Cărți Dezvoltare Personală - Părinți și copii. Cărți Psihologie

Cuvânt înainte Dr. Buckner Fanning subliniază faptul că o parabolă este o povestire simplă cu un înţeles complex. Şi ne împărtăşeşte următoarea parabolă, preluată direct din benzile desenate ale lui Charles Schulz cu personajele „arahide”. Primul cadru înfăţişează o noapte întunecată; căţelul Snoopy stă în căsuţa lui. Se duce la uşa din faţă a lui Charlie Brown şi o loveşte cu laba. Charlie Brown se uită pe fereastră şi spune: „Iar te simţi singur?” În următorul cadru, Charlie Brown şi Snoopy se plimbă împreună, iar Charlie îi spune căţelului: „E un simţământ îngrozitor, nu-i aşa?” În următoarea imagine, sunt amândoi în pat, cu păturile trase, iar Charlie Brown încearcă să-şi îmbărbăteze tovarăşul deprimat, spunând: „Te trezeşti în toiul nopţii şi totul pare lipsit de speranţă. Eşti complet singur.” Snoopy îşi trage şi mai mult pătura peste cap. Charlie Brown spune: „Te întrebi ce sens are de fapt viaţa şi de ce eşti aici. Oare îi pasă cuiva cu adevărat? Priveşti ţintă în întuneric şi te simţi complet singur.” În ultimul cadru, Snoopy se uită la Charlie Brown şi întreabă tânjind: „Avem prăjituri de noapte?” Din când în când, cu toţii avem nevoie de „prăjituri de noapte”. Scopul acestei cărţi este să vă ofere nişte „prăjituri de noapte” şi să vă convingă să le dăruiţi şi altora. „Prăjiturile de noapte” sunt în esenţă încurajări sau interludii plăcute care pot produce o schimbare în viaţa oamenilor. Dicţionarul american al limbii engleze, Noah Webster 1828 (la care mă voi referi de mai multe ori în această carte) defineşte schimbarea ca fiind „faptul de a da unui lucru altă formă, alt aspect; modificare, transformare”. A produce înseamnă a face ceva ce nu exista înainte, a crea, a înfiinţa. Uneori veţi produce o schimbare în moduri neaşteptate şi inexplicabile. În timp ce citiţi aceste parabole şi aplicaţiile lor, vă veţi spune adesea: „Dacă el poate, atunci pot şi eu”, „Dacă ea poate, pot şi eu.” Este primul pas în a produce o schimbare. Îmi place foarte mult povestea despre o clasă de sociologie care a studiat peste 200 de băieţi, majoritatea originari din centrul oraşului Baltimore, Maryland. În urma studiului, studenţii au ajuns la aceeaşi concluzie cu privire la fiecare dintre băieţi: „N-are nicio şansă.” Douăzeci şi cinci de ani mai târziu, un alt profesor de sociologie a întreprins un studiu de urmărire şi a reuşit să găsească 180 din cei 200 de băieţi. Dintre aceştia, 176 deveniseră medici, avocaţi, oameni de afaceri de succes etc. Când au fost întrebaţi cum de au reuşit să răstoarne prezicerile legate de viitorul lor, răspunsul tuturor a fost în esenţă acelaşi: „Am avut o profesoară…” Profesorul de sociologie a dat de urma ei şi a întrebat-o cum reuşise să aibă o asemenea influenţă asupra atâtor tineri. Ea pur şi simplu a zâmbit şi a spus: „îi iubeam pe băieţii aceia.” Speranţa mea este că prin această carte veţi intra în contact cu dragostea celor despre care vă vorbesc şi cu ceea ce au însemnat poveştile lor pentru atâţia oameni. Dacă puneţi în aplicare cele învăţate şi îmi împărtăşiţi povestea voastră e posibil să o regăsiţi într-o viitoare carte.   Introducere Această carte îşi propune câteva obiective clare. În primul rând, după cum o spune şi titlul ei, doreşte să vă ofere un cuvânt zilnic de încurajare, care este combustibilul speranţei. De asemenea, vă va oferi motive pentru a zâmbi şi, uneori, chiar pentru a izbucni într-un râs sănătos. Fiecare pagină este destinată a împlini o nevoie a voastră, care poate că astăzi nu e evidentă, dar se va manifesta la un moment dat în viaţa fiecăruia. Firmele pot folosi pagini din această carte pentru a organiza întruniri de vânzări, şedinţe de personal sau întruniri de departament. La aceste scurte întâlniri, cineva poate să citească sau să explice povestea şi oamenii pot face schimb de idei despre cum se aplică acele concepte în situaţia respectivă. Soţii şi soţiile îşi pot citi cartea unul altuia, la micul dejun sau la cină, creând astfel o mai mare apropiere între ei. Profesorii o pot împărtăşi elevilor, iar în unele companii se pot face copii pentru a le înmâna fiecărui angajat. Oameni de toate profesiile pot împărtăşi pasajele preferate prietenilor sau membrilor familiei care au nevoie de un cuvânt de încurajare. Pe scurt, aceste mesaje pot fi folosite în multe feluri pentru a vă încuraja pe voi înşivă şi pe alţii. Într-o lume atât de negativă, sunt convins că zilnic avem nevoie de ceva care să ne învingă negativismul. Cred că veţi găsi cuvinte de încurajare care vor produce o schimbare în viaţa voastră. Vă invit nu doar să citiţi cartea, ci să o disecaţi pagină cu pagină. Vă sugerez să ţineţi un pix la îndemână şi să însemnaţi anumite gânduri şi idei. Astfel, când veţi avea ocazia sa folosiţi o povestire, un exemplu, o ilustrare sau o glumă, banca voastră de date va fi pregătită. Cu siguranţă că ultimele gânduri pe care le depanăm în minte chiar înainte de a adormi au o influenţă asupra noastră. Aşadar, chiar înainte de a merge seara la culcare, citiţi unul dintre aceste mesaje şi concentraţi-vă asupra lui. Dacă v-aţi uitat la ştirile de seară, aţi face bine să citiţi mai multe pagini şi să meditaţi la cele citite înainte de a stinge lumina.   Urmează liderul Experienţa este un profesor dur. Întâi să testul, apoi predă lecţia.   Sunt primul care recunoaşte că oile nu sunt cele mai inteligente creaturi de pe pământ, dar uneori mă întreb ce se poate spune despre unii dintre noi, oamenii. Când păstorii vor să-şi ducă turma de pe o păşune pe alta, dacă e vreun obstacol pe drum, lasă o capră să deschidă drumul şi aceasta va sări peste obstacol. Oile o vor urma în mod conştiincios. Şi mai interesant este că dacă dau la o parte obstacolul, oile vor continua să sară ca şi cum acesta ar fi încă acolo. Într-o oarecare măsură, oamenii sunt  la fel. La Kuala Lumpur, în Malaezia, s-a organizat un cros pe o distanţă de 11 km. După două ore de la începerea cursei, la locul de sosire nu se vedea niciun alergător, aşa că organizatorii s-au gândit că poate s-a întâmplat ceva. S-au urcat în automobile şi au pornit în căutarea alergătorilor; i-au descoperit la cel puţin 10 km distanţă, alergând într-o direcţie greşită. De fapt, unii dintre ei parcurseseră deja peste 16 km. A. J. Rogers, unul dintre organizatorii cursei, a declarat că, aparent, încurcătura s-a produs când alergătorul aflat în frunte a luat-o în direcţie greşita la al cincilea punct de control, iar restul alegătorilor l-a urmat. John Maxwell din San Diego, California, spune că pe parcursul vieţii sale, un om obişnuit influenţează, direct sau indirect, zece mii de alţi oameni. Cei aflaţi în poziţii de conducere influenţează cu mult mai mulţi. Iată motivul pentru care conducerea presupune o imensă responsabilitate – aceea de a te asigura că te îndrepţi în direcţia potrivită, că hotărârile pe care le iei sunt bazate pe voinţă şi că ai ales un drum bun. Când iei o decizie, aceasta va influenţa, direct sau indirect, nenumărate alte persoane. Deciziile potrivite luate de persoanele potrivite pot avea o influenţă pozitivă asupra oamenilor, aşa că… luaţi decizii bune.   N-o vei lua niciodată înaintea altora atâta vreme cât încerci să fii chit cu ei. Ambiţia – bună sau rea? Problema este lipsa unui scop, nu lipsa de timp. Cu toţii avem 24 de ore pe zi.   Am convingerea că ambiţia, alimentată de compasiune, înţelepciune şi integritate, este o forţă însemnată care ne conduce spre mai bine. Va pune în mişcare forţa întreprinzătoare şi va deschide uşa posibilităţilor pentru tine şi pentru mii de alţi oameni. Dar când e alimentată cu lăcomie şi dorinţă de putere, ambiţia e o forţă distructivă care, în cele din urmă, poate produce un rău ireparabil celui care o nutreşte şi celor din preajma sa. A spune că ambiţia ne poate înălţa sau distruge este mai mult decât un simplu clişeu. Ambiţia ne înalţă arunci când auzim cuvintele lui Henry Van Dyke, care a spus: „Există o ambiţie mai măreaţă decât aceea de a sta cu fruntea sus. Este ambiţia de a te apleca şi a ridica omenirea puţin mai sus.” George Matthew Adams a remarcat că „cel mai sus ajunge acela care-l ajută pe un altul să urce”. John Lubbock a spus-o în felul următor: „Să faci ceva, oricât de neînsemnat, pentru ca oamenii din jur să devină mai fericiţi şi mai buni este cea mai mare ambiţie, cea mai înălţătoare speranţă ce poate însufleţi o fiinţă umană.” În timpul copilăriei petrecute în Yazoo City, Mississippi, i-am auzit deseori pe mama mea şi pe bărbatul pentru care lucram la băcănie cum descriau pe cineva prin cuvintele: „Este un tânăr extrem de ambiţios” sau „Are foarte multă ambiţie.” După tonul vocii, se vedea că apreciau foarte mult această trăsătură a persoanei. Am înţeles implicit că era vorba de ambiţie alimentată de compasiune, înţelepciune şi integritate. Pe de altă parte, deseori i-am auzit spunând: „E un om drăguţ, dar n-are niciun pic de ambiţie.” Din punctul meu de vedere, faptul că oamenii care au o aptitudine – inclusiv cei care citesc aceste cuvinte – şi nu o folosesc reprezintă una din realele tragedii ale vieţii. Binecunoscuta butadă din medicină „Funcţia creează organul” este cum nu se poate mai adevărată. Pe scurt, ambiţia, alimentată de compasiune şi de un scop, poate fi o forţă însemnată care ne conduce spre mai bine.   „Acolo era atât de frig”, spune un om, „încât flacăra lumânării a îngheţat şi n-am putut s-o mai stingem.” „Asta nu-i nimic”, spuse celălalt. „Acolo unde eram noi, cuvintele ne ieşeau din gură sub forma unor bucăţele de gheaţă şi a trebuit să le prăjim ca să înţelegem despre ce vorbeam.” (revista Courier Journal) De la fiică de dijmaş la rector universitar Toţi suntem modelaţi de aşteptările celorlalţi. Trăim la nivelul a ceea ce cred ceilalţi despre noi şi despre posibilităţile noastre. De fapt, ceea ce cred alţii despre noi este deseori mai important şi ne influenţează mai puternic decât ceea ce credem noi înşine.   Mama mea avea o vorbă: „De vreme ce lăstarul e strâmb, copacul va creşte.” Cred că Ruth Simmons, noul rector al faimosului Smith College din Massachusetts, este exemplul clasic care susţine adevărul acestei afirmaţii. De asemenea, este o personificare a Visului American şi o dovadă vie că acesta n-a pierit şi e bine sănătos în America. În copilărie, doamna Simmons i-a spus unei colege că într-o zi va fi rector universitar. Era o afirmaţie remarcabilă din partea celui de-al doisprezecelea copil al unui dijmaş din Texas. Pe-atunci nu ştia că avea să fie vorba despre una dintre cele mai respectate şcoli din ţară. Ea este prima femeie americană de culoare ajunsă în fruntea unui colegiu sau a unei universităţi de prestigiu. Cum femeile rector – în special cele de culoare – sunt un lucru destul de rar, haideţi să vedem ce s-a întâmplat. Majoritatea povestirilor despre succes încep cu părinţii, în acest caz cu mama. Aceasta accentua cât de important este să ai caracter şi tărie morală şi să preţuieşti „anumite lucruri legate de felul în care îi tratezi pe oameni”. Apoi, dra Simmons a spus: „M-am străduit mult în tot ce făceam, dar asta nu fiindcă voiam să iau note bune… nu fiindcă aş fi căutat apreciere sau bogăţie… ci fiindcă aşa am fost învăţată.” Medicul Ross Campbell spune că 80% din caracterul unui copil este deja format la vârsta de 5 ani şi povestea drei Simmons pare să confirme acest lucru. Comitetul de selecţie de la Smith College a subliniat faptul că dra Simmons n-a fost selectată fiindcă era o femeie de culoare. Peter Rose, un membru al comitetului, a afirmat: „Am dorit să avem la dispoziţie o gamă cât mai largă de opţiuni, pentru a putea selecta cea mai bună persoană. Ceea ce ne-a făcut să ne hotărâm a fost tăria acestei femei. Performanţele ei academice extraordinare. Forţa personalităţii ei.” Permiteţi-mi să vă sugerez că dacă vă educaţi copiii în spiritul unor valori morale puternice, ca familia Simmons, e posibil să creşteţi un viitor rector universitar!   Mama se plângea de ameţeli, aşa că tata a dus-o la doctor pentru o consultaţie. A terminat devreme, s-a dus la cumpărături şi apoi i-a spus tatei: „Acum că mi-am cumpărat o pălărie nouă mă simt mult mai bine.” „Bun”, spuse tata. „Eşti îmbrăcată din cap până-n picioare şi nu mai ai ameţeli.” (trimisa la Reader’s Digest de Betty Booher Jones) Puterea cuvântului Un comitet este un grup de persoane care separat nu pot face nimic, dar care se întrunesc şi hotărăsc că nu e nimic de făcut. Guvernatorul Alfred Smith Deseori devenim atât de pragmatici încât nu mai reuşim să fim eficienţi. Cu ani în urmă, redactorul-şef de la Dallas Morning News le-a atras atenţia redactorilor rubricilor de sport că nu e bine să folosească diminutivul „Bill” în loc de William şi „Charlie” în loc de Charles. Luând-o ad litteram, unul dintre aceşti redactori, pe vremea când Doak Walter de la Southern Methodist University era în plină glorie, a scris despre un meci important. În articolul lui, spunea că în cel de-al treilea sfert Doak Walter a părăsit jocul cu un „Charles horse”[1]. Cred că sunteţi de acord cu mine că povestea şi-a pierdut o parte din înţeles fiindcă s-a folosit „Charles horse”. Poate cea mai mare absurditate este cea relatată într-un articol dintr-o publicaţie naţională, în care autorul povesteşte ce s-a întâmplat când a pus calculatorul să analizeze discursul lui Lincoln de la Gettysburg. Întâmplător, discursul conţinea 362 de cuvinte, dintre care 302 de o singură silabă. Este un discurs simplu şi direct, dar plin de forţă şi foarte eficient. Însă calculatorul a făcut câteva recomandări despre cum ar fi trebuit să fie ţinut de fapt discursul. De exemplu, calculatorul a decis că expresia „peste opt decenii” e prea vagă şi a sugerat „peste 80 de ani”. Eficienţa în ceea ce priveşte precizia este evidentă, dar şi mai evidentă este pierderea în ceea ce priveşte efectul, forţa, drama şi pasiunea. Când Lincoln a spus „Suntem implicaţi într-un mare război civil”, calculatorul a pus întrebarea dacă este justificat cuvântul „mare”. Şi asta în ciuda faptului că naţiunea a înregistrat 646.392 de victime, dintre care 364.511 morţi. Calculatorul a declarat că frazele erau prea lungi şi a criticat afirmaţia „că nu vom putea uita niciodată ce s-a întâmplat la Gettysburg” ca fiind negativă. Cred că suntem cu toţii de acord că elocvenţa şi caracterul dramatic, împreună cu pasiunea, logica şi bunul-simţ, sunt mult mai eficiente în a-i inspira pe oameni să facă lucruri măreţe decât precizia tehnică. Gândiţi-vă la asta. Ştiind ce putere au cuvintele, folosiţi-le cu atenţie. Veţi face foarte multe pentru omenire.   În toiul iernii, la staţia meteorologică soseşte o notă: „Tocmai am îndepărtat de pe alee un metru de cer parţial noros.” Aspectul contează Oamenii umili nu se gândesc că sunt mai prejos decât alţii; pur şi simplu se gândesc la ei înşişi mai puţin decât alţii.   Conform unui studiu recent, felul în care arătăm are o influenţă directă asupra salariului. Cercetătorii au studiat datele de angajare pentru 7.000 de adulţi. Au împărţit grupul în trei categorii, după înfăţişare, apoi au comparat salariile celor cu posturi similare din fiecare categorie. Cei cu o înfăţişare socotită sub medie câştigau mai puţin decât cei din categoria medie. Cei apreciaţi ca având o înfăţişare medie câştigau mai puţin decât cei cu o înfăţişare mai plăcută decât media. Aspectul se referă la multe lucruri. Stilul şi caracterul ordonat al îmbrăcăminţii, strălucirea pantofilor, dungile de la cămaşă, culorile pe care le porţi şi o sumedenie de alte lucruri influenţează evaluarea înfăţişării tale. Contează şi felul în care vă coafaţi, machiajul şi toate elementele legate de îngrijirea personală. Însă cel mai important factor este zâmbetul, urmat îndeaproape de atitudine şi de simţul umorului. Un bun simţ al umorului şi o atitudine pozitivă sunt deosebit de importante atunci când urci pe treptele cele mai înalte din lumea afacerilor. Adevărul este că oamenii sunt promovaţi de oameni. Există multe dovezi că dintre oamenii cu aceleaşi aptitudini profesionale, îl vom alege pe cel care ne place şi nu pe cel faţă de care avem o atitudine neutră sau negativă. Întrebarea este: „De cine ne place?” Cred că veţi fi de acord că oamenii simpatici, veseli şi optimişti au mai multe şanse să fie plăcuţi decât cei înclinaţi spre o atitudine severă sau chiar negativă. La fel de adevărat este că o persoană veselă şi optimistă va face mai multă treabă şi va obţine mai multă cooperare din partea tovarăşilor săi de lucru decât o persoană negativistă. E o chestiune de natură practică: patronii îi caută pe cei care „corespund”, fac mai multă treabă şi sunt nişte oameni plăcuţi. Aşadar, fie ca hainele cele mai bune să fie însoţite întotdeauna de un zâmbet, o atitudine extraordinară şi simţul umorului. Încercaţi şi pot să pun pariu că vă veţi alătura celor cu un salariu şi un succes în viaţă deasupra mediei. Urmaţi-mi sfatul.   Un optimist crede că paharul este pe jumătate plin; un pesimist crede că paharul este pe jumătate gol. Un realist ştie că dacă stă prin preajmă, până la urmă oricum va trebui să spele paharul. (Sindicatul Los Angeles Times în Executive Speechwriter Newsletter) De ce să ne facem griji? Viaţa este în mare măsură ca un cadou de Crăciun. Ai mai multe şanse să primeşti ceea ce te aştepţi decât ceea ce-ţi doreşti.   Îngrijorarea a fost descrisă ca „dobânda plătită pe probleme înainte de scadenţă”. Unul dintre cei mai mari duşmani ai Americii este îngrijorarea. Îngrijorarea este ca un balansoar: necesită foarte multă energie şi nu te duce nicăieri. Leo Buscaglia a spus: „Îngrijorarea nu alungă amărăciunea zilei de mâine, dar răpeşte bucuria zilei de azi.” Întrebare: Aveţi obiceiul să vă faceţi griji? Americanii iau mai multe pilule pentru a uita de mai multe griji legate de mai multe lucruri decât înainte şi mai mult decât orice alt popor din istorie. Mare păcat. După dr. Charles Mayo, „îngrijorarea afectează circulaţia sângelui şi întregul sistem nervos. N-am întâlnit niciodată un om care să moară de prea multă muncă, dar am întâlnit mulţi care au murit de îndoială.” Îndoiala produce întotdeauna îngrijorare şi, în majoritatea cazurilor, lipsa informaţiei o sporeşte. Din punct de vedere matematic, îngrijorarea n-are absolut niciun sens. Psihologii şi alţi cercetători ne dau de ştire că circa 40% dintre lucrurile cu privire la care ne facem griji nu se vor întâmpla niciodată, iar 30% deja s-au întâmplat. În plus, 12% dintre grijile noastre sunt temeri nefondate privind sănătatea. Un alt procent de 10% se referă la diversele frământări zilnice care nu duc nicăieri. Aşa că rămân doar 8%. Spus la modul cel mai simplu, americanii îşi fac griji 92% din timp fără niciun temei real şi, dacă dr. Mayo are dreptate, asta ne omoară. O soluţie pentru a reduce starea de îngrijorare este următoarea: nu vă faceţi griji în legătură cu ceea ce nu puteţi schimba. De exemplu: timp de ani întregi am parcurs cu avionul peste două sute de mii de mile pe an. Uneori zborurile sunt anulate sau amânate. Chiar acum, în timp ce scriu aceste cuvinte, stau pe pista de decolare aşteptând să se elibereze poarta. Dacă îmi fac griji sau mă înfurii, asta nu va schimba nimic. Dacă fac ceva constructiv şi închei acest capitol, am făcut un pas înainte. Este un mod pozitiv de a folosi energia pe care aş fi consumat-o dând curs unor stări de mânie, frustrare sau îngrijorare. Mesajul este limpede: Dacă nu vă place situaţia, nu vă îngrijoraţi şi nu vă frământaţi – faceţi ceva pentru a rezolva problema. Aveţi nevoie de mai puţine griji şi de mai multă acţiune   Ce le-aş spune celor care doresc să fie bogaţi şi celebri: „Mai întâi îmbogăţiţi-vă şi apoi vedeţi dacă asta nu e de ajuns” (Bill Murray) Să-ţi legi şireturile Unii oameni găsesc greşeli de parcă vor fi răsplătiţi pentru asta. Alţii văd binele în orice problemă.   Roger Crawford nu şi-a putut lega şireturile de la pantofi până la vârsta de 16 ani, şi chiar şi atunci asta s-a datorat firmei Velcro[2]. Dar excela în alte domenii cum ar fi sportul, devenind un jucător de tenis extraordinar. În liceu a fost jucător campion, câştigând peste 95% dintre meciurile jucate. La facultate a continuat în aproape acelaşi ritm şi a reuşit ca jucător profesionist. Dacă vă uitaţi la Roger, vă daţi seama că are un handicap, însă după cum spune el, handicapurile celor mai mulţi oameni sunt invizibile, dar la fel de reale şi, în majoritatea cazurilor, mai însemnate decât al lui. Roger s-a născut cu un picior lipsă de la genunchi în jos. În plus, nu are două mâini întregi, cu cinci degete la fiecare. De fapt, în locul degetelor are numai două falange, pe care însă le foloseşte pentru a realiza nişte lucruri cu totul remarcabile. Roger nu se plânge de ceea ce nu are, ci foloseşte din plin ceea ce are. Această atitudine i-a permis să devină primul atlet cu handicapuri severe care a concurat într-un sport din divizia NCAA[3]. Roger nu pretinde că ar fi uşor, dar asta pentru cei mai mulţi dintre noi viaţa nu e decât rareori uşoară. În ziua de azi, Roger este unul dintre cei mai buni oratori din ţară, un autor de foarte mare succes şi tată de familie. Ţine discursuri la firme din aproape întreaga lume, de la companii din topul Fortune 500[4] la asociaţii de comerţ şi educative. Vă sugerez tuturor să luaţi exemplu de la Roger Crawford. Politicienii se laudă că vor să pună economia pe roate. Evident, nu ştiu să deosebească roţile de butuci. Liderii acceptă responsabilitatea Adevărata răsplată pentru un lucru bine făcut este chiar faptul de a-l fi realizat.   Hakeem Olajuwon este centrul profesionist al echipei Houston Rockets, câştigătorii titlului Asociaţiei Naţionale de Baschet în 1994 şi 1995. Cu un an înainte de a câştiga primul campionat în meciul cu echipa New Yorks Knicks, Hakeem şi-a dat seama că fiind liderul echipei are o responsabilitate mai mare decât oricine altcineva. A recunoscut că stilul său de joc avea o deficienţă, şi anume lovitura de la 5 metri. Gândiţi-vă numai! Câştiga milioane de dolari pe an şi fusese campion profesionist timp de şase ani la rând. Însă avea sentimentul că echipa sa nu avea să câştige un campionat până când nu-şi va îmbunătăţi lovitura de la cinci metri. Înaintea sezonului 1993-1994, s-a dus la sala de gimnastică în fiecare zi şi a exersat 500 de lovituri de la cinci metri. A fost un test incredibil pentru a-şi clădi forţa, rezistenţa şi a-şi îmbunătăţi performanţele. În 1994, când Houston Rockets a învins New York Knicks în şapte meciuri, într-un singur meci diferenţa de scor a fost de peste cinci puncte. Reluările au relevat faptul că dacă Hakeem nu şi-ar fi îmbunătăţit procentul de lovituri reuşite de la cinci metri, în locul echipei lui ar fi câştigat New Yorks Knicks. Iată câteva întrebări la care să vă gândiţi: în primul rând, credeţi că Hakeem se bucură de popularitate în rândul colegilor datorită efortului suplimentar pe care l-a făcut ca să asigure victoria echipei sale? În al doilea rând, credeţi că Hakeem a fost emoţionat când a câştigat acel campionat mondial? Iar în al treilea rând, înţelegeţi de ce a primit o mărire de salariu semnificativă atunci când i s-a reînnoit contractul? E adevărat: puteţi obţine tot ce vreţi de la viaţă dacă ajutaţi suficienţi oameni să obţină ceea ce vor. Hakeem şi-a ajutat colegii de echipă, şefii şi fanii să câştige acel campionat. Câştigul lui a fost enorm, fiindcă şi el făcea parte din echipa câştigătoare şi, de fapt, a fost numit jucătorul cel mai valoros datorită eforturilor sale extraordinare.   Dacă dosul pantalonilor ţi se toceşte înaintea tălpilor de la pantofi, înseamnă că nu valorifici partea potrivită a corpului. (Anonim) Prevenirea – cel mai bun „remediu” pentru dependenţă Dacă oamenii nu au un comportament responsabil în viaţa personală, e foarte posibil să fie iresponsabili şi la lucru. Stephen F. Arterburn   Fostul rege al drogurilor William Bennett afirmă că putem face ceva pentru a-i împiedica pe copiii noştri să folosească droguri. După părerea lui, copiii care comunică bine cu părinţii, care merg la biserică în mod regulat şi se implică în activităţi extraşcolare (sport, formaţii muzicale, grupuri de discuţii etc.) rareori încearcă să se drogheze. Ne îndeamnă să-i implicăm tot timpul într-o activitate şi să le reamintim că sunt fiinţe morale şi spirituale. Ne îndeamnă să le spunem că abuzul de droguri reprezintă o degradare a caracterului şi a spiritului, ceva nedemn de ei. Iată şi alte câteva idei interesante de la specialistul în droguri dr. Forest Tennant. După părerea lui, în viaţa unui om ordinea este extrem de importantă. Ne recomandă să avem o structură şi un program centrat pe activităţi pozitive. Pentru tineri, lucruri cum ar fi prânzul în familie, orele regulate de trezire şi de culcare şi un timp bine stabilit pentru studii pot fi de mare ajutor. De asemenea, subliniază faptul că îi putem învăţa pe copii ceea ce ştim, dar ei vor copia ceea ce suntem. Dacă luaţi droguri, sunt şanse mult mai mari ca şi copiii dvs. să încerce să consume droguri şi eventual să devină dependenţi. Mai precis, dr. Tennant spune că atunci când copiii vă văd consumând bere sau cocteiluri, ei cred că o faceţi pentru a vă reorganiza gândirea. Vor privi acest lucru ca pe ceva de dorit, iar conceptul de a se droga li se va părea ceva perfect acceptabil. Dr. Tennant scoate în evidenţă faptul că tutunul şi alcoolul sunt în mod invariabil drogurile „uşoare” care conduc la droguri ilegale. Acest fapt este susţinut de un articol din U.S. News & World Report, unde se afirmă că rareori se întâlnesc persoane care să consume droguri interzise şi care să nu fi început cu tutun şi/sau alcool. Sfaturile lui William Bennett, împreună cu gândurile doctorului Tennant, sunt nişte sugestii extraordinare şi demne de a fi luate în seamă de orice părinte.   Familiile, companiile şi vecinii ar trebui să se adune la un loc. Nu uitaţi, banana poate fi decojită doar când nu se mai află în mănunchi. …Cade, dar se ridică Trecutul este important, dar nu îndeajuns de important pentru a vă controla viitorul.   A murit de trei ori în drum spre spital, după o coliziune frontală a motocicletei sale cu o maşină care îi tăiase brusc calea. Vorbesc despre un tânăr deosebit pe nume Billy Wright, dar să n-o iau înaintea poveştii. Pe când era la facultate, Bill l-a convins pe tatăl lui să-i semneze o notă de plată de 125.000 de dolari pentru o afacere de vândut motociclete. După ce a semnat nota, şi-a dat seama că nu are experienţă în vânzare directă. S-a dus la librării, a cumpărat o grămadă de cărţi despre vânzare şi motivaţie şi le-a studiat. A hotărât că metoda cea mai bună de a pune pe picioare o afacere erau vânzările repetate, aşa că s-a implicat în vânzarea directă şi a cultivat relaţiile cu toţi clienţii săi. În primul an a câştigat 250.000 de dolari, iar după opt ani câştiga 1,5 milioane de dolari pe an. Circa 80% din vânzări erau pentru clienţi care mai cumpăraseră şi altă dată. Totul mergea bine – şi apoi a urmat accidentul. Billy a fost în stare de inconştienţă timp de patru luni şi jumătate. Rănile sale erau atât de grave încât medicii au spus că dacă ar fi fost fumător şi n-ar fi avut o condiţie fizică atât de bună n-ar fi supravieţuit. În cursul celor patru luni şi jumătate de comă, a pierdut 35 de kilograme. În primul an după ce şi-a revenit, a urmat ceea ce el numeşte cea mai însemnată perioadă educativă din viaţa lui. Soţia i-a adus cărţi şi casete, iar în următoarele 12 luni Billy a învăţat mai multe decât în toţi ceilalţi 27 de ani ai vieţii sale. Era un punct de cotitură şi l-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze. Trauma şi cheltuielile au fost imense şi a pierdut aproape totul, inclusiv soţia, banii şi afacerea, dar nu şi-a pierdut atitudinea pozitivă şi voinţa de a învinge. În ziua de azi îşi construieşte o carieră de succes în domeniul afacerilor cu automobile. Perfect adevărat. Omul care nu se dă bătut nu poate fi învins. Adoptaţi această idee şi păstraţi-vă atitudinea potrivită.   Soţul către soţie: „De 16 am de când suntem căsătoriţi n-am reuşit să fim de acord cu nimic.” Soţia răspunse: „De 17 ani.” (Executive Speechwriter Newsletter) Puterea atitudinii Nu încheiaţi o întrunire până când n-aţi încredinţat fiecare problemă unei persoane potrivite şi nu aţi stabilit un termen. O decizie fără un termen de finalizare este o discuţie fără rost.   Prietenul şi asociatul meu John Maxwell spune: „Nu subestimaţi niciodată puterea atitudinii. Este ceea ce vom deveni. Rădăcinile sale sunt în interior, dar roadele sale în exterior. Este prietenul nostru cel mai bun sau cel mai rău duşman. Este ceva mai cinstit şi mai consecvent decât vorbele noastre. Felul în care se manifestă în exterior depinde de experienţele noastre din trecut. Este ceea ce îi atrage pe oameni către noi sau îi respinge. Nu e mulţumită până când nu se exprimă. Este bibliotecarul trecutului, oratorul prezentului şi profetul viitorului nostru.” Mulţi oameni au afirmat că atitudinea este mai importantă decât faptele, iar cercetătorii au stabilit faptul că circa 85% dintre motivele pentru care obţinem slujbe şi progresăm în aceste slujbe sunt legate de atitudinea noastră. Din nefericire, printre foarte mulţi tineri din ziua de azi, când se discută despre atitudine, în general e vorba de o atitudine proastă. Atitudinea este cheia educaţiei. Este cheia unei bune înţelegeri cu ceilalţi şi a progresului în viaţă. Pentru elevul cu o atitudine potrivită, dorinţa de a învăţa reprezintă mai mult decât obiectivul de a trece anul. Un muncitor cu o atitudine bună va învăţa să-şi facă treaba mai bine şi cu mai multă plăcere. Soţul sau soţia cu o atitudine potrivită va trata situaţiile dificile într-un mod mult mai eficient, ceea ce va îmbunătăţi semnificativ relaţia. Medicul cu o atitudine bună îi va putea ajuta mai bine pe pacienţi. În orice situaţie de egalitate sau când există îndoieli, antrenorul îl va alege întotdeauna pe atletul cu cea mai bună atitudine. Aşa vor proceda şi patronul, şi bărbatul sau femeia care îşi caută un tovarăş de viaţă. Mesajul: Construiţi-vă o atitudine de învingător.   Când i s-a cerut să facă curai în camera sa, adolescentul răspunse, simulând descurajarea: „Ce spui? Vrei să stric echilibrul ecologic natural al mediului meu de viaţă?” (Dorothea Kent) Conducătorii sunt manageri Vino cu idei şi tratează-le regeşte, fiindcă unele dintre ele pot fi adevăraţi regi. Martin Van Doren   Auzim o mulţime de discuţii, citim o sumedenie de articole şi vedem un număr uluitor de cărţi despre conducere şi management. Deşi sunt funcţii diferite, liderii trebuie să ştie multe amănunte despre management, iar managerii, la rândul lor, trebuie să ştie multe despre conducere. Peste 98% dintre companiile americane sunt compuse din mai puţin de 100 de persoane. Marea majoritate nu au mai mult de 50 de angajaţi. Aceasta înseamnă că rolurile de conducător şi de manager deseori cad pe aceiaşi umeri. Prin urmare, este absolut necesar ca fiecare dintre aceşti oameni să ştie câte ceva despre conducere şi despre management. E un lucru valabil şi în cazul familiilor.  În lumea afacerilor, managerul este cel care stă în tranşee şi în linia întâi şi-şi murdăreşte mâinile. Pe umerii lui cad responsabilităţile zilnice ale lucrului eficient cu oamenii. El se asigură că ceea ce trebuie făcut va fi îndeplinit într-un mod eficient şi la timp. Pe de altă parte, conducătorul îl încurajează pe manager, iar managerul pune în aplicare programul conducătorului Acesta este înconjurat de o aură care deseori este asociată cu faptul de a fi capul organizaţiei. Managerul îşi expune defectele în discuţiile zilnice cu oamenii săi şi foloseşte disciplina atunci când e necesar. Acesta e unul dintre motivele pentru care conducătorul trebuie să-l susţină tot timpul pe manager şi rolul său, astfel încât mesajul să ajungă integral la întreaga echipă. În plus, conducătorul trebuie să înţeleagă că aşa cum îi tratează pe manager îi va trata şi acesta pe oamenii lui, iar aceştia îi vor trata la fel pe clienţi. În cazul ideal, conducătorul sporeşte eficienţa managerului, iar acesta sporeşte eficienţa conducătorului. Conducătorul oferă managerului responsabilitate, autoritate, sprijin şi încurajare. Se poate spune că cei care conduc sunt sclipirea de încurajare ce aprinde flacăra speranţei în cineva care, la rândul său, o va da mai departe. Dacă aspiraţi la poziţia de conducător, puneţi în aplicare această idee.   Băiatul meu adolescent s-a împăcat, în fine, cu sine însuşi, dar se luptă în continuare cu toţi ceilalţi. (Family Life)   [1] Charlie horse (engl.) - crampe musculare. [2] Companie americană specializată în tehnologii şi sisteme de prindere folosite la scara mondială în industrie. [3] National Collegiate Athletism Association (Asociaţia naţională studenţească de atletism). [4] Topul celor mai importante 500 de companii în America.  

INTRODUCERE Ce este zen? A fi zen înseamnă a accede la o seninătate pierdută, într-o lume în care aparenţa şi câştigul au devenit motoare mult mai importante decât starea de bine din interior. Civilizaţiile occidentale au separat dintotdeauna sănătatea corpului de cea a spiritului. Corpul este o maşinărie pe care o dorim ascultătoare, trebuie să tacă şi să funcţioneze. Pentru maeştrii zen, seninătatea se obţine printr-o armonie între corp şi spirit; a-l stăpâni pe primul înseamnă a-l pune în armonie cu cel de-al doilea. Trăim vremuri în care alergăm mereu: tot mai multă muncă pentru câştiguri mai mari, pentru a cumpăra mai multe obiecte. Ne vindem libertatea şi liniştea în speranţa unei stări de bine amânate fără încetare pentru ziua de mâine. Şi dacă ne-am aşeza o secundă pentru a opri infernala maşină? A rămâne zen înseamnă a modifica infim obiceiurile zilnice şi, în acelaşi timp, a vedea lumea în mod diferit, a privi în interior şi a ne zâmbi nouă înşine. Bineînţeles, nu ne vom refugia cu toţii într-o mănăstire budistă pe vârful unui munte pustiu. Dar pentru a deveni şi a rămâne zen nu este necesar să alungăm totul din jur: cu câteva mici nimicuri, puţin timp, singurătate, respiraţie, o ceaşcă de ceai sau un moment de reflecţie, este posibil să ne transformăm viaţa şi să percepem altfel fiecare moment. în această carte sunt prezentate o mulţime de căi, în speranţa că fiecare va extrage din paginile ci plăcerea de a găsi noi resurse şi de a descoperi în sine căi noi. A rămâne zen nu înseamnă neapărat a petrece ziua meditând, departe de ceilalţi, sau a vă consacra tot timpul unor exerciţii complicate. Câteva minute sunt de ajuns pentru a vă permite să vă regăsiţi seninătatea uitată.     Avertisment Sfaturile reunite în această carte nu sunt menite să înlocuiască sfatul unui terapeut. Nu ezitaţi să consultaţi medicul şi nu practicaţi niciun exerciţiu de gimnastică fără avizul său dacă aveţi o constituţie fragilă. Dacă vă simţiţi deprimat sau profund descurajat, dacă aveţi adesea gânduri negre, nu ezitaţi să consultaţi un psihoterapeut. Zen în 10 minute nu are ambiţia de a înlocui cuvântul şi diagnosticul unui specialist.         ZEN ÎN CORPUL DUMNEAVOASTRĂ   ÎNVĂŢAŢI SĂ VĂ ASCULTAŢI CORPUL „Sătul până peste cap?” Corpul vă vorbeşte, ascultaţi-l! Am „un nod în gât“, „sunt sătul până peste cap“, „mi s-a făcut rău de la stomac“… Expresiile care ne fac corpul să vorbească nu ne lipsesc. El se exprimă, şi totuşi, în majoritatea timpului, nu-l ascultăm. Punem prea des aceste simptome pe seama oboselii. Dar dacă ne-am opri o clipă pentru a da atenţie lucrurilor pe care ni le spune corpul nostru am fi surprinşi de ceea ce ne învaţă despre noi. Aveţi adesea dureri în gât? Aţi avea de spus ceva ce nu puteţi formula? Aveţi dureri de spate? Orarul dumneavoastră este prea încărcat? Vă simţiţi balonat?! Cu toţii avem mici dureri care ne strică uneori cheful de viaţă. Afle, mâncărimi, dureri cronice. Consultaţi un medic. Dacă nu descoperă nimic grav, puteţi decide să „clasaţi afacerea fără urmări11 şi să suportaţi micile neplăceri. Aţi pus totul pe seama… stresului. Şi atât? Tulburarea se află încă acolo. Lăsaţi-o să se exprime. MICĂ PLIMBARE PE PROPRIUL CORP » Pentru a învăţa să-l ascultaţi, amuzaţi-vă imaginându-vă că faceţi o plimbare pe corpul dumneavoastră în timp ce staţi întins. Imaginaţi-vă că sunteţi o buburuză sau un fluture şi aşezaţi-vă pe el. Vă simţiţi degetul ccl mare de la picior? Scobitura genunchilor? — » Treceţi apoi în interiorul corpului, încercând să acţionaţi grupe mici de muşchi: de exemplu, încordaţi doar partea stângă a corpului sau încercaţi să vă „contractaţi’1 abdomenul între cele două părţi ale cutiei toracice. REMONTAŢI-VĂ COLOANA CA Şi CÂND AŢI ÎNTOARCE UN CEAS »Osteopaţii lucrează pe baza acestei cunoştinţe ancestrale: coloana nu este doar o arhitectură osoasă. Pe ca se grefează esenţialul vieţii noastre: porţiunea dintre prima şi cea de-a patra vertebră corespunde inimii, cea dintre a patra şi a opta, stomacului, cea dintre a opta şi a unsprezecea, ficatului, zonei lombare îi corespund uterul şi rectul. Vă doare spatele? Suferiţi probabil de o altă durere, interioară, căci organele noastre apasă pe coloană şi o obosesc. Un osteopat poate explica acest lucru. ; Pentru a vă destinde şi a vă „remonta” coloana, ghemuiţi-vă pe vine. Apoi reveniţi foarte încet, având grijă să vă întindeţi coloana, vertebră cu vertebră. Acest exerciţiu este relaxant în i special dimineaţa, imediat după ce vă treziţi.   LĂSAŢI-VĂ CORPUL SĂ VORBEASCĂ »Luaţi o foaie de hârtie şi notaţi tară să vă gândiţi tot ce vă evocă durerile de care suferiţi. Află… dificultatea de a vorbi… îmi apare adesea atunci când am întâlnire cu… » Limbajul corpului nu poate fi stăpânit de la prima încercare. Repetaţi operaţia în mod regulat, pentru a învăţa să ascultaţi ce vă spune corpui. Notaţi într-un carnet momentele în care vă simţiţi mai bine şi pe cele În care durerea revine. În câteva săptămâni, limbajul corpului ar trebui să se dezvăluie. Din enigmatic, va deveni limpede. Simplul fapt de a fi înţeles îl face uneori să tacă până la urmă. Simplul fapt că ţineţi cont de momentele în care corpul e într-o stare proastă vă va ajuta, încetul cu încetul, să învăţaţi să evitaţi momentele şi situaţiile în care nu vă simţiţi bine. » Nu ezitaţi să reveniţi puţin în trecut. Căderea părului, de exemplu, poate fi consecinţa unei stări de anxietate. Însă un fir de păr care moare are nevoie de mai mult de trei luni pentru a cădea. Trebuie deci să reveniţi la acea perioadă, pentru a înţelege ce a resimţit corpul dumneavoastră atunci. Mai degrabă să preveniţi decât să trataţi jp; | Corpul nostru nu este o maşină. Or noi îl luăm în considerare adesea chiar mai puţin decât pe propria maşină, pe care ne gândim să o alimentăm cu ulei şi benzină ca să funcţioneze, li cerem corpului să continue să funcţioneze pe când noi nu-i oferim minimumul vital ca să rămână zen şi într-o stare de sănătate bună. De exemplu vă doare capul deseori: prea multă muncă, nopţi scurtate, există numeroase motive. Dar aveţi întotdeauna la dumneavoastră o pilulă magică pentru a potoli durerea. Cu această pilulă faceţi să dispară partea vizibilă a aisbergului. Toţi homeopaţii sunt de părere că, dacă un simptom este stins cu un medicament, focul mocneşte în continuare şi va reapărea în altă parte, mai târziu, amplificat, mai dureros, mai grav. Pentru a fi zen trebuie să ascultaţi aceste simptome care sunt tot atâtea semnale luminoase pentru a vă ghida către seninătate. Prevenirea este o practică obişnuită în China, în aceasta constă principala diferenţă dintre medicina noastră şi medicina lor. În China, un medic care are mulţi pacienţi bolnavi este un medic prost. Căci un medic bun este atent la cele mai mici simptome şi ştie să prevină mai degrabă decât să trateze. În Occident, filosofia noastră este diferită: mergem la medic atunci când suntem bolnavi şi aşteptăm medicamentul care să ne vindece. Căutăm înainte de toate să scăpăm de durere, de ceea ce ne deranjează. Foarte adesea, pentru cele mai mici dureri, precum eczemele, durerile abdominale sau de cap, dacă medicii nu au găsit nimic grav urmăm tratamentul indicat şi totul funcţionează în timpul tratamentului. Însă de îndată ce renunţăm la el simptomele revin… O durere de cap poate să ne strice ziua. Cum să rămânem zen când simţim că o arsură la stomac ne va otrăvi seara?   STOP! îi cerem corpului să facă performanţă în fiecare zi, fără să ne oprim o clipă să-l ascultăm.     DOUĂ REGULI DE AUR » De urmat clacă corpul dumneavoastră nu mai vrea să funcţioneze bine. Pentru a preveni mai degrabă decât a trata: Odihniţi-vă atunci când sunteţi obosit. Nu vă gândiţi că veţi lua o aspirină luni dimineaţă, culeaţi-vă mai devreme duminică seară. Ascultaţi-vă! Dacă făcând zece ore de sport pe săptămână vă dor articulaţiile, luaţi-o mai uşor! Dacă şampania vă dă o stare de mahmureală… încercaţi altă băutură!     ÎNVĂŢAŢI SĂ VĂ AUTOANALIZAŢI NEVOILE » Aveţi dureri inexplicabile de stomac. După ce aţi consultat medicul, dacă nu a găsit nimic grav, v-a prescris fără îndoială un pansament gastric. Aşa cum indică numele lui, pansamentul calmează, însă dacă rana rămâne deschisă sub pansament, n-o vindecaţi, ci doar calmaţi durerea.     » Sunteţi ce! mai bun medic al corpului dumneavoastră, căci sunteţi cel mai în măsură să ştiţi ce simte! Efectuaţi pe cont propriu mici teste alimentare: dacă digeraţi prost masa de prânz, notaţi într-un carnet timp de o săptămână ce mâncaţi în fiecare zi. Notaţi de asemenea ce aţi simţit. Dureri, balonări. Notaţi momentele din zi care au reprezentat o sursă de stres: o reuniune, o luare de cuvânt în public ctc. După o săptămână alegeţi să înlăturaţi un aliment pe care aveţi obiceiul să-l consumaţi zilnic cafeaua, produsele lactate, fructele la sfârşitul mesei şi notaţi schimbările. Dacă nu apare niciuna, reintroduceţi alimentul. «Această autoanaliză alimentară, recomandată de terapeuţii nutriţionişti, vă ajută să descoperiţi alimentele potrivite organismului dumneavoastră şi pe cele pe care trebuie să le evitaţi. Această metodă nu prezintă niciun pericol, însă poate dura mai multe săptămâni. Fiţi răbdător şi atent la fiecare simptom: un aliment pe care nu-l toleraţi la micul dejun poate provoca o balonare la ora 14, în timp ce dumneavoastră incriminaţi masa de prânz! Ascultaţi-vă bioritmurile A fi zen contrazicând „ceasul intern11 este complet imposibil, liste ca şi cum aţi trăi în permanenţă în decalaj orar. Veţi alerga toată ziua, însoţit de oboseală, fără să apreciaţi niciun moment al zilei. Oamenii de ştiinţă au constatat de multă vreme că ne este mai greu să ne trezim iama, când lumina este mai slabă. Însă viaţa actuală merge total împotriva vechilor ritmuri. Vara era dedicată lungilor zile de muncă la câmp, iar iarna, după ce stăteau de veghe, strămoşii noştri mergeau la culcare odată cu găinile! Astăzi, ne odihnim mai ales vara, şi iama începem să muncim înainte să se facă ziuă! Desigur, nu putem trăi împotriva curentului, însă putem totuşi învăţa să ne cunoaştem mai bine bioritmurile. O activitate potrivită intr-un moment potrivit al zilei înseamnă seninătate şi plăcere.. ■ „_ Studiul bioritmurilor se bazează pe; constatarea ca, în univers, totul este \ ritm: ciclul lunii, ciclul anotimpurilor, ciclul femeii. în funcţie de data naşterii, bioritmia calculează fluctuaţiile energiei dumneavoastră pe parcursul întregii vieţi şi vă oferă informaţii cu privire la forma fizică, emoţională şi intelectuală, în Japonia, unde studiul bioritmurilor este considerat în mod real o ştiinţă, numeroase întreprinderi au adoptat această analiză pentru a vă planifica treburile. Nu sunteţi într-o zi fastă? Rămâneţi acasă. Este o lună în care sunteţi în formă? Munciţi de două ori mai mult. Aceste întreprinderi au constatat o scădere a erorilor informatice şi a accidentelor. Studiul bioritmurilor este utilizat de asemenea de numeroşi sportivi de performanţă. Calculul bioritmurilor în funcţie de vârstă şi de data naşterii este destul de complex. Pentru a le defini la scara întregii vieţi, există numeroase site-uri gratuite pe Internet. Atenţie totuşi la site-urile mai puţin serioase care se ocupă cu prezicerea viitorului. Puteţi consulta cartea lui Patrick Debarbieux, ABC des biorythmes (Ed. Jacques Grancher, 1999).   ORELE ZEN » Pe parcursul celor 24 de ore ale zilei, corpul nostru are propriul său ritm. A-l contrazice este o sursă de stres. > Capacitatea noastră de atenţie şi de concentrare începe să crească de îndată ce ne trezim, pentru a atinge un vârf la ora  11. Apoi scade până la ora 14 şi urcă apoi la un nou vârf spre sfârşitul după-amiezii. » Insă la scara unei ore corpul îşi impune, de asemenea, propriul ritm, care se modifică la aproximativ 90 de minute. Atenţia noastră se află în punctul maxim după 25 de minute în timpul unei activităţi. Apoi scade încetul cu încetul. Oboseala începe să se facă simţită după 75 de minute. De ce să nu facem o pauză în acel moment? Este, deloc întâmplător, şi una dintre regulile pentru siguranţa rutieră!   CĂTRE DESCOPERIREA CEASULUI DUMNEAVOASTRĂ INTERN » Fiecare fiinţă umană are ritmul său personal, astfel că şi dumneavoastră trebuie să vă descoperiţi ritmul propriu. De exemplu, puteţi fi mai mult sau mai puţin sensibil la schimbările de anotimp, la nevoia de odihnă din jurul orei 14. începeţi prin a vă studia ciclul somnului notând zilele în care vă simţiţi odihnit şi orele la care vă treziţi. Somn lent, somn paradoxal, un ciclu de somn durează în medie 90 de minute. Este mai bine uneori să vă treziţi cu jumătate de oră mai devreme şi să nu intraţi într-un nou ciclu.[1] Redescoperiţi siesta Nuc timp? Nu e bine să vorbeşti despre asta? Este o ruşine? în Japonia, siesta este general acceptată, şi japonezii nu sunt chiar renumiţi pentru trândăvia lor. Ştiaţi că în secolul al XlX-lea se muncea mult mai puţin decât astăzi? Lipsa electricităţii şi a încălzirii îi făcea pe oameni să meargă mai devreme, la culcare. Nu erau deloc grăbiţi. Către ora 14, ceasul biologic ne infonnează că ar trebui să ne odihnim puţin. De ce să nu-l ascultăm? La birou, să nu vă fie ruşine să vă anunţaţi intenţiile: închideţi ochii câteva momente, în jur de ora 14, pentru a fi mai performant. Este o pauză ca oricare alta. Pentru reîncărcarea bateriilor sunt suficiente câteva minute. SIESTA CU OCHII DESCHIŞI » Vă este chiar imposibil să închideţi puţin ochii la locul de mutică? Practicaţi siesta trează. Ţineţi în faţă un document şi fixaţi cu privirea primele rânduri fără să vă mişcaţi. Vederea vi se va înceţoşa încetul cu încetul. Vă veţi simţi cu capul în nori. Dacă rămâneţi perfect imobil în această poziţie, corpul şi spiritul se vor odihni. Ieşiţi uşor din toropeală întinzând braţele şi respirând adânc. SIESTELE-FULGER Dacă aveţi posibilitatea, întindeţi-vă 10 minute, fără să vă acoperiţi. Temperatura corpului va scădea. Vă va trezi o uşoară senzaţie de frig! Însuşiţi-vă lentoarea. încetiniţi! Suntem dependenţi de viteză: agende încărcate, săptămâni pline, weekcnduri-maraton… Şi dacă am încetini? Avem nevoie de momente libere pentru a ne acorda timp să respirăm, să ne regăsim. » Să începem ziua tară urgenţe. Foarte puţine lucruri sunt cu adevărat grave şi urgente. Confundăm adesea „urgent“ şi „grav“: un copil bolnav, un accident sunt evenimente grave, care din fericire nu apar în fiecare zi. Restul este,. Urgent“, doar urgent. Chiar aşa de urgent? Stop! Să încetăm să alergăm! Alergăm pe scări, ne precipităm în maşină, facem duş în viteză. Pentru a câştiga câteva minute într-o zi. Sunt de atât de preţioase încât să vă împiedice să respiraţi? » Să încetăm să facem mai multe lucruri deodată: le pregătiţi copiilor micul dejun în timp ce goliţi maşina de spălat vase. De ce să nu beţi în linişte o ceaşcă de ceai cu ei? Doar pentru plăcerea de a vă aşeza şi a discuta, de a împărtăşi un moment de răgaz? » Să ne oferim timp pentru a căuta seninătatea. Aceasta nu se poate cumpăra de la distribuitorul automat. Vine încet la noi şi impregnează fiecare moment al zilei. » Pentru a rămâne zen, să apreciem momentele care vor veni şi să le uităm pe acelea care se risipesc. În majoritatea timpului, ceasul nu ne ajută să citim ora, ci ne este indispensabil pentru „a calcula cât timp mai avem“. De aceea ne dă o stare permanentă de stres.     Trucuri pentru a uita de ceas » Lăsaţi-l pe noptieră. Vă veţi simţi debusolat, însă veţi observa că există o mie şi una de modalităţi de a afla cât este ora pe parcursul zilei: pe stradă, după lumina zilei, pe telefon, pe calculator, ora este pretutindeni. » > Vă veţi da seama de asemenea că sunteţi capabil să îndepliniţi sarcinile zilnice fără ca ceasul să vă amintească fără încetare că „pierdeţi timp”. Astfel, nu mai alergaţi după timp, ci îl savuraţi. » Pentru ca timpul să devină o plăcere, şi nu o pierdere, inventaţi ritualuri pe care le iubiţi: un clopoţel cu sunet plăcut care să le anunţe copiilor ora mesei (în plus nu va mai trebui să ţipaţi pentru a-i chema), un nume pentru fiecare oră: ora 8, „stare de bine sub duş”, ora 16, „ora ceaiului”, ora 10, „pauza mea personală pentru telefon”, ora 14, „momentul meu de respiro”. «Cum să vă încetiniţi gesturile » Gesturile mecanice pe care le efectuăm zilnic sunt adesea crispate. A vă destinde înseamnă a încetini şi a lungi mişcarea: dacă urcaţi scările în grabă, încordat, şi obosiţi repede, încercaţi să întindeţi încet tendonu! lui Ahile punând vârful picioarelor pe fiecare treaptă. » Asociaţi mişcările cele mai obişnuite, banale şi laborioase, cu o mică plăcere personală: atunci când trebuie să faceţi patul, încheiaţi activitatea parfumând pernele înainte de a aranja cearşafurile; respiraţi adânc atunci când deschideţi jaluzelele, priviţi în depărtare venirea zorilor. Spuneţi nu excitanţilor Este acelaşi principiu ca în cazul dopajului: îi infuzăm organismului o substanţă pentru a-l exploata la maximum, fără să ţinem cont de oboseală. Cafea, ţigări, zahăr, suplimente cumpărate de la farmacie, absorbim aceste substanţe care ne ajută să facem faţă. Însă ele nu ne ajută să rămânem zen. Atunci când oboseala se face simţită, cum din punct de vedere psihologic suntem programaţi să nu ne oprim niciodată, corpul nostru caută ajutor. Cofeina ne „energizează“ pentru o oră. Ţigara ne trezeşte pentru jumătate de oră. Zahărul ne dă o energie care se consumă rapid în sânge. Ne simţim mai bine. Însă efectul este limitat în timp, şi oboseala revine, mai puternică. Ce este de făcut? Bem încă o ceaşcă de cafea, fumăm încă o ţigară, ronţăim un baton de ciocolată. Şi aşa mai departe. Fumând o ţigară ne vine să fumăm încă una, zahărul cerc zahăr, cafeaua creează în continuare nevoia de cofeină. Urmaţi-vă ritmul şi înlocuiţi excitanţii cu pauze. Dacă v-aţi culcat la ora 3 dimineaţa în ajun, fiţi indulgent cu corpul dumneavoastră. Aveţi un ritm lent, este normal, mâine veţi fi mai performant după o noapte de somn bun!   CEAI SAU CAFEA? » Ceaiul şi cafeaua au la bază o substanţă excitantă: cofeina. » Insă compoziţia ceaiului este puţin diferită. Mai întâi, o ceaşcă de ceai conţine de două-troi ori mai puţină cofeină decât o ceaşcă de cafea, în plus, prezenţa polifenolilor în ceai modifică semnificativ acţiunea   i nl’einei, încetinind răspândirea ei în corp. Cofeina din cafea poate să genereze o stare de agitaţie sau să dea palpitaţii, deoarece este activă în plinătatea de oră care urmează absorbţiei. Cofeina din ceai are nevoie de patru-cinci ore să se răspândească în sânge. De aceea se spune adesea că ceaiul stimulează, dar nu excită. » Pe de altă parte, un studiu al Universităţii Surrey din Marea Brilunie a demonstrat efectul antistres al ceaiului: acesta încălzeşte corpul m mod durabil, provocând o creştere a temperaturii pielii. Mâinile umede şi reci sunt adesea dovada stării de stres: ceaiul vă poate ajuta să rămâneţi zen!     UN CEAI FĂRĂ TEINĂ » Dacă preparaţi un ceai fară teină, turnaţi apa fierbinte în ceainic, aşteptaţi câteva minute şi aruncaţi prima infuzie. Cea de-a doua nu va mai conţine teină. » în ce priveşte cafeaua, nu depăşiţi cinci ceşti pe zi. Acordaţi-i răgaz organismului încă o zi lungă, în care nu prea v-aţi gândit la dumneavoastră. La prânz aţi înfulecat un sendviş în viteză, aţi băut cafea toată după-amiaza ca să nu adormiţi în faţa calculatorului şi aţi alergat să prindeţi autobuzul. O zi zen perfectă! » O seară pe săptămână, sau mai bine un weekend din când în când, gândiţi-vă la dumneavoastră şi la această maşină care vă serveşte toată ziua: corpul dumneavoastră. Întoarceţi-vă devreme acasă şi decuplaţi telefonulStingeţi radioul, televizorul. Nu deschideţi corespondenţa: puneţi o barieră între dumneavoastră şi lumea exterioară. » Pregătiţi-vă o masă uşoară, o supă, un fruct: un meniu de convalescent. Evitaţi dulciurile, excitanţii. Lăsaţi organismul să se odihnească. » întins pe pat, acordaţi-vă timp să respiraţi adânc timp de 5 minute. Inspiraţi, biocaţi-vă o clipă respiraţia, expiraţi adânc. Apoi goliţj-vă mintea. Cum anume? Fixaţi un obiect plăcut: o floare, un tablou, un bibelou. Încercaţi să vă gândiţi doar Ia el timp de 5 minute. Descrieţi-l în minte, detaliaţi-i culorile. Vă simţiţi liniştit? Perfect! Este ora… 9 seara, acum puteţi merge… la culcare! UN MASAJ PENTRU A ADORMI » întins pe spate sau ghemuit, masaţi-vă încet fruntea, dinspre nas spre tâmple. Sprijiniţi-vă cotul pe o pernă, ca să nu fie încordat. DETOXIFIAŢI-VĂ » înainte de masă, beţi un suc de lămâie cu puţină apă caldă. » De asemenea, puteţi să beţi un pahar mare din crema de legume pe care aţi preparat-o pentru supă. CUM SA VA DESTINDEŢI Da sportului, nu tensiunii Adesea se consideră că „este utiD să faci sport. De altfel, acesta este motivul pentru care sălile de spoit sunt pline începând cu luna aprilie: vrem să ne tonifiem muşchii înaintea verii, ca să arătăm bine în costum de baie. Practicăm un sport pentru… a slăbi, pentru… a ne întreţine, pentru… competiţie. Şi plăcerea în toate acestea? Resimţim un dezgust extrem în faţa celor 30 de minute de alergat pe care ni Ic impunem în fiecare duminică dimineaţa. Dacă nu există plăcere, abandonăm repede această activitate de corvoadă! Sportul ne-a intrat în obiceiuri deoarece ne mişcăm din ce în ce mai puţin. Este adevărat că altădată, atunci când mergeam să cumpărăm pâine pe jos sau când plecam cu bicicleta să vizităm o prietenă din satul vecin, nu vorbeam de sport. Şi totuşi, ne mişcăm, nE aeriseam, aveam timp. Astăzi, între maşină şi calculator, corpul are de fapt puţine ocazii de a se exprima. Dar între un veritabil program de competiţie obositor şi stresant şi o stare de bine legată de o activitate fizică este o diferenţă enormă. Este mai bine să avem o activitate regulată şi moderată decât să facem sport în exces două luni pe an. Găsiţi un orar care să vă convină, un loc care să nu fie prea departe de casă, pentru a nu adăuga stresul transportului. Tmpuneţi-vă ritmul la birou: nu spuneţi în niciun caz că plecaţi mai devreme pentru şedinţa de relaxare săptămânală! S-ar crede că nu este atât de important şi există mari şanse să vi se impună un dosar urgent în ultimul moment. Găsiţi un pretext imparabil: trebuie să luaţi copilul de la doică, aveţi o programare la medic pentru un tratament regulat. GĂSIŢI SPORTUL CARE VĂ CONVINE » Da, un spori, dar care? Pentru a găsi activitatea fizică care vă place, nu plecaţi de la obiectiv. Dacă alegeţi aerobicul pentru a slăbi, deşi aveţi oroare de sporturile intense, vă veţi impune o activitate şi un stres suplimentare şi veţi abandona destul de repede. » Plecaţi de la senzaţii care vă plac: apa, prospeţimea, să vă întingeţi ca o pisică, să vă eliberaţi de energie. Inventariaţi sporturile care corespund acestor senzaţii. Apoi faceţi un test. Numeroase săli propun un prim curs gratuit. Este ideal pentru a testa la faţa locului!   [1]              Luaţi în scamă şi orele în care aţi fost mulţumit de munca dumneavoastră, pentru că eraţi foarte concentrat, pentru că nu v-aţi risipit forţele. Notaţi timpul pc care l-aţi consacrat acelei activităţi. Tn măsura în care se poate, încercaţi în zilele următoare să vă organizaţi programul în funcţie dc aceste observaţii şi faceţi pauze în momentele în care simţiţi că vă copleşeşte oboseala. Nu ezitaţi să închideţi ochii câteva momente, să vă preparaţi o băutură caldă sau să respiraţi câteva minute la fereastră.    

Știați că în trupul nostru există șapte centre de energie? Acestea pot dezlănțui forțe nebănuite în ființa noastră. Descoperiți-le și folosiți-le pentru binele personal și al semenilor. Lucrarea de față este un neprețuit ghid în descoperirea propriei noastre ființe și a resurselor nebănuite ce zac în noi. NAOMI OZANIEC ELEMENTE DE CHAKRA PREFAȚĂ Această carte a fost scrisă ca parte a încercării mele de a înțelege. Aveam nevoie să dau sens unei părți din viața mea. Ceakrele mele erau destabilizate cu mult timp înainte ca eu să găsesc vreo carte despre acest subiect, cu mult înainte ca eu să știu despre existența vreunui drum drept sau greșit în cercetarea energiilor subtile. Ceakrele mele erau deja cunoscute, nu de către mine, ci de altcineva, ceea ce reprezenta o primă violare a tuturor legilor practicii spirituale. Am experimentat pe mine însămi pericolele și capcanele cauzate de trezirea prematură a acestor energii. În sens literal, acesta a fost botezul focului pentru mine. Timpul a trecut, rănile, atât cele fizice, cât și cele psihice, s-au vindecat. Am rămas însă cu pasiunea arzătoare de a înțelege ceea ce ceakrele trebuie să ne învețe. Eu continuu să-mi pun întrebări și să caut răspunsuri, dar pot oferi cititorului ceea ce am câștigat de-a lungul acestui drum. În spiritul tantrei, am descoperit că este posibilă transformarea răului în bine. Mi-au trebuit ani ca să înțeleg aceasta. Ceea ce am câștigat este mult mai valoros decât pierderea inițială. Am supraviețuit întâlnirii înspăimântătoare cu șarpele Kundalini. Însă sunt bucuroasă că mi s-a oferit o astfel de ocazie în timpul vieții. Karma se echilibrează într-adevăr dintr-o viață în alta. NAOMI OZANIEC   Mulțumiri Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să dau la lumină această carte. În acest sens, aș dori să-i mulțumesc lui Jerome, care mi-a oferit timpul pentru a scrie, și Juliei Mecutchen, care mi-a citit cu atenție opera. Aș mai dori să mulțumesc Editurii Timeless Book, pentru acordul de a folosi desenele ceakrelor, iar Editurii Teozofice, pentru permisiunea citării operei lui Hiroshi Motoyama. Aș mai vrea să-mi exprim recunoștința și să mulțumesc pentru contribuția nevăzută a acelora care îndrumă mințile și care, în momentele critice, m-au îndreptat în direcția cea bună. CUM SĂ FOLOSIȚI ACEASTĂ CARTE Această carte este mai mult decât o introducere într-un domeniu vast al cunoașterii. Ea oferă un cadru intelectual și câteva îndrumări practice pentru a lucra cu energia ceakrelor, în timpul vieții dumneavoastră. Dacă v-ați decis să aplicați exercițiile indicate, este absolut vital să nu treceți în grabă peste ele. Nu anticipați rezultate spectaculoase. Schimbările pot fi abia simțite. Puteți deveni conștient(ă) de modul cum influențează energiile ceakrelor viața dumneavoastră, de care vă apropiați în mod spontan și care vi se par mai distante. Practica dumneavoastră va avea nevoie de periodicitate: meditație, pranayama și activitate fizică. Acestea ar trebui să devină integrate ideal existentei cotidiene. În sine, acest lucru este dificil și cere un înalt nivel de dăruire. Ceea ce veți primi din munca dumneavoastră va fi direct proporțional cu ceea ce includeți în ea. Cartea conține sugestii suficiente pentru dumneavoastră pentru a vă planifica atent propriul program de lucru cu fiecare dintre ceakre. Puteți să combinați fără probleme afirmațiile cu remediile florii Bach, cu muzica potrivită sau cu exercițiile preliminarii. Dacă veți face astfel, vă veți orienta mintea spre ceakra corespunzătoare. Cu cât tehnicile de asana și pranayama sunt mai avansate, fără îndoială că ele sunt cu atât mai solicitante. Dacă simțiți că aceste tehnici depășesc capacitatea sau cerințele dumneavoastră, atunci urmați-vă instinctul și așteptați până când veți fi pregătit pentru a începe. În cele din urmă, succesul în această întreprindere depinde de dumneavoastră. Spiritul în care faceți demersuri în această activitate este hotărâtor. Curiozitatea, pur și simplu, ca și interesul pur academic pot aduce doar un câștig redus. De la început, aveți nevoie de o dăruire profundă și de capacitatea de a persevera. O carte de inițiere este într-adevăr un substitut sărac pentru un îndrumar, iar în lumea interioară a unui învățat erudit, când fiecare ceakră se trezește într-un anume fel, se reînnoadă deseori fire din vieți anterioare. Nimeni dintre noi nu pornește din același loc. Unii consideră trezirea conștientă prea ușoară; alții o consideră înceată, laborioasă și riscantă. E posibil ca factorii destinului să fie cei mai semnificativi în determinarea atât a capacității noastre, cât și a puterii noastre de decizie. În absența profesorului, care ar putea detecta factorii karmici implicați, este corect să spunem că intensitatea sentimentului este un ghid foarte serios al aspirației spirituale. Dacă aveți motivația și voința să urmați cursul unui studiu spiritual și aplicarea acestuia, atunci veți fi recompensat(ă).     INTRODUCERE O, Zeiță! Această știință a lui Shiva este o știință măreață. Însă dintotdeauna a fost păstrată în taină. De aceea, chiar dacă această cunoaștere este revelată prin mine, înțelepții ar trebui să o tăinuiască în continuare. Siva Samhita, versul 206   Era noastră preamărește sinceritatea și valorile neîngrădite prin accesul la informație. Oamenii sunt pregătiți să lupte pentru dreptul de a cunoaște, de a fi se spune și de a răspândi informații referitoare la viața lor cotidiană. În orice lume ne-am afla, nu ne place să știm că ar exista zone de experiență interzise, fără limite sau care să aibă interdicții. Ideea că orice activitate poate fi tăinuită ar fi incompatibilă cu democrația. Aceasta este, într-adevăr, era OMULUI. Subiectul acestui studiu a fost păstrat secret timp de multe secole. Cunoașterea ceakrelor s-a transmis de la inițiat la profan, ca parte indisolubilă a unei tradiții spirituale orale. În acest fel, cunoașterea a fost păstrată. Oamenii au devenit încetul cu încetul conștienți de binefacerile și responsabilitățile care sunt inseparabile de revelarea adevărurilor despre ceakre. Dar timpurile s-au schimbat, unele aspecte ale cunoașterii acestor învățături au fost înregistrate și, implicit, desprinse din limitele originare. Propria noastră tradiție religioasă lasă loc credinței că tot ceea ce este de natură spirituală poate fi tăinuit. Într-adevăr, aspectul exoteric al religiei, cu accentele lui pe destin și adorație, oferă doar instrumentul, pe care oricine îl poate folosi pentru a practica această religie. Prin contrast, aspectul ezoteric al religiei oferă practica înaintea doctrinei. Pur și simplu, ezoteric înseamnă „pentru cei puțini”. Nu este o cale accesibilă tuturor. În mod paradoxal, cu toate că deschiderea ezoterică este întotdeauna accesibilă tuturor, inițierea este căutată de puțini. Învățăturile ezoterice au fost considerate de cele mai multe ori ca fiind secrete, ceea ce a creat suspiciune și neînțelegere. În realitate, cunoașterea ezoterică nu poate fi transmisă în același fel ca și în alte domenii ale cunoașterii. Dacă, de exemplu, v-aș spune dumneavoastră că aveți un număr de centri energetici, sau ceakre, mă veți crede sau nu. Dacă nu v-a convins afirmația mea, veți fi și mai puțin convinși de argumentele pe care eu le consider acceptabile. Dacă aveți predispoziția de a mă crede, acceptul dumneavoastră în acest moment este doar de natură intelectuală. Dacă, într-adevăr, doriți să vă formați un crez implacabil în ceea ce v-am descris, este necesar să participați activ la propriul proces de cunoaștere. Descoperirile pe care le veți face vor fi în întregime de natură personală și acestea vor depinde de un număr mare de factori. Dacă nu vreți să experimentați ipotezele ezoterice doar pentru dumneavoastră înșivă, atunci realitatea ceakrelor, în mod inevitabil, nu vă va fi descoperită. Calea ezoterică cere din partea dumneavoastră o implicare activă. Nu puteți fi nici spectator, nici doar observator, ci trebuie să acționați. Atunci când dumneavoastră veți acționa în concordanță cu principiile ezoterice și veți aplica această practică, veți crea comunicarea. Nimeni altcineva nu o poate face pentru dumneavoastră. Sunteți direct implicat(ă) în proces. În timpul procesului de cunoaștere, la un moment dat, atitudinile dumneavoastră, sistemul de credințe, valorile și aspirațiile, în mod firesc, sunt supuse schimbării. Aceasta se va întâmpla în mod progresiv, în timp ce procesul își va contura propriul său ritm. Procesul de reorientare și de eventuală renaștere este el însuși secret. El este personal, delicat și valoros, ca și dezvoltarea embrionară a copilului. Nașterea unui nou nivel de conștiință pretinde un mediu propice. Demersul ezoteric interferează cu majoritatea religiilor, fiind mai mult sau mai puțin evident, în funcție de circumstanțele exterioare. Astfel, Cabala prezintă fața interioară a iudaismului, tradiția sufi pe cea a islamismului, iar budismul Shignon, calea interioară a celui japonez. Tantra împletește armonios căile interioare ale iudaismului și budismului. În mod ciudat, toate aceste tradiții au o înțelegere profundă a ceakrelor. Cunoașterea ceakrelor își face încet apariția și în domeniul public. Aceasta se întâmplă cu atât mai mult în Noua Eră, cu cât aici nimic nu este într-adevăr surprinzător. Astăzi există o sete autentică de cunoaștere a tuturor subiectelor ezoterice. Societatea occidentală a fost construită pe fundamentul solid al câștigului material și al puterii exterioare. Religia ezoterică și-a pierdut autoritatea. Oamenii se întorc la căile străvechi, mai subtile, în căutarea unei noi tendințe morale. Există o dorință sinceră pentru o aspirație spirituală și o implicare personală, care nu vor fi nici ușor de găsit, dar nici ușor de pierdut. Ea este prea profund resimțită. Răspândirea cunoașterii, în orice domeniu, presupune responsabilitate, dar cunoașterea conferă putere doar atunci când este aplicată. Cunoașterea ezoterică nu este nici ea o excepție. Ea deține puterea de a schimba viața oamenilor în mod dramatic. Există o atare certitudine în contextul unei tradiții spirituale, pe care o pierdem în parte, atunci când extragem și izolăm anumite învățături. Câțiva dintre magiștri ar considera elementul cel mai lipsit de înțelepciune inițierea în ceakre în afara contextului tradiției. Astfel, o inițiere superficială poate fi un element periculos, pe când o inițiere ezoterică de aceeași natură poate fi dezastruoasă. Desigur, există câteva pericole în transmiterea germenilor ezoterici fără un anumit scop. Este imposibil de știut dacă instrucțiunile vor fi urmate sau dacă cititorul va hotărî pur și simplu să încerce un drum mai scurt. Nu poți judeca disponibilitatea și apetența candidaților. Atât Yoga, cât și Tantra recunosc diversitatea temperamentelor, dar și tipurile de persoană care caută să se inițieze. Ambele sisteme presupun o paletă largă de modalități pentru a antrena discipolul în cunoaștere. Mediul cuvântului scris face practic imposibilă acordarea unui ajutor suplimentar sau prevederea tuturor problemelor care se pot ivi. Cititorul este lăsat singur să analizeze și să funcționalizeze toate schimbările derivate din participarea la inițiere. Totuși, această metodă pentru răspândirea principiilor ezoterice pare să fie proprie spațiului și timpului în care trăim. De aceea, noi vom încerca cu seriozitate să facem o virtute din aceasta. Va trebui să echilibrăm potențialul rău cu virtualul bine care ar rezulta din răspândirea acestui aspect specific al cunoașterii ezoterice. De asemenea, trebuie să credem în bunul simț și maturitatea spirituală a cititorului. Dezvoltarea psihică sau inițierea metafizică de orice fel este deja vizibilă prin cunoașterea ceakrelor, pentru oricine este implicat în devenirea propriului spirit prin yoga. Oricine este fie medium, fie psihiatru, fie vindecător sau practician spiritual al oricărei convingeri, trebuie întotdeauna să stăpânească aceste energii vii. Cunoașterea, în acest context, poate fi folositoare, ori absolut necesară, în anumite situații. Totuși, se pare că există o lipsă generală de înțelegere a ceakrelor, chiar și în cercurile ezoterice occidentale. Deseori, am întâlnit opinia potrivit căreia ceakrele sunt „elemente orientale”, ca și când occidentalii n-ar avea ceakre. Fiecare dintre noi avem ceakre. Forța spirituală de netăgăduit din Occident dă naștere unei noi tradiții, eclectice și dinamice. Această nouă tradiție derivă din multe surse și integrează aspecte spirituale, psihologice și terapeutice. Ea este concentrată în profunzime asupra problemelor lumii reale și are obligația de a redescoperi realitățile spirituale. Cunoașterea ceakrelor va fi în siguranță în astfel de mâini; eu sper ca acest lucru să se îndeplinească.   1. PEISAJUL ENERGIILOR PROFUNDE   În trupul tău se află muntele Meru, Înconjurat de cele șapte continente, De asemenea, există izvoare, Lacuri, munți, câmpii, Și zei ai diverselor regiuni. Există și profeți acolo, Călugări și locuri de pelerinaj. Și deasupra zeilor guvernatori Se află stelele, planetele, Și soarele, împreună cu luna; Și, totodată, mai există și cele două puteri cosmice, Cea care distruge și cea care creează; Și toate elementele: eterul, Aerul și focul, apa și pământul. Da, toate acestea sunt în interiorul trupului tău; Ele există în trei lumi, Și ele toate își împlinesc menirea În jurul muntelui Meru. Doar cel care știe aceasta Poate deveni un adevărat yoghin. Siva Samhita, versurile 1–5   „Ceakra” este un cuvânt de origine sanscrită, care înseamnă roată. Aceasta se învârtește în jurul propriului ax; ea poate să se învârtească încet sau repede. Ca și discurile colorate pe care copiii le învârtesc pe o frânghie, tot așa o ceakră se rotește, în funcție de gradul de energie din sistem. Roata însăși este un simbol puternic, reprezentând multele cicluri ale vieții. Totuși, este ciudat să găsim acest termen străvechi și străin, integrat în întregime vocabularului Noii Ere. Așa cum se întâmplă deseori azi, ceea ce pare a fi „Noua Eră” este, în realitate, limita extremă a „Vechii Ere”. Ceakrele sunt numite în același timp și lotuși sau padme. Acest simbol frumos ne spune mult despre natura ceakrei ca forță vie. Lotusul, care nu este decât un crin de apă, este răspândit de-a lungul Asiei. Floarea, de o deosebită frumusețe, crește deasupra apei, dar rădăcinile ei sunt adânc îngropate în mâlul de pe fundul apei. Ea ar putea reprezenta condiția umană. Își are rădăcinile în mâlul și întunecimea adâncurilor, dar, în cele din urmă, înflorește la lumina soarelui. Exact ca un lotus, ceakra poate fi închisă în boboc, deschizându-se sau înflorind, activă sau în stare latentă. Ceakrele se dezvoltă gradat și în mod natural, de-a lungul unei perioade de timp, ca parte a evoluției întregii persoane. Unele sisteme spirituale caută să educe întreaga ființă, știind că ceakrele se vor schimba în consecință. Totodată, este posibilă grăbirea deschiderii și accelerarea acestui proces evolutiv. Alte sisteme spirituale caută trezirea ceakrelor, știind că aceasta va afecta în consecință întreaga ființă. Unde sunt ceakrele, roți sau lotuși? Ele pot fi găsite în interiorul fiecăruia dintre noi. Atâta timp cât fiecare dintre noi are un corp fizic, tot așa, în complementaritate, fiecare are și un corp spiritual. Ceakrele servesc ca un mecanism de legătură între substanța fizică și cea profundă, spirituală. Am găsit informații despre ceakre, cele mai importante, în literatura canonică hindi, începând cu Upanișadele. Patru texte au legături evidente cu ceakrele: Upanișada Shri Jabala Darshana, Upanișada Cudamini, Upanișada Yoga-Shikka și Upanișada Shandilya. Aceste texte precizează localizarea ceakrelor și oferă descrieri simbolice ale fiecăreia dintre ele. În secolul al zecelea, Gorakshashatakam a fost scrisă de guru Goraknath. El a fost considerat un sfânt al timpului său. El a sistematizat cunoașterea practică în folosul discipolilor săi. Textul său a oferit informații noi, referitoare la puterile care însoțesc trezirea centrilor. Totodată, el a stabilit legătura dintre trezirea ceakrelor și practica meditației. Noi am găsit studiul cel mai detaliat și mai accesibil despre ceakre în Sat-Cakra-Nirupana (Descrierea și investigarea celor șase centri ai corpului). Acesta este al șaselea capitol al unei opere majore, compusă în secolul al șaisprezecelea de Purananda Svami numită Shri-Tattva-Cintamini și include descrieri detaliate ale ceakrelor, cu ilustrații. Totodată, textul identifică puterile care însoțesc trezirea ceakrelor și descrie practicile pe care discipolul trebuie să le stăpânească. În vocabularul modern, acest text are toate calitățile unei culegeri de exerciții. Tradiția hindi este o sursă bogată de informație și inspirație. Ea ne furnizează descrieri, reprezentări și tehnici practice pentru activarea ceakrelor. Inițiații spirituali ai acestei tradiții au utilizat în mod extensiv toate aceste energii și au lăsat o moștenire bogată în picturi, imagini simbolice, cosmograme, meditații și texte. Noi găsim învățăturile referitoare la ceakre în multe alte tradiții spirituale. În interiorul budismului tibetan, cunoașterea ceakrelor este în întregime integrată practicii. Centrii sunt numiți rotile canalului. Ei sunt utilizați extensiv în anumite vizualizări semnificative de către practician. Yoga taoistă este o disciplină complexă, bazată pe controlul și circulația energiilor vitale. Tradiția alchimistă occidentală a avut la bază o înțelegere profundă a ceakrelor. Metalele și plantele au fost alăturate de ceakre, într-un sistem elaborat de corespondențe, care a format baza metodei alchimiștilor de a căuta transformarea spirituală. O dată cu declinul artelor alchimiștilor, cunoașterea codificată despre ceakre a dispărut în Occident. Interesul față de ceakre a reînviat o dată cu apariția mișcării teozofice de la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea și începutul secolului al douăzecilea. Teozofii erau interesați îndeosebi într-o gamă largă de concepte metafizice orientale și au adus multe idei cheie în spiritualitatea occidentalilor. Editura Teozofică a realizat câteva volume despre ceakre, cel mai important dintre ele fiind Ceakrele de C.W. Leadbeater. Cele mai recente rămân însă operele complete ale lui Alice Bailey. Ea s-a aflat în comunicare telepatică cu maestrul tibetan Djwhal Khul timp de treizeci de ani. Tibetanul a oferit puține detalii personale în timpul acestei lungi perioade. El a oferit atât cât a fost necesar de prezentat în prefața fiecărui volum; adică, faptul că el a locuit la granițele Tibetului și și-a definit menirea astfel: „Munca mea este de a iniția și de a răspândi cunoașterea înțelepciunii Eterne, oriunde pot găsi un răspuns”. Colaborarea lor fructuoasă a produs un depozit uriaș de învățătură ezoterică, incluzând o bogată informație despre ceakre. Noi am ajuns la consens în această arie largă de surse, referitor la localizarea, natura și funcțiile ceakrelor. Este doar crezul meu, potrivit căruia, cu cât Noua Eră se apropie, cu atât schimbările în conștiința grupului vor aduce o reevaluare a ceakrelor și a semnificației acestora pentru noi, ca individualități și ca grup. Noi intrăm într-o eră unde valorile spirituale vor avea o semnificație profundă, la un nivel mult mai larg. Ceakrele reprezintă radiografia spirituală la care mulți vor apela, pentru a se regăsi pe ei înșiși. Ceakrele și anatomia profundă Ceakrele însele sunt parte a unei rețele mai vaste de energii profunde. Noi nu le putem izola fără a viola principiile sacre. Structura noastră fizică este destul de bine studiată și analizată prin intermediul științelor care au ca obiect de studiu corpul uman. Dar structura noastră profundă poate fi explorată doar prin mijloace total diferite: implicarea, mai mult decât detașarea clinică, și un context integrator de referință. Oricum, aspectele fizice și non-fizice ale ființei sunt două elemente ale aceluiași întreg; ele, în realitate, nu pot fi separate. De aceea, noi nu putem analiza pe unul, fără a face referiri la altele. Noi nu putem analiza configurația energetică fără a o lega de cea fizică. În egală măsură, anatomia fizică, fără cunoașterea celei profunde, este incompletă. Ideea, potrivit căreia celulele vii, umane, animale sau vegetale, au o existență invizibilă, a existat dintotdeauna. Evoluția tehnicii fotografice a lui Kirlian a revelat acum, pentru prima oară, realitatea energiei vieții. Posibilitatea de a vedea energia care curge și rezultă din forme simple de viață este surprinsă într-o formă frumoasă a fotografiei. Această tehnică a revelat realitatea unor energii non-fizice în mod evident. Dacă acum putem observa, la o privire rapidă, emanațiile de la structuri celulare simple, ca ale plantelor sau chiar ale legumelor, ne putem întreba ce tipare energetice complicate ar putea răspândi ființele umane complexe și conștiente[1]. Simple mecanisme ale țesutului viu generează luminozitate. Este ca și când grupuri de celule mai specializate, aranjate în organe fizice, vor da la iveală tipare energetice și mai organizate. Opriți-vă și inventariați pentru o clipă sistemele majore ale corpului. Inventarul dumneavoastră va cuprinde, probabil, cunoașterea, respirația, circulația, digestia, reproducerea și excreția. Echivalentele acestora sunt cele șase ceakre. Creierul, fără a vă surprinde, are un centru auxiliar care mărește numărul ceakrelor la șapte. Acestea sunt localizate deasupra creștetului capului, deasupra sprâncenelor (în mijlocul frunții), la gât, la inimă, la plexul solar, la sex și la baza corpului (vezi figura 1). Ceakrele și corpul fizic Fiecare ceakră corespunde unui anumit sistem fizic și organului corespunzător. Ceakra bazei este legată de intestinul gros și de rect. Totodată, ea este responsabilă de funcționarea rinichilor care înlătură din organism toxinele. Ceakra sacrală este conectată sistemului de reproducere, ovare și testicule, vezica urinară și rinichii. În ceea ce privește ceakra plexului solar, ea este legată de ficat, vezica biliară, stomac, splină și intestinul subțire. Ceakra inimii este legată cu inima și brațele. Ceakra gâtului are conexiuni la plămâni și gât. Ceakra sprâncenei este conectată creierului. Ceakra creștetului nu este limitată unei părți a corpului, ci este legată de întreaga ființă.   [1] Vezi The Body Electric de Thelma Moss pentru o prezentare autobiografică a evoluției în domeniul fotografiei kirliene

Intreaba-te de ce de Sinek Simon INTRODUCERE De ce să începem prin a ne întreba DE CE? Lucrarea de faţă vorbeşte despre un model care apare în mod firesc, un mod de a gândi, de a acţiona şi de a comunica ce le conferă anumitor lideri abilitatea de a‑i inspira pe cei din jur. Deşi se poate ca aceşti „lideri înnăscuţi" să fi venit pe lume meniţi fiind să‑i inspire pe ceilalţi, nu vorbim despre o abilitate rezervată exclusiv acestora. Fiecare dintre noi putem deprinde modelul aferent. Cu puţină disciplină, orice lider sau organizaţie îi poate inspira pe cei din jur, atât din interior, cât şi din exterior, ajutându‑i să îşi îmbunătăţească propriile idei şi viziuni. Cu toţii putem învăţa să conducem. Scopul acestei cărţi nu este pur şi simplu acela de a încerca să remedieze ceea ce nu funcţionează, ci am scris‑o mai degrabă ca pe un ghid care să ne ajute să ne concentrăm şi să potenţăm ceea ce are, într‑adevăr, rezultate. Nu mi‑am propus să critic soluţiile propuse de alţi autori. Cele mai multe dintre răspunsurile pe care le obţinem, atunci când sunt bazate pe dovezi solide, sunt perfect valide. Cu toate acestea, dacă începem prin a ne pune întrebările greşite, dacă nu înţelegem cauza, atunci chiar şi răspunsurile corecte ne îndreaptă în cele din urmă în direcţia greşită. Adevărul, aşa cum vei vedea, iese întotdeauna la iveală. Exemplele prezentate în continuare sunt cele ale unor persoane sau organizaţii care au îmbrăţişat în mod firesc acest tipar ‑ mai exact, ale celor care au început prin a se întreba DE CE. 1. Scopul era unul ambiţios. Interesul publicului larg era foarte ridicat. Specialiştii erau nerăbdători să îşi aducă contribuţia. Banii erau disponibili de pretutindeni. Înarmat cu toate ingredientele posibile pentru obţinerea succesului, Samuel Pierpont Langley şi‑a propus, la începutul anilor 1900, să devină prima persoană care avea să piloteze un avion. Avea o reputaţie extraordinară şi era ofiţer senior la Institutul Smithsonian, un profesor de matematică care lucrase, printre altele, şi la Harvard. Printre prietenii lui se numărau unii dintre cei mai puternici oameni de afaceri sau din sfera guvernamentală, inclusiv Andrew Carnegie şi Alexander Graham Bell. Langley a obţinut fonduri în valoare de 50.000 de dolari din partea Departamentului de Stat pentru Război pentru a‑şi finanţa proiectul ‑ o sumă uriaşă în perioada aceea. A strâns laolaltă cele mai strălucite minţi ale vremii ‑ o veritabilă echipă de vis, formată din personalităţi extrem de talentate. Langley şi oamenii lui foloseau cele mai bune materiale, iar presa îi urmărea pretutindeni. Persoane din toată ţara erau fascinate de povestea lor, aşteptând să citească despre momentul în care avea să îşi atingă scopul. Alături de echipa pe care şi‑o formase şi având la îndemână resursele acelea ample, succesul îi era garantat. Aşa să fie? La câteva sute de mile distanţă, Wilbur şi Orville Wright lucrau la propriul lor aparat de zbor. Pasiunea acestora pentru zbor era atât de intensă încât au inspirat un grup de oameni dedicaţi din Dayton, Ohio, prin entuziasmul şi angajamentul lor. Nimeni nu le‑a finanţat proiectul. Nu a existat nici un împrumut garantat de guvern. Nici legături la nivel înalt. Nici măcar o singură persoană din echipa lor nu avea studii aprofundate şi nu absolvise vreo facultate, nici măcar Wilbur sau Orville. Însă toţi aceşti oameni au început să lucreze împreună într‑un modest magazin de biciclete şi şi‑au transformat visul în realitate. Pe 17 decembrie 1903, au fost martorii primului zbor din istorie. Cum de a fost posibil ca fraţii Wright să reuşească acolo unde o echipă mult mai bine dotată, finanţată şi experimentată nu a putut să o facă? Nu a fost vorba nicidecum de noroc. Atât fraţii Wright, cât şi Langley erau extrem de motivaţi. Toţi trei aveau o etică a muncii bine reliefată, dar şi o orientare ştiinţifică. Urmăreau exact acelaşi scop, însă doar fraţii Wright i‑au putut inspira pe cei din jur, conducându‑şi echipa astfel încât să poată dezvolta cu adevărat o tehnologie care să schimbe pentru totdeauna lumea. Doar fraţii Wright au început prin a se întreba DE CE. 2. În 1965, studenţii din campusul Universităţii Berkeley, California, au fost primii care şi‑au dat foc formularelor prin care erau chemaţi să se înroleze în armată, pentru a protesta vizavi de implicarea Statelor Unite în Războiul din Vietnam. Nordul Californiei era dominat de sentimente antiguvernamentale şi de lupte împotriva sistemului; imaginile cu revoltele din Berkeley şi Oakland s‑au răspândit în jurul lumii, alimentând mişcări de simpatie faţă de manifestanţi pe tot teritoriul Statelor Unite, dar şi în Europa. Dar abia în 1976, la aproape trei ani de când America îşi retrăsese trupele din Vietnam, a izbucnit o altfel de revoluţie. Autorii acesteia îşi propuseseră să aibă un impact, şi încă unul foarte mare, şi chiar să pună sub semnul întrebării modul în care oamenii percepeau felul în care funcţiona lumea. Însă aceşti tineri revoluţionari nu aruncau cu pietre şi nici nu ridicau armele împotriva vreunui regim totalitar. În schimb, au decis să învingă sistemul cu propriile lui arme. Pentru Steve Wozniak şi Steve Jobs, cofondatorii Apple Computers, terenul de luptă era reprezentat de lumea afacerilor, iar arma aleasă ‑ computerul personal. Revoluţia PC‑urilor a început să se declanşeze atunci când Wozniak a înfiinţat Apple I. Fiind abia la început, tehnologia era considerată adresându‑se în principal companiilor. Computerele erau mult prea complicate şi destul de scumpe pentru o persoană obişnuită. Însă Wozniak, un individ care nu era deloc motivat de bani, şi‑a imaginat un scop mai nobil în care să fie folosită tehnologia. Dacă ar fi putut găsi o modalitate ca un computer să ajungă în casele oamenilor ‑ se gândea el ‑ atunci respectivul computer ar fi putut oferi aproape oricui capacitatea de a îndeplini o mare parte dintre funcţiile de care se ocupa o companie foarte bine dotată. Computerul personal ar fi putut modifica terenul de joacă şi să schimbe astfel lumea. Woz a conceput Apple I şi a perfecţionat tehnologia odată cu Apple II, astfel încât să fie uşor de folosit şi toată lumea să şi‑l poată permite. Indiferent cât este de vizionară sau de strălucită, o idee extraordinară sau un produs foarte bun nu valorează nimic dacă nimeni nu vrea să le cumpere. Prietenul cel mai bun al lui Wozniak de la acea vreme, Steve Jobs, de 26 de ani, ştia exact ce anume trebuie să facă. Deşi avea experienţă în vânzarea de componente electronice, Jobs se dovedise a fi mai mult decât un bun comerciant. Voia să facă ceva care să schimbe lumea, iar cea mai bună modalitate era să construiască o companie. Apple era instrumentul pe care l‑a folosit ca să declanşeze propria revoluţie. În primul an de activitate, în condiţiile în care comercializa un singur produs, Apple a avut venituri de un milion de dolari. În al doilea an, vânzările au crescut la 10 milioane. În al patrulea an au vândut computere în valoare de 100 de milioane de dolari. Şi, în doar şase ani, Apple Computer era o companie în valoare de 1 miliard de dolari, cu peste 3.000 de angajaţi. Jobs şi Woz nu au fost singurii care au contribuit la revoluţia computerelor personale. Nu au fost unicii tipi isteţi din acest domeniu; de fapt, nici măcar nu ştiau prea multe despre afaceri. Apple nu este specială prin prisma abilităţii sale de a construi o companie cu o dezvoltare atât de rapidă şi nici a capacităţii de a gândi diferit computerele personale. Ci a faptului că a putut repeta permanent modelul iniţial. Spre deosebire de competitorii săi, Apple a provocat cu succes modul de gândire tradiţional din industria computerelor, a aparatelor electronice mici, a industriei muzicale, a telefoanelor mobile şi, în general, a divertismentului. Şi motivul este unul simplu. Apple inspiră. Apple a început prin a se întreba DE CE. 3. Nu era perfect, însă era complex. Nu era singurul care avusese de suferit în America de dinaintea războiului pentru drepturile civile şi mai existau o mulţime de oratori carismatici. Dar Martin Luther King Jr. avea un dar. Ştia cum să inspire oamenii. Dr. King era conştient că dacă era ca mişcarea pentru drepturile civile să aibă succes, dacă avea să se producă o schimbare reală şi de durată, ar fi fost nevoie de mult mai multe persoane în afară de el şi de aliaţii săi apropiaţi. Era nevoie de mai mult decât de nişte simple cuvinte şi discursuri elocvente. Era nevoie de oameni, de zeci de mii de cetăţeni obişnuiţi, uniţi de o singură viziune, pentru a schimba ţara din temelii. Pe 28 august 1963, la ora 11 dimineaţa, trimiteau un mesaj la Washington, în care spuneau că e timpul ca America să o apuce pe un nou drum. Organizatorii mişcării pentru drepturile civile nu au trimis mii de invitaţii şi nici nu exista un site pe internet cu ajutorul căruia să se promoveze data manifestaţiei. Însă oamenii au venit. Şi au continuat să vină. Un sfert de milion de persoane au ajuns în capitala naţiunii exact la timp ca să audă cuvintele imortalizate în istorie, rostite de un om care a condus mişcarea ce avea să schimbe pentru totdeauna istoria Americii: „Am un vis". Abilitatea de a atrage atât de mulţi oameni din întreaga ţară, de toate rasele, care să se strângă împreună în acea zi, exact la momentul oportun, presupune ceva special. Deşi şi alţii ştiau ce anume trebuie schimbat astfel încât să fie instaurate drepturile civile. Martin Luther King a fost cel capabil să inspire întreaga ţară să se schimbe, nu doar în folosul unei minorităţi, ci spre binele tuturor. Martin Luther King a început prin a se întreba DE CE. * * * Există lideri şi există cei care conduc. Cu doar 6% cotă de piaţă în Statele Unite şi 3% în toată lumea, Apple nu este principalul producător de computere. Cu toate acestea, compania conduce detaşat industria computerelor, fiind acum lider şi în alte domenii. Experienţa lui Martin Luther King nu era unică în lume, dar cu toate acestea a inspirat schimbarea unei naţiuni întregi. Fraţii Wright nu erau cei mai puternici concurenţi din cursă care să efectueze primul zbor cu avionul, dar ne‑au condus într‑o nouă eră a aviaţiei, schimbând astfel din temelii epoca în care trăim. Scopul lor nu era diferit de al altora, iar sistemele şi procesele propuse de ei au fost imitate cu uşurinţă. Cu toate acestea, fraţii Wright, Apple şi Martin Luther King au ieşit în evidenţă. S‑au distanţat de norme, iar impactul pe care l‑au avut nu poate fi atât de simplu de egalat. Sunt membrii unui grup foarte select de lideri care au făcut ceva foarte, foarte special. Şi ne inspiră. Aproape fiecare persoană sau organizaţie trebuie să îi motiveze pe ceilalţi să acţioneze dintr‑o anumită perspectivă sau alta. Unii vor să motiveze o decizie de cumpărare. Alţii caută sprijin sau un vot. Unii încearcă să‑i motiveze pe cei din jur să lucreze mai mult sau mai inteligent ori pur şi simplu să urmeze regulile. Abilitatea de a motiva oamenii nu este dificilă, luată ca atare. De obicei este legată de un factor extern. Stimulentele tentante sau ameninţarea unei pedepse vor atrage de cele mai multe ori comportamentul dorit. General Motors, de exemplu, a motivat atât de bine oamenii să îi cumpere produsele încât au vândut mai multe automobile decât orice alt producător din lume timp de 77 de ani. Însă, deşi erau lideri în industrie, nu o dominau. Marii lideri, în schimb, sunt capabili să îi inspire pe ceilalţi să acţioneze. Cei care îi pot inspira pe ceilalţi le oferă un sentiment al scopului sau al apartenenţei, care are o foarte mică legătură cu orice alt stimulent extern sau beneficiu dobândit. Cei care conduc cu adevărat sunt capabili să‑şi facă adepţi, care acţionează nu fiindcă sunt obligaţi, ci fiindcă sunt inspiraţi. Pentru aceştia din urmă, motivaţia de a acţiona este una profund personală. Este mult mai puţin probabil ca ei să fie impulsionaţi de stimulente. Cei care sunt inspiraţi sunt dispuşi să plătească un preţ sau să treacă de anumite inconveniente, chiar dacă au de suferit la nivel personal. Cei care sunt capabili să inspire îşi vor face adepţi ‑ suporteri, votanţi, clienţi ‑ care vor acţiona spre binele tuturor, nu fiindcă aşa trebuie, ci fiindcă aşa îşi doresc. Deşi relativ puţini la număr, organizaţiile şi liderii care au abilitatea înnăscută de a ne inspira au trăsături diverse. Pot fi regăsiţi atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Lucrează în absolut toate domeniile ‑ vânzând direct clienţilor sau altor companii. Indiferent de locul unde îi întâlneşti, au o anumită influenţă în domeniul lor de activitate. Au cei mai loiali clienţi şi cei mai loiali angajaţi. Au tendinţa să obţină un profit mult mai mare decât omologii lor din acelaşi domeniu. Sunt mult mai inovatori şi, cel mai important, sunt capabili să susţină toate aceste lucruri pe termen lung. Mulţi dintre ei schimbă faţa unei industrii. Alţii pot schimba chiar lumea întreagă. Fraţii Wright, Apple şi dr. King sunt doar trei exemple. Harley‑Davidson, Disney şi Southwest Airlines sunt altele trei. John F. Kennedy şi Ronald Reagan au fost, şi ei, capabili să îi inspire pe ceilalţi. Indiferent de mediul din care provin, au cu toţii ceva în comun. Toţi aceşti lideri şi companii care inspiră, indiferent de mărimea lor sau de domeniul în care activează, gândesc, acţionează şi comunică exact la fel. Şi se deosebesc total de restul lumii. Ce‑ar fi dacă am putea cu toţii să gândim, să acţionăm sau să comunicăm aşa cum o fac cei care ne inspiră? Îmi imaginez o lume în care abilitatea de a inspira este pusă în practică nu doar de câţiva aleşi pe sprânceană, ci de marea majoritate a oamenilor. Studiile arată că peste 80% dintre americani nu au locul de muncă pe care l‑au visat. Dacă mai mulţi oameni ar şti cum să construiască organizaţii care să inspire, am putea trăi într‑o lume în care această statistică s‑ar inversa ‑ o lume în care 80% ar fi satisfăcuţi de viata lor profesională. Cei cărora le place să meargă la serviciu sunt mult mai productivi şi mult mai creativi. Ajung acasă mai bucuroşi şi au nişte familii mai fericite. Îşi tratează mai bine colegii, potenţialii clienţi sau consumatorii. Angajaţii inspiraţi îşi aduc contribuţia la companii mai puternice şi la nişte economii solide. De aceea am şi scris această carte. Sper ca cititorii mei să‑i inspire pe ceilalţi să facă lucruri care să îi inspire pe ei, la rândul lor, astfel încât împreună să putem construi companii, economii şi o lume în care încrederea şi loialitatea să reprezinte regula, nu excepţia. Lucrarea de faţă nu are menirea să îţi spună ce să faci sau cum să procedezi. Scopul ei nu este să îţi ofere o direcţie de acţiune, ci o cauză. Pentru cei care au mintea deschisă la idei noi, care încearcă să aibă succes pe termen lung şi care cred că pentru asta au nevoie de ajutorul celorlalţi, propun o provocare. Începând chiar din acest moment, începe prin a te întreba DE CE.

GHIDUL IPOHONDRULUI o boală pentru orice simptom, o suferinţă pentru orice ocazie   INTRODUCERE Să inventăm o nouă boală. Îi vom da numele Sindrom Ipohondric Modern (SIM). Care îi sunt simptomele? Nelămurita şi sâcâitoarea teamă de boală, fascinaţia noilor boli, imboldul de a azvârli banii pe tratamente costisitoare, utilizarea excesivă a unor cuvinte precum „stare de bine” sau „nutritiv”. Factorii de risc: viaţa într-o naţiune destul de bogată şi lipsa unor ameninţări reale care să dea de gândit. Aşadar, tocmai am creat SIM, o nouă şi îngrijorătoare boală socială. A fost uşor, nu-i aşa? Ei bine, n-a fost cu nimic mai greu să creăm Sindromul de Deficienţă a Plăcerii, despre care un sondaj efectuat pe un eşantion de două mii de subiecţi ne avertizează că face ravagii în Marea Britanie. În noiembrie 2003, în sondajul realizat de Yougov a fost citat psihologul Linda Papadopoulos, care susţinea că victimele acestui sindrom reclamă stări de oboseală, plictiseală la locul de muncă şi letargie. „Există dovezi că oamenii suferă disfuncţii deoarece nu beneficiază de plăceri în mod frecvent pentru a fi fericiţi şi sănătoşi”, afirmă ea. Dacă asta nu vă face să ridicaţi braţele spre cer a deznădejde, atunci gândiţi-vă la Sindromul Venerării Personalităţilor, care, se pare, afectează pe unul din trei britanici şi, în cazuri extreme, este „aproape patologic”. Victimele acestui sindrom pot deveni „impulsive, greu de strunit şi insensibile”, se susţine într-un articol publicat pe 14 aprilie 2003 de Daily Mail privind un studiu apărut în Jurnalul bolilor nervoase şi mintale. Aşadar, fiţi cu ochii în patru, altfel, într-o bună zi, s-ar putea să vă treziţi umbra unui prezentator de emisiuni-concurs televizate ce se transmit în cursul zilei. Sindromul Venerării Personalităţilor nu e nicidecum cel de-al Cincilea Călăreţ al Apocalipsei, nu-i aşa? Războiul, ciuma, foametea şi Sindromul Venerării Personalităţilor. Cu toate acestea, astfel de suferinţe ridicole devin adevărate epidemii. Lumea dezvoltată este mai sigură ca oricând, însă „bolile” noi apar neîncetat ca să le dea de lucru şi să-i umple de bucurie pe doctori, terapeuţi şi companiile producătoare de medicamente. Apetitul nostru pentru cea mai la modă ameninţare pare insaţiabil. Într-o oarecare măsură, cu toţii purtăm germenul ipohondriei. La început în doze mici, ca instrument de supravieţuire. Creierul nostru de om al cavernelor ne ţine permanent pregătiţi pentru fi obsedaţi de ameninţări. Istorisirile despre bolile stranii sau mortale ne plac la fel de mult ca poveştile de groază spuse la gura sobei. Graţie medicinii şi produselor de curăţat moderne, acele primejdii nu mai sunt nici pe departe la fel de reale. În acelaşi timp însă, civilizaţia ne-a oferit mai mult timp, bani şi energie, pe care să le cheltuim gândindu-ne la boli. Prin urmare, lumea occidentală a înregistrat o reducere spectaculoasă a numărului de boli mortale şi a făcut un salt uriaş în privinţa diagnosticării. Câte persoane cunoaşteţi (excluzându-i pe psihopaţi) care, în adâncul sufletului, sunt convinse că nu suferă de absolut nimic? Pariez că dacă aţi îmbrăca un halat alb, aţi porni cu un vehicul de tip ambulanţă pe un bulevard, după care, oprind în dreptul unui trecător, aţi sări din maşină şi i-aţi spune: „Urcaţi, am descoperit ce suferinţă aveţi”, acesta v-ar urma imediat. Haideţi, faceţi o încercare. Pe mulţi medici îi îngrijorează tendinţa de a se prescrie tot mai multe medicamente şi tratamente noi pentru lista mereu crescândă de boli. Jurnalul medical britanic din aprilie 2002 a realizat un sondaj în rândul doctorilor britanici privind „non-bolile” de vârf, redefinite medical ca suferinţe. Pe primul loc se situează îmbătrânirea, urmată de muncă, plictiseală şi pungile de sub ochi. Alţii includ calviţia, pistruii, urâţenia, dezorientarea după călătorii lungi cu avionul, statura scundă, rosul unghiilor, respiraţia neplăcut mirositoare, insomnia şi excesul folicular. Însă mulţi alţii abia aşteaptă să descopere ori să inventeze noi boli spre folosul nostru. Asta îi face să-şi vadă numele în jurnalele medicale al căror număr creşte neîncetat şi care sunt avide de asemenea articole. Dacă noua boală inventată de ei este suficient de înspăimântătoare sau destul de sexy, numele lor pot apărea şi în ziare. Iar dacă se specializează în tratarea noilor suferinţe, asta le poate aduce o groază de bani. Banul, bătrânul diavol, pândeşte din umbra numeroaselor suferinţe ipohondre. Ca şi noi de altfel, industria farmaceutică are nevoie de noi boli. Dacă această industrie ar lecui orice, ritmul creşterii economice ar scădea, spre groaza acţionarilor. Ea prosperă din asigurarea de tratamente – deşi companiile au descoperit şmecheria de a inventa tratamente pentru boli care nici nu există. La urma urmelor, acestea sunt mai lesne de abordat. Simplele suferinţe sunt ridicate la rangul de boli de companiile de public-relations (PR) bine plătite, iar despre numărul bolilor rare se spune că este în creştere. Caracteristici fireşti precum timiditatea sunt transformate în maladii. Compania Roche a elaborat medicamentul Manerix pentru a trata „fobia socială” şi a afirmat că un milion de australieni suferă de ea. Însă iniţial, compania nu a găsit suficienţi suferinzi pentru teste clinice. Asta s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani. În prezent, fobia socială este cvasiacceptată ca suferinţă. Pfizer comercializează în America medicamentul Zoloft ca tratament pentru „tulburarea de anxietate socială”. Mda, tristă situaţie. Tehnologiile recente au propulsat patima noastră pentru informaţii privind bolile. După pornografie, sănătatea a ajuns subiectul numărul doi ca importanţă în căutările noastre pe Internet. Doctorii numesc asta ciberhondrie. Persoane care au nasul uşor înfundat îşi caută pe Google simptomele şi se aleg cu un şir kilometric de boli. Indigestia, susţin website-urile, ar putea fi semn de cancer, durerile ar prevesti tumori pe creier, furnicăturile ar putea însemna scleroză în plăci. Cei care se fac cei mai vinovaţi de alimentarea ipohondriei modeme sunt oameni ca mine, care lucrează în industria informaţiilor. Cititorii vor să afle despre recent descoperitele ameninţări la adresa sănătăţii lor trupeşti şi mintale, iar jurnaliştii sunt extrem de încântaţi să le cânte în strună – deseori rescriind, cu un condamnabil ochi necritic, comunicatele de presă supralicitate ale companiilor producătoare de medicamente. Doi experţi londonezi ai breslei medicale s-au plâns în Jurnalul medical britanic din 28 februarie 2004 că doar în luna precedentă citiseră prezentări de presă privind studii care „dovedeau” că mutarea la ţară, vinul sau discutarea în pat a problemelor amoroase pot îmbunătăţi performanţele sexuale. Tot ei au citit că posesia unui animal de companie ajută la însănătoşirea mai grabnică după o boală, testosteronul provoacă erecţie întreruptă, iar citirea critică a unor texte este bună pentru sănătatea mintală. Însă asta e doar o linguşeală a celor de la public-relations, şi se spune: „Companiile de PR beneficiază de bugete grase pentru a-şi promova cercetările, excluzând în acelaşi timp lucrările etice, mai cu greutate. Deseori, astfel de companii hotărăsc rezultatul cu mult înainte de începerea studiului. Cum rezultatele sondajelor sunt prezentate ca şocante, jurnaliştii pot găsi un titlu atrăgător, un subiect accesibil pentru un articol sau o modalitate de a respecta un deadline.” Iar Centrul de Cercetări pentru Aspecte Sociale cu sediul la Oxford a atacat recent obiceiul presei de a da speranţe false prin publicarea unor invenţii medicale care nu există. „Trebuie să vină vremea când se va limita numărul ştirilor optimiste, nefundamentate şi excesive, care deseori se dovedesc a fi doar farse nemiloase”, afirmă un cercetător de la acest centru. Unii speră. Cine vrea o mulţime de statistici şi fapte medicale complicate care să-i tulbure liniştea? Însă în ciuda tuturor acestor aspecte, nu trebuie să vedem cu ochi răi nevroza în masă ce bântuie în prezent. Asta ar putea da naştere unei epidemii de Sindrom de Negare a Hipocondriazei care ar afecta milioane de persoane extrem de vulnerabile ce sunt împătimite ale sănătăţii. Ar trebui mai curând să riscăm şi să lăudăm ipohondria, măreaţa realizare a creativităţii umane. Cele ce urmează reprezintă rezultatul strângerii, cu râvna unei veveriţe, a sute de articole inteligente, tulburătoare, rare, ciudate, scandaloase, demente şi, uneori, dezgustătoare, din reviste de cercetări medicale, pe care le-am tezaurizat într-un sertar în ultimii zece ani, de când sunt jurnalist pe probleme de sănătate. Din acest amalgam medical s-a născut un monument închinat suferinţei ipohondrice a umanităţii. Această carte este de asemenea un omagiu adus activităţii intense – sub forma excesului, a producătorilor de medicamente, a creativităţii şarlatanilor, a inventivităţii cercetătorilor, a goanei după senzaţional a jurnaliştilor – şi, desigur, plăcerii paranoice pure pe care o avem de a înghiţi orice în fiecare zi. Administrată în masă, această supradoză de ştiri funeste ar putea fi suficientă pentru a convinge chiar şi persoanele cu mintea întreagă să renunţe la obsesia sănătăţii şi să se dedice trăirii unei vieţi fără nevroze în era cea mai sigură pe care a cunoscut-o vreodată umanitatea. Aceasta ar fi cu adevărat o realizare monumentală a ştiinţei medicale.   OBSERVAŢIE IMPORTANTĂ Studiile clinice demonstrează că ipohondria poate ucide (vezi p. 36) – iar persoanele agitate sunt mai susceptibile de a se îmbolnăvi de cancer şi Alzheimer (p. 155). Nu uitaţi: nu permiteţi ca informaţiile cuprinse în prezenta carte să vă îngrijoreze. Străduiți-vă să luaţi totul cu o idee de umor. Dar nici prea mult umor, fiindcă şi acesta face rău. Nota redacţiei: Temele prezentate în această lucrare sunt preluate din reviste medicale. Majoritatea titlurilor acestor reviste au fost traduse în limba română pentru a facilita lectura, dar sunt redate trimiterile la paginile exemplarelor originale, spre exemplu: (2005,15; 167:1104), adică an, volum; numărul publicaţiei: pagina, în unele cazuri nu se precizează numărul volumului. Amendament: Consultarea acestei lucrări nu exclude vizita la medic sau la farmacist.         Confortul căminului PENTRU CA IPOHONDRIA SE NAŞTE ACASĂ   CONGESTIA CEREBRALA PROVOCATA DE TELEFON În atenţia vorbăreţilor: dacă vă place să petreceţi ore întregi la telefon, riscaţi să vă alegeţi cu o congestie cerebrală ce vă poate debilita, ne avertizează Jurnalul Asociaţiei Medicale Canadiene (2002, 10; 167:1104). Doctorul Malvinder Parmar, directorul medical al Spitalului Districtual Timmins din statul Ontario de Nord, afirmă că a descoperit „congestia cerebrală provocată de telefon” examinând un bărbat de şaizeci şi trei de ani care avea tulburări de vorbire, prezenta instabilitate şi slăbiciune a părţii drepte după ce încheiase o convorbire telefonică de cincizeci şi şase de minute. Acesta suferise o obstrucţie a circulaţiei sanguine, despre care dr. Parmar susţine că a fost cauzată cel mai probabil de comprimarea unei artere importante în timpul discuţiei, când victima a ţinut capul înclinat spre dreapta. Medicul susţine că pentru a evita astfel de vătămări trebuie să procedaţi cu precauţie şi să schimbaţi urechea mai des ori să folosiţi un aparat de tip hands-free. Ori, pur şi simplu, să vorbiţi mai puţin. Doctorul Parmar a adăugat congestia cerebrală cauzată de telefon la lista de suferinţe similare provocate de strâmbarea gâtului care se produce la manipularea chiropractică, tratamente dentare ce durează mult, poziţionarea pentru efectuarea unor radiografii şi…   SINDROMUL SALONULUI DE COAFURĂ Deşertăciunea se poate plăti cu vârf şi îndesat şi nu numai la salonul de înfrumuseţare. Sindromul Salonului de Coafură a fost identificat de Michael Weintraub, de la Colegiul Medical New York, Valhalla. El a descoperit primejdia pe care o presupune păstrarea aparenţelor după ce a consultat cinci femei internate în spital, care suferiseră congestii cerebrale după ce fuseseră spălate pe cap şi coafate. Femeile, cu vârste între cincizeci şi patru şi optzeci şi patru de ani, au plecat de la coafor cu simptome similare congestiei, începând cu vertij şi terminând cu paralizie parţială. Weintraub consideră că ele au suferit vătămări ale arterelor ce alimentează creierul cu sânge atunci când au stat cu capul întins pe spate, deasupra lavoarelor. El a transmis un mesaj proprietarilor de saloane prin intermediul Jurnalului Asociaţiei Medicale Americane (1993, 269; 16:2086): luaţi-le mai uşurel pe clientele vârstnice, altfel vă mor în scaun.   BATISTA CU BUCLUC Batistele Kleenex ar trebui să fie însoţite de avertismente legate de sănătate? Suflatul nasului cu prea multă putere poate, în cazuri rare, crea o creştere a presiunii interne atât de puternică, încât există posibilitatea de a crăpa orbita, cavitatea osoasă în care este aşezat ochiul. Iar aceasta poate duce la necazuri mai grave, ne previn medicii. Suflarea nasului foarte tare poate împinge aerul în craniu prin orbita fracturată, unde poate produce emfizem subcutanat – adică aer prins în ţesuturi, unde nu-şi are locul – susţin doctorii de la Spitalul Municipal Birmingham. În Jurnalul de laringologie şi otologie (2003, 117; 2:141) ei prezintă cazul unei femei de douăzeci de ani care a reuşit să introducă atât de mult aer prin orbita fracturată încât acesta a ajuns până în cavitatea toracică, provocându-i dureri mari. Suflatul nasului cu exces de zel poate provoca uneori orbirea, din cauza efectelor presiunii aerului şi a infecţiilor, ne previn doctorii de la Spitalul Zonal Craigavon, Irlanda de Nord, în aceeaşi publicaţie (2001, 115; 4:319). Ceea ce ne mai linişteşte întrucâtva este afirmaţia lor că deseori fractura se vindecă de la sine în decurs de aproximativ două săptămâni.   SUFLATUL ASURZITOR Nu numai ochii şi pieptul sunt periclitate de folosirea prea viguroasă a batistei. Medicii japonezi de la Spitalul Municipal Kawanishi au anunţat că un bărbat de cincizeci şi cinci de ani şi-a pierdut total auzul după ce şi-a suflat sănătos nasul în batistă. Treptat, el a început să aibă stări de vertij, apoi au apărut probleme la globul ocular stâng. Afecţiunile oculare şi vertijul au dispărut, însă după un an auzul nu-i revenise, se susţine în prezentarea cazului din Nippon Jibiinkoka Gakkai Kaiho (1997, 100; 11:1375). Medicii afirmă că afecţiunea a fost provocată de suprapresiunea din urechea internă a pacientului. Unii o caută cu lumânarea. Doctorii germani prezintă în Laryngorhinootologie (1992, 71; 9:485) cazul unui alt pacient care s-a ales cu acelaşi tip de vătămare la o petrecere, încercând să umfle cu nasul un balon.   PROBLEME CU BANII? Dacă aveţi aversiune faţă de discuţiile cu directorii de bancă, probabil că asta nu se explică doar prin precaritatea situaţiei dumneavoastră financiare. S-ar putea să aveţi o boală reală. Cercetătorii de la Universitatea Cambridge susţin că au descoperit o suferinţă psihologică pe care au denumit-o fobie financiară. Ei afirmă că aceasta afectează peste nouă milioane de britanici. Bolnavii sunt cuprinşi de anxietate, sentimente de vinovăţie şi plictis când se confruntă cu obligaţia de a-şi gestiona banii. Ei recurg la tehnici de evitare, precum refuzul de a verifica extrasele de cont şi, în cazuri extreme, aruncarea scrisorilor de la bancă fără a le mai deschide. Cinci sute de subiecţi, aproximativ jumătate din eşantionul pe care s-a făcut studiul, altfel persoane foarte echilibrate, au înregistrat accelerări ale pulsului când s-au văzut siliţi să se ocupe de bani: 15% au afirmat că s-au simţit incapabili să se mişte, 12% au avut o senzaţie de rău fizic, iar 11% au avut ameţeli. Brendan Burchell, lector de ştiinţe sociale şi politice, afirmă în Guardian (27 ianuarie 2003) că fobia financiară afectează circa 20% din populaţie, îndeosebi femei şi tineri. Aproximativ o treime dintre cei intervievaţi au declarat că preferă să meargă la dentist decât să se aşeze la masă pentru a-şi citi extrasul de cont.   VICTIMELE MODEI Nu cumva vă strâng puţin pantalonii? Purtarea pantalonilor strâmţi nu numai că vă face să arătaţi ridicol, dar vă poate provoca necazuri. Octavio Bessa din Stanford, Connecticut, afirmă că a consultat pacienţi cu dureri misterioase de stomac, pe care medicina modernă nu le putea explica. El şi-a dat seama că pacienţii săi se îngrăşaseră, dar nu mai investiseră de mult în haine mai largi. „Am observat că diferenţa dintre talia acestor pacienţi şi cea a pantalonilor este de obicei de 7,5 cm. Toate simptomele dispar după folosirea bretelelor şi schimbarea măsurii la pantaloni”, susţine el în Arhive de medicină internă (1993, 153; 11:1396). „Eu am dat acestei suferinţe numele de sindrom al pantalonilor strâmţi.” Doctorul Deborah Allen de la Facultatea de Medicină a Universităţii Indiana, Indianapolis, i-a răspuns lui Bessa, spunând că pacienţii supraponderali prezintă deseori semne de hernie hiatală, care dispar la examinare. Şi asta pentru că pacienţii şi-au scos pantalonii supărători.   PANTALONII ŞOFERULUI DE CAMION Probleme similare apar în rândul faimoaselor victime ale modei – şoferii de camion. „Majoritatea sunt obezi şi poartă blugi strâmţi", afirmă doctorul J.R. Boyce, de la Universitatea din Alabama, Birmingham. El scrie în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (1984, 251; 12:1553): „La o serie de şoferi de camion care au fost de acord să poarte pantaloni mai largi, chiar dacă mai puţin la modă, s-au ameliorat substanţial simptomele."   IADUL PANTALONILOR CU TALIE JOASĂ Traume şi mai grave legate de purtarea pantalonilor sunt puse pe seama celor cu talie joasă, care sunt acum la modă. Aceştia pot provoca senzaţii misterioase de gâdilături pe coapse (la purtătoare, nu la privitori). Malvinder Parmar, directorul medical al Spitalului Districtual Timmins, Ontario, Canada, spune că a examinat trei tinere uşor obeze, cu vârste între douăzeci şi doi şi treizeci şi cinci de ani, care purtaseră pantaloni cu talia joasă cu şase până la opt luni înainte de consult. Toate prezentau simptome de gâdilături sau de arsură pe partea laterală a coapsei. Una dintre ele era aproape convinsă că are scleroză multiplă şi dorea să facă un examen RMN, însă Parmar şi-a dat seama că presiunea exercitată asupra nervului femural lateral era de vină, iar cauza o constituiau pantalonii cu talie joasă. Recomandarea lui, publicată în Jurnalul Asociaţiei Medicale Canadiene (2003, 168; 1:16), a fost ca femeia să poarte rochii mai largi, ceea ce era şi mai potrivit pentru o doamnă.   SECTORUL LENJERIE INTIMĂ Şi tanga, modalitatea modernă de a evita inestetica linie vizibilă a chilotului, este învinuită pentru crearea unor probleme de sănătate. S-a constatat că aceşti chiloţei cvasiinexistenţi provoacă unele infecţii cronice, precum cistita. Cei de la magazinul Marks & Spencer susţin că chilotul-aţă este articolul de lenjerie intimă cu cea mai mare vânzare din Marea Britanie, însă Enciclopedia bolnavei de cistită avertizează că multe modele au cusături rigide, care irită zona vaginală, iar aţa poate transfera bacterii de la anus. Sexy, nu? Celălalt fenomen modern al lenjeriei, sutienul ridicat, a fost şi el criticat de medici, care pretind că sutienele strâmte pot provoca dureri de spate. În 1995, antropologul Sydney Singer a afirmat că sutienele strânse pot provoca congestia ganglionilor limfatici. Cancerul mamar, susţine el, este o problemă doar în culturile în care femeile poartă sutien. Nici Facultatea de Osteopatie din Marea Britanie nu iubeşte sutienele. Cei de acolo afirmă că ele sunt la originea unui spectru larg de probleme de sănătate, precum dificultăţi de respiraţie şi dureri de coloană, ba chiar a unor efecte secundare, precum constipaţia şi sindromul de intestin iritat.   PEDEPSIŢI DE ŞLIŢ Şi bărbaţii sunt ameninţaţi de propriile haine. Câţi dintre ei nu au fost pedepsiţi de şliţ? Cercetătorii pot doar bănui că majoritatea bărbaţilor au suferit de rănirea penisului în fermoar. De cele mai multe ori este vorba de traume suferite în copilărie – iată încă una dintre dureroasele lecţii ale vieţii. Consultanţii scoţieni în probleme de victime anunţă în Rănile (1994, 25; 1:59) că unul din 4 000 de pacienţi este un copil care şi-a prins penisul în fermoar. Cu toate acestea, numeroşi bărbaţi uită această întâmplare cu valoare educativă, afirmă Richard Hockey, analist de informaţii la Unitatea de Supraveghere a Accidentelor din Queensland, Australia. El a constatat că organele genitale zgâriate constituie de departe cauza principală a rănirilor provocate de îmbrăcăminte, atunci când a analizat statisticile întocmite de serviciile de urgenţe medicale între 1998 şi 2001. „Probabil că bărbaţii încearcă să se trateze singuri. Jena îi face să evite pe cât posibil orice consult medical”, afirmă el în ziarul Curierul medical (8 octombrie 2002). „Pesemne că acest lucru se întâmplă în mod sezonier. Ca anecdotă, pe vreme caniculară, unii preferă să nu poarte chiloţi.” Medicii nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte rezolvarea problemei. Cei din New York sugerează, în Asistenţa medicală pediatrică de urgenţă (1993, 9; 2:90), că bărbaţii captivi se pot elibera turnând ulei mineral pe dinţii fermoarului, în vreme ce pe partea cealaltă a Atlanticului, cercetătorii ne recomandă în Urologia europeană (1981, 7; 6:365) tăierea transversală a fermoarului acolo unde a pişcat din prepuţ. Alţii cred că tragerea bruscă a fermoarului în jos poate rezolva problema. Iar noi spunem că tot demodatul şliţ cu nasturi este răspunsul pe termen lung.   AVERTISMENTUL PORTOFELULUI O cauză suplimentară de traume pentru bărbaţi: Elmar Lutz de la Spitalul St Mary din New Jersey prezintă cazul a doi pacienţi care sufereau de dureri inexplicabile ale coapselor şi şalelor – la unul dintre ei, suferinţa a ţinut paisprezece luni, la celălalt – opt ani. S-au efectuat investigaţii privind o probabilă discopatie, au fost consultaţi chiropracticieni, dar fără niciun folos. Explicaţia, şi-a dat Lutz seama, este greşeala de a sta pe un portofel gros perioade lungi de timp. Portofelul unuia dintre pacienţi avea grosimea de 2,5 cm şi conţinea o mică bibliotecă de cărţi de credit. În fiecare caz, sciatica provocată de cărţile de credit a fost vindecată printr-o „procedură simplă, pe care o vom boteza portofelotomie”, afirmă Lutz în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (1978, 240; 8:738). Dispariţia simptomelor a fost „aproape instantanee.” „Am întâlnit multe alte cazuri de-a lungul anilor, iar acest lucru tinde să arate că suferinţa e mai răspândită decât ne închipuim” afirmă el. „Dacă nu se rezolvă, acest lucru poate provoca o disfuncţie neurovasculară mai gravă şi leziuni ale nervilor.” Din fericire, există doctori care vă pot ajuta să vă goliţi repede portofelele.   PROBLEMELE BIBLIOFILILOR Vă rugăm să nu lăsaţi această carte în baie. Cititul pe tron vă poate provoca hemoroizi, ne avertizează un articol publicat în Lancet (1989, 1; 8628:54). Doctorii de la Spitalul John Radeliffe din Oxford au comparat obiceiurile a o sută de persoane care suferă de hemoroizi cu cele ale o sută de persoane neafectate şi au constatat că o proporţie mai mare dintre cei suferinzi aveau obiceiul de a citi pe scaunul de toaletă. În sine, cititul nu face rău, însă şederea pe acel scaun perioade îndelungate poate exercita presiuni nedorite asupra părţii dorsale, spun doctorii de la Oxford.   TREBURILE CASNICE ÎI MASACREAZĂ PE BĂRBAŢI Fă totul singur s-ar putea interpreta şi fă-ţi-o singur, dacă e să dăm crezare cifrelor care arată că bărbaţii se confruntă cu riscuri de zece ori mai mari pe minut ocupându-se de treburi casnice şi de întreţinere decât femeile, ba chiar riscă de patru ori mai mult o vătămare când fac treburi simple în casă. Statisticile, extrase din dosarele de medicină legală din Australia pe o perioadă de trei ani, demonstrează ce loc primejdios este căminul pentru bărbaţi. Aceştia reprezintă 83% din victimele deceselor înregistrate la domiciliu. În studiu s-a constatat că obiectele cel mai frecvent cauzatoare de moarte sunt scările (18%), cricurile de maşină care cedează (7%) şi cablurile electrice portabile (5%). Majoritatea deceselor au fost uimitor de asemănătoare, afirmă cercetătorii în publicaţia Prevenirea rănirilor (2003, 9; 1:15). Acestea sunt: Persoane (de obicei bărbaţi) ce fac operaţiuni de întreţinere la automobile care au fost ridicate impropriu pe cric şi care s-au răsturnat sau au căzut pe ei, provocând decesul prin asfixie traumatică sau răniri la cap. Persoane (de obicei bărbaţi) ce desfăşoară operaţiuni de întreţinere a locuinţei cu ajutorul unor echipamente improprii sau fără a se asigura că circuitele electrice relevante sunt izolate. Persoane (de obicei bărbaţi) ucise în incendii izbucnite pentru că au uitat aragazul deschis după ce au gătit sau au lăsat ceva pe foc şi au adormit. Puneţi-vă la adăpost, domnilor! Lăsaţi femeile să facă totul.   VIŢA DIN EXTERIOR E 0 JUNGLĂ Echipamentele pentru grădinărit cel mai frecvent cauzatoare de vătămări sunt: Maşinile de tuns iarba. Foarfecele de grădină, instrumentele de curăţire a crăcilor uscate şi cosoarele. Trimerele pentru garduri vii. Cazmalele, sapele, lopeţile şi greblele. Ferăstraiele. Scările pliante. Scările. Trimerele de iarbă. (Sursă: Statistică de supraveghere a accidentelor casnice în Marea Britanie, 2000)   Acesta este doar vârful aisbergului. Peste o mie de britanici se rănesc în timp ce folosesc roabele. Iar patru sute reuşesc să se rănească utilizând mistria.   BOALA CÂRPEI DE VASE Nevinovata cârpă de spălat vasele vă poate şterge de pe faţa pământului. Un studiu făcut în Marea Britanie de Forumul Ştiinţific Internaţional privind igiena locuinţei afirmă că 84% din cârpele de spălat sunt contaminate de bacteria alimentară listeria. Forumul afirmă că puteţi lua pe mâini până la un milion de bacterii doar storcând un burete sau o cârpă de spălat parazitată. Până una, alta, Charles Gerba şi echipa sa de la Universitatea Arizona din Tucson au analizat cârpele de spălat vase folosite în SUA şi au concluzionat că ele îmbolnăvesc numeroase persoane. Microbiologii au colectat cârpe şi bureţi de spălat vase din o sută de locuinţe din cele cinci mari oraşe ale statului şi au descoperit diferiţi agenţi patogeni în 70 din ei. 20 găzduiau salmonela şi stafilococi, cele mai obişnuite cauze ale bolilor provocate de alimente, afirmă Gerba în New Scientist (2 septembrie 1995).   NU ATINGEŢI CLANŢA! Potrivit cercetătorilor germani care şi-au publicat studiul în Jurnalul infecţiilor spitaliceşti (2000, 46:61), o clanţă contaminată cu bacterii vătămătoare sau cu viruşi poate infecta cel puţin primele 14 persoane care o ating. Acest lucru ar fi suficient să provoace panică în orice locuinţă, deoarece clanţele, pe lângă robinete, dispozitivele de tragere a apei la toaletă şi cele de picurare a săpunului lichid, reprezintă modalităţile cele mai simple de a prelua viruşi lăsaţi de cineva care nu s-a spălat pe mâini după ce a folosit toaleta, potrivit unui studiu din 2001 pentru Ştiinţă şi medicină socială. Aparent, nu există scăpare: simpla tragere a apei la toaletă după un episod diareic poate infecta scaunul, capacul şi aerul cu bacterii infecţioase, care pot supravieţui în apa toaletei până la cincizeci de zile, ne anunţă Jurnalul de microbiologie aplicată (2000, 89:137).   ORI POATE TREBUIE SĂ NE MURDĂRIM S-ar putea vorbi şi de părerea igieniştilor, care susţin că tot mai mulţi copii se îmbolnăvesc de astm deoarece nu au fost expuşi la murdărie şi bacterii de la o vârstă fragedă. Această afirmaţie se bazează pe studii precum cel prezentat în Deutsch Medical Wochenschreib (2000, 125; 31-32:923), în care s-au urmărit o mie trei sute de copii timp de şaisprezece ani şi s-a constatat că incidenţa astmului la cei crescuţi în mediul rural era mult mai mică decât la cei crescuţi în cămine urbane cu pretenţii. Oamenii de ştiinţă bănuiesc că lipsa unor „agresiuni ale mediului” privează sistemele imunitare al copiilor din mediul urban de stimulii timpurii care le silesc să se dezvolte pe deplin. Lipsa de expunere la mediul natural murdar poate însemna că aceşti copii au sisteme de protecţie fragile, care nu pot depista diferenţa dintre substanţele periculoase şi cele inofensive.   CU TOATE ACESTEA… Poluarea din cadrul căminului poate periclita sănătatea mai mult decât cea din exterior, susţin oamenii de ştiinţă într-un raport comandat de Uniunea Europeană şi prezentat în septembrie 2003. Potrivit profeţilor europeni ai Apocalipsei, numeroasele cazuri de cancer şi alergii au legătură cu expunerea constantă la gaze şi substanţe chimice eliminate de produsele folosite la domiciliu. În acelaşi raport al UE se afirmă că fumul de ţigară şi obiecte precum computerele, covoarele, vopselele şi materialele plastice eliberează în aer produşi chimici toxici. Tot el susţine că incidenţa astmului, de care suferă, conform unor studii, unul din cinci britanici, are legătură cu efectele dăunătoare ale aerului din interiorul locuinţelor.   OCHELARII MORŢII Alte şi alte pericole ale traiului între patru pereţi, de astă dată pentru persoanele mioape: purtarea ochelarilor cu rame din metal vă expune riscului de cecitate nocturnă sau chiar de cancer ocular, ne avertizează Pat Thomas, autorul cărţii, apărute în 2003, Viaţă riscantă: toxinele zilnice vă creează problemei Autoarea susţine că ramele de ochelari metalice pot acţiona ca nişte antene concentratoare ale câmpurilor electromagnetice produse de computere, periuţe de dinţi electrice, cuptoare cu microunde, aspiratoare şi prăjitoare de pâine – de fapt, de majoritatea aparatelor dotate cu ştecăr. V-aţi simţit vreodată ameninţat de prăjitorul de pâine? Autoarea susţine că Organizaţia Mondială a Sănătăţii are cunoştinţă de acest risc.   LUMÂNĂRILE UCIGAŞE Thomas nu este o persoană care să te relaxeze când îţi intră în casă: tot ea ne previne că lumânările pot da naştere unor nori de substanţe chimice periculoase. Ea citează un studiu publicat în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane (2000, 284; 2:180) de câţiva cercetători care au cumpărat lumânări de la douăsprezece magazine diferite şi au constatat că o treime dintre acestea vindeau lumânări metalice, dintre care o zecime conţineau plumb. Acest metal mai este folosit încă de unii producători pentru rigidizarea fitilului. „De fiecare dată când ardeţi una dintre aceste lumânări, eliberaţi în aer cantităţi considerabile de plumb, toxic pentru sistemul nervos”, ne spune Thomas. Un alt studiu publicat în Mediul ştiinţific integral (2002, 296; 1-3:159) ne avertizează că, dacă ardem mai mult de o lumânare într-o încăpere, putem depăşi concentraţia-limită de plumb admisă în Statele Unite. Uite-aşa se duce pe apa sâmbetei o cină romantică…   SCLEROZA DE APARTAMENT Dacă asta n-a fost suficient ca să vă scoată din casă, iată încă ceva: statul între patru pereţi vă poate ajuta să vă puneţi capăt vieţii. Cunoaştem cu toţii numeroasele avertismente privitoare la legătura dintre plimbările în aer liber şi cancerul de piele, însă cercetătorii australieni de la Universitatea din Tasmania susţin că, dacă vă bucuraţi de soare în copilărie, riscul de a face scleroză în plăci este mai redus. Aceştia au comparat o sută treizeci şi şase de bolnavi de scleroză în plăci cu două sute şaptezeci şi două de persoane alese la întâmplare, dar având aceleaşi vârste şi au descoperit că cele care stătuseră la soare mai mult de trei ore pe zi între şase şi cincisprezece ani prezentau un risc semnificativ mai redus de a suferi de această boală. Cercetătorii au recomandat o expunere mai îndelungată la soare în timpul iernii şi nu vara. Ei au concluzionat, în Jurnalul medical britanic (2003, 327; 7410:316), că o expunere insuficientă la raze ultraviolete poate determina apariţia bolii cu evoluţie potenţial mortală.   CARCINOMUL IUBITORULUI DE UMBRĂ Evitarea razelor solare vă poate face mai vulnerabili la o serie de tipuri de cancer care ucid peste 38 000 de britanici pe an, susţine profesorul Cedric Garland de la Universitatea din California. El vă recomandă să încercaţi să primiţi câte o porţie de soare pe zi pentru a facilita sinteza vitaminei D, ce reduce riscul diferitelor tipuri de cancere, în special al celui de colon, sân şi prostată. Tot el afirmă în Jurnalul medical britanic (2003, 327; 7425:1228): „Evitarea razelor solare nu este cea mai fericită soluţie pentru a reduce incidenţa cancerului.” Garland recomandă, de exemplu, ca britanicii să se expună la soare zece-cincisprezece minute pe zi, atunci când vremea o îngăduie, fără să utilizeze creme protectoare, pentru a permite sinteza corespunzătoare de vitamină D. El adaugă: „Englezii nu pot sintetiza vitamina D din luna noiembrie şi până la sfârşitul lunii martie, astfel încât au deficienţe începând cu luna decembrie.”   CUM VEŢI MURI? (De e păianjen veninos ori accident provocat de petarde, şansele sunt cam aceleaşi.)   Şansele de a da ochii cu Doamna cu Coasa prin:   Complicaţii după îngrijirea spitalicească: 1 la 1 170 Conducerea unei motociclete: 1 la 1 295 Accident aerian mortal: 1 la 4 608 Împuşcare accidentală: 1 la 4 613 Împiedicarea şi căderea pe teren plan: 1 la 6 336 Căderea de pe o scară: 1 la 8 689 Sufocarea cu propria vomă: 1 la 9 372 Conducerea unui camion de mare tonaj: 1 la 9 702 înecul în cadă: 1 la 10 948 Sufocarea în pat: 1 la 10 948 Opărirea cu apă fierbinte de la robinet: 1 la 65 092 Înţepături de bărzăun, viespe sau albină: 1 la 66 297 Într-un vehicul cu trei roţi: 1 la 155 654 Din picioare: 1 la 610 000 Focuri de artificii: 1 la 716 010 Păianjeni veninoşi: 1 la 716 010 (Sursă: Studiu de risc de deces pe durata vieţii al Consiliului Naţional American pentru Siguranţă, 2000)   PE DE ALTĂ PARTE… Călătoria cu trenul este mai puţin riscantă decât ciocnirea Pământului cu un asteroid (şi nu numai).   Dacă scala de evaluare americană nu vi se pare suficient de precisă, ştiinţa a creat alt sistem care să ne ajute pe noi, muritorii, să facem o fixaţie faţă de decesul nostru inevitabil. Frank Duckworth, eminent statistician şi editor al revistei Royal Statistical Society News, a folosit cifre publicate în Jurnalul medical britanic şi de Comisia de Siguranţă şi Sănătate din Marea Britanie pentru a elabora „riscometrul” (nume care plânge după prefixul „super”) ce evaluează riscurile vieţii de zi cu zi. La fel ca Scara Richter pentru cutremure de pământ şi ca Scara Beaufort pentru viteza vântului, riscometrul Duckworth este o scară logaritmică. Asta înseamnă că lucrurile devin cu atât mai periculoase cu cât se urcă pe ierarhizarea numerică. O indică pur şi simplu viaţa pe pământ vreme de un an; o idee mai riscant este să faci o călătorie cu trenul de o sută şaizeci de km, evaluată la 0,3; la 8,0 se situează o ruletă rusească, la care pistolul are butoiaşul cu cartuşe plin.   EVALUĂRILE RISCOMETRULUI 8,0 Sinuciderea; ruleta rusească (cu şase gloanţe în butoiaş); aruncarea de pe Turnul Eiffel; aşezarea în faţa unui tren expres. 7,2 Ruleta rusească (un joc, un cartuş). 7,1 Fumatul (bărbaţii în vârstă de treizeci şi cinci de ani, patruzeci de ţigări pe zi). 6,9 Fumatul (bărbaţii în vârstă de treizeci şi cinci de ani, douăzeci de ţigări pe zi). 6,7 Fumatul (bărbaţii în vârstă de treizeci şi cinci de ani, zece ţigări pe zi). 6,4 Pescuitul submarin (o carieră de patruzeci de ani). 6,3 Căţăratul pe stânci (peste douăzeci de ani). 5,5 Căderi accidentale (nou-născuţi de sex masculin). 5,5 Călătoria cu automobilul (nou-născuţi de sex masculin); decesul în timpul folosirii aspiratorului, spălării vaselor, mersului pe stradă. 4,6 Asasinare (nou-născuţi de sex masculin, pe întreaga durată a vieţii). 4,2 Căţăratul pe stânci (o sesiune). 1,9 Călătoria cu automobilul pe o distanţă de o sută şaizeci km (şofer de vârstă medie, fără să fi consumat alcool). 1,7 Zbor pe distanţa de o mie şase sute km. 1,6 Impactul cu un asteroid pe durata vieţii unui nou-născut de sex masculin. 0,3 Călătorie cu trenul pe distanţa de o sută şaizeci km.   De ce folosirea aspiratorului şi spălarea vaselor sunt mai riscante decât căţăratul pe stânci? Este vorba de timpul pe care îl petreceţi făcând aceste activităţi, susţine Duckworth: „Cred că riscul de deces în perioada de viaţă în care se derulează activităţi casnice ar fi între 4 şi 6.” În ceea ce priveşte asteroizii şi călătoriile cu trenul, vă recomand să priviţi atent pe fereastra vagonului ca să descoperiţi pietrele cosmice care au luat-o razna.   VICTIME ALE ŞOCULUI TELEFONIC Alex Derrick, în vârstă de cincisprezece ani, vorbea cu prietena lui la telefon în noaptea dinaintea Zilei darurilor[1], când a suferit un şoc îngrozitor. Nu, nu l-a părăsit fata. A fost lovit de un fulger care a trecut prin telefon. „Am auzit bubuitul tunetului, apoi a urmat un zgomot asurzitor şi am văzut tabloul de siguranţe explodând şi m-a izbit o scânteie uriaşă. Am scăpat receptorul din mână şi am simţit o arsură pe braţ", povesteşte Derrick. Vi s-ar putea întâmpla şi dumneavoastră. Experţii în electricitate sugerează în Western Daily Press (29 decembrie 1999) că fulgerul a lovit firul telefonic conectat la casa lui Derrick, provocând o descărcare de înaltă tensiune care s-a propagat prin linia telefonică. El a suferit un şoc serios, dar a scăpat nevătămat datorită faptului că purta pantofi cu talpă din cauciuc. Transmiterea fulgerului prin cablurile telefonice nu este un fenomen foarte rar. Când studentul newyorkez Jason Findley, în vârstă de şaptesprezece ani, a fost găsit mort în pat cu receptorul la ureche, poliţiştii au conchis că fusese electrocutat de un supravoltaj produs de un fulger şi transmis prin firul telefonic în urechea lui stângă, care i-a provocat stop cardiac, anunţă ziarul New York Times (16 februarie 1986). Reprezentanţii Companiei Bell Telephone din New Jersey afirmă că şocurile electrice transmise prin firul telefonic nu sunt neobişnuite, dar accidentele mortale sunt rare. Cu câteva săptămâni înainte de decesul lui Findley, un alt bărbat din New Jersey a fost găsit fără cunoştinţă, cu receptorul în mână, după ce suferise un şoc electric. Acesta din urmă a supravieţuit. În 2001, Jurnalul de laringologie şi otologie (2001, 115; 1:4) a prezentat optsprezece cazuri de vătămări ale urechii provocate de fulger şi înregistrate la Spitalul Universitar din Split, Croaţia, între 1984 şi 1999. Deloc surprinzător, pacienţii au fost internaţi după ce au acuzat „dureri puternice, tinnitus (zgomote auriculare) şi scăderea acuităţii auditive". Doisprezece dintre aceştia aveau timpanul perforat, dar toate cazurile au fost rezolvate favorabil. „Suplimentar, supravieţuitorii fulgerelor au nevoie de psihoterapie", recomandă medicii. Doctorul Christopher Andrews din Queensland, Australia, susţine necesitatea terapiei psihologice. El afirmă că, anual, în jur de optzeci de australieni sunt electrocutaţi de supravoltajul produs de fulgere în timp ce folosesc telefonul şi adaugă, în Jurnalul medical al Australiei (1993, 157; 11-2:823), că victimele nu au nevoie doar de îngrijirea traumatismelor şi arsurilor. Acestora trebuie să li se administreze şi antidepresive, întrucât fenomenul implică un element „pe care nimeni nu pare să îl înţeleagă”. Supravieţuitorii fulgerelor transmise prin liniile telefonice nu prea se bucură de înţelegere – până şi prietenii înclină să se tăvălească de râs când aud aşa ceva.   MANIA MUCEGAIURILOR N-aţi observat pete de mucegai în căminul dumneavoastră? O parte din americani au fost cuprinşi de mania alergiei la mucegai, după ce Melinda Ballard şi soţul ei, Ron Allison, au primit despăgubiri de treizeci şi două de milioane de dolari în 2001, când au reclamat că domiciliul lor fusese infectat de mucegaiul negru, ceea ce i-a provocat lui Allison episoade de pierdere a memoriei, iar fiului lor astm şi crize de epilepsie. Pe tot cuprinsul Statelor Unite, proprietarii caselor invadate de mucegai s-au panicat, părăsindu-şi domiciliile. Despăgubirile ca urmare a reclamaţiilor de acest gen au ajuns la un miliard de dolari în decurs de trei ani. O agenţie guvernamentală – Centrul pentru Combaterea Bolilor – a decretat iniţial că mucegaiurile pot provoca sângerări pulmonare la sugari. Ulterior, agenţia şi-a schimbat părerea. În urma recursului, doamna Ballard a primit doar patru milioane de dolari, dar nu despăgubiri pentru prezenţa mucegaiului, ci ca daune, deoarece compania de asigurări a tergiversat rezolvarea cazului. Judecătorul de şedinţă a respins toate probele medicale privind efectele mucegaiurilor asupra sănătăţii, întrucât justificările ştiinţifice în sprijinul reclamanţilor au fost considerate neconcludente. Cu toate acestea, spaima de mucegaiuri manifestă este în continuă creştere. Articole cu titluri de genul „Cum se depistează afecţiunile provocate de mucegaiuri” au început să apară cu regularitate în publicaţiile medicale, iar Baroul Statului Texas organizează în prezent un Curs avansat anual privind procesele legate de mucegaiuri. „În urmă cu cinci ani, primeam câte o reclamaţie pe lună în legătură cu prezenţa mucegaiurilor”, declară Robert Krell, preşedintele IAQ Technologies, o companie de consultanţă în domeniul mediului casnic din Syracusa, New York. „În prezent, primim zece apeluri zilnic. Am văzut oameni care s-au îmbolnăvit din cauza acestei isterii.” Dan Sitomer, avocat specializat în astfel de procese, a afirmat la ABC News (23 martie 2004): „Din momentul în care se consideră că o clădire prezintă probleme din cauza mucegaiului, valoarea ei devine egală cu zero. Procesele sunt atât de agresive şi s-au înmulţit atât de rapid, încât industria asigurărilor este înspăimântată. Cererile de despăgubiri pot cuprinde aproape orice. Dureri şi suferinţe, neglijenţă, reclamaţiile curg gârlă.” În prezent, companiile de asigurări din Statele Unite nu acoperă daunele legate de mucegaiuri, anunţă ABC News. Dar nu toţi sunt convinşi că acest pericol este real. „Bolile provocate de mucegaiuri sunt ipoteze ce trebuie studiate mai amănunţit”, a declarat în Texas Monthly doctorul Robert Haley, şeful Departamentului de epidemiologie de la Centrul Medical Southwestern, Texas. „Deocamdată, s-ar părea că multe persoane au fost diagnosticate de avocaţii lor.” [1] Prima zi lucrătoare după Crăciun, 26 decembrie, când se oferă cadouri angajaţilor, poştaşilor sau comisionarilor (n. Tr.).