AnnaE
#0

Asigurarea calității

 

Sistemul calitatii este un ansamblu format din structura organizatorica, responsabilitatile, procedurile, procedeele si resursele necesare pentru aplicarea politicii calitatii.

Calitatea nu poate fi asigurată numai prin verificare. Ori cât de strictă, verificarea conduce numai la separarea produselor bune de cele care nu îndeplinesc condiţiile de calitate.

 

Cele cinci modalităţi de organizare folosite de întreprinderile producătoare au fost următoarele:

 

  • inspecţia calităţii;
  • controlul calităţii prin metode statistice;
  • sistemul de asigurare a calităţii;
  • sistemul de management al calităţii;
  • managementul calităţii totale (TQM).

 

Inspecţia calităţii, prezentată anterior, a apărut la începutul secolului XX, legat de principiile lui Taylor de organizare a muncii. Diviziunea muncii a dus la separarea celor care execută de cei care controlează.

 

Controlul calităţii prin metode statistice au apărut şi s-au dezvoltat în deceniile 3 – 5 ale secolului XX, ca urmare a lucrărilor lui Shewart, Deming şi Juran. Se foloseau metode de control statistic, controlul prin sondaj, ceea ce a dus la reducerea costurilor controlului. Conceptul cheie a fost AQL, aşa cum a fost definit şi în capitolele anterioare. În urma controlului se acţiona pentru reglarea procesului de obţinere a produsului, potrivit unui ciclu în patru faze: planificare, execuţie, verificare, acţiune.

 

Şi în acest caz, gradul de implicare al personalului era redus, la nivelul controlorilor tehnici, al inginerilor, al specialiştilor în calitate.

 

Sistemul de asigurare a calităţii a apărut în SUA în deceniul 6 al secolului XX, promotorul său fiind J. M. Juran. În cadrul sistemului accentul este pus pe prevenirea defectelor prin contribuţia tuturor compartimentelor cu atribuţiuni în domeniul calităţii, a întregului lanţ de la proiectare până la client.

 

Asigurarea calităţii este ansamblul de acţiuni planificate şi sistematice necesare pentru a da încrederea că un produs sau serviciu va satisface condiţiile de calitate specificate.

 

Aşadar, în timp ce calitatea se referă la un anumit produs şi la un moment dat, asigurarea calităţii se referă la capacitatea producătorului în sine de a produce mărfuri de un anumit nivel calitativ.

 

Se defineşte ca sistem al calităţii ansamblul de structuri organizatorice, responsabilităţi, proceduri, procese şi resurse care au ca scop asigurarea calităţii.

Managementul calităţii totale (TQM) este un concept apărut în SUA în deceniile 8 şi 9 ale secolului trecut, promotori fiind Feigenbaum, Crosby, Deming, Juran. Calitatea totală este obiectivul, iar managementul este mijlocul de atingere a acestui scop.

 

Elementele calităţii totale sunt:

 

  • adaptarea produsului la nevoile clientului (evitarea noncalităţii, adică a situaţiilor de caracteristici sub valorile din specificaţie);
  • performanţele (evitarea toleranţelor mari, a dispersiei valorilor indicatorilor);
  • competivitatea (raportul optim preţ/calitate);
  • termenele respectate (a termenelor de livrare, dar şi în cazul răspunsului la solicitările clienţilor, reducerea timpului de creare a produselor noi).

 

Conceptele cheie ale TQM sunt “excelenţa”, “depăşirea aşteptărilor clienţilor”, “zero defecte”.

 

Gradul de implicare al organizaţiei şi în primul rând al managerului de vârf, precum şi al întreprinderilor colaboratoare este total.

 

Managementul calităţii totale integrează toate celelalte concepte anterioare