AnnaE
#0

CAPITOLUL I
GAUDEAMUS IGITUR!

O, cum mai înfioară vîntul frunzele copacilor din Cişmigiu!
Parcă e acelaşi freamăt adormitor de acum 15―20 de ani, cînd rătăceam cu colegii, în anumite ore ale dimineţii, pe aleile mai dosnice, care adăposteau zeci de… plimbăreţi!
Şi ce ciudat! Frunzele ruginite sau palide foşnesc parcă mai puternic şi mai nostalgic decît cele încă verzi… Poate unde ştiu că sfîrşitul li-e mai aproape…
În umbra destrămată de toamnă a parcului, toţi copacii ning pete de aur: frunze desprinse de crengi flutură viaţa de o clipă a unui efemer vegetal şi, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se aştern covor moale sub paşii întîrziaţi ai trecătorului plictisit de banalul vieţii cotidiene!
Lacul tremură la fel ca şi atunci; şi la fel îşi leagănă bărcile uitate pe sub sălciile plîngătoare, ce au surîs cu duioşie la şoaptele îndrăgostiţilor care şi-au plimbat înfiorările pe aici.
Cinci şi jumătate! Pînă la şase, cînd trebuie să ne-ntîlnim, mai am timp să-mi odihnesc ochii şi gîndurile în grădina aceasta cu amintiri.
O iau agale spre “morminte”, cum numeam colţul discret unde ne adunam noi, lăzăriştii, loc numit astfel din pricina aspectului funerar al pietrelor pe care ne odihneam trudiţi, dragă doamne, de atîta învăţătură!

Ce mult s-au schimbat!… Pietrele sînt acum aranjate cu totul estetic; dar parcă mai mult farmec aveau pe vremuri, aruncate la-ntîmplare, unele peste altele, dîndu-ne prilejul să ne căţăram în vîrful lor, ca pe nişte piramide, şi să sărim, întocmai unor Tarzani în miniatură, pe crengile pomilor, spre spaima şi indignarea gardienilor care fluierau alarmaţi!
De la “morminte”, o potecă îngustă duce spre aleea mare, care, la rîndul ei, te scoate în spatele Liceului Lazăr.
Este timpul să mă-ndrept spre liceu. N-aş vrea să-mi stric tocmai acum, la întîlnirea noastră după douăzeci de ani, reputaţia de punctual, bine stabilită printre colegii mei de-a lungul anilor de şcoală.

Căci, deşi în fiecare zi veneam la şcoală pe jos de-acasă, din Sfinţii Voievozi ― pentru că pe atunci nu era linie directă de tramvai sau autobuz pe strada Popa Tatu ― totuşi n-am întîrziat o singură dată. Eram întîiul sau al doilea, “Măcar la atâta lucru să fiu fruntea!” mă parigoriseam eu.
Cu toate acestea, uneori am avut şi întîrzieri în catalog, însă întîrzieri voit făcute, cu un scop bine determinat şi mai ales binecuvîntat! Cînd prima oră de curs aveam o materie grea, ca de exemplu: Germana, Matematicile, sau o materie la care ştiam că nu ştiu şi că trebuia să m-asculte, “întîrziam”, ca să amîn catastrofalul deznodămînt pe altă dată, cînd mă socoteam mai bine pregătit.

 

Cişmigiu & Comp. de Grigore Băjenaru carte download pdf......adăugat link nou

Attachments
Cismigiu & Comp.docx 225.01 Kb . 601 Views