea părând atât de definitivă. Credinţa în finalitatea morţii reprezintă pentru societatea, cultura occidentală un obstacol în calea alinării. Avem o cultură dinamică, în care posibilitatea de a ne pierde personalitatea este de neînchipuit. Dinamica morţii într-o familie ai căror membri sunt apropiaţi, se aseamănă cu aceea a unei piese de succes, căzută pradă dezordinii din pricina morţii unuia dintre staruri. Interpreţii rămaşi se zbat în jurul nevoii de a schimba scenariul. Confruntarea cu acest uriaş gol în economia textului, produs de cel dispărut prin însăşi dispariţia sa, afectează rolurile viitoare ale actorilor rămaşi. Avem de a face în acest caz cu o dihotomie, pentru că sufletele, pe când se află în lumea spiritelor, pregătindu-se pentru o nouă viaţă, zâmbesc la ideea că ar face repetiţii pentru urmă­toarea lor piesă de pe Pământ. Ele ştiu că toate rolurile sunt tem­porare. În cultura noastră, nu ne pregătim pentru trecerea în nefiinţă în mod adecvat încă din timpul vieţii, pentru că moartea nu este ceva pe care să-l putem schimba sau determina. Aprehensiunea Dispariţiei fizice începe să ne frământe pe măsură ce înaintăm în vârstă, mereu prezentă, pândind în umbre, nepăsătoare la tot ceea ce credem că se întâmplă în acel moment sau după moarte. Discutând în timpul conferinţelor mele despre viaţa de apoi, am fost surprins să descopăr că tocmai oamenii care aveau puternice opinii religioase tradiţionale păreau să se teamă de moarte cel mai mult. Pentru cei mai mulţi dintre noi această frică vine din necunoştinţă. În afară de cazul în care am văzut moartea cu ochii sau am trăit o regresie a vieţii anterioare, graţie căreia ne-am putut aminti ce a însemnat, de fapt, acest moment, trecerea în lumea umbrelor e un mister. A avea de-a face cu moartea, fie ca partici­panţi sau ca observatori, poate fi dureros, trist sau înspăimântător. Cel sănătos nu doreşte să vorbească despre aceasta şi nici cei foarte bolnavi nu o fac prea adesea. Astfel, cultura noastră priveşte sfârşitul vieţii ca pe o oroare. În secolul al XX-lea s-au produs multe schimbări în ati­tudinea publicului faţă de viaţa de după moarte. Dacă în primele decenii ale secolului cei mai mulţi dintre oameni şi-au păstrat ve­derile tradiţionaliste, considerând că le este dat să trăiască doar o singură viaţă, în ultima treime a secolului al XX-lea, în Statele Unite s-a estimat că aproximativ 40% dintre cetăţeni cred în reîn­carnare. Această schimbare de atitudine a făcut ca acceptarea fenomenului morţii să devină mai uşoară pentru aceia care, devenind mai spirituali, se îndepărtează de acea credinţă ce pos­tulează că după moarte urmează doar uitarea. Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale cercetărilor pe care le-am efectuat referitor la lumea spiritelor este posibilitatea de a afla, din perspectiva sufletului desprins, ce se petrece când murim şi cum se străduiesc sufletele să-i aline pe cei rămaşi pe Pământ. Sper ca în acest capitol să reuşesc să vă dau certitudinea că acel sentiment pe care-l simţiţi în adâncul fiinţei după o astfel de pierdere este mai mult decât o simplă dorinţă. Persoana pe care o iubiţi nu s-a dus cu adevărat. Aveţi în vedere şi ceea ce am spus în ultimul capitol, referitor la dualitatea sufletelor. O parte a energiei v-a fost lăsată în lumea spiritelor în momentul încarnării. Când cel pe care-l iubiţi ajunge din nou înapoi acasă, voi veţi fi deja acolo, aşteptându-l cu acea parte a energiei voastre care a fost lăsată în urmă. Această energie similară (cu aceea care v-a însoţit în viaţa pământească) este ţinută în rezervă pentru a se uni cu sufletul care se întoarce. O altă revelaţie semnificativă desprinsă din cercetările mele a fost aceasta: că rudele-de-suflet nu sunt niciodată separate cu adevărat una de alta. Secţiunile care urmează ilustrează metodele concrete pe care le folosesc sufletele pentru a comunica cu aceia pe care îi iubesc. Aceste tehnici pot începe chiar imediat după moartea fizică şi pot fi foarte intense. Cu toate acestea, sufletul care se desprinde poate li îngrijorat cu privire la pornirea spre casă, căci densitatea pămân­tului îl goleşte de energie. Sufletul este despovărat şi eliberat pe neaşteptate prin moarte. Dacă simţim nevoia, sufletele desprinse ne pot contacta din lumea spiritelor în mod regulat. Contemplaţia tăcută şi meditaţia pot crea o receptivitate mai mare faţă de cel plecat şi, totodată, de-a vă înzestra conştiinţa cu un sens mai înalt al conştientei, mesajele verbale din cealaltă parte nefiind necesare. În procesul de revenire după o atare durere, ne poate fi de ajutor să înlăturăm obstacolul propriei nesiguranţe şi să ne deschidem mintea măcar către posibilitatea prezenţei cuiva pe care-l iubeşti.   Tehnici/modalităţi terapeutice ale sufletelor Cazul cu care încep această carte este acela al unui suflet avansat, numit Tammano, care se pregăteşte să devină ghid-student. El mi-a spus: „M-am încarnat şi am murit pe Pământ timp de mii de ani şi abia în ultimele secole am înţeles cu adevărat cum să schimb gândurile negative şi să liniştesc oamenii”. Acest caz începe în timpul sesiunii noastre, în punctul în care Tammano descrie momentele imediat următoare morţii lui după o viaţă trecută.   Cazul 1 S (Subiectul): Soţia mea nu-mi simte prezenţa. Nu pot să ajung la ea. Dr. N: De ce? Care e problema? S.: Prea multă durere. E atât de copleşitoare. Alice e într-o asemenea stare de şoc în urma morţii mele, încât este prea stupefiată ca să-mi simtă energia. Dr. N: Tammano, această problemă a existat şi în cazul celor­lalte vieţi anterioare sau se întâmplă doar cu Alice? S.: Imediat după moarte, oamenii care te iubesc sunt ori foarte agitaţi, ori complet paralizaţi. În oricare dintre situaţii, mintea lor se poate opri. Sarcina mea este să încerc să obţin un echili­bru între trup şi minte. Dr. N: Unde se află sufletul tău în acest moment? S.: Pe tavanul dormitorului nostru. Dr. N: Ce ai vrea să facă Alice? S.: Să nu mai plângă şi să-şi concentreze gândurile. Crede că mai pot fi totuşi în viaţă, astfel că toate rezervele ei de energie sunt prea înlănţuite în planul material. E aşa de frustrant. Sunt chiar lângă ca şi totuşi nu ştie asta! Dr. N: Vei renunţa, aşadar, pentru moment şi vei pleca în lumea spiritelor, având în vedere că mintea ei este blocată? S.: Aceasta ar fi cea mai uşoară calc pentru mine, nu însă şi pentru ea. Îmi pasă prea mult de ea pentru a renunţa acum. Nu voi pleca până când nu va simţi măcar faptul că cineva din această încăpere este alături de ea. Acesta este primul pas. Pe urmă, voi putea să fac mai mult. Dr. N: Cât a trecut de la moartea ta? S.: Câteva zile. Înmormântarea s-a sfârşit şi acum e momentul în care mă liniştesc încercând s-o alin pe Alice. Dr. N: Presupun că propriul tău ghid aşteaptă să te conducă acasă? S.: (râde) I-am spus ghidei mele, Eaan, că va trebui să mă aştepte un timp... ceea ce, oricum, nu era necesar. Ştie toate acestea, pentru că ea m-a învăţat şi pe mine!   Acest caz ilustrează un punct comun pe care mi-l relatează sufletele proaspăt desprinse. Multe dintre ele nu sunt atât de pri­cepute şi de determinate ca Tammano. Cu toate acestea, cele mai multe dintre sufletele care se simt îngrijorate de gândul plecării în lumea spiritelor nu vor părăsi planul astral al Pământului până ce nu iau câteva măsuri în scopul de a-i alina pe aceia care i-au iubit şi suferă în urma morţii lor. Am rezumat relatarea clientului, în scopul de a accentua efectele pe care le poate avea energia sufletelor asupra energiei umane slăbite.   Dr. N:Tammano, ţi aş li îndatorat dacă mi-ai preciza câte ceva despre tehnicile pe care le foloseşti pentru a o ajuta pe Alice să depăşească această durere. S.: Bine, mai întâi îţi spun că Alice nu m-a pierdut (respiră adânc). Încep suflând energia mea asupra soţiei mele, Alice, din dreptul capului ei până la mijloc, oarecum asemănător unei umbrele. Dr. N: Dacă aş fi un spirit, aşezat chiar înaintea ta, cum ar arăta acesta? S.: (zâmbeşte). Ca un nor de vată de zahăr. Dr. N: Cu ce o ajută aceasta? S.: Îi oferă un înveliş de căldură mentală, care o calmează. Trebuie însă să-ţi spun că nu sunt încă pe de-a-ntregul expert în această procedură, dar că am plasat asupra ei, în aceste ultime trei zile de la moartea mea, un nor protectiv de energie, spre a o face mai receptivă. Dr. N: Văd că ai început deja să te ocupi serios de Alice. Bine, Tammano, ce faci acum? S.: Încep să filtrez norul de energie din jurul ei, până voi simţi punctul unde este cel mai mic blocaj (pauză). L-am găsit în partea stângă a capului ei, în spatele urechii. Dr. N: Are vreo semnificaţie acest punct? S.: Când eram în viaţă, Alice adora să-i sărut urechile (aminti­rile punctelor sensibile sunt pline de semnificaţii). Când văd deschiderea din partea stângă a capului ei îmi transform ener­gia într-o rază concentrată şi o canalizez spre acel punct. Dr. N: Soţia ta simte acest flux chiar acum? S.: La început, Alice conştientizează o atingere tandră, dar această senzaţie îi e fragmentată de durere. Atunci, cresc intensitatea razei mele trimiţându-i gânduri de iubire. Dr. N: Vezi vreun semn că această sporire ar funcţiona? S.: (fericit) Da, detectez venind de la Alice noi mostre de energie care nu mai sunt atât de întunecate. Se produc schim­bări în emoţiile ei... nu mai plânge... se uită în jurul său... mă simte. Zâmbeşte. Dr. N: Ai terminat? S.: Ea va fi bine. E timpul să plec. Voi veghea asupra ei, dar ştiu că va trece peste asta, ceea ce e bine, pentru că voi fi ocupat o vreme. Dr. N: Înseamnă că nu o vei mai contacta mai târziu? S.: (ofensat) Sigur că nu] Voi rămâne în contact cu ea oricând va avea nevoie. Ea e iubirea vieţii mele.   Chiar şi cel mai novice dintre ghizii-studenţi este mai îndemânatic în ceea ce priveşte folosirea acestor proceduri decât majoritatea sufletelor aflate la un nivel mediu de dezvoltare; dar asupra acestor aspecte voi insista mai târziu, în capitolul 4, în cadrul secţiunilor referitoare la reabilitarea energiei. Cu toate aces­tea, majoritatea sufletelor cu care am lucrat reuşesc să obţină efectele dorite atunci când acţionează din lumea spiritelor asupra unui trup fizic. Una dintre modalităţile caracteristice alese de suflete este efectul unei raze de energie concentrată descris mai sus de Tammano. Aceste proiecţii de energie plină de iubire pot avea efecte foarte puternice asupra oamenilor aflaţi în stări de traume emoţionale, chiar şi atunci când sunt folosite de suflete mai puţin experimentate. Practicanţii orientali de yoga şi meditaţie folosesc chakrele în moduri comparabile acelora prin care sufletele împart corpul uman când aplică energia tămăduitoare. Cei care practică tămă­duirea chakrelor spun că, din moment ce avem un trup eteric, care există în conjuncţie cu cel fizic, vindecarea trebuie să ţină seama de ambele elemente. A lucra asupra Chakrei presupune deblo­carea energiilor noastre spirituale şi emoţionale, prin diferite puncte ale corpului, aflate în şira spinării, inimă, gât, frunte şi aşa mai departe, pentru a deschide şi a armoniza corpul.     Modalităţi în care spiritele iau legătura cu cei încarnaţi   Atingerea somatică Am combinat termenii clinici de „legătură somatică” şi, respectiv, „atingere terapeutică” pentru a descrie metoda pe care o folosesc sufletele neîncarnate, direcţionând razele de energie către diferitele părţi ale unui trup încarnat. Vindecarea nu se limitează la punctele de pe corp unde sunt reprezentate chakrele la care am făcut referire mai sus. Sufletele care se întorc spre a-i alina pe cei rămaşi în viaţă caută locurile cele mai receptive la energia lor. Am văzut o exemplificare a acestui fapt în cazul 1 (Tammano insistând asupra unui punct situat în spatele urechii stângi a soţiei sale). Energia transmisă de emiţător devine terapeutică în momentul în care se formează o punte între mintea acestuia şi cea a receptoru­lui prin transmisia telepatică. Formarea unei astfel de punţi, prin intermediul gândurilor, către un trup ce suferă este somatică în măsura în care metodele sunt fiziologice; fapt care presupune atingerea subtilă a organelor trupului, obţinându-se anumite reacţii emoţionale, care pot include şi folosirea simţurilor. Aplicate cu pricepere, razele de energie pot evoca recunoaşterea prin vedere, sunet, gust şi miros. Ideea principală a recunoaşterii este de a convinge persoana îndu­rerată de faptul că acela pe care îl iubeşte şi pe care îl consideră pierdut pentru totdeauna se află încă în viaţă. Scopul atingerii somatice este de a permite persoanei zdrobite de durere să accepte situaţia în sensul că absenţa celui dispărut reprezintă doar o schim­bare de realitate, şi nu un final. Într-un mod fericit, aceasta va per­mite îndoliatului să meargă mai departe şi să-şi continue viaţa în mod constructiv. De asemenea, sufletele sunt capabile să se deprindă cu atin­gerea somatică. Următorul caz, al unui bărbat de patruzeci şi nouă de ani care a murit de cancer, este un exemplu în acest sens. Deşi sufletul acestui om nu se dovedeşte a fi prea îndemânatic, intenţiile sale sunt totuşi bune.   Cazul 2 Dr. N: Ce tehnică foloseşti pentru a intra în legătură cu soţia ta? S.: Oh, tot vechea mea metodă - insist asupra porţiunii din mijlocul pieptului. Dr. N: De ce tocmai acolo? S.: Îmi direcţionez raza de energie chiar spre inimă. Dacă mă abat puţin, nu contează prea mult. Dr. N: Şi de ce consideri că această metodă este cea mai potrivită? S.: Sunt în tavan, ea e aplecată şi plânge. Când am atins-o prima dată cu raza mea, s-a ridicat. Suspină adânc şi simte ceva, se uită în sus. Apoi îmi folosesc tehnica de împrăştiere. Dr. N: Despre ce e vorba? S.: (zâmbeşte) Oh, ştii, împrăştii energie în toate direcţiile dintr-un punct central din tavan. De obicei, unul dintre aces­te fascicule ajunge în locul potrivit - capul - sau oriunde altundeva. Dr. N: Cum determini locul potrivit? S.: E cel care nu este blocat de energie negativă.   Faceţi comparaţia între acest al doilea caz şi următorul client, care îşi împrăştie energia cu atenţie, concentrându-se pe un anu­mit loc, ca şi cum ar aplica glazura pe o prăjitură.   Cazul 3 Dr. N: Descrie-mi, te rog, cum procedezi pentru a-ţi ajuta soţul cu energia ta. S.: Voi lucra asupra bazei capului, chiar deasupra şirei spinării. Doamne, Kevin suferă prea mult. Nu voi pleca până când nu se va simţi mai bine. Dr. N: De ce te concentrezi anume pe acest loc? S.: Pentru că ştiu că îi plăcea să-i masez ceafa, aşadar este o porţiune în care este mai receptiv la atingeri vibraţionale. Apoi mă joc în această zonă ca şi cum i-aş face masaj – ceea ce şi fac, de fapt. Dr.N: Te joci? S.: (subiectul meu chicoteşte şi-şi întinde mâna în faţă, deschizând complet palma) Da, îmi împrăştii energia şi rezonez şi eu la atingere. Apoi folosesc ambele mâini, în jurul fiecărei părţi a capului lui Kevin, pentru a obţine efectul maxim. Dr. N: Ştie că eşti tu? S.: (cu un zâmbet pervers) Oh, bănuieşte că trebuie să fiu eu. Nimeni altcineva nu-i putea face ceea ce îi fac eu, şi îmi ia numai un minut. Dr. N: Nu-i va fi dor de astfel de mângâieri după ce te vei întoarce în lumea spiritelor? S.: Credeam că ştii aceste lucruri. Mă pot întoarce oricând va fi cuprins de deprimare şi va tânji după mine. Dr. N: Întrebam doar. Nu vreau să fiu insensibil, dar ce va fi dacă Kevin va cunoaşte o altă femeie în această viaţă? S.: Aş fi încântată dacă va fi din nou fericit. Acest fapt stă măr­turie despre cât de bine ne-a fost împreună. Viaţa noastră împreună - fiecare moment al acesteia - nu este pierdută, chiar va putea fi recuperată şi jucată din nou în lumea spiritelor.   Tocmai când credeam că dobândisem o înţelegere completă asupra capacităţilor şi limitelor sufletelor, avea să apară un client care să risipească aceste noţiuni imperfecte. Multă vreme am spus oamenilor că toate sufletele par să întâmpine probleme în a trece peste suspinele de durere, înainte de a începe să lucreze cu ener­gia tămăduitoare. Avem, în cele ce urmează, un scurt citat din experienţa unui reprezentant al nivelului III, a cărui tactică de apropiere, chiar din timpul apogeului durerii, a dovedit că mă înşelam.   Nu sunt inhibat de oamenii care plâng în hohote. Tehnica mea e de a-mi coordona rezonanţa vibraţională cu variaţiile tonale ale corzilor lor vocale şi apoi de a sări direct în creier. În acest fel îmi pot alinia energia pentru a realiza o contopire mai rapidă a esenţei mele cu trupul lor. În curând ei se vor opri din plâns fără să ştie de ce.   Personificări prin intermediul obiectelor Mi-a fost dat să aud nişte poveşti absolut fascinante, referi­toare la folosirea unor obiecte familiare, de genul celei care urmează. De vreme ce bărbaţii mor, de obicei, înaintea soţiilor, aflu despre tehnicile de folosire a energiei mai mult din perspectiva lor. Aceasta nu înseamnă că sufletele bărbaţilor sunt mai prolifice în vindecări, graţie faptului că au mai des posibilitatea de a o practi­ca. Sufletul despre care e vorba în cazul 4 a fost la fel de eficient în vieţile sale anterioare - când a fost femeie şi a murit înaintea soţului ei - ca şi în cea actuală, când este bărbat.     Cazul 4 Dr. N: Ce faci dacă, imediat după moarte, eforturile tale nu-şi ating efectul dorit, în nici un punct al trupului? S.: Dacă văd că Helen, soţia mea, nu îmi simte apropierea în mod direct, mă voi ajuta de un obiect familiar. Dr. N: Te referi la un animal, un câine sau o pisică? S.: Am folosit asta înainte... dar nu, nu de data asta. Am hotărât să mă folosesc de un obiect personal, la care soţia mea ştia că ţin foarte mult. Am ales inelul meu.   În acest punct subiectul mi-a explicat că, în timpul vieţii ce tocmai trecuse, a purtat întotdeauna un inel cu model indian, cu o piatră turcoaz în mijloc. Deseori, pe când stătea împreună cu soţia sa în faţa focului, discutând despre ziua care se încheiase, avea obi­ceiul să se joace cu piatra de la inel. Soţia sa îl tachina adesea că, în acest fel, va sfârşi prin a toci piatra cu totul. Odată, Helen i-a spus că observase acest tic nervos chiar din seara în care se cunoscuseră.   Dr. N: Cred că am înţeles cum stau lucrurile cu inelul, totuşi, ce vei face cu el ca spirit? S.: Atunci când lucrez cu obiecte şi cu oameni trebuie să aştept până ce ambianţa devine foarte liniştită. La trei săp­tămâni după moartea mea, Helen a aprins un foc în care a privit cu lacrimi în ochi. Am început să-mi învelesc energia în cadrul focului, folosindu-l ca pe un conductor de căldură şi de elasticitate. Dr. N: Scuză-mi întreruperea, dar ce înţelegi prin elasticitate? S.: Mi-a luat secole să învăţ asta. Energia elastică este fluidă. Pentru ca energia sufletului meu să devină fluidă trebuie să mă concentrez intens şi să exersez, deoarece aceasta trebuie să fie subţire şi moale. Focul serveşte ca un catalizator în acest procedeu. Dr. N: Ceea ce este exact opusul unei raze puternice, înguste de energie? S.: Exact. Pot să fiu foarte eficient prin schimbarea rapidă a energiei mele din stare fluidă în stare solidă şi invers. Această modificare este subtilă, dar trezeşte mintea umană.   Notă: Alţi clienţi mi-au spus despre această tehnică a modificării energiei că „gâdilă mintea umană”.   Dr. N: Interesant, te rog, continuă. S.: Helen intrase în conexiune cu focul şi, aşadar, şi cu mine. Pentru un moment durerea i-a fost mai puţin copleşitoare, aşa că m-am îndreptat direct spre vârful capului ei. Mi-a simţit slab prezenţa. Nu era de ajuns. Am început apoi să-mi modi­fic energia, după cum ţi-am spus, alternând de la solid la fluid, bifurcând-o. Dr. N: Ce faci, de fapt, atunci când „bifurci” energia? S.: O divid. În vreme ce păstrez un fluid uşor de energie pe capul său, spre a menţine contactul, bifurc o rază puternică spre cutia în care se află inelul meu, în sertarul mesei. Intenţia mea e să deschid o cale directă şi netedă, dinspre mintea ei spre inel, pentru a o direcţiona într-acolo; pentru aceasta folosesc o rază de energie cu intensitate constantă. Dr. N: Ce face Helen? S.: Cu ajutorul îndrumării mele, se ridică încet, fără să ştie prea bine de ce. Se îndreaptă, ca şi cum ar fi somnambulă, spre masă şi ezită. Apoi deschide sertarul. Continuu să bifurc raza de energie, focalizând-o înainte şi înapoi, de la mintea ei la capacul cutiei. Helen deschide cutia (cu un oftat adânc) şi scoate inelul, ţinându-l în mâna stângă. Atunci ştiu că am reuşit. Dr. N: De ce? S.: Pentru că inelul încă îmi mai păstrează o parte din energie. Nu vezi? Ea simte energia mea în amândouă părţile în care am direcţionat-o. Acesta este un semnal bidirecţional foarte eficient. Dr. N: Da, înţeleg - ce faci apoi cu Helen? S.: Acum construiesc un pod, între mine, care stau în dreapta ei şi inelul aflat în stânga sa, suprasolicitându-mă din punct de vedere energetic. Helen sărută apoi inelul meu şi spune: „Mulţumesc, dragul meu, ştiu acum că eşti cu mine. Voi încer­ca să trec peste asta şi să fiu mai curajoasă”. Vreau să încura­jez pe oricine se află într-un stadiu de durere profundă prici­nuită de dispariţia cuiva drag, să ia exemplu de la mediumii talentaţi care doresc să găsească persoane dispărute. Luaţi o bijuterie, un articol vestimentar - orice a aparţinut celui dis­părut - şi ţineţi-l pentru o vreme într-un loc familiar, apoi deschideţi-vă mintea, eliminând orice alte gânduri neimpor­tante.   Înainte de a încheia secţiunea aceasta vreau să vă relatez isto­ria mea favorită referitoare la contactul energetic pe care îl pot realiza fiinţele discarnate cu ajutorul obiectelor. Soţia mea, Peggy, este asistentă medicală la secţia de oncolo­gic, are o licenţă în consiliere, şi având în vedere că se ocupă de chimioterapie în spital, intră adesea în contact cu bolnavii de can­cer şi cu familiile acestora, cât şi cu personalul azilului. Câteva din­tre aceste femei şi soţia mea sunt prietene apropiate şi se întâlnesc cu regularitate într-un grup de ajutorare. Una dintre membrele grupului este o proaspătă văduvă al cărui soţ, Clay, a murit de can­cer. Lui Clay îi plăceau trupele de dans, aşa că el şi soţia lui mergeau adesea în excursii în locurile unde aveau spectacole cele mai mari trupe de acest gen. Într-o noapte, după moartea lui Clay, soţia mea şi restul mem­brelor grupului de ajutor se aflau acasă la văduva acestuia, aşezate în formă de cerc în mijlocul podelei din sufragerie, discutând despre teoriile mele referitoare la întoarcerea sufletelor pentru a aduce alinare persoanelor iubite rămase în viaţa pământească. Văduva a exclamat frustrată: „De ce Clay nu mi-a dat nici un semn, spre a mă consola?”. După un moment de tăcere, s-a auzit deodată muzica dintr-o combină muzicală aşezată pe un raft de cărţi, cântând piesa lui Glenn Miller “În the mood”. Din câte am înţeles, s-a lăsat o linişte împietrită, urmată de un hohot nervos de râs. Tot ce a mai putut spune văduva a fost: „Această combină n-a mai fost atinsă de doi anii”. Dar acest fapt are mai puţină impor­tanţă, important e că a primit şi a înţeles mesajul lui Clay. Energia luminoasă are câteva proprietăţi de forţă electro­magnetică, putând influenţa în mod misterios obiectele. Joann şi Jim sunt doi foşti clienţi ai mei al căror mariaj este unul foarte bun, fiind foarte apropiaţi. După sesiunile lor, am început să discutăm despre folosirea razelor de energie de către oamenii încarnaţi. Ruşinaţi, ei mi-au spus că atunci când se grăbesc îşi combină energia pe autostrăzile din California pentru a împinge maşinile din faţa lor pe o bandă alăturată. Când i-am întrebat dacă merg chiar bară la bară, mi-au răspuns: „nu, nu facem decât să direcţionăm o rază combinată de energie spre spatele capului şoferului şi apoi să o bifurcăm spre banda din dreapta, şi tot aşa”. Ei pretind că în mai mult de 50 % dintre cazuri acest procedeu le reuşeşte. Le-am spus, mai în glumă, mai în serios, că împinsul maşinilor pe autostradă poate fi o risipă de putere şi de energie şi că ar face mai bine să-şi folosească abilităţile într-un mod mai con­structiv din punct de vedere al exigenţelor lumii spiritelor, altfel, acest procedeu va rămâne un obicei greu de schimbat.

Introducere   ÎŢI este frică de moarte? Te întrebi ce se va întâmpla după ce mori? Este oare posibil să ai un spirit care a venit de altundeva şi care se va întoarce acolo după ce trupul tău moare sau reprezintă doar o dorinţă ascunsă din cauză că îţi este frică? Constituie un adevărat paradox faptul că oamenii, singurii dintre toate creaturile de pe Pământ, trebuie să-şi reprime frica de moarte, pentru a putea trăi normal. Şi totuşi, instinctul nostru biologic nu ne lasă să uităm niciodată acest pericol extrem în care se află fiinţa noastră. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, spectrul morţii creşte în conştiinţa noastră. Chiar şi persoanele credincioase se tem că moartea este sfârşitul existenţei lor ca persoane. Cea mai mare groază a noastră faţă de moarte ne face să ne gândim la neantul morţii, care va pune capăt tuturor legăturilor cu familia şi prietenii. Moartea face ca toate ţelurile noastre Pământeşti să pară zadarnice. Dacă încetarea funcţiilor vitale ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor care ţin de persoana noastră, atunci viaţa s-ar dovedi, într-adevăr, lipsită de sens. Totuşi, o anume putere din interiorul nostru ne face capabili, pe noi, oamenii, să ne închipuim o lume de apoi şi să simţim o legătură cu o putere superioară şi chiar cu un suflet nemuritor. Dacă chiar avem un suflet, atunci unde se duce acesta după moarte? Există, într-adevăr, un fel de paradis plin de spirite inteligente în afara universului nostru fizic? Şi cum arată? Ce. facem când ajungem acolo? Există vreo fiinţă supremă care răspunde de acest paradis? Aceste întrebări sunt la fel de vechi ca omenirea însăşi şi vor rămâne încă un mister pentru cei mai mulţi dintre noi. Răspunsurile adevărate la taina vieţii de apoi rămân, pentru majoritatea oamenilor, încuiate în spatele unei uşi spirituale. Acest lucru se întâmplă datorită unei amnezii construite în interior despre identitatea sufletului nostru care, la nivel conştient, ajută la contopirea sufletului cu creierul uman. În ultimii câţiva ani marele public a auzit despre oameni care au murit pentru un timp şi apoi s-au întors să povestească cum au văzut un tunel lung, lumini strălucitoare şi chiar cum au avut scurte întâlniri cu spirite prietenoase. Dar nici una dintre aceste relatări scrise în multe cărţi despre reîncarnare nu a oferit vreodată mai mult decât o privire sumară asupra a tot ceea ce trebuie ştiut despre viaţa de după moarte. Acesta carte este un jurnal intim despre lumea spiritelor. Lucrarea oferă o serie de precedente care dezvăluie în detalii explicite ce se întâmplă cu noi după ce viaţa noastră pe Pământ s-a sfârşit. Veţi fi purtaţi dincolo de tunelul spiritual şi veţi intra în însăşi lumea spiritelor, pentru a afla ce li se dezvăluie sufletelor înainte de a se întoarce, în final, pe Pământ, într-o altă viaţă. Prin natura mea, sunt o persoană sceptică, cu toate că, din conţinutul acestei cărţi, nu par aşa. În calitate de consilier şi psihoterapeut m-am specializat în modificările comporta­mentale, în tratarea tulburărilor psihice. O mare parte a muncii mele implică restructurarea cognitivă pe termen scurt a clienţilor mei, stimulându-i să-şi conecteze gândurile şi emoţiile care să favorizeze un comportament normal. Împreună cu ei, scot la iveală înţelesul, funcţia şi consecinţele convingerilor lor, pentru că plec de la premisa că nici o tulburare mintală nu este imaginară. La începutul practicii mele mă opuneam rugăminţilor oamenilor de a analiza vieţile anterioare, datorită orientării mele spre terapia tradiţională. În timp ce foloseam hipnoza şi tehnicile regresiei temporale pentru a determina originea amintirilor neplăcute şi a traumelor din copilărie, am simţit că orice încercare de a ajunge la o viaţă anterioară ar fi fost neortodoxă şi neclinică. Interesul meu pentru reîncarnare şi metafizică era numai curiozitate intelectuală, până când am lucrat cu un tânăr pentru controlul asupra durerii. Pacientul se plângea de o durere cronică în partea dreaptă, pe care o avea de mult timp. Unul dintre instrumentele hipnoterapiei în controlarea suferinţei este antrenarea subiectului în a-şi mări durerea, pentru ca subiectul să poată Învăţa şi cum s-o micşoreze, dobândind astfel control asupra sa. Într-una din şedinţele noastre despre intensificarea durerii, acest bărbat şi-a imaginat că este înjunghiat pentru a-şi crea din nou starea de chin. Căutând originile acestei imagini, până la urmă i-am descoperit şi existenţa anterioară ca soldat ucis cu o baionetă în timpul celui de-al doilea război mondial în Franţa, şi cu această ocazie am putut elimina şi durerea în întregime. Încurajat de clienţii mei, am început să fac experimente, trimiţându-i pe unii dintre ei în trecutul şi mai îndepărtat, înainte de ultima lor naştere pe Pământ. La început am fost îngrijorat că integrarea de către subiect a nevoilor curente, a credinţelor şi stărilor de teamă ar putea da naştere la fantezii, imagini denaturate ale amintirilor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când mi-am dat seama că amintirile noastre cele mai adânc sedimentate oferă o serie de experienţe trecute prea reale şi legate între ele, pentru a fi ignorate. Am ajuns să înţeleg cât de importantă este, din punct de vedere terapeutic, legătura dintre trup şi întâmplările vieţilor noastre anterioare, dar şi cine suntem noi astăzi. Apoi am dat peste un lucru de proporţii imense. Am descoperit că era posibil să privesc lumea spiritelor prin ochii minţii unui subiect sub hipnoză care ar putea să-mi relateze despre viaţa dintre vieţile de pe Pământ. Cazul care mi-a deschis uşa către lumea spiritelor a fost o femeie la vârsta a doua şi care era un subiect deosebit de receptiv la hipnoză. Ea îmi povestea despre stările ei de singurătate şi de izolare din acel stadiu delicat în care subiectul tocmai a terminat să-şi amintească de cea mai recentă viaţă anterioară. Această persoană neobişnuită a alunecat aproape singură în cea mai avansată stare de conştiinţă modificată. Fără să-mi dau scama, iniţiasem o comandă exagerat de scurtă pentru această acţiune. I-am sugerat să meargă la originea pierderii prietenilor. În acelaşi moment, am folosit, din greşeală, unul din cuvintele declanşatoare pentru amintirea spirituală. Am mai întrebat-o şi dacă avusese un anumit grup de prieteni de care îi era dor. Brusc, clienta mea a început să plângă. Când am pus-o să-mi spună ce nu era în regulă, ea a izbucnit: „Mi-e dor de unii prieteni din grupul meu şi de aceea sunt atât de singură pe Pământ”. Mi-era neclar şi am întrebat-o mai departe despre locul în care se afla acel grup de prieteni. „Aici, în casa mea permanentă, mi-a răspuns ea simplu, şi chiar acum mă uit la ei toţi”! După ce am terminat cu această clientă şi am reascultat înregistrările şedinţelor cu ea, mi-am dat seama că găsirea lumii spirituale implica o prelungire a regresiei vieţii anterioare. Există multe cărţi despre vieţile anterioare, dar n-am găsit nici una care să amintească despre viaţa noastră ca suflete sau cum să luăm corect legătura cu amintirile spirituale ale oamenilor. M-am decis să fac eu însumi o cercetare şi, datorită practicii, am dobândit o abilitate mai mare de a intra în lumea spirituală prin intermediul subiecţilor mei. De asemenea, am mai învăţat că găsirea locului lor în lumea spirituală avea o însemnătate mult mai mare pentru oameni decât inventarierea vieţilor lor anterioare pe Pământ. Cum este posibil să ajungi la suflet prin hipnoză? Vizualizaţi mintea ca având trei cercuri concentrice, fiecare mai mic decât ultimul şi unul într-altul, separate doar de straturi de conştiinţă unite între ele. Primul strat, cel exterior, este reprezentat de mintea conştientă care este sursa noastră critică, analitică. Al doilea strat este subconştientul, unde mergem iniţial în hipnoză pentru a căuta în zona de înmagazinare toate amintirile din viaţa aceasta sau din cele anterioare. Al treilea, miezul cel mai ascuns, este ceea ce noi numim astăzi mintea supraconştientă. Acest nivel prezintă cel mai înalt centru al Sinelui, în care noi suntem o expresie a unei puteri superioare. Supraconştientul găzduieşte identitatea noastră reală, mărită de subconştientul care conţine amintiri ale multor alter ego-uri preluate de noi în trupurile din vieţile anterioare. Supraconştientul poate să nu fie deloc un nivel, ci însuşi sufletul. Supraconştientul reprezintă centrul cel mai înalt de înţelepciune şi perspectivă şi toate informaţiile mele despre viaţa de după moarte provin din această sursă de energie inteligentă. Cât de valabilă este folosirea hipnozei în dezvăluirea adevărului? Persoanele aflate sub hipnoză nici nu visează, nici nu halucinează. Noi nu visăm în secvenţe cronologice şi nici nu halucinăm în stare de transă dirijată. Când subiecţii sunt puşi în stare de transă, creierul lor oscilează încet de la starea de veghe Beta şi continuă să-şi schimbe vibraţia coborând sub stadiul meditativ Alfa până la diversele nivele din cadrul gamei Theta. Theta înseamnă hipnoză, nu somn. Atunci când dormim, ajungem în starea finală Delta, unde mesajele de la creier sunt direcţionate în subconştient şi eliberate prin intermediul viselor. În Theta, conştientul nu este inconştient, aşa că putem şi recepţiona, şi trimite mesaje cu toate canalele memoriei deschise. Odată aflaţi în hipnoză, oamenii povestesc imaginile pe care le văd şi dialogurile pe care le aud în inconştient ca pe nişte observaţii literale. Răspunzând la întrebări, subiecţii nu pot minţi, dar ar putea interpreta greşit ceea ce au văzut în inconştient, aşa cum facem şi noi în stare de conştienţă. În starea de hipnoză, oamenii au dificultăţi în raportarea lor la orice lucru pe care ei nu-l consideră adevărat. Cei care critică hipnoza cred că subiectul în transă îşi va fabrica amintiri şi îşi va influenţa reacţiile pentru a adopta orice cadru teoretic sugerat de hipnotizator. Cred că această generalizare este o premisă falsă. În munca mea, tratez fiecare caz ca şi cum aş auzi informaţia pentru prima oară. Dacă un subiect ar fi într-un fel capabil să reziste la hipnoză şi să-şi construiască conştient o fantezie despre lumea spiritelor sau să facă o asociere liberă pornind de la idei prestabilite despre viaţa lor de apoi, aceste răspunsuri ar deveni curând incompatibile cu celelalte studii de caz ale mele. Am învăţat valoarea examinării încrucişate încă de la începuturile carierei mele şi nu am găsit nici o dovadă că cineva şi-ar falsifica experienţele spirituale pentru a-mi face mie plăcere. De fapt, subiecţii în stare de hipnoză nu ezită să-mi corecteze interpretările greşite. Cu cât numărul cazurilor mele creştea, am învăţat din încercări şi greşeli să-mi formulez întrebările despre lumea spiritelor într-o succesiune corectă. Subiecţii în stare de supraconştientă nu sunt în mod special motivaţi să ofere voluntar informaţii despre întregul plan al vieţii sufletului în lumea spiritelor. Trebuie să ai setul corect de chei pentru fiecare uşă. În cele din urmă, am reuşit să-mi pun la punct o metodă de accesare a memoriei la diferitele părţi ale lumii spiritului, cunoscând ce uşă să deschid la momentul potrivit în timpul şedinţei de terapie. Pe măsură ce câştigam experienţă, cu fiecare şedinţă, mai multe persoane au simţit că îmi făcea plăcere să aflu despre viaţa de apoi, aşa că au considerat că este în regulă să-mi povestească despre aceasta. Unii clienţi din cazurile mele reprezintă bărbaţi şi femei, toţi foarte religioşi, în timp ce alţii nu aveau deloc vreo credinţă spirituală specială. Mulţi se înscriu undeva la mijloc, cu un bagaj amestecat de filosofii personale despre viaţă. Lucrul uimitor pe care l-am descoperit în timp ce avansam în cercetarea mea era că, odată ce subiecţilor li se făcea regresie în starea lor de suflet, ei toţi arătau o consecvenţă remarcabilă în răspunsurile la întrebările despre lumea spiritelor. Oamenii chiar folosesc aceleaşi cuvinte sau descrieri grafice în limbaj colocvial când discută despre viaţa lor ca suflete. Cu toate acestea, omogenitatea experienţei trăite de atât de mulţi subiecţi nu mi-a oprit încercarea continuă de a compara declaraţiile subiecţilor mei şi de a corobora activităţi funcţionale specifice ale sufletelor. Au existat câteva diferenţe în raportarea narativă între cazuri, dar acest fapt s-a datorat mai mult nivelului de dezvoltare a sufletului decât variaţiilor în modul în care fiecare subiect a văzut, practic, lumea spiritelor. Cercetarea a fost dureros de înecată, dar pe măsură ce volumul cazurilor mele creştea, am obţinut, în sfârşit, un model viabil al lumii eterne în care trăiau sufletele noastre. Am descoperit că gândurile despre lumea spiritelor implică adevăruri universale în rândul sufletelor oamenilor care trăiesc pe Pământ. Tocmai aceste percepţii ale diverselor tipuri de persoane m-au convins că declaraţiile lor erau credibile. Nu sunt o persoană religioasă, dar am aflat că locul unde mergem după moarte este unul de ordine şi de îndrumare şi am ajuns să apreciez că viaţa de acum şi cea de apoi au fost croite cu mare măiestrie. Atunci când am reflectat cum să-mi prezint descoperirile, am hotărât că metoda studiului de caz ar putea oferi cel mai descriptiv mod în care cititorul ar putea evalua amintirile clientului meu despre viaţa de apoi. Fiecare caz pe care l-am ales reprezintă un dialog direct între mine şi un subiect. Mărturiile de caz sunt luate din înregistrările şedinţelor de terapie. Această carte nu are intenţia să trateze vieţile anterioare ale subiecţilor mei, ci mai degrabă de a fi o documentare a experienţelor lor în lumea spiritului, raportate la acele vieţi. Pentru cititorii care ar putea întâmpina greutăţi în conceptualizarea sufletelor noastre ca obiecte non-materiale, istoricul de cazuri enumerate în primele capitole explică modul în care apar sufletele şi felul în care ele funcţionează. Fiecare descriere de caz este abreviată într-o oarecare măsură, datorită constrângerilor spaţiului şi pentru a oferi cititorului o aranjare ordonată a activităţii sufletului. Capitolele au fost concepute să arate progresia normală a sufletelor înăuntrul şi în afara lumii spiritului, împreună cu alte informaţii spirituale. Călătoriile sufletelor din momentul morţii până la următoarea lor încarnare s-au născut dintr-o colecţie de informaţii obţinute de la clienţii mei pe durata a zece ani. La început, m-a surprins faptul că am avut persoane care şi-au amintit mai clar părţi ale vieţii sufletului lor dintr-o perioadă mai îndepărtată decât din cele mai recente. Totuşi, dintr-un anumit motiv, nici un subiect nu a putut să-şi amintească întreaga cronologie a activităţilor sufletului său pe care le-am descris în această carte. Clienţii mei îşi amintesc anumite aspecte ale vieţii lor spirituale într-un mod destul de viu, în timp ce alte experienţe le apar destul de înceţoşat. Ca rezultat, chiar şi cu aceste 29 de cazuri, am descoperit că nu puteam oferi cititorului gama întreagă a informaţiilor pe care le strânsesem cu privire la lumea spiritelor. Astfel, capitolele conţin detalii despre mai multe cazuri decât cele 29 menţionate în listă. Cititorul ar putea considera întrebările mele, în anumite cazuri, destul de pretenţioase. În hipnoză este necesar să menţii subiectul pe linie. Când lucrezi pe tărâmul spiritului, pretenţiile faţă de mediator sunt mai mari decât în cazul amintirilor din vieţile anterioare. Aflat în transă, un subiect obişnuit poate să-şi lase mintea sufletului să rătăcească în timp ce urmăreşte desfăşurarea unor scene interesante. Clienţii mei doresc adesea să mă opresc din vorbit, pentru ca ei să se poată desprinde de relatarea celor văzute şi doar să se bucure de experienţele anterioare ca suflete. Încerc să fiu blând şi nu excesiv de structurat, dar şedinţele mele sunt ţinute, de obicei, cu o singură persoană şi durează trei ore, în acest timp fiind o mulţime de informaţii de acoperit. Unii oameni vin de la distanţe mari ca să mă vadă şi nu pot să mai vină curând. Consider că este o mare răsplată să văd expresia de mirare pe faţa clientului când şedinţa s-a terminat. Pentru aceia dintre noi care chiar au avut şansa să-şi vadă nemurirea, iese la iveală o nouă profunzime a înţelegerii de sine şi de creştere a puterii, înainte de a-mi trezi subiecţii, deseori le implantez amintiri post sugestionale adecvate. Cunoaşterea conştientă a vieţii sufletului propriu în lumea spiritelor şi a istoriei existenţei lor fizice pe planete, le oferă acestor persoane un simţ mai puternic al direcţiei şi energie pentru viaţa aceasta. În sfârşit, s-ar cădea să spun că ceea ce sunteţi pe cale să citiţi s-ar putea să vină ca un şoc în contact cu ideile dumnea­voastră preconcepute despre moarte. Materialul prezentat în lucrarea de faţă s-ar putea să contravină convingerilor dumneavoastră religioase şi filosofice. Vor fi şi cititori care îşi vor găsi în această carte un sprijin pentru ideile lor deja formate. Pentru alţii, informaţiile oferite în aceste cazuri vor părea nişte relatări subiective asemănătoare povestirilor ştiinţifico-fantastice. Oricare ar fi convingerile dumneavoastră, sper că veţi reflecta asupra implicaţiilor pentru umanitate, dacă ceea ce subiecţii mei au de spus despre viaţa de după viaţă este exact.       1 Moarte şi plecare     Cazul 1   S (Subiect): Dumnezeule, nu sunt mort, nu-i aşa? Vreau să spun, trupul meu este mort - pot să-l văd sub mine - dar plutesc... mă uit în jos şi pot să-mi văd corpul întins pe patul spitalului. Toată lumea din jurul meu mă crede mort, dar nu sunt. Vreau să strig, hei, nu sunt mort cu adevărat! Este incredibil... asistentele îmi pun un cearşaf peste faţă... oamenii pe care îi cunosc plâng. Ar trebui să fiu mort, dar trăiesc încă! Este ciudat, pentru că trupul meu este absolut mort în timp ce mă mişc deasupra lui. Trăiesc!.   ACESTEA sunt cuvintele unei persoane aflate în stare de hipnoză profundă retrăind experienţa morţii. Cuvintele îi ies în izbucniri scurte şi emoţionate şi sunt pline de groază amestecată cu respect, pe măsură ce vede şi simte cum este să fii un spirit proaspăt separat de corpul fizic. Acest bărbat este clientul meu şi tocmai l-am asistat în recrearea unei scene dintr-o viaţă anterioară, în timp ce stă lungit într-un scaun extensibil confortabil. Un pic mai devreme, urmându-mi instrucţiunile în timpul inducerii stării de transă, acest subiect era în regresie de vârstă, întorcându-se la amintirile copilăriei. Percepţiile sale subconştiente s-au contopit treptat în timp ce lucram împreună la întoarcerea lui în pântecul mamei. Apoi l-am pregătit pentru un salt înapoi în negurile timpului prin folosirea vizuală a scutului protector. După ce am încheiat acest pas important al condiţionării mentale, mi-am mişcat subiectul printr-un tunel imaginar al timpului până în ultima lui viaţă pe Pământ. Aceasta a fost o viaţă scurtă, pentru că murise subit din cauza unei epidemii de gripă în 1918. Pe măsură ce şocul iniţial de a se vedea pe sine murind şi sufletul ieşindu-i din trup începe să se estompeze, clientul meu se adaptează mai uşor la imaginile vizuale din mintea sa. Deoarece o mică parte din zona conştientă, critică a minţii sale încă mai funcţionează, îşi dă seama că recreează o experienţă anterioară. Durează mai mult ca de obicei, de vreme ce acest subiect este un suflet mai tânăr şi neobişnuit cu ciclurile de naştere, moarte şi re-naştere, aşa cum sunt mulţi dintre ceilalţi clienţi ai mei. Cu toate acestea, doar în câteva clipe el se adaptează şi începe să răspundă cu mai mare încredere întrebărilor mele. li ridic rapid nivelul de hipnoză din subconştient la starea de supraconştient. Acum el este gata să-mi vorbească despre lumea spiritelor şi îl întreb ce se-ntâmplă.   S: Mă înalţ... Încă plutesc... mă uit înapoi la trupul meu... E ca şi cum aş urmări un film, numai că eu joc în acesta! Doctorul le consolează pe soţia şi fiica mea. Soţia mea plânge (subiectul se foieşte în scaun cu disconfort). Încerc să ajung în mintea ei... să-i spun că totul este bine cu mine. Este atât de copleşită de jale, încât nu pot să trec de ea. Vreau să ştie că suferinţa mea a trecut... că m-am eliberat de trup .. că nu-mi mai trebuie... că o s-o aştept. Vreau să ştie lucrul ăsta... dar ea... nu mă ascultă. Oh, acum mă îndepărtez...   Şi astfel, ghidat de o serie de comenzi, clientul meu începe procesul de trecere în lumea spiritelor. Este un drum pe care l-au străbătut şi alţii în atmosfera de siguranţă a biroului meu. În mod tipic, pe măsură ce amintirile din starea de supraconştienţă se extind, subiecţii sub hipnoză devin mult mai conectaţi la tunelul spiritual. Pe măsură ce şedinţa avansează, imaginile mentale ale subiectului sunt traduse mult mai uşor în cuvinte. Propoziţii scurte şi descriptive duc la explicaţii detaliate a ceea ce înseamnă să intri în lumea spiritelor. Dispunem de o documentaţie vastă, inclusiv observaţiile personalului medical, care descrie experienţele în faţa morţii şi din afara trupului ale persoanelor rănite grav în accidente. Aceste persoane fuseseră considerate moarte din punct de vedere clinic înainte ca eforturile medicale să le scoată din acea stare. Sufletele sunt destul de capabile să-şi părăsească trupurile gazdă şi să se întoarcă în acestea, în special în situaţii limită când corpul moare. Oamenii povestesc despre cum stau suspendaţi deasupra trupurilor lor, în special în spitale, şi cum îi urmăresc pe medici încercând să-i resusciteze. În timp, aceste amintiri se estompează după ce se întorc la viaţă. În primele etape de regresie sub hipnoză în vieţile anterioare, descrierile subiecţilor care trec mental prin aceste vieţi nu contrazic relatările persoanelor care au murit în realitate pentru câteva minute în această viaţă. Diferenţa dintre aceste două grupuri de persoane este că subiecţii sub hipnoză nu-şi amintesc experienţele morţii lor temporare. Persoanele aflate în transă profundă sunt capabile să descrie cum este viaţa după moartea fizică permanentă. Care sunt similarităţile amintirilor despre viaţa de apoi între persoanele care povestesc despre experienţele de decorporalizare ca rezultat al traumelor fizice temporare şi un subiect care-şi aminteşte sub hipnoză moartea într-o viaţă anterioară? Amândoi plutesc în jurul trupurilor într-un mod straniu, încercând să atingă obiecte solide care se dematerializează în faţa lor. Ambele tipuri de raportori spun că se simt frustraţi în încercările lor de a vorbi cu persoanele vii, care nu le răspund. Ambii afirmă că se simt traşi din locul în care au murit şi că experimentează relaxare şi curiozitate mai degrabă decât frică. Toate aceste persoane vorbesc despre un sentiment euforic de libertate şi de strălucire în jurul lor. Unii dintre subiecţii mei văd un alb strălucitor, înconjurându-i complet în momentul morţii, în timp ce alţii văd lumina strălucitoare mai departe, în continuarea unui spaţiu mai întunecat prin care sunt traşi. La această ultimă variantă se fac adesea referiri - este efectul de tunel, care a devenit bine cunoscut publicului. Al doilea caz ne va purta mai departe în experienţa morţii decât cazul 1. În context, subiectul este un bărbat sexagenar, care îmi descrie evenimentele morţii sale ca o tânără femeie, pe nume Sally, ucisă de indienii Kiowa în 1866, în timpul atacării unui tren. Deşi acest exemplu, ca şi ultimul, relatează experienţele morţii după cea mai recentă viaţă trecută, o dată particulară a morţii în istoric nu are o relevanţă deosebită, pentru că este recentă. Nu am găsit diferenţe semnificative între timpurile vechi şi cele moderne în termenii spiritului concret al lumii evocate sau a lecţiilor învăţate. Ar trebui să menţionez, de asemenea, că subiectul obişnuit aflat în transă are o capacitate supranaturală de a se concentra exact pe datele şi locurile geografice ale multor vieţi anterioare. Acest lucru este valabil şi pentru perioadele timpurii ale civilizaţiei umane, când graniţele statelor şi numele locurilor erau diferite de cele actuale. Numele anterioare, datele şi locurile ar putea să nu fie întotdeauna uşor de amintit în fiecare viaţă anterioară, dar descrierile întoarcerilor în lumea spiritelor şi ale vieţii în acea lume sunt foarte vii. Scena din cazul 2 de desfăşoară în câmpiile americane din sud chiar după ce o săgeată a lovit-o pe Sally în gât de la mică distanţă. Sunt întotdeauna atent cu scenele de moarte care implică traume violente în vieţile trecute deoarece subconştientul deseori reţine încă aceste experienţe. În acest caz subiectul a venit la mine datorită unei senzaţii neplăcute, de disconfort în gât pe care a avut-o toată viaţa. Terapia de eliberare şi deprogramarea sunt metodele obişnuite necesare în astfel de cazuri. În tot procesul de amintire a vieţilor anterioare folosesc timpul din jurul morţii pentru o trecere în revistă, o reamintire tăcută şi plasez subiectul în poziţia de observator pentru a uşura durerea şi emoţia.     Cazul 2   Dr.N: Te doare rău de la săgeată? S: Da... vârful mi-a sfâşiat gâtul... sunt pe moarte (subiectul începe să şoptească în timp ce-şi ţine mâinile la gât). Mă sufoc... Îmi curge sânge... Will (soţul) mă ţine în braţe... durerea... Îngrozitoare... acum ies... oricum, s-a sfârşit.   Notă: Sufletele îşi părăsesc adesea gazdele umane cu câteva clipe înainte de moartea propriu-zisă, când trupurile sunt în dureri mari. Cine le poate învinovăţi? Cu toate acestea, ele rămân aproape de trupul în agonie. După tehnicile de calmare, ridic acest subiect din subconştient la nivelul supraconştientului pentru trecerea la amintirile spirituale.   Dr.N: Bine, Sally, ai acceptat să fii ucisă de aceşti indieni. Ai putea să-mi descrii, te rog, senzaţia exactă pe care o simţi în momentul morţii? S: Este ca... un fel de... o forţă... care mă împinge în sus, afară din corp. Dr.N: Te împinge? Unde afară? S: Mă aruncă afară prin creştetul capului. Dr.N: Şi ce împinge afară? S: Păi, pe mine! Dr.N: Descrie-mi ce înseamnă acest „mine”. Cum arată lucrul care eşti tu ieşind din trup prin cap? S: (pauză) Ca un... punct de lumină... radiind... Dr.N: Cum radiezi tu lumină? S: De la... energia mea. Este de un alb transparent... sufletul meu... Dr.N: Şi această lumină energetică rămâne aceeaşi după ce-ţi părăseşti trupul? S: Se pare că mă măresc un pic... pe măsură ce mă mişc. Dr.N: Dacă lumina ta se intensifică, atunci cum arăţi acum? S: O coardă... ca o şuviţă... atârnând... Dr.N: Şi cum simţi, cum ţi se pare mişcarea de ieşire din trup? S: Este ca şi cum mi-aş scoate pielea... ca şi cum aş coji o banană. Îmi părăsesc trupul într-o clipire! Dr.N: Încerci un sentiment neplăcut? S: O, nu! Este minunat să te simţi atât de liber, fără nici o durere, dar... sunt... dezorientată... nu m-am aşteptat să mor... (tristeţea se strecoară în vocea clientului meu şi vreau să-l menţin concentrat asupra sufletului său pentru încă un minut, decât asupra a ceea ce se întâmplă cu trupul lui pe Pământ). Dr.N: Înţeleg, Sally. În momentul de faţă simţi o uşoară dislocare a sufletului. Acest lucru este normal, în situaţia ta, după momentele prin care tocmai ai trecut. Ascultă-mă şi răspunde-mi la întrebări. Ai spus că pluteai. Eşti în stare să te mişti liber imediat după moarte? S: Este ciudat... parcă aş fi suspendată în aer, dar care nu este aer... nu există nici o limită... nici gravitaţie... nu am greutate. Dr.N: Vrei să spui că este ca şi cum ai fi într-un fel de vid? S: Da... nimic din jurul meu nu este masă solidă. Nu există nici un obstacol de care să mă lovesc... plutesc în derivă... Dr.N: Poţi să-ţi controlezi mişcările? încotro te îndrepţi? S: Da... pot... dar ceva... mă împinge spre o formă de un alb strălucitor... este atât de luminos! Dr.N: Intensitatea albului este la fel peste tot? S: Mai luminoasă... departe de mine... este un alb puţin mai întunecat... gri... În direcţia trupului meu... (începe să plângă) oh, bietul meu corp... nu sunt încă pregătită să-l  părăsesc (subiectul se lasă înapoi în scaun ca şi când ar opune rezistenţă la ceva). Dr.N: E-n regulă, Sally, sunt lângă tine. Vreau să te relaxezi şi să-mi spui dacă forţa care te-a scos prin creştetul capului când mureai te mai trage încă şi dacă o poţi opri. S: (pauză) După ce am scăpat de trup forţa a mai slăbit. Acum simt ca un ghiont... care mă trage din trup... nu vreau să plec încă... dar este ceva care vrea să plec repede... Dr.N: Înţeleg, Sally, dar bănuiesc că afli că ai un element de control. Cum ai descrie acest lucru care te trage? S:... un fel de forţă... magnetică... dar... vreau să mai stau un pic... Dr.N: Sufletul tău poate să reziste acestei forţe care te trage, oricât doreşti? S: (pauză lungă în timp ce subiectul pare să continue o dezbatere internă cu el însuşi în viaţa anterioară, când era Sally) Da, pot, dacă chiar vreau să rămân. (Subiectul începe să plângă.) Oh, este cumplit ce-au făcut sălbaticii ăştia cu corpul meu. Rochia mea albastră este toată acoperită cu sânge... soţul meu, Will, încearcă să mă ţină în braţe şi să se lupte alături de prietenii noştri cu indienii Kiowa.   Notă: Întăresc imaginea unui scut protector în jurul acestui subiect, ceea ce este foarte important ca bază în procedurile de calmare. Sufletul subiectului Sally încă pluteşte deasupra trupului său după ce mut scena mai departe în timp, când indienii sunt alungaţi de focurile de armă din tren.   Dr.N: Sally, ce face soţul tău imediat după atac? S: Oh, e bine... nu este rănit... dar... (cu tristeţe) ţine în braţe trupul meu... şi plânge după mine... nu poate să mă ajute cu nimic, dar se pare că nu-şi dă seama încă. Sunt rece, dar îmi ţine faţa în mâini... şi mă sărută. Dr.N: Şi ce faci în clipa aceasta? S: Sunt deasupra capului lui Will. Încerc să-l consolez, vreau să simtă că dragostea mea nu s-a stins de fapt... vreau să ştie că nu m-a pierdut pentru totdeauna şi că o să-l  revăd. Dr.N: Mesajele tale ajung la el? S: Este aşa de multă durere, dar el... Îmi simte esenţa... ştiu lucrul ăsta. Prietenii noştri sunt în jurul lui... şi ne despart într-un sfârşit... vor să aranjeze vagoanele şi să pornească din nou. Dr.N: Şi ce se întâmplă acum cu sufletul tău? S: Încă rezist în faţa senzaţiei care mă trage... vreau să rămân. Dr.N: De ce? S: Ştiu că sunt moartă... dar nu sunt pregătită să-l părăsesc pe Will şi ... vreau să-i văd cum mă îngroapă. Dr.N: Vezi sau simţi vreo altă entitate spirituală în jurul tău în momentul acesta? S: (pauză) Sunt aproape... o să le văd curând... percep dragostea lor aşa cum aş vrea s-o simtă Will pe a mea... mă aşteaptă până când voi fi gata. Dr.N: Eşti în stare să-l consolezi pe Will pe măsură ce timpul trece? S: Încerc să pătrund în mintea lui. Dr.N: Şi reuşeşti? S: (pauză) Cred că... un pic... mă simte... Îşi dă scama... dragostea... Dr.N: Bine, Sally, acum o să avansăm din nou în timpul relativ. Îţi vezi prietenii din tren punându-ţi trupul în vreun fel de mormânt? S: (glasul este mai încrezător) Da, m-au îngropat. Este timpul să plec... vin după mine... mă mişc... Într-o lumină mai strălucitoare...   Contrar a ceea ce cred unii oameni, adesea sufletele sunt puţin interesate de ce se întâmplă cu trupurile lor după moartea fizică. Aceasta nu este insensibilitate faţă de situaţia lor personală şi de oamenii pe care îi lasă în urmă pe Pământ, ci doar o recunoaştere de către aceste suflete a finalităţii morţii. Ele au o dorinţă de a se grăbi în drumul lor spre frumuseţea lumii spiritelor. Cu toate acestea, multe alte suflete vor să plutească pentru câteva zile terestre deasupra locului unde au murit, de obicei după înmormântarea lor. Timpul este aparent accelerat pentru suflete şi zilele pe Pământ pot fi doar minute pentru ele. Există o mulţime de motive pentru sufletul care zăboveşte. De exemplu, cineva care a fost asasinat sau ucis brusc, într-un accident, cel mai adesea nu vrea să plece imediat. Cred că aceste suflete sunt frecvent perplexe sau mânioase. Sindromul sufletului plutitor este adevărat în mod special în cazul morţii persoanelor tinere. Desprinderea bruscă de forma umană, chiar şi după o lungă suferinţă, şochează totuşi sufletele obişnuite şi acest lucru ar putea să le facă să respingă ideea plecării în momentul morţii. Şi pentru suflete intervalul normal de trei-cinci zile de aranjamente funerare, este simbolic. Sufletele chiar nu au o curiozitate bolnăvicioasă să se vadă îngropate, deoarece emoţiile din lumea spiritelor nu sunt la fel cu cele trăite aici, pe Pământ. Şi totuşi, găsesc că entităţile spirituale apreciază respectul acordat memoriei vieţii lor fizice de către rudele în viaţă şi prieteni. Aşa cum am văzut în ultimul caz, există un motiv principal pentru care multe spirite nu vor să părăsească imediat locul morţii lor fizice. Acest lucru vine din dorinţa de a veni să-i sprijine mental pe cei iubiţi înainte de a avansa în lumea spiritelor. Aceia care tocmai au murit nu sunt răvăşiţi de moartea lor, deoarece ei ştiu că cei ramaşi pe Pământ îi vor vedea din nou în lumea spiritelor şi, probabil, mai târziu, în alte vieţi. Pe de altă parte, cei îndoliaţi simt că au pierdut pe cineva iubit pentru totdeauna. În timpul hipnozei, subiecţii mei îşi amintesc frustrarea că nu au fost în stare să-şi folosească eficient energia pentru a atinge mental o persoană care a fost nereceptivă datorită şocului şi durerii. Trauma emoţională la cei vii poate să le copleşească minţile într-o aşa măsură, încât capacitatea lor mentală de a comunica astfel cu spiritele să fie inhibată. Când un suflet plecat recent găseşte totuşi o cale de a aduce consolarea celor vii, chiar dacă pentru scurt timp, acesta este de obicei satisfăcut şi vrea apoi să se îndepărteze repede de planul astral al Pământului. Am avut un exemplu tipic de consolare spirituală în propria viaţă. Mama mea a murit subit în urma unui atac de cord. În timpul serviciului funerar, sora mea şi cu mine eram atât de trişti, încât minţile noastre amorţiseră în timpul ceremoniei. După câteva ore ne-am întors în casa goală a mamei cu soţii şi soţiile noastre şi am hotărât că aveam nevoie să ne odihnim. Probabil că şi eu şi sora mea atinseserăm starea de receptivitate Alfa cam în acelaşi timp. Apărând în două camere separate, mama a pătruns în subconştientul nostru ca o adiere albă de vis deasupra capetelor. Venind spre noi, a zâmbit, arătându-ne că accepta moartea şi că îi era bine în acel moment. Apoi s-a îndepărtat plutind. Acest act, care a durat doar câteva secunde, a fost o formă plină de sens de închidere, făcându-ne pe amândoi să cădem într-un somn adânc în starea Delta. Putem simţi prezenţa consolatoare a spiritelor celor pe care i-am pierdut, în special în timpul funeraliilor sau după funeralii. Pentru ca această comunicare spirituală să treacă dincolo de marea durere, este necesar să încercăm să ne relaxăm şi să ne golim mintea, măcar pentru perioade scurte. În aceste momente receptivitatea noastră la o experienţă paranormală este mai deschisă mesajelor de dragoste, iertare, speranţă, încurajare şi asigurării că cel iubit se află într-un loc mai bun. Când o văduvă cu copii mici îmi spune, „O parte din soţul meu defunct vine la mine în clipele grele”, o cred. Clienţii mei îmi relatează că, în calitate de spirite, sunt în stare să-i ajute pe cei de pe Pământ să-şi conecteze mintea la însăşi lumea spiritelor. Aşa cum s-a afirmat în mod înţelept, oamenii nu pleacă pentru totdeauna atât timp cât cei rămaşi pe Pământ îşi amintesc de ei. În următoarele capitole vom vedea cum memoria specifică este o reflectare a propriului nostru suflet, în timp ce amintirile colective sunt atomi de energie pură pentru toate spiritele. Moartea nu ne rupe legătura continuă cu sufletul nemuritor al acelora pe care îi iubim, doar pentru că ei şi-au pierdut personalitatea fizică a trupului muritor. Chiar dacă au multe activităţi, aceste suflete plecate dintre noi încă mai pot să vină dacă sunt chemate. Câteodată, un spirit tulburat nu vrea să părăsească Pământul după moartea fizică. Acest fapt se datorează unei probleme nerezolvate care a avut un impact serios asupra conştiinţei sale. În aceste cazuri anormale ajutorul vine de la entităţile superioare şi iubitoare care le asistă pe acestea, din partea cealaltă, în procesul de adaptare. De asemenea, avem mijloacele de a ajuta spiritele tulburate şi lăsându-le pe Pământ. Voi vorbi mai mult despre sufletele tulburate în Capitolul patru, dar enigma fantomelor descrise în cărţi şi în filme a fost exagerată foarte mult. Cum ar trebui să ne pregătim cel mai bine pentru propria noastră moarte? Viaţa ne poate fi lungă sau scurtă, putem fi bolnavi sau sănătoşi, dar vine vremea aceea când toţi trebuie să dăm ochii cu moartea în felul în care ne este sortit. Dacă am suferit mult timp de o boală incurabilă, este timp să ne pregătim cum trebuie, o dată ce au trecut fazele de şoc, de negare şi de depresie. Mintea noastră va parcurge însă un drum mai scurt prin această evoluţie progresivă atunci când moartea vine subit. Pe măsură ce sfârşitul vieţii noastre fizice se apropie, fiecare dintre noi are capacitatea de a se contopi cu conştiinţa noastră înaltă. Moartea este cea mai uşoară perioadă din vieţile noastre pentru conştientizarea spirituală, când ne putem simţi sufletul conectat la eternitatea timpului. Cu toate că există oameni muribunzi care consideră că acceptarea este mult mai grea decât resemnarea, cei care îngrijesc de aceştia spun că cei mai mulţi ajung spre sfârşit la o detaşare împăcată. Cred că oamenilor muribunzi li se permite accesul la o cunoaştere supremă a conştiinţei eterne şi acest lucru este adesea reflectat de feţele lor. Mulţi dintre aceştia îşi dau seama că un ceva universal îi aşteaptă dincolo şi că o să fie bine. Muribunzii trec printr-o metamorfoză de separare a sufletelor lor de un trup adoptat. Oamenii asociază moartea cu pierderea forţei vitale, când în realitate este tocmai invers. Prin moarte ne pierdem trupul, dar energia noastră vitală şi eternă se uneşte cu forţa unui suprasuflet divin. Moartea nu este întuneric, ci lumină. Clienţii mei susţin că, după ce îşi amintesc de experienţele morţilor anterioare, sunt atât de inundaţi de libertatea redescoperită în trupurile lor Pământeşti, încât devin nerăbdători să pornească în călătoria lor spirituală spre un loc liniştit şi familiar. În cazurile ce urmează, vom vedea cum este viaţa de după moarte.       2 Poarta spre lumea spiritelor   TIMP de mii de ani oamenii din Mesopotamia au crezut că porţile de intrare şi de ieşire din ceruri se află la capetele opuse ale marii curburi a Căii Lactee numită Râul Sufletelor. După moarte, sufletele trebuie să aştepte ridicarea porţii Săgetătorului şi echinocţiul de toamnă, când ziua şi noaptea sunt egale. Reîncarnarea înapoi pe Pământ ar putea avea loc numai în timpul echinocţiului de primăvară, ieşind prin constelaţia Gemenilor pe timp de noapte. Subiecţii îmi spun că migrarea sufletelor este, în realitate, mult mai uşoară. Efectul de tunel pe care îl trăiesc atunci când părăsesc Pământul este portalul spre lumea spiritelor. Cu toate că sufletele îşi părăsesc trupurile repede, se pare că intrarea în lumea spiritelor este un proces atent măsurat. Mai târziu, când ne întoarcem pe Pământ într-o altă viaţă, drumul înapoi este descris ca fiind mult mai rapid. Amplasarea tunelului în raport cu Pământul variază în relatările subiecţilor mei. Unele dintre persoane îl văd imediat după moarte deschizându-se chiar deasupra trupurilor lor, în timp ce alţii afirmă că se mişcă chiar deasupra Pământului înainte de a intra în tunel. Cu toate acestea, în toate cazurile, scurgerea timpului până se ajunge la acest pasaj este neglijabilă odată ce sufletul părăseşte Pământul. Iată observaţiile altei persoane aflate în acest loc al spiritelor.     Cazul 3   Dr.N: Acum îţi părăseşti trupul. Te vezi mişcându-te din ce în ce mai departe de planul Pământului. Spune-mi ce ţi se întâmplă. S: La început... era foarte luminos... aproape de Pământ... acum este un pic mai întunecat, deoarece am intrat într-un tunel. Dr.N: Descrie-mi acest tunel. S: Este... o deschizătură goală şi întunecoasă... şi la celălalt capăt se află un cerc mic de lumină. Dr.N: Bine, şi pe urmă ce se întâmplă cu tine? S: Simt o smucitură.. ceva mă trage uşor... cred că trebuie să plutesc prin tunelul ăsta... şi aşa şi fac. Este mai mult gri decât Întuneric, deoarece cercul luminos se măreşte în faţa mea. Este ca şi cum... (clientul se opreşte) Dr.N: Continuă. S: Sunt invitată să avansez... Dr.N: Lasă cercul de lumină să se mărească în faţa ta la capătul tunelului şi explică-mi în continuare ce ţi se întâmplă. S: Cercul de lumină se lărgeşte foarte mult şi... am ieşit din tunel, este un fel de... lumină ca un nor... o ceaţă luminoasă. Şi trec prin ea. Dr.N: Când ieşi din tunel ce mai ai în minte, în afara lipsei de claritate vizuală absolută? S: (subiectul coboară vocea) Este aşa de... nemişcat... este un loc atât de liniştit... sunt în locul unde stau spiritele... Dr.N: Mai ai vreo impresie în acest moment, ca suflet? S: Gândul! Simt... puterea gândului peste tot în jurul meu... Eu... Dr.N: Relaxează-te complet şi lasă-ţi impresiile să-ţi vină uşor în timp ce îmi relatezi tot ce ţi se întâmplă. Continuă, te rog. S: Este greu de pus în cuvinte. Simt... gânduri de dragoste... de prietenie... empatie... şi totul este combinat cu... anticiparea... e ca şi cum ceilalţi... m-ar aştepta. Dr.N: Ai vreun sentiment de siguranţă, sau eşti un pic speriată? S: Nu sunt speriată. Când mă aflam în tunel eram mai mult... dezorientată. Da, mă simt în siguranţă... sunt conştientă de gândurile care vin la mine... care au grijă de mine... mă hrănesc. Este ciudat, dar în jurul meu s-a înţeles cine sunt şi de ce mă găsesc acum aici. Dr.N: Vezi vreo dovadă în jurul tău? S: (pe ton scăzut) Nu, doar o simt - pretutindeni este o armonie a gândurilor. Dr.N: Ai menţionat existenţa în jurul tău a unei substanţe ca un nor chiar după ce ai părăsit tunelul. Te afli într-un cer deasupra Pământului? S: (pauză) Nu - nu arată aşa - dar se pare că plutesc printr-o materie ca un nor, care este diferită de Pământ. Dr.N: Poţi vedea Pământul? Este sub tine? S: Probabil, dar nu l-am mai văzut de când am intrat în tunel. Dr.N: Simţi că eşti încă legată de Pământ printr-o altă dimensiune, poate? S: Posibil, da. În mintea mea Pământul pare aproape... şi mă simt încă legată de Pământ... dar ştiu că sunt într-un alt spaţiu. Dr.N: Ce ai mai putea să-mi spui despre locul în care te afli acum? S: Este încă un pic... Înceţoşat... dar plec de aici.   Acest subiect, fiind purtat prin experienţa morţii şi prin tunel, continuă să se adapteze mental, cu calm, la starea ei de decorporalizare în timp ce avansează în lumea spiritelor. După o anumită nesiguranţă iniţială, primele ei impresii relatate reflectă un sentiment ademenitor de stare de bine. Această stare este comună la subiecţii mei. O dată trecute prin tunel, sufletele noastre au ajuns dincolo de prima poartă în călătoria lor spre lumea spiritelor. Cei mai mulţi îşi dau seama acum că nu sunt chiar morţi, ci că doar au scăpat de povara unui trup Pământesc care a murit. O dată cu această conştientizare vine şi acceptarea în diverse grade, în funcţie de suflet. Unii subiecţi privesc în jur cu uimire continuă, în timp ce alţii sunt mai realişti în relatările despre cele văzute. Foarte mult depinde de maturitatea lor şi de experienţele recente de viaţă. Cel mai comun tip de reacţie pe care îl aud este un suspin de eliberare urmat de ceva de genul: „Oh, minunat, sunt din nou acasă în locul acesta superb”. Există unele suflete înalte care ies atât de repede din trup, încât o mare parte din ceea ce descriu în acest loc apare ca o ceaţă, în timp ce sufletele în cauză se îndreaptă spre destinaţiile lor spirituale. Acestea sunt argumentele pro şi, după părerea mea, ele formează o minoritate distinctă pe Pământ. Sufletele obişnuite nu se mişcă atât de repede şi unele sunt foarte ezitante. Dacă eliminăm cazurile rare ale spiritelor foarte tulburate care se luptă să rămână legate de trupurile lor moarte, cred că sufletele tinere cu mai puţine vieţi anterioare sunt acelea care rămân ataşate de mediul Pământesc după moarte. Cei mai mulţi dintre subiecţii mei îmi relatează că, în timp ce ies prin gura tunelului, lucrurile sunt neclare pentru o perioadă de timp. Cred că aceasta se datorează densităţii celui mai apropiat plan astral care înconjoară Pământul, numit de teosofi kamaloka. Următorul caz descrie această zonă din perspectiva unui client mult mai analitic. Sufletul acestei persoane dovedeşte o putere observaţională considerabilă de înţelegere a formei, culorilor şi a nivelurilor vibraţionale. În mod normal, asemenea descrieri fizice grăitoare ale clienţilor mei din adâncul lumii spiritelor apare după ce aceştia se obişnuiesc cu mediul.