AnnaE
#0

Date despre autor si operă

La 11 aprilie 1858 se naste Barbu Stefanescu-Delavrancea, in satul Delea Noua, devenit o mahala a Bucurestiului.
Este al noulea copil al familiei.
Tatal, Stefan Tudorica Albu, este originar din Vrancea. Improprietarit la Sohatu, Ilfov, pleaca de acolo in Bucuresti si devine staroste al carutasilor care transportau cereale la schelele din Giurgiu si Oltenita.
Mama, Iana (Ioana), fiica vaduvei Stana din Postovari, pe mosia Filipescu.

Primii ani de viață și-i petrece în ulița Vergului, în tovărășia tatălui, ajuns la aproape 70 de ani: ”Mi-aduc și acum aminte (aș fi mulțumit dacă n-ar fi decît o amintire) cum mă agățam de scurteica lui lungă și îmblănită cu mîrsă neagră și-l lingușeam și-l mîngîiam pe obraji și pe pletele-i rotunjite ca să mă ia în căruță”.

Adevărata ”producție poetică a liceanului” poate fi identificată mai tîrziu, în 1878. După ce începe să publice versuri în ziarul România liberă, în 1878 publică primul său volum, placheta de poezii Poiana lungă. Amintiri, semnată doar cu prenumele Barbu, în tradiția poeziei din primele decenii ale veacului, cu o bună primire din partea criticii, în revistele Viața literară, România liberă, Familia. În 1882, Barbu Delavrancea își trece examenul de licență la Facultatea de Drept din București, cu teza de licență în drept Pedeapsa, natura și însușirile ei, pe care o publică în același an, semnată Barbu G. Ștefănescu.

Barbu Ştefănescu Delavrancea este cunoscut publicului larg mai ales pentru trilogia sa istorică: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafărul (1910), plină de un suflu romantic.

Ca politician, se remarcă prin deţinerea mai multor demnităţi: primar al Bucureştilor (1899), ministru al Lucrărilor Publice (29 decembrie 1910 - 27 martie 1912), ministru al Industriei şi Comerţului (din 10 iulie 1917), deputat.

A fost avocat, profesor, primar al Capitalei (1899), ministru al Lucrarilor Publice (1910 - 1912) si ministru al Industriei si Comertului (1917). Barbu Stefanescu Delavrancea a fost ales membru al Academiei Romane in anul 1912.

Opere

Nuvele și povestiri

- Sultănica (1885)
- Apă și foc
- Sorcova (1885)
- Odinioară
- De azi și de demult
- Văduvele
- Liniște (1887)
- Paraziții (1892)
- Trubadurul (1887)
- Zobie
- Milogul
- Înainte de alegeri
- Iancu Moroiu
- Domnul Vucea
- Bursierul
- Șuier
- Răzmerița
- Bunicul
- Bunica
- Boaca și Onea
- Micuții
- Angel Demetriescu
- Irinel
- Hagi-Tudose (1903)

Basme

- Neghiniță
- Norocul dracului
- Moș Crăciun
- Palatul de cleștar
- Dăparte, dăparte
- Delavrancea
- Stăpânea odată (1909)

Proză poetică

- Nu e giaba cafea
- Sadi-el-Mahib
- Fanta-Cella
- Sentino

Dramaturgie

Trilogia Moldovei:
Apus de soare (1909)
Viforul (1910)
Luceafărul (1910)

Domnul Vucea de Barbu Stefanescu Delavrancea rezumat

„Domnul Vucea” este o nuvelă scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea și publicată între 1892-1893 într-un volum de nuvele al autorului, intitulat „Paraziții”. Opera are caracter autobiografic, fiind relatată din punctul de vedere al personajului-narator, un alter-ego al autorului. Acesta își amintește de unul dintre dascălii care i-au predat în copilărie.

Autorul povesteste de vremea cand acesta trebuia sa plece de la scoala lui Nea Nicuta, dascalul satului, la o scoala domneasca. Fratele sau mai mare il conduse la scoala. Autorul ramase uimit. Scoala nu era cum si-o imaginase el, era mai de graba alcatuita din niste case mici, lungi si darapanate. Intrand intr-o clasa de a III-a nici de dascal nu era foarte incantat. Domnul – un om nalt, slab, cu barba rară şi înspicată, încruntat şi galben.

Acesta i-a dat un test pentru a-i verifica nivelul cunoastintelor. Din pacate nu a reusit sa rezolve testul, de altfel simplu, si astfel a fost trecut la clasa a doua. La clasa a doua erau altfel organizate lucrurile. Se ocupau de ei monitorii si elevii mai mari. Acestia ii ascultau la lectii si ii pedepseau atunci cand era cazul.
 

Ca sa dovedeasca ca este un elev de clasa a III-a, domnul ii dadu sa adune 25 de măgari şi cu 15 boi. Se gandi, se razgandi si spuse rezultatul 8000. Domnul puse un monitor sa il duca in clasa a II-a, la domnul Vucea. Aici era cu totul altfel, in fiecare zi era planuit ceva si aveau monitori, monitori generali si elevi obisnuiti.

Cand isi facea cumparaturile, domnul Vucea lua cu el doi elevi pentru a-l ajuta sa le care. Intr-o zi, cel care povesteste a cunoscut-o pe sotia domnului Vucea, care il batea se pare pe dascal. La sfarsitul nuvelei, povestitorul afla ca trecuse clasa.

Monitorii si superiori acestora ascultau dar si pedepseau pe elevi daca greseau cu ceva sau daca nu invatau.

De fiecare data Domnu Vucea  lua cate doi copii care erau imbracati ca nemtii sau erau orfani, sa mearga cu el la piata si sa ii care comparaturile.

Intr-o zi o vazu pe doamna, sotia domnului Vucea, ca il batea pe acesta.

Mai pe seara, afla ca a trecut in clasa a III-a, si pleca vesel spre casa.