Căldură mare
Termometrul spune la umbră 33o Celsius… Subt arşiţa soarelui, se opreşte o birje, în strada Pacienţei, la numărul 11 bis, către orele trei după-amiaz’. Un domn se dă jos din trăsură şi cu pas moleşit se apropie de uşa marchizei, unde pune degetul pe butonul soneriei. Sună o dată… nimic; de două, de trei… iar nimic; se razimă în buton cu degetul, pe care nu-l mai ridică… În sfârşit, un fecior vine să deschidă.
În tot ce urmează persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de dignitate.
Domnul: Domnu-i acasă?
Feciorul: Da; dar mi-a poruncit să spui, dacă l-o căuta cineva, c-a plecat la ţară.
D.: Dumneata spune-i c-am venit eu.
F.: Nu pot, domnule.
D.: De ce?
F.: E încuiată odaia.
D.: Bate-i, să deschidă.
F.: Apoi, a luat cheia la dumnealui când a plecat.
D.: Care va să zică, a plecat?
F.: Nu, domnule, n-a plecat.
D.: Amice, eşti… idiot!
F.: Ba nu, domnule.
D.: Zici că nu-i acasă.
F.: Ba-i acasă, domnule.
D.: Apoi, nu ziseşi c-a plecat?
F.: Nu, domnule, n-a plecat.
D.: Atunci e acasă.
F.: Ba nu, da’ n-a plecat la ţară, a ieşit aşa.
D.: Unde?
F.: În oraş.
D.: Unde!?
F.: În Bucureşti.
D.: Atunci să-i spui c-am venit eu.
F.: Cum vă cheamă pe dv.?
D.: Ce-ţi pasă?
F.: Ca să-i spui.
D.: Ce să-i spui? de unde ştii ce să-i spui, dacă nu ţi-am spus ce să-i spui? Stăi, întâi să-ţi spui; nu te repezi… Să-i spui când s-o-ntoarce că l-a căutat…
F.: Cine?
D.: Eu.
F.: Numele dv.?
D.: Destul atâta! mă cunoaşte dumnealui… suntem prieteni…
F.: Bine, domnule.
D.: Ai înţeles?
F.: Am înţeles.
D.: A!… Spune-i că să ne-ntâlnim negreşit.
F.: Unde?
D.: Ştie dumnealui… Da’ să vie neapărat.
F.: Când?
D.: Când o putea.
F.: Prea bine.
D.: Ai înţeles?
F.: Am înţeles.
D.: A!… şi dacă vede pe amicul nostru…
F.: Care amic?
D.: Ştie dumnealui!… să-i spuie că nu s-a putut reuşi cu afacerea ştiută nimic, fiincă am vorbit cu persoana… Nu uita!
F.: Se poate să uit?
D.: …şi zice că acuma e prea târziu, dacă n-a venit la vreme; căci dacă venea măcar cu câteva zile înainte, altă vorba!… poate că s-ar fi putut… Ţine minte!
F.: Ţiu, domnule…
D.: … deoarece nu plecase încă mătuşa persoanei care s-a dus pentru ca să dea arvuna tutorelui minorilor, şi el nu aflase încă, deoarece nu-i spusese nepotul cocoanei, cu care era afacerea ca şi terminată, dacă mai avea răbdare până luni seara, când trebuie neapărat să se-ntoarcă avocatul, fiincă s-a dus cu o hotărnicie; dar acuma, cu regret, este imposibil din mai multe punte de vedere, care le ştie dumnealui… Aşa să-i spui.
F.: Bine, domnule.
Domnul pleacă… Feciorul dă să-nchiză… Domnul se-ntoarce.
D.: A!… ştii ce? nu-i spune nimic, fiincă poate nu ţii minte exact persoanele. Trec eu mai bine deseară să-i spui… La câte vine d. Costică seara la masă?
F.: Care d. Costică?
D.: Stăpânu-tău.
F.: Care stăpân, domnule?
D.: Al tău… d. Costică.
F.: Pe stăpânu-meu nu-l cheamă d. Costică; e propitar…
D.: Ei! şi dacă-i propitar?
F.: Îl cheamă d. Popescu.
D.: Şi mai cum?
F.: Cum, mai cum ?
D.: Fireşte… Popescu, propitar… bine… şi mai cum?
F.: Nu pot să ştiu.
D.: Nu-l cheamă Costică Popescu?
F.: Nu.
D.: Nu se poate.
F.: Ba da, domnule.
D.: Apoi vezi?
F.: Ce să văz?
D.: Îl cheamă Costică?
F.: Ba, Mitică.
D.: Mitică?… peste poate!… Ce stradă e aici?
F.: Numărul 11 bis…
D.: Nu e vorba de 11 bis.
F.: A zis domnul că nu vrea să puie 13, că e fatal.
D.: N-are-a face 13… Eu te-ntreb de stradă. Ce stradă e asta?
F.: Strada Pacienţii…
D.: Strada Pacienţii?… imposibil!
F.: Nu, domnule, e strada Pacienţii.
D.: Atunci, nu e asta.
F.: Ba-i asta.
F.: Nu.
F.: Ba da.
D.: Eu caut din contra strada Sapienţii, 11 bis, strada Sapienţii, d. Costică Popescu.
F.: Aşa?
D.: Aşa.
F.: Atunci, nu e aici.
D.: Foarte bine.
Domnul pleacă şi merge la birje. Birjarul doarme pe capră. Caii dorm la oişte.
Domnul: Haide, birjar!
Birjarul: Nu slobod… este muştiriu, mo roc…
D.: Care muştiriu?
B.: Nu ştii la mine, mo roc…
D.: De unde l-ai luat?
B.: Ghe acolo, mo roc.
D.: Apoi, nu sunt eu?
B.: Ie! la domnu este, mo roc.
Domnul suie… Birjarul trage bice… Caii se deşteaptă şi pornesc. Domnul se ridică-n picioare, la ceafa birjarului.
D.: Ascultă-mă; ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
B.: Ala nu ştii, mo roc.
O babă trece. Domnul opreşte birja.
Domnul: Mă rog, jupâneasă, ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
Baba: Asta e, măiculiţă.
D.: Ei, aş!… Teribil de ramolită!… Mână-nainte, birjar !
Birja porneşte. Domnul face semn să oprească la o băcănioară în colţ, unde pe prag moţăie la umbră un băiat cu şorţul verde.
Domnul: Tânărule, ce stradă e asta?
Băiatul: Strada Pacienţii…
D.: Eşti un prost!… înainte, birjar!
Birja merge încă o bucată bună… Un sergent de stradă stă pe o bancă la poarta unei curţi mari. S-a descălţat de cizme, să-şi mai răcorească picioarele. Domnul face semn; birja opreşte.
Domnul: Sergent!
Sergentul: Ordonaţi!
D.: Mă rog, nu ştii dumneata unde e strada Pacienţii?
S.: Chiar asta e.
D.: Imposibil.
S.: Da, domnule, asta e.
D.: …la d. Popescu, numărul 11 bis…
S.: Ei, da, mai în sus, pe mâna stângă, nişte case galbene-n curte, cu marchiză…
D.: A !… Atunci feciorul e un stupid!… Mersi!… Întoarce, birjar!