Viewing Single Post
AnnaE
#0

Craiasa Zapezii de Hans Christian Andersen

 

Povestea este împărţită în şapte povestiri (şapte capitole), fiecare cu titlul său.

 

 

 

 

 

 

 

„Întâia povestire, în care e vorba de o oglindă şi de cioburile ei"

 

Era odata un vrajitor rautacios, unul dintre cei mai rai, era chiar dracul. si vrajitorul acesta a facut o oglinda, dar nu era o oglinda ca toate oglinzile, fiindca tot ce era mai frumos si bun daca se oglindea in ea aproape ca nici nu se vedea, in schimb, tot ce era mai urat se vedea in oglinda foarte limpede si chiar mai urat decat fusese. Cele mai frumoase privelisti in oglinda parca erau spanac fiert si cei mai buni oameni erau in oglinda uraciosi sau sedeau cu capu-n jos. Fetele lor erau asa de schimonosite ca nu le puteai cunoaste si daca, de pilda, cineva, care avea o alunica pe obraz, se uita in oglinda, alunica crestea si ii acoperea tot obrazul ca o pata neagra. Dracul zicea ca asta e foarte nostim si de haz.

 

Cand ii trecea cuiva prin minte vreun gand bun, in oglinda se arata un ranjet, asa ca desigur dracul vrajitor se bucura de nascocirea lui. Toti cei care umblau la scoala lui de vrajitorie - fiindca trebuie sa stiti ca avea o scoala de vrajitorie - spuneau in toate partile ca s-a savarsit o minune; ziceau ca abia acuma se putea vedea cum arata intr-adevar lumea si oamenii. Umblau in toate partile cu oglinda si in curand n-a mai ramas nici o tara si nici un om pe care sa nu-i fi schimonosit oglinda aceea. intr-o buna zi s-a gandit el sa se urce si in cer cu oglinda, ca sa rada de ingeri si de Dumnezeu. Dar cu cat se urca mai sus in vazduh, cu atat oglinda tremura si se stramba si de-abia mai putea s-o tie; s-a urcat tot mai sus si mai sus si oglinda s-a strambat asa de tare si a tremurat asa de cumplit, incat i-a alunecat din maini, a cazut pe pamant si s-a spart in mii si milioane de bucati.

 

Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri si mai mari, fiindca unele bucati erau cat un fir de nisip si au zburat duse de vant peste tot pamantul si au intrat in ochii multor oameni si cei carora le intrau in ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gandeau acum decat sucit si intortocheat, pentru ca aceste cioburi pastrasera toate puterile rele pe care le avusese oglinda intreaga. Unii oameni s-au trezit cu cate un ciob chiar in inima si inima lor s-a prefacut deodata intr-un bulgare de gheata. Unele cioburi erau asa de mari, incat unii si altii le-au luat si au facut din ele geamuri; dar fereasca Dumnezeu sa te fi uitat la vreun prieten prin geamurile acestea! Alte cioburi au ajuns ochelari, dar cei care purtau acei ochelari vedeau stramb si judecau nedrept. Dracul radea sa plesneasca de toate aceste nazbatii. si mai erau inca multe cioburi in lume. Vedem noi indata. 

 

 

 

 

„A doua poveste, Un băieţel şi o fetiţă"

 

În acele vremuri tulburi, în care cioburile oglinzii vrăjite se tot împrăştiau, trăiau şi doi copii, un băieţel şi o fetiţă, Kay şi Gerda, care se iubeau ca doi fraţi, fiind vecini. Cât era vreme bună, ei se jucau lângă trandafiri. Iarna era mai greu... şi ei ascultau poveşti despre Crăiasa Zăpezii, regina fluturilor albi - adică a fulgilor de nea... Într-o seară, chiar, lui Kay i s-a părut (ori a fost realitate) că însăşi Crăiasa Zăpezii a intrat la el în odaie.

 


Totul până într-o bună zi, când un ciob din acea oglindă blestemată îi intră lui Kay şi în ochi, şi în inimă... Vă daţi seama ce dezastru! Bietul băiat a început să vadă totul pe de-a-ndoaselea, a rupt trandafirii, nu mai asculta poveşti şi se făcuse obraznic! Micuţa Gerda suferea, nu înţelegea ce se întâmplase.


Când a venit iarna, Kay şi-a legat săniuţa la o alta mai mare, ca să fie tras, cum a văzut că fac şi băieţii mai mari din oraş. Ghinionul lui: a legat-o tocmai de sania Crăiesei Zăpezii, care l-a răpit... A vrut băiatul să desprindă săniuţa, dar nu a putut. A vrut şi să spună o rugăciune, să cheme pe cineva în ajutor, dar nu-şi amintea decât tabla înmulţirii. Şi aşa s-a văzut el luat de Crăiasă. Aceasta i-a dat două sărutări pe frunte, în urma cărora copilul nu-şi mai aminti nimic, nici de ai lui, nici de trandafiri, nici de Gerda. I se părea minunată Crăiasa cea îngheţată şi rece.

 

 

 

 

A treia povestire
 

 

Gradina femeii care stia sa faca farmece

        Ce s-a intamplat oare cu Gretchen cand Karl nu s-a mai intors? Unde s-o fi dus Karl? Nimeni nu stia. Baietii atata stiau ca isi legase saniuta de o sanie mare, alba, si sania aceea s-a dus catre bariera orasului. Nimeni nu stia unde-i si cei de-acasa plangeau dupa el si Gretchen plangea mai tare decat toti; toti credeau ca a murit, ca s-a inecat in raul de la marginea orasului. A fost o iarna lunga si trista.

        si, in sfarsit, a sosit primavara, cu raze calde de soare.

        - Karl a murit, spunea Gretchen.

        - Noi nu credem c-a murit, au spus razele de soare.

        - A murit, a spus ea randunelelor.

        - Nu credem ca a murit! au zis ele, si de la o vreme nici Gretchen n-a mai crezut. intr-o dimineata ea s-a gandit:

        - Am sa-mi pun pantofii cei noi, rosii, pe care Karl inca nu i-a vazut, si am sa ma duc la rau sa-l intreb daca stie ceva de dansul.

Era devreme de tot. Gretchen a sarutat-o pe bunica-sa care mai dormea, si-a pus pantofiorii cei rosii si s-a dus singurica la rau si l-a intrebat:

        - E adevarat ca mi-ai luat prietenul cu care ma jucam? Uite, iti dau pantofii mei cei rosii, numai sa mi-l dai inapoi pe Karl.

Valurile faceau parca niste semne ciudate. si Gretchen si-a scos pantofii la care tinea mai mult decat la orice si i-a aruncat in apa; pantofii insa au cazut prea aproape si valurile i-au adus la mal. Ai fi zis ca raul nu voia sa ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut ca n-a aruncat pantofiorii destul de departe si atunci s-a suit intr-o luntre care era legata in papuris, s-a dus pana la capatul ei si a aruncat pantofii in apa. Luntrea insa nu era legata bine si, cand fetita s-a repezit sa arunce pantofii, s-a desprins de tarm si a pornit pe apa. Gretchen, cand a vazut asa, a vrut sa se intoarca si sa sara pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe si pornise pe rau in jos.

        Gretchen s-a speriat si a inceput sa planga, dar cine s-o auda decat vrabiile, dar vrabiile nu puteau s-o traga la tarm, si atunci, ce sa faca si ele, zburau de-a lungul malului si ciripeau vrand parca s-o mangaie: "Uite-aici suntem, aici, aici!" Luntrea mergea repede la vale; Gretchen era numai in ciorapi; pantofii ei cei rosii veneau pe apa dupa luntre, dar nu puteau s-o ajunga, fiindca luntrea mergea mai iute.

        Frumos era pe maluri, flori mandre, copaci batrani si pasuni cu oi si vaci, dar nici tipenie de om!

        - Poate ca raul ma duce la Karl, se gandea Gretchen si gandindu-se asa i-a mai venit inima la loc.

S-a ridicat si a inceput sa se uite la malurile verzi. A mers ea cat a mers si a ajuns cu luntrea la o livada de ciresi si in mijlocul livezii era o casuta cu ferestre rosii si albastre. Casuta era acoperita cu paie si la usa stateau doi soldati de lemn cu pusca la umar.

        Gretchen a strigat la ei; credea ca-s vii; dar ei, bineinteles, n-au raspuns nimic. Luntrea s-a apropiat de tarm; raul o impingea intr-acolo. Gretchen a strigat mai tare si atunci a iesit o baba, sprijinindu-se intr-o carja. Avea o palarie mare de soare zugravita cu flori.

        - Saracuta de tine! a spus baba. Cum ai nimerit tu in luntre si ai pornit singura pe apa, in lumea larga?

 

 

 



si baba a venit la marginea apei, a apucat luntrea cu carja, a tras-o la mal si a scos-o din luntre pe Gretchen. Fetita era vesela ca a ajuns iar pe uscat, dar se si temea putintel de baba. Aceasta a zis:

        - Și acuma spune-mi si mie cine esti si de unde vii?

Gretchen i-a spus tot. Baba asculta, dadea din cap si zicea numai "Hm, hm!". si cand Gretchen a ispravit de povestit si a intrebat-o daca nu l-a vazut cumva pe Karl, baba a raspuns ca n-a trecut pe-acolo, dar ca are sa vie el, sa se uite la flori, ca-s mai frumoase decat toate cartile cu poze si fiecare din ele stie cate o poveste. si baba a luat-o pe Gretchen de mana si s-a dus cu ea in casa si a incuiat usa dupa ce au intrat.

        Ferestrele erau foarte sus si geamurile erau rosii, albastre si galbene. O lumina tare ciudata patrundea prin ele. Pe masa era o farfurie mare plina de cirese frumoase si Gretchen s-a asezat si a mancat cirese cate a vrut, fiindca avea voie sa manance cat ii place. Pe cand manca, baba a pieptanat-o cu un pieptene de aur si parul s-a carliontat si a capatat o stralucire minunata, si chipul fetitei, rotund si bucalat, era ca trandafirul.

        - De mult mi-am dorit o fetita dragalasa, asa ca tine, a spus baba. Ai sa vezi ce bine avem sa ne impacam noi impreuna!

si tot pieptanandu-i baba parul, Gretchen a uitat de prietenul ei Karl, fiindca baba facea farmece, dar nu era o vrajitoare rea. Vrajea numai asa, ca sa-si treaca vremea si sa traiasca multumita. si ar fi vrut sa ramana Gretchen la dansa, fiindca ii placea fetita. De aceea s-a dus in gradina, a palit cu carja toti trandafirii cati erau pe-acolo si toti au cazut si-au intrat in pamant, si acuma nici nu se mai cunostea pe unde fusesera. Pasamite baba se temea ca Gretchen, cand are sa vada trandafirii, are sa se gandeasca la trandafirii ei de-acasa si atunci are sa-si aduca aminte de Karl si are sa fuga.

        Dupa asta, baba a dus-o pe Gretchen in gradina. Ce mireasma si ce frumusete era aici! Toate florile de pe lume si din toate anotimpurile le gaseai aici inflorite; nici o carte cu poze nu era mai frumoasa.

        Gretchen a sarit in sus de bucurie si s-a jucat prin gradina pana seara, cand soarele s-a lasat dupa ciresi; apoi s-a culcat intr-un pat cu perne de matase rosie, brodate cu toporasi, si a dormit si a visat tot visuri frumoase, cum viseaza numai o craiasa in ziua nuntii.

        A doua zi, Gretchen s-a jucat iar cu florile prin gradina cat a vrut. Asa a trecut multa vreme. Gretchen cunostea acuma fiecare floare, dar, desi era o multime, ei i se parea ca lipseste una. Care anume nu stia. Iata insa ca intr-o buna zi sa uitat mai bine la palaria de soare pe care o purta baba si care era zugravita cu flori, si a vazut printre florile zugravite si un trandafir, care era mai frumos decat toate celelalte. Baba uitase sa stearga de pe palaria ei trandafirul atunci cand surghiunise in pamant trandafirii din gradina. Dar, ce sa-i faci, asa-i intotdeauna cand nu bagi bine de seama!

        - Cum? a spus Gretchen. Sa nu fie oare aici nici un trandafir?

si s-a dus repede in gradina, si a cautat in toate straturile, dar n-a gasit nici un trandafir. si atunci s-a asezat jos si a inceput sa planga; si lacrimile ei au cazut tocmai pe locul unde fusese ingropata o tufa de trandafir, si cand lacrimile calde au udat tarana, tufa a iesit deodata din pamant, tot asa de inflorita ca atunci cand fusese ingropata. Gretchen a imbratisat trandafirul, a sarutat florile si s-a gandit la trandafirii ei frumosi de-acasa si la Karl.

        - De ce m-am oprit eu oare aici? a spus fetita. Eu voiam sa-l caut pe Karl. Voi stiti unde-i? a intrebat ea trandafirii. Ce credeti, a murit?

        - Nu, n-a murit, au spus trandafirii. Noi am fost in pamant si in pamant sunt toti mortii, dar Karl nu-i printre ei.

        - Va multumesc de ce mi-ati spus! a zis Gretchen si s-a dus la celelalte flori, s-a uitat in potirul fiecareia din ele si a intrebat: nu stiti unde-i Karl?

Dar florile se incalzeau la soare si visau la ce le placea lor sa viseze si nici una nu stia ce-i cu Karl.

        - Degeaba mai intreb florile, si-a raspuns Gretchen. Ele stiu numai ce se intampla cu dansele si de altceva habar n-au!

si Gretchen si-a pus poalele in brau, ca sa poata sa mearga mai repede, si a luat-o la fuga pana in fundul gradinii. Portita era inchisa, dar ea a apasat pe clanta ruginita si clanta s-a ridicat, portita s-a deschis si Gretchen a pornit in lumea larga, desculta cum era. S-a uitat de cateva ori inapoi, dar n-o urmarea nimeni. De la o vreme n-a mai putut merge si s-a asezat pe un bolovan si cand s-a uitat imprejur a vazut ca nu mai era vara, era toamna tarziu; in gradina babei, in care era mereu cald si erau flori din toate anotimpurile, nu puteai sa-ti dai seama cum trece vremea.

        - Doamne, cum am mai intarziat! a spus Gretchen. Uite ca-i toamna, nu mai pot sa zabovesc!

Si s-a ridicat si a pornit iar la drum. Vai, piciorusele ei erau obosite si zgariate! De jur imprejur era urat si frig. Crengile pletoase ale salciilor erau galbene si frunzele cadeau smulse de vant si numai porumbarul mai avea poame, dar nu erau bune. si cand Gretchen a incercat sa manance din ele, i-au facut gura punga de acre ce erau. Trist si urat era in lumea larga! 

 

 

„A patra poveste, Prinţul şi prinţesa"

 

Tot mergând, Gerda întâlneşte un cioroi vorbăreţ (desigur, şi păsările vorbesc în poveşti, nu numai florile). Ea îi spune povestea ei, iar cioroiul crede că l-a găsit pe Kay, pentru că prinţesa din ţara lor a căutat un soţ deştept, care să nu fie intimidat de fala palatului, şi a găsit un băiat care pare să semene tocmai cu Kay. Iubita cioroiului, o cioară de la palat, o ajută pe Gerda să pătrundă pe furiş la palat, să vadă cu ochii ei pe tânărul cel deştept. Numai că... nu era Kay.


Gerda se împrieteni cu prinţul şi cu prinţesa (care au iertat ciorile pentru că au adus o necunoscută în palat) şi le spuse povestea ei. Ciorile au fost avansate în rang (cu dreptul de a primi toate firimiturile de la masă), şi nu au vrut să zboare libere... Iar Gerda a plecat mai departe, în lume, încărcată de daruri, cu ghetuţe noi şi cu o caleaşcă din aur plină de dulciuri... Cu tristeţe a plecat Gerda de la acei oameni buni şi de la acele ciori bune.

 

A cincea povestire
Fetita de talhar


        Au intrat intr-o padure deasa, dar caleasca stralucea ca o facla. in padure erau talhari; cum au vazut caleasca, au si venit.

        - E de aur! E de aur! au strigat talharii si s-au repezit, au apucat caii de darlogi, au omorat pe vizitiu si pe valeti si au scos-o pe Gretchen din caleasca.

        - E grasuta si draguta, hranita numai cu miez de nuca, a spus o baba, nevasta unui talhar; avea par pe obraz si niste sprancene stufoase, care-i atarnau pana peste ochi. E chiar ca un miel gras! Trebuie sa fie foarte gustoasa!

si baba si-a scos cutitul; era un cutit ascutit tare si lucios, de te-nfiorai numai cand te uitai. Dar chiar in clipa aceea baba a scos un tipat, fiindca fetita ei, pe care o purta in spate si care era grozav de obraznica si de rea, a muscat-o de ureche.

        - Afurisita ce esti! a strigat baba de durere si a uitat s-o taie pe Gretchen.

        - Las-o, ca vreau sa ma joc cu ea! a spus fetita de talhar. Am sa-i iau mansonul si hainutele si are sa doarma cu mine.

si a mai muscat-o o data pe muma-sa asa de tare ca talharoaica a sarit in sus si s-a invartit de cateva ori de durere. si toti talharii radeau si spuneau:

        - Ia uite-o cum joaca cu fiica-sa in spate!

        - Vreau sa ma urc in caleasca, a spus fetita de talhar si au trebuit sa-i faca pe plac, fiindca era rasfatata si incapatanata.

S-au urcat amandoua in caleasca si s-au infundat in padure. Fetita de talhar era de-o varsta cu Gretchen, dar mai voinica, mai spatoasa, mai negricioasa. Ochii ii erau negri si parca mahniti. A luat-o de mijloc pe Gretchen si i-a spus:

        - Eu nu vreau sa te omoare pana nu m-oi supara eu pe tine! Dar tu esti printesa, nu?

        - Nu, a raspuns Gretchen, si i-a povestit tot ce i se intamplase si cat de mult tinea ea la Karl.

Fetita de talhar s-a uitat ganditoare la ea, a dat usor din cap si a spus:

        - Nu, nu trebuie sa te omoare chiar daca m-oi supara pe tine, ca, daca m-oi supara, te omor eu! si i-a sters lui Gretchen lacrimile si si-a bagat mainile in mansonul lui Gretchen, care era calduros si moale.

Caleasca s-a oprit. Erau acuma in curtea unui castel de talhari care era darapanat de sus pana jos. Peretii erau sparti si prin gauri intrau si ieseau in zbor corbi si ciori, iar niste dulai voinici ca ar fi putut inghiti si un om sareau in toate partile, dar nu latrau fiindca n-aveau voie.

        In sala cea mare a castelului, veche si afumata, in mijloc, pe lespezi, ardea un foc mare; fumul se urca pana in tavan si trebuia sa-si gaseasca singur un loc pe unde sa iasa. Pe foc era un cazan mare cu supa si cativa talhari frigeau la frigare iepuri si iepuri de casa.

        - Noaptea asta ai sa dormi cu mine si cu pasarile mele, spuse fetita de talhar.

Dupa ce au mancat, s-au dus intr-un colt unde era un maldar de paie acoperit cu covoare. Deasupra, pe niste stinghii, erau peste o suta de porumbei care parca dormeau, dar toti au tresarit cand au venit fetitele.

        - Ai mei sunt toti, a zis fetita de talhar si a luat un porumbel de picioare si l-a scuturat pana cand a inceput sa dea din aripi.

        - Saruta-l, a strigat ea catre Gretchen si a lovit-o in obraz cu porumbelul. Uite, colo sunt porumbeii salbatici, a mai zis ea si a aratat o gaura in zid, cu niste bete infipte in chip de gratii. Sunt doi si trebuie sa-i tin inchisi, ca altfel zboara. si uite ici pe Bum-Bum, care mi-i foarte drag. si trase de coarne pe un ren care statea legat intr-un colt, cu o zgarda de fier la gat.

        - Si pe el trebuie sa-l tinem strans, ca altfel o ia la fuga. in fiecare seara inainte de culcare il gadil cu cutitul si i-i frica grozav.

si fetita scoase un cutit lung dintr-o crapatura a zidului si il dezmierda usurel pe ren cu cutitul pe gat. Bietul ren a inceput sa dea din picioare si fetita de talhar a ras si a luat-o pe Gretchen in pat cu ea.

        - Tu dormi cu cutitul in mana? a intrebat-o Gretchen uitandu-se cam ingrijorata la cutit.

        - Întotdeauna dorm cu cutitul, a raspuns fetita de talhar. Niciodata nu stii ce se poate intampla si acuma ia spune-mi, din nou, cum a fost cu Karl si de ce-ai plecat tu in lumea larga?

Gretchen i-a povestit iar cum a fost si porumbeii salbatici uguiau in colivie si ceilalti porumbei dormeau. Fetita de talhar cu o mana a luat-o dupa gat pe Gretchen, iar cu cealalta tinea strans cutitul; n-a trecut mult si a adormit si a inceput sa sforaie. Gretchen insa nu putea inchide ochii si se tot gandea: "Oare ce-o sa se mai intample cu ea, au s-o omoare, au s-o lase sa traiasca?" Talharii sedeau langa foc, beau si cantau si talharoaica se dadea de-a tumba. Era o priveliste groaznica pentru biata fetita. si deodata, porumbeii salbatici au inceput sa vorbeasca:

        - U-gu-gu, u-gu-gu! L-am vazut pe Karl. Sania i-o tragea o gaina alba si el sedea in trasura Craiesei Zapezii; Craiasa a trecut pe deasupra padurii cand eram pui si sedeam in cuib; a suflat inspre noi si toti ceilalti au murit, numai noi am ramas. U-gu-gu, u-gu-gu!

        - Ce tot vorbiti acolo? a strigat la ei Gretchen. incotro se ducea Craiasa Zapezii? Mai stiti ceva de dansa?

        - Noi credem ca s-a dus in Laponia, fiindca acolo-i mereu zapada si gheata. intreaba pe renul acela care e legat.

        - Da, acolo-i zapada multa si e strasnic de frumos, a spus renul. Acolo poti sa alergi si sa zburzi cat iti place, acolo isi are Craiasa Zapezii cortul ei de vara, da' palatul ei e departe, tocmai catre Polul Nord, pe o insula careia ii zice Spitzbergen.

        - O, saracul Karl! a oftat Gretchen.

        - Da' mai astampara-te odata, a strigat fetita de talhar, ca acusi bag cutitul in tine! A doua zi dimineata Gretchen i-a spus tot ce vorbisera porumbeii salbatici.

Fetita de talhar s-a gandit o clipa, apoi a dat din cap si a zis:

        - Tot una-i! Tot una-i! Tu stii unde-i Laponia? a intrebat ea pe ren.

        - Cine sa stie daca n-oi sti eu? a raspuns renul si ochii i-au scanteiat. Doar eu acolo m-am nascut si am crescut si acolo am zburdat pe zapada.

        - Uite ce zic eu, spuse Gretei fetita de talhar. Acum toti ai nostri au plecat, numai mama a ramas acasa. Pe la amiaza, ea bea din sticla aceea mare, pe care o vezi acolo, pe urma adoarme. si vedem noi ce-i de facut.

Fetita de talhar a sarit din pat, a luat-o pe mama-sa de dupa gat, a tras-o de barba si i-a spus: "Buna dimineata, capra batrana ce esti!" Mama-sa i-a dat cateva bobarnace de i s-a invinetit nasul, dar asta era la ea un semn de dragoste. Dupa ce mama-sa a tras zdravan din sticla si a adormit, fetita de talhar s-a dus la ren si i-a spus:

        - Îmi place grozav sa te dezmierd pe gat cu cutitul, ca esti caraghios cand te dezmierd si azvarli din picioare, dar acuma trebuie sa-ti dau drumul. Am sa tai franghia si ai sa pleci in Laponia. Da' sa te duci drept acolo si s-o iei pe fetita asta in spate si s-o duci la palatul in care sta Craiasa Zapezii si unde e prietenul fetitei. Cred c-ai ascultat ce spunea, ca a vorbit destul de tare si tu ai ascultat.

Renul a sarit in sus de bucurie. Fetita de talhar a luat-o pe Gretchen si a urcat-o pe ren, a legat-o de spinarea renului si i-a dat si o pernuta sa si-o puna dedesubt.

        - De frig n-are sa-ti fie prea frig, ca ai pantofii imblaniti, dar mansonul ti-l iau eu, ca-mi place. Da-ti dau, uite, manusile mamei. is mari, ca-ti ajung pana la coate, ia pune-le! Acuma ai niste maini chiar ca mama.

Gretchen a inceput sa planga de bucurie.

        - Nu-mi place ca plangi, a spus fetita de talhar. Acuma trebuie sa fii vesela. Uite, iti dau doua paini si o bucata de sunca, ca sa ai pe drum.

A legat de spinarea renului sunca si painea, pe urma a deschis usa si a chemat inauntru dulaii, apoi a taiat franghia cu cutitul ei cel bine ascutit si i-a spus renului:

        - Pleaca repede si ai grija de fetita!

Gretchen a intins catre ea mainile cu manusile pana la coate si si-a luat ramas-bun si renul a luat-o la fuga peste rape si prin ponoare, prin padurea cea mare, pe campii si ape inghetate. Lupii urlau si corbii croncaneau. si pe cer parca se intindeau niste perdele luminoase.

        - Asta-i Aurora Boreala, a spus renul; ia uite cum straluceste!

si a inceput sa alerge si mai repede. si asa au mers ei ziua si noaptea fara sa opreasca. si cand painea si cu sunca s-au ispravit, au ajuns si ei in tara Laponilor. 

 

 

„A şasea poveste. Lapona şi finlandeza"

 

 

 

 

 

 

Gerda a ajuns cu renul la casa unei lapone, care i-a dat un mesaj pe o bucată de peşte uscat, pentru o finlandeză, ce locuia mai aproape de conacul Crăiesei Zăpezilor. Finlandeza i-a primit în casa ei, unde era cald, cald, iar ea le ştia pe toate: ştia unde e Kay şi că are un ciob de oglindă în inimă şi praf de oglindă fermecată în ochi. Finlandeza a apreciat puterea Gerdei, care vine din inima ei curată şi pură, încât o ajută pe cale şi oamenii, şi animalele, şi plantele. Apoi i-a poruncit renului să o ducă pe fetiţă până la grădina Crăiesei Zăpezilor şi să o lase acolo.


Ei, dar Crăiasa Zăpezii era păzită de o armată de... fulgi uriaşi, cu diferite forme, care o înspăimântau pe fetiţă (care acum era desculţă în zăpadă...). Atunci ea a spus o rugăciune, şi din răsuflarea ei s-au format îngerași care au luptat cu fulgii şi cu frigul. Fetiţa avea acum calea liberă şi nu mai degera.

 

 

A saptea povestire
In care e vorba de palatul Craiesei Zapezii si despre ce s-a intamplat acolo


        Peretii palatului erau facuti din zapada viscolita, ferestrele si usile din vanturi vijelioase; erau peste o suta de incaperi, toate asa cum le alcatuia zapada; cea mai mare era asa de intinsa ca puteai sa mergi cateva ceasuri prin ea de la un capat la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreala si erau goale, ghetoase, reci si sclipitoare. Aici nu era niciodata vreo petrecere, nici macar un bal de ursi la care vijelia sa cante si ursii albi sa mearga in doua picioare si sa joace, nici macar o sindrofie de domnisoare vulpi argintii; in palatul Craiesei Zapezii era pustiu si frig. Aurora Boreala se deslusea atat de bine incat ii puteai numara perdelele de lumina. in mijlocul acestei sali nemarginite si pustii era un lac inghetat care se sfaramase in mii de bucati, dar bucatile semanau intre ele asa de tare incat era o adevarata minunatie. in mijlocul lacului sedea Craiasa Zapezii, cand era acasa, si atunci zicea ca sade pe oglinda intelepciunii si ca aceasta oglinda e cea mai buna din lume.

        Karl era vanat de frig, ba chiar aproape negru, dar nu simtea ca i-i frig fiindca Craiasa Zapezii ii luase cu o sarutare simtul frigului si inima lui era ca un bulgare de gheata. Acuma se juca; lua bucati de gheata netede ca niste tablite si alcatuia cu ele tot felul de figuri, asa cum se joaca la noi copiii cu cuburile. Jocul lui era insa asa-zisul joc de gheata al intelepciunii. in ochii lui figurile de gheata erau frumoase si de foarte mare insemnatate si asta din pricina ciobului de gheata pe care il avea in ochi. Aseza bucatile de gheata in asa fel incat sa formeze un cuvant, dar niciodata nu izbutea sa formeze cuvantul pe care il voia si care era "vesnicia". Craiasa Zapezii ii spusese asa:

        - Daca izbutesti sa formezi cuvantul acesta, atunci ai sa fii stapan pe tine insuti si eu am sa-ti daruiesc lumea intreaga si o pereche de patine noi.

Dar Karl nu putea sa formeze cuvantul.

        - Ma duc in tarile calde, a spus Craiasa Zapezii. Vreau sa ma uit in caldarile cele negre.

Caldarile cele negre erau muntii Etna si Vezuviu, care scuipa flacari.

        - Am sa-i mai inalbesc putin si asta nu-i rau, ba chiar e bine pentru lamai si struguri.

Și Craiasa Zapezii a plecat in zbor si Karl a ramas singur in sala cea mare de gheata, intinsa cat vedeai cu ochii si pustie. Se uita la bucatile de gheata si se tot gandea si ii trosnea capul de atata gandire. si cum statea neclintit si teapan, ai fi crezut ca-i si el un sloi de gheata.

        În vremea asta, Gretchen a ajuns la palat si a intrat pe poarta. Vanturi taioase au intampinat-o. Ea a spus o rugaciune si vanturile indata au stat pe loc si s-au culcat si ea a intrat in salile palatului, mari, goale si reci. si deodata l-a zarit pe Karl, s-a dus repede la el, l-a luat de dupa gat, l-a strans in brate si i-a spus:

        - Karl! Bine ca te-am gasit!

Karl insa sedea nemiscat, teapan si rece. Gretchen a inceput sa planga si lacrimile ei fierbinti au cazut pe pieptul lui, au patruns pana la inima si au topit bulgarele de gheata si au mistuit ciobul de oglinda. El s-a uitat la dansa si ea a inceput sa cante:

                        Ce frumosi sunt trandafirii

                        si cad prada ofilirii!

                        Traiul nostru e mai bun,

                        Ca-nflorim si la Craciun!

        Cand a auzit cantecul, Karl a izbucnit in plans si lacrimile cand au curs au luat cu ele si aschia de oglinda din ochi si atunci el a cunoscut-o si a strigat plin de bucurie:

        - Gretchen! Gretchen! Dar unde-ai fost atata vreme? si eu unde am fost?

Și s-a uitat imprejurul lui.

        - Vai! Ce frig e aici! Ce pustiu!

Și s-a lipit de Gretchen si ea plangea si radea de bucurie. Era asa de frumos incat pana si bucatile de gheata jucau de bucurie si dupa ce s-au saturat de jucat s-au asezat iar jos si au alcatuit tocmai cuvantul de care spusese Craiasa Zapezii ca daca are sa-l formeze Karl el are sa ajunga stapan pe sine insusi, iar ea are sa-i dea lumea intreaga si o pereche de patine noi.

        Gretchen l-a sarutat pe obraji si obrajii s-au facut rosii; l-a sarutat pe ochi si ochii au stralucit ca si ai ei; i-a sarutat mainile si picioarele si el s-a inzdravenit si s-a inviorat. Acuma, Craiasa Zapezii avea sa se intoarca acasa, avea sa gaseasca dezlegarea lui de vraja scrisa cu bucati sclipitoare de gheata.

        Cei doi copii s-au luat de mana si au iesit din palat. Au inceput sa vorbeasca de bunica si de trandafirii din streasina; si pe unde mergeau ei, vanturile nu mai bateau si iesea soarele. Cand au ajuns la copacelul cu poame rosii, renul era acolo si-i astepta. Cu el era si un ren mai tanar, cu ugerul plin, si renul acela le-a dat copiilor lapte cald si i-a sarutat pe frunte. si renii i-au luat apoi in spate pe copii si i-au dus la casuta finlandezei si aici s-au incalzit bine si pe urma i-a dus la casuta laponei. Lapona, in vremea asta, le facuse hainute noi si le dresese sania.

        Cei doi reni si cu lapona i-au dus pe copii pana la hotarele tarii. Acolo unde incepea iarba, copiii si-au luat ramas-bun de la lapona si de la reni. Pasarile cantau si copacii erau inmuguriti. si deodata au vazut in fata lor o fetita calare pe un cal frumos, pe care Gretchen il cunostea (fusese inhamat la caleasca de aur). Fetita purta o caciulita rosie si avea pistoale la brau. Era fetita de talhar; se saturase de stat acasa si plecase acum in lumea larga, mai intai catre miazanoapte si dupa aceea avea de gand sa ajunga si prin alte parti ale lumii. A cunoscut-o indata pe Gretchen si Gretchen pe ea si amandoua s-au bucurat grozav.

        - Te pricepi strasnic sa cutreieri lumea!, i-a spus ea lui Karl. Dar oare meriti tu sa umble cineva dupa tine si sa te caute tocmai la capatul pamantului?

Gretchen a batut-o usurel pe obraz si a intrebat-o ce fac printul si printesa.

        - Au plecat in strainatate, a raspuns fetita de talhar.

        - Da' cioroiul? a intrebat Gretchen.

        - Cioroiul a murit. si draguta lui cea domestica, acum o vaduva, si-a legat o ata neagra de picior si plange dupa el. Dar ia spune, tu ce-ai facut si cum l-ai gasit?

Gretchen si Karl i-au povestit tot.

        Fetita de talhar i-a luat pe amandoi de mana si le-a spus ca, atunci cand are sa treaca prin orasul lor, are sa vie pe la ei si dupa aceea a pornit iar in lumea larga. si Karl si Gretchen au plecat si ei mai departe, mana-n mana, si pe unde ajungeau era primavara cu iarba verde si cu flori. si deodata au zarit turnurile unui oras: era chiar al lor. Au intrat in oras si au ajuns acasa la bunica si s-au urcat in odaita, unde toate erau la locul lor, ca altadata. Ceasornicul spunea "tic-tac" si aratatoarele se miscau. Dar cand au intrat pe usa au vazut ca acuma erau mari, oameni in toata firea. Trandafirii din streasina erau infloriti si langa trandafiri erau scaunelele pe care stateau cand erau copii. Karl si cu Gretchen s-au asezat fiecare pe scaunelul lui, tinandu-se de mana. Maretia rece si pustie din palatul Craiesei Zapezii o uitasera ca pe un vis apasator. Bunica sedea la soare si citea: "Daca nu veti fi cum sunt copiii, nu veti vedea imparatia cerurilor".

        Karl si Gretchen s-au uitat unul la altul si deodata au inteles cantecul cel vechi:

                        Ce frumosi sunt trandafirii

                        si cad prada ofilirii!

                        Traiul nostru e mai bun,

                        Ca-nflorim si la Craciun!

        Erau acuma amandoi oameni in toata firea si totusi copii, copii in inimile lor; si acum venise vara, vara calda si binefacatoare.

 

 

 

Ascutati povestea audio aici............https://latimp.eu/craiasa-zapezii-de-hans-christian-andersen-povesti-audio-copii-partea-a-ii-a/