Trãieşte total, trãieşte cu pasiune… În felul acesta fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viaţã se transformã într-o înşiruire de clipe aurite. O astfel de fiinţã nu moare niciodatã, cãci atingerea ei seamãnã cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbã în aur.
Aceastã scurtã viaţã pe care o aveţi poate fi transformatã într-un paradis.
Aceastã micã planetã este floarea de lotus a paradisului.
Singura rãspundere adevãratã este faţã de propriul tãu potenţial, faţã de propria ta inteligenţã şi conştienţã, faţã de acţiunea conformã cu ele.
Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sãmânţã. Trebuie sã creşti, trebuie sã ajungi la o înflorire, iar aceastã înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Aceastã înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legãturã decât cu tine, cu evoluţia ta personalã.
Înţelege, trebuie sã devii o adevãratã celebrare pentru tine însuţi!
Dacã tânjesti dupã o utopie, dorinţa ta se îndreaptã de fapt cãtre o armonie individualã şi socialã. Aceastã armonie nu a existat niciodatã, întotdeauna a fost un haos.
Societatea a fost împãrţitã în diferite culturi, în diferite religii, în diferite naţiuni – toate având drept fundament diverse superstiţii. Nici una din aceste împãrţiri nu e valabilã.
Ele aratã însã cã omul este divizat în el însuşi, iar acestea sunt proiecţiile conflictului sau interior. Omul nu are unitate lãuntricã si, prin urmare, nu este în stare sã creeze o societate, o umanitate unicã, nici în afara lui.
Cauza nu se gãseste în exterior. Exteriorul este doar o reflectare a fiinţei sale lãuntrice.
Nimeni nu a acordat o atenţie prea mare individului, şi aceasta este cauza fundamentalã a tuturor problemelor. Însã datoritã faptului cã individul pare atât de mic şi societatea atât de mare, oamenii au impresia ca societatea poate fi schimbata, dupã care individul se va schimba la rândul lui.
Dar lucrurile nu stau deloc aşa, cãci “societatea” nu este altceva decât un cuvânt; existã numai indivizi, nu existã societate. Societatea nu are suflet, în cadrul ei nu se poate produce nici o transformare. Schimbarea este posibilã numai în cazul individului, indiferent cât de micã ar fi aceasta. Şi odata ce învãţati cum sã schimbaţi individul, acest lucru poate fi apoi aplicat asupra tuturor indivizilor, de pretutindeni.
Eu cred cã într-o bunã zi vom avea o societate care sã fie în deplinã armonie, care sã fie mult mai bunã decât toate ideile pe care creatorii de utopii le-au produs de mii de ani. Realitatea va fi cu mult mai frumoasã.
Nu eşti niciodatã mulţumit cu ceea ce eşti şi cu ceea ce ţi-a dãruit existenţa, deoarece atenţia ta se îndreaptã întotdeauna spre altceva. Ai fost plasat acolo unde natura nu a plãnuit sã fii. Nu te îndrepţi spre realizarea propriului tãu potenţial.
Tu încerci sã fii ceea ce vor alţii sã fii, însã acest lucru nu te va putea mulţumi niciodatã. Iar când apare nemulţumirea, logica iţi spune: “Poate cã ceea ce ai nu este suficient; strãduieşte-te sã obţii mai mult!” Atunci încerci sã obţii mai mult, începi sã cauţi. Şi toatã lumea apare cu o mascã zâmbitoare, toatã lumea zâmbeşte fericitã, astfel încât fiecare vrea sã-i pãcãleascã pe toţi ceilalţi. Şi tu porţi, la rândul tãu, o mascã, astfel încât ceilalţi cred cã eşti ceva mai fericit; iar tu, la rândul tãu, ai impresia cã ei sunt mai fericiţi. Iarba pare a fi mai verde în curtea vecinului. El priveste însã iarba din curtea ta; pentru el aceasta este mai verde. Ea pare efectiv mai verde, mai mlãdie, mai frumoasã. Acestea sunt iluziile pe care le creeazã distanţa.
Când te apropii însã mai mult, începi sã vezi cã nu este chiar aşa. Dar oamenii rãmân la distanţã unii de alţii. Chiar şi prietenii, chiar şi iubiţii, se ţin unul pe altul la distanţã; o apropiere prea mare ar fi periculoasã, s-ar putea ca ei sã vadã ceea ce eşti în realitate. Iar eroarea îşi are sursa în chiar modul în care pui problema, astfel încât – orice ai face – nefericirea te va urma. Vezi pe cineva care dispune de mulţi bani: îţ
i vine imediat ideea cã banii reprezintã cauza fericirii. Priveşte la acest om! Cât de fericit pare sã fie! Aşa ca alergi dupã bani. Un altul este mai sãnãtos; alergi dupã sãnãtate! Un altul face altceva şi aratã foarte mulţumit – îl urmãreşti! Dar de fiecare datã e vorba de celãlalt…
Societatea a aranjat lucrurile astfel încât sã nu îţi pui niciodatã problema propriului tãu potenţial. Şi toatã nefericirea provine din faptul cã nu eşti tu însuţi. Fii doar tu însuţi şi toatã nefericirea şi toatã competiţia cu ceilalţi dispare; nu îţi mai pasã cã alţii au mai mult, cã nu eşti tu cel care are mai mult.
Dacã vrei ca iarba sã fie mai verde, nu are rost sã priveşti în curtea vecinului. Este atât de simplu ca iarba sã fie mai verde!
Omul trebuie sã fie înrãdãcinat în propria sa energie potenţialã, indiferent care este aceasta. Lumea va fi atât de mulţumitã astfel, încât acest fapt vi se va pãrea pur şi simplu incredibil.
A fi viu înseamnã a avea simţul umorului, a avea o profundã calitate de a iubi şi de a te juca în voie.
Sunt absolut împotriva oricãror atitudini negative în privinţa vieţii, iar respectul acordat Divinului a reprezentat întotdeauna o negare a vieţii. Pentru a transforma acest respect în ceva pozitiv trebuie sã i se adauge neapãrat calitatea jocului, simţul umorului şi iubirea. Respectul faţã de viaţa este singurul fel de respect care poate fi arãtat Divinului, deoarece nimic nu este mai divin decât viaţa însãşi.
Omul poartã în interiorul lui un mare tezaur, însã el mai poartã în sine şi întreaga moştenire animalã. Aceasta trebuie îndepãrtatã, pentru a permite comorilor sã se înalţe în câmpul conştiinţei, pentru a fi împãrtãşite cu ceilalţi. În realitate, aceasta este caracteristica bogãţiei: cu cât o împarţi mai mult cu alţii, cu atât îţi aparţine mai mult.
Cea mai mare parte a problemelor noastre apar doar pentru cã nu le-am privit niciodatã cu adevãrat, nu ne-am îndreptat niciodatã atenţia asupra lor pentru a vedea ce sunt ele în realitate.
Încercaţi sã creaţi numai lucruri frumoase, nu aduceţi la viaţã nimic urât. Nu aveţi prea mult timp şi nu aveţi nici multã energie de pierdut. Având o viaţã atât de scurtã, având o sursã de energie atât de micã, este pur şi simplu stupid sã o pierdeţi în tristeţe, în furie, în urã, în gelozie.
Folosiţi-vã energia în iubire, folosiţi-o în actiuni creatoare, în prietenie, în meditaţie; îndreptaţi-vã spre ceva care sã vã înalţe. Şi cu cât vã înãlţaţi mai mult, cu atât întâlniţi mai multe izvoare de energie care stau la dispoziţia voastrã. Depinde numai de voi.
Nici o fiinţã umanã nu este o insulã. Trebuie sã vã amintiţi mereu acest lucru, deoarece el reprezintã unul din adevãrurile fundamentale ale vieţii. Insist asupra acestui fapt, deoarece existã mereu tendinţa de a-l uita. Facem cu toţii parte din aceeasi energie a vieţii, din aceeaşi existenţã oceanicã. Şi tocmai datoritã faptului cã rãdãcinile noastre sunt ancorate în aceeaşi unitate, este posibilã iubirea. Dacã nu am fi o singurã unitate, iubirea nu ar fi nicidecum posibilã.
Omul poartã încã în el multe instincte animalice: furia, ura, gelozia, posesivitatea, şiretenia. Tot ceea ce a fost condamnat în interiorul omului pare sã aparţinã unei pãrţi inconştiente foarte profunde. Iar scopul alchimiei spirituale este acela de a produce eliberarea de întregul trecut animalic. Dacã nu se va elibera de acest trecut animal, omul va rãmâne divizat. Trecutul animalic şi calitaţile umane nu pot coexista, deoarece calitãţile umane reprezintã tocmai opusul celor animalice. Deci tot ce poate sã mai facã omul este sã cadã în ipocrizie.
În ceea ce priveşte comportamentul lui formal, omul se conformeazã idealurilor umane de iubire şi adevãr, de libertate, neposesivitate şi compasiune. Toate acestea reprezintã însã numai un strat foarte superficial, iar animalul ţinut ascuns se poate ivi la suprafaţã în fiecare clipã; orice întâmplare îl poate face sã aparã. Însã, indiferent dacã apare la suprafaţã sau nu, conştiinţa interioarã este divizatã.
Aceastã conştiinţã divizatã a facut sã se punã întrebarea: cum ar putea individul sã devinã un întreg armonios? Acelaşi lucru este însã valabil şi în cazul societãţii: Cum putem transforma societatea într-un întreg armonios fãrã razboaie, fãrã conflicte, fãrã clase sociale; fãrã separare pe criterii de culoare, religie, castã sau naţiune?
În loc sã gândim în termeni de revoluţie şi sã schimbãm societatea, structura ei, ar trebui sã ne punem mai serios problema meditaţiei şi a transformãrii individului.
Aceasta este singura cale ce poate duce la dispariţia tuturor diviziunilor existente în cadrul societãţii. Însã ele trebuie sã disparã din interiorul individului. Iar acest lucru este posibil.
Nu existã nimic care sã poarte eticheta “adevãr”; adevãrul nu este un lucru pe care îl vei putea gãsi într-o bunã zi într-o cutie,şi pe care,deschizând-o, sã exclami uimit: “Fantastic! Am gãsit adevãrul!” Nu existã o astfel de cutie.
Motivul pentru care oamenii vorbesc mereu despre adevãr este clar. În inima lor existã o sete dupã adevãr, le este ruşine cã nu sunt în posesia acestui adevãr şi, de aceea, vorbesc despre el. Însã acestea nu sunt decât cuvinte. Faptul de a trãi în conformitate cu ele este prea periculos, riscul este prea mare.
La fel se întâmplã şi cu libertatea. Toţi oamenii doresc libertate de exprimare, însã nimeni nu este cu adevãrat liber. Şi nimeni nu doreşte sã fie cu adevãrat liber, deoarece libertatea aduce cu sine responsabilitatea; ea nu vine singurã. Iar faptul de a fi dependent este simplu; în acest caz raspunderea nu îţi revine ţie, ci persoanei de care eşti dependent. Oamenii au adoptat deci un mod de viaţã schizofren. Ei vorbesc despre adevãr şi despre libertate, însã trãiesc în minciuna şi sclavie… Iar lanţurile robiei sunt numeroase, deoarece faptul de a fi sclavi vã face sã fiţi eliberati de rãspundere. Un om care doreşte sã fie liber trebuie sã accepte responsabilitãţi imense. El nu îşi poate arunca rãspunderea pe umerii nimãnui. Indiferent ce face, indiferent ce este, rãspunderea îi revine în întregime.
O persoanã cu adevãrat non-violentã este cea care nu ucide pe nimeni şi care nu face rãu nimanui, deoarece este împotriva faptului de a ucide, este împotriva faptului de a face rãu. Ea se va împotrivi însã şi în situaţia în care altcineva încearcã sã îi facã ei vreun rãu. Dacã cineva încearcã sã o ucidã, ea se va împotrivi şi în acest caz şi nu va permite ca acest lucru sã se întâmple.
Ea nu va iniţia nici o violenţã, însã dacã împotriva ei va fi îndreptat vreun act violent, atunci se va bate din toate puterile. Numai aşa oamenii nonviolenţi pot rãmâne independenţi; altfel vor fi sclavi, vor rãmâne saraci şi vor fi întotdeauna exploataţi de alţii.
A fi tu însuţi îţi oferã toate elementele pentru a te simţi împlinit, pentru ca viaţa sã aibã sens, semnificaţie. Simplul fapt de a fi tu însuţi şi de a creşte conform firii tale va duce la împlinirea destinului tãu.
Fii plin de neprevãzut şi mereu schimbãtor. Nu te împotrivi schimbãrii şi nu înceta niciodatã sã fii imprevizibil; numai atunci viaţa poate fi o permanentã bucurie. În momentul în care ceea ce faci este previzibil, ai devenit un robot.
Acţiunile unei maşini pot fi prevãzute. Ea este astãzi la fel ca ieri şi tot aşa va fi şi mâine. Este neschimbatã. Numai omul are calitatea de a se schimba în fiecare clipã.
În clipa în care încetezi sã te schimbi, într-un mod foarte subtil ai şi murit.
Riscã tot ce ai! Fii asemenea unui jucãtor! Riscã totul, deoarece clipa urmãtoare ar putea sã nu mai vinã, aşa cã de ce sã îţi pese? De ce sã te intereseze?
Trãieşte intens, trãieşte plin de bucurie. Trãieşte fãrã teamã, trãieşte fãrã sã te simţi vinovat. Trãieşte fãrã sã îţi fie fricã de iad şi fãrã sã doreşti raiul.
Trãieşte pur şi simplu.
Fiecare greşeala este o ocazie de a învãţa. Totul este sã nu comiţi aceeaşi greşealã în mod repetat – ar fi o prostie… Însã comite cât mai multe greşeli noi de care eşti în stare; nu trebuie sã-ţi fie teamã, cãci acesta este singurul mod în care natura îţi permite sã înveţi.
Religiozitatea înseamnã pur şi simplu o provocare pentru a creşte, o provocare aruncatã seminţei pentru a ajunge la apogeul exprimãrii sale, a se deschide în mii de flori şi a-şi raspândi parfumul ascuns în ele.
Aceastã mireasmã subtilã este ceea ce numesc eu religiozitate.
Fiecare este atât de nefericit încât vrea sã gãseascã o explicaţie acestui fapt. Iar societatea v-a dat pentru asta o strategie foarte bunã: faptul de a judeca.
Mai întâi te judeci, desigur, pe tine însuţi în legãtura cu toate lucrurile. Nici o fiinţã nu este perfectã şi nici un om nu poate fi vreodatã perfect, deoarece nu existã perfecţiune; prin urmare, faptul de a judeca este foarte uşor. Tu eşti imperfect şi existã o serie de lucruri care dovedesc aceastã imperfecţiune. Şi atunci te înfurii, te ridici împotriva ta şi împotriva întregii lumi: “De ce nu sunt perfect?” dupã care priveşti spre ceilalţi, încercând sã regãseşti aceastã imperfecţiune în fiecare. Şi doreşti sã-ţi deschizi inima, deoarece pânã nu o deschizi, viaţa ta va fi lipsitã de orice celebrare, va fi aproape moartã. Însã nu poţi sã faci acest lucru direct. Trebuie sã distrugi mai întâi în întregime acest mecanism.
Deci, în primul rând: nu te mai judeca pe tine însuţi. În loc sã te judeci, începe sã te accepţi pe tine însuţi cu toate imperfecţiunile, cu toate slãbiciunile, cu toate greşelile şi eşecurile. Nu îţi cere sã fii perfect. Aceasta înseamnã sã ceri ceva ce nu este cu putinţã; te vei simţi frustrat.
La urma urmei, eşti o fiinţã omeneascã.
Priveşte animalele, priveşte pasarile: ele nu sunt triste, ele nu sunt frustrate. Niciodatã nu o sã vezi un bizon ieşindu-şi din fire. El este pe deplin mulţumit sã îşi mestece aceeaşi iarbã în fiecare zi. El este aproape iluminat! Nu existã nici o tensiune, el este în deplinã armonie cu natura, cu el însuşi, cu tot ceea ce este.
Bizonii nu fac partide pentru a revoluţiona lumea, pentru a schimba bizonul în super-bizon, pentru a face bizonii religioşi sau virtuoşi. Nici un animal nu este preocupat de vreun ideal uman.
Cu siguranţã cã bizonii râd şi întreabã: “Ce vi s-a întâmplat? De ce nu puteţi fi pur şi simplu voi înşivã? Ce nevoie aveţi sã fiţi altcineva?”
Primul lucru este aşadar acela de a te accepta, în mod profund, pe tine însuţi.
Nu condamnaţi senzualitatea! Ea a fost condamnatã în întreaga lume. Şi din cauza acestei condamnãri energia care poate înflori în senzualitate se transformã în perversiune, gelozie, furie, urã; ea genereazã o existenţã aridã, lipsitã de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântãrile omenirii. Este sensibilitatea voastrã, este conştiinţa voastrã. Este conştiinţa voastrã filtrata prin corp.
Pãrinţii au crezut întotdeauna despre copii cã sunt proprietatea lor şi cã aceştia trebuie sã le fie întrutotul asemãnãtori, sã îi copieze întocmai. O copie este însã lipsita de orice frumusete, iar existenta nu apreciaza aşa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original.
Trebuie sã îţi ajuţi copiii sã creascã, astfel încât sã te depãşeascã. Trebuie sã îi ajuţi sã nu te imite. Adevãrata îndatorire a pãrinţilor este aceea de a-şi ajuta copiii sã nu îi imite. Copiii sunt tentaţi, prin însãşi firea lor, sã imite. Şi pe cine ar putea imita? Pãrinţii sunt cei mai apropiaţi. Pânã acum pãrinţii au apreciat foarte mult faptul cã propriii lor copii le seamãnã. Tatãl se simte mândru cã fiul sãu îi seamãnã. Iar viaţa copilului este pierduta, el nu este dorit aşa cum este el de fapt. Datoritã acestei concepţii greşite, de a fi mândru de copiii care te imitã, am creat o societate în care toatã lumea imitã.
Obedienţa nu presupune inteligenţã. Toate maşinile sunt obediente. Nimeni nu a auzit vreodatã despre o maşinã care sã nu se supunã. Supunerea este, de asemenea, simplã. Ea te elibereazã de povara oricãrei rãspunderi. Atunci nu mai este nevoie sã elaborezi un rãspuns, trebuie sã faci doar ceea ce ţi se spune. Rãspunderea aparţine celui care a dat ordinul. Dintr-un anumit punct de vedere, eşti foarte liber: nu poţi fi condamnat pentru acţiunile tale.
Religiozitatea nu este ceva în care sã crezi – este un fapt care trebuie trãit, experimentat; ea nu este o credinţã pe care sã o ai în minte, ci o savoare a întregii tale fiinţe.
Mintea nu se poate menţine într-o atitudine lipsitã de judecatã. Dacã o forţezi sã fie astfel, se produce o blocare a inteligenţei. Atunci mintea nu mai poate judeca aşa cum trebuie.
A adopta o atitudine lipsitã de judecatã nu este un lucru care sã ţinã de sfera minţii. Numai o fiinţã care a transcens mintea poate sã fie liberã de judecatã; altfel ceea ce pare a fi o afirmaţie validã, un lucru valabil, este numai o aparenţã.
Orice hotãrãşte mintea, orice afirmã ea, este poluat de condiţionãrile sale, de prejudecãţile sale – tocmai acestea o fac sã judece.
De exemplu: vedeti un hoţ. Faptul ca el furã este ceva real, nu contestã nimeni asta; prin urmare, afirmaţi despre el un anumit lucru. Şi, fireste, faptul de a fura nu este bun; astfel încât atunci când afirmi despre un om cã este hoţ, mintea ta spune: “Ai dreptate; afirmaţia ta este adevãratã”. De ce ar fi însã un hoţ rãu? Şi ce este de fapt rãutatea? De ce a fost oare obligat sã fure? Iar acţiunea de a fura este numai una din acţiuni: pe baza acesteia afirmaţi ceva aflat în legãturã cu întreaga persoanã. Şi afirmaţi despre individul respectiv cã este un hoţ. El face însã şi alte lucruri, nu numai faptul de a fura.
Poate cã este un pictor talentat, poate cã este un dulgher bun, poate cântã frumos sau danseazã bine; acel om poate avea o mie şi una de calitãţi. Omul, în întregul sãu, este mult prea vast, iar faptul de a fura reprezintã o singurã acţiune.
Şi nu poţi sã te bazezi numai pe aceastã acţiune pentru a afirma ceva despre întreaga sa fiinţã. Nu o cunoşti deloc. Şi nu cunoşti nici mãcar acţiunea care a avut loc, condiţiile care au determinat-o. Poate cã şi tu ai fi furat în acele condiţii. Poate cã în condiţiile respective faptul de a fura nu este ceva rãu, deoarece fiecare acţiune depinde de circumstanţele în care se produce. Dacã priveşti lumea din jurul tãu şi observi condiţionãrile oamenilor, pãrerile lor despre ceea ce este bine şi rãu, corect şi greşit, vei vedea – pentru prima datã – cã şi propria ta minte face parte dintr-o anumitã secţiune a omenirii. Ea nu conţine nimic adevãrat; este doar o parte. Şi tot ceea ce priveşti prin intermediul acestei minţi poartã în sine amprenta faptului de a judeca.
Existenţa este una singurã. Ea se exprimã în milioane de forme, însã spiritul care este exprimat este acelaşi. Este o singurã divinitate, cu o varietate infinitã de creaturi.
Banii sunt un lucru ciudat. Dacã nu îi aveţi, lucrurile sunt simple, nu
apare nici o problemã. Însã dacã îi aveţi, problemele îşi fac,cu siguranţã, apariţia.
Una dintre cele mai mari probleme pe care le creeazã banii este faptul cã nu ştii niciodatã dacã tu eşti cel dorit sau ei. Şi acest lucru este atât de dificil de aflat, încât ai prefera sã nu îi ai deloc. Atunci, cel puţin, viaţa ar fi simplã.
Banii, care ar fi putut reprezenta o mare plãcere, devin însã – în acest caz – o sursã de angoasã. Nu ei sunt însã adevãrata sursã, ci propria ta minte. Banii sunt folositori, nu este nici un pãcat sã îi ai, nu este nevoie sã ai un sentiment de culpabilitate.
Acesta este modul în care mintea îşi creeazã starea sa de nefericire. Chiar dacã cineva te iubeşte, nu îi pune aceastã întrebare delicatã: dacã va spune cã te iubeşte, vei avea îndoieli, iar dacã va afirma cã este atras de banii tãi, îl vei crede. Însã, în acest din urmã caz, dacã atracţia o reprezintã banii, întreaga relaţie este terminatã. Iar în cealaltã situaţie vei continua sã porţi în tine bãnuiala cã este atras de banii tãi, nu de tine. Însã nu e nimic rãu: banii sunt ai tãi, la fel cum ale tale sunt şi nasul, ochii sau pãrul. Iar celãlalt te iubeşte în întregime. Banii reprezintã, de asemenea, o parte a ta. Nu îi considera ca pe ceva separat, şi atunci nu va fi nici o problemã.
Încearcã sã traieşti o viaţã fãrã complicaţii şi cu cât mai puţine probleme posibil.
A cunoaşte întreaga lume nu este nimic în comparaţie cu faptul de a cunoaşte misterul interior al fiinţei tale. Însãşi ideea de a compara este în întregime falsã. Fiecare individ este unic, deoarece nu mai existã nimeni asemenea lui. Faptul de a compara ar fi fost ceva normal dacã indivizii ar fi fost asemãnãtori. Dar nu sunt. Nici mãcar gemenii nu sunt absolut identici. Este imposibil sã gãseşti o altã fiinţã care sã fie exact ca tine. Noi comparãm deci fiinţe unice. şi de aici provin toate problemele.
Un lucru fundamental şi în acelasi timp foarte dificil, este acela de a nu împãrţi viaţa în acţiuni frumoase şi acţiuni prosteşti, de a nu crea nici o diviziune. Toate sunt pãrţi ale aceluiaşi întreg.
Trebuie numai sã aveţi puţin simţ al umorului. Iar pentru mine simţul umorului este esenţial pentru ca persoana sã reprezinte un tot unitar. Ce este rãu în aceste mãrunţişuri, în aceste lucruri prosteşti? De ce nu puteţi sã râdeţi, de ce nu puteţi sã vã bucuraţi de ele? Tot timpul judecaţi ce este bun şi ce este rãu. Tot timpul sunteţi aşezaţi pe scaunul unui judecãtor, iar acest fapt vã face sã fiţi serioşi.
Florile sunt frumoase, însã ce sã spunem despre spini? Şi ei fac parte din existenţa florilor. Florile nu ar putea exista fãrã ei; spinii le protejeazã.
Ei au o anumitã funcţie, un anumit rol, o anumitã însemnãtate.
Dacã însã împarţi mereu, atunci florile sunt frumoase iar spinii devin urâţi. Aceeaşi sevã hrãneşte însã tulpina, floarea şi spinii. În viaţa copacului nu se produce nici o împãrţire, nu are loc nici un raţionament. Floarea nu este favorizatã, spinul nu este doar tolerat; amândoi sunt în întregime acceptaţi. Şi acesta ar trebui sã fie şi modul nostru de a vedea lucrurile în propria noastrã viaţã. Existã unele lucruri, lucruri mãrunte, care, dacã le judecaţi, par stupide, prosteşti. Însã acest lucru se întâmplã datoritã raţionamentului vostru; în realitate ele îndeplinesc, la rândul lor, un rol esenţial.
Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilã. Mintea nu poate sã înţeleagã ceea ce se aflã dincolo de cuvinte; ea poate sã înţeleagã numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupatã de existenţã, de viaţã, de realitate. Mintea este, ea însãşi, o ficţiune.
Poti trãi şi fãrã minte.
Însã nu poţi trãi fãrã inimã.
Şi cu cât existenţa ta este mai profundã, cu atât este şi inima ta mai implicatã.
Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuã. Dar oamenii au impresia cã ei înşişi reprezintã ceva static.
Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenitã; viaţa este o continuã schimbare. Cu cât existã mai multã schimbare, cu atât viaţa este mai abundentã. Iar o viaţã abundentã aduce cu sine extraordinare schimbãri, clipã de clipã.
Nimeni nu este superior, nimeni nu este inferior. Şi nu existã nici persoane egale între ele. Fiecare este unic.
Egalitatea este, din punct de vedere psihologic, o aberaţie. Nu toţi oamenii pot fi un Albert Einstein sau un Rabindranath Tagore. Însã aceasta nu înseamnã cã Rabindranath Tagore este superior pentru cã nu poţi fi asemenea lui. Nici el nu poate fi ca tine.
Eu cred cã fiecare reprezintã o manifestare unicã. Trebuie deci sã renunţãm la toate ideile de superioritate, inferioritate, egalitate şi inegalitate şi sã le înlocuim cu ideea nouã de unicitate. Într-adevãr, fiecare individ este unic.
Priveşte doar cu mai multã iubire şi vei vedea cã fiecare individ are ceva propriu, un lucru pe care nu îl mai are nimeni altcineva.
Fã pur şi simplu doar ceea ce îţi face maximã plãcere ţie şi celor din jurul tãu. Fã ceva care sã înalţe în tine un cântec şi sã creeze un ritm al celebrãrii în jurul tãu.
O astfel de viaţã o numesc religioasã.
Ea nu se bazeaza pe principii, pe disciplinã şi nici pe legi. Ea se rezumã la o singurã idee: aceea de a-ţi trãi viaţa în mod inteligent.
Obedienţa are o anumitã simplitate; nesupunerea presupune o inteligenţã de ordin mai înalt. Orice idiot poate fi supus. Şi de fapt numai idioţii sunt supuşi.
Persoana inteligentã întreabã întotdeauna: “De ce ? De ce trebuie sã fac acest lucru? Pânã când nu voi cunoaşte motivele şi consecinţele, nu mã voi implica în realizarea lui.”
Numai aşa devine cu adevãrat rãspunzatoare.
Este imposibil pentru un sfânt sã fie şmecher, în timp ce un şmecher poate fi sfânt.
Omul nu a învãţat încã sã guste frumuseţea singurãtãţii. El cautã mereu sã se angajeze într-o relaţie, sã fie cu cineva – cu un prieten, cu un parinte, cu o soţie sau un soţ, cu un copil… cu cineva.
El a creat societãţi, cluburi – Lyon Club, Rotary Club. El a creat partide politice, ideologice. El a creat religii, biserici. Însã toate acestea sunt necesare pentru a-l face sã-şi uite singurãtatea. Fiind în mijlocul acestor mulţimi încerci sã uiţi ceva, ceva de care îţi aminteşti uneori în întuneric: cã te-ai nãscut singur, cã vei muri singur, cã indiferent ce ai face, trãieşti singur.
Orice efort de evitare a singurãtãţii eşueazã şi va eşua, deoarece este împotriva legilor fundamentale ale vieţii. În fond, nu ai nevoie de un surogat care sã te facã sã-ţi uiţi singuratãtea; trebuie doar sã devii conştient de singurãtatea ta, care este o realitate. Iar faptul de a o experimenta, de a o simţi, este atât de frumos tocmai pentru cã reprezintã eliberarea de mulţime, de turmã, de celãlalt. Este eliberarea de teama de a fi singur. E de ajuns sã auzi cuvântul “singur”, cã îţi şi aminteşti de o ranã; ai nevoie de ceva pentru a umple acest gol care te rãneşte. Ai nevoie de cineva pentru a-l umple.
Cuvântul “singurãtate” nu are acelaşi sens – de ranã, de gol care trebuie umplut. Singurãtate înseamnã pur şi simplu împlinire. Eşti un întreg; nu este nevoie de nimeni altcineva pentru a te completa.
Încearcã deci sã gãseşti centrul tãu lãuntric în care eşti totdeauna singur, în care singurãtatea a fost întotdeauna perfectã. În viaţã, în moarte sau oriunde ai fi, eşti mereu singur. Însã aceastã singurãtate este atât de plinã – nu este nici un gol -, atât de completã, atât de încãrcatã cu toate darurile vieţii, cu toate frumuseţile şi binecuvântãrile existenţei, încât imediat ce ai gustat din propria ta singurãtate, durerea va dispãrea. În locul ei se va naşte un ritm nou, de o extraordinarã blândeţe, pace, fericire şi binecuvântare.
Aceasta nu înseamnã cã un om care este centrat în singuratate nu îşi poate face prieteni; în realitate, numai o asemenea fiinţã poate avea prieteni, deoarece pentru el prietenia nu mai reprezintã o nevoie, ci o împartãşire. Fiinţa umanã are atât de mult, încât poate împãrţi cu alţii.
Facem cu toţii parte din aceeaşi existenţã. Indiferent pe cine rãneşti, în cele din urma te rãneşti pe tine însuţi. Poate cã acum nu îţi dai seama de acest lucru, însã într-o bunã zi vei înţelege şi îţi vei spune: “Dumnezeule! Acest lucru mi l-am facut cu mâna mea.” Ai rãnit pe cineva, crezând ca este vorba de un altul.
Nu este altcineva. Existenţa este una singurã, este o unitate cosmicã.
Din aceastã înţelegere se iveşte non-violenţa.
Când eşti furios, te pedepseşti pe tine însuţi. Arzi. Îţi distrugi inima şi calitãţile ei înalte şi te umpli de urã.
Omul este plin dacã este în armonie cu universul. Dacã nu este în armonie cu universul, atunci este gol, în întregime gol; iar din aceasta stare de gol se naşte dorinţa de a poseda.
Aceastã dorinţã de a poseda poate fi umplutã cu bani, cu locuinţe, cu mobilã, cu prieteni, cu orice, deoarece nu poţi sã trãieşti în acest gol. Este îngrozitor. Este o viaţã de fantomã. Dacã eşti gol şi înlauntrul tãu, este imposibil sã trãieşti.
Pentru a avea senzaţia cã interiorul tãu este plin existã numai douã cãi. Fie intri în deplinã armonie cu universul… te umpli cu tot ceea ce este, cu toate florile şi cu toate stelele. Aceasta este adevãrata împlinire. Însã dacã nu faci acest lucru, şi milioane de oameni nu îl fac, atunci singura cale este de a te umple cu tot felul de reziduuri.
Dorinţa de a poseda înseamnã cã simţi pur şi simplu o stare de gol, pe care vrei sã o umpli cu orice, indiferent care ar fi respectivul lucru. Odatã ce înţelegi acest lucru, dorinţa de a poseda dispare. Atunci apare dorinţa de a intra în comuniune cu tot ceea ce este, astfel încât tot acest gol interior sã disparã.
Întregul trecut al omenirii a pus un foarte mare preţ pe sãrãcie, pe care a echivalat-o cu spiritualitatea, ceea ce este cu totul lipsit de sens.
Spiritualitatea este singura bogaţie care i se poate întâmpla unui om. Ea conţine toate celelalte bogãţii. Ea nu este împotriva nici unei alte bogãţii; ea este, pur şi simplu, împotriva oricãrui fel de sãrãcie. Pe de-o parte oamenii respectã sãrãcia, iar pe de altã parte vã îndeamnã: “Ajutaţi-i pe cei sãraci!” Ciudat! Dacã sãrãcia este atât de spiritualã, atunci cel mai spiritual lucru este acela de a transforma un om bogat în unul sãrac.Ajutaţi-i pe bogaţi sã devinã sãraci, astfel încât sã fie spirituali.De ce sã-i ajutãm pe sãraci? Vreţi sã le distrugem spiritualitatea?
A trãi în abundenţã este singurul lucru spiritual care existã.
Banii sunt un subiect dificil de abordat, din simplul motiv cã nu am fost în stare sã punem la punct un sistem financiar sãnãtos, în care banii sã deserveascã întreaga omenire, şi nu sã devinã obiectul de manipulare al câtorva indivizi posesivi.
Banii reprezintã un subiect dificil, deoarece psihismul omului este plin de lãcomie. Astfel, banii nu reprezintã decât un mijloc de schimb, o modalitate perfect adecvatã schimbului; nu existã nimic rãu în ei. Însã felul în care este pus la punct întregul sistem este complet greşit. Dacã nu ai bani, eşti condamnat, întreaga ta viaţã este o catastrofã. Şi toatã viaţa încerci sã câştigi bani, prin orice mijloace. Dacã ai bani, asta nu schimbã cu nimic lucrurile; doreşti tot mai mult, iar aceastã dorinţã nu mai are limite. Şi în cele din urmã ai atât de mulţi bani – cu toate cã nu sunt destui, nu sunt niciodatã destui, sunt însã mai mulţi decât ai altora – încât începi sã te simţi vinovat, deoarece pentru a-i acumula ai folosit mijloace imorale, inumane, violente. I-ai exploatat pe ceilalţi, le-ai supt sângele, ai fost un parazit. Acum ai aceşti bani, însã îţi aminteşti de toate crimele pe care le-ai comis pentru a-i câştiga.
Astfel, vor exista douã categorii de fiinţe: prima – cele care încep sã facã donaţii unor instituţii caritabile, pentru a se elibera de culpabilitate; a doua – cele care se simt atât de vinovate încât fie înnebunesc, fie se sinucid. Existenţa lor este o continuã angoasã. Fiecare respiraţie devine din ce în ce mai grea. Şi cel mai ciudat este cã respectiva fiinţã a lucrat din greu, o viaţã întreagã, pentru a acumula aceşti bani, societatea fiind cea care sãdeşte dorinta, ambiţia de a fi bogat, de a fi puternic. Iar banii aduc cu sine puterea; cu ei se poate cumpãra orice, în afarã de acele câteva lucruri care sunt imposibil de cumpãrat. Însã nimãnui nu îi pasã de aceste lucruri.
Meditaţia nu poate fi cumpãratã, iubirea nu poate fi cumpãratã, nici prietenia sau gratitudinea; însã nimãnui nu îi pasã de acestea.
descarcati cartea direct aici:....schimbat fisier..