AnnaE
#0

Taxonomia lui Bloom

 

Ierarhia tradiţională a proceselor cognitive

 

În 1956, Benjamin Bloom a scris primul volum al taxonomiei obiectivelor educaţionale: domeniul cognitiv, iar descrierea sa a proceselor gândirii ierarhizate pe şase niveluri a fost de atunci adaptată şi utilizată la scară largă, în nenumărate contexte. Lista sa de procese cognitive este organizată pornind de la cele mai simple, amintirea cunoştinţelor, până la cele mai complexe, cum ar fi emiterea unei judecăţi cu privire la valoarea unei idei.

 

Taxonomia lui Bloom a obiectivelor educaţionale (tradiţională)

Capacităţi

Definiţie

Cuvinte cheie

Cunoaştere

Amintirea informaţiilor

identifică, descrie, numeşte, etichetează, recunoaşte, reproduce, urmăreşte

Înţelegere

Înţelegerea sensului, parafraza unui concept

rezumă, modifică, apară, parafrazează, interpretează, dă exemple

Aplicare

Utilizarea informaţiilor sau a conceptului într-o situaţie nouă

construieşte, face, formează, modelează, prezice, pregăteşte

Analiză

Descompunerea informaţiilor sau a conceptelor în părţi pentru a le înţelege mai bine

compară/ contrastează, descompune, distinge, selectează, separă

Sinteză

Folosirea ideilor pentru a produce ceva nou

repartizează pe categorii, generalizează, reconstruieşte

Evaluare

Emiterea de judecăţi de valoare

laudă, critică, judecă, justifică, argumentează, susţine

 

Lumea de astăzi este totuşi diferită de cea pe care o reflecta taxonomia lui Bloom în 1956. Specialiştii în domeniul pedagogiei au învăţat mult mai multe despre cum învaţă elevii şi cum predau profesorii şi recunosc acum că procesele de predare şi învăţare cuprind mult mai multe decât cogniția. Aceste procese implică şi sentimentele şi convingerile elevilor şi ale profesorilor, precum şi mediul social şi cultural al clasei.

 

Mai mulţi psihologi au lucrat pentru a transforma conceptul de bază al unei taxonomii a capacităţilor cognitive într-unul mai relevant şi mai apropiat de realitate. Elaborând propria taxonomie a obiectivelor educaţionale, Marzano (2000) aduce următoarea critică la adresa taxonomiei lui Bloom: chiar structura taxonomiei, pornind de la nivelul cel mai simplu al cunoştinţelor şi ajungând la cel mai dificil al evaluării, nu se sprijină pe o cercetare. O taxonomie ierarhică implică faptul că fiecare capacitate aflată la un nivel superior este compusă din capacităţile de la nivelurile de mai jos; înţelegerea necesită cunoştinţe; aplicarea necesită înţelegere şi cunoştinţe şi aşa mai departe. Acest lucru, potrivit lui Marzano, nu este adevărat în ceea ce priveşte procesele cognitive din taxonomia lui Bloom.

 

Iniţiatorii teoriei originale a celor şase procese de gândire au presupus că proiectele complexe necesită unul dintre procese într-o măsură mai mare decât celelalte. O sarcină era în primul rând una de „analiză” sau una de „evaluare”. Acest lucru nu s-a dovedit a fi adevărat, ceea ce explică dificultatea pedagogilor în a clasa activităţi de învăţare provocatoare pe baza acestei taxonomii. Anderson (2000) susţine că în aproape toate activităţile de învăţare complexe sunt implicate mai multe capacităţi cognitive diferite.

 

Ca orice model teoretic, taxonomia lui Bloom are punctele sale forte şi slabe. Cel mai important punct forte al său este acela că a abordat un subiect foarte important, al domeniului cognitiv, şi a elaborat o structură care poate fi utilizată de cadre didactice. Pe de altă parte, după cum poate spune oricine care a lucrat cu un grup de pedagogi pentru a clasifica o serie de întrebări şi activităţi de învăţare după taxonomia lui Bloom, nu prea există consens cu privire la ce înseamnă termeni în aparenţă foarte clari precum „analiză” sau „evaluare”. În plus, atâtea activităţi care merită a fi desfăşurate, cum ar fi problemele complexe autentice, din viața reală, sau proiectele nu pot fi clasificate după taxonomie şi numai încercarea de a le clasifica astfel le-ar diminua potenţialul de oportunităţi de învăţare.

 

Taxonomia lui Bloom revizuită

 

În 1999, Lorin Anderson şi colegii săi au publicat o versiune actualizată a taxonomiei lui Bloom, care ia în considerare un număr mai mare de factori care au impact asupra predării şi învăţării. Această taxonomie revizuită încearcă să corecteze unele dintre erorile celei originale. Spre deosebire de versiunea din 1956, noua taxonomie face diferenţa între „ a şti ce”, conţinutul gândirii şi „a şti cum”, procedeele utilizate în rezolvarea problemelor.

 

Dimensiunea cunoştinţelor este reprezentată de „a şti ce” şi are patru categorii: factuală, conceptuală, procedurală şi metacognitivă. Cunoştinţele factuale includ fragmente izolate de informaţii, cum ar fi definiţiile cuvintelor şi cunoştinţe despre detalii specifice. Cunoştinţele conceptuale constau în sisteme de informaţii, cum ar fi clasificările şi categoriile.

 

Cunoştinţele procedurale includ algoritmi, euristică sau învăţarea prin descoperire, tehnici şi metode, precum şi cunoştinţe despre situaţiile în care se folosesc aceste metode şi procedee. Cunoştinţele metacognitive se referă la cunoştinţele despre procesele de gândire şi informaţii legate de gândire şi la felul cum pot fi folosite aceste procese în mod eficient.

 

Dimensiunea proceselor cognitive a taxonomiei lui Bloom revizuită are, ca şi cea originală, şase capacităţi. Acestea sunt de la cea mai simplă până la cea mai complexă: (a) amintirea, (b) înţelegerea, (c) aplicarea, (d) analiza, (e) evaluarea şi (f) creaţia.

Amintirea constă în recunoaşterea şi reamintirea, „rechemarea”, informaţiilor relevante din memoria pe termen lung. Înţelegerea este abilitatea de a forma propiul înţeles pe baza materialelor educaţionale, precum lectura şi explicaţiile profesorului. Subcategoriile acestui proces includ interpretarea, exemplificarea, clasificarea, rezumarea, deducerea, compararea şi explicarea.

Cel de-al treilea proces, aplicarea, se referă la utilizarea unui procedeu învăţat într-o situaţie familiară sau una nouă. Următorul proces este analiza, care constă în descompunerea cunoştinţelor în părţi şi considerarea relaţiei dintre părţi şi structura generală. Elevii analizează prin diferenţiere, organizare şi atribuire. Evaluarea, care reprezintă ultimul nivel al taxonomiei originale, este al cincelea dintre cele şase procese în versiunea revizuită. Ea include verificarea şi critica.

Crearea, un proces care nu a fost inclus în prima taxonomie, se află pe nivelul cel mai de sus al noii versiuni. Această abilitate implică combinarea unor lucruri existente pentru a face ceva nou. Pentru a îndeplini sarcini creatoare, cei care învaţă generează, planifică şi produc.

Potrivit acestei taxonomii, fiecărui nivel de cunoştinţe îi poate corespunde un nivel al proceselor cognitive, astfel că elevul poate să-şi amintească cunoştinţe factuale sau procedurale, să înţeleagă cunoştinţe conceptuale sau metacognitive sau să analizeze cunoştinţe metacognitive sau factuale. După Anderson şi colegii săi, „Învăţarea care are sens le oferă elevilor cunoştinţele şi procesele cognitive de care au nevoie pentru a putea rezolva probleme.” (p. 65).

 

Dimensiunea proceselor cognitive

Procese cognitive

Exemple

Reamintirea – Producerea informaţiilor exacte din memorie

Recunoaştere

 

  • Identificaţi broaştele dintr-o diagramă cu diferite tipuri de amfibieni.
  • Găsiţi un triunghi isoscel în jurul vostru.
  • Răspundeţi la întrebări cu adevărat sau fals sau la întrebări cu variante de răspuns.

 

Reamintire

 

  • Numiţi trei autoare care au scris în limba engleză în sec. al XIX-lea.
  • Scrieţi înmulţirea.
  • Redaţi formula chimică pentru tetraclorura de carbon.

 

Înţelegerea – Formarea înţelesului pe baza materialelor educaţionale sau a experienţelor

Interpretare

 

  • Transpuneţi o problemă dintr-o poveste într-o ecuaţie algebrică.
  • Desenaţi o diagramă a sistemului digestiv.
  • Parafrazaţi al doilea discurs inaugural al lui Lincoln.

 

Exemplificare

 

  • Desenaţi un paralelogram.
  • Găsiţi un exemplu de utilizare a tehnicii literare fluxul conştiinţei.
  • Numiţi un mamifer care trăieşte în zona voastră.

 

Clasificare

 

  • Clasificaţi numerele în pare şi impare.
  • Enumeraţi tipurile de guvernare din ţările moderne din Africa.
  • Grupaţi animalele indigene pe specii.

Rezumare

 

  • Propuneţi un titlu pentru un scurt pasaj.
  • Enumeraţi punctele cheie referitoare la pedeapsa capitală pe care le promovează site-ul.

 

Deducere

  • Citiţi un pasaj din dialogul dintre două personaje şi formulaţi o concluzie referitoare la relaţia lor din trecut.
  • Deduceţi înţelesul unui termen nefamiliar din context.
  • Uitaţi-vă la o serie de numere şi spuneţi care credeţi că va fi următorul.

Comparare

 

  • Explicaţi felul în care inima se aseamănă cu o pompă.
  • Scrieţi despre o experienţă personală asemănătoare cu cea a pionierilor în vest.
  • Folosiţi o diagramă Venn pentru a demonstra felul în care se aseamănă şi sunt diferite două cărţi de Charles Dickens.

Explicare

  • Desenaţi o diagramă prin care să explicaţi cum influenţează presiunea aerului vremea.
  • Oferiţi detalii pentru a motiva de ce Revoluţia Franceză s-a produs în acea perioadă şi în felul acela.
  • Descrieţi cum ratele dobânzilor influenţează economia.

Aplicarea – Folosirea unui procedeu

Execuţie

  • Adăugaţi o coloană de numere din două cifre.
  • Citiţi cu voce tare un pasaj într-o limbă străină.
  • Faceţi o aruncare de încercare.

Implementare

  • Concepeţi un experiment pentru a vedea cum cresc plantele în diferite tipuri de soluri. Verificaţi o lucrare scrisă. Creaţi un buget.

Analiza – Descompunerea unui concept în părţi şi descrierea relaţiei dintre aceste părţi şi întreg

Diferenţiere

  • Identificaţi informaţiile importante din enunţul unei probleme de matematică şi tăiaţi informaţiile neimportante. Desenaţi o diagramă care să arate care sunt personajele principale şi secundare ale unui roman.

Organizare

  • Aşezaţi cărţile din biblioteca clasei pe categorii. Alcătuiţi o listă a figurilor de stil folosite frecvent şi explicaţi efectul lor. Realizaţi o diagramă care să arate cum interacţionează plantele şi animalele din zona voatră.

Atribuire

  • Citiţi scrisorile către editor pentru a determina punctele de vedere ale autorilor faţă de o problemă locală. Determinaţi care este motivaţia unui personaj dintr-un roman sau o poveste. Uitaţi-vă la broşurile candidaţilor politici şi emiteţi ipoteze cu privire la punctele lor de vedere asupro problemelor.

Evaluarea – Emiterea de judecăţi pe baza unor criterii şi standarde

Verificare

  • Participaţi la un grup de scriere, oferindu-le colegilor feedback cu privire la organizarea şi logica argumentelor. Ascultaţi un discurs politic şi faceţi o listă cu contradicţiile care apar în discurs. Revizuiţi un plan de proiect pentru a vedea dacă sunt incluse toate etapele necesare.

Analiză critică

  • După ce aţi participat la elaborarea unei grile de evaluare criterială a unui proiect, apreciaţi măsura în care proiectul îndeplineşte criteriile. Alegeţi cea mai bună metodă pentru rezolvarea unei probleme complexe de matematică. Apreciaţi validitatea argumentelor pro şi împotriva astrologiei.

Crearea – Combinarea mai multor elemente pentru a forma ceva nou sau recunoaşterea componentelor unei noi structuri.

Generare

  • Pe baza unei liste de criterii, enumeraţi câteva opţiuni pentru îmbunătăţirea relaţiilor rasiale în şcoală. Formulaţi câteva ipoteze ştiinţifice pentru a explica de ce plantele au nevoie de soare. Propuneţi o serie de alternative pentru reducerea dependenţei de combustibilii fosili, care să abordeze atât aspecte economice, cât şi de mediu. Formulaţi ipoteze alternative pe baza unor criterii.

Planificare

  • Realizaţi o schiţă pentru o prezentare multimedia despre insecte. Prezentaţi o lucrare despre opiniile lui Mark Twain cu privire la religie. Planificaţi un studiu ştiinţific pentru a testa efectul diferitelor tipuri de muzică asupra producţiei de ouă la păsări.

Producere

  • Scrieţi un jurnal din punctul de vedere al unui soldat al confederaţiei sau unionist. Construiţi un habitat pentru păsările de apă locale. Puneţi în scenă o piesă pe baza unui capitol dintr-un roman pe care l-aţi citit.

Dimensiunea cunoştinţelor

Cunoştinţe factuale – informaţii de bază

Cunoştinţe legate de terminologie

Termeni, simboluri matematice, note muzicale, alfabet

Cunoştinţe legate de detalii şi elemente specifice

Componentele piramidei alimentelor, numele reprezentanţilor în Congres, bătălii importante din cel de-al doilea război mondial

Cunoştinţe conceptuale – relaţiile dintre părţile unei structuri mai mari care fac ca acestea să funcţioneze împreună

Cunoştinţe despre clasificări şi categorii

Specii de animale, diferite tipuri de argumente, erele geologice

Cunoştinţe despre principii şi generalizări

Tipuri de conflicte în literatură, legile mişcării ale lui Newton, principiile democraţiei

Cunoştinţe despre teorii, modele şi structuri

Teoria evoluţiei, teorii economice, modele ADN

Cunoştinţe procedurale – cum să faci ceva

Cunoştinţe despre abilităţi şi algoritmi specifice disciplinei

Rezolvarea ecuaţiilor de gradul doi, amestecarea culorilor vopselelor, servirea mingii la volei

Cunoştinţe despre tehnici şi metode specifice disciplinei

Critică literară, analiza documentelor istorice, metode de rezolvare o problemelor de matematică

Cunoştinţe despre criteriile de determinare a procedeelor adecvate

Metode adecvate pentru diferite tipuri de experimente, procedee de analiză statistică utilizate în diferite situaţii, standarde pentru diferite tipuri de scriere

Cunoştinţe metacognitive – cunoştinţe despre gândire în general şi gândirea personală în special

Cunoştinţe strategice

Modalităţi de memorare a faptelor, strategii de citire a unui text pentru înţelegere, metode de planificare a unui site

Cunoştinţe despre sarcinile cognitive, inclusiv cunoştinţe contextuale şi despre condiţionare adecvate

Diferite cerinţe de citire, din manuale sau literatură; gândirea prospectivă înainte de utilizarea unei baze de date electronice; diferenţele dintre scrierea unui mesaj electronic şi scrierea unei scrisori de afaceri

Cunoştinţe despre sine (auto-cunoaştere)

Nevoia de a avea o diagramă sau un grafic pentru înţelegerea proceselor complexe, o înţelegere mai bună în medii în care este linişte, nevoia de a discuta ideile cu cineva înainte de a scrie un eseu