Politica și educația – Curs 2 (1 martie – 8 martie)
Politica și educația reprezintă un domeniu public. Domeniul politicii este în esență anticipativ, este o proiecție în viitor cu scopul de a determina, a ameliora, a ajuta, acrea realități conforme (potrivite) cu o anume voință sau cu valorile actualizate sau operante la un moment dat.
Educația este prin excelență un proiect. Politica e legată în mod nemijlocit de putere legitim recunoscută (adică, prin lege). Și educația este legată de putere pentru că a venit cu politica lui și au schimbat mereu și se exprimă prin legi,decrete,regulamente, programe, instrucțiuni, strategii.
Contribuția la constituirea disciplinei „Politici educaționale”. Spiritul politicilor educaționale din Antichitate până-n Epoca Modernă, a fost jalonat de personalități ale filozofiei politice (este acceptat și „filosofie” și „filozofie”).
Platon (427 – 347 î.Hr.), în lucrarea „San Republica” unde se află texte clasice ale filozofiei educației, acesta explică legătura dintre strategia politică și educația.
Dintre lucrările sale, 43 de cărți și 13 scrisori, lucrările intitulate „Politeea” și „Legile”, tratează cel mai mult problema educației. În „Politeea”, Platon schițează nu atât un stat ideal cât un profil uman, ideal realizabil numai într-un stat ideal. Profilul uman se realizează în acest stat prin selecții repetate, concepte pe criterii aptitudinale și pe educație.
După Platon, polisul = o formă de organizare statală, oraș-stat, trebuie condus numai de oameni superiori, educați, de aceea, Platon consideră că democrația este periculoasă pentru că permite accederea la guvernare a oamenilor ignorați, de regulă săraci, needucați și invidioși pe cei înstăriți.
Acești oameni(săraci) nu vor putea folosi puterea politică pentru binele comun și vor deveni victime ale demagogilor.
Democrația, după Platon, influențează oamenii politici, speculează ignoranța și nevoia lor de îmbogățire și promovează anarhia.
Aristotel (384 – 322 î.Hr.) a eleborat o tipologie a regimurilor politice care constă în tiranie, oligarhie (dorința unui grup restrâns), democrație, monarhie, aristrocrație.
Aristotel consideră democrația ca un regim politic, indezirabil (nu este dorit), pentru că încurajează corupția dar recunoaște superioritatea democrației față de alte forme de guvernare (tirania, oligarhia).
După Aristotel, cea mai bună formă de guvernare care combină guvernarea de tip democratic pentru că echilibrează puterea între grupuri ce se supraveghează reciproc și nu acționează în detrimentul binelui comun.
Situația cea mai bună ar fi dacă populația ar avea o stare moderată de bunăstare. Aristotel militează pentru educarea maselor ca premisă pentru o bună guvernare.
Comenius (1592-1670) a fundamentat teoretic principiul educației universale la care se raportează astăzi toate politicile educației.
Filozofia educației elaborată de Comenius a pledat pentru educație pentru toti indiferent de gen, clasă socială sau rasă. Educația universală promovată de Comenius vizează conținuturile educației.
Cel mai influent pedagog al începutului erei moderne a teoretizat necesitatea abordarii tuturor domeniilor cunoașterii în perioada educației generale care trebuie oferită tuturor unor societăți.
Acestora să li se asigure egalitatea de șanse prin educația generale (o bază, o temelie).
El recunoaște funcția politică profundă a curriculumului ca pârghie a puterii prin care se distribuie sarcinile indivizilor în viață.
Comenius vede în educație, procesul fundamental de împlinire individuală, în primul rând ca o dezvoltare a educației.
J.J.Rousseau (28 iunie 1712 – d. 2 iulie 1778)
A pledat pentru avantajele politicii educaționale de reîntoarcere la natură, de izolare socială a copilului, ca soluție de apărare, atunci când societatea e coruptă sau periculoasă pentru ființa umană inocentă (copilul)
În romanul „Emile” scrisă în 1862, J.J.Rousseau își desfășoară teoria sa politică despre educație, în timp ce în lucrarea „Contactul social”, își exprimă filosofia politică a societății.
Un aspect care poate fi criticat din teoria lui Rousseau este discriminarea de gen, astfel el susține că bărbatului îi este hărăzită o politică educațională care sa-l împlinească în toate fațetele umanului; iar pentru femeie Sophie, educația este limitată la cele două funcții ale sale : soție și mamă.
Marxismul prin reprezentanții săi Marx și Engels a influențat mai multe aspecte, a generat și stimulat analiza psihologică a educației în țările occidentale,
A determinat analiza unor curricumuluri din perspectiva reproducerii cunoașterii, legimitate de clasele dominante
A incitat cercetarea modalităților prin care curriculumul poate limita diferențierea socială. La noi în țară, curriculumul reprezintă planul de învățământ și programele școlare.
Deși în lucrarile celor doi marxiști nu se abordează coerent acțiunea politică în educație, în țările socialiste, unde filosofia marzistă a infleunțat politica educațională, s-au elaborat sistematizării tezelor marxiste despre educație.