Curs 4. DEFICIENŢELE DE LIMBAJ
Etimologic, cuvântul logopedie îşi are originea în grecesul logos, care înseamnă cuvânt şi paideia,care înseamnă
educaţie.
Sensul restrictiv este acela de a corecta limbajul, accepţiunea modernă a logopediei s-a extins la prevenirea tulburărilor de limbaj (iar în plan teoretic, la studierea mecanismelor psihologice şi neurofiziologice ale desfăşurării limbajului)
Scopul logopediei este în primul rând educativ.
Ea contribuie la formarea omului, îl ajută pe copil să depăşească dificultăţile şcolare şi de adaptare
Apoi, logopedia ajută la prevenireatulburărilor de limbaj şi terapia lor.
Vârstele preşcolară şi şcolară mică sunt cele mai favorabile pentru o educaţie logopedică eficace.
- TULBURĂRI DE PRONUNŢIE SAU ARTICULAŢIE
- DISLALIA.
Are frecvenţa cea mai mare în raport cu toate deficienţele de limbaj.
– pentru antepreşcolar, tulburările de pronunţie nu constituie semnale de alarmă, în schimb, la vârsta preşcolară, se impune logopedia
– dacă apare mai târziu, gravitatea ei creşte
– constă în: deformarea, omiterea, substituirea şi inversarea sunetelor (în forme grave, acestea se produc şi la nivelul silabelor şi cuvintelor)
Dislalie simplă, parţială sau monomorfă = când se limitează la nivelul unor sunete izolate
Dislalie polimorfă = când sunt afectate majoritatea sunetelor
Dislalie totală = când sunt afectate majoritatea silabelor şi cuvintelor
Formele cele mai frecvente ale dislaliei
Sigmatismele – când au loc deformări, substituiri, omisiuni ale sunetelor siflante şi şuierătoare: s, ş, j, z, ţ, ce, ci, ge, gi
– există – interdental, lateral, addental, strident, nazal
Rotacismul (şi pararotacismul) – constă în deformarea, omisiunea, inversiunea, înlocuirea sunetului r cu l şi mai rar cu d, h, v. Se produce şi la copiii normali, e anormal însă să persiste la vârste mai înaintate
În funcţie de simptome şi etiologie (la baza cărora stau anomaliile anatomice şi funcţionale ale limbii), există rotacism – interdental, labial, labio-dental, apical, velar, nazal, uvular, bucal
Apar mai rar:
Betacism (când este afectat sunetul b)
Capacism (când este afectat sunetul c)
Deltacism (când este afectat sunetul d)
Fitacism (când este afectat sunetul f)
Gamacism (când este afectat sunetul g)
Hamacism (când este afectat sunetul h)
Lambdacism (când este afectat sunetul l)
Mutacism (când este afectat sunetul m)
Nutacism (când este afectat sunetul n)
Tetacism (când este afectat sunetul t)
Vitacism (când este afectat sunetul v)
Dislaliile se împart în:
- A) organice (sau disglasii) – deficienţe la nivelul aparatului fonoarticular
- A) funcţionale (sau audiogene) – lezarea aparatului auditiv
- DISARTRIA.
Este cea mai gravă dintre tulburările de pronunţie (cauzată de afecţiunea căilor centrale şi ale nucleilor nervilor ce participă la articulare)
– caracterizată printr-o vorbire confuză, disritmică, disfonică, cu rezonanţă nazală şi pronunţie neclară
– se mai numeşte şi dislalie centrală
– se aseamănă cu dislalia obişnuită, dar este o formă mult mai gravă
– la adulţi e mai evidentă, datorită agravării dificultăţilor de vorbire
- RINOLALIA.
Este o formă intermediară în cadrul tulburărilor de pronunţie
– se produce datoriă unor malformaţii localizate la nivelul vălului palatin, sau a insuficientei dezvoltări a acestuia, datorate unor boli infecţioase, de polipi, de hipoacuzie
– se manifestă tulburări specifice dislaliei, dar şi deficienţe ale rezonanţei sunetelor, de fonaţie şi chiar de voce
– aspectul general al vorbirii este dezagreabil, datorită “fonfăielii”
Forme:
– aperta (sau deschisă) – suflul aerului pe calea nazală
– clauza (sau închisă) – unda expiratorie necesară pronunţării sunetelor nazale (m, n) se scurge pe tracul bucal
– mixa (sau mixtă) – suflul expiratoriu trece atât pe cale nazală, cât şi pe cale bucală
- TULBURĂRI DE RITM ŞI FLUENŢĂ
- BÂLBÂIALA.
Perturbă relaţiile logopatului cu cei din jur şi se prezintă ca un handicap relativ grav
Constă în repetarea unor sunete sau silabe la începutul şi mijlocul cuvântului, cu prezenţa unor pauze între acestea sau însoţite de spasme care împiedică vorbirea ritmică şi cursivă
– în prima formă este clonică, în a doua tonică, când prezintă ambele forme este mixtă
– formele cele mai grave se manifestă la adolescent şi adult
- LOGONEVROZA.
Este foarte asemănătoare cu bâlbâiala.
Bâlbâiala se transformă în logonevroză când apare un fond nevrotic ca urmare a conştientizării tulburării şi trăirii ei ca pe o dramă
Apar spasme, grimase, încordări, anxietăţi
– la persoanele cu predispoziţie nevrotică, traumele psihice pot provoca direct logonevroza, fără trecere prin etapa bâlbâielii
- AFTONGIA.Se formează atunci când în muşchii limbii se produce un spasm tonic, de lungă durată şi însoţeşte de cele mai multe ori bâlbâiala.
Sunt tulburări de vorbire pe bază de coree (ticuri, boli ale creierului mic), care se manifestă concomitent cu producerea vorbirii
- TAHILALIA.O vorbire exagerat de rapidă, apare mai frecvent la persoanele cu o instabilitate nervoasă, cu superexcitabilitate
- BRADILALIA.Opusă Tahilaliei, se manifestă prin vorbire rară, încetinită, cu exagerări ale acestor caracteristici în handicapurile accentuate de intelect sau de dominare a inhibiţiei
III. TULBURĂRILE DE VOCE
Tulburările de voce perturbă melodicitatea, intensitatea şi timbrul vorbirii
Mutaţia patologică a vocii
Apare ca urmare a transformărilor de la nivelul sistemului endocrin (modificarea hormonilor sexuali)
În cazul tulburărilor endocrine, cum este acromegalia, copilul capătă o voce bărbătească, sau, opusul acestui fenomen îi dă o notă de infantilism, cu oscilaţii ale vocii de la un ton la altul, cu diferenţe minime între o voce de băiat şi o voce de fată
Răguşeala vocală
Se manifestă prin pierderea expresivităţii şi a forţei vocii
Datorate îmbolnăvirilor laringelui, ale căilor respiratorii (prin răceală, gripă) şi ale ganglionilor fixaţi pe coardele vocale.
Există răguşeală organică: atunci când vocea se îngroaşă şi se întrerupe în timpul vorbirii şi răguşeală funcţională, care apare în stări emoţionale puternice şi în folosirea excesivă a vocii.
Fonastenia şi Pseudofonastenia
Are o natură funcţională de cele mai multe ori
Folosirea incorectă (la cântăreţi, profesori, oratori) şi abuzivă a vocii, ca şi laringitele, pot da naştere fonasteniei.
Pseudofonastenia = apare cu o oarecare frecvenţă şi la preşcolari, în condiţiile suprasolicitării vocii, dar mai ales în stările emoţionale puternice
În majoritatea cazurilor, fonastenia este însoţită de o serie de dereglări psihice (frustrare, nesiguranţă, teamă, frică), are o menţin şi chiar o accentuează
Toate duc la scăderea intensităţii vocii, pierderea calităţilor muzicale, întreruperea şi rateul vocii, tremurul şi oboseala prea devreme a vocii.
Disfonia
Apare ca urmare a tulburărilor parţiale ale muşchilor laringelui, coardelor vocale, anomaliilor produse de noduli bucali sau polipi.
Vocea este falsă, bitonală, nazală, monotono, tuşită, scăzută ca intensitate
Însoţite de spasme respiratorii, generate de tonusul muscular slab, sau de emoţii
Toate duc la inhibiţia vocii, caracterul ei slab, monotonia şi caracterul şters.
Afonia
Este cea mai gravă tulburare de voce
Apare în îmbolnăvirile acute şi cronice ale laringelui, cum sunt parezele muşchilor, sau procesele inflamatorii.
Vocea dispare complet, sau, dacă nu dispare complet, se produce numai în şoaptă, din cauza nevibrării coardelor vocale
Iniţial, vocea se manifestă prin răguşeală, scăderea în intesitate, şoptire, pentru ca în final să dispară complet
În cazul acesta, se instalează tensiunea, agitaţia, chiar şi unele tulburări psihice
Dar ea poate fi şi determinată de tulburări psihice puternice, prin emoţii, şoc, stres, afectând personalitatea şi comportamentul individului.
- TULBURĂRI ALE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS (DISLEXIA ŞI DISGRAFIA)
Sunt tulburări parţiale ale citit-scisului ce îşi pun amprenta pe dezvoltarea psihică a copilului şi pe rezultatele sale la învăţătură.
Când se produc dificultăţi în elaborarea deprinderilor lexo-grafice, se dereglează integrarea socială prin manifestarea unor comportamente neadaptate la mediu.
Se instalează: negativismul,anxietatea, descurajarea, inerţia, izolarea, dublată la adolescenţi de agresivitate.
Alexia şi Agrafia sunt forme mai grave ale citit-scrisului şi înseamnă imposibilitatea producerii actului lexo-grafic, dar ele apar pe fondul unor handicapuri grave şi sunt caracteristice persoanelor cu intelect normal.
Cauze: insuficienţele funcţionale în elaborarea limbajului, ale îndemânării manuale, ale schemei corporale, ale ritmului, tulburări spaţio-temporale, influenţa eredităţiii, afecţiunile corticale, factorii pedagogici inoportuni.
Manifestări:
La şcolar: incapacitatea sa paradoxală de a învăţa citirea şi scrierea în mod corect:
Au loc confuzii constante şi repetate între fonemele asemănătoare acustic, literele şi grafemele lor (semul vizual – scris – al unui sunet), inversiuni, adăugiri şi omisiuni de litere şi grafeme, omisiuni, inversiuni şi adăugiri de cuvinte şi chiar de propoziţii, dificultărţi în combinarea cuvintelor în unităţi mai mari de limbaj, tulburări ale lizibilităţii, ale laturii semantice.
Foneme: (Cea mai mică unitate sonoră a limbii, care are funcțiunea de a diferenția cuvintele între ele, precum și formele gramaticale ale aceluiași cuvânt. ♦(În trecut) Sunet)
Grafeme (semul vizual – scris – al unui sunet)
La unii, disgrafici, grafemele sunt plasate defectuos în spaţiul paginii, sunt inegale ca mărime şi formă, şi au o rânduire dezordonată.
Textul este scurt, lacunar şi fără unitate logică
Şi redarea este lacunară datorită faptului că nu-şi înţeleg propriul scris, conţine elemente care nu figurau iniţial
La elevii nevăzători, care învaţă Braille, se manifestă disgrafii cu unele particulrităţi, dar caracteristicile generale sunt asemănătoare cu ale disgraficilor ce scriu în alb-negrru.
Fenomene comune (în alb-negru şi Braille):
– omisiuni de litere şi de silabe, omisiuni de cuvinte, propoziţii, sintagme, contopiri de cuvinte, substituirea de grafeme, substituirea şi deformarea de cuvinte, disortografii, rânduri libere sau suprapuse