Deficiente senzoriale
Deficientele senzoriale sunt determinate de unele disfunctii sau tulburari la nivelul principalilor analizatori (vizual si auditiv), cu implicatii majore asupra desfasurarii normale a vietiide relatie cu factorii de mediu, dar si a proceselor psihice ale persoanei, având o rezonanta puternica în conduita si modul de existenta ale acesteia.
Datorita particularitatilor celor doi analizatori, auditiv si vizual, precum si rolului fiecaruia în structurarea proceselor psihice, este nevoie de o abordare separata a tulburarilor care pot interveni la nivelul lor.
Astfel au aparut surdologia si tiflologia, cele doua discipline responsabile de studierea, descrierea si cunoasterea deficientelor de auz si, respectiv, de vedere.
PSIHOPEDAGOGIA DEFICIENTILOR DE AUZ
Analizatorul auditiv are o importanta deosebita în dezvoltarea psihica a individului din cauza rolului pe care-l are în facilitarea comunicarii verbale si în acumularea cunostintelor.
Deficienta auditiva determina modificari în activitatea individuala cu perturbarea relatiei cu mediul înconjurator.
Când deficienta auditiva este congenitala sau apare la vârste timpurii provoaca dificultati în însusirea limbajului, iar în cazuri grave chiar mutenia.
Când apare dupa achizitionarea structurilor verbale determina o involutie la nivelul activitatii psihice daca nu se aplica programe educative speciale.
Si la cei hipoacuzici se pot ivi fenomene de stagnare sau de regresie în plan psihic în lipsa unui mediu stimulativ care sa întretina comunicarea.
Disfunctia auditiva prin ea însasi nu are un efect asupra dezvoltarii intelectuale, dar duce la instalarea muteniei care stopeaza evolutia limbajului de unde rezulta restrângerea activitatii psihice.
Deficientele de auz pot fi:
partiale – hipoacuzie sau totale – surditatea.
A. Clasificare dupa gradul de pierdere al auzului:
Pierderile de auz pâna la:
30-40 decibeli – hipoacuzie usoara. În acest caz subiectul aude conversatia )daca sursasonora nu este îndepartata) si îsi formeaza un vocabular destul de adecvat;
40 – 70 decibeli – hipoacuzie medie – Subiectul aude conversatia numai de aproape sicu dificultate.
70 – 90 decibeli – hipoacuzie severa – persoana aude zgomotele, vocea si unele vocale (se protezeaza)
peste 90 decibeli – surditate sau cofoza– persoana aude numai sunetele foarte puternice care-i provoaca si senzatii dureroase
CAUZE:
Ereditare – subiectul se naste cu malformatii transmise prin anumite gene(dominante sau recesive). Aceste malformatii apar
– fie la nivelul urechii externe: lipsa sau deformarea pavilionului sau al conductului auditiv extern;
– la nivelul urechii medii – fara oscioare (ciocan, scarita, nicovala);
– la nivelul urechii interne – malformatii ale labirintului.
Exemple : malformatii de tip Scheibe – când este atrofiata nicovala leziuni ale canalului cohlear, ale canalului Corti.
Care actioneaza în perioada prenatala – boli infectioase (rubeola, sifilis, paludism, toxoplasmoza), alcoolism, diabet, iradiatii, factori toxici, incompatibilitatea Rh-ului;
Care actioneaza la nastere – perinatale – leziuni anatomo – patologice în timpul nasterii ca urmare a anoxiei (axfisiei) la nastere;
Cauze postnatale – de natura infectioasa:
– boli (meningita, encefalita, febratifoida, scarlatina);
– traumatisme;
– intoxicatii;
– tratament medical neadecvat (streptomicina,kanamicina în doze mari)
B. Dupa etiologie hipoacuzia se clasifica în:
1. hipoacuzie de transmisie, de conducere
– cauzata de malformatii ale urechii externe sau ale celei medii, de unele infectii ale urechii medii (otita, mastoidita);
– de infectii ale timpanului sau ale oscioarelor, si se manifesta prin faptul ca esteafectata conductibilitatea aeriana; conductibilitatea osoasa se realizeaza normal. În general hipoacuzia de transmisie este o forma mai usoara. Pierderile sunt de 60-70 decibeli, se protezeaza cu rezultate bune.
Subiectul are o voce diminuata, soptita si percepe mai bine sunetele înalte decât cele grave.
2. hipoacuzie de perceptie
– sau hipoacuzia senzorio-neurala – este cauzata de leziunila nivelul urechii interne (lobul osos, organul Corti, membrana bazilara). Esteafectata în special conductibilitatea osoasa. Pierderile pot depasi 120 decibeli(surditate)
3. hipoacuzie mixta
– apar si leziuni la nivelul urechii mijlocii si la nivelul urechiiinterne.
4. Exista o alta forma de surditate – surditatea centrala
– leziuni ale nervului auditivsau afectiuni la nivelul SNC –în zona auzului (zona temporala)—aceasta formaapare în urma unor boli
MASURI PSIHOPEDAGOGICE
Este necesara o depistare timpurie a surditatii deoarece acest lucru faciliteaza luarea unor masuri pentru a asigura dezvoltarea cea mai apropiata de normal prin organizarea activitatii deformare a comunicarii si de exersare a cognitiei.
Hipoacuziile pot fi depistate de la 4 – 6 luni.
Copilul reactioneaza la sunete, iar aparitia sidisparitia rapida a gânguritului este un indiciu al deficientei de auz pentru ca gânguritul este un jocarticulator cu sunetul si nu are semnificatie pentru cel cu disfunctie auditiva.
La vârstele mici testarea auzului se mai poate face anexându-i copilului un obiect care semisca, îl priveste si se emite un anumit sunet – daca întoarce capul înseamna ca nu sunt disfunctii,daca nu întoarce capul atunci este prezenta surditatea
Pe la 3 ani testarea se face si cu vocea obisnuita, copilul este întors cu spatele si cu urecheaacoperita. Este solicitat sa repete cuvintele spuse de examinator (6-8 m), daca repeta gresitexaminatorul se apropie.
Daca repeta la 4-6 m – hipoacuzie usoara, la 1-4 m hipoacuzie medie – sub1 m hipoacuzie grava.
Astfel se testeaza gradul de surditate dar nu si sediul ei. Aceasta testare se realizeaza dupa 3 ani si se folosesc aparate (diapazonul – testul Weber —sau audiometrul).
Testul Weber
Cu ajutorul diapazonului se depisteaza hipoacuzia unilaterala (diapazonul este pus în mijlocul fruntii, daca auzul este normal sunetul este perceput în mijloculcraniului; daca este afectata urechea medie atunci prin Testul Rinne).
Prin testul Rinne se verifica separat fiecare ureche (blocându-se cea opusa). Diapazonul este fixat pe apofiza mastoida. Când subiectul nu aude sunetul dupa îndepartarea diapazonului înseamna ca este afectata urechea medie. la auz normal subiectul aude si dupa îndepartareadiapazonului
Testul Schwach
– pentru verificarea conductibilitatii osoase cât si a celei aeriene— se aplica diapazonul pe mastoida (conductibilitatea osoasa) sau lânga ureche apoi se îndeparteazadiapazonul de pe mastoida sau de lânga ureche si se înregistreaza timpul în care subiectul continuasa mai auda.
Cea mai sigura testare se face cu audiometrul, aparat radioelectric, care este compusdintr-un generator de frecventa si un potentiometru de unde se modifica intensitatea sunetului. Se prezinta subiectului sunete de intensitate si frecventa diferite la nivelul fiecarei urechi.
Caracterizarea proceselor si functiilor psihice ale deficientilor de auz
În cadrul organelor de simt normale limbajul se dezvolta în mod normal. La copiii cusurditate limbajul nu se realizeaza fiind afectata si dezvoltarea psihofizica
• dezvoltarea fizica este normala în conditii de hrana si îngrijiri corespunzatoare
•din punctul de vedere al dezvoltarii motrice prezinta o usoara întârziere (mersul) din cauza absentei stimulului verbal.
•respiratia biologica este normala iar ceea ce o priveste pe cea fonatorie se observa ca intentia de a dirija aerul pe gura este minima.
•echilibrul este tulburat mai des la hipoacuziile de perceptie;
•reprezentarile nu au un anumit specific caracteristic surzilor, ei gândesc cuajutorul imaginilor generalizate nu cu ajutorul notiunilor.
• perceptia auditiva lipseste în totalitate la surzi
•memoria este normala însa cea cognitiv- verbala este afectata
•în cazul imaginatiei se înregistreaza o specificitate vizual-motorie
• relatiile afective si cele volitive influentate de comunicarea defectuoasa si dereceptia deficitara a mesajului verbal determina agitatie, nervozitate, încapatânare, comportament dezordonat sau agresivitate, tendinta de izolare în prezenta auzitorului datorita dificultatii de a întelege si de a se face înteles.
din cauza destructurarii raportul dintre gândire si limbaj, din cauza pierderii perceptiei optime, a însusirii limbajului apare un decalaj fatade auzitor în activitatea intelectuala
Gândirea
Este caracterizata de operatii logice – analiza, sinteza – si se realizeaza predominant prin vizualizare, dar apar anumite caracteristici specifice gândirii surdului:
a) Concretismul – sau situativitatea – modul de gândire situativ deoarece gândirea lui nu dispune de abstractizari specifice notiunilor ci specifice imaginilor generalizate cecheama gândirea spre aspectele ei empirice.Trecerea la limbajul verbal creeaza conditii pentru dezvoltarea gândirii atâtsub aspect abstract cât si sub un aspect concret superior celor nedemutizati.
b) Sablonismul – surdomutul tinde sa foloseasca aceleasi scheme operationale chiar si în situatii diferite (ex. Sablonul verbali la surdomutii în curs de demutizare mai ales laînceput ca urmare a posibilitatilor limitate de a transfera în cuvinte rezultatele gândirii – la ceasca foloseste tot cuvântul cana. Sablonismul dispare prin îmbogatirea formulelor de exprimare
c) Inertia sau rigiditatea – se debaraseaza cu dificultate de procedeele folositeanterior. E necesara demutizarea si odata cu acumularea cunostintelor se înlatura.
d) Îngustimea – are tendinta de a-si forma conversatia pe baza unui numar limitat de fapte fara o suficienta selectare si întelegere a esentialului.
Este posibila întelegerea denaturata si formarea unui profil moral denaturat. Existatendinta persistarii unor capricii, încapatânare, sunt mai putin receptivi la ceea ce este contrar convingerilor lor; prin demutizare creste receptivitatea
Demutizarea – este trecerea de la limbajul mimico-gestual la cel gestual, de la gândirea în imagini la cea notional-verbala;
Pâna la etapa desavârsirii demutizarii gândirea trece prin trei faze:
1. gândirea vehiculeaza situatii concrete cu obiecte si imagini;
2. gândirea începe sa foloseasca notiuni verbale concrete;
3. gândirea atinge stadiul de folosire a notiunilor si relatiilor abstracte
Parcurgerea acestor faze se face în 4 etape:
1. etapa premergatoarea demutizarii când gândirea si limbajul se bazeaza pe imagini.
2. etapa începerii demutizarii când gândirea si limbajul se bazeaza pe imagini si partial pe cuvinte.
3. etapa demutizarii avansate când gândirea se bazeaza pe cuvinte si partial pe imagini.
4. etape înfaptuirii demutizarii când gândirea si limbajul au aceleasi caracteristici ca la auzitor
Labiolectura
– prin perceperea miscarii organelor de vorbire în pronuntarea vocalelor a consoanelor labiale sau labiodentale;
– prin analiza si memorarea senzatiilor, vibratiilor cese produc în timpul, miscarii propriilor organe de vorbire.
– principalul lucru în labiolectura nu consta în perceperea izolata optica aarticulatiilor fiecarui sunet ci în perceperea globala a imaginii cuvintelor, propozitiilor.
Necesita mult efort, antrenament dezvoltarea atentiei vizuale astfel încât aceste deprinderi nu se formeaza latoti în aceeasi masura.
Aceasta asociere între cuvinte si imagini si cuvinte fara alte mijloace intercorelate între imagine, gest si cuvânt).
Între imagine si cuvânt se intercoreleaza mai multe imagini auxiliare
Metodologia demutizarii trebuie sa permita legatura dintre cuvânt si imaginea labiovizuala precum si semnificatia verbala astfel încât sa se ajunga la stereotipii dinamice încâtreceptorul imaginilor labiobucale sa determine declansarea articulatiilor si întelegerea comunicarii.
Când se trece de la limbajul gestual la cel verbal se trece si de la gândirea în imagini la gândireanotional-verbala.
Maiestria demutizatorului se concretizeaza în functie de rapiditatea cu care copilulasociaza imaginea cu cuvântul fara sa mai treaca prin alte forme.
În vederea realizarii demutizarii seadopta anumite principii:
• respectarea caracteristicilor naturale de dezvoltare ale vorbirii, de la simplu lacomplex, de la usor la greu, în ordinea în care le învata copilul auzitor;
•respectarea particularitatilor fiziologice si fonetice; învatarea gradata sideducerea sunetelor greu de pronuntat din cele mai usor de pronuntat sau din altesunete pe care le poate pronunta;
•învatare sunetelor, a cuvintelor si a propozitiilor confruntând aspectele formalecu cele semantice
Însusirea structurilor verbale depinde de gradul de accesibilitate al cuvintelor, de felul în care cum stie sa-l lege de continutul concret pentru a surprinde semnificatia lui; concomitent cuemiterea verbala se percepe miscarea laringelui si al toracelui.
La surdomuti între senzatiile vizuale si miscarile vibratile nu este o legatura trainicala început iar procesul demutizarii urmeaza un drum specific, în locul fonemelor se utilizeazaarticulemele (perceperea vizuala) sau în locul kinesteziilor sonore se utilizeaza kinesteziile vibratile
Prin demutizare surdomutilor si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicilor vocabularul se îmbogateste si se perfectioneaza pronuntia astfel încât cuvintele învatate înlocuiesc învatarea lor prin gesturi. Cu toate acestea vorbirea ramâne deficitara (mai ales ca intonatie, ritm, articulatie) careafecteaza pe ansamblu inteligibilitatea vorbirii.
Protezarea auditiva – se foloseste pentru facilitarea obtinerii comunicarii verbale sieste necesara folosirea auzului rezidual care se poate realiza prin mijloace tehnice.
Proteza este un aparat destinat sa mareasca intensitatea sunetului în organul auditival purtatorului.
Acest lucru se realizeaza prin captarea sunetului cu un microfon, amplificarea sitransmiterea lui la un receptor sau casca atasata la ureche.
Proteza nu poate corecta deficienta, dar poate minimaliza unele efecte; nu sunt aparate de mare fidelitate, nu reproduc cu acuratete sunetele pe care le amplifica si zgomotele din jur ceea ce scade inteligibilitatea accentuând obosealaauditiva.
Se utilizeaza cu succes la hipoacuziile usoare dar ridica probleme la cele severe.Proteza foloseste un agregat suplimentar numit oliva care are rolul de a fixa proteza care daca nueste bine fixata produce un suierat.
Exista proteza pentru conductibilitatea aeriana (pe pavilionul urechii – pentru urechea medie) dar si pentru conductibilitatea osoasa (fixata pe mastoida care conduce sunetul pe cale osoasa.
Pentru hipoacuzicii care învata în scoli obisnuite s-au creat proteze auditive tip radio,o parte purtata de copil, iar alta (microfonul)de profesor (care o agata la gât); acest tip de protezaare avantajul ca mesajul ajunge la ureche fara a fi distorsionat de zgomote.
În ceea ce priveste vârsta s-au creat divergente: unii spun ca este mult mai bine ca elesa fie aplicate de timpuriu pentru a se obisnui si a facilita achizitia limbajului, altii opteaza pentruvârstele mai mari pentru ca protezele ar putea duce la deteriorarea auzului
Copilul trebuie învatat si obisnuit sa foloseasca proteza pentru ca pot aparea reactii psihologice sau chiar neacceptare biologica. El trebuie învatat sa localizeze, sa discriminezesunetele cu semnificatii de cele fara semnificatii, sa distinga unitatile verbale
Metodologia procesului instructiv-educational la deficientii de auz
Deficientii de auz prezinta intelect normal.
Sistemul de învatare este constituit ca parte integrata sistemului national de educatie dar este adaptat la copilul care învata.
Exista situatii însa când sunt copii si cu deficienta mintala printre cei cu deficiente de auz
Organizarea unitatilor de învatamânt este în functie de pierderile auzului:
• pentru hipoacuzici metodologia este asemanatoare celei pentru auzitori:
• pentru surzi structurile sunt centrate pe procesul demutizarii si are ca scoptransferul ulterior într-o scoala pentru auzitori;
Integrarea sociala si profesionala depinde de calitatea procesului instructiv-educativrecuperator, de dezvoltarea psihologica a subiectului, de motivatie, calitatile volitionale de atitudinesi participarea lui activa.
Profesii care nu solicita auzul si echilibru:
•croitor,
•tehnician dentar;
•tâmplar:
•strungar;
• bucatar-cofetar;
• parchetar;