Metode folosite în educaţia preşcolară şi primară
Observaţia este o metodă bazată pe relaţia directă
- metodă intuitivă
- folosită in grădiniţă in special ca observaţie dirijată (urmărindu-se a se interioriza la nivelul copilului, constituindu-se ca bază pentru ceea ce mai
tarziu va fi observaţie independentă.
- Observaţia dirijată ca metodă este deosebit de importantă acum pentru că, prin caracterul ei organizat, chiar prin integrarea sa intr-un sistem de
abordare a cunoaşterii realităţii inconjurătoare, il ajută pe copil să descifreze mai repede şi mai corect lumea in care trăieşte.
Efectele sale principale la nivelul copilului preşcolar sunt:
- dezvoltarea deprinderii de investigare ordonată a unui aspect;
- dezvoltarea capacităţii de a urmări un plan corelat unui scop formulat,
deocamdată, de adult;
- dezvoltarea capacităţii de analiză, abstractizare şi de sinteză, generalizare;
- dezvoltarea spiritului de observaţie;
- trezirea interesului de cunoaştere, a dorinţei de a cunoaşte, a curiozităţii
Explicaţia - este o metodă preponderent verbală, centrată pe acţiunea cadrului didactic.
- este frecvent intalnită in educaţia preşcolară / şcolară mică, atat ca metodă cat şi ca procedeu;
- poate fi, de pildă, procedeu chiar pentru metoda observaţiei.
In proiectarea ei şi prin aplicarea acestei metode este necesar să se respecte principiile didactice in interacţiunea lor. Astfel:
- demersul explicativ trebuie să fie accesibil ca limbaj şi bazat pe aspecte intuitive, pentru a putea fi decodificat şi inţeles.;
- construcţia lui trebuie să respecte şi să determine sintetizarea informaţiei transmise prin explicaţie, pentru a se asigura ordonarea logică, deci insuşirea conştientă,
- activismul este mai puţin prezent, de aceea se cere impletirea acestei metode cu altele, care-i compensează această lipsă;
- bine condusă, contribuie activ la fundamentarea aplicabilităţii cunoştinţelor, la inţelegerea elementelor bazale necesare formării unor deprinderi practice şi, in final, la asigurarea insuşirii temeinice a ceea ce s-a invăţat;
Povestirea - - metodă preponderent verbală, expozitivă
- este folosită pentru prezentarea unor texte literare, cu caracter realist - ştiinţific sau fantastic, in special in activităţile destinate educaţiei limbajului şi dezvoltării capacităţilor de comunicare.
- ca procedeu, poate să apară şi in contextul unor activităţi muzicale. in cadrul observaţiei după natură, in anumite momente ale convorbirilor, la inceputul jocurilor didactice; de asemenea, unele activităţi libere pot să debuteze cu o scurtă povestire, rostul ei fiind acela de a trezi interesul copiilor.
Cerinţele pedagogice faţă de povestire ţin tot de respectarea normativităţii didactice.
Astfel:
- povestirea trebuie să utilizeze un limbaj accesibil, clar, logic şi, in special expresiv ;
- conţinutul povestit trebuie să fie selectat cu grijă pentru a reţine tot ceea ce este
esenţial, cu renunţarea la detaliile care ingreunează inţelegerea;
- povestirea trebuie să se sprijine pe material intuitiv şi să facă apel la fondul de reprezentări al copiilor, stimuland combinatorica lor, dezvoltarea imaginaţiei, captand şi reţinand atenţia o secvenţă temporală convenabilă, ceea ce se constituie ca o exersare utilă pregătirii pentru şcoală;
- fiind centrată pe educatoare, participarea „activă" a copiilor poate fi asigurată in plan afectiv.
Demonstraţia - este una dintre metodele importante ale educaţiei preşcolare / şcolare mici,
integrată grupului celor intuitive ce determină observaţia directă a realităţii inconjurătoare.
- imbracă forma demonstraţiei bazată pe exemple si a demonstraţiei pe viu.
- Insoţeşte, de cele mai multe ori, explicaţia, asigurand prezentarea concretă a obiectului sau a acţiunii despre care s-a explicat.
- se realizează pe baza materialului intuitiv (obiect, planşa, tablou, animal, pasăre, mulaj) gandindu-se anticipat impactul posibil al copiilor cu acesta, pentru a ţine cont de efectele lui, in special in plan emoţional, la proiectarea didactică.
- ca moment concret de intervenţie a acestei metode in demersul didactic se poate afirma prezenţa ei in special la deschiderea unor activităţi de educaţie fizică, muzică, desen, pictură, modelaj, abilitare manuală (sau acţiuni integrate acestor activităţi).
- valoarea unei demonstraţii corecte se răsfrange evident şi imediat asupra calităţii prestaţiei copiilor.
De aceea, in faţa demonstraţiei stau cateva cerinţe :
- să apeleze la cat mai mulţi analizatori;
- fiecare moment al ei să se distingă din ansamblu;
- prezentarea fiecărui detaliu să fie insoţită de o explicaţie scurtă şi precisă;
- denumirile noi, necesar de introdus, să se sprijine pe cuvinte cunoscute corelate unor obiecte sau acţiuni cunoscute;
- succesiunea momentelor demonstraţiei să fie logică, urmărind:
- succesiunea operaţiilor necesare execuţiei (unei construcţii, unui desen etc.)
- structura obiectului (la plantă sau la animal)
- etapele de transformare a unui fenomen oarecare (ex.: apa in aburi, gheaţă şi invers)
Conversaţia - o metodă preponderent verbală din categoria celor interogative.
- se regăseşte atat in forma euristică cat şi in aceea a conversaţiei de consolidare şi de verificare.
- are loc in condiţiile in care există un fond aperceptiv pe care se poate construi.
- este proprie activităţilor de dezvoltare a limbajului şi a capacităţii de comunicare, dar se regăseşte cu ponderi mai mici sau mai mari in toate
celelalte tipuri de activităţi.
- presupune implicarea activă a copilului, care este cu atat mai productivă cu cat subiectul conversaţiei este mai accesibil, cu cat formularea intrebărilor este mai clară şi cu cat, in alegerea răspunsurilor, copiii se pot baza pe intuitiv.
- utilizată corect, sprijină fundamentarea teoretică a viitoarelor aplicaţii practice, dezvoltă capacitatea de sinteză, dacă se bazează pe o structură sintetică, contribuind la sistematizarea cunoştinţelor, insuşirea temeinică a acestora şi oferă cadru deschis aplicării principiului retroacţiunii.
- ea presupune participarea conştientă şi activă a copilului la demersul educaţional.
Exerciţiul - ocupă ca metodă un loc remarcabil in educaţia preşcolară şi şcolară mică.
- aparţine categoriei de metode active, bazate pe acţiunea reală a copilului.
- este aproape de natura preşcolarului, care doreşte şi poate să se angajeze in acţiune, iar dacă o face ordonat, dirijat, cu sarcini precise, rezultatele sunt de bun augur pentru propria sa evoluţie psihică.
- se utilizează in mai multe tipuri de activităţi, dar cu precădere in cele de educaţie fizică şi in cele destinate pregătirii pentru scriere;
- il regăsim şi in activităţi de consolidare a cunoştinţelor despre mediul inconjurător, in consolidarea unor cantece invăţate, a unor deprinderi de pictură (tehnici deosebite), de activitate manuală etc.
- are ca scop eliminarea elementelor de prisos in executarea unor sarcini, dezvoltarea capacităţii de angajare individuală intr-o activitate, concentrarea atenţiei, dezvoltarea perseverenţei şi a altor trăsături de personalitate.
- nu se utilizează singur ci in combinaţie cu una sau mai multe dintre celelalte metode.
- se adresează explicit principiului legării teoriei de practică, dar facilitează respectarea tuturor celorlalte principii didactice