Horia Tecuceanu
CĂPITANUL APOSTOLESCU ŞI CIFRUL D-237
CARTEA ROMANEASCA 1983
Mulţumesc Inspectoratului municipiului Bucureşti, al Ministerului de Interne — şi în mod deosebit tovarăşilor colonei DUMITRU BÂTLAN, comandantul Miliţiei, şi CORNELIU DIAMANDESCU, locţiitorul comandantului — pentru sprijinul acordat la realizarea acestei cărţi.
H. T.
NOTA :
Deşi subiectul acestui roman a fost inspirat dintr-un caz judiciar real, autorul — schimbînd identitatea personajelor implicate — nu-şi poate lua răspunderea pentru eventualele asemănări de nume sau persoane, care ar rezulta, acestea trebuind să fie considerate drept coincidenţe nedorite.
H. T.
I.
MIERCURI 27 MARTIE
— Mai repede ! Mai repede, Vartunian ! l-a îndemnat Dan pe şofer, subliniindu-şi spusele printr-un ghiont cu cotul.
— Fac tot ce pot, tovarăşe locotenent... a protestat, încordat, plutonierul, fără să întoarcă capul de la parbriz, pe când în acompaniamentul sirenei, depăşea prin slalom autoturismele care se deplasau pe aceeaşi direcţie cu noi.
Eu, stând pe bancheta din spate, le priveam absent cefele, cugetând cu nostalgie la nişte cazuri care zac pe biroul meu fără prea multe şanse de rezolvare într-un timp cât de cât previzibil, deoarece şefii mei, considerându-mă ca un pompier care e veşnic de serviciu, cum mă prind prin birou, cum mă expediază cu toată generozitatea îa un eveniment. Şi să-l văd şi eu pe ăla care are curajul să afirme că ducem lipsă de chestii d-astea ?!
Deodată, indispoziţia care mă cuprinsese a fost expulzată de prompta declanşare a instinctului de conservare. Astfel, am realizat că tremur de parcă aş avea o criză de delirium tremens. Si cum trasul la măsea nu prea intră în inventarul hobby-urilor mele, curiozitatea m-a îndemnat să aflu de ce mă scutur atît de vîrtos. Şi, în ciuda faptului că n-am apelat la serviciul unui calculator electronic, am aflat ! Maşina noastră intrase în vibraţie. Deşi poziţia mea nu-mi permitea, să văd cadranul kilometrajului, puteam să jur că modul în care trepida caroseria era dat de viteza cu care rulam. Cred că rabla noastră reuşise (deşi nu pot pricepe cum !) să depăşească suta pe oră.
Ăştia doi, adică Dan şi Vartimian, probabil că-şi imaginau că sînt în concurs pe circuitul de la Indianopolis !
Cu astfel de alură, erau create toate premizele pentru a-mi pune colegii în situaţia de a organtlza o chetă fulger cu scopul finanţării cheltuielilor oca/ionate de procurarea celor trei jerbe care ne vor sta pe piept cind vom fi restituiţi ţarinii din cate venisem. Dar era oare just să vămuiesc soldele colegilor met: ? NUj nu era ! Şi, în consecinţă, m-am decis să-l anunţ pe subofiţer că, dacă nu reduce viteza pînă la limita evitării unui accident, îl căptuşesc cu cinci zile de pensiune completă în arestul garnizoanei. N-am maţi avut însă cînd să dau glas meritoriei şi principialei mele intenţii, deoarece maşina s-a smucit dintr-o bucată din şoseaua Colentina, a virat pe două roţi prin faţa unui tramvai care venea lansat spre portilerele din dreapta, a parcurs cîţiva zeci de metri pe strada Teiul Doamnei, a virat iar la stânga, pe strada Maşina de Pîine şi a oprit scurt, cu botul în ios şi coada în sus. într-un zgomot infernal de frînă şi pneuri frecate de caldarîm.
— Vartunian. ce-a-nsenmat cursa asta ? ! am strigat înfuriat, pe cînd mă cxtrăgearn de pe podeaua maşinii, pe care oprirea bruscă mă proiectase în genunchi.
— După cum mi s-a ordonat, a fost rapidă.,. Şi, după cum bine ştiţi, ordinele nu se discută ! a replicai tuciuriul, cu aplomb, arătînd spre Dan Simionescu şi privindu-mă cu candoarea unei vulpi care. deşi tocmai a fost prinsă dînd iama prin coteţul de găini, nu-i dispusă să-şi recu noască vinovăţia.
Am întors capul spre Dan si arn constatat că priveşte, foarte absoilxt. prin fereastra portierei spre cîteva femei care. fădncl'î-se că mătură, fabricau o ceaţă mai ceva ca cea produsă de o petardă fumigenă. Dacă vreunui sculptor i-ar fi trecui prin cap să constiuiască un monument al candoarci, atitudinea pe care o arbora acum dosnau' D^n putea constitui modelul ideal.
Dîndu-mi seama că n-sm nici o şansă s-o scot la capăt cu pezevenehii mei de colaboratori, am întins mîna spre portieră si om deschis-o cu un gest brusc, aşa ca să vadă ei cit sînt de supărat.
8
Ajuns pe trotuar, m-am întors cu spatele la maşină si am privit imobilul în fata căruia ne aflam. Era un bloc mare. cu zece etaie si nenumărate scări.
— îa-o înainte ! i-ara cerut lui Dan, care. stînd lingă mine. trăgea cu coada ochiului spre biletul ce ne fusese dat de la dispecerat.
S-a urnit din loc şi a pornit zorit spre stingă faţadei imobilului. Am făcut şi eu acelaşi lucru, străduindu-mă să fac faţă fuleului pe care-l realiza cu lunganele lui de picioare. Cu ochii pe literele scărilor, si-a stopat elanul în faţa celei dc-a treia intrări. Şi-a întors capul peste umăr, pentru a se asigura că nu m-a pierdut pe drum şi a intrat în hol. Eu, fireşte, după el.
— De ce te-ai simţit obligat să ne mustruluicşti ? s-a interesat el, cînd liftul a început să urce. fixîndu-mă bătăios cu ochii lui albaştri,
— Crezi că pentru a ajunge la un cuib d.'n care corbii si-au luat zborul, era necesar să dăm peste cap traficul rutier ? l-am consultat.
— Dacă nu ne mişcăm repede, ce şanse mai avem &ă prindem infractorii asupra faptului ? î a mîrht, întorcîndu-mi spatele.
— Cînd dispeceratul ne-a trimis aici. nu ii-et imaginat că faptele sînt deja consumate şi că. orice-am face, vom veni precum jandarmii din operetele lui Offenbach ?
— Numai pe locul doi.
Profitînd de faptul că liftul tocmai s-a oprit, a dosch's repede u^ile glisante şi a ieşit, bineînţeles, făoîndu-se că plouă.
Am făcut si eu acelaşi lucru. Palierul pe oare am păşit era luminat direct, de un glasvand situat în spatele ascensorului.
Dan n-a mai fost nevoit să-si consulte fiţuica oentru a şti care este apartamentul unde eram aşteptaţi, în f a U uneia din cele patru uşi ale etaiului se afla un subofiţer care ne examina cu un interes vădit profesional.
— Tovarăşii ? s-a interesat, cind am ajuns în faţa lui.
După ce am facut-o pe prestidigitatorul, arătîndu-i legitimaţia, ne-a servit un salut cu mina la caschetă, apoi, făcînd un pas lateral, s-a întors şi ne-a deschis uşa pe s. are o străjuia.
r
Dînd curs amabilei invitaţii, am pătruns într-un \ estibu şi am văzut două uşi deschise. Prin cea opusă celei de intrare, am zărit o chiuvetă, o maşină de aragaz ^i înlre ele, o masă de bucătărie, pe care se aflau un platou cu patru-cinci sandvişuri, iar în jurul acestuia, un borcan cu măsline, o cutie de sardele deschisă, o bucată de şvaiţer un salam de Sibiu, un pachet de unt desfăcut, o franzelă şi un cuţit. Cum nu-mi era foame, am întors capul spre stînga şi, din pragul celei de-a doua uşi, am privit interiorul unei camere de zi. Drept înainte, o altă uşă deschisă In stînga, o fereastră mare, acoperită de o perdea încadrată la extremităţi de o draperie vernil, în nuanţă cu mocheta care acoperea întreaga pardoseală Mobila avea o culoare gălbuie şi se conîpunea dintr-o bibliotecă caro acoperea peretele opus, de la tocul uşii deschise si pînă la fereastră, o măsuţă dreptunghiulară, împresurată de trei fotolii, şi o canapea lîngă zidul de unde priveam.
Pe unul din fotolii se afla un locotenent de la firma noastră, pe un altul, o femeiuşcă, pînă la douăzeci şi cinci do ani, foarte blonda şi foarte frumuşică, îmbrăcată cu im capot albastru. Celelalte, două cuconiţe, care stăteau pe canapea, erau din aceeaşi categorie cu prima mai puţin, culoarea părului, una fiind roşcată si cealaltă brunetă Ambele fiind în vestimentaţie de oraş. în aer plutea c aromă de ţigări de soi, în amestec cu mireasma produsă da un parfum de genul ,.Nina Ricci".
Locotenentul, cum a dat cu ochii de mine în pragul uşii, s-a ridicat din fotoliu, atent să nu lovească masa pe care se aflau cîteva pahare, o sticlă de Dubonnet, o al^a de whisky Black and White, un pachet de Kent şi o scrumieră în care fuseseră strivite ţigări fumate pe jumătatej a.-.a cum obişnuiesc cei care nu le cumpără din salariul 3or. Am privit intrigat spre sticlele de băutură, apoi spre ofiţer. M-am liniştit însă, cînd am văzut că într-o mînă ţinea un notes şi în cealaltă pixul. El, săracul, lua depoziţii, iar eu, păcătosul, gîndeam că s-a apucat să ajute cucoanele la golitul sticlelor.
— Căpitanul Apostolescu ! — l-am informat pe of'ţer. după ce, în prealabil, m-am înclinat în semn de bună ziua către femei, care mă examinau cu curiozitatea specifică texului lor.
10
— Să trăiţi, tovarăşe căpitan ! Sînt locotenentul Petre Damian Tocmai luam declaraţiile.
— Continuă, te rog — l-am întrerupt, făcîndu-l semn sa-şi reocupe locul şi pornind spre uşa deschisă din faţă.
Am intrat într-un vestibul mic. cu două uşi. Deschi-zînd-o pe cea din dreapta, am privit un dormitor pe cât de minuscul pe atît de cochet. Una din cele două uşi ale garderobului era deschisă si po mochetă se afla aruncat un prosop, în rest, ordine şi curăţenie. M-am întors şi am pus mîna pe clanţa celei de-a doua uşi. Geamul colorat cu care era prevăzută indica cu certitudine ce se afla îndărătul ei. Aşa că, deschizînd uşa, n-am avut de ce să mă mir cînd am văzut o cameră de baie în schimb, m-a surprins faptul că aerisirea nu se făcea printr-un grătar de ventilaţie, ca la mine acasă, ci, culirtea culmilor, printr-o fereastră adevărată. Spunîndu-mi, cu nostalgie, că trebuie să fie grozav să te poţi bărbieri într-o astfel de baie, la lumina zilei, am închis uşa.
întorcîndu-mă pentru a reveni în prima cameră, ani dat cu nasul de Dan, care nu pierduse ocazia de a mă seconda în recunoaşterea cîmpului infracţional.
— Am terminat cu luatul declaraţiilor, tovarăşe căpi tan, — m-a anunţat locotenentul, cînd mi-am făcut reapa riţia în camera de zi.
Am dat din cap si l-am întrebat
— Cine este stăpîna casei ?
— Eu — a răspuns pentru el blonda din fotoliu, i idlc1 două degete, ca la şcoală.
— Mai aveţi nevoie de mine ? a vrut să ştie locote nentul.
— S-au ridicat urmele ?
— Nu-i cazul — m-a informat, făcînd un gest de regret.
L-am privit intrigat, dar n-am cerut explicaţii. Mă pu team edifica si singur după ce chestionam martorii.
— Există, totuşi, vreo pistă ? a vrut să ştie Dan.
— Sigur -— a răspuns el, foarte puţin convins. Vom pune sub urmărire eventuala încercare de plasare a casetofonului sustras.
Măsura pe care o preconiza era tot atît de eficientă ca şi o injecţie cu gerovital în piciorul unui manechin din ceară. Cum era evident că afirmaţia lui avusese drept unic
n
srop liniştirea păgubaşei, am făcut un gest de aprobare şi i-am spus :
— E-n regulă, locotenent. Mergi pe această linie.
— Pot să retrag subofiţerul de la intrare ? s-a interesat,; cînd a a]uns în vestibul.
I-am spus că poate s-o facă şi el a părăsit apartamentul.
— Cum vă numiţi ? am întrebat-o pe blondă, după ce Dan, urmmdu-mi exemplul, s-a aşezat pe cel de-al treilea fotoliu M si-a scos notesul,
— Popa.. Popa Elena — a zis ea. privindu-mă galeş.
— Profesia dumneavoastră ? a întrebat Dan.
— Sînt funcţionară la Salubritate.
— Doamnă Popa, vă rog să-mi relataţi modul în care s-a declanşat agresiunea si ce a urmat.
— Bine, dar i-am povestit totul tovarăşului ofiţer care a plecat adineaori.. Chiar m-a si pus să scriu tot ce s-a întîmplat... a protestat ea cu nemulţumire.
— Eu nu vă cer să daţi o nouă declaraţie, ci numai să-mi povestiţi.
Contrariată, şi-a fixat ochii mari si verzi asupra mea. Apoi, cu un gest de resemnare, a dat cu mina la o parte o şuviţă a părului ei blond si scurt căzută pe frunte şi a început să vorbească cu voce nesigură.
— De fapt, nici nu prea ştiu... Mă aflam în bucătărie şi preparam nişte sandvişuri, cu Any... a arătat ea cu vîrf-il bărbiei spre roşcata, care stătea în stînga canapelei. Cînd am au/it snnîndu-sc la uşă, i-am spus lui Any să se du< ă să vadă cine este... S lăţeam cu spatele la uşă si. cîteva Fecunde mai tîrzîu. am auzit pe cineva intrând în bucătă rie . Credeam că s-a înapoiat Any... Cînd am întors capuî s-o întreb cine a fost .. în fata mea a răsărit un bărbat...
Mi-a pus pe gît lama unui cut.it... a zis, punîndu-si o pâlnia pe carotida stingă. Mi-a spus că dacă scot un singur cuvînt. mă ucide.. Apoi m-a apucat de păr, m-a tras pînă' 3o uşa cămării din bucătărie şi m-a îmbrîncit înăuntru ..
înainte de a închide uşa şi a o încuia, a repetat că, dacă stiig. vine înapoi si mă ucide... Eram înnebunită de spaimă... Ivii s-a părut că am stat în cămară ore fără sfîrşit pînă am auzit glasul lui Any. care striga după ajutor...
Atunci mi-am luat inima în dinţi şi am început să bat cu pumnii in uşă După cîteva clipe, Any a venit şi m-a
12
descuiat... a încheiat, privind cu recunoştinţă spre roşcata, care n-a ezitat să aprobe.
— Cum arăta bărbatul care v-a atacat ?
— Nu ştiu... A apărut atît de brusc în faţa mea, încît n-am putut să-i văd decit capul, peste care avea ti as un ciorap de damă... Era îngrozitor de urît... a răspuns, înfiorîndu-se cu ochii în gol.
Ei fir-ar a dracului de treaba î Iar am de-a iace cu nişte derbedei oare se cred teiibili î mi-am zis, scîrbit.
— Era înalt ? am întrebat.
— ,Nd, scund şi voinic .. A^ spune, chiar gras...
— Aţi mai remarcai şi alte semnalmente ? am insistat.
— Nu... M-a luat prin surprindere... Tot ce-mi amin tesc este că atunci cînd ni-a împins în cămară. l-am simţit că pute a transpiraţie —-_a zis. strîmbînd din nas de silă.
î'atrucît amănuntul că agresorul nu prea s-ar da în vînt cu spălatul, n-avea, pe de o parte, un caracter da unicitate printre semenii mei, iar pe de altă parte, portretul robot nu se alcătuieşte pe bază de miasme sau miresme, am insistat să-mi dea semnalmente mai palpabile :
— Cum era îmbrăcat ?
— Cu nişte blugi jegosi, cu manşetele ridicate spro genunchi, un vindiac galben de nailon şi pantofi gri, cu tocuri foarte înalte — a spus, arătînd între degetele gros şi ai atâtor un spaţiu de aproximativ şapte centimetri.
Susţinuse că n-a avut timp să vadă nimic, şi dovedea un spirit de observaţie deosebit de dezvoltat.
— Pe degete purta vreun inel ? am întrebat, ştiind ca toţi derbedeii obişnuiesc sa-si armeze falangele cu tini" chele, aşa, ca să-şi demonstreze eleganţa şi distincţia care-i caracterizează.
Doamna Popa a ridicat clin umeri cu regret :
— N-am putut vedea. Purta mănuşi tricotate, maronii.
Acum am priceput de ce locotenentul mi-a spus că
n-a fost cazul să aducă criminaliştii pentru căutarea amprentelor agresorilor. Dealtfel, după i aţionamentul tîl-harilor, dacă şi-au ascuns fizionomia îndărătul ciorapilor de damă, era firesc să ajungă şi îa ideea că trebuie să-şi ascundă şi amprentele,
13
— Dacă am înţeles bine. dumneavoastră le-aţi deschis uşa Da ? ani spus. îniorcînd capul spre roşcată.
A confirmat printr-o înclinare cu repetiţie a capului.
— Cum vă numiţi ? a întrebat Dan, cu vîrful pixului pe notes.
— lordache Ana.
— Cu ce vă ocupaţi ?
— Sînt colegă cu Nuţi — a arătat ea spre gazdă.
— Deci, lucraţi tot la Salubritate ?
După ce a răspuns afirmativ, Dan i-a cerut numele mamei şi al tatălui, locul şi data naşterii, adresa, şi aşa mai departe.
Cînd a terminat cu consemnatul datelor de identificare, am luat-o eu în primire ;
— Vă rog să-mi relataţi tot ce s-a întîmplat, după ce doamna Popa v-a rugat să vedeţi cine sună la uşă — i-am cerut, zîmbindu-i încurajator.
— Pe cînd treceam prin vestibul, am remarcat, dar fără sa acord importanţă, ca pe sub uşa de la intrare pătrunsese apă pe mo/aic. Ajungind lingă uşă, am privit prin vizor şi, nevazînd pe nimeni, am crezut că o fi fost vreun cerşetor. Cînd m-am întors pentru a reveni în bucătărie, cineva a sunat şi a bătut cu pumnul în uşă.
— Atunci, pentru că prin vizor tot nu se vedea nimic, arn întrebat cine e acolo. Au mai urmat alte lovituri cu pumnul şi o voce bărbătească mi-a strigat să deschid că este inun daţie în bloc. Rearnintindu-mi de apa pe care o văzusem sub uşă, m-am speriat şi ani descuiat-o. în următoarea fracţiune de secundă, am fost lovită cu uşa şi au năvălit peste mine trei bărbaţi cu feţele ascunse sub ciorapi de nilon. Unul dintre ei mi-a băgat mîna în gît şi m-a tîrît pînă aici., a arătat ea spre peretele de lingă uşa care dădea spre dormitor si baie. A stat tot timpul cu mine şi, apăsîndu-mi un cuţit în piept, mi-a repetat de mai multe ori că dacă scot un singur cuvînt îmi face harakiri.
— Ce făceau în acest timp ceilalţi doi ? am întrebat-o, în timp ce-mi spuneam că trucul care a pus-o pe interlo cutoarea mea în situaţia de a deschide uşa, pe cât este de arhaic, pe atît de des dă rezultatul scontat de infractori, deoarece victima, văzînd apa scursă, în subconştient ad mite deja posibilitatea unei inundaţii iar cînd de afară
14
i se confirmă temerea, se realizează momentul psihologic care anihilează prudenţa. De fapt. infractorii nici barem nu se ostenesc să aducă cu ei o sticlă de apă, pe care s-o tearne pe prag. Le este mai comod să apeleze la metoda folosită de cîini în apropierea unui arbore,
— Cînd au intrat, unul dintre ei s-a strecurat pe Ungă mine şi s-a dus în bucătărie...
— Cel de-al treilea, ce făcea în acest timp ?
— L-am văzut repezindu-se spre dormitor... mi-a răs puns, arătînd cu mîna întinsă spre vestibulul care ducea spre dormitor şi baie.
— Deci, unul din infractori a stat tot timpul cu dumneavoastră, al doilea a intrat în bucătărie, şi al treilea în dormitor. Apoi ?
— Apoi s-au adunat toţi trei aici.,,
— Care a venit primul ?
— Cel care se dusese spre dormitor,
— Avea ceva în mînă ?
— Nu. însă l-am văzut cum îşi băga ceva în buzunarul interior al hainei.
— Vi s-au furat bani ? am întors capul spre blondă.
T— Da. Tocmai luasem chenzina...
— Mulţumesc. Vom reveni asupra acestui aspect — am întrerupt-o cu intenţia de a termina cu audierea roşcatei.
— Ce au făcut după ce s-au adunat în această cameră ?
— Cel care venise din dormitor, s-a dus şi a smuls
şnurul cu care se trage perdeaua. După aceea, s-a apropiat de mine şi mi-a legat mîinile la spate...
— Ce făcea în acest timp tîlharul care fusese în bucătărie ?
— S-a dus şi a luat casetofonul... a arătat spre un spaţiu al bibliotecii, unde se mai vedeau un maldăr de casete, răvăşite. Cînd a terminat cu legatul mîinilor, cel care venise din dormitor mi-a pus o piedică, m-a trîntit pe mochetă şi m-a legat şi de picioare. Mai înainte de a părăsi casa, cel care mă ameninţase cu cuţitul a găsit o qîrpă şi mi-a vîrît-o în gură... a zis îngreţosată, aplecîndu-se şi ridicînd din dosul canapelei o cîrpa murdară, probabil pentru şters praful. După aceea, aşa cam au venit, la fel au plecat.
r- Cine v-a eliberat ?
15
—- Eu singură, Cînd am forţat legăturile, şnurul a ced<?;. Probabil că era putred. Mi-am scos cîrpa din gură şi3 defechizînd fereastra, am început să strig după ajutor. Aproape imediat arn puzit bătîndu-se cu pumnii în uşa de la cămară şi în cea de îa baie. Aşa că m-am dus şi le-am eliberat, pe rînd, pe Nuţi şi pe Fany — şi-a terminat relatarea, ar&iînd spre bruneta care stătea alături de ea şi caro pînă atunci asistase la discuţie, sucindu-şi capul de la mine la prietena ei şi înapoi, ca un arbitru de ping-pong. Cam asta e tot ce pot să vă spun — a spus ea în încheiere.
Cum pentru mine nu era suficient, am continuat s-o chestionez :
— Ce au discutat între ei ?
— Nimic. N-au schimbat nici un ciivînt.
— Vă rog să-i descrieţi.
Mi-a făcut pe plac şi mi-a furnizat nişte semnalmente comune, atît fizice cât şi vestimentare, ^
— Purtau toţi mănuşi ?
Mi-a confirmat supoziţia.
—. Vă rog să-mt spuneţi cum vă numiţi ? am întrebat-o pe brunetă.
— Ştefania Tănase — mi-a răspuns, privindu-mă atît de languros de să jur că s-a îndrăgostit de mine.
— Cu ce vă ocupaţi ?
— Lucrez la Barul .,Atlantic"..;
— La Barul ,.Atlantic1'.,, am repetat, arătîndu-mă plăcut surprins, deşi, după cum era îmbrăcată, fardată şi, mai ales, după linia foarte reuşită a picioarelor, îmi cam închipuisem eu cu cine am de-a face.
— Da. fac parte din corpul de balet — a ţinut să subli nieze, mindră, de parcă s-ar fi întors de la ultima Olimpi ada cu o jumătate de duzină de medalii de aur în poşetă.
Am dat din cap admirativ şi am măsurat-o cu privirea de mai multe ori. ca şi cum abia atunci îi descopeream adevărata si inegalabila valoare.
— Doamnă Tănase, dumneavoastră ce ne puteţi spune despre agresori ?
Cînd şi-a deschis gura să-mi răspundă, a început să sune telefonul.
16
Doamna Popa a ţîşnit din fotoliu, de parcă s-ar fi catapultat, şi din doi paşi a ajuns lîngă bibliotecă. A tras wn sertar şi a scos un receptor pe care l-a proptit în viteza la ureche.
— Alo... a zis, ascultînd cîteva clipe, apoi, după ce s-a uitat la mine. parcă ezitînd, a întors capul spre perete şi a început să mitralieze : / am sorry. But I can't speak, Cmio, J Was robbered and I have here Iwo cops.,. W hat did you say ? Yes, they have been stolen... Of course. Don't worry about it /... O.K. I will bp at home tor you phone caii...
BŞ'e-bye i1 şi-a încheiat loc în sertar şi închizîr
Cînd şi-a reocupat Ir ei mari şi verzi m-au bucurie, am adoptat o într-un mod cit mai cr a vorbit ea într-o linii" contemporană chiar nu m-a putut împiec întrebări. Dacă n-a mandată de Acade exprimai z^epede, c susţinută. Oare, cm
Ar fi exclus ca prin discuţii diu tuni engleze... c străzii... In ceea f să rostesc rnai n Iar această înal diţia ca vreun* oprească pe st adresă ! Evid< mi-am permi vous cu o af f să reţin că i naţie ai că tocmai legale
vfrînd receptorul ]a genunchi. ochii
'barele /euşesc guoge. u con-
să mă anumită '50 ? nu rendez-/izut nevoit \> mă indică o '' afaceri nu context, nu
1 Regret. Nu pot vorbi. Carlo. ._ "*# / //si am Ia m:ne doi gabori... C"e-ai zis?,.. Da, au fost furaVi/ /nţeîes. Nu-|i fă probleme pe chestia asta!... E-ÎÎ regulă! Rămm aca»â ^i aştept să-mi telefonezi. Pa — pa i
17
era firesc să mă întreb ce relaţii pot exista între frumoasa blondă cu ochii mari şi verzi din faţa mea şi un bişniţar cu numele Carlo ? Iar dacă adăugăm şi afirmaţiile făcute la telefon : „Da, au fost furaţi" şi „Bineînţeles. Nu-ţi fă probleme", puteam fi sigur că i 3-a furat ceva, ceva despre care s-a decis, de comun acord cu signore Carlo, să nu vorbească nimic. Oare, cam ce-ar putea fi acest „ceva" ? Şi dacă la întrebările care s-au impus singure, mai reţinem şi faptul că, atunci cînd i-a vorbit lui Carlo despre prezenţa mea şi a lui Dan, ne-a numit gabori, ceea ce demonstra un contact nemijlocit cu argoul lumii care ne furnizează cei mai mulţi clienţi, oare persoana ei n-ar fi meritat să i se acorde toată atenţia ? Sigur că merită ! am admis fără rezervă.
— Scuzaţi-mă pentru întrerupere — a zis doamna Popa, continuînd să mă examineze cu ochii mari şi frumoşi.
— Sînteţi la dumneavoastră în casă şi este firesc să răspundeţi la telefon cînd sînteţi căutată. Dar, spuneţi-mi, sînteţi de origine germană ?
— Germană ? ! s-a arătat ea surprinsă. Nu, domnule.
— Sînt româncă gct-beget.
— Şi totuşi, din cât mi-am putut da seama, la telefon v-aţi exprimat Snlr-o germană perfectă — am apreciat fără să clipesc,
-— Ah !.., La asta vă referiţi... ? a zis, mai înîîi aiurită, apoi privind pe rînd spre celelalte două femei, ca pentru a se convinge că au auzit şi ele enormitatea pe care o rostisem. Am învăţat-o în familie — a completat, uitîndu-se la mine cu o ironică compasiune.
Pentru agrementare, aş mai fi putut adăuga că tare mult a^ fi dorit să ştiu şi eu o germană perfectă, aşa ca ea, dar că în condiţiile impuse de regimul de tristă amintire burghezo-moşieresc 11 se interzisese oamenilor simpli, aşa ca mine, accesul la învăţătură. Am reuşit însă să mă trag de niînecă la timp, de teamă că întind aţa prea mult. în consecinţă, m-am limitat numai la exteriorizarea unui convingător gest de resemnare,
— Doamnă Tănase, deci, ce ne puteţi spune despre agroî-cri ? m-am adresat brunetei, reiuînd firul discuţiei de unde a fost întreruptă de telefonul macaronarului.
18
-— Nimic — a răspuns, subliniindu-şi ignoranţa prin ridicarea ambelor braţe într-un gest larg. Ştiţi... Ea mă aflam în baie. . La un moment dat. am auzit-o pe Any strigînd .. N-am distins ce anume, dar închipu /-mi că vrea să-nii spună ceva, m-am ridicat din cadă să deschid uşa. Aşa am constatat că era dinafară...
— Era încuiată şi pe dinăuntru ? am într
— Nu. De ce s-o fi încuiat cînd în casă f J
— Aţi făcut baie sau duş ? /
— Baie. Eu fac baie în cadă, întotde? / , cu complicitate, probabil imaginîndu-şi
nişte intimităţi pe care nu s-ar fi sf şească.
-— Presupun că eraţi deja inst fost încuiată în baie... am gîndit c? înainte m-am arătat interesat de furnizase cu atît de multă bunăvr
— Nu ştiu. . N-am auzit cî în broasca uşii — a spus, săltîn
— Mă rog, acest aspect r Deşi, sînt convins că, dacă căzii, nu se putea să nu-1
— Aşa e. Dacă ar fi de Dar poate că e mai bine f tras dacă ar fi dat buz* eu eram goală-puşcă ? înfioară la gîndul că ,. / nenorocire.
— într-adevar, ar fi fost
bat-o. deşi, mai de graba ar fi trebui, ursu' că sperie copiii.
Mai e
bun
Mi-a mulţumit pentru simpatia arătată cu repetiţie a genelor ei prevăzute cu ~un prelungi de folosit ca franjuri la perdele.
— Locuiţi şi dumneavoastră în acest apartament ?
— Nu. De ce ? ni-a întrebat.
— M-am gîndit la această posibilitate, pentru că aţi făcut baie aici Dar probabil că acasă vi s-a închis apa caldă, din cauzd unoi revizii sau reparaţii a instalaţiei — m-am arătat înţelegător.
19
— Ah, nu ! Şi eu ani apă caldă acasă... a protestat lezată. Am venit însă direct de la repetiţie şi de aici urma să plec la o întilnire.
— Ce vi s-a furat, doamnă Popa ? am întrebat-o pe blondă, spunîndu-mi că a venit momentul să cunosc mobi lul atacului tîlhăresc.
— Caseto fonul de care v-a vorbit şi prietena mea...
— Vă rog să-mi spuneţi marca si sa încercaţi să-l desciteţi — a întrerupt-o Dan. punînd vîrful pixului pe notesul aşezat pe măsuţă.
— Şi în afară de casetofon ? i-am cerut, după ce Dan a terminai ele consemnat semnalmentele furnizate de blondă.
— Chenzina, aşa cum am lual-o de la serviciu, într-un plic, adică aproape o mie de lei.
— Unde ţineaţi aceşti bani ?
— în doimitor. printre rufele din garderob.
— Şi altceva ?
— Ndi-mi dau încă seama... s-a arătat încurcată, ridicîndu-si umerii pînă la urechi.
— Presupun că dacă vi s-ar fi luai lucruri de valoare aţi fi remarcat imediat.
— Bineînţeles — s-a grăbit ea sa confirme.
P ci fee l. Ipoteza pe care o fabricasem în timpul convorbirii ei cu signore Carlo se confirma. Avea motive să ascundti adevăratul mobil al agresiunii. Şi dacă nu era dispună să vorbească, nu puteam obţine nimic insistînd.
— Aveţi vreo bănuială asupra identităţii agresorilor ?
— Credeţi că fac parte din anturajul prietenilor mei ?
— mi-a întors întrebarea, mirată.
— Dacă au apelat la ciorapi de damă. pentru a se face de nerecunoscut, se poate admite că, altfel, ar fi fost re cunoscuţi.
— Este exclus l W-am prieteni care s-ar putea deda la o astfel de faptă ! mî-a respins cu hotarîre prezumţia.
— Din relatarea dumneavoastră -— ani spus, uitîndu-mă pe rînd la cele trei femei — reiese ca, de îndată ce au irupt în vestibulul de la intrare, tîlharii au ştiut cu pre cizie cîte persoane sînt în casă^şi unde anume se află acestea, pentru a le imobiliza. De asemenea, din rapi ditatea cu care s-au orientat în apartament, rezultă cu certitudine o perfectă cunoaştere a acestuia ! Dacă agre-
20
sorii nu Iac parte din anturajul dumneavoastră, cine credeţi că ar fi putut să le furnizeze informaţiile pe care l c-au deţinut ? am întrebat, sondînd astfel nivelul erudiţiei gazdei.
Tulburată de ecuaţia pe care i-o prezentasem, şi-a vîrît capul între umeri si m-a fixat, aiurită...
. Am priceput că-mi pierd timpul pe degeaba, dacă-mi imaginez că poale răspunde la întrebarea mea. In consecinţă, m-am decis să lămuresc lucrurile pe cont propriu.
— Dumneavoastră veniţi zilnic aici ? le-arn chestionai pe rînd, pe roşcată şi pe brunetă.
în timp ce ambele dădeau din cap că nu. gazda şi-a recăpătat graiul :
— Vin foarte rar la mine. Astăzi, pentru că aveam ceva bun în casă — a zis, privind la cele două sticle multietichctate de pe măsuţa care ne despărţea —, le-am in vitat sa ciocnim un pahar, pentru că mi-au ieşit actele de aprobare a căsătoriei mele.
— Persoanele majore au nevoie de o aprobare cînd ^e căsătoresc ? s-a arătat Dan surprins.
— Soţul meu este cetăţean străin — a răspuns ea pLnj de importantă.
— Zău ? a continuat Dan, fâcîndu-I pe neîncrezatorul.
descarcati cartea de aici.........
