AnnaE
#0

Când iubești

Capitolul 1

Către trezire

Invocaţie

Aum, fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi. Fie ca el să ne hrănească. Fie ca noi să atingem energia. Fie ca acest studiu să ne lumineze pe amândoi. Fie ca noi să nu ne urâm niciodată.

Aum, pace, pace, pace.

Aum, fie ca membrele mele să devină puternice. De asemenea, fă-mi vorbirea, prana - aerul vital - vederea, auzul, şi toate organele de simţ, viguroase. întreaga existenţă este Brahman din Upanishade. Fie ca eu să nu-l reneg niciodată pe Brahman; fie ca Brahman să nu mă renege niciodată. Fie ca renegarea să nu existe. Să nu existe renegarea, cel puţin din partea mea. Toate virtuţile Upanishadelor, să trăiască prin mine, eu, cei care sunt devotat lui atman - sinelui. Fie ca ele să sălăşluiască în mine.

Aum, pace, pace, pace.

Nu ştiu de unde să încep şi unde să termin, pentru că viaţa însăşi este fără de început şi fără de sfârşit. La fel ca aceste dealuri din jurul tău sau ca norii ce se perindă pe deasupra capului tău, sau la fel ca cerul, tu eşti de asemenea fără de început şi fară de sfârşit. Nimic, niciodată nu începe sau se termină, iar lucrurile care au un început sau un sfârşit sunt cu siguranţă artificiale. Natura durează, trăieşte; este întotdeauna acolo.

Deci de fiecare dată când se pune în discuţie decisivul, supremul, cel mai lăuntric, bazele fiinţei, devine dificil de ştiut unde să se înceapă şi unde să se termine, pentru că ea este întotdeauna acolo, a existat dintotdeauna şi va exista pentru totdeauna. Nu a fost niciodată un început şi nu va exista niciodată un sfârşit. Deci voi începe direct de la mijloc, pentru că acolo este singurul loc de unde se începe, şi voi sfârşi tot la mijloc pentru că nu există cale de a termina.

Primul lucru pe care aş vrea să li—l spun este că am ales să nu comentez asupra Upanishadei. Comentariile sunt deja prea multe şi nu ajută pe nimeni. Probabil au făcut rău multora, probabil au princinuit necazuri multora, dar nu au ajutat pe nimeni. Comentariile nu pot ajuta pentru că nu au valoare. Nu voi comenta asupra Upanishadei, ci, mai degrabă, îi voi răspunde. Ii voi da un ecou, o dată şi încă o dată.

într-adevăr, orice aş spune îmi va aparţine mie în mod exclusiv. Upanishada este doar o scuză. Prin ea mă voi explica pe mine - ţine minte asta. Mi-ar plăcea să vorbesc despre ceea ce am simţit, despre ce am cunoscut şi am trăit. Cred că a fost vorba de acelaşi lucru şi în cazul profeţilor Upanishadei or. Ei au cunoscut, au trăit, au experimentat acelaşi adevăr. Modalităţile lor de exprimare sunt diferite — limba lor este foarte veche; ea trebuie decodată din nou      9 pentru a fi accesibilă minţii contemporane. Dar orice au spus ei, este vorba în mare de acelaşi lucru.

De fiecare dată când te transformi în vid, de fiecare dată când devii nimeni, acest lucru se întâmplă la fel cum li s-a întâmplat şi profeţilor Upanishadelor. De fiecare dată când nu eşti, divinul devine prezent, iar atunci când eşti, divinul este absent.

Prezenţa ta este problema, absenţa ta este calea. Aceşti înţelepţi au devenit nişte nimeni. Nici măcar nu le cunoaştem numele; nu ştim cine a scris aceste Upanishade, cine le-a transmis mai departe. Ei nu s-au semnat. Nu există nici o fotografie cu ei, nici o informaţie despre vieţile lor. Pur şi simplu au devenit absenţi. Au spus tot ce este adevărat, dar numai ca purtători ai mesajului. Nu au fost, în nici un fel, implicaţi în această exprimare. Au devenit complet absenţi pentru ca mesajul să fie prezent în totalitate.

Aceste Upanishade sunt eterne. Ele nu aparţin acestei ţări, nu aparţin nici unei religii. Nu aparţin nimănui, căci nu pot aparţine. Ele aparţin numai celor care sunt gata să facă un salt în nimicnicie.

Ara ales să vorbesc despre Upanishade pentru că, pentru mine, ele reprezintă una dintre cele mai pure expresii ale absolutului, dacă acesta e într-adevăr posibil. într-adevăr, este dificil, poate chiar imposibil, de cuprins cu mintea ceea ce este dincolo de minte. într-un fel, este absolut imposibil de spus ceva despre ceea ce simţi atunci când te afli într-o stare de tăcere adâncă. Atunci când cuvintele nu există în interiorul tău, atunci când verbalizarea încetează complet, când intelectul nu mai funcţionează, când mintea nu se află acolo pentru a memora, exact atunci se întâmplă: atunci are loc experienţa. Iar când mintea ta se întoarce, când memoria începe să funcţioneze, când intelectul pune stăpânire pe tine din nou, experienţa a trecut deja.

Experienţa nu se află acolo acum: numai ecourile sale, numai vibraţiile rămân. Numai ele pot fi capturate, şi numai prin minte pot fi exprimate. De aceea le-a fost dintotdeauna imposibil, sau foarte foarte dificil, celor care au cunoscut-o, să spună ceva. Aceia care nu au habar de nimic, ei pot vorbi mult. Dar pentru aceia care cunosc, devine din ce în ce mai dificil să spună ceva pentru că orice ar spune ar părea fals. îşi pot compara experienţa cu expresiile sale pentru că ei au avut parte de o experienţă vie. Acum ei pot simţi ce consecinţe are limbajul asupra ei: o falsifică.

Atunci când o experienţă trăită apare în cuvinte, ea pare moartă, palidă. O experienţă trăită în totalitate, prin care întreaga ta fiinţă dansează şi sărbătoreşte, atunci când ea este exprimată prin intelect, pare simplă, fără nici o semnificaţie.

Aceia care nu ştiu multe, pot vorbi o grămadă, pentru că nu au cu ce să compare limbajul. Ei nu au la bază o experienţă originală; ei nu pot şti ceea ce fac. Odată ce o persoană ştie, ştie şi ce problematic este să încerci să te exprimi.

Mulţi au rămas tăcuţi pentru totdeauna şi mulţi au rămas complet necunoscuţi din această cauză - pentru că nu putem să ştim pe cineva dacă nu vorbeşte. In momentul în care cineva vorbeşte, el intră în societate. Atunci când cineva se întrerupe din vorbit, el părăseşte societatea, nu mai face parte din ea. Limbajul este mediul prin care societatea există. Este la fel ca sângele: sângele circulă în tine şi tu exişti. Limbajul circulă în interiorul societăţii şi societatea există. Fără limbaj nu există societate. Astfel cei care au rămas tăcuţi, au dispărut din ea. Noi i-am uitat. De fapt, nu i-am cunoscut niciodată.

Cândva Vivekananda a spus - şi este foarte foarte adevărat - că Buddha, Krishna şi Hristos pe care i-am cunoscut noi, nu sunt cu adevărat reprezentativi. Ei nu sunt cu adevărat centrali, ci se află la periferie. întâmplările cele mai importante s-au pierdut din istorie. Aceia care au devenit atât de tăcuţi încât nu au putut comunica cu noi nu ne sunt cunoscuţi. Ei nu pot fi cunoscuţi: nu există cale de a-i cunoaşte. Intr-un fel Vivekananda are dreptate însă aceia care au devenit atât de tăcuţi încât nu au putut spune absolut nimic despre experienţa lor nu ne-au fost de ajutor. Nu au fost destul de altruişti. De fapt, ei au fost total egoişti.

Este adevărat că a spune orice despre adevăr este dificil, dar chiar şi acest lucru trebuie încercat. Trebuie încercat pentru că, chiar şi un adevăr diluat va fi de ajutor celora care trăiesc în iluzie totală. Chiar şi ceva care menţine un ecou foarte foarte îndepărtat îi va ajuta să se schimbe.

Nu este ca şi cum Buddha ar fi foarte încântat de ceea ce spune. Orice ar spune, el simte că nu este adevărul. El simte acelaşi lucru pe care 1-a simţit Lao Tzu. Lao Tzu spune, „Ceea ce se poate spune nu poate fi adevărat. în momentul în care este spus, este falsificat." Şi totuşi, aceia care trăiesc în lumi ale multor, multor iluzii, aceia care dorm adânc, care adorm repede, pentru ei chiar şi o alarmă falsă poate fi de ajutor. Dacă ei se pot trezi din somnul lor, dacă ar putea fi aduşi la o nouă conştiinţă, la o nouă fiinţă, chiar şi o alarmă falsă este bună. Bineînţeles, atunci când se trezesc ei vor ştii că a fost falsă - dar ea i-a ajutat.

într-un fel, oriunde ne-am afla şi orice am fi, suntem atât de falşi că, într-adevăr, adevărul pur absolut nu este necesar. EI nu te poate penetra. Nu poţi lua contact cu el; nu vei fi în stare sâ-1 înţelegi. Doar un adevăr foarte diluat, foarte modificat - într-un fel, falsificat - îţi poate părea atractiv, pentru că atunci tu poţi înţelege limbajul; căci el a fost tradus pentru tine.

Aceste Upanishade sunt foarte simple, vorbesc ca de la    inimă la inimă. Ele nu sunt filozofice, ci religioase. Nu sunt preocupate de concepte, de teorii, de doctrine, ci de un adevăr trăit - ce este el şi cum poate fi el trăit. Nu te poţi gândi, nu poţi filozofe asupra lui. Nu poţi decât să te muţi în el şi să-i îngădui să se mişte prin tine. Poţi doar să îl porţi în pântecul tău, poţi doar să fii absorbit în totalitate în el. Poţi să te topeşti în el.

Vom vorbi despre Upanishade, şi îmi voi prezenta propria mea experienţă în legătură cu acestea. Dar acesta este doar un mijloc de a progresa. Dacă nu te muţi în adevărata dimensiune, atunci nu-ţi va fi de folos. Dacă nu te mişti şi nu te arunci în necunoscut, nu te va ajuta. Sau, poate chiar să fie dăunător căci mintea este deja mult prea încărcată, mult prea grea. Ea nu mai trebuie încărcată. Eu mă aflu aici. pentru a o descărca.

Nu te voi învăţa lucruri noi. Nu te voi învăţa decât un nou tip de pură ignoranţă. Când spun ignoranţă pură, vreau să spun inocenţă. Vreau să spun o minte care este goală, deschisă. O minte care cunoaşte nu este niciodată deschisă: ci închisă. Chiar sentimentul de „Eu cunosc" te închide. Iar atunci când simţi acel „Eu nu cunosc" te deschizi: eşti gata să te mişti, gata să înveţi, gata să călătoreşti.

Te voi învăţa ignoranţa, dez-învăţarea, necunoaşterea. Doar inversul învăţării te poate ajuta. în momentul în care uiţi ce ai învăţat, în momentul în care devii ignorant din nou, devii ca un copil, devii inocent. Iisus spune, „Numai aceia care sunt ca şi copiii mici vor intra în împărăţia Domnului." Voi încerca să vă fac asemenea copiilor mici.

Fii curajos. Efortul va fi necesar. Este cea mai mare provocare care poate fi dată. Numai dacă accepţi această provocare vei putea să înţelegi Upanishadele - sau pe mine.

Pentru această provocare, câteva chestiuni trebuie să fie înţelese ca cerinţe de bază. în primul rând: pune-ţi toate   cunoştinţele deoparte. în cursul acestor opt zile, fii bun şi ignorant. Nu-ţi vei pierde acele cunoştinţe. Dacă încă mai crezi că simt bune după opt zile, poţi începe să le porţi din nou. Dar în timpul acestor opt zile te rog renunţă la toate încărcăturile minţii. Orice ai şti, nu îngădui să se interfereze aici pentru că dacă îi îngădui să se amestece, nu voi fi în stare să creez comuniunea pentru care te-a chemat.

Va fi un experiment măreţ. Dacă îţi pui deoparte cunoştiinţele - şi poţi face asta. Este nevoie doar de o singură decizie care să sune întocmai: „Timp de opt zile voi renunţa la tot ce ştiu; nu voi spune „Eu cunosc"; pur şi simplu voi simţi că nu ştiu nimic." Dacă poţi simţi întocmai, atunci eşti în stare să intri în necunoscut - pentru că necunoscutul poate fi pătruns doar dacă se renunţă la toate cunoştiinţele. Cunoaşterea te poate duce doar când nu mai există cunoaştere. Ignoranţa este minunată doar dacă îi poţi înţelege semnificaţia.

Pune deoparte orice ştii. Şi până la urmă ce ştii tu cu adevărat? Pur şi simplu mergi mai departe prefăcândute că ştii. Continui să vorbeşti despre Dumnezeu şi despre suflet şi despre rai şi despre iad, şi de fapt nu ştii nimic. Această pretindere costă prea mult pentru că, zi de zi, tu te amăgeşti pe tine însuţi cu ca.

Timp de opt zile primul lucru de ţinut minte este să fii ignorant. Să nu discuţi, să nu dezbaţi, să nu întrebi, să nu răspunzi nimănui. Dacă eşti ignorant, cum poţi să discuţi şi cum poţi să argumentezi? Dacă eşti ignorant, cum poţi să întrebi? într-adevăr, dacă eşti ignorant, cum poţi să pui o întrebare? Ce poţi tu să întrebi? întrebările taie răsar de asemenea din aşa-numita ta cunoaştere. Şi ce este de răspuns? Dacă poţi să simţi că eşti ignorant vei deveni tăcut, căci la ce să te gândeşti? Cunoaşterea ta merge mai departe învârtindu-se din nou 14       

şi din nou, se mişcă în cercuri în mintea ta. Pune-o deoparte şi nu pe bucăţi căci nimeni nu o poate pune deoparte pe bucăţi. Pune-o deoparte complet cu totul. Decide că vreme de opt zile vei fi la fel de ignorant ca atunci când te-ai născut- doar un copil, un nou născut care nu ştie nimic, care nu întreabă nimic, care nu discută nimic, care nu dezbate nimic. Dacă te poţi transforma într-un copil mic, foarte multe lucruri devin posibile. Chiar şi imposibilul devine posibil.

Numai dacă eşti ignorant îmi pot face eu treaba. Numai prin intermediul ignoranţei tale te pot eu transforma. Cunoaşterea ta înseamnă bariera. Dacă simţi că informaţiile pe care le-ai dobândit sunt atât de semnificative şi atât de importante încât nu le poţi pune deoparte, atunci pleacă. Să nu rămâi aici pentru că ar fi zadarnic. Eu nu îţi voi lărgi cunoştiinţele. Nu mă interesează deloc ceea ce cunoşti, sunt. interesat doar de ceea ce eşti. Iar acea fiinţă care se află în interiorul tău poate exploda numai atunci când aceste bariere ale aşa-numitei cunoaşteri sunt aruncate.

Fii pregătit pentru necunoscut şi nu poţi fi pregătit decât dacă eşti pregătit să fii ignorant. Şi cred că este un mare gest de curaj: să te simţi ignorant este cea mai mare îndrăzneală a omului. De ce? - pentru că informaţiile îţi oferă ego-ul, cunoaşterea îţi oferă acel sentiment că eşti cineva, că ştii un lucru sau altul.

Atunci când te simţi ignorant, nu există hrană pentru ego-ul tău. Dacă eşti ignorant, ego-ul dispare.

Lumea vine la mine şi continuă să mă întrebe cum se evaporă ego-ul, iar eu le spun, „Nu încerca. Nu-l evapora. Ci pune-ţi deoparte cunoaşterea şi el va dispărea." Va dispărea la fel cum dispar picăturile de rouă de pe iarbă atunci când răsare soarele dimineaţa. Ego-ul este o picătură de rouă. Atunci când într-adevăr nu eşti ştiutor, asta înseamnă ignoranţă. Când nu eşti ştiutor şi spui, „Nu ştiu nimic, stau în întuneric," unde mai poate locui ego-ul tău? Unde îşi mai găseşte el sprijin? Odată cu îndepărtarea cunoaşterii, dispare şi ego-ul. Deci în primul rând: fii ignorant.

Al doilea pas: mintea umană a fost total pervertită de oamenii serioşi. Aceia care se fac responsabili de a fi făcut oamenii serioşi au distrus tot ce este frumos în tine. Puritanii, moraliştii, învăţătorii religioşi, bisericile, au distrus tot ce este frumos în tine pentru că frumuseţea se leagă de tot ce nu este serios.

Urâţenia este legată de seriozitate, iar religia a devenit urâtă pentru că a început să se lege prea mult de seriozitate. Nu mai fii serios. Timp de opt zile fii jucăuş, ludic, copilăros - bucură-te. Bucură-te când te bucuri de ceilalţi, bucură-te de întreaga lume din jurul tău. Dealurile sunt frumoase, şi vor fi ploi şi vor fi nori. Această noapte este frumoasă, tăcerea este frumoasă. Dar dacă eşti serios, uşile tale sunt închise; apoi numai eşti deschis către tăcerea nopţii - pentru că în afară de om nimic nu este serios din existenţă.

Fii jucăuş. Va fi dificil, pentru că eşti atât de structurat. Ai o armură în jurul tău şi este atât de greu să o slăbeşti, să te relaxezi. Nu poţi să dansezi, nu poţi să cânţi, nu poţi pur şi simplu să sari, nu poţi pur şi simplu să ţipi şi să râzi şi să zâmbeşti. Chiar dacă vrei să râzi, trebuie să găseşti întâi obiectul de care să râzi. Nu poţi pur şi simplu să râzi. Trebuie să existe o cauză care să te facă să râzi. Trebuie să existe o cauză care să te facă să plângi şi să suferi.

Eşti serios. Priveşti asupra vieţii ca asupra unei afaceri sau a matematicii. Nu este aşa! Viaţa este poetică, ilogică. Nu se aseamănă muncii, ci mai degrabă unui joc. Uită-te la aceşti copaci, la aceste animale, la păsări; uită-te la cer: întreaga existenţă este jucăuşă. Tu eşti foarte serios, deci nu-i de mirare că te-ai separat de existenţă. Eşti dezrădăcinat din ea, iar apoi te simţi alienat, te comporţi ca un străin, apoi începi să simţi că existenţa nu îţi aparţine. Nimeni nu este responsabil pentru aceasta în afară de tine şi seriozitatea ta.

Pune-ţi deoparte cunoaşterea, pune-ţi deoparte seriozitatea; fii jucăuş în totalitate timp de opt zile. Nu ai nimic de pierdut. Dacă nu primeşti nimic, nici nu vei pierde nimic. Ce poţi pierde fiind jucăuş? Dar îţi spun: nu vei mai fi niciodată la fel. Dacă poţi într-adevăr să fii jucăuş, vei dobândi o nouă perspectivă, un nou mod de a privi, un nou fel de a fi. Şi când te vei întoarce, nu vei mai fi aceiaşi persoană. Toată viaţa îşi va schimba semnificaţia pentru tine, deoarece înţelesul tu i-l oferi. Acum viaţa îţi apare plictisitoare, fără de înţeles. Tu ai făcut-o aşa din cauza seriozităţii tale. Viaţa este jucăuşă, frumoasă, dai- ea poate fi aşa numai dacă ochii tăi sunt deschişi la frumuseţe.

Lumea continuă să întrebe, „Unde este Dumnezeu?" Nu îl poţi găsi pentru că el este jucăuş, iar tu eşti serios. Hinduşii au spus vreme de secole că această existenţă este jocul lui Dumnezeu, iar tu, fiind atât de interesat de muncă, atât de serios, nu te poţi întâlni cu el. Bineînţeles! Evident! Nu există nici o posibilitate ca tu să te întâlneşti cu el. Vă mişcaţi în dimensiuni diferite. El se mişcă prin joacă, întreaga existenţă este doar un joc. Nu este o slujbă; nu este serioasă.

Lasă-ţi deoparte cunoaşterea şi, vreme de opt zile, fii ca Dumnezeu, jucăuş. Din nou va fi dificil pentru că simţi că eşti foarte matur. Ei bine, nu eşti! Nu ai primit încă maturitatea. Bineînţeles, ţi-ai pierdut copilăria, dar a-ţi pierde copilăria nu este sinonim cu a fi matur. Poţi să-ţi pierzi copilăria lără să fii matur. Maturitatea nu înseamnă o vârstă înaintată, maturitatea nu se referă la vârstă deloc. Maturitatea este o creştere, iar acea creştere trebuie făcută prin copilărie, nu împotriva ei, ţine minte.

Maturitatea ta este falsă pentru că a fost crescută împotriva copilului. Copilul s-a născut; maturitatea a fost creată. Copilul era natural; tu eşti artificial, cultivat. Trebuie să te întorci înapoi la acel copil pentru a-ţi redobândi sursa de unde creşterea este posibilă.

Insistenţa mea asupra jocului este datorată următoarelor: vreau să te întorci exact în acel punct de unde ai încetat să" mai creşti. A existat un moment în copilăria ta când te-ai oprit din crescut şi ai început să fii fals.

Ai fost poate furios, un copil pe care l-au apucat pandaliile, iar tatăl şi mama ta ţi-au spus: „Nu mai fii nervos! Nu este bine!" Tu erai natural, dar s-a creat o separare, iar pentru tine s-a ivit posibilitatea unei alegeri. Dacă ai fi rămas natural, atunci nu ai mai fi primit dragostea părinţilor tăi.

Bineînţeles, tu îţi doreai acea dragoste; ea reprezenta singura siguranţă pentru tine, nu ai fi putut exista fără ea. Astfel ai optat, te-ai dat bătut. Ai împins naturaleţea din tine deoparte. Ai început să râzi şi să zâmbeşti; ai devenit un băiat bun sau o fată bună. Ziua în care ai devenit băiatul bun sau fata bună a fost ziua catastrofei. Din acel moment nu ai mai fost niciodată natural. Din acei moment ai devenit serios, niciodată jucăuş. Din acel moment ai început să mori, n-ai mai fost în viaţă. Din acel moment ai început să îmbătrâneşti, nu să te maturizezi.

În aceste opt zile vreau să te arunc înapoi în acel punct unde ai început să fii „bun" ca opus al naturalului. Fii j ucăuş pentru ca să-ţi recapeţi copilăria. Va fi dificil pentru că vei fi nevoit să-ţi laşi deoparte măştile, feţele tale, va trebui să-ţi laşi deoparte personalitatea. Dar ţine minte, esenţa poate să-şi pretindă drepturile numai atunci când personalitatea ta nu mai este prezentă, deoarece personalitatea ta a devenit o închisoare. Pune-o deoparte. Va fi dureros, dar merită      pentru că te vei naşte încă o dată în afara ei. Şi nici o renaştere nu este posibilă fără durere. Dacă într-adevăr eşti determinat să te renaşti, atunci trebuie să-ţi asumi riscul.

Vreme de opt zile, fiţi din nou copii. Să nu criticaţi pe nimeni, să nu condamnaţi pe nimeni. Aceste absurdităţi aparţin unora numiţi oameni maturi, nu copiilor. Ceea ce fac copii, fac pur şi simplu. Se bucură. Şi se bucură de lucruri atât de simple încât nouă, aşa-numiţii adulţi, ni se par absurde. întreaga lume este plină de frumuseţe, de adevăr, de dragoste, dar tu nu te poţi bucura de nimic.

Atunci când vom medita mâine dimineaţă, să te bucuri! Ţine minte asta: recapătă-ţi copilăria. Toată lumea tânjeşte după ea, dar nimeni nu face nimic pentru a o recăpăta. Toată lumea tânjeşte după ea! Oamenii cred în paradisul copilăriei, iar poeţii scriu poezii despre frumuseţea copilăriei. Cine vă împiedică să o regăsiţi? Eu vă dăruiesc această oportunitate pentru a o recăpăta.

Poezia nu ajută, şi nici să ne aducem aminte că a fost un paradis nu ne este de prea mare ajutor. De ce să nu vă mutaţi în ea din nou? De ce să nu fii din nou copil? Iţi spun că dacă poţi fi copil din nou, vei începe să creşti altfel. Pentru prima oară, vei fi din nou cu adevărat viu. în momentul în care vei avea ochii unui copil, simţurile unui copil - tânăr, vibrând de viaţă - întreaga existenţă va vibra odată cu tine.

Adu-ţi aminte, vibraţia ta are nevoie de transformare. Lumea deja vibrează permanent în extaz, numai tu nu eşti acordat la ea. Problema nu este cu lumea, ci cu tine: tu nu eşti acordat la ea. Lumea dansează, sărbătoreşte mereu, în fiecare moment are loc o festivitate. Festivalul merge înainte, din eternitate în eternitate, numai tu nu eşti acordat la el. Te-ai desprins de el şi eşti foarte serios, foarte ştiutor, foarte matur. Eşti închis. Aruncă această îngrădire! Mişcă- te din nou în curentul vieţii.

Atunci când apare furtuna, copacii vor dansa, şi tu vei dansa. Atunci când apare noaptea şi totul este întunecat, şi tu vei fi întunecat. Iar dimineaţa, când soarele răsare, lasă-1 să răsară şi în tine. Fii copilăros, şi bucură-te de tot, nu te gândi la trecut. Un copil nu se gândeşte niciodată la trecut. Da, el nu are un trecut la care să se gândească. Un copil nu se teme de viitor, nu are conştiinţa timpului. El trăieşte fără griji. EI se mişcă pe moment; nu duce după el nici o povară. Dacă este furios, atunci chiar este furios şi, în furia lui, îi va spune mamei sale, „Te urăsc." Iar acestea nu sunt doar vorbe, ci realitate. într-adevăr, în acel moment, el simte o ură profundă.

Dar în clipa următoare îşi va reveni şi va râde şi îi va da o sărutare mamei lui şi va spune, „Te iubesc." Nu are loc nici o contradicţie. Acestea sunt două momente diferite. Simţea ură totală, iar acum dragoste totală. El se mişcă exact ca un râu, în zigzag. Dar oriunde ar fi - oriunde ar fi acel râu - el este întreg, curgător.

In aceste opt zile să fiţi copilăroşi - cu totul. Dacă urâţi, urâţi; dacă iubiţi, iubiţi; dacă sunteţi nervoşi, atunci fiţi nervoşi; iar dacă sunteţi festivi, atunci fiţi festivi şi dansaţi. Să nu purtaţi nimic din trecut. Rămâneţi fideli clipei; nu mai tânjiţi după viitor. Vreme de opt zile daţi-vă drumul în afara timpului. Fiţi în afara timpului! De aceea spun să nu fiţi serioşi: pentru că cu cât sunteţi mai serioşi, cu atât mai mult sunteţi legat de cunoaştere. Un copil trăieşte în eternitate; pentru el timpul nu există. Nici măcar nu este conştient de el. Aceste opt zile vor reprezenta o meditaţie adevărată dacă veţi fi în afara timpului. Trăieşte clipa şi fii fidel ei.

Pune deoparte cunoaşterea, pune deoparte seriozitatea şi, în al treilea rând, pune deoparte despărţirea între minte şi corp. Despărţit, nu îl poţi întâlni pe Dumnezeu. Despărţit nu poţi atinge realitatea non-duală. Dacă eşti dual, atunci realitatea ta va fi duală. Trebuie să fii complet; numai atunci realitatea va fi una. Tu eşti cel care decide în final ce este realitatea. Dacă eşti furios, întreaga existenţă va fi furioasă. Dacă eşti tăcut, întreaga existenţă va tăcea. Dacă eşti îndrăgostit, vei simţi că întreaga existenţă este iubitoare.

Tu eşti cel care decide calitatea existenţei din jurul tău - iar tu eşti cel împărţit, divizat. Crezi că mintea şi corpul tău sunt două lucruri diferite; nu doar diferite, ci contrare, opuse, care se luptă- doi inamici. Nu, ele nu sunt aşa. Ele sunt două extreme ale aceluiaşi ritm; ele sunt doi stâlpi ale aceleiaşi existenţe. Cel exterior este corpul, cel interior este sufletul, dar între exterior şi interior exişti tu. Tu nu eşti nici exteriorul nici interiorul. Exteriorul este o parte din tine, iar interiorul este de asemenea o parte din tine. Tu exişti la mijloc.

Să devii unitar. Cel puţin timp de opt zile să nu te mai împărţi. Devino unul singur. Dacă poţi deveni unul, o energie spectaculoasă va fi eliberată. Şi numai acea energie te poate duce la meditaţie, altfel nu există o altă cale.

Du-te într-o biserică: oamenii vorbesc şi vorbesc şi vorbesc; predică şi iar predică. Du-te la o întrunire religioasă: vorbe, vorbe, vorbe - ca şi cum Dumnezeu ar fi doar o problemă cerebrală, care ar trebui rezolvată prin minte.

Nu, asta nu va fi de prea mare ajutor. Mintea singură nu este de ajuns: corpul trebuie să fie pus în discuţie. De aceea, în tehnicile mele de meditaţie, nu te voi considera divizat: tu eşti unul. Dacă mintea ta este nervoasă, îngăduie-i trupului să fie nervos. Dacă mintea ta este fericită, îngăduie-i trapului să danseze. Nu crea o separare. îngăduie-ţi să ajungi adânc înăuntrul corpului, şi lasă-ţi trapul să curgăcătre miezul tău lăuntric. Devino un flux!

Tu eşti îngheţat. Aş vrea să te topesc şi apoi să creez din nou un flux. De aceea insist asupra meditaţiei. Prin „activ" vreau doar să spun că şi corpul tău trebuie să fie implicat în proces. Dacă pur şi simplu stai în poziţia buddha, poţi să te gândeşti, şi să te gândeşti şi să te gândeşti; însă corpul nu este implicat. Iar corpul este lumea. Prin corp eşti legat de existenţă, prin corp exişti. Meditaţia ta trebuie să fie într-un fel adânc înrădăcinată în corp; altfel va deveni doar un vis care pluteşte în minte, la fel ca norii care nu au rădăcini în pământ. Vreau să te împing înapoi către pământ.

Timp de aceste opt zile să nu creezi nici o separare. Să fii corp şi suflet simultan. Senzaţia, doar senzaţia că eşti unul, va dizolva multe din grijile tale, multe din tensiunile tale, pe care le-ai creat printr-o separare artificială. întreaga societate, societatea modernă, este paranoică din cauză acestei diviziuni, schizofrenică din cauza acestei diviziuni, a acestei diviziuni. Să ţi te împotriveşti ţie, să te lupţi cu tine însuţi - este absurd, însă toată lumea o face.

In această tabără să fii una cu corpul tău, să ai un flux non-dual. Să trăieşti prin corpul tău. Iar în meditaţie foloseşte-ţi trupul pe cât de des posibil. Numai atunci vei avea o adevărată profunzime în mediaţie. Să nu creezi vreo separare. Aceste trei lucruri va trebui să le ţii minte.

Iar acum, încă vreo câteva probleme în legătură cu aceste opt zile. Unu, pune accentul din ce în ce mai mult pe expiraţie. Da, să nu inspiri, ci să expiri. Să nu te îngrijoreze faptul că am zis să nu inspiri. Vreau să spun îngăduie-i trupului să inspire. Tu expiri şi îi îngădui trupului să inspire; să nu inspiri tu. De fiecare dată când îţi aduci aminte, expiră adânc, iar apoi relaxează-te şi lasă trupul să inspire.

Asta îţi va oferi o relaxare maximă - deoarece expiraţia este moarte, iar inspiraţia este viaţă.      

Primul lucru pe care un copil trebuie să-1 facă este să inspire, iar ultimul lucru pe care un bătrân trebuie să1 facă este să expire. Moartea începe cu expiraţia, viaţa începe cu inspiraţia. Şi adu-ţi aminte că moartea este relaxarea totală. Viaţa înseamnă tensiune, iar moartea relaxare.

Meditaţia se aseamănă mai mult morţii decât vieţii, dar moartea nu este opusă vieţii. Moartea este chiar sursa vieţii. Viaţa pleacă din moarte şi revine apoi din nou la moarte. Moartea este asemeni oceanului, iar viaţa este ca un râu: ea vine şi se varsă în ocean. Iar apoi din nou apar norii şi din nou plouă şi din nou un râu este creat, şi va veni din nou în ocean.

Moartea este ca oceanul, viaţa este la fel ca râul. Moartea este relaxarea totală. De aceea ne este frică în mod inconştient de expiraţie. Inspirăm, dar nu expirăm niciodată. Numai corpul expiră din necesitate. Schimbă această stare complet. Vreme de opt zile, expiră şi lasă-ţi trupul să inspire. Asta te va relaxa - corpul, mintea, întreg sistemul nervos. Iar când spun expiră adânc, nu vreau să spun în aşa fel încât să creeze o încordare. Să nu creezi nici o încordare! Pur şi simplu expiră adânc şi bucură-te de asta, ca şi cum ai muri prin expiraţie. Viaţa se mişcă în oceanul morţii. Relaxează-te şi cedează, şi expiră adânc şi bucură-te.

Iar apoi aşteaptă. Nu spun asta pentru a o preveni, nu! Pur şi simplu aşteaptă. Să nu faci nimic împotriva inspiraţiei, şi nimic pentru ea. Corpul se va ocupa singur de inspiraţie. Şi dacă ai expirat adânc, o inspiraţie adâncă va avea loc de asemenea. Dar accentul tău să fie pus pe expiraţie - în primul rând.

In al doilea rând: de trei ori pe zi va avea loc o întâlnire aici, însă va exista un răgaz între ele. Ce vei face tu în timpul acelor pauze? Ţine minte un singur lucru: să nu faci ce ai făcut dintotdeauna. Să nu continui ce făceai - aceleaşi vorbe  in aceiaşi fel: să nu le continui, ci să le pui deoparte. Fii nou, fii original. Să nu faci exact ceea ce făceai înainte. Schimbă-te, pentru că faptele tale au devenit un şablon obişnuit. Dacă continui după acelaşi tipar, lucrurile noi nu pot evolua. Pune-1 deoparte, aruncă-1.

în timpul acestor opt zile să nu te mişti după tiparele tale obişnuite. Să nu spui lucruri pe care le-ai spus toată viaţa. în momentul în care ţi le aduci aminte, opreşte-te! Ştii că ai spus aceleaşi lucruri de prea multe ori; le-ai spus nevestei tale ani de zile, şi ştii ce îţi va răspunde ea. Totul a devenit o rutină, o repetiţie mecanică.

Să nu rosteşti ceea ce ştii deja. Spune ceva nou. Sau dacă nu găseşti ce, dacă este prea greu să găseşti ceva nou, rămâi tăcut: măcar asta va ti ceva nou. Sau, ţi se va părea prostesc dar vreau să te comporţi prostesc timp de opt zile - să nu te foloseşti de cuvinte, ci de gesturi. Dacă vrei să spui ceva prietenului tău sau partenerului tău din cameră sau nevestei tale sau oricui, foloseşte-te de gesturi; nu de limbaj. Comportă-te ca şi când ai fi surd şi prost: foloseşte gesturi, spune ceva prin intermediul gesturilor. Sau, dacă nu te poţi exprima prin gesturi, foloseşte-te de sunete -însă nu folosi cuvinte. O adâncă fericire va pune stăpânire pe tine; o binecuvântare măreaţă va ajunge la tine.

Foloseşte sunete sau gesturi. Nu folosi cuvinte, deoarece cuvintele înseamnă minte. Foloseşte sunete la fel ca păsările sau ca animalele, sau gesturi. Vei simţi ceva nou în interiorul tău, vei simţi o nouă fiinţă în interiorul tău, pentru că vechiul tipar al personalităţii nu va mai funcţiona. Poţi să faci acest lucru şi singur şi va merita. Oricând în timpul zilei, stai singur: du-te lângă un copac, stai singur lângă el şi începe să scoţi sunete. Nu te folosi de cuvinte la fel ca bebeluşii, continuă să scoţi orice sunet, repetându-1 şi bucurându-te de el. Este limbajul pruncilor fără nici un înţeles lingvistic.       

Doar scoate un sunet şi bucură-te de posibilitatea de a-l scoate.

Ce vreau să spun este că: să nu devii victima aceluiaşi tipar obişnuit. Să nu te preocupe altcineva. Tu mereu eşti preocupat. Să fii preocupat de tine însuţi. Bucură-te de fiinţa ta, bucură-te de împrejurimile tale, meditează în grup sau singur, şi centrează-te pe tine. Nu te gândi la ce fac alţii. Nu te gândi! Lasă-i pe alţii să facă ce vor ei să facă. Nu te amesteca nicăieri. Chiar şi ideea de a-i lăsa pe ceilalţi să facă ce vor să facă te va elibera pentru că eşti constant împovărat de alţii. Fii complet egoist.

Nu pare prea religios atunci când spun să fii complet egoist. Pentru mine este singura religie pentru că numai atunci când eşti cu adevărat egoist poţi face ceva pentru ceilalţi. Dacă nu ai ceva, cum poţi acţiona? Cum poţi ajuta? Cum poţi iubi? Cum poate exista compasiunea? Dacă înăuntrul tău eşti nimic şi continui să~i serveşti pe alţii sau să te gândeşti la alţii. Aceea este doar o fugă de tine însuţi, pentru a te uita. In această tabără de meditaţie să nu faci aşa. Adu-ţi aminte de tine şi uită-i pe ceilalţi.

Şi o ultimă precizare: în ceea ce priveşte meditaţiile, să nu le faci parţial, să nu le faci cu jumătate de inimă. Căci nimic nu va ieşi. Mediaţia nu este matematică. Să nu te gândeşti, „Dacă fac cincizeci la sută, atunci măcar cincizeci la sută va fi şi rezultatul." Nu, rezultatul va fi zero. Doar un efort sută la sută va putea aduce vreun rezultat, mai puţin nu ajunge.

Este la fel ca apa fierbinte. Când ajunge la un anumit nivel, la o sută de grade, se evaporă. Să nu crezi că la cincizeci de grade se va evapora doar jumătate. Nu se va evapora deloc; pur şi simplu va deveni călduţă. Nu vreau să fii „călduţ" aici. Să fii ori fierbinte ori rece. Dacă eşti rece, atunci pleacă! Nu este nevoie să faci vreun efort care nu e necesar. De ce să te oboseşti? Dacă eşti sută la sută fierbinte, atunci stai aici şi te vei evapora. îţi garantez asta; este absolut sigur.

Dacă depui un efort de sută la sută, dacă nu te dai înapoi de la nimic, dacă te topeşti în timpul procesului în mod complet şi uiţi de tine însuţi, dacă te abandonezi complet, lucrul după care am tânjit toată viaţa împreună se va întâmpla. Se poate întâmpla într-o singură clipă - e nevoie doar de un abandon complet.

Vom face trei meditaţii pe zi în grup. Şi asta este pentru un motiv anume: pentru că voi sunteţi individuali numai la suprafaţă. în adâncul vostru, nu sunteţi individuali. Noi aparţinem unii de ceilalţi; suntem înrădăcinaţi într-o singură conştiinţă. Deci o meditaţie de grup poate fi o experienţă fabuloasă. Acolo nu eşti singur. Dacă te poţi abandona, dacă poţi ceda, dacă te poţi topi complet, atunci sufletul grupului te acaparează, şi tu nu mai exişti acolo. Apoi grupul dansează şi tu dansezi ca o parte din el. Apoi grupul se simte binecuvântat şi tu te simţi binecuvântat ca parte din el. Apoi grupul se mişcă, se leagănă, dansează, iar tu faci parte din el. Abandonează-te total, iar apoi grupul te va lua în stăpânire. Devine un curent rapid, puternic şi pur şi simplu eşti copleşit.

Aceste trei meditaţii în grup nu sunt meditaţii individuale. începi ca un individ, dar mai devreme sau mai târziu tu nu mai exişti acolo iar sufletul grupului va începe să funcţioneze. Iar când sufletul grupului începe să funcţioneze, ai intrat în divin. Deci să nu rămâneţi indivizi, Căci este un lucru fals, egoist. Topeşte-te, şi multe vor începe sa li se întâmple.

Multe lucruri sunt posibile, şi sper să ţi se întâmple. I )acă eşti cu adevărat gata, dacă ai visat la ele, dacă ai sperat la ele - dacă nu ai venit aici ca un vizitator ocazional, ci ca    un căutător, ca un om care vrea ceva, care acceptă provocarea şi începe una din cele mai mari aventuri posibile pentru conştiinţa umană - apoi totul ţi se poate întâmpla. Acum voi lua sutra:

Aum, fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi. Fie ca el să ne hrănească. Fie ca noi să atingem energia. Fie ca acest studiu să ne lumineze pe amândoi. Fie ca noi să nu ne urâm niciodată. Aum, pace, pace, pace.

Ce frumos este. învăţătorul şi cel învăţat se roagă împreună la Esenţa supremă - atât discipolul, cât şi maestrul se roagă împreună la Esenţa supremă.

Aum, fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi.

Pentru că fie că eşti maestru, fie că eşti discipol, nu eşti real. Maestrul este o diviziune, discipolul este o diviziune. Maestrul este un fragment, iar discipolul un fragment de asemenea. Amândoi se roagă pentru ca Esenţa supremă să aibă grijă de ei, să preia controlul. Maestrul se va pierde pe el ca maestru la fel cum discipolul îşi va pierde menirea de discipol. Ei vor deveni una; se vor topi într-o realitate mai adâncă.

Fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi.

Acum uită de Upanishade. Noi ne aflăm aici şi fie ca această rugăciune să-ţi aparţină:

Fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi.

Eu nu ar trebui să funcţionez aici pe post de individ, nici tu nu ar trebui să funcţionezi aici ca individ. Ci ar trebui  să devenim una. Eu sunt pregătit. Dacă şi tu eşti pregătit să mă întâlneşti atunci nu există nici o piedică. Şi nu e ca şi când te-aş conduce undeva, nu e ca şi cum ai fi condus de mine ci amândoi, împreună ne mişcăm către ceva împreună. Eu nu sunt conducător şi tu nu eşti condus. Eu nu sunt învăţătorul şi tu nu eşti cel învăţat. Amândoi ne mişcăm înspre o realitate mai adâncă împreună. Nimeni nu este învăţătorul şi nimeni nu este cel învăţat. Aceasta este sentimentul rugăciunii.

Fie ca Brahman să ne protejeze pe amândoi. Fie ca el să ne hrănească. Fie ca noi să atingem energia. Fie ca acest studiu să ne lumineze pe amândoi. Fie ca noi să nu ne urâm niciodată. Aum, pace, pace, pace.

Există posibilitatea ca discipolul să înceapă să-şi urască maestrul pentru că dacă iubeşti, posibilitatea de a urî este întotdeauna acolo. Dacă îţi iubeşti maestrul, atunci cealaltă parte a acelei dragoste este ura. Iar atunci când iubeşti, ura poate să erupă în orice moment. Ura face parte din ea. Da, dragostea şi ura nu sunt două lucruri diferite ci două aspecte. Ura nu este împotriva dragostei; ci este echivalentul ei -cealaltă faţă a monedei. Deci atunci când un discipol îşi iubeşte maestrul, în orice moment posibilitatea ca el să-1 urască există. Iar posibilitatea va fi şi mai mare atunci când maestrul va încerca să-1 transforme - pentru că atunci el va părea periculos, atunci el va părea distructiv.

 

descărcare carte :..........

Attachments
Osho-Cind_iubesti.docx 186.4 Kb . 192 Views