Operaționalizarea obiectivelor educaționale privită ca proces metodologic instructional fundamental
Prin operaționalizare, în percepția mea, înțelegem acțiunea prin care stabilim cine, ce, cum și cât trebuie să răspundă unei cerințe școlare. aceste patru elemente-ancoră îi sunt de mare folos profesorului, deoacrece îl ajută să se „sprijine” de lucrurile care determină schimbarea comportamentului elevului, în care raport cu sine, pe terenul fiecărei discipline/arii curriculare. În paranteză fie spus, comportamentul lui se schimbă nu neapărat în plan social, atitudinal vorbind, ci în plan intrinsec, unde se acumulează achizițiile fundamentale. Întrucât devine din ce în ce mai vast și mai solid, fondul de achiziții îi dă elevului tot mai multă siguranță de sine. În altă ordine de idei, operaționalizarea este activitatea ce îi deschide profesorului drumul prin conținutul unei unități tematice, iar mai apoi, înspre anumiți descriptori de performanță, derivați din competențele vizate.
Prin obiectiv educațional, înțelegem aspectul ce trebuie punctat în profilul elevului, profil conturat avându-se în vedere o anumită disciplină studiată curent. Aspectul în cauză se înfățișează sub forma unei propoziții alcătuite clar, concis, complet și corect. Elaborarea propoziției se face după normele lui Bloom, de regulă. În taxonomia cu același nume sunt multiple verbe de acțiune, selectate din aceste domenii de referință: cunoștințe, înțelegere, analiză, sinteză, evaluare - obligatoriu de abordat pentru reușita operaționalizării.
Legătura dintre operaționalizare și proiectare.
În viziunea mea, operaționalizarea nu este prima acțiune scrisă în planul de lucru al profesorului. Înainte de a întocmi lista cu obiective operaționale, acesta trebuie: să parcurgă cu atenție conținutul lecției; să stabilească scopul; să vizeze rubrica Reactualizarea cunoștințelor, să aleagă resursele optime pentru tema și forma lecției; să țină cont de formele de organizare a elevilor; să se gândească la caracterul eterogen al clasei; să își trateze individualizat elevii în raport cu potențialul fiecăruia; să ia în calcul și zona proximei dezvoltări, mult îmbogățită cu stimuli; să aleagă elemente de joc, mulțumită cărora trecerea de la o secvență la alta devine mai plăcută.
Pentru profesor, operaționalizarea este deosebit de importantă așa cum, pentru navigator, este stabilirea coordonatelor geografice sau ancorarea pe pământ stabil, luminat de farul maritim. Odată realizată, aceasta facilitează cursul procesului de învățământ, ducându-l în sensul dorit de proiectant. Procesul devine în egală măsură fluent și coerent, date fiind punctele strategice rpin care trece conținutul lecției și drumul elevului. Odată realizată, operaționalizarea favorizează și formarea elevului sub câteva aspecte definitorii: cognitiv. afectiv, psihomotor, socio-atitudinal. La sfârșitul lecției, gândind la obiectivele neatinse și cele nesatisfăcător realizate, profesorul poate anticipa cursul lecției viitoare. Întrebările (auto)reflexive autoadresate determină analiza procesului instructiv-educativ, efectuată în scopul îmbunătățirii. În baza aceleiași analize riguroase, se vor lua și măsurile reclamate de nevoile școlarului - ameliorare sau dezvoltare, după caz.
Deoarece taxonomia lui Bloo privește strict domeniul cognitiv, pe durata elaborării setului de obiectivve concrete, ideal ar fi ca profesorul să aibă ca puncte de reper și celelalte două taxonomii existente în dctrină. Acestea privesc domeniul afectiv (Krathwohl) și domeniul psihomotor (Simpson). Inspirându-se din acestea, profesorul proiectant își poate nuanța activitatea didactică de așa manieră încât elevul să își dezvolte laturile ce îi întregesc personalitatea. În consecință, viața școlarului devine mai ușoară, având bazele puse.
Descarcati atasamentul in format word gratuit de mai jos
Posts
Taxonomia finalităților educației
Finalitățile educației înglobează elemente ce constituie catalizatorul sistemului de educație. Acestea sunt, de fapt termenii pe care-i cunoaștem deja: ideal, scop și obiectiv.
Fiecare element este legat de celelate prin linii bidirecționale, toate fiind într-un flux continuu. Calitatea conexiunii din circuitul triadei depinde substanțial de niște factori intrinseci și extrinseci. Impactul factorilor variază în funcție de efectele unor circumstanțe. Fără doar și poate, profesorii pot crea premisele necesare pentru a îndeplini dezideratul ce invocă educația de calitate. Transpus într-o deviză, dezideratul ne apare așa: Om bine educat = Civilizație - Societate prosperă. Acesta este tangibil dacă procesul de învățământ se derulează optim la nivelul fiecărei clse de elevi.
Binomul finalități de sistem - finalități de proces se resimte efectiv la nivelurile macro și micro. Acesta funcționează în baza unor criterii și sisteme de referință. Drept criterii trec acestea: ciclurile de învățământ; anii școlari și semestrele; săptămânile și silele de școală; planurile-cadru de învățământ; ofertele curriculare per nivel, arii și discipline; tipurile de învățământ; tipurile unităților de învățământ; baza materială; capitalul uman, format din prestatatori de servicii educaționale și beneficiari (in)direcți; activitățile derulate pe diverse ramuri (formare profesională, evaluare, cercetare); aparatul de resort.
Într-o proporție mai mare ori mai mică, criteriile sunt influențate de factorul timp și manifestate pe termen scurt/mediu/lung, după caz. Iar drept vorbind sisteme de referință trec: standardele ce privesc indicatorii de performanță concepuți pentru evaluarea și asigurarea calității în educație; descriptorii de calitate; descriptorii de performanță din testele elevilor și cei enumerați în fișele de autoevaluare ale cadrelor didactice; ghidurile cu exemple de bune practici, întâlnite în sistemul autohton de educație și în sistemele străine.
Gradele de generalitate este determinat de incidența obiectivelor educaționale. Știm că obiectivele-cadru au devenit competențe generale iar obiectivele generale au devenit competențe specifice. Mai știm că numai cele concrete și-au păstrat titulatura, rămânând aceleași arhicunoscute obiective operațioanle. Oricum s-ar (re)denumi, toate își găsesc aplicabilitate în activitatea desfășurată în entitățile care ființează în spiritul principiilor educației. Ne referim la entitățile privite pe linie verticală, începând cu clasa de elevi și terminând cu ministerul de resort.Mai mult decât atât, indiferent cum s-ar (re)denumi aceste obiective, modul de calcul rămâne valabil. Indicatorii se raportează la gradele în care activitățile și subiecții implicați suportă impactul unor asemenea atribute: identificare, observare, măsurare în spațiu și timp, sustenabilitate, îmbunătpăție, previziune/anticipare.
Totodată. dimensiunea personalității ajunge la forma dorită numai dacă se valorifică optim potențialul – academic și emoțional – la capacitatea permisă de fiecare structură umană. Exploatarea lui se poate face prin învățare individualizată. Întrucât există cadru legislativ, mai trebuie numai să se creeze un mediu care să aibă spații adecvate, resurse materiale și resurse umane interesate de programe de perfecționare/specializare sau de parteneriate educaționale. În plus, trebuie efectuată și operaționalizarea obiectivelor, judicios și în deplină concordanță cu taxonomiile prezentate în literatura de specialitate.
Dintre toate însă, cel mai des aplicată este a lui Bloom, dezvoltată în domeniul congnitiv. Dar noi le recomandăm și pe cele ce privesc domeniile afectiv și psihomotric. Rațiunea constă că vizăm dezvoltarea plenară a educabilului.
Descarca atasamentul word gratuit de mai jos
Eficienţa procesului de învăţământ subiect rezolvat titularizare
Prin proces de învăţământ înţelegem activitatea didactică minuţios pregătită de profesor, în virtutea căreia instruieşte, evalueayă şi formează elevul sub toate aspectele. Activitatea decurge în temeiul unei proiectări structurate în concordanţă cu rigorile documentelor curriculare, cu cerinţele psihopedagogice şi didactice, respectiv cu managementul clasei. Totodată, activitatea decurge şi în deplină concordanţă cu specificul învăţământului primar. Aici, îl privim din două perspective complementare: a stadiului de dezvoltare a inteligenţei micului şcolar - operaţional concret - şi a competenţei de a învăţa să înveţi şi, implicit, să devii
. Prima perspectivă este reflecţia principiului accesibilităţii, iar a doua este prelungirea domeniului parcurs în preşcolaritate, denumit capacităţi şi atitudini în învăţare. Aceasta din urmă este desosebit de important pentru reuşita actului educaţional-formativ, caracterizat de eficienţă maximă.
În cele ce urmează trecem în revistă factorii de mediu şi condiţiile inerente ce influentează procesul în discuţie. Garantat, raportul de cauzalitate determină (in)eficienţa activităţii instructiv-formative. Ne oprim asupra curriculumului ascuns, bogat în experineţe de învăţare informală. Cu titlul de exemplu, luăm trei factori: conduita profesorului per ansamblu (oglindită în ethosul şcolii), influenţele părinţilor (beneficiari indirecţi ai ofertei curriculare), cultura şi civilizaţia comunităţii locale. Cumulate, efectele lor redau calitatea vieţii şcolare. Cu alte cuvinte, pozitivitatea/negativitatea este consecinţa cumulului de factori ce gravitează în jurul comunităţii şcolare.
Ne atrage atenţia ultimul factor, parte din mediul extern. (In)direct acesta exercită influenţe asupra vieţii şcolii. Exercitarea influenţei se realizează în condiţii interne sau externe, determinate de factori intrinseci ori extrinseci. În altă ordine de idei, comunitatea şcolară îşi trăieşte viaţa în lumina factorilor dezvoltatori ori în umbra celor negativi. Prin urmare, intensitatea luminii/umbrei este egală cu forţa a doi factori puternici: mediu şi ereditare.
Concret vorbind, într-o zonă economic defavorizată există o probabilitate mai mare de a întâlni frecvent subiecţi cu comportamente devinate şi cu grave tulburări de învăţare, proveniţi din familii cu educaţie precară, inactive sau implicate în activităţi desfăşurate în afara legii ori la limita ei. În aceste circumstanţe, putem vedea efectele nefaste ale factorului ereditate. În comunitatea şcolară, grupurile de învăţare pot fi realmente nefavorabil afectate. E imperios necesar să se acţioneze pentru a preîntâmpina/combate acţiunile/fenomenele perturbante. De exemplu, consilierul educativ poate convoca întrunirea decidenţilor în scopul măsurilor ce reduc impactul distructiv. În caz contrar, faptul în sine va deteriora calitatea actului educaţional.
În concluzie, conchidem astfel că profesorului îi stă în putere să gestioneze situaţiile de învăţare în aşa fel încât gradul de eficienţă să atingă zilnic pragul maximal. Atingerea gradului pe termen scurt determină atingerea lui pe termen lung — chiar şi pe fondul curriculumului ascuns. De aceea profesorul trebuie să dea constant dovadă de măiestrie şi de vonţă, în beneficiul grupului său de învăţare şi, bineînţeles al comunităţii lui şcolare aparţinătoare.
Gândind la valenţele formative ale curriculumului ascuns şi acţionând în consecinţă, profesorul întăreşte spiritul uniunii în propria clasă. Pe scurt, el ajunge să reducă simţitor numărul momentelor de criză şi să elimine, treptat, factorii care le generează. Situaţiile tensionate apărute frecvent pe verticală şi pe orizontală sunt, drept vorbind, oportunităţi de învăţare pentru toţi actorii actului (non)educaţional.
Din acest considerent calitatea de manager a profesorului trebuie privită cu mult interes, ştiind că el acţionează pentru a-şi eficientiza colectivul de elevi şi proiectul didactic. Prin definiţie, aceasta comportă multiple roluri de jucat (aproape) instantaneu şi întotdeauna impecabil. Tema ne determină să aprofundăm şi conceptul de sintalitate (Totalitatea particularităților esențiale, edificatoare pentru profilul moral al unui grup; personalitate a unui colectiv.), în paralel cu sintagmele: diagnoza clasei, dinamica grupului şi învăţare socială. Raţiunea e de a le valoriza puterea în beneficiul tuturor. Astfel negreşit, trecem prin dimensiunile managementului clasei: socio–culturală, psihologică şi ergonomică.
Descarcă de mai jos documentul în format word
ETAPELE DEMERSULUI DIDACTIC
► Captarea atenţiei -presupune pregatirea unei stari de concentrare ,de interes necesare receptării conţinutului. Aceasta se poate realiza prin elemente -surpriza ,descoperirea treptat a unui material didactic ,prin mojloace audio-vizuale sau o ghicitoare ,un scurt dialog ,o scrisoare adresata copiilor etc. Rolul acestui moment este de a dirija subiecţii spre ce urmeaza a învăţa .
► Anunţarea temei şi enunţarea obiectivelor (pe inţelesul elevilor )urmăreşte sporirea randamentului elevilor prin cointeresare şi finalitatea activităţii.
► Reactualizarea celor învăţate anterior dacă pot facilita înţelegerea noului coninut .Mai poartă denumirea de idei-ancoră,legătură-ancoră, cunoştinţe-ancoră, având ca scop structurarea continuturilor mai multor activitati de invatare pe tema data ,reamintirea informatiilor sau deprinderilor anterioare . Acest moment poate contribui la aplicarea in situatii noi acunostintelor dobandite anterior marind motivatia pentru invatare si facilitand transferul de la o activitate la alta .
► Prezentarea noului conţinut şi a sarcinilor de invaţare trebuie foarte bine sistematizat in asa fel incat sa se realizeze fara abuz de cuvinte ,de verbalizare inutila ,printr-un vocabular ales si bine inteles de toti elevii .
► Conducerea (dirijarea) invatarii presupune angajarea efortului personal al copiilor reprezentand momentul esential al activitatii pe care o desfasoara cadrul didactic impreuna cu elevii .Alegerea strategiilor de predare-invatare ramane in sarcina exclusiva a celui care conduce activitatea.Crearea momentului de independenta se realizeaza prin observarea atenta a elevilor ,a efectuarii sarcinilor de invatare propuse .
► Obtinerea performantelor reprezinta punctul culminant al activitatii prin care se dovedeste atingerea obiectivelor propuse in exemple de comportamente si competente la nivelul programelor scolare .
► Asigurarea feed-backului reprezinta o scurta recapitulare a cunostintelor teoretice invatate in acea activitate cu aplicatii pentru a arata ce stie sau ce stie sa faca elevul la sfarsitul activitatii de invatare .
► Evaluarea (formativa sau sumativa ) a performantelor reprezinta momentul cand elevii primesc confirmarea valabilitatii celor invatate ,iar cadrul didactic isi autoapreciaza munca depusa .Formele sub care se poate face evaluarea este foarte diversa de la activitati oral-verbale ,la activitati practice , lucrari scrise ,fise de munca individual-independenta ,pe grupe .Este bine ca aceste forme sa alterneze cat mai variat pentru evitarea monotoniei sau stresului creat de unele forme (de ex teste ). Aprecierea cu calificative trebuie facuta cu foarte multa prudenta cat mai corect posibil ,scotand de fiecare data in evidenta progresele elevilor ori cat de mici ar fi .
► Intensificarea retentiei se realizeaza prin discutii legate de eficienta rezultatelor obtinute prin evaluarea din cadrul activitatii si presupune evidentierea nivelului obiectivului propus si realizat ,recomandari pentru ameliorare sau masuri de reluare a activitatii daca nivelul obiectivului este necorespunzator .
► Asigurarea transferului se recomanda surse de informare pentru completarea pregatirii elevilor :manual, lucrari ,reviste ,culegeri .Se da tema obligatorie pentru toti elevii la nivel mediu si facultativa pentu cei cu o prgatire superioara precum si teme recuperatorii pentru cei cu dificultati de invatare .
► R Ausubel (1981) „Daca as vrea sa reduc toata psihopedagia la un singur principiu eu spun :ceea ce influenteaza cel mai mult invatarea este ceea ce copilul stie la plecare. Asigurati-va de ceea ce el stie si instruiti-l in consecinta „ (Invatarea in scoala )
► ETAPELE: Captarea atentiei, Anuntarea temei si a obiectivelor, Reactualizarea cunostintelor, Prezentarea noului continut si a sarcinilor de invatare, Dirijarea invatarii, obtinerea performantelor, asigurarea feed-backului, evaluarea
► Intensificarea retentiei, asigurarea transferului .
Povestirea
Povestirea (lb.slava „povesti”) este o specie a genului epic, in care faptele sunt prezentate cu un pronuntat caracter subiectiv, din perspectiva unui narator martor sau participant direct la intamplarile relatate.
Printre particularitatile povestirii se numara:
- importanta acordata naratorului si actului nararii, accentul pus pe intamplari si situatii, mai putin pe personaje (prin asta se deosebeste de nuvela);
- caracterul subiectiv. Evenimentele sunt prezentate, de obicei, dintr-o perspectiva subiectiva (se deosebeste de nuvela);
- esentiala in actul povestirii este nararea unor fapte care sa starneasca interes, urmarindu-se spectaculosul, senzationalul. Prin urmare, in povestire observam uneori, indepartarea de unele date ale realului (se deosebeste de nuvela);
- povestirea se caracterizeaza prin oralitate, relatia dintre narator si receptor fiind una stransa (receptor = cititor / narator). Naratorul unei povestiri lasa de obicei impresia ca „spune”, nu ca „scrie”, iar cititorul are impresia ca inainteaza pe firul povestii o data cu povestitorul.
- asistam adesea, in povestire, la un adevarat ceremonial: aparitia povestitorului, motivarea imprejurarilor care declanseaza povestirea, folosirea formulei de adresare, captarea atentiei auditorului (atunci cand in povestire povestitorul este ascultat de alte personaje). Este construita adesea o atmosfera prielnica (spatiul protector al hanului, in „Hanul Ancutei”, unde cativa calatori se aduna in jurul focului intr-o toamna tarzie, beau vin si deapana amintiri, istorisesc). Faptele evocate sunt precedate adesea de o stare de tensiune. Timpul actiunii este, de regula, incert, fara repere precise (spre deosebire de nuvela).
- povestirea se bazeaza, in primul rand, pe arta de a nara, acordandu-se mai putina importanta elementelor descriptive (prin care se infatiseaza lumea povestita) sau celor analitice privind universul launtric al personajelor.
Ca dimensiune si ca amploare a subiectului, povestirea se situeaza intre schita si roman. Adesea ea era confundata cu nuvela (in unele limbi, de exemplu in engleza, nu exista distinctie terminologica pentru aceste doua specii). In literatura universala, mai ales incepand cu secolele al XVIII-lea, al XIX-lea, povestirea se va delimita mai precis de nuvela.
Povestirea in rama: una sau mai multe naratiuni de sine statatoare sunt incadrate fie in prezentarea unei situatii de comunicare, fie intr-o alta naratiune. ( „Hanul Ancutei” de M. Sadoveanu). In literatura romana maestrii povestirii sunt: Ion Creanga, Mihail Sadoveanu, Vasile Voiculescu.
Negustor lipscan (Hanu Ancutei) de Mihail Sadoveanu
povestire
Hanu-Ancutei (1928) face parte din opera de maturitate a lui Mihail Sadoveanu si este, poate, cea mai stralucita creatie lirico-epica a prozatorului. Volumul contine noua povestiri, relatate intr-un spatiu ocrotitor, la hanul Ancutei, de catre taranii moldoveni ce poposeau aici pentru odihna si petrecere, fiind ei insisi participanti direct sau martori ai evenimentelor narate. Intamplarile povestite au loc in vreme veche, in timp mitic romanesc, se pot petrece oricand in spatiul spiritualitatii si al credintelor ancestrale si nu numai intr-o anumita epoca sociala.
Negustor Lipscan, a saptea istorisire din volumul Hanu-Ancutei, este o povestire in rama, deoarece face parte din naratiunea mai ampla, aceea a evocarii intamplarilor petrecute demult, in timpuri imemoriale, povestite cu pasiune de drumetii care poposeau la hanul unde ritualul ospetiei era randuit de Ancuta cea tanara.
Semnificatia titlului. Titlul textului indica o categorie sociala, cea din care facea parte eroul, Damian Cristisor.
Tema o constituie descrierea unei calatorii.
Structura. Povestirea e alcatuita din mai multe scene. Istorisirea propriu-zisa, spusa de negustorul lipscan, e intrerupta de pauze narative(povestea cu trenul, cu mancarea si bautura, cu cele patru baiedere rosii de lana etc), in care intervin ascultatorii si cer explicatii. In felul acesta, interesul este pentru miscarea scenica si nu pentru intamplare.
Instantele comunicarii (autor, narator, personaj). intre autor si cititor exista naratorul, cel care povesteste intamplarea si da textului caracterul fictional. Prezenta naratorului se remarca prin folosirea persoanei a IlI-a. Nu autorul povesteste, desi el da aceasta impresie cititorului, pentru a arata ca totul este autentic. Folosirea persoanei I plural („vazandu-ne pe toti". ,, noi ne priviram in tacere" etc.) il asaza pe povestitor printre personaje.
Povestitorul-narator accentueaza impresia de real, de autentic.
Timpul narativ se compune din timpul povestirii care marcheaza prezentul si timpul povestit, care ilustreaza un plan al trecutului, al faptelor intamplate in calatoria pe care jupan Damian Cristisor o facuse in „tara nemteasca”, cu scopul de a cumpara marfa de la Lipsca, pe care sa o negustoreasca in Moldova, tema ce inscrie povestirea in specia reportajului.
La inceputul si in finalul povestirii, perspectiva narativa este reprezentata de naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a, viziunea auctoriala conturand ambianta specifica de la hanul Ancutei, secvente (initiale si finale) care formeaza rama acestei povestiri.
Incipitul il constituie nerabdarea pe care musteriii hanului o manifesta cu privire la incitanta istorisire a comisului Ionita de la Draganesti, promisa de acesta inca de la inceputul volumului. Larma iscata de sosirea la han a „trei cara cu coviltire de scoarta, mari si grele, sunand plin”, de strigatele carausilor care indemnau boii si de „bicele de canepa care plesneau usor” starneste curiozitatea oaspetilor. Ceremonialul, ca parte componenta a ramei narative, este marcat de dialogul personajelor, din care se contureaza portretul noului venit: „un barbat barbos”, „mare si gros in antereu-i larg si cu incaltarile scartaind”. In acelasi ritual se inscrie hangita Ancuta, care aduce ulcica de vin si „un pui fript in talger de lut”.
Mos Leonte zodierul intuieste alte detalii caracterizatoare pe care negustorul le confirma: era nascut in zodia Leului si sub stapanirea planetei Soarelui, fiind menit „sa dobandeasca avere” si sa fie cinstit de „cei mari”. De altfel, lipscanul Damian Cristisor „nu are intru sine nici viclenie, nici ascunzis”, deoarece „radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit” si se arata „blajin si cu prietenie...”. Toata priceperea lui mos Leonte vine dintr-o profunda credinta in Dumnezeu si din cartea de zodii de care nu se desparte niciodata: „numai Domnul Dumnezeu si cartea pe care o am in tasca ma lumineaza intru toate cate le spun”.
Jupan Damian venea cu marfa de la Lipsca si se indrepta spre Iasi, unde avea o „dugheana in ulita mare”, de unde si semnificatia titlului „Negustor lipscan”, care inseamna comerciant de marfuri aduse in Moldova de la Lipsca.
Perspectiva narativa este aceea de narator-martor alternand cu cea de personaj-narator, deoarece Damian Cristisor povesteste la persoana I despre cele vazute in calatoriile facute prin tari straine, despre propriile fapte si impresii, iar specia reportajului este definita atat prin traseul marcat de localitatile prin care trecuse, precum si prin informatii despre unitatea monetara si randuielile din respectivele tari, relatate la persoana a III-a.
In urma cu doi ani, Damian Cristisor se-ncumetase intr-o calatorie la Liov si, pentru ca negustoria fusese cu folos, se hotarase sa mearga in acest an pana la Lipsca (actualul oras Leipzig din Germania). Pregatirile pentru drum includ mai multe etape, ceea ce denota faptul ca negustorul isi organizeaza cu inteligenta si rabdare marea calatorie. De Sfanta Maria a dus „patru lumanari de ceara curata sfintei Paraschiva”, la biserica Trei-Sfetite si l-a rugat pe parintele Mardare sa-i citeasca o slujba ca sa fie aparat de primejdii si de boli.
Dupa ce l-a lasat la dugheana pe fratele lui mai mic, Grigorita, Damian a plecat de la Iasi spre Husi, a trecut Prutul si, impreuna cu un negustor armean, a cumparat la Tighina „cinci sute de batali” (berbeci), platind cate o rubla pentru fiecare, moneda nationala a rusilor. Trecand granita in Imperiul Austro-Ungar, au ajuns la Liov, au pus marfa in tren si in cateva zile erau la Strassbourg, unde au vandut batalii, „c-un galban bucata”, unor negustori care sa-i duca intr-un targ la Paris.
Spre mirarea tuturor, negustorul le spune ca mersese cu trenul, deoarece prin „acele tari, la Neamt si la Frantuz, oamenii umbla acuma cu trenul. Azi is aici si mane cine stie unde”. Un cioban din Rarau intreaba ce este acela tren, spre satisfactia naratorului si a celorlalti oaspeti, deoarece, dintre toti cei prezenti, „numai comisul si capitanul Isac pareau a sti despre ce-i vorba”.
Negustorul le descrie masinaria, „un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier. S-asa, pe sinele acelea de fier, le trage cu usurinta o masina, care fluiera si pufneste de-a mirare; si umbla singura cu foc”. Nimeni nu crede ca merge fara cai, desi Damian le desluseste ca masina trage dupa sine mai multe casute in care sunt ori oameni ori marfuri si ca el incarcase batalii „in acele casute”. Oamenii isi fac cruce, imaginandu-si, in cele din urma, ca trenul este un fel de caruta „cu foc”.
Negustorul le povesteste apoi „si alte lucruri mai de mirare”. In tara nemteasca sunt case cu cate patru-cinci etaje, un fel de „case una peste alta”, ca ulitele sunt facute „dintr-o singura bucata de piatra”, pe care se plimba cucoane cu palarii si boieri cu ceasornic si cu totii beau bere, „un fel de lesie amara”. Ascultatorii se mira si intreaba daca nemtii n-or fi auzit ca exista vin si sunt si mai dezamagiti cand afla ca mananca multi cartofi cu carne fiarta de porc ori de vaca. Mos Leonte isi face cruce si-i deplange pe acei oameni care n-au gustat „pui in tagla”, nici „miel fript talhareste si tavalit prin mojdei”, „nici sarmale, nici bors, nici crap la protap”.
O alta minunatie este aceea ca in toate targurile si satele sunt scoli si profesori, toata lumea invata carte, si baieti si fete. Auzind acestea, oaspetii Ancutei inchina cu veselie pentru asa „randuiala”, care trebuie neaparat sa ramana numai la dansii, bucurandu-se ca acest obicei nu venise si pe la ei, iar intrebarea ciobanului, „Atunci oile cine le pazeste”, amplifica buna-dispozitie a ascultatorilor.
Ceea ce l-a impresionat, insa, cu adevarat pe jupanul Damian este faptul ca legea se aplica la fel pentru toti, „fiind intr-o cumpana mai dreapta decat a noastra” si fara sa se tina seama de saracia sau bogatia impricinatilor. Negustorul le povesteste cum un morar s-a judecat „pentr-un petic de mosioara” cu insusi imparatul si, pentru ca pricina era adevarata, judecatorul i-a dat dreptate morarului, deoarece acolo stapaneste legea, iar auditoriul iar se mira de asa o minune. Altfel, nemtii sunt „iritici” (eretici - adepti ai religiei protestante), desi „cred tot in Domnul nostru Iisus Hristos”.
Negustorul nu a patit nimic, nu l-a napastuit nimeni cat timp a umblat „pe drumuri si-n targurile nemtesti, calatorind mai intai cu „caruta aceea cu foc”, apoi cu sarabande (carute mari, tramcare), pana cand a ajuns la Suceava, unde a pus marfa in carute. Intrand in tara Moldovei, pe la Cornu-Luncii, vamesii l-au intrebat daca nu le-a adus „cate-un dar de la iriticii si ticalosii aceia de nemti”, asa ca negustorul le-a dat cate un baider (fular lung, sal), „ca sa nu-mi spintece boccelele”.
In lunca Moldovei, l-a oprit un calaret „frumos si voinic”, cerandu-i banii pe care-i avea asupra lui, dar pentru ca nu vanduse marfa si nu avea deloc bani, i-a dat in dar „un baider de lana ros”, spre multumirea hotului. Oprind carele sa poposeasca si sa manance oamenii si animalele, vine la el supraveghetorul acelor locuri si-i cere „indreptarile”, adica actele oficiale care-i permiteau sa faca negot cu marfa pe care o transporta.
Damian avea toate documentele necesare si, in plus, o scrisoare semnata de aga Temistocle Bucsan, nasul negustorului, in care se spunea ca niciun „priveghetor, ori vames, ori vornic de sat” nu are voie „a vatama acestui negutator, ci sa-l lesi a merge cu pace la locul sau. Asa”. Vazand acestea, supraveghetorul ii cere ceva din marfa adusa de la Lipsca, dar neplacandu-i nimic, Damian ii ofera al patrulea „baider ros de lana”. Cand va ajunge la Iasi, negustorul urmeaza sa mai faca „o dare catra sfanta Paraschiva si catra parintele Mardare”, apoi sa dea ceva si nasului sau, aga Buscan, dupa care se va putea odihni pana cand va trebui sa se insoare, deoarece „inca sunt holtei”.
Ascultatorii sunt puternic impresionati de cele aflate si se manifesta zgomotos, inchinand ulcelele cu vin in onoarea „cinstitului negustor”. Atrasa de veselia generala, Ancuta aduce „placinte cu poalele-n brau”, iar negustorul ii prinde hangitei „o zgardarita de margele” si o saruta pe amandoi obrajii. 19
Specificul limbajului artistic al lui Mihail Sadoveanu consta in imbinarea epicului cu liricul, a povestirii cu geniul sau poetic. Asa cum afirma George Calinescu, Sadoveanu a creat o limba limpede, armonioasa si pura, in care se impleteste graiul popular al taranilor cu fraza vechilor cronici, o limba capabila sa redea poezia sentimentelor omenesti, frumusetile tainice ale naturii, pastrand farmecul atmosferei acelor vremuri vechi.
Registrul stilistic se defineste printr-o bogatie de mijloace lingvistice. Arhaismele (razas, jupan, zgardita, iarmaroc), regionalismele, cuvintele si expresiile populare (sandrama, lesie, giubea, baider, fanar) sunt folosite cu naturalete de catre personajele povestirii, prin intermediul carora scriitorul creeaza o limba literara admirabila si accesibila, ramanand fidel declaratiei sale din discursul rostit la Academie, aceea ca „taranul roman a fost principalul meu erou”.
Figurile de stil apar cu moderatie, dand astfel stilului sobrietate. Metafora lipseste aproape de tot, iar epitetele si comparatiile au rol caracterizator, particularizand trasaturi ale personajelor. Astfel, Damian Cristisor „se arata vesel si prietinos”, iar Ancuta gangureste „ca o hulubita”. Prin eufonie, muzicalitatea frazelor, oralitatea exprimarii, Sadoveanu creeaza trairi tulburatoare in sufletele ascultatorilor.
Fiind o specie a genului epic, o naratiune de mica dimensiune, in care se povesteste, cu subiectivism, o singura intamplare de sine statatoare incadrata intr-o naratiune mai ampla (Hanu-Ancutei) si la care participa personaje putine, palid conturate opera Negustor lipscan este o povestire in rama.
Hanul-Ancutei este capodopera idilicului jovial si a subtilitatii barbare. Formal, scrierea e un fel de Decameron in care cativa obisnuiti ai unui han spun anecdote, in sine foarte indiferente. Esentiala este starea de fericire materiala infaptuita de oaspeti. – George Calinescu
Caracterizare personaj
Damian Cristisor este un personaj principal, individual si pozitiv al povestirii. Acesta este un negustor lipscan, ce poposeste intr-o seara la hanul Ancutei.
Din caracterizarea indirecta, din felul sau dea vorbi, reiese ca era un om placut, vessel: rosti cu voie-buna. Naratorul prezinta direct trasaturi ale portretului fizic: un barbat cu caciula si giubea.
Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece ; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit. . Din reactiile pe care le starneste in sufletele celorlalte personaje, prin caracterizarea indirecta, deducem ca era un om calduros, carismatic: glasul ii crescu si scazu cu desmierdari.
Acesta este caracterizat si direct de catre celelalte personaje: om caruia ii plac povestile, omul care rade [...] din cea dintaia clipa cand te-a vazut [...] se va arata pururea blajin si cu prietenie.
Din felul in care el se prezinta, prin caracterizarea indirecta reiese ca era un om modest (va rog sa ma socotiti ca cel mai umil rob al domniilor voastre) si responsabil(mai intai insa [...] sa vad de hrana vitelor si-a oamenilor).
E credincios, trasatura ce rezulta din caracterizarea indirecta si din cuvintele acestuia: ziua nasterii mele a vrut Dumnezeu sa fie 18 iulie. Supus , el marturiseste ca aduce marfa de la Lipsca. Naratorul il caracterizeaa direct, ca fiind vesel si prietenos si bun tovaras.
Faptul ca Damian Cristisor este negustor, dovedeste faptul ca este un bun cunoscator de oameni le intelege vorba, nu face decat sa ispraveasca iscusinta povestirii.
Personajul Damian Cristisor este prezentat de narator astfel: „un barbat barbos cu caciula si cu giubea. Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit."
El reprezinta tagma negustorilor. Mos Leonte ii intuieste destinul cu precizie si il caracterizeaza: „se va arata pururi blajin si cu prietinie."
Abil, hotarat sa se ridice „mai sus", negustorul pleaca la Lipsea. Drumul pana acolo ni-l arata „ initiat" deja in tainele calatoriei. Observator atent al „ticalosiilor nemtesti", calatorul nu-si pierde cumpatul si stie „sa se, descurce" de fiecare data. Desi nu-i displac traditiile moldovenesti, Damian Cristisor admite si foloasele civilizatiei: cartea, dreptatea, corectitudinea oamenilor. Spirit echilibrat, mereu zambitor, linistit, negustorul Cristisor este o personalitate