A fost odată ca niciodată etc.
A fost odată un împărat și o împărăteasă. În căsătoria lor ei au trăit ca frații, și numai o fată au fost făcut. Ca și mumă-sa, această fată, din naștere, era cu o stea în frunte. Murind împărăteasa, a lăsat cu sufletul la ceasul morții ei și cu jurământ ca împăratul, soțul ei, să nu văduvească, ci să ia de soție pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Împăratul o iubea, nevoie mare. Și nici în ruptul capului nu voia să se însoare de a doua oară. Un an întreg, întreguleț o plânse după înmormântarea ei.
Sfatul împărăției, știind hotărârea împărătesei, lăsată cu grai de moarte, se tot ținea de câra împăratului ca să se însoare, și mai multe nu. El se tot împotrivea cu fel de fel de cuvinte.
Daca văzu și văzu că scăpare nu este, se lăsă și el după sfatul mai-marilor împărăției. Dete condurul răposatei împărătese și doi trimiși ai Sfatului împărătesc răzbătu țări și cetăți, căutând la cine s-ar potrivi condurul. Nu trecu mult și se întoarseră precum se duseră, fără nici o ispravă. Pasămite, condurul nu se potrivi la nici o fată de împărat, la nici o cucoană, la nici o jupâneasă, la nici o țărancă, ba chiar la nici o roabă. Împăratul nu mai putea de bucurie de această întâmplare.
Condurul sta d-a pururea pe masă în cămara împăratului. Oricine voia să-l încerce avea toată voia.
Într-una din zile când împăratul ținea sfat cu boierii cei mari pentru trebile împărăției, iacă și fie-sa că vine și se juca și se zbenguia p-acolo prin cămară. Trecând și pe lângă masă și văzând condurul, îl ia și îl încalță; când, ce să vedeți d-voastră, cinstiți boieri, parcă fusese d-acolo. Începu a alerga iară după jucării, ca un copil ce era. Ea luase condurul fără să știe al cui este și pentru ce stă pe masă. Când văzură boierii una ca aceasta, rămaseră înmărmuriți de uimire.
Ce să facă ei? Hotărârea împărătesei era lămurită. Să nu văduvească împăratul după pristăvirea ei, ci să ia pe aceea la care se va potrivi condurul ei. Să lase pe împăratul să văduvească pentru că nu s-a potrivit condurul la nici o muiere, călca jurământul împărătesei de la ceasul morții sale; să silească pe împăratul să ia de soție pe fie-sa, se temea de Dumnezeu. Ce să facă dar?
După multe chibzuiri, Sfatul împărăției găsi cu cale că împăratul n-ar păcătui de ar lua de soție pe fie-sa, fiindcă așa lăsase cu sufletul împărăteasa și pentru că Dumnezeu chiar orânduise așa, deoarece la nimeni de pe lume nu se potrivise condurul răposatei.
Numaidecât mai-marii țării ziseră fetei să se gătească de nuntă.
Acum altă nevoie. Nici fata nu voia să ia pe tată-său de soț. Ea zise:
– Unde ați mai auzit, boieri dumneavoastră, batjocură ca aceasta, să ia tatăl de soție pe fie-sa.
– Nu te supăra, domniță, și nu fii așa țanțoșă. Are să curgă multă apă pe gârlă până s-ajungi a cunoaște tainele împărăției ca noi. Și apoi, răposata maica împărăției tale, cea atât de vestită în lume de cuminte, a lăsat cu sufletul ca împăratul, tatăl tău, să nu văduvească, ci să se însoare cu aceea la care se va potrivi pe picior condurul ei.
– Căutați, mai zise fata, și găsiți pe vreauna la care să se potrivească condurul mamei pe piciorul ei.
– Am răzbătut, răspunseră boierii, împărății și cetăți, târguri și cătune, am încercat și la bun și la rău, la tinere și la bătrâne, la femei de neam și la de cele proaste, până și la roabe, și la nimeni nu s-a potrivit. Dumnezeu ne-a arătat pe aceea pe care împăratul nostru trebuie să o ia de soție.
Văzând fata că n-are încotro, ceru timp de trei zile în care să se gândească și apoi să-și dea răspunsul.
Și trecând în cămara ei, se puse pe un plâns, de să te ferească Dumnezeu; vărsa niște lacrămi cât pumnul și suspina de să-i spargă pieptul. Plânse ce plânse, dară văzu că de la plâns nu câștigă nimic. Se duse deci la dădaca-sa, îi spuse cele întâmplate și îi ceru sfat.
Dădaca, după ce se gândi și se răzgândi, îi zise să ceară a i se face trei rânduri de haine: unul de aur, altul de mărgăritar și al treilea de diamante, și să spuie că după aceea se va găti.
Cererea ei se îndeplini tocmai pe tocmai.
În vremea aceasta, dădaca îi pregăti toate cele trebuincioase spre fugă.
Când îi aduse hainele, îi mai zise o dată să se gătească de nuntă. Fata răspunse că este gata. Boierii rămaseră mulțumiți, auzind răspunsul fetei; ei crezură că în cele din urmă ea a cunoscut că trebuie să se supuie Sfatului împărăției.
Seara, îi aduse și dădaca cele spre fugă. Își băgă hainele cele frumoase ce le căpătase în desagi, se îmbrăcă cu o piele de măgar pe care i-o adusese dădaca și fugi. Ascultați, boieri, cuvântul din poveste; Căci d-aci nainte mai frumos îmi este.
Fugind fata împăratului de la curtea tătâne-său, apucă pe căi dosnice, pe cărări neumblate de picior de om. Ea se feri ca să nu o vază nimeni, și fugi și fugi, până ce ieși din împărăția tatălui său. Trecând hotarul, îi mai veni nițică inimă. Unde până aci umbla cu moartea în sân, acum se mai liniști olecuță. Merse ce merse, și ajungând la curtea împăratului locului aceluia, se puse la poartă cu chip umilit și smerit. Iară daca ieși bucătăreasa și o văzu, i se făcu milă de dânsa și înduplecându-se de rugăciunile ei, o primi înăuntru. Spuse și împărătesei că o fată sărmană și nenorocită a năzuit la curtea împărătească și o rugă ca să o priimească să fie găinăreasa curții.
Împărăteasa se înduioși când auzi că o sirimană nevoiașă cere adăpost de la dânsa și porunci ca să o puie îngrijitoare de găini; dară ea, bucătăreasa, să răspunză de dânsa.
Fiind sub ascultarea bucătăresei, fata de împărat se silea în toate chipurile să-i fie pe plac. Unde să se adune ea cu celelalte slugi din curte? Unde să scoață ea un cuvințel de pâră sau de zâzanie? Unde să calce ea cuvântul bucătăresei și să se amestece în certurile și becisniciile celorlalți? Ferit-a Dumnezeu! Ea îngrijea de păsările din curtea împărătească, ca de ale dânsei; după ce deschidea cotețele, și le da de mâncare, apoi le cuibărea, punea cloștile și vedea de pui, mai cu milă decât cloștile. Mâncarea și apa, mai cu seamă, nu le lipsea niciodată.
Iară daca isprăvea treaba cu găinile, venea pe lângă bucătăreasă și-i da și ei ajutor. Toți slujbașii curții o luau în nume de bine, văzându-i vrednicia, și toți aveau milă de ea. Se dusese vestea până la împărăteasa de hărnicia, de bărbăția și de curățenia de inimă a găinăresei. Împărăteasa ceru să i se înfățișeze ca să o vază și dânsa. Smerenia, nevinovăția și sfiala ce băgă de seamă împărăteasa la găinăreasă îi plăcu. Ea porunci bucătăresei să o ia mai de aproape, spre a nu cădea în gurile bârfitorilor.
Nu trecu mult și împăratul cu împărăteasa și cu fiul lor fură poftiți la nuntă la un alt împărat. Ei se duseră. În ziua aceea se ceru și găinăreasa de la bucătăreasă cu rugăciune ca să o lase să se ducă și ea prin cetate, să se mai răsufle puțintel. Bucătăreasa îi dete voie. Găinăreasa se îmbrăcă cu hainele de aur și zicând: "Lumină înainte, întuneric înapoi, nimeni să nu mă vază ce voi face", se duse ca vântul și, ajungând la nuntă, se prinse în horă tocmai lângă fiul împăratului. Acesta cum o văzu, îi căzu tronc! la inimă. Se îndrăgosti după dânsa, vai de lume! El o întrebă a cui fată este, și de unde. Ea îi spuse alte gogleze. Iară el tot vorbind cu dânsa, îi luă un inel și nu mai voi să i-l dea.
Când fu înde seară, ea, cu grije, iară zise vorbele ce zisese la venire, și pieri ca o nălucă din mijlocul horei. Bucătăreasa o certă că prea zăbovise. Ea își ceru iertare și se făgădui că altă dat nu va mai face așa. Fiul împăratului nu mai putea de inimă rea, că-i scăpase așa bucățică bună.
După nițel timp, acest împărat fu iarăși poftit la o nuntă de împărat. Fiul împăratului se duse și el cu tată-său și cu mumă-sa.
Găinăreasa se ceru și ea de la bucătăreasă. Și căpătând voie se duse, ca și întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăși lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai și numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca și de la rând, ea pieri.
Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul. O căuta prin toate părțile, dară ia-o de unde nu e!
Se întoarse dară cu inima zdrobită. Un fel de lâncezeală îl coprinse.
Găinăreasa, îndată ce se întoarse acasă, iute, iute, se îmbrăcă iarăși cu pielea de măgar, și căuta de găini cu voie bună și tot cântând.
Mai trecu ce mai trecu, și iarăși fu chemat împăratul la o nuntă a altui împărat. El se duse iarăși cu fiul său.
Se ceru și găinăreasa în ziua aceea. Dară bucătăreasa nu mai voia să-i dea drumul. Abia, abia, după multe rugăciuni, și cu făgăduința de a nu se mai cere niciodată, se înduplecă bucătăreasa a-i da voie. Se îmbrăcă deci în hainele sale cele cu diamante, și zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse și se prinse în horă iarăși lângă fiul împăratului. Acesta, cum o văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, și tot se uita la dânsa, parcă o tot pierdea din ochi. Și în adevăr avea și ce vedea. Așa de bine îi ședea gătită, de părea că este o zână. Sclipea diamantele de pe dânsa de luau ochii celor ce se uitau la dânsa. Fiul împăratului era mândru nevoie mare! fiindcă zâna numai cu dânsul jucă cât ținu hora. Și unde se rotea pe lângă dânsa și se îngâmfa ca un curcan.
Iară când fu a da înde seară, găinăreasa pieri iarăși ca o nălucă. Când văzu fiul împăratului că zâna lipsește, atâta îi fu. Căzu la grea boală. Pasămite prinsese lipici. Se aduseră toți vracii, toate babele și toți cititorii de stele; rămaseră însă rușinați, căci n-avură ce-i face. Atunci fiul împăratului spuse mă-sii că până n-or găsi pe fata la care se va potrivi inelul ce-i dete el, nu se va face bine. Mumă-sa rugă pe împăratul să asculte rugăciunea fiului lor. Iară împăratul porunci să umble niște boieri din casă în casă să încerce inelul, și la ce fată ori muiere se va potrivi, să o aducă cu cinste la curtea împărătească.
Umblară boierii și răzbătură toate colțulețele, și ca să se potrivească inelul la cineva, ba. Se întoarseră deci cum s-au fost dus. Să se dea fiul împăratului de ceasul morții, de ciudă, când auzi una ca aceasta! În cele mai de pe urmă porunci să se cerceteze și prin curtea împărătească. Chemă de față pe toate muierile, slujnicile și roabele. Toate se grăbiră a veni. Încercă inelul și la nici una nu se potrivi. Pasămite pe găinăreasa o uitaseră toți cu totul. Bucătăreasa își aduse aminte și spuse împărătesei de dânsa.
– Să vie și ea, să vie și ea, răspunse împărăteasa.
O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat și plină de rușine de batjocura tutulor slujitorilor, veni și cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; și de unde să nu fie așa!
Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în fața împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o așa netrebnică, și cât p-aci era să-i oropsească.
Fiul împăratului și mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă și, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă și apoi veni sus, îmbrăcată și frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa și rămase mult timp uimit de frumusețea ei. Văzu și el acum că bună bucățică își alesese fiul lui. Atunci împăratul își scoase stema din cap și o puse în capul fiului său; tot așa făcu și împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.
Fiul împăratului o dată sări din pat. Pare că nu mai fusese bolnav de când lumea.
Atunci găinăreasa, după stăruința tutulor, își spuse toată istoria. Nunta se hotărî și împăratul, tatăl găinăresei, fu și el poftit. Acesta când văzu pe fie-sa la cununie, rămase ca trăsnit de Dumnezeu. El o credea pierită, socotind că-și făcuse seamă singură. Apoi se veseliră veselie împărătească, și trăiră cât trăiește lumea, bucurându-se în pace de toate fericirile pământești.
Încălecai p-o șea etc.