Persoanele care vor încerca să găsească o justificare acestei povestiri vor fi date în judecată; persoanele care vor încerca să identifice o morală in cuprinsul ei vor fi surghiunite; persoanele care vor încerca să-i găsească vreo intrigă anume vor fi împuşcate. Din ordinul autorului

CAPITOLUL I

N-aveţi de unde să ştiţi cine sînt, dacă n-aţi citit cartea Aventurile lui Tom Sawyer dar n-are a face. Cartea a fost scrisă de domnul Mark Twain, iar cele istorisite într-însa sînt în mare parte adevărate. A mai pus şi de la el, pe ici pe col,o ia, o nimica toată dar, îndeobşte, tot ce spune e adevărat. Cui nu i se întîmplă să mintă din cînd în cînd? Poate doar mă tuşii Polly, văduvei Douglas sau, cine ştie, lui Mary.

In carte era vorba şi de Polly, mătuşa lui Tom, şi de Mary, şi de văduva Douglas si, precum v-am mai zis, în afară de unele lucruri trase de păr, cartea spunea adevărul adevărat.

Iată cum se isprăvea cartea: Tom si cu mine am găsit banii ascunşi de tîlhari în peşteră şi ne-am îmbogăţit., Ne-am ales fiecare cu cîte sase mii de dolari de aur. Un munte de bani, cînd îi puneai unul peste altul. Judele Thatcher i-a luat si i-a pus să clocească dobîndă, cîte un dolar pe zi, şi asta tot anul, va să zică o grămadă de bani, cu care nu mai ştiai ce să faci. Văduva Douglas m-a înfiat, jurîndu-şi să facă din mine „un om ţivilizat”. îmi venea tare greu să stau toată vremea în casă, din pricina văduvei care era groaznic de aşezată şi de tipicară în tot ce făcea. De-aia, cînd n-am mai putut să rabd, am sters-o. Mi-am pus zdrenţele alea vechi şi m-am mutat iar în poloboc, bucuros că-s slobod. Dar Tom Sawyer m-a dibăcit si mi-a dat de veste că are de gînd să pună pe roate o bandă de hoţi, în care, dacă m-aş întoarce, la văduvă şi m-aş face băiat de treabă; aş putea intra şi eu.

Aşa că m-am întors, cum m-a văzut, văduva a început să bocească, zicînd că-s o biată oaie rătăcită si multe altele, ce-i drept fără nici o răutate din parte-i. Apoi m-a vîrît iarăşi în hainele alea noi, în care m-apucau nădu-şelile şi mă simţeam ca-n chingi. Şi atunci vechea poveste anceput din nou. Cînd văduva suna clopoţelul pentru cină, trebuia să dau fuga numaidecât si, odată aşezat la masă, n-aveam voie să încep să mănînc: trebuia să aştept pînă ce văduva, cu bărbia în piept, blagoslovea bucatele, cu toate că nu le lipsea nimica, atîta doar că fiecare fel era gătit în alt vas. Cînd le pui pe toate într-o strachină, e altceva: se amestecă între ele, se fac mai zemoase şl ţie mai mare dragul să le mănînci.

După cină, văduva îşi lua cartea şi începea să mă dăscălească despre Moise şi cosuleţul de papură. La-nceput ardeam de nerăbdare să ştiu ce-i cu el, dar cînd am aflat că Moise răposase de mult, nu m-am mai sinchisit de el, pentru că, între noi fie vorba, nu. prea mă dau în vînt după ăi morţi.

Odată, cînd am vrut să fumez şi eu pipă, i-am cerut voie văduvei. Dar ţi-ai găsit! Zicea că nu-i frumos, că-i un obicei mitocănesc si c-ar trebui să mă las de fumat. Aşa-s unii oameni. Se apucă să ponegrească nişte lucruri de care n-au habar! Văduva îi tot dădea zor cu Moise, un cetăţean care nici măcar nu-i era rudă şi care, fiind mort, nu mai putea fi de folos nimănui; în schimb, mă învinuia într-una de o treabă care, orice s-ar zice, tot e bună la ceva. Unde mai pui că şi văduva trăgea tutun pe nas, dar pas de-i spune ceva, ea cică avea dreptul.

Soră-sa, miss Watson, o fată bătrînă, cu ochelari pe nas şi cam sfrijită, care de cîteva zile venise să stea la ea, m-a încolţit apoi cu un abecedar. M-a canonit aşa cam un ceas, pîn-a potolit-o văduva. Eram la capătul răbdărilor. O oră întreagă după aceea m-am plictisit de moarte, simţeam că înnebunesc. Miss Watson mă cică-lea mereu: „Huckleberry, ia-ţi picioarele de-acolo”, „Huck-, leberry, nu te ghebosa, stai drept”. Şi după un minut începea iar: „Huckleberry, nu mai căsca şi nu te mai întinde aşa. De ce nu-ncerci să te porţi ca lumea?”

Cînd a început să-mi vorbească despre iad, i-am spus cinstit că mi-aş dori să fiu acolo. Asta a scos-o din sărite, măcar că n-o spusesem cu răutate. Nu voiam decît să plec oriunde, numai să plec; doream o schimbare, de orice fel.

Mi-a zis atunci că nu se cade să vorbesc aşa, că ea n-ar fi spus niciodată una ca asta şi că, în ce-o priveşte, va face totul ca să ajungă în rai. Cît despre mine, socotind că nu-i nici o scofală să mă duc într-un loc unde o să vină şi ea, m-am hotârît să nu-mi dau silinţa s-o însoţesc. Fireşte că nu i-am spus-o, ca să n-o aţîţ şi mai mult ar fi făcut gălăgie.

Miss Watson îi tot dădea înainte cu raiul. Aşa-i era felul: cînd începea să-i turuie guriţa nu era chip s-o opreşti. In rai—zicea ea—oamenii n-au altă treabă decît să se plimbe toate ziulica şi să cînte la harfă, în vecii vecilor. După părerea mea, nu era cine ştie ce pricopseală, însă nu i-am spus nimic. Am, întrebat-o numai, ce crede: Tom Sawyer ar putea nimeri si el în rai? Fireşte că nu! mi-a răspuns ea. M-am bucurat din cale-a-fară: nu de alta, dar voiam să fiu împreună cu Tom.

Miss Watson m-a tot bătut la cap, pîn-am simţit că obosesc şi mă apucă stenahoria, în curînd au fost chemaţi în casă negrii şi, după rugăciune, toată lumea s-a dus la culcare. M-am suit în odaia mea, cu un capăt de luminare în mînă; l-am pus pe masă, m-am aşezat pe un scaun lîngă fereastră şi am încercat să mă gîndesc la ceva vesel, dar degeaba. Mă simţeam atît de stingher, încît mai c-aş fi vrut să mor. Stelele străluceau şi frunzişul copacilor fremăta- jalnic. De departe se auzea ţipătul unei bufniţe, bocind pesemne vreun mort. P-ormă o ciu-vică a început să cîrîie si -un cîine să urle, semn că cineva avea să moară. Iar vîntul îmi tot şoptea ceva la ureche si, nepricepînd ce-mi spune, mă treceau fiori reci. Dinspre pădure se auzi apoi zgomotul pe care-l stîrnesc strigoii cînd vor să ne spună ce au pe suflet şi nu se pot face înţeleşi; negăsindu-şi tihnă în mormînt, sînt nevoiţi să cutreiere drumurile si să se tînguie noapte de noapte. Eram atît de abătut şi de înfricoşat, încît tare aş fi vrut să am pe cineva lîngă mine. Curînd, un păianjen începu să mi se caţăre ,pe umăr; i-am făcut vînt şi a picat taman în flacăra luminării.

Pînă s-apuc eu să mă mişc, se şi mistuise. Ştiam că e semn rău şi că-mi aduce nenorocire  n-aveam nevoie ca cineva să mi-o spună. Şi m-a cuprins un tremurici, de era cit pe-aci să-mi cadă ţoalele de pe mine. M-am sculat şi am ocolit de trei ori scaunul, făcîndu-mi cruce de fiecare dată. Apoi mi-am legat c-un capăt de aţă o şuviţă de păr, ca să alung vrăjitoarele. Dar nu prea aveam eu încredere -în chestia asta. Asemenea vrăji are rost să le faci cînd pierzi o potcoavă găsită, pe care voiai s-o atîrni deasupra uşii, dar n-am auzit încă pe nimeni să spună că în felul ăsta ai putea scăpa de ghinion, după ce-ai omorît un păianjen.

M-am aşezat iar, tremurînd ca varga, şi mi-am scos luleaua. Acum nu era primejdie să afle văduva, fiindcă în toată casa domnea o linişte de mormînt. După nu ştiu cită vreme, am auzit cum bate orologiul tîrgului bang! bang! de douăsprezece ori, apoi s-a lăsat din nou tăcerea, mai adîncă decît înainte. Dar în curînd am auzit trosnind o creangă undeva în desişul copacilor  ceva se mişca pe-acolo. Am stat aşa, fără să clipesc, trăgînd cu urechea. Am desluşit cu greu un mieunat, colo jos. Straşnic! Am mieunat si eu încetişor de tot, am stins luminarea şi am sărit de pe fereastră pe acoperişul şopronului. De-acolo m-am lăsat în jos si m-am strecurat tîrîş printre copaci. Tom Sawyer era, fireşte, acolo. Mă aştepta.

descărcare carte......