Viewing Single Post
AnnaE
#0

Mărinimie de Emil Gârleanu

 

In revarsat de zori, pe balta, lumina face minuni. Pe faţa apei sclipesc, ici, sfarmaturi de oglinzi, colo, placi de oţel; comori de galbeni între trestii. în nuferi, ca-n nişte potire plutitoare, curg raze de aur. Un colb de argint da stralucire stufarişului. Peste tot linişte neclintita, de rai.
Cocostarcul s-a sculat cu noaptea-n cap. A intrat în balta. Pe picioarele lungi, subţiri ca nişte lujere, trupul lui se leagana agale. Din cand în cand îşi uda pliscul; uneori se opreşte de se uita, ispititor, în fundul apei, ca şi cum ar fi dat peste ceva ce cauta de mult. E racoare, şi racoarea îl încanta. Nu simte nici o alta dorinţa decat sa-şi scalde picioarele în unda rece, care-i trimite fiori pana subt aripi.

Deodata se opreşte; încordeaza gatul şi priveşte. Pe frunza unui nufar o broscuţa se bucura şi ea de frumuseţea şi racoarea dimineţii. Cand l-a vazut, biata broscuţa a încremenit pe picioruşele de dinapoi; cu ochii mari deschişi cata la cumplitul duşman. In spaima ei îl vede uriaş, cu capul atingand cerul, cu pliscul lung, larg, sa soarba dintr-o data balta şi, dimpreuna cu balta, pe ea. Inima i s-a oprit.
îşi aşteapta sfarşitul.

Cocostarcul o vede şi înţelege. Dar dimineaţa e marinimos. Ş-apoi i se pare atat de mica, atat de neînsemnata aceasta vietate a balţii, ca de la o vreme parca o pierde din ochi în fundul apei şi nici n-o mai zareşte. Ridica piciorul, o paşeşte dispreţuitor, şi trece, mareţ, mai departe.

Broscuţei nu-i vine sa creada. Mai sta aşa cateva clipe. Apoi, de bucurie, sare pe o alta frunza; şi-ntr-un avant de recunoştinţa, ea, cea dintai, taie tacerea dimineţii:
– Oaac!