Capitolul XII
Sublimarea forţei sexuale
Povestea primului bărbat şi a primei femei, Adam şi Eva, aşa cum este relatată în Geneză, viaţa lor în grădina Edenului şi motivul pentru care ei au fost izgoniţi din această grădină este o povestire de o mare profunzime simbolică care niciodată nu va fi îndeajuns cercetată.
Dumnezeu a pus, deci, întreaga grădină a Edenului la dispoziţia Evei şi a lui Adam. El le-a interzis doar să guste din fructele Arborelui Cunoaşterii Binelui şi Răului. De ce?
Într-un anumit fel, Paradisul era un laborator alchimic, şi primii oameni erau alchimişti care studiau proprietăţile elementelor, simbolizate prin copacii grădinii. Şi dacă Dumnezeu le-a interzis să mănânce din Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului, acesta era din cauză că el conţinea elemente pe care ei nu erau încă pregătiţi să le suporte, trebuiau să mai aştepte.
Dar, iată că Eva, mai curioasă decât Adam, observa aceste fructe cu mare interes fără a îndrăzni să le atingă. Dar în acel moment, şarpele care se afla în spatele ei s-a trezit, căci era foarte cald, şi şerpii se trezesc şi devin foarte agili la căldură. Ori, în acea zi, era foarte cald în Paradis… bineînţeles că toate acestea sunt simbolice!… şi şarpele ascuns în şira spinării Evei (A se vedea în “Centri şi corpuri subtile” – colecţia Izvor nr. 219 – cap.VI, partea I-a, unde Arborele Cunoaşterii Binelui şi Răului este asimilat sistemului de chakre şi şarpele forţei Kundalini.) s-a trezit şi i-a spus: “Încearcă, gustă din acest fruct, de ce te temi? Dacă vei mânca vei deveni asemenea Domnului, şi tocmai de aceea El ţi-a interzis”. Era adevărat că din cauza acestui fruct Eva va deveni asemeni lui Dumnezeu, dar numai după miliarde de ani de suferinţă, de peripeţii, de reîncarnări succesive. Deci Eva a mâncat din fructul interzis şi i-a dat şi lui Adam. Dar organismul lor nu-l putea suporta. Dumnezeu spusese: “Dacă veţi mânca din acest fruct, veţi muri”. Şi într-adevăr au murit, au murit în sensul că în ei s-a produs o schimbare de conştiinţă. Înainte erau liberi, fericiţi, uşori, luminoşi şi ei au murit pentru această stare superioară; au murit pentru bucuriile şi luminile Cerului şi au prins viaţă pentru suferinţele pământeşti.
Şarpele din Geneză este deci un simbol: simbolul forţei sexuale care s-a trezit în om şi căreia i-a căzut victimă. Şarpele se trezeşte la căldură şi adoarme la răceală. În toate pasiunile veţi întâlni căldura: o căldură care distruge şi care consumă totul în interior. În pădurile ecuatoriale unde domneşte o căldură puternică, trăieşte cel mai mare număr de fiare sălbatice. Cel care se aventurează adesea la ecuator (stomac, sex) se izbeşte de pasiuni (fiare) care încep să se înmulţească în el.
Şarpele este considerat expresia răului în om, cu toate că în realitate simbolismul său nu este exclusiv negativ: din contră, şarpele este considerat şi simbolul înţelepciunii. Această dublă semnificaţie este foarte bine reprezentată prin Caduceul lui Hermes.
Pentru Iniţiaţi, primul şarpe al caduceului reprezintă forţa sexuală, cauza răului iar al doilea şarpe este simbolul transformării acestei forţe într-o altă energie, foarte puternică care este înţelepciunea şi clarviziunea. Iată pentru ce faraonii vechiului Egipt sunt adeseori reprezentaţi cu un şarpe mic care iese dintre cei doi ochi. Aceasta semnifică că ei au transmutat forţa sexuală ridicând-o până la creier. Această forţă transmutată le dă Iniţiaţilor posibilitatea de a arunca o privire asupra subtilităţilor lumilor supraterestre. Anumite religii ale Antichităţii aveau un cult pentru şerpi şi aceştia erau folosiţi ca oracole; la Delphi de exemplu, se spunea că Pythia săvârşea oracole sub inspiraţia unui şarpe Python.
Înţelepţii care cunosc legile şi mijloacele de a transforma puterea care dormitează în fiecare om, devin “şerpi”, adică fiinţe înţelepte, prudente. În India, înţelepţii sunt numiţi “nagi” adică şerpi, pentru a arăta că forţele răului pot deveni benefice dacă omul ştie să le transforme. Şarpele din noi se află în coloana vertebrală. La baza coloanei dormitează puterea şarpelui Kundalini, şi Kundalini poate face minuni în Iniţiatul care ştie cum să-l trezească. (A se vedea în “Centri şi corpuri subtile” – colecţia Izvor nr. 219 – cap.V: forţa Kundalini.)
Câţi religioşi din trecut considerau că forţa sexuală este o forţă diabolică care trebuie înfrântă prin toate mijloacele! Şi care era rezultatul? Ei nu mai aveau viaţă în ei, resursele lor scădeau, nu mai aveau nici elan, nici o bucurie. Îşi închipuiau că astfel vor deveni sfinţi. Dar sfinţenia nu este asta! În trecut, generaţii întregi au urmat acest drum şi ce a ieşit din asta?…
Bineînţeles, că dintre miile de mistici, unii aveau într-adevăr har, o inteligenţă şi o voinţă ieşite din comun, care le permiteau să treacă prin această uscăciune, dar nici ei nu se dezvoltau şi nu înfloreau. De ce? Pentru că nu ştiau că forţa sexuală este o energie divină pe care Creatorul a dat-o umanităţii, spre fericirea ei… şi nu spre nenorocirea ei aşa cum credeau ei.
Forţa sexuală este o energie care trebuie exploatată cu înţelepciune: este o sevă brută care se transformă în celule şi pe care spiritul o distribuie apoi în tot organismul sub formă de vitalitate în planul fizic, sub formă de dragoste şi de bucurie în inimă, sub formă de lumină şi înţelepciune în creier.
Forţa sexuală este o putere enormă pe care înţelepţii ştiu să o conducă: ei nu o lasă să îi chinuie sau să îi împingă să trăiască tragedii, ei nu o lasă să inunde sau să distrugă satele şi oraşele din ei, ci construiesc mari uzine, canale de irigaţie şi culeg roadele pe care această forţă repartizată cu înţelepciune le-a produs. Cu cât suntem mai raţionali în utilizarea forţei sexuale, cu atât acumulăm mai multe bogăţii spirituale. Forţa sexuală dominată, este exact ca şi apa unui mare fluviu pe care o canalizăm pentru a iriga pământuri, cum au făcut Egiptenii cu Nilul, asigurând astfel prosperitatea ţării.
Cu cât omul exploatează mai înţelept forţa sa sexuală, cu atât el se apropie de Împărăţia lui Dumnezeu şi înţelege sensul şi frumuseţea vieţii.
S-ar părea însă că, cu cât li se explică mai mult oamenilor problema dragostei din punct de vedere iniţiatic, cu atât înţeleg mai puţin. De ce? Pentru că de mii de ani ei au repetat de prea multe ori mereu aceleaşi practici, acelaşi mod de comportament; ei nu pot înţelege că după ce le-a dat făpturilor o perioadă de timp anumite comportamente sexuale, natura vrea acum să le schimbe drumul, pentru a-i face să descopere, în acest domeniu, alte moduri de manifestare, superioare, mai frumoase, mai spirituale. Când li se vorbeşte despre o astfel de concepţie asupra dragostei, ei răspund că dacă nu îşi vor mai putea satisface nevoile sexuale, vor muri, căci aceasta este ceea ce îi face să trăiască! Da, într-adevăr asta ţine în viaţă rădăcinile dar florile din vârf mor. Deci, totul depinde de persoană şi de gradul său de evoluţie.
Oamenii sunt făcuţi pentru a evolua în toate domeniile, şi atunci de ce nu ar evolua şi în domeniul dragostei? Şi tocmai acest stadiu superior, această evoluţie consistă în a sublima energia sexuală, a o dirija în sus, către cap, pentru a hrăni creierul şi a-l face capabil de cele mai minunate creaţii. Dragostea este o forţă divină care vine de sus şi ea trebuie respectată, păstrată şi chiar să ne gândim să o întoarcem înapoi către Cer, în loc să o trimitem în infern unde este luată şi utilizată de monştri, de larve, de elementali. Atâta timp cât oamenii nu vor cunoaşte modalităţile de a utiliza această energie pentru lucrări spirituale de mari proporţii, ei vor continua să o risipească şi de aceea sărăcesc, se abrutizează. Toată lumea ştie că forţa sexuală urmează o anumită direcţie. Dar sunt foarte puţini aceia care sunt conştienţi de faptul că ea poate fi orientată într-o altă direcţie, şi care se decid să facă această experienţă.
Forţa sexuală este resimţită de majoritatea oamenilor ca o tensiune teribilă de care simt nevoia să se elibereze. Şi se eliberează, fără să ştie că pierd astfel ceva foarte preţios, o chintesenţă care este consumată în mod stupid numai în plăceri, în timp ce ea ar fi putut fi folosită pentru o adevărată regenerare a întregii lor fiinţe. Omul trebuie asemuit unui bloc cu 50 sau 100 de etaje; se va înţelege atunci că este necesară o presiune ridicată, o tensiune mare pentru a face ca apa să urce până la partea superioară a clădirii, pentru ca locatarii de la etajele superioare să beneficieze de apă pentru a se spăla, a bea, pentru a-şi uda florile, etc. Fără această presiune, apa nu va urca niciodată până sus. Dacă ei ar şti ce reprezintă această tensiune, dacă ar şti cum să o folosească, oamenii ar ajunge să-şi adape şi să-şi hrănească celulele creierului, căci această energie poate urca până la creier prin canale pe care natura inteligentă le-a construit special în acest scop.
Putem compara acest sistem de canale cu cel ce se găseşte într-un arbore. Toate substanţele extrase prin rădăcini din sol formează seva brută. Această sevă aspirată de perii absorbanţi ai rădăcinii este transportată prin vasele lemnoase de-a lungul trunchiului până la frunze şi apoi alimentează florile şi fructele. Arborele cunoaşte secretul alchimic al transmutării materiei. Şi atunci, dacă arborele cunoaşte acest secret, de ce omul nu l-ar cunoaşte şi el?
Tensiunea este deci folositoare, nu trebui să ne debarasăm de ea, căci graţie ei, energia poate urca până sus: altfel, în loc să se trezească pentru a face lucrări minunate, celulele creierului vor rămâne amorţite, sărăcite, cloroformizate şi se vor mulţumi să asigure doar bunul mers al funcţiilor inferioare, atâta tot. Atâta vreme cât nu veţi învăţa să vă stăpâniţi, vă privaţi de toate posibilităţile de a deveni puternici şi inteligenţi.
Cum să-i faci pe bărbaţi şi pe femei să înţeleagă că, în planurile Inteligenţei cosmice, această energie a fost destinată să fie folosită pentru creaţii sublime? Nu este chip! Ei caută plăcerea, caută ceea ce este uşor de obţinut, ceea ce nu cere nici un efort. Ei bine, această plăcere trebuie plătită foarte scump. Ei nu ştiu că cel care face eforturi pentru a se domina, nu numai că se îmbogăţeşte, dar resimte şi o plăcere extraordinară. Dar cuvântul “plăcere” nu este cel potrivit aici căci el este legat de manifestările instinctelor inferioare, ci cuvintele “bucurie”, “încântare”, “extaz”sunt mai potrivite. Plăcerea nu este întotdeauna ceva de laudă, ba chiar câteodată ne este ruşine, în timp ce bucuria, încântarea, extazul nu pot fi atinse decât prin declanşarea forţei divine din noi.
Mă adresez în special tineretului. Tinerii nu-şi dau seama că există experienţe care i-ar îmbogăţi mai mult decât acelea în care ei se aventurează în mod obişnuit şi de pe urma cărora în câţiva ani îşi vor pierde prospeţimea, farmecul, frumuseţea, lumina. Tinerii vor să experimenteze dragostea fizică, bine, înţeleg, dar ei nu vor găsi fericirea prin acumularea acestor experienţe; după câtva timp vor fi uitat toate senzaţiile de plăcere pe care le-au resimţit şi nu va mai rămâne decât ruina, regretul, întunecarea. Trebuie să încerce să facă un efort de stăpânire de sine; chiar dacă nu vor reuşi chiar de la început, rezultatele vor veni încetul cu încetul; vor fi mândri de a fi fost capabili să învingă şi se vor simţi mai puternici.
Unii vor spune: “Dar cum să ne exersăm?” Nu este greu deloc, există atâtea ocazii în care tinerii se întâlnesc: pe stradă, la serviciu, la petreceri, în excursii, la diferite întâlniri, pe plajă… Şi atunci, este firesc să simtă câteodată un elan trezindu-se în ei. Dar în loc să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-şi satisfacă cât mai grabnic dorinţele, de ce să nu ia hotărârea să reziste şi să facă un efort de sublimare? Da, să ia energia care s-a trezit în ei şi să o ridice până la Cer, până la Mama Divină, până la Tatăl Ceresc… Făcând aceste exerciţii timp îndelungat, vor ajunge cu timpul să dea acestor energii o cu totul altă orientare şi să simtă ceea ce este cu adevărat dragostea spirituală.
Amintiţi-vă, deasemenea, ceea ce v-am spus despre sacrificiu: că este periculos să renunţaţi la ceva: la un obiect, la o obişnuinţă, la o dorinţă, fără a le înlocui cu altceva, un alt obiect, o altă obişnuinţă, o altă dorinţă. De aceea dragostea nu trebuie niciodată refulată, ci trebuie înlocuit obiectul dragostei cu altul mai vast, mai luminos.
Să luăm un exemplu: un bărbat iubeşte o femeie şi crede că nu se poate lipsi de ea. Dar această femeie nu este liberă, sau chiar el însuşi este însurat, şi deci nu pot trăi împreună fără ca aceasta să producă mari perturbări într-o familie. Cum va putea el să învingă această dorinţă? Foarte simplu, tot cu ajutorul femeilor: în loc să se limiteze la o singură femeie, trebuie să ia hotărârea în inima lui, în sufletul lui, de a iubi în acelaşi timp toate femeile. Va fi atunci atât de ocupat încât nu va mai avea timp să se ţină nici măcar după una singură şi astfel toate femeile îl vor salva. Bineînţeles că aceiaşi metodă este valabilă şi în cazul unei femei. Este necesar să vă deprindeţi să realizaţi această lărgire a conştiinţei, altfel veţi rămâne mereu împărţiţi, în conflict cu voi înşivă. Şi chiar dacă aţi pierdut fiinţa iubită, dacă ea v-a părăsit sau a murit… nu trebuie să o înlocuiţi cu alta, căci riscaţi să o pierdeţi şi pe aceasta, ci înlocuiţi-o cu o mare dragoste îndreptată spre ceva ceresc, divin. Atunci calmul, liniştea se vor restabili în voi pentru că vidul vostru interior se va umple cu prisosinţă. Bineînţeles că, cu toate că este de dorit ca toată lumea să depună eforturi în acest sens, nu îi este dat oricui să poată să stăpânească cu adevărat forţa sexuală pentru a întâlni dragostea superioară. De aceea, înainte de a vă avânta într-o astfel de încercare este bine să vă analizaţi şi să vă cunoaşteţi cât mai bine. Dacă simţiţi că aveţi încă mare nevoie de plăcerile fizice, este de preferat să nu încercaţi să renunţaţi brusc la ele, căci astfel va fi mai rău. Dar dacă aţi evoluat deja şi simţiţi nevoia de a avea trăiri mai subtile, mai spirituale, de a înţelege splendoarea lumii divine şi de a ajuta oamenii cu dragostea voastră, puteţi alege acest drum. Dar, vă repet, el nu este pentru toată lumea şi eu nu sfătuiesc pe oricine să apuce pe acest drum, pentru că eu cunosc bine toate inconvenientele care pot să se producă. Ce se va întâmpla, de exemplu în cupluri, dacă unul din cei doi se va decide pentru a trăi o dragoste mai spirituală, în timp ce celălalt nu se poate lipsi de plăcerea fizică şi face din asta o tragedie? Bineînţeles că eu voi fi cel vinovat. Ştiu că este un mare risc să vă vorbesc aşa cum am făcut-o, sunt obligat însă să dau învăţături celor care vor să evolueze şi sunt conştient de pericolul la care mă expun de a fi greşit înţeles şi de a-mi atrage ostilităţi.
Eu cer doar tuturor celor care mă ascultă să încerce să înţeleagă adevărul spuselor mele, să înţeleagă mai ales că nu am intenţia de a strica familiile, ci doar aceea de a lărgi din ce în ce mai mult conştiinţa atât a bărbaţilor cât şi a femeilor. Dacă concepţia uzuală pe care unii oameni o au despre dragoste ar da rezultate bune, n-aş avea nimic de spus. Dar priviţi puţin cum se petrec lucrurile: drame, sinucideri, crime, divorţuri… şi chiar atunci când doi sunt împreună, deseori ei se gândesc unul la amantă, celălalt la amantul pe care îi au sau pe care le-ar plăcea să îi aibe. Aparent îşi sunt fideli unul altuia, dar în interiorul lor sunt pe cale să se înşele.
De aceea, chiar atunci când cineva nu se simte încă în stare să trăiască fazele elevate ale dragostei, el trebuie totuşi să încerce să îmbunătăţească ceva în felul lui de a iubi. Vă voi da o comparaţie. Aveţi în faţa voastră două sticle. Să presupunem că una reprezintă bărbatul şi cealaltă femeia. Cum fiecare din ei nu conteneşte să extragă din celălalt, foarte repede ambele sticle se vor goli şi nu mai rămâne decât ca ele să fie aruncate pentru a fi apoi înlocuite. Aceasta este ceea ce se petrece în concepţia obişnuită privitoare la dragoste: se bea dintr-o sticlă care are un conţinut limitat şi când ea s-a golit, este aruncată. Cum trebuie făcut pentru ca aceste “sticle” să nu se golească niciodată? Este necesar ca fiecare dintre ele să fie legată la Izvorul infinit al dragostei: atunci nimic nu le va putea epuiza, ele vor fi mereu pline, alimentate pentru totdeauna de către apa Izvorului.
Aceasta înseamnă că, în loc să vă opriţi asupra a ceea ce este superficial la o femeie sau la un bărbat, să îi iubiţi spiritul, sufletul şi astfel să vă conectaţi la ceva viu, ceva ce este deja legat la Izvor, la Dumnezeu. Astfel, dragostea voastră va dura pentru totdeauna: chiar şi atunci când veţi îmbătrâni, ridaţi, veţi continua să vă iubiţi, căci nu aţi iubit trupul, ci o fiinţă care este reflectarea Divinităţii. Prin femeie, bărbatul o caută de fapt pe Mama Divină, el se ridică până la ea pentru a primi energii, lumină, bucurie. Prin bărbat, femeia se ridică până la Tatăl Ceresc.. şi în acest fel dragostea lor nu va lua niciodată sfârşit. Dar dacă bărbatul şi femeia se mulţumesc să se caute în planurile inferioare, să nu se mire dacă vor fi repede decepţionaţi. Este normal, cum ar putea dragostea să dăinuiască când dincolo de trup nu mai există nimic altceva bun şi frumos de iubit?
Priviţi cum se petrec lucrurile în natură: tot ceea ce este întunecat, murdar, impur, are tendinţa de a se acumula în partea de jos şi ceea ce este pur se ridică deasupra. La fel se petrec lucrurile şi în fiinţa umană: şi în el tot ceea ce este grosier se adună în părţile inferioare, în timp ce tot ce este uşor, pur, luminos, urcă către cap. De aceea ochii, urechile, gura, nasul, creierul sunt aşezate în partea superioară, în timp ce alte funcţii sunt plasate în partea inferioară. Acestor două părţi fizice ale omului îi corespund cele două naturi ale sale, inferioară şi superioară: personalitatea şi individualitatea. Dragostea manifestată de personalitate, care nu se gândeşte decât să ia, să se ghiftuiască, este îmbâcsită cu elemente grosiere şi întunecate. În timp ce dragostea manifestată de individualitate conţine elemente de generozitate, de dezinteres, este pură şi luminoasă…
Prin dragostea lor egoistă şi senzuală, oamenii îşi transmit tot felul de elemente întunecate care îi împiedică să vadă limpede şi să simtă senzaţiile celeste. Bineînţeles, sunt liberi, se pot lăsa în voia tuturor poftelor lor, dar nu este în interesul lor! Dacă Iniţiaţii au dat reguli şi prescripţii, n-au făcut-o pentru a le interzice plăcerile dragostei, ci pentru a-i împiedica să coboare prea jos în stări de conştiinţă inferioare, acolo unde nu vor mai putea primi nimic din binefacerile şi minunile lumii divine.
De acum înainte, încercaţi să faceţi eforturi pentru a înţelege această filozofie sublimă, căci ea este singura care îi învaţă pe bărbaţi şi pe femei cum să-şi utilizeze toate aceste elanuri pe care şi le dau unii altora, toată această minune, fericire de a se contempla pentru a fi mereu inspiraţi şi pentru a deveni nişte genii, nişte divinităţi.
Dar toate acestea nu le veţi înţelege cu adevărat decât după ce le veţi înţelege întâi înăuntrul vostru prin meditaţii şi prin modificări interioare. Când veţi fi reuşit, vă veţi afla în posesia tuturor bogăţiilor pe care natura vi le-a pregătit, le veţi putea folosi cu tot atâta precizie ca şi cum v-aţi afla într-un laborator: veţi şti să folosiţi elementele şi forţele pentru propria voastră regenerare, iluminare şi pentru cea a lumii întregi.