Basarab voievod, eroul de la Posada – Dumitru Almas
Atunci, demult, demult, cand romanii abia îşi înfiripau o ţara, mulţi doreau sa le fure pamantul şi sa-i înrobeasca.
Dar iata ca s-a ridicat un alt voievod îndrazneţ şi chibzuit, bun oranduitor şi viteaz. Se numea Basarab, voievod de la Curtea de Argeş.
Cand un rege vecin, numit Carol Robert, i-a cerut sa se supuna, Basarab a zis, ca şi Menumorut: „Vecin bun şi prieten da, cu draga inima; dar supus, nu!”. Auzind vorba asta, regele Carol Robert a strigat, cu trufie: „Am sa scot de barba pe acest urs, din barlogul lui!”. Chipurile îl facea urs, adica îndaratnic şi netemator poruncilor lui.
Şi, a şi pregatit oaste mare, cu cai graşi şi focoşi, cu oşteni îmbracaţi în zale de fier, cu coifuri lucitoare, cu spade ascuţite, cu suliţi lungi, cu arcuri tari şi sageţi cu varf de oţel. Le-a pregatit bine şi a venit asupra romanilor, cu razboi mare-mare.
Vazînd primejdia, Basarab voievod a strans şi el oamenii sai, sa-şi apere ţara. Pentru ca avea mult mai puţini oşteni şi mai slab armaţi, ce şi-a zis? „Ia sa-l slabesc eu pe duşman, înfometandu-l şi obosindu-l cu drum greu şi lung”.
Şi ştiţi ce a facut? A parjolit holdele în calea duşmanului, a surpat vadurile şi podurile, a ars casele, a otravit fantanile. Apoi s-a retras, cu grija, din calea vitezei şi numeroasei oştiri a lui Carol Robert. S-a retras în munţi şi în codri. Ca doar codrul e frate cu romanul şi-l apara.
Acolo l-a aşteptat, la o strîmtoare cu pereţii foarte înalţi şi aşa de îngusta, ca abia încapeau zece-doisprezece calareţi alaturi. Acelui loc i-a zis Posada. Voievodul a poruncit ostaşilor lui sa se urce pe munţi, deasupra acelei stramtori, şi sa pandeasca apropierea duşmanului.
Foarte dornic sa-l prinda pe Basarab, ca pe un urs în culcuşul lui, precum zisese, Carol Robert a înaintat semeţ şi încrezator ca nimeni nu-l poate birui. Aşa a varat oastea în strîmtoarea de la Posada.
Dar iata ca, tocmai cand nici gandea, de sus, din munte, din piscuri, din varfuri de brazi, au început sa cada, ca un potop: stanci, butuci, bolovani, suliţi şi sageţi. Şi toate, în capul mandrilor oşteni ai lui Carol Robert. Sageţile îi raneau. Suliţele îi strapungeau. Butucii şi bolovanii îi turteau. Stancile îi striveau. Parea ca toţi munţii se prabuşesc asupra lor, potopindu-i. Armurile sunau, cum ai lovi cu ciocane uriaşe în nişte tingiri cat toate zilele de mari. N-aveau cum sa se apere. Cum sa urce pe stînca dreapta ca un perete şi înalta pîna la cer? Nici în laturi nu puteau fugi. Nici înapoi nu se mai puteau întoarce.
Aşa, în stramtoarea de la Posada, mulţi cavaleri înzauaţi în zale de fier au pierit. Carol Robert însuşi n-ar mai fi scapat de acolo, daca nu schimba straiele cu un slujitor al sau. Judecand dupa îmbracaminte, romanii l-au luat pe acela prizonier. Astfel regele cel trufaş abia a scapat cu fuga; iar ţara voievodului Basarab a ramas libera.