Bunicul si nepotul de Fratii Grimm
A fost odata un om sarac si tare batran, caruia ii slabise vederea, nu mai auzea bine si genunchii incepusera sa ii tremure. La masa, de abia mai putea tine lingura in mana, risipea bucatele pe fata de masa si se intampla de multe ori sa ii scape cocoloasele de paine pana si din gura.
Fiul sau si nevasta acestuia au inceput sa se scarbeasca de el si au hotarat sa-l tina pe batran langa vatra. I-au facut culcus intr-un ungher si aici ii aduceau de mancare intr-un blid vechi de pamant, dar nu ii dadeau decat atat sa-i astampere foamea. Bietul om privea adeseori spre masa incarcata cu toate bunatatile si isi simtea ochii plini de lacrimi amare.
Intr-o zi, mainile au inceput sa-i tremure atat de tare, incat nu a mai fost in stare nici sa-si duca lingura la gura si a scapat blidul si s-a spart. Nora-sa a inceput sa-l certe, dar el nu a mai raspuns nimic, multumindu-se sa ofteze. Atunci ea a cumparat un blid de lemn, din care batranul urma sa manance de acum inainte.
Intr-o zi feciorul si nora batranului l-au vazut pe cel mai mare dintre copiii lor, care nu avea mai mult de patru ani, cioplind o aschie de lemn, gasita cine stie pe unde.
– Ce faci acolo ? a intrebat tatal sau
– Cioplesc un blid, a raspuns copilul, din care sa mananci tu si mama cand voi fi mare.
Barbatul si nevasta s-au privit un timp fara sa rosteasca vreun cuvant, apoi au inceput sa planga.
Din ziua aceea, l-au primit din nou pe batran la masa lor, au mancat impreuna si nu-l mai certa nimeni daca se intampla sa-i scape din cand in cand bucatele pe fata de masa.