Viewing Single Post
AnnaE
#0

 

Pleonasmul este o greseală de exprimare care constă în folosirea alpturată a unor cuvinte cu acelasi înțeles.

 

Exemple :

coboară jos,

campion mondial al lumii,

mă întorc înapoi,

babă bătrână,

concluzie finală,

hemoragie de sânge,

mijloace mass-media,

averse de ploaie,

procent 5%,

am colaborat împreunaă,

dar însă, mai superior,

și-a luat propriile haine,

s-a menținut mai departe,

și-a adus aportul,

a avansat în față,

 cel mai principal lucru,

protagonist principal,

a rezuma pe scurt,

a coexista alături,

alocuțiune scurtă,

a surprinde pe neașteptate,

alegeri electorale,

obstacol care împiedică,

propria biografie,

cadavru neînsuflețit,

ironic și zeflemitor,

prima prioritate,

performanță de vârf,

panoramă de ansamblu,

a evoca o amintire,

contrabandă ilegală,

marele geniu,

romancier epic,

șansă favorabilă,

bancnotă de hârtie,

jambon de porc,

a vocifera cu glas puternic,

ultima ariergardă,

a survola peste munți,

tânăr adolescent,

burlac necasatorit,

caligrafie frumoasă,

catastrofă nefericită,

abuz excesiv,

scepticism șovăitor,

servilism slugarnic,

a migra dintr-un loc în altul,

particularitate distictă,

pauză temporară,

serpentină sinuoasă, 

noblețe aristrocratică,

spendoare grandioasă etc.

 

Unele pleonasme sunt acceptabile, având rolul de a sublinia ideea printr-o figură de stil : „Cobori în jos / Luceafăr blând.”

În limbajul popular există unele pleonasme acceptate pentru rolul lor de insistență:

 

Am auzit cu urechile mele.

 

Am luat cu mâna mea.

 

Am văzut cu ochii mei.