Inca de la inceputurile omenirii, muzica s-a impletit cu medicina, insotind toate momentele esentiale din viata omului. Omul primitiv vedea in muzica o forta prin care el insusi a fost creat. La inceput zeii au vorbit oamenilor, pentru ca mai apoi oamenii sa discute cu zeii prin intermediul muzicii si tot prin muzica cor cauta sa modifice destinele si sanatatea lor, astfel incat sa domine fortele naturii.
Toate mitologiile au considerat ca muzica este de origine cosmica-divina, atribuindu-i calitati miraculoase. Vechii greci credeau ca Asclepios, zeul tamaduirii, patronul medicinei (preluat d ela romani sub numele de Esculap) descindea din Apolo, zeul Soarelui si al luminii, al muzicii,al poeziei si al artelor frumoase.
Chiar si astazi, vraciul african, considera muzica ca o forta magica, cu ajutorul careia poate sa puna un diagnostic si sa aplice o teorie.
In evul mediu meloterapia sau terapia cu ajutorul muzicii, a cunoscut o larga utilizare, gratie si operelor filosofilor greci. In secolul al XVII-lea, meloterapia ca disciplina a muzicii, numita pe atunci “iatromuzica”, era folosita in special in tratamentul unor afectiuni psihice.
Creatorul teoriei “magnetismul animal”, doctorul F.A.Mesmer, prietenul familiei Mozart, efectua sedintele sale de terapie magnetica pe fondul muzical creat la orga sa de sticla.
Efectele biopsihologice ale muzicii sunt conditionate de genul muzicii, tonalitatea, ritmul,instrumentele si bineinteles, persoana supusa tratamentului in sensul receptivitatii, culturii sale muzicale, temperamentului.
Unele lucrari stiintifice au aratat ca in timp ce muzica clasica stimuleaza increderea in viata, sentimentul demnitatii si chiar spiritul creator, cea romantica predispune la reverie si dezvoltarea imaginatiei.
De multa vreme stie ca sunetele melodioase sunt decompresive,deconectate si relaxante creand in organism pe nesimtite, senzatii de usurare. Pe de alta parte, sunetele joase, grave, relaxeaza organismul in timp ce sunetele inalte impulsioneaza viata psihica.
In prima parte a secolului XIX-lea, erau numeroase spitale de psihiatrie in care muzicanti de prestigiu erau angajati sa conduca formatii muzicale pentru tratamentul bolnavilor mintali. Prima experienta stiintifica pentru verificarea eficientei meloterapiei a avut loc in 1878 si a fost efectuata pe un numar de 1400 de paciente la Randalss Island N.Y.City, folosind muzica de pian.
Muzica audiata sau executata intr-un ansamblu de pacienti constituie o tehnica de grup si este de mare eficienta, avand darul de a scoate bolnavul psihic din izolarea sa, trezindu-i constiinta utilitatii sale in grupul la care a aderat, grup, cu care se simte solidar.
Meloterapia se detaseaza din ce in ce mai mult ca o ramura eficace a terapeuticii moderne, ajutandu-se sa luptam impotriva diverselor stari nefavorabile, actionand ca un adjuvant in tratamentul hipertensiunii arteriale, al nevrozelor depresive..etc
Muzica, chiar daca este muzica, devine zgomot in momentul in care depaseste anumite limite sau praguri auditive, creeaza stari tensionale, ducand chiar la imbolnaviri grave.
Cateva vorbe despre Asclepios.
Asklepios (Aesculap în mitologia romană) venerat ca un zeu al medicinii în epoca clasică, a fost fiul al lui Apollo și Coronis. Împreună cu soția sa Epiona au avut cinci fiice și trei fii: Hygieia (igiena), Iaso (medicina), Aceso (vindecarea), Aglaia (sănătatea), Panacea (remediul universal) , Podaleirios,Telesphoros,Machaon.
Toiagul lui Asclepios (Esculap) este un baston pe care este încolăcit un șarpe. În prezent este simbolul științelor medicale, respectiv medicină și farmacologie.
Șarpele lui Esculap (Zamenis longissimus, cu o denumire mai veche Elaphe longissima longissima) este un șarpe neveninos din familia (Colubridae) răspândit în centrul și sudul Europei (inclusiv în România și Republica Moldova), în jurul Mării Caspice, în Turcia, Armenia, Caucaz. Atinge aproximativ 2 m și este ocrotit pein lege.Este o specie termofilă (îi place căldura) și trăiește în păduri însorite , cu teren uscat.
După o legendă din mitologia grecească antică șarpele lui Esculap avea cunoștințe despre plantele medicinale și despre proprietățile vindecătoare ale acestora. Pentru a afla aceste cunoștințe pe care acest șarpele le avea, Asklepios(Esculap), zeul medicinii, s-a transformat în șarpe și apoi a revenit la înfățișarea de om și astfel a cunoscut aceste informații prețioase și le-a folosit în tratarea bolnavilor.Alte legende spun că Asklepios doar a observat ce ierburi folosea șarpele.
Lui Asklepios i-au fost închinate numeroase temple. Printre ele cel din insula Tiberina, situată pe râul Tibru, construit între 292 și 289 î.Hr. Insula era un loc pentru îngrijiri medicale existând de asemenea spitale și în prezent. Insula este legată de malul stâng al Tibrului de podul Fabricius , cel mai vechi pod al Romei.
Conform unei legende , Roma a fost lovită de o epidemie în 292 î.Hr. A fost trimisă o delegație pentru a cere ajutor la templul lui Asklepios din Epidaur. Acolo, un șarpe a ieșit din baza statuii și s-a ascuns în nava romană înotând până la insula Tiberina când nava, întorcându-se acasă, a ajuns în dreptul ei. Epidemia a încetat și romanii au ridicat pe insulă templul lui Aesculap.
Cel mai celebru templu închinat lui Asklepios era însă cel de la Epidaur , un mic oraș situat în golful Salonic.Asklepeionul era locul unde bolnavii veneau cu speranța de a se vindeca , ei petrecând o noapte într-o hală imensă pentru dormit, zeul apărând în vis și sfătuindu-i ce să facă pentru a se însănătoși.
Potrivit unei legende, Zeus , pentru a evita ca oamenii să devină nemuritori , grație îngrijirilor lui Asklepios, l-a ucis pe acesta cu un fulger, dar pentru faptele lui bune l-a ridicat pe cer sub forma constelației Ophiucus.
În constelația Ophiucus a fost observată de către Kepler explozia unei supernove, care a avut loc pe 10 octombrie 1604 de unde i-a venit și denumirea steaua lui Kepler (SN 1604). Kepler și-a publicat descoperirea în cartea „De Stella Nova in pede Serpentarii”.
Materiale consultate: “Informatia o marfa neglijata? de G.I.Nastase