Vizualizarea şi fenomenele paranormale
Inevitabil, vizualizarea ne arată şi cealaltă faţetă a sa, mai misterioasă şi insondabilă. Dacă, ceea ce am descris anterior reprezintă metode conştiente de control asupra imageriei mentale, ceea ce vom prezenta în continuare ţine de o scrutare cu totul inedită a inconştientului, acest rezervor imens de cunoaştere… încă necunoscută.
Cele mai multe dintre fenomenele paranormale (telepatie, percepţie extrasenzorială, psihokinezie) se exprimă prin mijlocirea imaginilor. Starea de vizualizare receptivă e o stare în care persoana poate primi informaţii pe o cale extrasenzorială despre starea mentală a altor persoane (în telepatie, de exemplu), obiecte sau evenimente (în clarviziune), asupra evenimentelor viitoare (în precogniţie) sau trecute (în retrocogniţie).
Despre telepatie, Wolf Messing – fizician rus – spunea: “gândirea oamenilor ajunge la mine ca imagine. De obicei văd imagini ale acţiunilor sau locuri specifice. Mai întâi mă relaxez, apoi, printr-un efort de voinţă văd deodată rezultatul final al evenimentului strălucind în faţa mea”.
Bob Hoffman şi Ernst Pecci (unul fizician, celălalt psihiatru) au dezvoltat un sistem de terapie fizică numit tehnica Fischer-Hoffman. Acesta implică imaginarea sanctuarului interior şi a unui spirit care ajută vizualizarea receptivă.
Fenomenele paranormale, cum ar fi telepatia, clarviziunea, fenomenele ESP, presupun vizualizarea receptivă, în timp ce psihokinezia, de exemplu, implică o vizualizare emisivă, supusă controlului conştient şi efortului de concentrare şi exteriorizare.
Clarviziunea implică, aparent, vizualizarea receptivă în maniera asemănătoare cu recepţia în telepatie. Vizualizarea intervine şi atunci când se realizează acea “lectură psihică” prin care se pot descrie evenimentele din trecutul persoanei, situaţiile prezente ce implică persoane, evenimente despre viitorul persoanei. Vizualizarea sau “citirea” pot fi utilizate pentru a determina informaţiile despre starea de sănătate a subiectului.
Aceste informaţii pot fi generale, fie implică informaţii specifice, cu diagnostic medical. Între tehnicile utilizate în clarviziune se află şi vizualizarea clară a corpului pacientului. Unii văd zonele sănătoase ca lumină şi diferitele boli ca întuneric; alţii văd bacterii, aure, blocuri de energie.
O altă formă de clarviziune implică transformarea imaginii dintr-o acţiune ideomotorie în radiestezie (de exemplu, amplasarea apei şi a mineralelor subterane). Clarviziunea include abilitatea de a vedea scene şi locuri la distanţă. Una dintre tehnicile folosite pentru a însoţi clarviziunea, presupune călătoria mentală a persoanei, în locul pe care doreşte să-l vadă şi apoi să-l privească ca şi cum ar fi acolo. Uneori, cei ce au aceste capacităţi utilizează un glob de cristal sau un inel cu diamant pentru vizualizarea semnelor.
Psihologul american McKellor consideră că vizualizarea facilitată prin globul de cristal este un fel de imagine eidetică tridimensională şi tinde să apară color.
Un alt tip de călătorie mentală îl constituie experienţa în afara corpului (OBE) sau călătoria astrală, căreia de altfel, i-am dedicat un întreg capitol. Persoana se simte ca şi cum ar avea alt corp. În timpul călătoriei astrale devine total inconştientă de senzaţiile din corpul fizic.
Psihokinezia (PK) ca fenomen de influenţare directă a obiectelor prin intermediul minţii, foloseşte de asemenea, vizualizarea. Între tehnicile de experimentare a PK amintim: vizualizarea unui obiect cu “ochiul minţii şi imaginea lui mişcându-se (deci ca proces) sau perceperea lui vizuală la sfârşitul procesului (în stadiul final), după ce s-a mişcat. Aceasta este vizualizarea programată, utilizată cu precădere în procesul creativ. Vindecarea fizică poate fi gândită ca o formă specială de PK în care mintea influenţează direct ţesuturile organismului.
Sugestiile pentru folosirea unui exerciţiu programat în vindecarea fizică sunt: vizualizarea persoanei ce va fi ajutată ca fiind înconjurată de lumina albă; singuri putem vizualiza persoana bolnavă, înconjurată de o atmosferă de dragoste; putem imagina energia curgând din corpul nostru în corpul persoanei bolnave; ne putem vizualiza pe noi mergând în corpul persoanei bolnave şi schimbând zona afectată cu una sănătoasă.
Iată, câteva dintre metodele ce ţin de natura vindecării sunt şi ele de natură vizuală: o persoană poate vindeca direct cu energia din interiorul corpului; multe vizualizări utilizează energia din afara persoanei – Dumnezeu, univers, altă persoană. Emoţiile pozitive, sentimentul iubirii, influenţează abilitatea persoanei de a vizualiza şi comuta energia vindecătoare.
Aşadar, vizualizarea este un proces psihic cu profunde implicaţii în viaţa noastră cotidiană, în starea noastră de sănătate şi chiar în obţinerea unor performanţe mai mult sau mai puţin, de natură paranormală. Deşi acest termen impropriu “paranormal”, nu ar mai reflecta atunci, o transcendere a normalităţii ci, pur şi simplu o reconsiderare a sa, în cazul în care fiecare dintre noi ar înţelege şi ar aplica aceste metode, unele dintre ele fiind – să recunoaştem – atât de accesibile…
Prin dedublare controlată, înţelegem separarea deplin conştientă a corpului de structurile subtile, în aşa manieră încât fiinţa devine conştientă de unul sau mai multe corpuri, diferite de corpul său fizic, ea putând să se deplaseze în spaţiu, liber, independent de structura sa grosieră (corpul fizic).
Vom explica în continuare ce înseamnă a fi deplin conştient – în decursul unei experienţe de dedublare:
- A) La întoarcere, subiectul păstrează din experienţa lui şi din tot ce a putut percepe şi îndeplini în această stare de dedublare, o amintire foarte clară, deseori mai clară decât amintirile din viaţa sa curentă.
- B) Pe durata dedublării, experimentatorul păstrează la dispoziţia sa toate amintirile stării de veghe; în consecinţă el posedă cunoaşterea imediată a caracterului excepţional al acestei experienţe, graţie unui ”sui generis” sentiment inefabil, care scapă descrierii.
- C) În afara cazurilor excepţionale şi incomplete, dedublarea este voluntară, deci succede practicii exerciţiilor al căror ţel este de a induce această stare. Aceste practici trebuie în general prelungite foarte mult timp înainte de a se produce prima dedublare. Perseverând, în această metodă, după prima dedublare realizată, toate celelalte se succed mult mai uşor.