Recent Posts
Posts
HENRIK IBSEN O CASĂ DE PĂPUŞI PIESA IN TREI ACTE (1879)   Personajele   ACTUL I   AVOCATUL HELMER NORA, soţia lui DOCTORUL RANK DOAMNA LINDE AVOCATUL KROGSTAD CEI TREI COPII AI LUI HELMER ANNE-MARIE, bonă la soţii Helmer SERVITOAREA UN COMISIONAR   (Acţiunea se desfăşoară în locuinţa familiei Helmer). (Un interior confortabil, mobilat cu gust, fără însă a fi lu­xos. In dreapta, în fund, o uşă dă în antreu ; o altă uşă în fund, la stînga, dă în biroul lui Helmer. Intre aceste două uşi, un pian. In mijlocul peretelui din stînga, o uşă şi mult mai în faţă, spre scenă, o fereastră. Lîngă fereastră, o masă rotundă cu fo­tolii şi o, canapeluţă. Pe peretele din dreapta, ceva mai spre fund, o uşă şi, pe acelaşi perete, mai spre primul plan, un şemineu cu două fotolii şi un balansoar în faţă. între şemineu şi uşa la­terală, o măsuţă. Pe pereţi, gravuri de aramă. O etajeră cu obiecte de porţelan şi alte bibelouri ; o bibliotecă micuţă cu cărţi legate luxos. Covoare pe podea ; foc în sobă. Zi de iarnă. Se aude soneria în antreu ; apoi cum se deschide uşa. Nora intră în cameră, fredonînd voioasă ; e îmbrăcată cu pălărie şi palton ; duce multe pachete, pe care le aşază pe masa din dreapta. Lasă după ea iişa de la antreu deschisă. Se vede prin uşa des­chisă un comisionar aducînd un pom de Crăciun şi dînd un coş servitoarei care a deschis.) NORA : Helene, ascunde pomul de Crăciun. In nici un caz să nu-1 vadă copiii pînă deseară, cînd va fi împodo­bit. (Către comisionar, scoţîndu-şi portmoneul.) Cît face ? COMISIONARUL : Cincizeci de ore. NORA : Poftim o coroană. Nu, păstrează restul. (Comisionarul mulţumeşte şi pleacă. Nora închide uşa. Continuă să zîmbească plină de mulţumire în timp ce-şi scoate paltonul şi pălăria. Scoate din bu- ililM'l zunar o pungă cu praline şi mănîncă vreo două ; pe urmă, se apropie cu precauţie şi ascultă la uşa birou­lui lui Helmer.) A, e acasă. (Fredonează   din  nou,   îndreptîndu-se  spre  masa din dreapta.) HELMER (din camera lui) : Cine ciripeşte acolo ? Cio-cîrlia mea ? NORA  (pe cale să deschidă un pachet) : Da, ea e. HELMER : Şi cine zburdă pe-acolo ? Veveriţa mea ? NORA : Da. HELMER : Cînd s-a întors veveriţa mea ? NORA : Chiar acuma. (Bagă punga de praline în bu­zunar şi se şterge la gură.) Torvald, vino să vezi ce cum­părături am făcut. HELMER : Nu mă deranja. (îndată apoi deschide uşa şi priveşte avînd încă tocul în mină.) Cumpărături ? Asta numeşti tu cumpărături ? Atîtea ? Rîndunica mea, cum scapă în oraş, iarăşi aruncă banii pe fereastră. NORA : Dar, Torvald, anul acesta putem şi noi să fa­cem un pic de lux. Este primul nostru Crăciun fără eco­nomii. HELMER : Bine, bine, dar nici risipă nu putem face. NORA : Sigur, Torvald, însă un pic tot putem risipi, nu-i aşa ? Numai un pic. Tu o să ai acum un salariu mare, o să ai mulţi, mulţi bani. HELMER : Da, dar numai după Anul Nou. Şi-apoi, am de aşteptat trei luni pînă la primul salariu. NORA : Ei ! Pînă atunci o să ne împrumutăm. HELMER : Nora ! (Se apropie de ea şi o trage de ure­che în glwnă.) Veşnic nechibzuită ! Presupune că astăzi mă împrumut cu o mie de coroane, pe care tu o să le ri­sipeşti în săptămîna Crăciunului, iar eu ... de Anul Nou, mă pomenesc cu o cărămidă-n cap şi... gata. NORA (astupîndu-i gura) : Ei ! Nu fi atît de  sinistru. HELMER : Bine, dar să presupunem că aşa s-ar întîm- pla ; atunci ? NORA : Dacă s-ar întîmpla aşa, mi-ar fi perfect indife­rent dacă am sau nu datorii. HELMER : Dar oamenii de la care m-am împrumutat ? NORA : Aia ? Cine şi-ar mai bate capul cu ei ? Nişte străini ! HELMER : Nora, Nora, gîndeşti ca o femeie ! Să fim serioşi, Nora, tu îmi cunoşti părerile în privinţa asta ! Nici un împrumut. înrobit, ba chiar şi mai rău, e căminul clădit pe datorii. Pînă astăzi ne-am ţinut bine ; tot aşa trebuie să ne ţinem şi în puţinul timp ce mai avem de rezistat. NORA (se duce Ungă sobă, cu jaţa spre aceasta) : Da, da, cum vrei tu, Torvald. HELMER (apropiindu-se de ea) : Dar ce văd ? Micuţa ciocîrlie nu trebuie să-şi lase aripioarele în jos. Veveriţa mea s-a îmbufnat ? (Scoate portofelul) Nora, ce crezi că am aici ? NORA (întorcîndu-se repede) : Bani ! HELMER : Ia-i ! (ti dă cîteva bancnote). Doamne, doar înţeleg şi eu că de Crăciun sînt destule cheltuieli într-o casă. NORA (numărînd) : Zece ... douăzeci... treizeci... patruzeci. O, mulţumesc, mulţumesc, Torvald ; o să-mi ajungă mult timp. HELMER : Da, aşa şi trebuie să faci. NORA : Da, da, aşa am să fac. Vino acum să-ţi arăt tot ce-am cumpărat. Şi cît de ieftin ! Uite, aici sînt haine noi pentru Ivan  şi o sabie. Aici, un cal şi o trompetă pentru Bob. Şi aici e păpuşa cu pătuţul ei, pentru Emmy ; le-am luat de la solduri ; ea, oricum, tot le face bucăţele. Şi aici am stofă de rochie şi lenjerie pentru bonă ; bătrîna Anne-Marie ar merita mult mai mult. HELMER : Dar în pachetul acela ce e ? NORA {precipitat) : Torvald, nu ! Nu trebuie să vezi pînă deseară !          v IlilM'll HELMER : Aha ! Dar spune-mi acuma, tu, risipitoare mică, pentru tine te-ai gîndit să cumperi ceva ? rezonabil şi care ar putea să-ţi facă plăcere ... NORA : Nu ştiu ce mi-aş dori. Dar, stai, ştii ce ? ... HELMER :Ei? NORA (jucîndu-se cu nasturii hainei lui, fără să-l pri­vească) : Dacă ai vrea să-mi faci ceva, ai putea să ... ai putea . . . HELMER : Ei, hai, spune o dată. NORA (precipitat) : Ai putea să-mi dai bani, Torvald. Doar atît cît nu te-ar stînjeni de loc ; i-aş păstra şi voi vedea pe urmă ce-mi cumpăr. HELMER : Dar bine, Nora, totuşi... NORA : Ba da, fă cum te rog, dragă Torvald ; te rog mult de tot. Aş putea să pun banii într-un plic frumos de hîrtie poleită şi să-i atîrn în pomul de Crăciun. N-ar fi drăguţ ? HELMER : Cum se cheamă păsărică aia nesocotită ? NORA : Da. Ştiu, sticlete. Dar fă cum te rog eu, Tor­vald ; aşa o să am tot timpul să mă gîndesc cum i-aş putea folosi mai bine. Vezi ce cuminte sînt ? Nu ? HELMER (zîmbind) : Da ! Sigur, dar asta numai dacă realmente ai fi în stare să-i păstrezi, şi-apoi dacă în adevăr ţi-ai cumpăra ceva pentru tine. Numai că banii se vor irosi în casă pe tot felul de fleacuri, şi pînă la urmă tot eu va trebui să-i scot din buzunar. NORA : Nu-i aşa, Torvald. HELMER : Măcar de-ar fi aşa, unica şi draga mea Nora. (Cuprinzînd-o de talie.) Sticleţelului meu scump îi trebuie mulţi, mulţi bani. E de necrezut cît de costisitor este pen­tru un bărbat un sticleţel ca tine. NORA : Cum poţi să spui asta ? Eu economisesc cît pot. HELMER (rîzînd) : Da, ai spus foarte bine : cît poţi. Numai că nu poţi de loc. NORA (fredonînd şi zîmbind cu aer satisfăcut) : Hm, ar trebui să ştii cît de multe cheltuieli avem noi, ciocîrliile şi veveriţele, Torvald. HELMER : Eşti o micuţă bizară. Exact ca tatăl tău. Te zbaţi în fel şi chip să pui mîna pe bani ; dar îndată ce-i ai, îţi şi alunecă printre degete ; niciodată nu ştii ce-ai -făcut cu'ei. Ce să-i faci ? Ce să-i faci ? Trebuie să te ia omul aşa cum eşti. Asta ai moştenit-o prin sînge, Nora. Da, da. Ereditatea. NORA : Ah, aş dori să fi moştenit multe din calită­ţile tatii. HELMER : Eu însă nu te-aş dori niciodată altfel» Fii cum eşti acuma, dulcea şi mica mea ciocîrlie. Dar ascultă, am impresia că e ceva suspect, bizar cu tine. NORA : Aşa par ? HELMER : Desigur. Uită-te drept în ochii mei. NORA (privindu-l) : Ei ? HELMER (ameninţînd cu degetul) : Nu cumva mica mea gurmandă a făcut azi ravagii pr-in magazine ? NORA : Vai, cum poate să-ţi treacă asta prin minte ? HELMER : Spune drept : gurmanda mea n-a dat o raită pe la cofetărie ? NORA : Nu, crede-mă, Torvald. HELMER : Nici măcar cîteva dulciuri ? -     .NORA : Nu, absolut de loc. HELMER : Nici ceva praline ? NORA : Nu, Torvald, zău, te asigur. HELMER : Lasă, lasă, bineînţeles, am glumit. NORA (ducîndu-se spre masa din dreapta) : Dar nici nu mi-ar -trece prin minte să fac ceva împotriva voinţei tale. HELMER : O, asta o ştiu prea bine ; de altfel, mi-ai şi promis. (Apropiindu-se de ea.) Hai, păstrează-ţi micile tale secrete, scumpă Nora. Deseară, cînd se va aprinde pomul, ştiu că o să le scoţi tu la iveală. NORA : N-ai uitat, sper, să-l inviţi pe doctorul Rank ? HELMER : Ah, ce minunat să te ştii stăpîn pe o situa­ţie sigură, să ai venituri mai mult decît suficiente. Nu-i aşa că aceste gînduri îţi dau o mare satisfacţie ?
Hedda Gabler piesă în patru acte (1890)   Personajele JoRGEN   TESMAN,    bursier,   studiază    Istoria Culturii. DOAMNA HEDDA TESMAN, soţia lui. DOMNIŞOARA JULIANE TESMAN, mătuşa lui. DOAMNA ELVSTED. ASESORUL BRACK. EILERT L0VBORG. BERTE, servitoarea familiei Tesman. (Acţiunea se petrece în vila Tesman,  in partea de vest a oraşului.)   Actul  I   (Un salon spaţios, mobilat cu mult gust, decorat în culori închise. Pe peretele din fund, des­chizătura largă a unei uşi, ale cărei draperii sînt date în lături. Această deschizătură dă spre o odaie mai mică, mobilată în acelaşi stil. Pe peretele din dreapta al salonului, o uşă cu două canaturi, care dă în vestibul. Pe peretele opus, la stînga, un glas-vand care are, de asemenea, draperiile date deopar­te. Prin geamuri se vede o parte din terasa acoperită, şi pomii al căror frunziş are culorile toamnei. în faţă, o masă ovală, acoperită cu un covor şi scaune de jur împrejur. In faţa peretelui din dreapta, o sobă lată de faianţă, în culoare închisă, un fotoliu cu spătarul înalt, un scăunel pentru picioare cu o pernă pe el şi două taburete. In fund, în colţul din dreapta, o canapea colţar şi o măsuţă rotundă. Mai în faţă, la stînga, la o mică depărtare de perete, o sofa. După glasvand, un pian. De ambele părţi ale portierei din fund, etajere cu bibelouri de teracotă şi majolică. Sprijinite de peretele din fund al ce­leilalte odăi, se văd o canapea, o masă şi cîteva scaune. Deasupra acestei canapele, atîrnă portre­tul unui bărbat frumos, mai în vîrstă, în uniformă de general. Deasupra mesei, un lustru cu glob mat, lăptos. De jur împrejurul salonului sînt o mulţime de buchete de flori, aşezate în vaze şi glastre. Alte buchete sînt puse pe mese. Podelele ambelor odăi, acoperite cu covoare groase. Lumină de dimineaţă. Soarele străluceşte prin uşa glasvandului. Domnişoara Tesman — cu pălărie şi umbrelă — intră venind din vestibul, urmată de Berte, care poartă un buchet învelit în hîrtie. Domnişoara Tesman este o femeie de aproximativ 65 de ani, agreabilă, cu un aer binevoitor; îmbrăcată simplu dar îngrijit, într-un taior gri. Berte este o slujnică în vîrstă — cu o expresie şi cu o înfăţişare elosvente pentru pro­venienţa ei rurală.) DOMNIŞOARA TESMAN (se opreşte în faţa uşii, ascultă şi spune cu vocea scăzută) Nu, zău! Am impresia că încă nu s-au sculat! BERTE (tot cu voce scăzută) Păi, eu ce vă spusei, dom­nişoară? Gîndiţi-vă şi dumneavoastră: vaporul a sosit abia az-noapte, tîrziu de tot... Ei, şi după aia! Isuse! Cît a mai stat doamna pînă să se culce: a despachetat şi a tot despa­chetat. DOMNIŞOARA TESMAN Da, da, lasă-i să se odihnească bine. Dar barem să dea de aer proaspăt cînd or intra aici. (Se duce la uşa cu glasvand şi o deschide larg.) BERTE (lingă masă, încurcată, cu buchetul în mină) Să mă bată Dumnezeu dacă mai găseşti vreun locşor aici, unde să mai pui ceva... Eu zic că pot să-1 pun aici,'domni-şoară!  (Pune buchetul In faţă, pe pian.) DOMNIŞOARA TESMAN Va să zică, iată-te acum la noii tăi stăpîni, draga mea Berte. Dumnezeu mi-e martor că mi-a venit mai mult decît greu să mă lipsesc de tine... BERTE (gata să plîngă) Da eu, domnişoară! Eu ce să mai zic? Ani şi ani de zile, am mîncat opîinebună în casa dumneavoastră! DOMNIŞOARA TESMAN Trebuie să privim totul cu înţe­lepciune, Berte. Nu avem altceva de făcut. Ăsta-i adevărul. Jergen trebuie să te aibă aici, la el în casă. Are nevoie de tine. Tu eşti obişnuită de mult să-i porţi de grijă; era un copil, un băieţel, cînd l-ai cunoscut. BERTE Da, domnişoară, da ce greu îmi vine cînd mă gîndesc la dînsa... Bolnavă, sărăcuţa, şi neajutorată, sără­cuţa de dînsa... Acum asta-i mai lipsea: fată nouă în casă. Păi credeţi că aia o să se priceapă?... Vă spun eu, n-o să se priceapă niciodată să facă totul aşa cum trebuie, ca să mul­ţumească un om bolnav... DOMNIŞOARA TESMAN Ah, o voi instrui eu cum tre­buie. Şi pe urmă, n-o s-o las să muncească singură: tot ce o să fie mai greu, eu o să fac. înţelegi? Aşa că poţi fi liniş­tită, dragă Berte: va fi bine îngrijită, biata mea soră. BERTE Da, dar mai e ceva, domnişoară. Să vă spui drept, mă tem că n-am să fiu în stare, poate, să fac totu', asa cum trebuie ca să-i fie chiar pe plăcu' doamnei... DOMNIŞOARA TESMAN Ei, Dumnezeule! La început, poate să fie ba una, ba alta, care să... BERTE Sigur, dînsa trebuie că e foarte pretenţioasă... DOMNIŞOARA TESMAN îţi poţi închipui! Fiica gene­ralului Gabler! Şi cum a fost ea învăţată să trăiască, în timp ce generalul mai era în viaţă! îţi mai aduci aminte cînd trecea călare pe şosea, împreună cu tatăl ei? în costu­mul ei negru de călărie! Şi cu pană la pălărie! BERTE Tocmai la asta mă gîndeam şi eu... Dar nu, zău, nu mi-ar fi putut trece niciodată prin minte că din dînsa şi din domnul candidat ar putea să iasă vreodată o pereche... DOMNIŞOARA TESMAN Nici eu! Da... adevărat... A, Berte! Bine că mi-am amintit! De-aci înainte, nu trebuie să-i mai spui lui Jorgen: „domnule candidat". Trebuie să-i spui „domnule doctor". BERTE Da, şi despre asta a vorbit doamna cea tînără, chiar de cum a intrat pe uşă—azi-noapte. Aşa să fie, dom­nişoară? DOMNIŞOARA TESMAN Nici mie nu mi-ar fi venit sa cred, dar aşa-i! închipuieşte-ţi, Berte, l-au făcut doctor, acolo în străinătate. Acum, în timpul călătoriei din care s-a întors, înţelegi? Habar n-am avut nici eu, pînă nu am aflat-o chiar din gura lui... El mi-a povestit jos, la debarcader... BERTE Ei, da, dînsul e foarte isteţ... Poate să se facă orice dacă vrea, pînă şi doctor! Dar, spui drept, chiar asta n-aş fi crezut, că o să se apuce, aşa, deodată, să tămă-duiască oameni... DOMNIŞOARA TESMAN Nu, nu doctor aşa cum ai înţeles tu... (Dînd din cap cu importanţă.) De altfel, s-ar putea întîmpla ca foarte curînd să ajungă ceva mai impor­tant şi să trebuie să-i spui într-un fel şi mai impunător. BERTE Nu se poate! Şi ce fel de ceva o să fie, domni­şoară? DOMNIŞOARA TESMAN (serios) Ei, cred şi eu că ai vrea să ştii! (Cu emoţie.) Ah! Doamne, Dumnezeule, de-ar putea răposatul Jochum să vadă de-acolo, din groapă, ce-a ieşit din băieţelul lui! (Privind împrejur.) Ascultă, Berte, dar ce ţi-a venit? De ce ai scos husele de pe toate mobilele? BERTE Doamna mi-a spus să le scot. Zicea că nu poate suferi să vadă învelitori pe scaune. DOMNIŞOARA TESMAN Asta înseamnă că au de gînd să-şi petreacă vremea, zi de zi, aici, în casă. BERTE Da, aşa se pare... Cred că mai ales doamna vrea aşa... Că dînsul nu spunea nimic... (Jorgen Tesman intră dinspre partea dreaptă a odăii din fund, fredonînd şi ducind cu el un cufăr gol şi deschis. Este un bărbat cu aspect tineresc, In vîrstă de 35 de ani, de statură mijlocie, cam plinuţ, cu o fală deschisă, rotundă şi cu o expresie de satisfacţie. Are părul şi barba blonde. Poartă ochelari, o haină de casă comodă şi cam  uzată.) DOMNIŞOARA TESMAN Bună dimineaţa, Jorgen! TESMAN (din prag) Mătuşa Julle! (Se îndreaptă spre ea, îistrînge mina.) Vai! Ai bătut drumul tocmai pînă aici, afară din oraş, şi încă la o oră atît de matinală! Aşa-i? DOMNIŞOARA TESMAN Da, închipuieşte-ţi că voiam să ştiu şi eu ce mai e pe-aici. TESMAN Bine, dar după o noapte în care te-ai culcat atît de tîrziu... DOMNIŞOARA TESMAN Asta, zău, n-are nici o impor­tanţă ! TESMAN Sper, barem, că ai ajuns cu bine de la debar­cader? Aşa-i? DOMNIŞOARA TESMAN Da, mulţumesc lui Dumnezeu, am ajuns cu bine. Asesorul a fost atît de drăguţ şi m-a con­dus pînă la uşă. TESMAN Ne-a părut rău că n-am putut să te luăm în trăsură cu noi. Dar ai văzut şi tu: Hedda avea atîtea cutii pe care trebuia să le cărăm. DOMNIŞOARA TESMAN Da, ar fi fost greu cu toate cutiile alea... Erau foarte multe, într-adevăr... BERTE (către Tesman) Ar trebui poate să intru şi s-o întreb pe doamna dacă n-are nevoie de mine... TESMAN Nu, mulţumesc, Berte, las-o... A spus că dacă are nevoie de tine, te sună. BERTE (către Tesman) Bine, bine! TESMAN Uite, ia cufărul ăsta. BERTE (luîndu-l) îl urc  în pod. (Iese pe uşa care dă în vestibul.) TESMAN Ei, ce spui, mătuşă: cufărul ăsta pe care l-ai văzut era plin, îndesat cu hîrtii; este de necrezut cîte am putut aduna şi copia de prin toate arhivele pe care le-am răscolit. Lucruri vechi, extraordinare, despre care nimeni pe lume n-ar fi ştiut ce să înceapă cu ele. DOMNIŞOARA TESMAN Da, da, nu ţi-ai pierdut vre­mea, Jergen, în timpul călătoriei de nuntă. TESMAN Nu, asta sigur n-aş putea-o spune!... Dar scoate-ţi  pălăria,   mătuşico.   Lasă-mă  să-ţi desfac   funda. Aşa-i? DOMNIŞOARA TESMAN (în timp ce el o ajută) Sfinte Dumnezeule, nu te-ai schimbat: te porţi cu mine la fel cum te purtai pe vremea cînd stăteai la noi în casă. TESMAN (se întoarce şi învîrteşte pălăria în mină) Nu, zău, ce pălărie drăguţă şi impunătoare ţi-ai pus! DOMNIŞOARA TESMAN Pe asta am cumpărat-o mai mult pentru că m-am gîndit la Hedda... TESMAN La Hedda? Aşa-i? DOMNIŞOARA TESMAN 'Da, ca să nu-i fie ruşine cu mine, dacă s-ar întîmpla să mergem împreună pe stradă. TESMAN (mîngîind-o uşor pe obraz) Eşti grozavă, mătuşă Julle, la toate te gîndeşti! (Punînd pălăria pe unul din scaunele de Ungă masă.) Şi-acum, hai să ne aşezăm noi doi, aici, pe canapea şi să stăm puţin de vorbă pînă ce vine Hedda.   (Se aşază. Ea pune umbrela pe colţul canapelei.) DOMNIŞOARA TESMAN (luîndu-i amîndouâ mîinile şi privindu-l) Ce fericire că eşti aici, că te am din nou în faţa ochilor, Jorgen! Pe tine, băieţelul drag al răposatului nos­tru Jochum... TESMAN Şi eu sînt fericit că te revăd, mătuşă Julle. Tu doar mi-ai ţinut loc şi de tată şi de mamă. DOMNIŞOARA TESMAN Da, ştiu bine că întotdeauna vei ţine la bătrînele tale mătuşi. TESMAN Am auzit că nu-i merge de loc mai bine mă-tuşii  Rina. Aşa-i?  
Femeia mării Piesă în cinci acte (1888) Personajele Doctorul WANGEL, medicul districtului. Doamna ELLIDA WANGEL, a doua soţie a  lui. BOLETTE /  HILDE, preadolescentă   fiicele lui din prima căsătorie. Profesorul ARNHOLM. LYNGSTRAND. BALLESTED. Un străin.     Tineret din oraş. Turişti. Sezonişti.   (Acţiunea se petrece vara, intr-un mic oraş de fiord, din nordul Norvegiei.) Actul I (Casa doctorului Wangel, cu o verandă mare spre stînga; se vede că a fost construită ulterior. Grădină în faţă şi de jur împrejur. Mai jos de ve­randă, un catarg. In partea dreaptă a grădinii, o boltă de verdeaţă, sub care se află o masă şi scaune. Gard viu, cu o mică portiţă în fund. In spatele gar­dului, un drum care merge de-a lungul ţărmului. Alee de arbori alături da drumul care însoţeşte ţărmul. Printre arbori, se zăreşte fiordul şi, în de­părtare, un şir de munţi înalţi, cu piscuri. E o dimineaţă caldă de vară, limpede şi strălucitoare. Ballested, un om între două vîrste, poartă o bluză de catifea veche şi o pălărie gen „artist", cu boruri mari; stă lîngă catarg şi potriveşte frînglii-ile: steagul e pe jos. Puţin mai departe, un şevalet cu o pînză montată, alături de un scaun pliant, pensule, o paletă şi o cutie de vopsele. Bolette Wangel intră în verandă cu un vas mare cu flori în mînă, prin uşa deschisă a camerei care dă în grădină; pune vasul pe masă.) BOLETTE Ei, Ballested, ai reuşit să le faci să lunece? BALLESTED Sigur, domnişoară. De altfel, nici n-a fost prea greu. îmi permiteţi să vă întreb... Aşteptaţi vreun musafir, astăzi? BOLETTE Da, îl aşteptăm pe profesorul Arnholm. Tre­buie să vină în dimineaţa asta la noi. A sosit în oraş azi-noapte.   BALLESTED Arnholm? Stai puţin... Nu-1 chema cumva tot Arnholm pe ăla care a fost chiar profesorul dumneavoas­tră în urmă cu cîţiva ani? BOLETTE Ba da. E chiar el. BALLESTED Ia te uită! Va să zică, vine din nou pe-aici, pe la noi. BOLETTE Tocmai de asta vrem şi noi să decorăm casa... BALLESTED Ei, da, înţeleg... (Boletle intră din nou în camera care dă spre gră­dină; după puţin timp, pe drumul din dreapta apare Lyngstrand, care se opreşte interesat cind vede şeva­letul si uneltele de pictură. E un tinărplăpind, îm­brăcat modest, însă îngrijit; pare foarte slăbit.) LYNGSTRAND   (dincolo de gardul viu) Bună   ziua. BALLESTED (întorcîndu-se) Hopa! Bună ziua. (Ridică steagul.) Aşa... S-a înălţat balonul... (Fixează frlnghiile şi începe să se ocupe de şevalet.) Bună ziua, am onoarea. De fapt, n-am avut plăcerea să... LYNGSTRAND Sînteţi, cu siguranţă, pictor. BALLESTED Se vede destul de limpede că sînt, nu? Şi de ce n-aş fi şi pictor, la urma urmelor? LYNGSTRAND Desigur, se vede... Permiteţi să intru şi eu puţin înăuntru? BALLESTED Vreţi să vă uitaţi la... ce lucrez eu? LYNGSTRAND Da. Aş ţine chiar foarte  mult. BALLESTED Ei, încă nu-i cine ştie ce mare lucru de văzut. Mă rog, dacă sînteţi curios. Poftiţi aici, mai aproape. LYNGSTRAND Mulţumesc frumos. (Intră în grădină prin portiţă.) BALLESTED (pictează) Uite, mă ocup acuma de porţiu­nea asta de fiord,  între insule. LYNGSTRAND Da, da, văd. BALLESTED Dar aici trebuie să introduc o persoană. Deocamdată, aici, în oraşul ăsta, n-am găsit încă pe nimeni care ar putea să-mi servească de model. LYNGSTRAND Trebuie neapărat să fie şi o persoană?   BALLESTED Da. Aici pe recif, în planul din faţă, tre­buie să zacă o sirenă, gata să-şi dea duhul. LYNGSTRAND De ce trebuie neapărat să-şi dea duhul? BALLESTED Pentru că s-a rătăcit aici, înăuntru, în fiord, departe de mare şi nu mai poate găsi drumul înapoi. De aceea zace şi moare aici, în apa asta sălcie. Acum pricepeţi? LYNGSTRAND Aha! Aşa, deci... BALLESTED Doamna de aici din casă mi-a inspirat ideea cu sirena... LYNGSTRAND Ce titlu îi veţi pune tabloului cind va fi gata? BALLESTED Am de gînd să-i spun „Sfîrşitul sirenei". LYNGSTRAND Mi se pare un titlu foarte potrivit. Fără îndoială, o să iasă ceva frumos. BALLESTED (privindu-l) Sînteţi şi dumneavoa­stră tot... LYNGSTRAND...  pictor,  vreţi să  spuneţi? BALLESTED Da. LYNGSTRAND Nu, nu sînt pictor. însă am de gind să mă ocup de sculptură. Mă numesc Hans Lyngstrand. BALLESTED Va să zică ai să te faci sculptor? Da, da, sculptura e şi ea o artă destul de frumoasă. Mi se pare că te-am mai văzut eu de vreo două ori pe stradă. Eşti de mai multă vreme pe-aici, pe la noi? LYNGSTRAND Nu, nu sînt pe-aici decît de vreo două săptămîni. Insă am să văd dacă n-aş putea rămîne toată vara. BALLESTED Vrei să te bucuri de tot ce-ţi poate oferi viaţa  într-o astfel de staţiune? LYNGSTRAND Da, trebuie să mai prind ceva  puteri. BALLESTED Eşti cumva bolnav? LYNGSTRAND Sînt cam debilitat... Dar nu-i nimic grav... Simt doar un fel de apăsare în piept cînd respir. BALLESTED într-adevăr, nimic îngrijorător. Oricum, ar trebui să vorbeşti cu un medic. LYNGSTRAND M-am gindit să-1 consult pe doctorul Wangel,   cu  vreun  prilej   oarecare. BALLESTED Neapărat, aşa să faci. (Privind spre stingă.) Soseşte din nou un vapor. E plin, plin de pasageri. în ultimii ani, turismul a luat un avînt extraordinar aici, la noi.   LYNGSTRAND Da, realmente e un trafic impresionant, după cît îmi dau seama. BALLESTED Şi ieri erau o mulţime de sezonişti. De multe ori, mă tem că, din pricina atîtor străini, oraşul nostru o să-şi piardă aspectul caracteristic. LYNGSTRAND Sînteţi  originar de-aici? BALLESTED Nu, nu sînt... Insă m-am acla... aclima­tizat. Timpul şi prieteniile m-au făcut să ma simt legat de locurile  astea. LYNGSTRAND Aşadar, locuiţi de mult aici? BALLESTED O, de vreo şaptesprezece-optsprezece ani. Am venit aici cu trupa de teatru „Skive". Dar, la un moment dat, s-au ivit unele greutăţi financiare. Atunci trupa s-a dizolvat şi am apucat-o cu toţii, care încotro. LYNGSTRAND   Iar   dumneavoastră  aţi  rămas? BALLESTED Am rămas. Şi mi-a prins destul de bine. Pe-atunci lucram mai mult în meseria de decorator, ca să spun aşa. (Bolelte vine cu un  balansoar, pe care îl aşază pe verandă.) BOLETTE (vorbind spre camera care dă în grădină) Hilde, vezi dacă poţi să găseşti taburetul pe care l-am bro­dat pentru tata. LYNGSTRAND (se apropie de verandă şi salută) Bună dimineaţa, domnişoară Wangel. BOLETTE (Ungă balustradă) A! Dumneavoastră sîn­teţi, domnule Lyngstrand? Bună dimineaţa. Scuzaţi-mă un moment... vreau numai să...  (Intră In casă.) BALLESTED  Cunoşti  familia? LYNGSTRAND Nu prea... Dar pe domnişoare le-am mai întîlnit din cînd în cînd, ici-colo, la cunoştinţe comune. Iar odată am vorbit puţin şi cu doamna: ultima oară, cînd a cîntat muzica, acolo sus, la „Belvedere". Atunci mi-a spus că pot trece să le fac o vizită. BALLESTED Ştii ce? Ar trebui să cultivi relaţiile astea. LYNGSTRAND Da, şi eu m-am gîndit să le fac o vizită. Chiar o vizită propriu-zis. Numai dacă s-ar ivi ocazia... BALLESTED Ei... ocazia... (Se uită spre stingă.) Ei, fir-ar! ( S trîngîndu-şi lucrurile.) Vaporul a tras la debarcader. Trebuie să mă duc la hotel. Poate vreunul dintre noii veniţi are treabă cu mine. Mă mai ocup şi cu frizeria, şi cu coafura, ca să zic aşa. LYNGSTRAND Sînteţi de-a dreptul universal! BALLESTED în orăşelele mici trebuie să ştii să te acli­matizezi: adică să încerci tot felul de meserii şi să nu te dai în lături de la nici una. Dacă ai vreodată ceva în legătură cu părul... Dacă ai nevoie de puţină pomadă sau de altceva... mă rog, de orice, întreabă imediat de profesorul de dans Ballested. LYNGSTRAND Profesor de dans? BALLESTED Preşedintele „Uniunii suflătorilor", cu voia dumneavoastră. Deseară avem concert la „Belvedere". Te salut, te salut... (Iese cu şevaletul şi cu toate celelalte obiecte prin portiţa gardului viu şi-şi continuă drumul spre stingă. Hilde vine cu taburetul, Bolette, cu un braţ plin de flori. lyngstrand, de jos, din grădină, o salută pe Hilde.) HILDE (Ungă balustradă, fără să răspundă la salut) Mi-a spus Bolette că azi v-aţi luat, în sfîrşit, inima în dinţi, şi-aţi intrat aici, la noi.    ~~    "                     LYNGSTRAND Da, mi-am permis să intru un pic.       HILDE V-aţi şi făcut plimbarea de dimineaţă? LYNGSTRAND Nu, azi nu prea m-am plimbat...      HILDE Atunci, aţi fost la scăldat? LYNGSTRAND Da, am intrat puţin în mare. Am zărit-o pe mama dumneavoastră acolo. Tocmai intra în cabină. «      HILDE Cine intra? LYNGSTRAND Mama dumneavoastră. HILDE A! Da, da. (Aşază taburetul în faţa balan­soarului.) BOLETTE (cu intenţia de a schimba subiectul conversa­ţiei) N-ai văzut cumva în fiord barca tatii? LYNGSTRAND Ba parcă am zărit o barcă cu pinze, care venea spre ţărm. BOLETTE Era, sigur, tata. A fost să-şi facă vizita la bolnavii de pe insulă. (Aranjează diferite lucruri pe masă.) teatru Femeia marii de Henric Ibsen.............https://latimp.eu/femeia-marii-film-romanesc-vechi-drama-1991/
  Personajele: CONSTRUCTORUL HALVARD SOLNESS. DOAMNA ALINE SOLNESS, soţia lui. DOCTORUL  HERDAL,   medicul  casei. KNUT BROVIK, fost arhitect, acum asistentul lui Solness. RAGNAR BROVIK, fiul lui, desenator. KAJA FOSLI, nepoata lui de soră, contabilă. DOMNIŞOARA HILDE WANGEL. Cîteva doamne. Mulţimea, pe stradă. (Acţiunea se petrece acasă la constructorul Solness.)   Actul   I (O odaie de lucru modest mobilată, în locuinţa constructorului Solness. In stînga, o uşă cu două canaturi care dă în vestibul; în dreapta, o uşă spre celelalte încăperi ale casei. In peretele din fund, o uşă deschisă lăsînd să se vadă interio­rul unei camere în care sînt planşele cu desene, iar în primul plan, spre stînga, un birou pe care se află cărţi, hîrtii şi cele necesare scrisului. In apro­pierea uşii, o sobă; în colţul din dreapta, o canapea, o masă şi cîteva scaune. Pe masă, o carafă cu apă. Tot în prim plan, dar la dreapta, o masă mai mică şi lîngă ea un fotoliu şi un balansoar. In odaia cu planşete, lămpile (de birou) sînt aprinse pe masa din colţ şi pe cea de lucru. In cabinetul de desen se află Knut Brovik şi fiul său Ragnar, cercetînd nişte planuri de con­strucţii şi făcînd diverse calcule. La biroul din odaia de lucru se află Kaja Fosli, care scrie ceva într-un registru mare. Knut Brovik este un bărbat în vîrstă, firav, cu părul şi barba albă. Poartă un pardesiu negru, îngrijit, dar cam larg, ochelari şi un şal alb, uşor îngălbenit. Ragnar Brovik are treizeci de ani, părul de culoare deschisă, este bine îmbrăcat şi adus puţin din umeri. Kaja Fosli este o fată tînără, de vreo douăzeci de ani, îngrijit îm­brăcată, cu ceva bolnăvicios în înfăţişare. Poartă o vizieră veche. Toţi trei lucrează un timp în tă­cere.)   KNUT BROVIK (se ridică deodată ca speriat de la masa de desen, respiră greu; apoi, îndreptîndu-se spre uşă) Nu, în curînd nu voi mai putea rezista... KAJA (venind spre el) Ţi-e într-adevăr atît de rău în seara asta, unchiule? BROVIK Of! Am impresia, cu fiecare zi care trece, că starea mea se înrăutăţeşte. RAGNAR (s-a ridicat şi se apropie) Ar fi mai bine să te duci acasă, tată. Să încerci să dormi puţin. BROVIK (nervos) Să zac în pat, asta vrei? Şi să mă sufoc de-a binelea, nu? KAJA Atunci plimbă-te puţin. RAGNAR Da, plimbă-te. Merg şi eu cu tine. BROVIK (energic) Nu! Nu plec pînă nu vine el. în seara asta vreau să isprăvesc o dată pentru totdeauna cu... (Cu o îndîrjire lăuntrică.) cu el. Cu patronul! KAJA (speriată) O! Nu, unchiule, nu-ţi pierde răb­darea... Mai aşteaptă. RAGNAR Da, tată, e bine să mai aştepţi... BROVIK   (respirînd cu greu) Ha, ha!... Nu   prea... (Respiră greu.) Nu prea mai am eu vreme de aşteptat... KAJA (ascultînd) Sst! li aud jos la scară. (Tustrei se întorc la lucrul lor. Scurtă pauză. Constructorul Halvard Solness întră pe uşa care dă in vestibul. Este un bărbat ceva mai In vîrstă, sănătos şi viguros, cu părul ondulat, tuns scurt, cu mustăţile şi sprîncenele foarte stufoase, de culoare închisă. Poartă un veston gri-verzui cu guler înalt şi revere largi, o pălărie moale de filţ gri; sub braţ, două mape.) SOLNESS (din prag, indică cu un gest atelierul şi întreabă şoptit) Au plecat? KAJA (clătinînd încet din cap) Nu. (îşi scoate viziera. Solness înaintează, aruncă pălăria pe un scaun şi pune mapele pe masa de Ungă canapea, apoi se apropie din nou de birou. Kaja nu se întrerupe din scris nici o clipă, pare însă nervoasă, neliniştită.) SOLNBSS Ce scrii dumneata acolo,  domnişoară? KAJA (tresărind) In registrul ăsta? (încurcată.) A, nimic... De fapt...   SOLNESS Lasă-mă să văd şi eu, domnişoară. (Se apleacă, se preface că se uită în registru.  Şoptind.)   Kaja! KAJA (scriind, încet) Da? SOLNESS De ce, de cîte ori vin eu, îţi scoţi viziera? KAJA (tulburată) Fiindcă... fiindcă arăt rău cu ea... Mă urîţeşte... SOLNESS (surîzînd) Ei! Şi nu vrei să fii niciodată urîtă, Kaja? KAJA Pentru nimic în lume. Niciodată în ochii dumi-tale. (îi aruncă o privire fulgerătoare.) SOLNESS   (mîngîind-o  uşor pe păr)  Biată, biată... micuţă Kaja. KAJA (lâsînd capul în jos) Sst, sst! Să nu te audă... (Solness  se   îndreaptă spre   dreapta, se întoarce şi se opreşte  lingă uşa care duce spre odaia cu planşe.) SOLNESS A fost cineva pe-aici care a întrebat de mine? RAGNAR (ridicîndu-se) Da, tînăra pereche... Vrea să-şi construiască o vilă, afară, la Levstrand. SOLNESS (mormăind) Aha, ăia? Ăia pot să mai aştepte! Nici mie nu-mi este încă destul de clar planul... RAGNAR (apropiindu-se, puţin ezitînd) Sînt grozav de dornici să vadă schiţele cît mai curînd. SOLNESS (acelaşi joc) Da, da, fireşte!... Vor totul deo­dată! Aşa sînt toţi... BROVIK (ridicînd privirea) Fiindcă — aşa spuneau— dorinţa lor cea mai mare este să se poată muta o dată în propriul lor cămin. SOLNESS Bineînţeles, bineînţeles... Cunosc asta! Şi-apoi nu iau decît ceea ce le convine mai bine... Vor să aibă ceva locuibil; de fapt, un simplu refugiu. Dar nu un cămin. Nu, mulţumesc! Mulţumesc foarte mult, dar spune-le, te rog, dacă revin, să se adreseze unui alt constructor... BROVIK (îşi ridică ochelarii pe frunte şi îl priveşte mirat) Unui alt... Vreţi să refuzaţi lucrarea?... SOLNESS (cu nervozitate) Da, ducă-se dracului, da! Dacă-i vorba să clădeşti numai ca să clădeşti... (Brusc.) De altfel, nici nu ştiu încă bine cine sînt oamenii ăştia!   BROVIK Sînt oameni destul de bine situaţi. Ragnar îi cunoaşte. Frecventează familia. Oameni serioşi... de încre­dere... SOLNESS Poftim! Serioşi! De încredere! Parcădespre asta-i vorba? Nu mă gîndeam absolut de loc la asta. Dar ce Dumnezeu, e atît de greu de înţeles? Nu vreau să am nimic a face cu oameni străini, pe care nu-i cunosc. Liberi din partea mea să se adreseze cui poftesc! BROVIK (se ridică) Vorbiţi serios? Asta-i părerea dum­neavoastră sinceră? SOLNESS (ursuz) Da, asta. O spun o dată pentru tot­deauna. (Traversează odaia. Brovik schimbă o privire cu Rag­nar, care face o mişcare de protest, apoi trece în prima odaie.) BROVIK Îmi permiteţi să vă spun cîteva cuvinte? SOLNESS Cu plăcere. piesa in format audio.........https://latimp.eu/constructorul-solnes-de-henrik-ibsen-teatru-la-microfon-drama/ alte piese de teatru henric ibsen........https://latimp.eu/?s=henric+ibsen