Doctrine pedagogice
Educația în Evul Mediu european
Conform istoriografiei oficiale, Evul Mediu debutează în spațiul european în anul 456, în momentul căderii Imperiului Roman de Apus și preluării controlului asupra Romei și teritoriilor supuse acesteia de către triburile de origine germanică, având drept comandant pe un anume Udwakr, latinizat Odovacar/Odoacrus.
Așa cum sugerează și denumirea, din perspectiva periodizării istoriei, inclusiv a istoriei culturii, perioada medievală este considerată un fel de interstițiu, un interval de tranziție / de mijloc (mediu, median) între lumea antică/veche, văzută ca un univers cu propriile legități și coordonate culturale și perioada în care în spațiul european se afirmă o nouă identitate culturală, adică apare o lume nouă, cu noi coordonate de mentalitate.
Trebuie menționat că Evul Mediu european nu este o perioadă uniformă din punct de vedere al cronologiilor, în sensul că zona occidentală se dezvoltă accelerat, în timp de zona Europei Est-Centrale este întârziată și șa va rămâne până în contemporaneitate, adesea invocându-se motive legate de evoluțiile din perioada medievală ca explicație a defazării istorice a zonelor de est și cetrale ale Europei, în timp ce zona Occidentală va fi considerată și se va auto-considera, până în prezent, drept etalon al culturii și civilizației europene.
Evul Mediu este, de altfel, perioada în care aceste diferențe culturale încep să se contureze și să se afirme, fiind urmate de diferențieri inclusiv la nivel de abordări pedagogice.
Ca elemente de maximă importanță în evoluția mentalităților, cu inflență directă asupra concepțiilor despre educație, formare personală și culturală trebuie reținut că Evul Mediu este perioada în care modul de gândire antic/vechi, bazat pe concepții religioase politeiste și concepții politice democratice, pe valori inspirate de lumea greco-romană – precum libertatea individuală și afirmarea personalității umane, în plenitudinea facultăților sale fizice și psihice, este înlocuit cu un mod de gândire nou, centrat pe viziunea ficțională a creștinismului (ca derivat al iudaismului), în care concepția religioasă este monoteistă, concepția politică este totalitară iar valoarea supremă este supunerea individului și colectivităților față de dogmă – varianta de adevăr postulată ca fiind instituită de divinitatea unică (a monoteismului) și gestionată simbolic de o structură cu atribuții de supraveghere, control și îndrumare a societății – instituția sacerdotală, Biserica.
În Evul Mediu se produce, la nivelul mentalului colectiv, o instituționalizare a inefabilului în sensul că viziunea despre individ, despre lume, despre sensurile existenței, educației și despre înțelesurile vieții, ale morții, ale istoriei universale etc. – toate ficțiunile ce concură la funcționarea simbolică a omului în lume sunt confiscate de o instituție care se organizează birocratic pentru a gestiona imaginarul și a controla puterea politică, asupra căreia revendică un drept de dominație ideologică și, implicit, economică, militară etc.
Odată cu declinul lumii antice, teoriile filosofilor, gânditorilor politici și juriștilor romani nu au mai fost suficiente pentru a oferi omului un suport imaginar și ficțional pentru starea sa în lume.
Discuție:comentați afirmația din corespondența lui Gustave Flaubert: ”Nemaiexistând zei, iar Hristos neexistând încă, de la Cicero la Marcus Aurelius a fost un răstimp în care, singur, doar omul a existat.”
În ultimele secole ale antichității gândirea și viața politică romană alunecaseră, deja, spre totalitarism, spre o formă de guvernare bazată pe imperium (concept roman ce semnifică dreptul unui comandant militar victorios asupra teritoriului cucerit de armatele comandate de el și asupra bunurilor și persoanelor de pe acel teritoriu). În atmosfera de decadență morală, economică, juridică, educația nu a putut decât să urmeze aceste tendințe ale vremii.
Totul era cuprins de pesimismul stoicilor, care vedeau în lume un loc al suferințelor și injustiției, unde ființa umană poate supraviețui doar dacă va cultiva, prin educație, un spirit lucid, orientat către o detașare de ineluctabila degradare universală a oamenilor și a lumii.
Evul Mediu a avut de luptat cu degradarea morală și dezorganizarea instituțională a finalului epocii imperiale romane și a trebuit să așeze educația pe baze noi.
Aceste baze au fost oferite, la nivel doctrinar de creștinism.
Principalii scriitori ce au avut contribuții în domeniul educației au fost chiar aceia ce sunt considerați Părinți ai Bisericii, adică Grigorie de Nissa, Vasile cel Mare și Ioan Hrysostomos (părinții orientali), împreună cu Augustin, Tertulian, și, mai târziu, în secolul XII – Toma de Aquino.
Acestora li se alătură personalități ce nu sunt acceptate de biserică printre gânditorii canonici, dar a căror contribuție la dezvoltarea concepțiilor despre educație și la așezarea acesteia pe alte baze și promovarea unor noi metode de studiu și instruire nu poate fi negată, printre care se evidențiează Origenes, Clement din Alexandria.
Principalele coordonate ale concepțiilor despre educație ale sciitorilor creștini medievali sunt legate de ideile definitorii ale doctrinei căreia îi aparțin, care se afla la începuturile sale și care a dus în Evul Mediu o luptă dificilă pentru a se impune ca doctrină universală în lumea occidentală.
Totul este subordonat ideii de mântuire, scopul educației este dobândirea acelor cunoștințe ce permit accesul la revelație, iar indivizii trebuie să se pregătească permanent pentru momentul judecății ce va fi făcută de divinitatea unică asupra persoanei și faptelor lor.
Pregătirea copiilor și adulților este subordonată acestor comandamente și este bazată, înainte de orice și mai presus de orice, pe Biblie – cartea supremă, izvor al cunoașterii, îndrumar în absolut toate domeniile.
Modelul absolut este Iisus Christos, Om și Dumnezeu în același timp și în absolută măsură ambele, iar traseul vieții acestuia este traseul exemplar pe care trebuie să îl parcurgă orice individ pentru a ajunge la o comuniune cu Dumnezeu și la Viața Veșnică. În acest sens o mărturie importantă, inclusiv ca model de pedagogie și viziune pedagogică, este lucrarea lui Thomas de Kempis Imitatio Christi .
Educația are ca scop suprem transmiterea acestor viziuni despre viață, moarte, lume etc., astfel încât alte cunoștințe nu sunt considerate utile, sau sunt considerate chiar nocive.
Alături de dogmatizarea vieții culturale și a educației, are loc și un proces de stratificare socială, populațiile se împart în grupuri sociale noi, specifice noilor realități politice, economice și ideologice.
Se redimensionează instituția sacerdotală/clericală și apare o întreagă ierarhie a acestei profesii, cu specializări și atribuții mult mai complexe decât acelea ale sacerdoțiilor antice. Educația corespunzătoare acestei profesii/ocupații este complexă, presupune cunoștințe din domenii precum filologie, filosofie, nou apăruta teologie – ce va deveni domeniul suprem în scurt timp, și alte domenii, pentru a putea exercita atribuțiile de îndrumare a indivizilor și societății și de control asupra acestora.
Alături de această instituție, se păstrează rolul nobilimii, aristocrației, moștenit din lumea antică, dar dezvoltat conform influențelor mentalităților popoarelor migratoare cu care arealul european intră în contact în finalul lumii antice și zorii Evului Mediu. Nobilimea și Regalitatea vor domina viața medievală și se vor afla într-o permanentă dispută cu Biserica pentru controlul politic al societății, dispută ce se va încheia oficial abia în secolul XX!
Continuă să existe țăranii și meșteșugarii, apare o nouă categorie socială – cavalerul.
Educația acestor grupuri sociale era specializată, în cazul fiecăruia accentul fiind pus pe acele tipuri de cunoștințe considerate a fi utile din punct de vedere al modului de viață.
Preocuparea pentru educație teoretică și umanistă este foarte scăzută, fiind întreținută de interesul Bisericii și al câtorva personalități (mai ales regi și nobili) pentru conservarea unor aspecte ale moștenirii antice ori pentru a crea opere de artă pentru uzul propriu și pentru promovarea propriei imagini și a puterii politice proprii. Așa apar o serie de construcții ce vor deveni emblematice pentru perioada medievală – catedrale și castele.
Cartea este un lux, alfabetizarea este o excepție în spațiul european, existând chiar printre membrii caselor regale și ai familiilor nobiliare multe personaje pentru care mânuirea armelor să fie considerată necesară iar mânuirea unui instrument de scris ca și inutilă….
Războiul și educația pentru război sunt preocupări de maximă importanță. Creștinismul va duce o permanentă politică de expansiune ideologică și teritorială și va reprima cu brutalitate orice disidență în interiorul teritoriilor aflate sub dominația puterii politice, adică monarhiilor de orientare creștină.
Discuție: comentați critic textul biblic: ,,Cine nu e cu Mine, este împotriva mea (….)”, Matei, 12,30;
Educația va progresa lent și dificil în Evul Mediu. Climatul intelectual nu încurajează dezvoltarea unor doctrine pedagogice propriu-zise și, în general, nu încurajează dezvoltarea unor doctrine personale, ci doar glossa și comentariul biblic, sub controlul autorității doctrinare a Bisericii.
De altfel, Evul Mediu nu abundă în personalități culturale, pentru că preocupările principale erau războaiele, inclusiv Cruciadele și organizarea internă a noilor regate, lucruri ce presupuneau, inerent, o instabilitate cronică a instituțiilor de cultură.
Totuși, conservarea unor materiale moștenite din antichitate și crearea unor noi opere culturale se va realiza în spații aparținând bisericii, mai ales în mănăstiri.
Iar școlile vor funcționa, cel mai adesea, pe lângă instituții ecleziastice, pentru a se asigura, astfel, și controlul asupra programei și activităților.
Alături de aceste direcții oficiale ale dezvoltării educației, controlate de Biserică, se va manifesta și un curent alternativ, subteran, de transmitere a unor cunoștințe moștenite din culturile antice sau venite de la popoarele cu care europenii intrau în contact ori populații stabilite pe teritoriul european în Evul Mediu. În această sferă pot fi încadrate tradițiile ce vor duce la formarea științelor de mai târziu, precum alchimia, kabbala, medicina alternativă, anumite preocupări pentru studiul fenomenelor numite mai târziu para-normale, și denumite tradițional vrăjitorie sau magie.
Asemenea disidențe au asigurat o conservare și o transmitere și dezvoltare a unui patrimoniu de cunoștințe ce nu puteau fi subsumate ariei oficiale de studii, limitate de canonul creștin. De multe ori, unii din cei implicați în aceste experimente au plătit cu viața activitatea în slujba educației alternative, fiind torturați și uciși de Biserică și de autoritățile laice pentru vina de a nu se fi suspus limitelor impuse de doctrina oficială.
La nivelul diferențelor de gen, Evul Mediu nu este preocupat de educația femeilor, acestea fiind desconsiderate până la limita patologiei, sau chiar și dincolo de această limită, în viziunea unor din gânditorii creștini femeia fiind lipsită de intelect și, prin urmare, irelevantă pentru educație și incapabilă de activitate cerebrală. Aceste poziții, ce pot fi întâlnite inclusiv la unii din Părinții Bisericii menționați mai înainte, continuă percepțiile eronate asupra diferențelor de gen și asupra condiției femeii din societatea greacă și romană, unde femeia nu avea capacitate de exercițiu, peste care se suprapun o serie de concepții preluate din Biblie, unde, de asemenea, condiția femeii este una de inferioritate. Uneori au fost invocate argumente teologice pentru asemenea poziții doctrinare.
Discuție: comentați textul biblic Luca 10, 38-42, Isus cu Martha și Maria
- Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Și o femeie, numită Martha, L-a primit în casa ei.
- Ea avea o soră numită Maria, care s-a așezat jos la picioarele Domnului și asculta cuvintele Lui.
- Martha era împărțită cu multă slujire, a venir repede la El, și I-a zis: ,,Doamne, nu-Ți pasă că soru-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i dar să mă ajute.”
- Drept răspuns, Isus i-a zis: ,,Martho, Martho, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu,
- dar un singur lucru trebuiește. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”
Idei de discuție: – textul poate fi interpretat ca un îndemn la studiu și o postulare a obligației femeilor de a studia?
– textul poate fi considerat o dovadă a faptului că în viziunea lui Isus femeile au intelect și pot înțelege cuvintele sacre la fel cu bărbații?
– textul poate fi considerat o exprimare ironică? Se poate considera că Isus vorbește ironic cu Martha, ceea ce înseamnă că Isus avea umor și se amuza împreună cu cei apropiați, cu ucenicii și cu aceste femei care Îl găzduiesc?
Evul Mediu a reprezentat o perioadă de așezări și clarificări doctrinare la nivelul culturii europene. El a permis formarea unei noi mentalități, diferită de cea antică, definirea unei noi condiții umane și ueni paradigme educaționale conforme cu necesitățile ideologice ale monarhiilor creștine și idealurile Bisericii.
Personalități exemplare sau doctrine padagogice remarcabile nu se pot identifica, deoarece climatul intelectual al epocii nu a favorizat apariția unor asemenea evenimente excepționale.
Toma de Aquino
E preferabil să ştim lucruri nesigure despre lucrurile importante decât să ştim lucruri sigure despre fleacuri.
A transmite celorlalţi rodul contemplaţiei este un lucru mai măreţ decât contemplaţia însăşi.
Lucrurile pe care le iubim ne spun cine suntem.
Petrarca
Ziceţi că eu n-am prieteni? Am prieteni şi societatea lor mi-e foarte plăcută. Prieteni din toate ţările şi toate timpurile. Ei întotdeauna sunt lângă mine. Când îi chem, vin, când îi întreb îmi răspund. Unii din ei îmi povestesc despre cele ce s-au întâmplat în timpurile trecute; alţii îmi spun ce se întâmplă în timpurile de faţă. Unii mă învaţă să trăiesc bine; alţii să mor bine. Ceilalţi prin veselia lor îmi risipesc grijile şi necazurile, unii îmi oţelesc inima în suferinţă; alţii mă învaţă să dispreţuiesc poftele inimii. Unii mă poartă de mână pe drumul cunoştinţelor; alţii mă îndreaptă pe cărarea virtuţilor. Vreo răsplată pentru atâtea binefaceri nu cer; nu cer nimic decât adăpostul unei încăperi modeste unde să fie scutiţi de pulbere. Când ies din casă îi iau cu mine pe cărările pe unde merg. Le plac mai mult decât zgomotele oraşelor, liniştea câmpurilor şi umbra arborilor. Şi ştiţi voi cine-mi sunt aceşti buni şi nedespărţiţi şi atât de puţin pretenţioşi prieteni? Prietenii mei, cărţile!
Este mai important să vrei binele decât să cunoşti adevărul.
S-ar părea că, mai mult decât alţii, sunt invidiaţi mai ales aceia care se ridică prin singura puterea aripilor lor şi se eliberează de cuşca în care ceilalţi rămân închişi.
Picurând întruna umila picătură, e-n stare-ncet să roadă şi piatra cea mai dură.
Dante Aligheri
Dacă-ţi urmezi steaua, nu poţi greşi destinaţia divină.
Li Bai
Umbra si lumina sunt diferite in fiecare vale.
Lector dr. Suciu Raluca Ștefania