Factori perturbatori – erori in evaluarea scolara
În aprecierea si notare exista o serie de distorsiuni datorita unor efecte perturbatoare sau factorilor de personalitate care tin atât de profesor cât si de elev. Evaluarea defectuoasa poate cunoaste mai multe ipostaze:
– notarea strategica – practicata la începutul activitatii pentru a tine elevii sub control, sub amenintarea notelor slabe sau a nepromovarii;
– notarea sanctiune– care nu are nimic de-a face cu achizitiile sau performantele elevilor ci cu anumite atitudini considerate neacceptabile;
– notarea eticheta – prin notarea pe termen lung dupa aceleasi pareri favorabi- le/nefavorabile, sau în concordanta cu celelalte note ale elevului.
Cei mai multi factori perturbatori privesc activitatea profesorului. Situatiile cel mai frecvent întâlnite sunt:
– Efectul „Halo” – profesorul realizeaza aprecierea elevilor prin prisma unei evaluari initiale si prin generalizarea notarii la toate disciplinele. În virtutea judecatii anticipative profesorul nu mai remarca progresele sau partile pozitive ale elevului slab, dupa cum nici minusurile celui bun. O alta forma a efectului halo este eroarea de generozitate care se rasfrânge asupra unui colectiv atunci când nu se doreste patarea onorii clasei, sau scolii si profesorii manifesta o indulgenta nejustificata. O alta forma este efectul de blândete asupra persoanelor cunoscute si de severitate asupra noilor veniti. Pentru a corecta aceste tendinte scoala poate recurge la anonimatul probelor scrise sau la recurgerea la corectori de la alte scoli.
– Efectul de ancorare– supraevaluarea unor rezultate deoarece pun în lumina elemente neasteptate, mai putin frecvente, care vor constitui baza unor noi grile de corectare a raspunsurilor.
– Efectul Pygmalion– anticipatiile sau predictiile profesorului asupra performantelor elevilor sfârsesc prin a se produce/adeveri, datorita influentarii constiente sau inconstiente a comportamentului elevilor. Încrederea în posibilitatile elevilor si încrederea în reusita lor constituie un puternic factor motivational, care sfârseste prin cresterea performantelor acestora.
– Stilul personal al evaluatorului – fiecare profesor are propria sa grila de apreciere, fie bazata pe reproducere cantitativa, fie pe originalitate. Altii noteaza mai generos, altii mai exigent, altii prefera notele de mijloc. Unii considera nota o modalitate de încurajare, altii de constrângere. O consecinta neplacuta a efectului apare atunci când elevii aflati în competitie sunt evaluati cu grade de exigenta diferita.
– Efectul tendintei centrale-apare mai ales în cazul profesorilor începatori care din dorinta de a nu gresi sau subaprecia elevii acorda note în jurul valorilor medii.
– Efectul de similaritate– apare atunci când profesorul se ia drept reper pe el însusi. De exemplu, profesorii care au experienta de fosti „premianti” sau au copii cu rezultate excelente, vor avea tendinta de a fi mai severi si invers.
– Efectul de contrast-apare atunci când un elev primeste o nota mai buna sau mai slaba datorita comparatiei cu rezultatul anterior. Dupa o nota slaba un rezultat bun va parea si mai bun, sau dupa un candidat foarte bun, urmatorul care este mediocru va parea mult mai slab.
– Efectul de ordine-se refera la inertia aprecierii (notarea concomitenta cu aceeasi nota) desi între raspunsuri exista diferente calitative. Se datoreaza mai ales factorilor ca oboseala, indispozitia, lipsa de interes etc.
– Eroarea logica-se refera la înlocuirea parametrilor de performanta urmariti cu alte consideratii, care în realitate sunt elemente secundare, cum ar fi efortul depus pentru a ajunge la rezultat, constiinciozitatea, acuratetea stilul sau sistematicitatea expunerii etc. de si uneori acest efect se justifica, el nu trebuie sa devin a o regula, deoarece creste riscul de subiectivitate în notare.
Simpla constientizare a acestor efecte si dorinta de crestere a obiectivitatii notarii sunt în masura sa diminueze efectele perturbatoare asupra notarii, sa creasca încrederea elevilor în obiectivitatea si buna credinta a evaluatorului, sa creasca prestigiul profesorului si institutiei scolare.
O alta controversa este legata de „pedagogia curbei lui Gauss” sau de stilurile de notare/apreciere a rezultatelor pe care le promoveaza profesorii. Acestea pot fi grupate în trei categorii: stilul sever, stilul generos si stilul moderat.
- a)Stilul severapare atunci când profesorul pune mai mult de jumatate din note sub nota de trecere sau la limita acesteia.
În general, pedagogii considera ca severitatea excesiva demotiveaza elevii fapt care este de natura sa reduca performanta scolara în loc sa o creasca. De aceea, acest stil de notare trebuie evitat.
- b)Stilul generoseste situatia invers a celei de mai sus. Conform acestui model majoritatea notelor (60% si peste) sunt situate peste nota de trecere.
Acest tip de evaluare are o functie preponderent motivationala, punând accent pe toate posibilitatile intelectuale ale scolarului si bazându-se si pe sprijinul parintilor pentru a obtine cele mai bune rezultate de la toti elevii.
- c)Stilul moderat sau pedagogia „curbei lui Gauss”, reprezinta un curent bazat pe rezultate statistice, pedagogia practica dar si pe teoria „învatarii depline”, potrivit caruia 80% din populatia scolara sunt capabili sa- si însuseasca materia din programe daca dispun de timpul necesar iar distributia notelor se înscrie aproximativ în modelul gaussian 60. Potrivit acestui model, factorul motivational este asigurat prin diferentierea notarii, iar reusita scolara obtinuta printr-un cumul de factori. Practica didactica nu reuseste totdeauna sa diferentieze elevii în mod obiectiv, de aceea învatamântul frontal trebuie completat cu cel diferentiat. Chiar daca distributia initiala a aptitudinilor elevilor poate fi reflectata în curba lui Gauss, evolutia lor pâna la finalul procesului de instruire ramâne o necunoscut a asupra careia profesorii trebuie sa se aplece fara prejudecati sau modele prestabilite, în ultima instanta de maiestria si dedicatia lor depinzând performantele scolare.
Practica docimologică scoate în evidenţă numeroase disfuncţii şi dificultăţi în evaluarea corectă şi obiectivă a rezultatelor şcolare. Dintre cauzele care generează distorsiuni subiective în evaluare, amintim:
– alegerea defectuoasă a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul evaluării (ceea ce se evaluează) sau cu obiectivele evaluării (ce se doreşte să se realizeze)
– unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-titudinale
– influenţe datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea (nivelul general al clasei, politica şcolii în materie de evaluare, salvgardarea ,,imaginii” şcolii, etc.)
Soluţia ar consta nu dintr-o desubiectivizare a evaluării (ceea ce nu este nici posibil, nici de dorit), ci dintr-o ancorare responsabilă în actul evaluativ, realizând optimizare între obiectivitate şi subiectivitate (a profesorului, dar şi a elevului), eliminând ceea ce îndeobşte este eroare, deviere grosolană de la normele deontologice. Distorsiunile în notare apar şi prin implicarea factorilor de personalitate, atât cei care ţin de profesor, cât şi cei care ţin de elevi. Starea de moment, oboseala şi factorii accidentali pot favoriza, de asemenea, apariţia unor erori în evaluare. Nu mai puţin prezent este stilul didactic deficitar (din nepricepere, necunoaştere, lipsă de experienţă, rea-voinţă) care îl poate caracteriza pe profesor.