E vorba de 2 oameni care pleacă la drum, unul având 2 pâini, celălalt 3 pâini. Când se aşează să le mănânce soseşte un al treilea călător – bineînţeles flămând şi fără de mâncare. Rugându-i să mănânce cele cinci pâini împreună în parti egale, el le-a promis o despăgubire bănească. Aceştea se învoiesc şi după ce au mâncat pâinile frăţeşte, străinul le dă ca recompensă pentru pâinea mâncată 5 lei.
Cel care avea două pâini spune celui cu trei, că deoarece pâinile au fost mâncate frăţeşte să împartă şi banii frăţeşte, adică în jumătate, câte 2,5 lei. Cel cu trei pâini însă susţinea că lui i se cuvin trei lei şi celuilalt 2, deoarece străinul a mâncat mai mult din pâinile lui, decât din celui cu două. Neînţelegându-se s-au adresat unui arbitru ca să le facă dreptate absolută.
Acesta le-a zis: Ca să fi putut mânca pâinile frăţeşte trebuia împărţită fiecare pâine în trei bucăţi egale. Fiind 5 pâini s-au făcut 15 bucăţi egale, din care au mâncat fiecare câte 5 părţi. Cel cu 2 pâini avea 6 bucăţi (adică treimi), dintre care el a mâncat cinci, dând străinului numai o bucată; cel cu trei pâini avea 9 bucăţi, dintre care mâncând 5, a dat străinului 4. Deci celui care avea 3 pâini i se cuveneau 4 lei, iar celui cu două numai un leu ”.