Chiar dacă ele reuşesc să aducă parametrii tulburaţi la valorile iniţiale, de obicei tulburările produse lasă anumite urme, care pot afecta stabilitatea organismului.
De exemplu, fiind un organism deschis, trebuie să îşi ia din mediul extern substanţele şi energia necesară. Dacă el ingeră o cantitate mai mare de glucide cu absorbţie rapidă, acestea vor duce la creşterea glicemiei. Iar această creştere
pe care noi o considerăm normală ar putea să producă anumite tulburări, cum ar fi glicozilarea proteinelor şi alterarea ce lulelor beta, care sunt obligate să secrete într-un timp foarte scurt o cantitate foarte mare de in sulină. De aceea organismul
secretă integrinele care să stimuleze eliberarea de insulină chiar înainte ca glucidele
să ajungă în sânge. De asemenea, creşterea tensiunii arteriale pentru a face faţă unor solicitări poate duce şi ea la anumite modificări cardiovasculare, deşi variaţiile tensiunii sunt de fiecare dată corectate.
Toate aceste deficienţe pot duce cu timpul la creşterea entropiei şi la instalarea dezordinii, corespunzătoare procesului de îmbătrânire şi diferitelor boli.
Mecanismele de reglare anti entropică au anumite imperfecţiuni. Oricît de impresionante ar fi , şi ce poate fi mai impresionant decât tot eşafodajul genetic la care a recurs Divinitatea pentru a sustrage sistemele biologice de sub jurisdicţia celui de-al doilea principiu al termodinamicii, mecanismele de reglare antientropică
au anumite imperfecţiuni (Restian, 1977).
Imperfecţiunea fundamentală a mecanismelor de feedback care lucrează prin corectarea erorilor este aceea de a lăsa factorii perturbanţi să producă anumite erori, care, înainte de a putea fi corectate, pot să producă anumite tulburări, aşa cum se întâmplă în cazul hiperglicemiei postprandiale. Alteori, mecanismele de feedback recurg la mijloace care nu sunt în stare să păstreze stabilitatea parametrilor respectivi, aşa cum se întâmpă în cazul mecanismelor de reglare a lipemiei, în care exerciţiul fizic reprezintă principalul mijloc de scădere a lipemiei. În cazul strămoşilor noştri, care trebuiau să depună un efort fizic foarte mare pentru a putea supravieţui, acest mijloc era sufi cient.
În cazul omului contemporan care, datorită mecanizării şi automatizării, nu mai trebuie să depună nici un efort, acest mecanism a devenit insuficient. De aceea, în cazul omului contemporan, exerciţiul fizic a fost înlocuit cu statine.
De multe ori mecanismele de feedback sunt mult prea profilate pe un anumit parametru pentru a ţine seama de complexitatea întregului organism. Acest lucru se poate constata în cazul sistemului imunitar, care sacrifică de multe ori stabilitatea organismului pentru a păstra identitatea selfului, aşa cum se întâmplă în bolile
autoimune, în care sistemul imunitar acţionează împotriva propriilor sale structuri şi aşa mai departe.
De fapt, majoritatea bolilor reprezintă de fapt nişte cibernoze determinate de supra solicitarea imperfecţiunilor cibernetice sau de alterarea mecanismelor de reglare antientropică ale organismului
(Restian, 1973)
Cum se poate acţiona asupra dimensiunii temporale a organismului uman. Adică cum s-ar putea aduce timpul înapoi, sau cel puţin cum s-ar putea ţine timpul pe loc, pentru a preveni procesul de îmbătrânire şi de îmbolnăvire, care se produce în cele din urmă conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii. Desigur că răspunsul fundamental ar fi acela de a evita, pe cât posibil, dar în realitate nu prea este posibil, factorii pertubanţi care acţionează conform celui de-al doilea principiu al termodinamicii asupra organismului uman, de a evita imperfecţiunile mecanismelor de reglare antientropică, de a menaja mecanismele de corectare a erorilor
şi de a folosi mai mult mecanismele de prevenire a erorilor, ceea ce înseamnă a acţiona mai mult asupra sti lului de viaţă, având în considerare aspectele mult mai profunde ale fiinţei umane.
Bibliografie
1. Aubert G., Lansdorp P.M. Telomers and aging,
Physiologigal Reviews, 2, 2008, 557-579
2. Bohr N. Physique atomique et connaissance
humain, Gautier-Villars, Paris 1961
3. Bohm D. Quantum thory, Prestige Hall, New
Jersey, 1981
4. Dawkins R. The selfi sh gene, Oxford
University Press, 1976
5. Dawkins R. Un râu pornit din Eden, Editura
Humanitas, 2001
6. Descartes R. Oevres, Ed Adam et Taunery,
Paris, 1964
7. Einstein A. Oevres Choisies, Ed. Balibar,
Paris, 1989
8. Feymann R.P. The strange theory of light and
matter, Princeton University Press, 1985
9. Fuchs Ch. Coming of age with quantum
information, Cambridge University Press, 2010
10. Gleick J. Informaţia, o istorie, o revărsare,
Editura Publica, 2012
11. Hawkins S. Scurtă istorie a timpului,
Humanitas, 2002
12. Herbert N. Quantum Reality, Beyond the new
physics, Doubleday, New York, 1985
13. Heisenberg W. Physics and Phylosophy,
George Allen, London, 1959
14. Hoffmann B. The strange story of thequantum,
Dover, Publishing Inc., New York, 1959
15. James P. Protein identifi cation in the
post-genome ea, the rapid rise of proteomics,
Quartley Review of Biophysics, 30, 1997,
239-233
16. Kirkegaard S. Opere, Editura Humanitas, 2013
17. Newton I. Philosophiae naturalis principia
matematics, London 1687
18. Nicolescu B. Ce este realitatea, Junimea, Iaşi,
2009
19. Nicolescu B. Noi, particula şi lumea, Junimea,