Doina iubirii
de Vasile Alecsandri
Trece vara cea-nflorită,
Trece vara cea iubită,
Şi cu dânsa-n altă lume
Se duc florile din lume,
Se duc toate-n pribegie…
Rămâne ţara pustie!
Numai două nu se duc,
Nici se duc, nici se usuc.
Una-i floare de zăpadă,
Una-i floare de livadă,
Una-i floarea crinilor,
Un-a trandafirilor;
Şi amândouă-s răsădite,
Şi amândouă-s înflorite,
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului!
Mândruliţo, draga mea,
A căzut din cer o stea
Şi mi-a zis într-un ceas rău
C-am să mor de dorul tău!
Şi mi-a zis într-un ceas blând
Că de-i face pe-al meu gând,
Să mă laşi a săruta
Două flori pe faţa ta,
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului,
De murit, eu noi muri,
Ci cu tine m-oi iubi
Cât or creşte flori în lume
Şi s-or duce-n ceea lume!