Taxonomia lui Bloom
Ierarhia tradiţională a proceselor cognitive
În 1956, Benjamin Bloom a scris primul volum al taxonomiei obiectivelor educaţionale: domeniul cognitiv, iar descrierea sa a proceselor gândirii ierarhizate pe şase niveluri a fost de atunci adaptată şi utilizată la scară largă, în nenumărate contexte. Lista sa de procese cognitive este organizată pornind de la cele mai simple, amintirea cunoştinţelor, până la cele mai complexe, cum ar fi emiterea unei judecăţi cu privire la valoarea unei idei.
Taxonomia lui Bloom a obiectivelor educaţionale (tradiţională)
Capacităţi |
Definiţie |
Cuvinte cheie |
Cunoaştere |
Amintirea informaţiilor |
identifică, descrie, numeşte, etichetează, recunoaşte, reproduce, urmăreşte |
Înţelegere |
Înţelegerea sensului, parafraza unui concept |
rezumă, modifică, apară, parafrazează, interpretează, dă exemple |
Aplicare |
Utilizarea informaţiilor sau a conceptului într-o situaţie nouă |
construieşte, face, formează, modelează, prezice, pregăteşte |
Analiză |
Descompunerea informaţiilor sau a conceptelor în părţi pentru a le înţelege mai bine |
compară/ contrastează, descompune, distinge, selectează, separă |
Sinteză |
Folosirea ideilor pentru a produce ceva nou |
repartizează pe categorii, generalizează, reconstruieşte |
Evaluare |
Emiterea de judecăţi de valoare |
laudă, critică, judecă, justifică, argumentează, susţine |
Lumea de astăzi este totuşi diferită de cea pe care o reflecta taxonomia lui Bloom în 1956. Specialiştii în domeniul pedagogiei au învăţat mult mai multe despre cum învaţă elevii şi cum predau profesorii şi recunosc acum că procesele de predare şi învăţare cuprind mult mai multe decât cogniția. Aceste procese implică şi sentimentele şi convingerile elevilor şi ale profesorilor, precum şi mediul social şi cultural al clasei.
Mai mulţi psihologi au lucrat pentru a transforma conceptul de bază al unei taxonomii a capacităţilor cognitive într-unul mai relevant şi mai apropiat de realitate. Elaborând propria taxonomie a obiectivelor educaţionale, Marzano (2000) aduce următoarea critică la adresa taxonomiei lui Bloom: chiar structura taxonomiei, pornind de la nivelul cel mai simplu al cunoştinţelor şi ajungând la cel mai dificil al evaluării, nu se sprijină pe o cercetare. O taxonomie ierarhică implică faptul că fiecare capacitate aflată la un nivel superior este compusă din capacităţile de la nivelurile de mai jos; înţelegerea necesită cunoştinţe; aplicarea necesită înţelegere şi cunoştinţe şi aşa mai departe. Acest lucru, potrivit lui Marzano, nu este adevărat în ceea ce priveşte procesele cognitive din taxonomia lui Bloom.
Iniţiatorii teoriei originale a celor şase procese de gândire au presupus că proiectele complexe necesită unul dintre procese într-o măsură mai mare decât celelalte. O sarcină era în primul rând una de „analiză” sau una de „evaluare”. Acest lucru nu s-a dovedit a fi adevărat, ceea ce explică dificultatea pedagogilor în a clasa activităţi de învăţare provocatoare pe baza acestei taxonomii. Anderson (2000) susţine că în aproape toate activităţile de învăţare complexe sunt implicate mai multe capacităţi cognitive diferite.
Ca orice model teoretic, taxonomia lui Bloom are punctele sale forte şi slabe. Cel mai important punct forte al său este acela că a abordat un subiect foarte important, al domeniului cognitiv, şi a elaborat o structură care poate fi utilizată de cadre didactice. Pe de altă parte, după cum poate spune oricine care a lucrat cu un grup de pedagogi pentru a clasifica o serie de întrebări şi activităţi de învăţare după taxonomia lui Bloom, nu prea există consens cu privire la ce înseamnă termeni în aparenţă foarte clari precum „analiză” sau „evaluare”. În plus, atâtea activităţi care merită a fi desfăşurate, cum ar fi problemele complexe autentice, din viața reală, sau proiectele nu pot fi clasificate după taxonomie şi numai încercarea de a le clasifica astfel le-ar diminua potenţialul de oportunităţi de învăţare.
Taxonomia lui Bloom revizuită
În 1999, Lorin Anderson şi colegii săi au publicat o versiune actualizată a taxonomiei lui Bloom, care ia în considerare un număr mai mare de factori care au impact asupra predării şi învăţării. Această taxonomie revizuită încearcă să corecteze unele dintre erorile celei originale. Spre deosebire de versiunea din 1956, noua taxonomie face diferenţa între „ a şti ce”, conţinutul gândirii şi „a şti cum”, procedeele utilizate în rezolvarea problemelor.
Dimensiunea cunoştinţelor este reprezentată de „a şti ce” şi are patru categorii: factuală, conceptuală, procedurală şi metacognitivă. Cunoştinţele factuale includ fragmente izolate de informaţii, cum ar fi definiţiile cuvintelor şi cunoştinţe despre detalii specifice. Cunoştinţele conceptuale constau în sisteme de informaţii, cum ar fi clasificările şi categoriile.
Cunoştinţele procedurale includ algoritmi, euristică sau învăţarea prin descoperire, tehnici şi metode, precum şi cunoştinţe despre situaţiile în care se folosesc aceste metode şi procedee. Cunoştinţele metacognitive se referă la cunoştinţele despre procesele de gândire şi informaţii legate de gândire şi la felul cum pot fi folosite aceste procese în mod eficient.
Dimensiunea proceselor cognitive a taxonomiei lui Bloom revizuită are, ca şi cea originală, şase capacităţi. Acestea sunt de la cea mai simplă până la cea mai complexă: (a) amintirea, (b) înţelegerea, (c) aplicarea, (d) analiza, (e) evaluarea şi (f) creaţia.
Amintirea constă în recunoaşterea şi reamintirea, „rechemarea”, informaţiilor relevante din memoria pe termen lung. Înţelegerea este abilitatea de a forma propiul înţeles pe baza materialelor educaţionale, precum lectura şi explicaţiile profesorului. Subcategoriile acestui proces includ interpretarea, exemplificarea, clasificarea, rezumarea, deducerea, compararea şi explicarea.
Cel de-al treilea proces, aplicarea, se referă la utilizarea unui procedeu învăţat într-o situaţie familiară sau una nouă. Următorul proces este analiza, care constă în descompunerea cunoştinţelor în părţi şi considerarea relaţiei dintre părţi şi structura generală. Elevii analizează prin diferenţiere, organizare şi atribuire. Evaluarea, care reprezintă ultimul nivel al taxonomiei originale, este al cincelea dintre cele şase procese în versiunea revizuită. Ea include verificarea şi critica.
Crearea, un proces care nu a fost inclus în prima taxonomie, se află pe nivelul cel mai de sus al noii versiuni. Această abilitate implică combinarea unor lucruri existente pentru a face ceva nou. Pentru a îndeplini sarcini creatoare, cei care învaţă generează, planifică şi produc.
Potrivit acestei taxonomii, fiecărui nivel de cunoştinţe îi poate corespunde un nivel al proceselor cognitive, astfel că elevul poate să-şi amintească cunoştinţe factuale sau procedurale, să înţeleagă cunoştinţe conceptuale sau metacognitive sau să analizeze cunoştinţe metacognitive sau factuale. După Anderson şi colegii săi, „Învăţarea care are sens le oferă elevilor cunoştinţele şi procesele cognitive de care au nevoie pentru a putea rezolva probleme.” (p. 65).
Dimensiunea proceselor cognitive
Procese cognitive |
Exemple |
Reamintirea – Producerea informaţiilor exacte din memorie |
|
Recunoaştere |
|
Reamintire |
|
Înţelegerea – Formarea înţelesului pe baza materialelor educaţionale sau a experienţelor |
|
Interpretare |
|
Exemplificare |
|
Clasificare |
|
Rezumare |
|
Deducere |
|
Comparare |
|
Explicare |
|
Aplicarea – Folosirea unui procedeu |
|
Execuţie |
|
Implementare |
|
Analiza – Descompunerea unui concept în părţi şi descrierea relaţiei dintre aceste părţi şi întreg |
|
Diferenţiere |
|
Organizare |
|
Atribuire |
|
Evaluarea – Emiterea de judecăţi pe baza unor criterii şi standarde |
|
Verificare |
|
Analiză critică |
|
Crearea – Combinarea mai multor elemente pentru a forma ceva nou sau recunoaşterea componentelor unei noi structuri. |
|
Generare |
|
Planificare |
|
Producere |
|
Dimensiunea cunoştinţelor
Cunoştinţe factuale – informaţii de bază |
|
Cunoştinţe legate de terminologie |
Termeni, simboluri matematice, note muzicale, alfabet |
Cunoştinţe legate de detalii şi elemente specifice |
Componentele piramidei alimentelor, numele reprezentanţilor în Congres, bătălii importante din cel de-al doilea război mondial |
Cunoştinţe conceptuale – relaţiile dintre părţile unei structuri mai mari care fac ca acestea să funcţioneze împreună |
|
Cunoştinţe despre clasificări şi categorii |
Specii de animale, diferite tipuri de argumente, erele geologice |
Cunoştinţe despre principii şi generalizări |
Tipuri de conflicte în literatură, legile mişcării ale lui Newton, principiile democraţiei |
Cunoştinţe despre teorii, modele şi structuri |
Teoria evoluţiei, teorii economice, modele ADN |
Cunoştinţe procedurale – cum să faci ceva |
|
Cunoştinţe despre abilităţi şi algoritmi specifice disciplinei |
Rezolvarea ecuaţiilor de gradul doi, amestecarea culorilor vopselelor, servirea mingii la volei |
Cunoştinţe despre tehnici şi metode specifice disciplinei |
Critică literară, analiza documentelor istorice, metode de rezolvare o problemelor de matematică |
Cunoştinţe despre criteriile de determinare a procedeelor adecvate |
Metode adecvate pentru diferite tipuri de experimente, procedee de analiză statistică utilizate în diferite situaţii, standarde pentru diferite tipuri de scriere |
Cunoştinţe metacognitive – cunoştinţe despre gândire în general şi gândirea personală în special |
|
Cunoştinţe strategice |
Modalităţi de memorare a faptelor, strategii de citire a unui text pentru înţelegere, metode de planificare a unui site |
Cunoştinţe despre sarcinile cognitive, inclusiv cunoştinţe contextuale şi despre condiţionare adecvate |
Diferite cerinţe de citire, din manuale sau literatură; gândirea prospectivă înainte de utilizarea unei baze de date electronice; diferenţele dintre scrierea unui mesaj electronic şi scrierea unei scrisori de afaceri |
Cunoştinţe despre sine (auto-cunoaştere) |
Nevoia de a avea o diagramă sau un grafic pentru înţelegerea proceselor complexe, o înţelegere mai bună în medii în care este linişte, nevoia de a discuta ideile cu cineva înainte de a scrie un eseu |