Principiile didacticii
Principiul integrării teoriei cu practica : acesta constă în faptul că tot ceea ce elevul îşi însuşeşte trebuie să fie valorificat ulterior în activităţi de învăţare sau în activităţi practice . Practic se doreşte transformarea lui ,,a şti” în “a şti ce să faci” , “a şti să fii”, “a şti să devii”.
Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale ale celor educaţi – acest principiu ne arată necesitatea utilizării cât mai concrete a capacităţilor de învăţare ale elevilor în funcţie de categoria de vârstă .
Principiul accesibilităţii cunoştinţelor , priceperilor şi deprinderilor – accesibilitatea presupune, existenţa unor dificultăţi care să poată fi depăşite de elevi şi care să permită participarea acestora .
Principiul sistematizării şi continuităţii în învăţare – vizează predarea , coordonarea şi sistematizarea conţinuturilor ştiinţifice în cadrul fiecărei discipline în funcţie de nivelul educaţiei şcolare .
Principiul corelării dintre senzorial şi relaţional dintre concret şi abstract – acest principiu are la bază împletirea a două tipuri de gândire : intuitivă , bazată pe simţuri şi deductivă bazată pe intelect . Profesorul trebuie să predea astfel încât predarea istoriei să se realizeze printr-o prelucrare individuală a informaţiilor în baza perceperilor directe şi a reprezentărilor . Este de preferat să se folosească argumente din zona multidisciplinarităţii folosindu-se cunoştinţe din literatură , filme ,tablouri , vizite la muzee , etc.
Principiul participării active şi conştiente a elevului în activitatea de predare-învăţare-evaluare – aici trebuie să evităm învăţarea de tip mecanic ,prin intermediul unei învăţări de tip conştient care să solicite activitatea mentală şi activitatea proprie şi experienţa .
Principiul conexiunii inverse (feed-back) – acesta permite profesorului să îşi analizeze rezultatele şi să-şi amelioreze proiectarea şi organizarea activităţii de predare-învăţare în funcţie de semnalele primite în urma evaluării.
Clasificarea obiectivelor educaţionale :
Clasificarea obiectivelor educaţionale a constituit obiectul mai multor studii de pedagogie generală sau didactică specială . Diferenţele care apar de la una la alta au cel puţin două cauze :
- Utilizarea unor criterii diferite .
- Progresul realizat în ştiinţele educaţiei.
Astfel distingem mai multe tipuri de obiective :
- Obiective generale ;
– Obiective cadru ;
– Obiective de referinţă ;
– Obiective operaţionale.
Obiectivele generale sunt denumite şi finalităţi sau scopuri , deoarece ele stabilesc sarcinile activităţii . Obiectivele generale ale predării istoriei au în vedere trei domenii:
– Cel al cunoştinţelor de istorie ;
– Cel al priceperilor ;
– Cel al deprinderilor ,atitudinilor şi capacităţilor intelectuale .
Dintre capacităţile practice pe care le formează studiul istoriei avem :
- Utilizarea unei metodologii de cercetare .
- Explicarea proceselor şi fenomenelor .
- Utilizarea conştientă a surselor de informare .
- Întocmirea de rezumate şi referate .
- Manifestarea unei atitudini pozitive faţă de conservarea patrimoniului istoric .
- Manifestarea unei atitudini civice pozitive .
Obiectivele cadru – implică un grad ridicat de generalizare şi complexitate .
La clasa a- IV-a sunt:
– Înţelegerea şi reprezentarea timpului şi a spaţiului în istorie .
– Cunoaşterea şi interpretarea surselor istorice .
– Investigarea şi interpretarea faptelor şi proceselor istorice .
– Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate .
– Stimularea curiozităţii şi dezvoltării atitudinilor pozitive .
Obiectivele de referinţă : sunt detalieri ale obiectivelor cadru şi ne arată rezultatele aşteptate ale învăţării pe parcursul anului .
Obiectivele operaţionale – sunt stabilite de profesor la momentul întocmirii proiectului didactic . Ele sunt formate în funcţie de elevi , în funcţie de lecţie . Prin obiectivele operaţionale profesorul indică ce trebuie să facă elevii , în diferitele momente ale lecţiei .