Politici educaționale și legislație școlară – Curs 4
Actorii principali ai politicilor educaționale sunt reprezentați de persoanele și instituțiile implicate în procesul de realizare.
acestea pot fi:
– instituții cu persoane de decizie
– profesori, elevi, studenți, părinți, sindicate, grupuri etnice(de presiune asupra autorităților), parlament, asociații, ONG-uri, experți, resă și nu în ultimul rând, politicieni.
Se observă în ultima perioadă că actorii colectivi capătă un rol predominant, organizați pe baza unor programe, coduri, interese, afirmații ideologice.
Constatăm existența a doi actori și anume :
1. actori oficiali (direcți)
2. actori neoficiali (indirecți)
Procesul politicilor educaționale
Procesul de elaborare a politcilor educaționale se caracterizează prin faptul ca reprezintă, pe de o parte, un proces analitic, iar pe de altă parte un proces politic.
Din punct de vedere analitic cheia procesului de formare a politicilor educaționale constă în:
1. definirea corectă a problemei (descopăr ce probleme avem)
2. identificarea și analiza unui set de soluții adecvate9caut soluții adecvate și-mi stabilesc un set de măsuri)
3. selectarea alternativei care rezolvă cel mai bine problema (am trei sau mai multe soluții)) și caut pe cea mai bună, având în vedere toți factorii implicați: oameni, posibilități și abia apoi aleg soluția cea mai bună.
Din punct de vedere al procesului de formulare a politicilor educaționale, accentul este pus pe managementul conflictelor și dezacordurilor în procesul de luare a deciziei, urmărindu-se interesul propriu al grupului politic, care controlează acest proces.
Consistența politicilor educaționale trebuie să îndeplinească urmatoarele caracteristici:
1. O politică publică educațională este formată dintr-un ansamblu de măsuri concrete care dau substanță politicii publice (măsuri respective)
2. O politică educațională se bazează pe decizii ca forme de alocare a resurselor a căror natură este mai mult sau mai puțin autoritară și care coerciția este mereu prezentă, adică este vorba de decizii. Aceste decizii vizează resursele materiale și umane, dar politicile educaționale serioase prevăd și coerciția (nu se poate mai puțin și nu se poate mai mult).
Exemplu: fondurile pe care le folosim sunt importante, acestea însemnând că dacă ai consumat foarte puțin, calitatea este jos.
3. O politică publică se înscrie într-un cadru general de acțiune, ceea ce permite distincția între o politică publică educațională și simple măsuri izolate (deciziile publice pe care le prevede, diferă de deciziile dintr-o unitate de învățământ).
4. O politică educațională are scopuri și obiective precizate stabilite în funcție de valori,norme și interese (aici ne gândim la nivelul de valoare la care vrem să ajungem).
5. O politică publică are un public, de aceea se numeste așa, adică, indivizi și grupuri, a căror situație este afectată de deciziile luate de politica publică în cauză.
Reținem:
Procesul politicilor publice educaționale cuprinde trei faze:
1. Elaborarea politicilor publice
2. Implementarea deciziilor
3. Evaluare și monitorizare
Fiecare dintre aceste faze se desfășoară la rândul ei în etape specifice. Fragmentarea procesului pe etape facilitează identificarea cauzelor unui eventual eșec sau blocaj al politicilor sau devieri de la obiective.